Flacăra Iaşului, noiembrie 1953 (Anul 9, nr. 2240-2263)

1953-11-01 / nr. 2240

***B,**0**IBBH"BaH®l»BBBWI­IBIBBBBBBBB ■ BBBBBHBBBBBBB»BBBBBK­5 SBB­*SBB3«BBOBBBBBBBBBBaBBKBBBBBBBBBBBBBBBBlBBnBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB Pentru reactivizarea cercurilor şi cenaclurilor literare din oraşul şi regiunea noastră In anii regimului de democraţie populară, în laşul vechilor tradiţii literare s’a dezvoltat — ca şi in în­treaga ţara — o literatură nouă care păşeşte cu paşi tot mai h­­ărîţi pe drumul luminos al ralasm­ului so­cialist. Almanahul literar „Iaşul Nou “ este rezultat:,­ muncii scriitorilor Fi­lialei Iaşi a­ Uniunii Scrit­orilor din R­P­R şi a tinerilor scriitori care cresc în cercurile şi cenaclurile lite­rarei din întrea­ga Miădovă, la a­p­riţia acestui Aimin di care a publicat multe lucrări valoroase — p­oniri u de fra­sivă au adus-o tinerii scriitori din regiunea noastră. Datorită îndrumării permanente d­in partea Comitetului Regional de Partid şi din partea unor scriitori cu experienţă, cercurile şi cenaclurile literare din oraş şi re­giune au dat mişcării noastre literare talente viguroase ca : Al. Popovici, Andi Andrieş, Nicolae Labiş, Con­stantin Scripcă, Georgeta Sauciuc, Gh. Scripcă, Emilia Popovici, Aura Iosif, Sanda Ghinea, Dan Hăulică şi mulţi alţii, care obţin zi de zi noi succese în munca creatoare de zugră­vire a omului nou, constructor al so­cialismului în patria noastră. Cenac­lurile literare din Roman, Vaslui şi Huşi au dus şi ele o activitate destul de frumoasă ridicând numeroşi tineri talentaţi ca: I. Teodorescu, Silvian Ciubotaru, Ovidiu Condurache, Con­stantin Păşescu şi alţii care au pu­blicat lucrări reuşite în revistele lo­cale sau centrale. Cercurile şi cenaclurile literare au participat adeseori la viaţa culturală a oraşelor şi satelor din regiunea noastră. Astfel, membrii cenaclului literar „Dimitrie Ceremir“ de la Huşi au organizat zeci de recenzie conferinţe şi emisiuni la staţia de radioficare, iar membrii cenaclului li­terar „I. C. Frimu" de la Vaslui, au­ organizat numeroase şezători literare la gospodăria agricolă de stat Moara Grecilor, gospodăria agricolă colec­­tivă Bălteni, comuna Muntenii de Sus, precum şi la întreprinderile şi instituţiile din oraş. Numeroşi tineri muncitori, ţărani muncitori, elevi şi studenţi au venit cu multă încredere în cercurile şi cenaclurile literare aducând primele lor încercări pentru a fi discutate şi ab­reciate de ceilalţi tovarăşi. Multe dintre aceste lucrări se rem­rcă prin exprimarea sinceră, directă, a senti­mentelor omului nou — construct­iv al socialismului, prin prospeţimea unor imagini, prin avântul tineresc, constructiv. Cu toate succesele înregi­srate până in prezent totuşi felul în care se lucrează în cadrul cercurilor şi ce­naclurilor literare din regiunea noas­tră în ultimul timp nu poate asigura creşterea cerută şi dezvoltarea acestor talente. Datorită lipsei totale de pre­ocupare din partea secţiilor de artă şi cultură regională, orăşenească şi raionale şi lipsei de îndrumare din partea Filialei Iaşi a Uniunii Scri­itorilor din R.P.R., activitatea cercu­rilor şi cenaclurilor literare a slăbit mult în ultimul