Flacăra Iaşului, februarie 1957 (Anul 13, nr. 3246-3270)

1957-02-01 / nr. 3246

*»f. 3246 S-a întimplat că în vara anului trecut am drumeţit îndelung pe drumurile moldoveneşti. Am întîl­­nit în aceste drumuri ale mele fe­lurite peisaje — unele vechi, altele proaspete, am întîlnit feluriţi oa­meni — unii rămaşi cu un pas în urma vieţii, alţii, cei mai mulţi, în primele ei rînduri. Pe şantierul luminii de la Bicaz am auzit vorbin­­du-se cu respect despre un tînăr şi vrednic inginer care printr-o ini­ţiativă personală a uşurat mult strădaniile construc­torilor; eu, ca ieşean convins, mi­­am simţit sufletul plin de mîndrie cînd am aflat că tînărul inginer îşi făcuse studiile la Iaşi. In dispen­sarul unui sat aruncat în margi­nea de nord a­ silvo­stepei am în­tîlnit o femeie, mamă a 4 copii, readusă la viaţă în urma interven­ţiei curajoase a unei tinere docto­riţe ; în cuvintele de recunoştinţă ale oamenilor am desluşit un nou prilej de mîndrie pentru laşul în care a învăţat tînăra doctoriţă. Cînd mi-au vorbit despre roadele bogate ale gospodăriei lor, colectiviştii dintr-un sat dinspre sudul Moldo­vei n-au uitat să-mi amintească de numele tînărului inginer agro­nom care şi-a făcut studiile la In­stitutul din dealul Copoului şi ca­re-i îndruma cu pricepere în stră­dania lor spre belşug. In urma acestor întîmplări, cînd m-am reîntors în Iaşi am privit cu şi mai multă dragoste şuvoiul de mii de studenţi care urcă în fie­care zi de şcoală spre dealul Co­poului, mi s-au părut mai apro­piate inimii noile clădiri ca cea a Institutului Agronomic şi a Insti­tutului de Igienă, ca cele ale blocu­rilor de locuit pentru studenţii Institutului Poli­tehnic, iar cînd se întîmplă să poposesc prin unele din zecile de noi laboratoare sau prin noile biblioteci, cînd văd tineri­ a­­plecaţi asupra experienţelor sau asupra filelor cărţilor, îmi vin a­deseori în­ minte imagini din­­ călă­toriile mele prin Moldova, cînd am întîlnit atîta caldă recunoştinţă pentru Iaşul care creşte o aseme­nea generaţie de intelectuali. Şi îmi dau bine seama că grijii de părinte a partidului, tinerii inte­lectuali ai ţării înţeleg să-i răs­pundă prin munca lor serioasă şi devotată, în semn de recunoştinţă pentru cei care i-au crescut şi i-au educat. Solilocviu Pagină redactată de Sandu Faur si I. Fridus­a­y Foto: G. Paul I P­I­A­C­A­R­A ! A $­O­L­O ! JMBHMBUHNr sill illír I IMAGINI . J­­E­S­E IS ! Două generaţii Sunt în viaţă fapte care luate separat îşi au­ fiecare din ele valoarea lor intrinsecă, dar care prin simplă alăturare, capătă un conţinut mai profund, câştigă în semnificaţie, deschid pers­pectivă. Mă aflam într-una din zilele trecute în sa­la colţului roşu al fabricii „Victoria“. Un fost muncitor, tov■ I■ Chişinevschi, membru al Bi­roului Politic al CC al PMR, secretar al CC al PMR, stătea de vorbă cu alţi muncitori, cei de la întreprinderea „Victoria“, care l-au pro­pus candidat al lor în alegerile pentru Marele Sfat al Ţării. Aici, în sala mică, în care dom­nea o atmosferă atît de familiară se dezba­­teau cele mai importante probleme ale politi­cii interne şi externe a statului nostru, împre­ună cu unele chestiuni de bună organizare şi gospodărire, a fabricii şi cartierului. Muncito­rii da aici, ca adevăraţi stăpîni ai întreprinde­rii şi ai ţării îşi spuneau deschis, fără sfială, părerea lor în probleme de importanţă repu­blicană ca şi în altele mai mărunte, privitoare la fabrica, cartierul şi strada lor; unii evocau cu minte în glas imagini din trecut, alţii fău­reau cu emoţie şi cu grijă planuri de viitor. Ai fi găsit un adevărat izvor de poezie şi în spusele unora şi în vorbele altora : poezia mni­ntei şi a nădejdii, poezia luptei şi a încrede­rii, poezia visurilor şi a împlinirilor. In mica sală se făcu linişte deplină cînd vorbi vechiul maistru Arsenie Gluşchievici care lucrează în întreprindere de 26 de ani. Şi în liniştea aceea d­eplină cuvintele