Flacăra Iaşului, februarie 1957 (Anul 13, nr. 3246-3270)
1957-02-01 / nr. 3246
*»f. 3246 S-a întimplat că în vara anului trecut am drumeţit îndelung pe drumurile moldoveneşti. Am întîlnit în aceste drumuri ale mele felurite peisaje — unele vechi, altele proaspete, am întîlnit feluriţi oameni — unii rămaşi cu un pas în urma vieţii, alţii, cei mai mulţi, în primele ei rînduri. Pe şantierul luminii de la Bicaz am auzit vorbindu-se cu respect despre un tînăr şi vrednic inginer care printr-o iniţiativă personală a uşurat mult strădaniile constructorilor; eu, ca ieşean convins, miam simţit sufletul plin de mîndrie cînd am aflat că tînărul inginer îşi făcuse studiile la Iaşi. In dispensarul unui sat aruncat în marginea de nord a silvostepei am întîlnit o femeie, mamă a 4 copii, readusă la viaţă în urma intervenţiei curajoase a unei tinere doctoriţe ; în cuvintele de recunoştinţă ale oamenilor am desluşit un nou prilej de mîndrie pentru laşul în care a învăţat tînăra doctoriţă. Cînd mi-au vorbit despre roadele bogate ale gospodăriei lor, colectiviştii dintr-un sat dinspre sudul Moldovei n-au uitat să-mi amintească de numele tînărului inginer agronom care şi-a făcut studiile la Institutul din dealul Copoului şi care-i îndruma cu pricepere în strădania lor spre belşug. In urma acestor întîmplări, cînd m-am reîntors în Iaşi am privit cu şi mai multă dragoste şuvoiul de mii de studenţi care urcă în fiecare zi de şcoală spre dealul Copoului, mi s-au părut mai apropiate inimii noile clădiri ca cea a Institutului Agronomic şi a Institutului de Igienă, ca cele ale blocurilor de locuit pentru studenţii Institutului Politehnic, iar cînd se întîmplă să poposesc prin unele din zecile de noi laboratoare sau prin noile biblioteci, cînd văd tineri aplecaţi asupra experienţelor sau asupra filelor cărţilor, îmi vin adeseori în minte imagini din călătoriile mele prin Moldova, cînd am întîlnit atîta caldă recunoştinţă pentru Iaşul care creşte o asemenea generaţie de intelectuali. Şi îmi dau bine seama că grijii de părinte a partidului, tinerii intelectuali ai ţării înţeleg să-i răspundă prin munca lor serioasă şi devotată, în semn de recunoştinţă pentru cei care i-au crescut şi i-au educat. Solilocviu Pagină redactată de Sandu Faur si I. Fridusay Foto: G. Paul I PIACARA ! A $OLO ! JMBHMBUHNr sill illír I IMAGINI . JESE IS ! Două generaţii Sunt în viaţă fapte care luate separat îşi au fiecare din ele valoarea lor intrinsecă, dar care prin simplă alăturare, capătă un conţinut mai profund, câştigă în semnificaţie, deschid perspectivă. Mă aflam într-una din zilele trecute în sala colţului roşu al fabricii „Victoria“. Un fost muncitor, tov■ I■ Chişinevschi, membru al Biroului Politic al CC al PMR, secretar al CC al PMR, stătea de vorbă cu alţi muncitori, cei de la întreprinderea „Victoria“, care l-au propus candidat al lor în alegerile pentru Marele Sfat al Ţării. Aici, în sala mică, în care domnea o atmosferă atît de familiară se dezbateau cele mai importante probleme ale politicii interne şi externe a statului nostru, împreună cu unele chestiuni de bună organizare şi gospodărire, a fabricii şi cartierului. Muncitorii da aici, ca adevăraţi stăpîni ai întreprinderii şi ai ţării îşi spuneau deschis, fără sfială, părerea lor în probleme de importanţă republicană ca şi în altele mai mărunte, privitoare la fabrica, cartierul şi strada lor; unii evocau cu minte în glas imagini din trecut, alţii făureau cu emoţie şi cu grijă planuri de viitor. Ai fi găsit un adevărat izvor de poezie şi în spusele unora şi în vorbele altora : poezia mnintei şi a nădejdii, poezia luptei şi a încrederii, poezia visurilor şi a împlinirilor. In mica sală se făcu linişte deplină cînd vorbi vechiul maistru Arsenie Gluşchievici care lucrează în întreprindere de 26 de ani. Şi în liniştea aceea deplină cuvintele cădeau grele în