timp. Aceste impor­tante unităţi culturale sunt lins­e u­­neori de o conducere, cum este cazul cenaclului din Roman, sau au o con­ducere slabă, cum este cazul cu ce­naclul literar „I. C. Frimu“ d­e Vaslui. Şedinţele de lucru nu sunt organizate şi conduse aşa cum tre­bue de către birourile de rond­­erre, l­a cercul literar „M. Eminescu" 'La Universitatea „A. I. Cuza“, st­anţele sunt lungi, plictisitoare, se d­uc discuţii­­savante“, a­coper­in­du­s e ■'1 zeci de citate şi argumente scau­­ile de talent pe care le conţin un ie ■orari. La cenaclul literar „Di­­'ilrie Gantemir“ din Huşi s° trag a­­''seori concluzii greşite, f’cându-se 'rare erori atât din punc. de vedere '•teologie, cât şi din punct de vedere d teoriei literare. Nivelul scăzut al discuţiilor este urmarea faptului că în arcurile şi cenaclurile literare nu ■­ au creat cercuri de studii în care să se studieze şi să se seminarizeze di­­rite probleme care trebuesc să facă parte neapărat din bagajul de cu­noştinţe al unui începător în ale scri­sului. Corpul didactic din oraşele din regiune şi în special profesorii de limba română nu au înţeles să se o­­cupe cu dragoste şi perseverenţă de îndrumarea tinerilor cenaclişti, ne­glijând acest aspect important al mun­cii lor. În această privinţă profesorii de limba română ar putea să ia exemplu de la tov. prof. V. I. Cataramă de la Vaslui, care îndrumă permanent elevii talentaţi pe drumul creaţiei literare. Scriitorii din cadrul Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., în u­lt­imul timp s-au desinteresat com­plet — cu excepţia tov. Ion Istrati, de creşter­ea tinerelor cadre scriito­­riceşti, n‘au înţeles că îndrumarea tinerilor scriitori este una din ‘înda­toririle lor de onoare. Aceeaşi atitudine condamnabilă de nepăsare şi dispreţ faţa de tinerii în­cepători se constată şi în cadrul re­dacţiei Almanahului literar „Iaşul Nou“, care întârzie în mod neper­­mis să răspundă la zeci de lucrări. Seminariile de poezie, proză şi criti­că literară de pe lângă redacţia Al­manahului şi-au încetat complet acti­vitatea. De altfel deficienţele din munca cercurilor şi a cenaclurilor literare, lipsa de îndrumare a tinere­lor talente a dus la restrângerea activului de colaboratori ai Almana­hului literar „Iaşul Nou“, care ne­­fiind alimentat cu noi forţe nu a reu­şit să apară până în prezent în acest an decât cu două numere. Deşi re­dacţia­­almanahului primeşte multe lucrur­i, s'a neglijat în mod condam­nabil citirea lor, discutarea, defini­tivarea. In redacţie a domnit mult timp un spirit de neglijenţă şi func­­ţionarism. Deşi în cadrul întreprinderilor din regiunea noastră sunt numeroşi mun­­citori talentaţi, comitetele de intr­e­­prindere ca de exemplu cele de la „Ţesătură“. Atelierele CFR „Ilie Pin­­tilie“ şi ETACS neînţelegând impor­tanţa pe care ar avea-o centurile lucrate li dezvoltarea gustului pen­tru citit în general şi în creşterea muncitorilor talentaţi in special, au neglijat şi uneori au împiedicat în­fiinţarea cercurilor literare în cadrul întreprinderilor. Şefii secţiilor de artă şi cultură se desinteresează de activitatea aces­tor unităţi culturale, aşa cum face tov. Iancu Luţă, şeful secţiei de artă şi cultură a