cădeau grele în tiparele sufletului întocmai plumbu­lui topit. Vechiul maistru vorbea cu ură şi cu aprindere în glas despre patronii care lui şi aiîtor altora le-a supt sudoarea, le-a furat plinea, le-a ucis tinereţea. Cuvintele acestea stîrneau în sufletele vîrst­­nicilor amintiri, în sufletele tinerilor — ima­gini şi în inimile tuturor — ură. Pumnii oa­menilor erau strînşi instinctiv, erau strînşi în semn de minte, erau strînşi în semn de solidaritate, erau strînşi ca un teribil avertis­ment împotriva acelora care ar vrea să readucă vremea patronilor. La puţină vreme după vechiul maistru s-a înscris la cuvînt fiica sa Elena, ţinută şi vrednică muncitoare. Glasul ei a răsunat în adunare ca sunetul unui clopoţel de argint rostogolit pes­te nămeţi, ca melodia unei viori dăruită sufle­tului însetat de cinice. S-a înscris la cuvînt tinereţea şi elanul, nădejdea, primăvara vieţii noastre. S-a înscris la cuvînt împlinirea celor 18 ani, primul vot dat veşnicei primăveri, neîntreruptei tinereţi. Mulţi au fost aceia care şi-au spus cuvîntul în întîlnirea cu oaspetele drag. Dar mie mi s-au părut deosebit de semnificative cuvintele vechiului maistru ţesător Arsenie Gluşchievici şi ale tinerei sale fiice, Elena ; acestea nu au fost numai cuvintele a doi oameni, ci vrerea a două generaţii■ Şi această vrere îşi va găsi exprimarea la 3 februarie cînd votul unit al celor două generații va răzbuna trecutul, va îndemna prezentul, va pune noi temelii vii­torului. Pagi 9-g Mlădiţelor de aur in cartierul lui Ilie Pintilie Nu de mult a fost dată în folo­sinţă la fabrica Ţesătura o creşă modernă pentru copiii ţesătoarelor Aici mlădiţele viitorului de aur se bucură de cea mai atentă şi mai bună îngrijire. Aspect de la fabrica de Demcilină Despre inimice uriaşe şi­­ arteră de ofel Dea: cine-a mers pe drumuri de cîm­pie Cînd soarele dogoare n miez de zi, Doar cine-a însetat, aceia ştie Ce-nseamnă fir de apă a găsi. Doar cine a străbătut munţi de culcare Cînd buzele de sete arse dor, Acela ştie forţa-nnoitoare A apei reci şi limpezi de izvor. Chinuitoare e setea. Dar mult mai groaznică şi mai chinuitoare decit setea celui ce călătoreşte prin cîmpia ini­erbîntată sau prin munţii de cal­car e setea unui oraş, a cişmelelor şi fabriclor sale, setea oamenilor săi. La o astfel de sete veşnică era condamnat laşul de către burghezie. Este drept că, acum vreo cincizeci de ani a fost încredinţată, cu chiu cu vai, unei societăţi străine con­struirea conductei de apă de la Ti­­mişeşti — a doua ca lungime din Europ­a. Dar se pare că această so­cietate străină era mai interesată să cîştige bani grei decit să aducă la­şului apă şi aşa se face că lucrările au fost executate de mântuială. In felul acesta străinii au trecut şi laşul a rămas.. . fără apă. Sufereau fabricile şi uzinele ora­şului, albiteţile şi vopsitorile de pîn­­ză, bolnavii spitalelor , maşinile ră­mâneau fără aburi, caloriferele fără călib­ri», fiertura fără zeamă. In ultimii ani s-au făcut mari lu­crări de reparare a vechii conducte, a crescut cu mult debitul de apă. Dar oamenii nu s-au putut mulţumi nu­mai cu atîta. La chemarea partidu­lui au venit flăcăi din toate oraşele şi satele regiunii, s-a întemeiat un şantier al tineretului; şi au început aceşti flăcăi să mînuiască maşinile, să izbească pămîntul cu hîrleţele şi tîrnăcoapele, să îngroape conducta şi să înalţe castelele de apă, pom­pele care vor pulsa întocmai unor inimi uriaşe. Şi atunci cînd vremea e prielnică şi lucrările se desfăşoară din plin, vin alături de tinerii bri­gadieri, muncitori şi funcţionari, gos­podine şi pensionari, vin să lucreze mii de cetăţeni ai oraşului pentru a aduce mai degrabă apa limpede şi bună de care Iaşul are atîta nevoie. De obicei, pe pietrele fîntînilor în­­tîlnîte la răscruci de drumuri găseşti înscrise, întru pomenirea vredniciei lor, numele celor ce le-au durat. Pro­babil că modeştii constructori ai con­ductei