Flacăra Iaşului, februarie 1959 (Anul 15, nr. 3864-3887)

1959-02-01 / nr. 3864

fragt. 2-a ALEXEI SURKOV In Dinţii noastră, totu-i nou şi Socoate, viaţa rău nu ne-am trăit-o Nemaivăzute fapte împlinind Ci vectifi ne-a croit altă măsură Şi pentru bucurii şi pentru fină. Tu dir trecut ca dintr-o hr­.bă strimtă Te-ri.., smuls în largul vieţii înălţat Şi-a rit sunat întinsul lumii, cintec Al sufletului teu eliberat. Toţi descoperitorii de pg nînturi De-abia-au trecut prin lutu-nţelsnit A ‘ 1 ' f ■ inrf. lăm­tnturi Pe cdre nici Colu.nb nu le-a gînăit. In r­ţa noastră totu-i nou şi tu. fr jt- ' rr zeu . Cîîv; tul ezre : numi ~ene~^ Din fit -a - clipă il făscum. Le te- .re--- •* t eşti în lumea Ir care scrii tainele­ şi °schia Din tot c- est­e-al tău şi tu îl aperi Şi — ăstăş îi eşti ne-nvinsului Partid. Noi am descoperit inti drumul, Izbînzite in noi sî­n dimpozite Şi miifie vom ad­uce lumii vestea emn- "I • deplin înfăptuite. In romineşte ăc NICHITA STANESCU Din plastica sovietică Pimkm cașului Talonul de pensie In biroul modest al secţiei miorlăie D.C.A. se ţine şedinţa decadală a achi­zitorilor de la subsecţii. Fruntaşii texftaU metode de lucirii cu rezultat­e frumoase şi se silesc sa pară cu­ irtai natu­rali, dar le răzbate în jslas şi în gesturi mîndria omului care ştie că şi-a făcut datoria. Cei rămaşi iu d­in urmă stau sfioşi, cu privirile in po­dele; cite unul încearcă vreo justificare timidă, gît­lită însă repede de dezapro­­barea celorlalţi. Ceea ce mă atrage privind acest mă­nunchi de oameni e conştiinţa lor, simţul de răspundere. Dacă ar intra acum cineva pe uşă şi l-ar­ auzi pe Vasile Savin cum îşi fră­­ţ mintă limbă să explice cum s-a făcut că n-a realizat plattul la piei ovine şi vînat, poate că ar zîmbi. Dar, apoi, cîrtd l-ar vedea pe acest achizitor cu părul sur şi uşor adus de spate, cum sincer nu se poate împăca cu ideea că n-a ajuns, decit la 78­ la sută din plan, cînd industria ţării aşteaptă atît de mult de la fel, ar simţi un fior d­e înţelegere şi de prreţu­ire a sincerităţii lui. Mişcată, se vede, de frămîntarea lui, o bătrînică din fund, pe care aproape n-o observasem, a izbucnit cu glas a frercită. - Iraa... măi Vasile, bărbat eşti sau Cie haiba ? Cite profente zici că ăi, de te sclifoseşti aşa ? - Asta-i tovarăşa Maria Groapă de la Stoicani, îmi şopteşte directorul. Cel mai vechi achizitor din taioh. Straşnic Operativ avem ih ea ! II aScu­lt pe direttor, dar în acelaşi timp urmărise cu innteres lecţia practi­că pe care bătrîna i-o serveşte lui Sa­vin. La sfîrşitul şedinţei, am ţinut să stau de vorbă cu bătrîna. Ochi incă vioi sub spuza anilor şi obraz smead ca un tă­blou patinat de vreme. îmi povest­eşte că „nu o mai ţin ba­lamalele“ ca altădată şi ar vrea să pre­gătească un cadru tînăr pentru subsec­­ţia ei. A pus ochii pe un tînăr care i se pare mai de ispravă. „Să fie mun­citor cinstit şi atunci are asigurat un salar frumos la stat“, îmi spune Maria Groapă cu convingere. - Vrei să-ți aranjezi retragerea la pensie ? - Se vede că dumneata fuguești, ri­postează zîmbind femeia. Cine să-mi dea pensie şi pentru ce ? - Statul. Pentru anii serviţi ca sa­lariat. - Statul mi-a dat pentru muncă leafă şi primari, cit am meritat. Cit de ani, n-am aşa mulţi ca slujbaşă la stat , nu­mai unşpe. - Nu făce nimic. Şi pentru unspre­zece, ţi-a rămas dator cu pensie de bătrîneţe, încerc s-o lămuresc.