raionului Huşi, care con­sideră că „cercurile şi cenaclurile li­terare nu sunt de competenţa sa”. Toate lipsurile existente în munca de îndrumare şi creştere a tinerelor talente, în activitatea cercurilor şi cenaclurilor literare trebuesc grab­nic înlăturate. Secţiile de artă şi cultură şi Fili­ala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. trebue să-și analizeze activi­tatea în lumina sarcinilor trasate de Hotărîrea plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. din 19—20 August cu pri­vire la măsurile pentru ridicarea ni­velului de trai material și cultural al oamenilor muncii. Cercurile și ce­naclurile literare trebue să devină puternice unităţi culturale, care să contribue la dezvoltarea gustului pen­tru literatură, participând activ la viaţa culturală a oraşelor şi satelor, in acelaşi timp ele trebue să răspun­dă unor sarcini imediate, ca de exemplu sprijinirea campaniei elec­­torale, întărirea muncii culturale la sate în timpul iernii etc... Posibilităţi sunt suficiente şi ca o dovadă a aces­tor posibilităţi stă numărul tot mai mare al lucrărilor literare care so­resc zilnic la redacţia ziarului nostru. Rămâne că aceste posibilităţi să fie din plin folosite făcând din cercu­rile şi cenac­urile literare adevărate focare de cultură, pepiniere de creş­tere a viitorilor ingineri ai sufletelor omeneşti. SANDU FAUR CONSTANTIN SCRIPCA Şi pentru noi,care am fost copii Vezi tu, copilul, multe îşi adună! -'-a braţul pin de-atitea jucării... Ti muzicuţa, vesel mai răsună, iu soarele'n tăbliţele-ar­ginţii! Tu ştiu dece, dar astăzi, fără vrere, când intilnesc copii­i, drumul m-a Mai simt in suflet stringerea dureri Că-mi amintesc... am fost copil şi eu Din zori de zi, porneam hoinari pe şir d­ai eu și tu, eram pe-ntunci, copii... ’i alergau privirile, să văd i­trinile sclipind de bucurii. te întrebam din­ ochi cu lăcomie, răsucurile se lipeau de geam, Vitrinile, — comori de bucurie, Noi, numai in cuvinte le aveam: — Vezi muzicuţa asta, sim­i renit, De parcă i îmbăiată in argint... Cu ochii, noi o mângiiem, hoţeşte Iar buzele spre dinsa ni se 'ntind... — Ei dar maşina asta? —Bună, bună’ Şi roţile-s aşa frumoase, mici! 'Ici, cum am mai conduce-o împreună. De-ar fi a noastră şi... de-am fi pitici...­­’o­ an de fulgi împresura oraşul Cum rătăceam in frig, flăminzi şi goi ! Şi ne gonea din stradă'n stradă Iaşul. Cu uşile închise pentru noi. Vezi tu, copilul, multe işi adună! I-e braţul încărcat de jucării... Dar astăzi, muzicuţa lui, răsună Şi pentru noi, care am fost copii! I FLACARA IAŞULUI GHEORGHE SCRIPCĂ Era — pe flunci — prin patruzeci şi trei. întunecaţi te'ntâm­pinară anii!... Dar fost-ai o l­rează'ntre femei... Ai înfruntat şi moartea, şi duşmanii! Cu greu trudeai prin fabrici, la stăpâni, Din zori de zi şi pâncin miez de noapte... Da r jugul dus cu silă, din bătrâni, N'­ai vrut să fie dus şi mai departe. Ai prins să'nveţi ce-i lupta şi să fii Şi duşman nenfiicat... nu numai tristă Trecu­t-au and Câte bucurii Te-aşteaptă să le cânţi — staha nov­istă!.. Tu le-ai­ cântat suveicilor, mereu, C­ă-ţi­ arden piept, văpaie minunată... Dar unii muncitori din jurul tău Spun că nai râs. ‘nainte, niciodată. Nu, n'ci ştiut să râzi, într'adevăr. Cum nici să plângi in clipele de groază. Ţi-au nins prea timpuriu zăpezi, in păr, Dar cât de mândre, chipu­ ţi luminează!.. CANDIDATA Închinată unei staha­nov­iste, propusă drept candidată în alegerile de deputaţi in sfaturile populare. ...