tiparele sufletului întocmai plumbului topit. Vechiul maistru vorbea cu ură şi cu aprindere în glas despre patronii care lui şi aiîtor altora le-a supt sudoarea, le-a furat plinea, le-a ucis tinereţea. Cuvintele acestea stîrneau în sufletele vîrstnicilor amintiri, în sufletele tinerilor — imagini şi în inimile tuturor — ură. Pumnii oamenilor erau strînşi instinctiv, erau strînşi în semn de minte, erau strînşi în semn de solidaritate, erau strînşi ca un teribil avertisment împotriva acelora care ar vrea să readucă vremea patronilor. La puţină vreme după vechiul maistru s-a înscris la cuvînt fiica sa Elena, ţinută şi vrednică muncitoare. Glasul ei a răsunat în adunare ca sunetul unui clopoţel de argint rostogolit peste nămeţi, ca melodia unei viori dăruită sufletului însetat de cinice. S-a înscris la cuvînt tinereţea şi elanul, nădejdea, primăvara vieţii noastre. S-a înscris la cuvînt împlinirea celor 18 ani, primul vot dat veşnicei primăveri, neîntreruptei tinereţi. Mulţi au fost aceia care şi-au spus cuvîntul în întîlnirea cu oaspetele drag. Dar mie mi s-au părut deosebit de semnificative cuvintele vechiului maistru ţesător Arsenie Gluşchievici şi ale tinerei sale fiice, Elena ; acestea nu au fost numai cuvintele a doi oameni, ci vrerea a două generaţii■ Şi această vrere îşi va găsi exprimarea la 3 februarie cînd votul unit al celor două generații va răzbuna trecutul, va îndemna prezentul, va pune noi temelii viitorului. Pagi 9-g Mlădiţelor de aur in cartierul lui Ilie Pintilie Nu de mult a fost dată în folosinţă la fabrica Ţesătura o creşă modernă pentru copiii ţesătoarelor Aici mlădiţele viitorului de aur se bucură de cea mai atentă şi mai bună îngrijire. Aspect de la fabrica de Demcilină Despre inimice uriaşe şi arteră de ofel Dea: cine-a mers pe drumuri de cîmpie Cînd soarele dogoare n miez de zi, Doar cine-a însetat, aceia ştie Ce-nseamnă fir de apă a găsi. Doar cine a străbătut munţi de culcare Cînd buzele de sete arse dor, Acela ştie forţa-nnoitoare A apei reci şi limpezi de izvor. Chinuitoare e setea. Dar mult mai groaznică şi mai chinuitoare decit setea celui ce călătoreşte prin cîmpia inierbîntată sau prin munţii de calcar e setea unui oraş, a cişmelelor şi fabriclor sale, setea oamenilor săi. La o astfel de sete veşnică era condamnat laşul de către burghezie. Este drept că, acum vreo cincizeci de ani a fost încredinţată, cu chiu cu vai, unei societăţi străine construirea conductei de apă de la Timişeşti — a doua ca lungime din Europa. Dar se pare că această societate străină era mai interesată să cîştige bani grei decit să aducă laşului apă şi aşa se face că lucrările au fost executate de mântuială. In felul acesta străinii au trecut şi laşul a rămas.. . fără apă. Sufereau fabricile şi uzinele oraşului, albiteţile şi vopsitorile de pînză, bolnavii spitalelor , maşinile rămâneau fără aburi, caloriferele fără călibri», fiertura fără zeamă. In ultimii ani s-au făcut mari lucrări de reparare a vechii conducte, a crescut cu mult debitul de apă. Dar oamenii nu s-au putut mulţumi numai cu atîta. La chemarea partidului au venit flăcăi din toate oraşele şi satele regiunii, s-a întemeiat un şantier al tineretului; şi au început aceşti flăcăi să mînuiască maşinile, să izbească pămîntul cu hîrleţele şi tîrnăcoapele, să îngroape conducta şi să înalţe castelele de apă, pompele care vor pulsa întocmai unor inimi uriaşe. Şi atunci cînd vremea e prielnică şi lucrările se desfăşoară din plin, vin alături de tinerii brigadieri, muncitori şi funcţionari, gospodine şi pensionari, vin să lucreze mii de cetăţeni ai oraşului pentru a aduce mai degrabă apa limpede şi bună de care Iaşul are atîta nevoie. De obicei, pe pietrele fîntînilor întîlnîte la răscruci de drumuri găseşti înscrise, întru pomenirea vredniciei lor, numele celor ce le-au durat. Probabil că modeştii constructori ai