­­ Apoi, chiar de lepădat nu-s. Abia am împlinit unul peste.. şaizeci, se tre­­zeşte o urmă de cochetărie feminină în ea. Pină la urmă, am convins-o totuşi că e mai bine să-şi facă formele pen­tru pensie şi a depus cerere. Şefa serviciului muncă şi salarii e a­­­tît de conştiincioasă incit nici la pen­sionarea ei n-o să uite s­ă-şi scadă e­­ventualele diferenţe de stagiu. A puricat statele de serviciu ale Mă­riei Groapă şi i-a trimis certificatul res­pectiv, p­entru îndeplinirea fotisfelor de pensionare. Iată de ce am rămas iru­tat cîrtd; în­­tr-o dimineață frumoasă de la începu­­­tul toamnei m-am trezit cu Maria Groa­pă în birou. - Ce mai face tînăra noastră pen­sionară ? am intîmpinat-o bucuros, ca să-i alung umbrele tristeței ce întîrziau pe obrazul ei îngindurat. - Bine, mulțămim de întrebare, mi-a răspuns ea ceremonios şi a așezat o de­sagă vărgată pe scaunul ce i-1 pregă­tisem să şeadă. Apoi a scos de undeva unu ’ carnet și din el certificatul trimis de noi. - Nu-i bun, itii-a spUS bătrîna sertrt, desfășurîhd actul pe birou. - De ce ? - Nu-s bun­e datele din el. Gine l-a făcut, a greşit. Tovărăşa de la munca şi salarii arfe artă­ate citită şi a prins din zbor s­en­sa­­rea. - Nu s­e poate, tovarăşă Groapă, a sărit dînsa de pe scaun. Nu ai mai mult decit arată certificatul. Am cal­culat la centimă. Dr­ept răspuns, Maria Groapă şi-a des­făcut desaga şi a depus pre masă, sub ochii uimiţi ai funcţionarei, o întreagă arhivă adunată în toată activitatea ei de achizitor. Le-am lăsat să verifice împreună. Intr-un tîrziu, şefa de la muncă şi dolarii s-a dat bătută şi a făcut alt certificat, ceea ce nu s-a întîmplat de mult la hol. Mafia Groapă a mulţumit cuviincios, şi-a luat desaga la subţioară şi a ple­cat.­­ Extraordinar ! nu s-a putut abţi­ne şefa cea conştiincioasă. Aşa eleva n-am întilnit încă de cînd lucrez. Ştiţi, cinste, ce mi-a pretins bătrîna ? Să-i modific certificatul cu două luni în minus, cînd - în adevăr - nu a avut salut, ti co­mision. Pentru asta a bătut drumul Ia­şului. Zilele trecute, intoreîndu-mă de la Huşi, m-am oprit la poarta ei. Maria Groapă nu era acasă. Sare por­nise într-un sat vecin, la gospodăria colectivă, să ridice nişte pici caracul. II însoţea pe tinăr, succesorul ei. Curînd însă, a irttrat pe poartă că-' ruţa încărcată cu saci, cu bătrîna pe capră și cu tînărul lingă cai, alune­cînd pe polei. Cum a coborît și m­-a recunoscut, înă­­tuşa Maria a lăsat flăcăul să destrame şi trt-a poftit în casă Sa­tuil arate ceva. Fără să-și scoată şalul gros, cu către era împachetată cruciș, m-a dus la o ramă din perete. Sub sticlă - o foto­grafie veche de militar. Mă prieşte in­diferent, în poziție