Şi, te-au chemat, acum, la adunare’. Cu cinste, in prezidiu te-au adus. Au spus că eşti o bună muncitoare. Şi candidată in alegeri te-au propus... Ai tresărit... Şi, ochii tăi, senini, porniră-n vreme zborul lor — departe... Te-au înţeles destoinicii vecini... Citeau in ochii tăi — ca intr'o carte... Vedeai, in jurul tău, doar muncitori Şi o cunoşteai pe toţi — de bună seamă. Pe unii i-admirai de-atâtea ori Când le vedeai portretul prins in râmă. Vedeai într'inşii, anii plini de floare Şi sufletu-ţi simţeai îmbobocit... Un zâmbet larg ai slobozit să zboare Şi, cald, imbrăţişându-i, ai zâmbit. Nu se hrănea privirea-mi să te vadă, Căci... pentru întâia oară, ca un vis N'am mai văzut in părul tău — zăpadă, Ci floare tinerească de cais... Nr. 224'f BIBLIOGRAFIE AI­EXANDR FADEEV TANARA GARDA „Tânăra Gardă” a scriitorului sovie­tic Alexandr Fadeev este o frescă a eroismului de care a dat dovadă ti­neretul sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Fadeev știe să zugrăvească chipu­rile vii și pline de vigoare ale oame­nilor sovietici, el ne arată nu numai faptele lor, ci şi bogata lor lume interioară. Neuitate vor rămâne chipurile lui Oleg Coşevoi, Vania Zemnihov, Liubov Şevţova, Uita Gromova, Se­­riojea Tiulenin. Publicarea în traducere românească a romanului „Tânăra Gardă” contri­­bue la educarea tineretului în spiritul dragostei neţărmurite şi nu devotamen­tului faţă de Marea Ţară a Socia­lismului . U.R.S.S. . ^­VANDA VASII­IEVSCAIA TRILOGIE (STELE IN LAC) VOL. II Volumul II. din trilogia „Cântec deasupra apelor” vorbeşte despre eliberarea Ucrainei apusene de către Armata Sovietică şi despre viaţa nouă şi fericită pe care şi-o făuresc oamenii sub Puterea Sovietică. T. I. PANFIOROV BRUSCHI—VOL. II. Acţiunea romanului capătă am­ploare. Marile construcţii ale socia­lismului antrenează oamenii intr'o muncă însufleţită călind caracterele şi pregătindu-le pentru marile bătălii ale cincinalelor staliniste. Clădirea unde-şi avea sediul directorul frosf odăi lei de stat, Ion Vârlan, văruită cu grijă, scăldată in razele unui soare de toamnă­, se desluşea cu greu, de departe, în mijlocul unei curţi largi, pătrate, plină de stoguri de fân. împrejur, alte aşezări, mici şi mari, îşi săltau hogeagurile joase spre înaltul cerului. Afară, vântul tâtea alene, in răstimpuri, frunzele de aramă ale unui nuc pletos, care se aplecau tremurând, peste acoperișul ce tablă rouă, lucioasă. Ion Vârlan, un bărbat nu prea înalt, în­desat, privi o clipă o coală de hârtie, fre­­cându-și bine dispus, palmele. Cum să nu fie mulţumit, când treburile merg peste tot bine, aşa cum şi-a dorit-o el totdeauna. Nu de­geaba muncesc cu toţii de dimineaţă până’n miez de noapte, pe ’ntrecute. Şi-apoi, aici e nevoie de cap, de pricepere, nufgrimă. Nu oricui ii e dat să fie director, adică bun con­­ducător al unei gospodării fruntaşe. Iată, colo pe masă, al treilea raport primit numai în ultimile