conductei de aducţiune a apei de la Pluton îşi vor înscrie numele nici în betonul marilor rezervoare şi al castelelor de apă, nici în metalul dur al marei artere. Dar chiar de va rămîne anonimă contribuţia lor asta nu înseamnă că vrednici constructori ca Izlarîn Burlacu, Ştefan Vizitiu, Vasile Panctrínii, sau Anton Saveliuc n-au iattcff r:a 'tragere de îfiimă Dimpotrivă, au lucrat iu elan, punind an nestăvilit nvîrt constructiv în înfăptuirea fiecărei lucrări. Nu va trece multă vreme pînă cînd prin marea arteră de metal inimile uriaşe ale pompelor vor pulsa spre Iași mii de metri curat de apă, iar cînd mă gîndesc la aceasta îmi vine în minte imaginea viteazului din poveste căruia apa dăruită în toiul luptei i-a dat forțe noi în dobîndirea victoriei. In Iaşi sunt multe monumente, sunt multe clădiri din care poţi desluşi zbuciumata istorie a patriei ca dintr-o carte deschisă. Dar din toate acestea eu îndrăgesc îndeosebi o căsuţă mică, ascunsă sub dealul Cetăţuiei. Către ea mă cheamă adeseori inima şi cînd sînt în apropiere mai întotdeauna îmi amintesc de versurile poetului ieşean George Lesnea: Luna-şi cerne razele cu alint Peste primăvara timpurie, Luminînd cu aur şi argint Casa lui llie Pintilie. In drumurile mele către acea casă, am găsit de fiecare dată în ultimii ani înfăptuiri noi în cartierul lui llie Pintilie, sanatoriu de noapte şi cinematograf la Ateliere, cîteva şcoli noi, magazine noi, zeci de noi locuinţe individuale; am întîlnit oameni care pietruau străzile — altădată desfundate, oameni care aduceau lumină la periferie — altădată lăsată în întuneric, alţii care instalau în sute de case difuzoare. Un suflu înnoitor străbate peste tot , îl întîlneşti şi în casele muncitorilor ceferişti, ai căror fii studiază la Politehnică, îl desluşeşti şi dir, simple amănunte cum ar fi curăţenia străzilor şi a caselor, îl citeşti în ochiişi de pe feţele oamenilor. Iar dacă în cartier mai sînt destule de făcut, oamenii au deplină încredere că vor izbîndi deplin în îndeplinirea năzuinţei lor spre bine şi spre frumos. Altădată pe aceste străzi copoii siguranţei pîndeau, urmăreau şi arestau muncitorii care, ascultînd glasul lui Ilie Pintilie, glasul partidului, se ridicau la luptă. Acum, din ferestrele caselor şi ale noilor şcoli îţi zîmbeşte portretul unui muncitor crescut în cartierul în care a crescut llie Pintilie, care munceşte în Atelierele în care a muncit llie Pintilie, care lupta pentru deplina victorie a cauzei pentru care a căzut Ilie Pintilie, Emil Bordeianu, cazangiu la Ateliere este candidatul muncitorilor şi al întregului cartier în alegerile pentru Marele Sfat al Ţării. In aceste zile cînd în întreg cartierul desluşeşti o atmosferă de înălţare sufleteasca specifică apropierii marilor sărbători, am simţit în suflet o umbră de tristeţe apropiindu-mă de casa care pare că-l aşteaptă şi acum pe neuitatul Hie Pintilie. Şi iarăşi mi-au venit în gînduri versuri din amintita poezie : Casă scundă, mi-l mai aştepta. Cu iubire peste el să sameni. Pintilie-i viu, nu te-ntrista, Este viu în viaţă şi în oameni. Vremea lui, se-nalţă ca un val, Tu să-i fii duioasă mărturie... Casă scundă, casă de sub deal, Casa lui llie Pintilie. Eu unul, sînt sigur că, la 3 februarie, cei din cartierul lui llie Pintilie se vor îndrepta spre urne cu gîndul şi la înfăptuirile prezente, dar şi la greaua şi îndelungata luptă care stă la temelia acestor înfăptuiri. I DIN LUMEA ARTEI ŞI LITERATURII! E fără îndoială o lume, delimitată prin specificul muncii desfăşurate, întegrîndu-se organic vastei activităţii social-economice şi politice a oraşului şi regiunii. O lume bogată, fremătătoare, prezentă pe schelele construcţiei noastre socialiste, pentru a cărei vastă durabilă înălţare pune între Tămizi mortarul cuvîntului înaripat, al culorilor, liniilor şi formelor armonizate în sensuri profunde, al