de aducţiune a apei de la Plut­on î­şi vor înscrie numele nici în be­tonul marilor rezervoare şi al caste­lelor de apă, nici în metalul dur al marei artere. Dar chiar de­ va rămîne anonimă contribuţia lor asta nu în­seamnă că vrednici constructori ca Izlarîn Burlacu, Ştefan Vizitiu, Vasile Pan­ctrínii, sau Anton Saveliuc n-au i­attcff r:a 'tragere de îfiimă Dimpo­trivă, au lucrat i­u elan, punind an nestăvilit nvîr­t constructiv în în­făptuirea fiecărei lucrări. Nu va trece multă vreme pînă cînd prin marea arteră de metal ini­mile uriaşe ale pompelor vor pulsa spre Iași mii de metri curat de apă, iar cînd mă gîndesc la aceasta îmi vine în minte imaginea viteazului din poveste căruia apa dăruită în toiul luptei i-a dat forțe noi în do­bîndirea victoriei. In Iaşi sunt multe monumente, sunt multe clădiri din care poţi desluşi zbuciumata istorie a pa­triei ca dintr-o carte deschisă. Dar din toate acestea eu îndrăgesc în­deosebi o căsuţă mică, ascunsă sub dealul Cetăţuiei. Către ea mă cheamă adeseori inima şi cînd sînt în apropiere mai întotdeauna îmi amintesc de versurile poetului ieşean George Lesnea: Luna-şi cerne razele cu­ alint Peste primăvara timpurie, Luminînd cu aur şi argint Casa lui llie Pintilie. In drumurile mele către acea casă, am găsit de fiecare dată în ultimii ani înfăptuiri noi în car­tierul lui llie Pintilie, sanatoriu de noapte şi cinematograf la Ate­liere, cîteva şcoli noi, magazine noi, zeci de noi locuinţe individuale; am întîlnit oameni care pietruau străzile — altădată desfundate, oameni care aduceau lumină la periferie — altădată lăsată în în­tuneric, alţii care instalau în sute de case difuzoare. Un suflu înnoitor străbate pes­te tot , îl întîlneşti şi în casele muncitorilor ceferişti, ai căror fii studiază la Politehnică, îl des­luşeşti şi dir, simple amănunte cum ar fi curăţenia străzilor şi a caselor, îl citeşti în ochii­­şi de pe feţele oamenilor. Iar dacă în cartier mai sînt destule de făcut, oamenii au deplină încredere că vor izbîndi deplin în îndeplini­rea năzuinţei lor spre bine şi spre frumos. Altădată pe aceste străzi copoii siguranţei pîndeau, urmăreau şi arestau muncitorii care, ascultînd glasul lui Ilie Pintilie, glasul par­tidului, se ridicau la luptă. Acum, din ferestrele caselor şi ale noilor şcoli îţi zîmbeşte portretul unui muncitor crescut în cartierul în care a crescut llie Pintilie, care munceşte în Atelierele în care a muncit llie Pintilie, care lupta pentru deplina victorie a cauzei pentru care a căzut Ilie Pintilie, Emil Bordeianu, cazangiu la A­teliere este candidatul muncitori­lor şi al întregului cartier în ale­gerile pentru Marele Sfat al Ţă­rii. In aceste zile cînd în întreg car­tierul desluşeşti o atmosferă de înălţare sufleteasca specifică apro­pierii marilor sărbători, am simţit în suflet o umbră de tristeţe apro­­piind­u-mă de casa care pare că-l aşteaptă şi acum pe neuitatul Hie Pintilie. Şi iarăşi mi-au venit în gînduri versuri din amintita poe­zie : Casă scundă, mi-l mai aştepta. Cu iubire peste el să sameni. Pintilie-i viu, nu te-ntrista, Este viu în viaţă şi în oameni. Vremea lui, se-nalţă ca un val, Tu să-i fii duioasă mărturie... Casă scundă, casă de sub deal, Casa lui llie Pintilie. Eu unul, sînt sigur că, la 3 fe­bruarie, cei­ din cartierul lui llie Pintilie se vor îndrepta spre urne cu gîndul şi la înfăptuirile prezen­te, dar şi la greaua şi îndelun­gata luptă care­ stă la temelia a­­cestor înfăptuiri. I DIN LUMEA ARTEI ŞI LITERATURII! E fără îndoială o lume, delimi­tată prin specificul muncii desfă­şurate, întegrîndu-se organic vas­tei activităţii social-economice­ şi politice a oraşului şi regiunii. O lume bogată, fremătătoare, prezentă pe schelele construcţiei noastre socialiste, pentru a cărei vastă­­ durabilă înălţare pune între­­ T­­ămizi mortarul cuvîntului înaripat, al culorilor, liniilor şi formelor armonizate în sensuri profunde, al imaginilor