marțială. Intr-un colț c­eVa mit. Cu o carte de vizită - un carton. Pe carton citesc scris la ma­șină : MARIA GH. GROAPA. - Vezi ce scrie acolo ? mă cercetea­ză bătrîna cu­­ ochi umezi de emoţie. - Ce e asta ? - Nu te mai face că nu ştii. E ţi­pişca mea de pensie. Prima pensie. Moşneagul şi fetele rîdeau de mine că n-o să-r ţii vite nimic şi că „paşte murgule iarbă verde“. Ziceau că sta­tul nu ştiai grija mea o­arte ? Iacă, după cum vezi,­ s-a dovedit că este cineva acolo sus care mă are şi pe mine în grijă. Vezi ce clar scrie ? Ba încă, îl trece şi pe moşneag , Gheorghe. Pre­cum ca să se ştie că mai există şi el pe lume. Dacă nu , eram eu, cu mun­culiţă mrea cinstită, mai era şi pome­nit cu tiparul, să citească toată comu­na ? De asta am pus ţidula acolo, ca mărturie că statul nu-i uită pe oame­nii care muncesc cinstit. Şi a ieşit pe prispă, să dea ordin­e de descărcare a pieilor aduse. Maria Groapă călca mai dreaptă şi avea d­in glas o tărie care se sprijinea parcă şi pe talonul pus la loc de AUREL LEChi „IAŞUL LITERAR“ nr. 11 . Efortul redacţiei Iaşului literar de a lichida rămînerea în urmă în ceea ce priveşte apariţia, n-a înreg­irtrat deocamdată, rezultatele dorite. Sun­tem­, de aceea, nevoiţi să comentăm numărul 11 pe noiembrie 1958 cu întîrziere. N-am consemna acest fapt dacă printre alte consecinţe ale sale, n-ar trebui să includem şi pu­blicarea în numărul din ianuarie a unui fragment dintr-un roman apă­rut în in­tării în decembrie. Această, în afara făptuim că reportajul ,,Cres­­cătoarea de păsări Ana Avcsalan", — pe care ai­­ohit Vasile Călittico, n-a mai avut răbdare să-l vadă opărind în numărul pe noiembrie al faguriui literar şi l-a oferit în ianuarie altei publicaţii — îl mai putem găsi şi în nu­mărul de joi, 15 ianuarie 1019 al Gazetei Holare". O altă consecinţă nedoriă este şi caracterul improvizat al m­rhăriticii 1­ al „Iaşului literar"1. Diferenţa de va­­loare a prozei cuprinse în sumar şi numărul restrîns de pagini rezervate sectorului de critică (în care de alt­­fel, tm spaţiu oarecum disproporţi­o­­nat cu cel acordat problemelor con­temporane, îl ocupă studiul lui Dan Bădărău despre „Vechea comedie ita­liană1') diminuează meritele acestui număr de revistă. Sectorul de poezie vădeşte din u'In strădania redacţiei de a asigura a­­cestuia o tematică majoră, militantă. ,,Cîntec'' şi ,Dupa vechi glasuri” de George l­esnea deschid şirul finei poezii care tind să reflecte momente apoteotice ale luptei pentru comunism („Comunism" de Mihail Cosma) sau să sugereze amploarea şi avidul luptei în construcţia econom­că des­făşurată în ţara noastră („Metan" de Darie Magheru, „Magistrala" de Gheor­ghe Scripeţi).