două zile. Nu-i uşor să conduci cinci secţii şi toate fruntaşe­­, nu-i glumă. Ce să mai spui de Urâţeni ! acolo se face treabă, nu se doarme. — Bun băiat, acest Iile Purcel, şi priceput gospodar, se adresă directorul cu glas tare, bine dispus, secretarei tehnice, care își po­trivea câteva celi de hârtie în mașina de scris. — Uită- te ce scrie aici, urmă el, bătând cu degetul arătător într’un vraf de hârtii. Asta-i, tovarășă Leonte, negru pe alb­­ realizări, nu glumă. Să-i dăm dar drumul la raportul cerut de Minister. In timp ce şeful ei se plimba prin odaie, forţându-se să-şi adune gândurile, Maria Leonte, o tânără grăsuţă, negricioasă, aştepta nerăbdătoare, ascultând cu atenţie un cântec pionieresc care răsbătea prin geam, de-afară. — Așa, începu cu voce grevă directorul. Așterne acolo, tovarășă Leonie, să se vadă clar... Lucrările de toamnă se desfășoară in cele mai bune condifiuni. Porumbul a fost recoltat in întregime, iar scoaterea cartofilor din pământ a fost ter­minată. In acelaș timp, am pregătit şi sămânţa necesară... dormitorul muncitorilor a fost înzestrat cu toate cele necesare... s-a evidenţiat în mod special şeful secţiei Urâţeni, Ule Purcel, dând dovadă de un deosebit spirit gospodăresc... îl propunem pentru a fi premiat... Directorul se opri o clipă şi privi spre secretară . — Ce-i, ce s’a întâmplat ? S’a defectat ceva ? — Nu, tovarăşe Vârlan, dar.„Fata încercă să schiţeze un zâmbet, dar nu reuşi. Nu ştiu dacă e îl chiar aşa la Urâţeni. Vedeţi, noi suntem aici, iar pe-acolo... n’a fost nimeni... — Ei, asta-i bună, o întrerupse şeful, mirat de această întrerupere neaşteptată. Lasă grija asta, fetiţo, pe seama mea. Tu scrie mai bine acolo, negru pe alb, ce-ţi voi dicta eu. N’am timp de pierdut acum, pe-aici, prin birou. Mai sunt ele treburi şi pe-afară, în grădină, la v­­e­un glasul directorului se distingea o notă de regret, de adâncă resemnare. Vorbi mai mult pentru sine. — Parcă-ţi arde de birocraţie acum, când vremea te’ndeamnă afară, când peste tot sunt atâtea treburi, atâtea probleme de rezolvat... Ei, dar ce să-i faci ? Ministerul cere să fie Informat la timp, pentru a cunoaşte realita­tea. De­ altfel şi mie, Ion Vârlan. Îmi place acest lucru. Numai aşa poţi introduce regulă vi foaie. Aşa-i­­ cu rapoarte scrise, cu evi­denţă şi control. Crede-mă, nu merge fără hârţoage, că ne poticnim... Maşina de scris începu a ţăcăni din nou, iar glasul directorului prinse a răsuna plin, puternic, in odaia scundă, cu două ferestre mici, poleite cu raze aurii. Prin uşa întredeschisă işi arată pentru o clipă capul Uţă Ghiţă, contabilul, dar şi-l retrase repede, la un semn energic al direc­torului, care-i dădu a înţelege că nu are timp, că nu vrea să fie deranjat la ora aceea — Cu dormitoarele muncitorilor dela Urâ­­teni ce facem ?... atâta reuşi să rostească U{ă, că l-o şi reteză, scurt, directorul . — Mai târziu, tovarăşe Uţă, mai târziu. Acum sunt ocupat... Nu termină vorba directorul și două cio­­cănituri in uşă îl întrerupseră din nou. — „N’au oamenii, pe semne, de lucru, de se tot iâţâe pe aici, fără nici un rost“ — se gândi supărat, Ion Vârlan. Totuşi, reuşi să rostească, printre dinţi, un „intră“ energic, care