muzicale comunicate în nuanţări de o diver­sitate uluitoare al frînturilor,de viaţă reconstituite scenic, luminînd incan­descent ascunse resorturi ale unor vieţi trecute, prezente, sau în de­venire. Iată-i de pildă pe eroii „Scrisorii pierdute" consumnîn­­du-­şi meschinele lor drame gene­ratoare de voltaice efecte comice, evocînd, prin actorii, Mih­ai Gro­saru, Eugenia Protopopescu, Ion Schimbinschi, Neculai Şubă, Const Cadeschi, figuri a căror mumifi­care morală se realiza încă din anii cînd, din viaţă, urcaseră pen­tru prima oară, pe scenă prin bu­năvoinţă lui Dan Caragiale... Şi nu un îngust patriotism local face să tresară în inima fiecărui ieşean fiorul unui sentiment de adîncă mîndrie şi bucurie, cînd în eter circulă undele emise de postul de radio ieşean, comunicînd lumii mesajele scriitoriceşti, ale poeţilor, prozatorilor şi dramatur­gilor din oraşul nostru — Otilia Cazimir, George Lesnea, Mihai Codreanu, Ion Istrati, Nicolae Ta­­tomir, şi alţii din generaţia tînă­­ră, ca Andi Andrieş, Maria Zi­­lieru, etc., sau cînd pe scena Teatrului Naţional în faţa noului public spectator, se perindă spec­tacolele cu primele opere montate în primul Teatru de Operă al Ia­şului — ridicat în anii aceştia după ce în trecut, încercări asemă­nătoare avuseseră soarta efemer­­delor — spectacole cu Tosca, Traviata, cărora în curînd le va urma Bărbierii­ din Sevilla, Cio- Cio-san şi altele cuprinse în re­pertoriile viitoarelor stagiuni. O filială a Scriitorilor şi o pu­blicaţie, „Iaşul literar“, polarizea­ză în jurul lor intensa muncă de creaţie a scriitorilor feluriţi ca vîrstă şi ca stil, dar strîns uniţi, prin crez, în jurul steagului parti­dului drag, căruia îi închină cele mai reuşite lucrări ale lor. Un teatru Evreiesc de Stat, un Teatru de Păpuşi, o Filarmonică de Stat, o Filială a Artiştilor plastici, iată o înşiruire sumară care ar putea sugera totuşi multi­laterala activitate desfăşurată pe tărîmul artei în oraşul şi regiu­nea Iaşi. Mare parte dintre aceste instituţii şi unităţi de creaţie nu existau în trecut, ele simbolizînd prin existenţa, activitatea şi rezul­tatele dobîndite, efortul susţinut întreprins în anii regimului demo­crat-popular, de către partid, pen­tru a da Iaşului, alături de stră­lucirea unor luminoase tradiţii de luptă muncitorească şi de străda­nii culturale, strălucirea unui pre­zent în care fierbinţi năzuinţi — purtate în trecut peste valurile fu­rioase stîrnite de un climat nefa­vorabil muncii de creaţie artistică şi literară instaurat în vremurile dominaţiei silniciei, demagogiei şi afacerismului — sa şi afle, în pli­nă contemporaneitate, împlinirea. Ceea ce s-a realizat. Da, lumea artei şi literaturii, a oraşului nostru îşi lărgeşte zi de zi teritoriul geografic şi mai cu seamă zonele de influenţă. Iar actul de creaţie spontan, sincer şi emoţionant, adresîndu-se inimii şi cugetului proaspătului iubitor de artă şi literatură, tuturor celor ce îndrăgind arta şi literatura, în­drăgesc viaţa căreia acestea tre­buie să-i slujească, — întîlneşte gestul cald de sinceră şi intens trăită adeziune al omului cetăţean întrînsul contopindu-se şi munci­torul şi artistul şi in­telectualul şi poetul, condensînd imensul potenţial de energie creatoare înmagazi­nată de veacuri în straturile adinei ale sufletului poporului. Pictura lui Hatma­­nu, compoziţia muzi­cală a lui Achim Sto­­ia, creaţiile lui Geor­ge Popovici, Lascăr, Mărgineanu! sau ale lui Ion Prisăcaru, toate se înscriu dis­tinct pe traectoria pe care o insei­­e laşul, prin viaţa, faptele şi oamenii săi, in necon­tenita sa ascensiune, prin care viitorul este incorporat organic şi pe coordonate impre­sionante­­ prezentului. Tinereţe — încrede ! Atelierele C.F.R. Ilie Pintilie — pictură de C. Aga­filei. „Traviata“ pe scena noii Opere de Stat, Bobinatoarea Paraschiva Gocescu de la Țesătura a împlinit de cuiinci ani și la 3 tel mafie va vota pentru pri­na oară.

Next