­­Deţin de asemenea a­­tenţia versurile intitulate „Atelier" şi , Lacul lebedelor” de Nicolae Tatomir, „Seva“ de Rusatin Mureşanui, ei". E­­xemplul maestrului George l­esnea ca­re cultivă stăruitor poezia agitatori­că merită a îi relevat: „Merg umăr la um­ăr, La izbindă porniţi dam n' noi tară număr. Ca un clo­pot, octombrie taur. Peste lume sună cu dangăt de aur, lumina lui veşnică peste vremi se desface. Ca mii şi mii de porumbei de pace“. (După vechi glasuri) Firesc e apoi ca epocalele cu cei­ri ale ştiinţei sovietice să-şi afle ecouri în poezia contemporană („Sputnicu­l de la o vreme, pe orbita de poeme" ,,Atelier" de N­eaţomir). Dar, în general, în versurile acestui număr, unele din ele simple instanta­nee,­­ prezenţa omului, a ciudut ironi­e vagă. Elanul către împlinirea năzuinţelor lumii noi este exprimat uneori prin exclamaţii retorice („O ! Cum ,, cahta-va visul spre com­un­ism ureînd“), iar viaţa sufletească a ero­­ulu­i con­trat­pollan nu este totdeauna reflectată în toată bogăţia ei. Mai mult decit atît, unele versuri, atunci cînd nu se pierd în abstracţiuni, se limitează să adaoge semne de ex­clamare după succinte descrieri ale fontei rare curge sau metanului rare nechează „din mii de herghelii !" (Metan — Darie Magheru). O falsă umanizare se realizează a­­tunci cînd eroul poetului apare fră­­mîntat de complexe rezolvate iar. In poezia „Flăcăul“ de Rusalin Mu­­reșanu, de pildă, ajuns în mină, erou. „Scrîşni (!) c-a dat un cer de am­e­­list /Şi—tin bărăgan întreg pe-o "Me­rje !.*.* pentru ca prezenţa unui alt flă­cău venit din Bărăgan să-i redea brusc echilibrul sufletesc. gondind u­­niversul sufletesc al omul­ui nou, poe­ţii „laşului literar” Ha­du depăşit, du­pă cîte se vede, cu toţii, zonele pe­­riferice. Romanul „Să nu mergi singur prin ploaie“ de Al. I. Ş­tefănescui «sa bucu­rat de atenţia cronicarilor opiniile a­­firmate nu pot fi, docil cu aproxi­maţie, controlate pe baza unui frag­ment. Trebuie totuşi să remarcând g­. oreiunea naraţiunii şi mai cu seamă spontaneitatea dialogului precum­­ faptul că lumea eroilor lui Al. I. Şte­­fănescu, deşi din aceeaşi familie cu cea a eroilor lui Nicuţă Tănase, este reflectată de astă dată — spre de­osebire de lucrările care-l mim­ează pe cel ce „s-a făcut băiat mare“ — de un scriitor cu o evidentă şi dis­­tincă personalitate. Plină de em­o-'­ţie Şi căldură, evocarea lui Marin Ian­­cu Nicolae („Cricun siberianul"), măi puţin realizat artistic reportajul lui Vasile Căbulea Notăm totuşi faptul că „laşul literar” dovedeşte consec­venţă în prezentarea unor figuri de oameni noi şi ne asociem dorinţei cititorilor de a întîlni şi pe viitor în paginile revistei portrete de-ale unor­ fruntaşi ai muncii, oameni înaintaţi, al zilelor noastre. După cum am mai spus, deşi st­u­­diul ..Vechea comedie italiană" rm este de fel lipsit de interes, a est fapt nu­­­compensează anemica pre­­zentă în actu­alitate a sectoru­lui de critică, fiind r­egretabil tapint că, re­­rtomemit literar coti tempo­ran nu -şi gă­seşte ecou, în acest humăr, dec­­i în două crbici şi cîteva recenzii. IH d-3. rih­a pe marginea vbh­ihtellor­­,thhp, thainte" de Kataev şi „Pe nerăsu­­­flate­­ de Ehrenbi­rg, sunt vestejite ridicatele încercări ale revih­aliştilor de a defăima literatura sovietică, a că­rei vitalitate este pe deplin afirmată de nenumărate şi unanim recunoscute creaţii de înaltă valoare