Însemna, de fapt, pentru acela care era In stare să Înţeleagă, mai mult un „afară“ sau cel pufin­i „lasă-mă odată în pace“. Uşa totuşi se deschise larg. Un tânăr înalt, preşedintele comitetului sindical, îşi făcu apariţia, adresându-se amabil directo­rului. — Să vă ajut, tovarăşe director ? — I­ase, tovarăşe preşedinte, nu te mai os­meri. Doar în rapoartele aici, pe masă. Şi-apoi ia atâta lucru, ne­ mai pricepem și noi... — Bire, dar sunt probleme multe, lucruri n­ecu­no­scute poate... — Ei, da, da ! probleme, lucruri... Da eu. Itrtru ce sunt pus aici? Să le rezolv, nu? Fezi de ședință, tovarășe Gavril. Celălalt nu se lăsa lămurit, cu una cu două. Mal încercă un argument. — Am primit o sesizare, azi, dela Urâ­ţeni, treaba... — Ştiu, ştiu. Cunosc situaţia. Uite raportul colo, pe birou... Cei doi tovarăşi, unul vârstnic, gras, cu o­chelari, iar celălalt tânăr, îmbrăcat într’un impermeabil gris, se aşezară pe scaunele o­­ferite. — Tovarăşul e de la Minister, încăpu tâ­­r­ărul. Pe mine cred că mă cunoaşteţi, am mai fost pe aici , Sandu Neagoe, instructor al comitetului regional de partid... Poftim delegaţia... — Cum să nu, cum să nu, r­ăspunse cu a­­mabilitate directorul, deşi era vădit nemul­ţumit de neaşteptata vizită a celor doi, care-1 intrerupseseră de la lucru. — Am trecut pe la Ivăneşti, să mai ve­dem cum merg treburile, vorbi delegatul Ministerului, cu glas domol, in timp ce pri­­virile-i alunecară spre vraful de hârtii, ră­văşite pe biroul directorului. După câte ştiu, conduceţi o gospodărie fruntaşă. Ne-am uitat puţin pe-afară. Totul e bine aranjat, gospo­dărit cu grijă. Ne-am gândit să trimitem aici, intr’un schimb de ezp­erienţă, câţiva tovarăşi dela alte unităţi mai slabe. La dumneavoastră au multe de Învăţat... — De, ce să zic? Au, cum să nu aibă, învăţăm şi noi, cu toţii, zilnic, răspunse cu modestie Ion Vârlan. Ne străduim mult, ce-i drept. N’or fi ele chiar toate la locul lor, dar realizări avem, experienţă la fel. Oa­menii işi fac datoria... Iată, tocmai întocmeam raportul pentru Minister. Scrie aici totul clar, regru pe alb. N’ar strica să-l citiți, tovarășe delegat... mai am doar câteva fraze și termin. — O să-l citim, n’o să ne strice... După ce-și puse ochelarii, delegatul Minis­terului se adânci în lectura raportului. Intre timp, Sandu Neagoe cutreeră câteva încăperi și stătu de vorbă cu oamenii. — Ce-ar fi să mai lăsăm puţin treaba asta ?! propuse el, după ce se reîntoarse. O să stu­diem raportul diseară , tot 11 lungă noaptea. Eu, drept să vă spun, mi-aşi mai desmorţi picioarele. Şi-apoi e aşa de frumos afară, că nu te rabdă inima să stai Închis, aici în ca­meră. Aveţi vreo căruţă liberă, tovarăşe director ? — Avem, cum să n’avem ?! — Ce propui ? unde mergem ? — De, ştiu tu ! S’o pornim spre Albeşti, îl cea mal apropiată secţie... la vreo şapte kitometri. — Dar cea mal Îndepărtată ? -- It cam prost drumul, tovarăşe Neagoe. Şi-apoi, or fi cam 15—16 kilometri până acolo. II zice Urâţeni comunei... — S’o pornim dar intr’acolo. Ce părere ai, tovarăşe delegat ? — Il bună propunerea. Mai luăm şi noi puţin aer... Drumul prăvălat­­ bolovănos şerpuia prin­tre livezi, urcând pieptiş sau coborind pră­păstios. împrejur ,e’ntindea o perdea întinsă, ai­ămie. — Prost e drumul, ce-i drept, dar nu-i păcat sî-l faci. Frumoasa recoltă de struguri aveţi anul acesta, vorbi Instructorul, privind cu admiraţie. — E minunat aici, la voi, îşi dădu cu pă­rerea şi delegatul. Ce bogăţie ! Şi ce timp de vânătoare... — Da, nu-i rău, răspunse Ion Vârlan, nu tocmai bine dispus. După vreo două ore, căruţa se opri lângă aşezările secţiei Urâţeni şi cel trei sărb­ă­tos. — E aici tovarăşul Purcel ?, îl întrebă di­rectorul pe un muncitor care adăpa doi cai de toată frumuseţea. — Nu-i la sec­ie, tovarăşe director , are puţină treabă la târg, astăzi... O veni abia spre seară. Directorul nu răspunse. Işi răsuci mustața și strânse buzele, semn că nu era în apele sale. — Eşti bun să ne arăţi dormitoarele ? ceru delegatul. — Cum să nu. Pe-aici, tovarăşi... Porniră cu toții spre o clădire rouă, ară­toasă, așezată la marginea unei livezi de pomi fructiferi. — Nu e urât nici aici, aprecie delegatul... Și in timp ce privirile li cercetară clădirea, se opriră asupra acoperișului. O bună parte era desfăcut. — N’o fi plouând înăuntru ? vorbi, mai mult pentru sine, Instructorul, prinzând pri­virea celuilalt. — N’ar strica să vedem... Intrară. Odăi spațioase, cu paturi cu­rate, cearceafuri, pături, toate rânduite la locul lor. Sus pe tavan, o pată mare, neagră, amenința să se prăvălească drept un mijloc. Directorul săltă din umeri, nedumerit. În­cercă să explice ceva. Insă după două-trei vorbe, tăcu. — Se vede treaba că n’ai mai dat pe-aici, de multişor, tovarăşe director, i se adresă delegaţii!, arîtându-i alte câteva pete verzui, ce se întindeau de Jos In sus, pe pereţii din­spre grădină. — Asta-i cam aşa, îngaimă cel întrebat. Totuşi banii s’au trimis pentru reparaţie, şi tabla şi scândurile... Lucrul putea fi terminat de mult... — Da, tovarăşe Vârlan, s’ar fî putut face, dar despre asta nu se aminteşte în raport, nimic. O fi uitat,­ tovarăşul Iile Purcel, de lipsuri. La propunerea muncitorului, vizitatorii îşi îndreptară paşii spre o altă clădire nouă, unde era instalată cantina. Intre d­oi, directorul, care rămăsese mai in urmă, li întrebă mai mult în șoaptă pe loan Zlăvog, fierarul, care se nimerise și el pe acolo. — Lipsește des, tovarășul Purcel . — Eri a fost la vânătoare... — Cum așa, dar de gospodărie cine se ocupă ? — De, știu eu... noi... Directorul își trecu mâna peste fruntea asudată și rosti printre dinți: — Ce neghiob ?! — Cine ? intrebă mirat Zlăvog, privindu-l cu coada ochiului. — Asta-i bună ! i-o înfuriă aproape răstit celălalt. Cine ? Vrei să știi cine? Iaca eu... eu sunt neghiob. Dar tu unde te duci acum la ora mesei ? La bibliotecă, tovarăşe director. — Ei drăcie, uitasem... aveţi şi o biblio­ecă aici . — Avem, cum să n’avem ? — Şi citiţi ? — Citim... — Bun, du-ne dar la bibliotecă. S’o vadă şi tovarăşii... Peste câteva minute se aflară toţi patru intro incăpere scundă, mobilată cu două dulapuri mari, şi cu me­doare pătrate. Nu e rău, îşi spuse părerea instructorul Dar ceva cărţi noi aţi mai primit ? ^— Am trimis noi, chiar săptămâna trecută, răspunse grăbit directorul, în locul celui în«­trebat. Cam vre­o sută de volume... Le-aţi primit, nu ? se