imaginilor muzicale comunicate în nuanţări de o diversitate uluitoare al frînturilor,de viaţă reconstituite scenic, luminînd incandescent ascunse resorturi ale unor vieţi trecute, prezente, sau în devenire. Iată-i de pildă pe eroii „Scrisorii pierdute" consumnîndu-şi meschinele lor drame generatoare de voltaice efecte comice, evocînd, prin actorii, Mihai Grosaru, Eugenia Protopopescu, Ion Schimbinschi, Neculai Şubă, Const Cadeschi, figuri a căror mumificare morală se realiza încă din anii cînd, din viaţă, urcaseră pentru prima oară, pe scenă prin bunăvoinţă lui Dan Caragiale... Şi nu un îngust patriotism local face să tresară în inima fiecărui ieşean fiorul unui sentiment de adîncă mîndrie şi bucurie, cînd în eter circulă undele emise de postul de radio ieşean, comunicînd lumii mesajele scriitoriceşti, ale poeţilor, prozatorilor şi dramaturgilor din oraşul nostru — Otilia Cazimir, George Lesnea, Mihai Codreanu, Ion Istrati, Nicolae Tatomir, şi alţii din generaţia tînără, ca Andi Andrieş, Maria Zilieru, etc., sau cînd pe scena Teatrului Naţional în faţa noului public spectator, se perindă spectacolele cu primele opere montate în primul Teatru de Operă al Iaşului — ridicat în anii aceştia după ce în trecut, încercări asemănătoare avuseseră soarta efemerdelor — spectacole cu Tosca, Traviata, cărora în curînd le va urma Bărbierii din Sevilla, Cio- Cio-san şi altele cuprinse în repertoriile viitoarelor stagiuni. O filială a Scriitorilor şi o publicaţie, „Iaşul literar“, polarizează în jurul lor intensa muncă de creaţie a scriitorilor feluriţi ca vîrstă şi ca stil, dar strîns uniţi, prin crez, în jurul steagului partidului drag, căruia îi închină cele mai reuşite lucrări ale lor. Un teatru Evreiesc de Stat, un Teatru de Păpuşi, o Filarmonică de Stat, o Filială a Artiştilor plastici, iată o înşiruire sumară care ar putea sugera totuşi multilaterala activitate desfăşurată pe tărîmul artei în oraşul şi regiunea Iaşi. Mare parte dintre aceste instituţii şi unităţi de creaţie nu existau în trecut, ele simbolizînd prin existenţa, activitatea şi rezultatele dobîndite, efortul susţinut întreprins în anii regimului democrat-popular, de către partid, pentru a da Iaşului, alături de strălucirea unor luminoase tradiţii de luptă muncitorească şi de strădanii culturale, strălucirea unui prezent în care fierbinţi năzuinţi — purtate în trecut peste valurile furioase stîrnite de un climat nefavorabil muncii de creaţie artistică şi literară instaurat în vremurile dominaţiei silniciei, demagogiei şi afacerismului — sa şi afle, în plină contemporaneitate, împlinirea. Ceea ce s-a realizat. Da, lumea artei şi literaturii, a oraşului nostru îşi lărgeşte zi de zi teritoriul geografic şi mai cu seamă zonele de influenţă. Iar actul de creaţie spontan, sincer şi emoţionant, adresîndu-se inimii şi cugetului proaspătului iubitor de artă şi literatură, tuturor celor ce îndrăgind arta şi literatura, îndrăgesc viaţa căreia acestea trebuie să-i slujească, — întîlneşte gestul cald de sinceră şi intens trăită adeziune al omului cetăţean întrînsul contopindu-se şi muncitorul şi artistul şi intelectualul şi poetul, condensînd imensul potenţial de energie creatoare înmagazinată de veacuri în straturile adinei ale sufletului poporului. Pictura lui Hatmanu, compoziţia muzicală a lui Achim Stoia, creaţiile lui George Popovici, Lascăr, Mărgineanu! sau ale lui Ion Prisăcaru, toate se înscriu distinct pe traectoria pe care o inseie laşul, prin viaţa, faptele şi oamenii săi, in necontenita sa ascensiune, prin care viitorul este incorporat organic şi pe coordonate impresionante prezentului. Tinereţe — încrede ! Atelierele C.F.R. Ilie Pintilie — pictură de C. Agafilei. „Traviata“ pe scena noii Opere de Stat, Bobinatoarea Paraschiva Gocescu de la Țesătura a împlinit de cuiinci ani și la 3 tel mafie va vota pentru prina oară.