adresă el muncitorului. Acesta, contrar aşteptărilor, săltă din umeri, schiţând un gest de mirare . — Nu, noi n’am primit... poate cei dela .. — Cum n’aţi primit ? Eu singur le»am predat lui Purcel, cu mâinile mele Unde le»o fi dus, afurisitul?! — Le»o fi adăpostit la el acasă, ca şi a­­paratul de radio ! — Care aparat, tovarăşe Zlăvog? A secției? — Al nostru, tovarăşe director, al secţiei... — Dar voi, voi ce-aţi făcut? — Păi, ce era să facem ? N’aţi dat Dvs dispi­zifie ? — Eu ? Cine zici ? Eu ?­­— Aşa a spus tovarăşul Purcel.» Maria Leonte se miră foarte când pun seara târziu. Înștiințare să vină de urgență biroul directorului. — S’o fi întâmplat ceva, işi zise ea, de­­ cheamă noaptea. Poate ceva în legătură­­ raportul. Mai știi... — Tovarășă Leonie, scrie acolo, i se a­dresă directorul, după ce-și aprinse o ţigar şi pufăi de câteva ori din ea. Scrie acu’­ să se ştie... In odaie erau adunaţi, contabilul şef, pre­şedintele comitetului de întreprindere. Câţi muncitori fruntaşi, Maria înţelese. A avut Ic o şedinţă şi după cât se pare, una din ce’ furtunoase. Secretarul organizaţiei de baz îşi terminase tocmai cuvântarea, pregătim­du-se de plecare. - Scrie, tovarăşă Leonte, repetă direc­torul. Glasul sună răguşit, vădind obosea. Avea însă nuanţe dure, de om hotărât. Bâr­durile se aşezau iute, unul sub altul, Ine­grind hârtia. ...Trebue să arătăm un spirit critic şi auto­critic că nu ne-am făcut datoria. Directori, gospodărie­ de stat b­uneşti, Ion Vârlan, nu­­ controlat pe teren telul cum se desfăşoir, munca, dând dovadă de birocratism şi nepă­sare faţă de nevoile muncitorilor... Ţăcănitul maşinii de scris se îndemna tot utal vioi, mai energic. Se părea că de dat, aceasta, Marla Leonte era de acord cu fra­zele pe care le aşternea. Se uita cu coada ochiului la şeful ei, iar pe buzele-i rumene, se aşternu un zâmbet... *- Ei, ce te-ai oprit, tovarăşă Marla? Ce, nu-mi vine a crede? Nici mie, dar așa-i. . Scrie... Din cauza lipsei de control, unii şefi de secţii, ca Iile Purcel, şi-au neglijat com­plet munca. La aceste subunităţi nu au fost terminate insămânţările de toamnă, furaju nu a fost pregătit, mâncarea muncitorilor mai iasă de dorit. Cu ajutorul partidului am putut să ne dăm seama de lipsurile noastre, să le cunoaştem, să luăm măsuri... - Dar ? întrebă dactilografa, părând că-şi aduce aminte de ceva important. - Ce, ce nu-i clar, tovarăşă Leonte ? Directorul se opri din dictat. Işi recăpă­tase calmul obişnuit şi părea dispus să mai stea de vorbă. " Văd că-i un nou raport, tovarăşe di­rector. Vroiam să întreb ce facem cu cel de dimineaţă ?! - Cu cel de dimineaţă? Da, bine zici. Dă-mi-l încoace te rog. Directorul luă cele câteva coli, le privi puţin, le aşeză în ordine, apoi le rupse, ho­tărît, cu gesturi repezi. - Iată ce facem cu el... Şi acum, seri mai departe... „Iile Purcel a fost aspru sancţionat pen­tru că a dat dovadă de lipsă de răspunde şi desinteres faţă de nevoile muncitorilor - Aşa-i, nu te mai mira atâta, tovarăş Leonte. Am fost acolo pe teren. Ne-a minţit iile Purcel. Şi-a făcut de cap, păcătosul. Lu­crul e clar, tovarăşă Leonte. Scrie acolo, ne­gru pe alb... I‘ VIŞINOVSCHI NEGRU PE ALB — schiță — V ■V I

Next