cărora, cu cinste, li se pot alătura şi volumele mai sus citate. Preocupat excesiv de problemele tehnicii naratorului, M. Andriescu omite în cronica sa la („Cerul începe la etajul 3), aspecte importante ale creaţiei lui Francisc Munteanu. Mulţumindu-se să ilustre­ze procedee ale autorului, Al. Andrie­­scu­riu analizează faptul că, folo­sind aceste procedee, Ananciuc M­un­­teanu nu urmăreşte întotdeauna rele­­varea unor laturi esenţiale ale vie­ţii sau ale caracterului personajului Sau dacă nu cumva, aşa cum se întîmplă, în fapt, se lasă uneori se­dus de senzaţionalul de dragul căruia sacrifică sau abandonează ideea care stă, sau ar trebui să stea la baza Chiar și a unor lutrări literal­e cu caracter autobiografic. „Apropiin­du-se de acest sfector primejdios (al sen­­zației lab­ilu­l n.h.) prozatorul are obli­­gația — notează autorul cronicii — Să evite situațiile forţa­t sau de- a dreptul incredibile, cum sînt cîteva în cuprinsul povestirilor menţionate". De fapt, printre povestirile menţio­nate este şi ,,Ki­dm­etrul 1314“. In a­­ceasta, ca şi în altele priv­enite în cu­prinsul cronicii, cum ar fi „Cerul începe la etajul 3‘‘, Se relatează fă­­ră discernăm­înt fapte ce nu servesc sau chiar deservesc mesajul scriito­rului, situaţie faţă de care cronicarul „laşului literar“ ar îi trebuit să ia poziţie. In ansamblu nu putenî totuşi să ră re­marcăm faptul că laşul literar“ vădeşte strădania de a se ancora în actualitate şi în ciuda unor insufici­ențe temporare, avem convingerea că, spre satisfacerea deplină a cititori­lor, viitoarele numere vor marcă su­­­l­ese mai hotărîtoare în realizarea a­­cestui obiectiv. ^ V. GRADINARU IN LIBRARII ANTON PANN: Povestea vorbei B. ST. DELAVRANCEA: Scrieri alese V. ALECSANDRI: Poezii M. KOGALNICEANU: Serien alese N. FILIMON: Scrieri alese ZAHARIA STANCU: Desculţ C. NEGRUZZl: Pagini alsse B. POLEVOI: Povestea unui om adevărat B. BRECHT : Teatru Viaţa teatrală Pe scena Teatrului de Stat din Reşiţa a fost prezentată de curînd în premieră piesa dramaturgului ceh Miloslav sterilik­ „Dragoste lă ţară“. IN CLISEU : O sc­ad din spectacol. Foto: A. CONSTANTINESCU Repetiţiile cu pit Sa ,,Casa Bernu­lde Alba“ ce se desfă­­­şoară pe sosira Tea­­trului Naţiotta!, se află într-uln Studiu avansat. Din colec­tivul de interprete fac p­arte artistele Eugenia protopn­e­­cu, Elena Foca, Fio­­rica Damian, Silvia Irinaşau, Auroră­­po­rescu, Virginica Bă- Antescu, Gilda Mari­nescu, etc. Regia spectacolului ii a­­parţitte lui Dan Nastă. Concomitent cu a­­■vsţe p­regătiri, vor continua repetiţiile la piesa „Aristocra­ţii“ de N.­pogodih. In acelaşi timp, colectivul Teatrului Naţional se pregă­teşte pentru turn­e­­ul ce va fi între­prins luna aceasta p­riu­ Satele tăranu­­lui Negreşti CU pie­să „Tu­gul inimilor“ de Tiberiu Vornic programul va fi com­­pletat cu poezii in­spirate dirn trans­formarea socialistă a agfifetiltu­rii. La Teatrul Naţional Se pregătesc noi premiere Pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, spectacolul : „Lozul cel mare“ Cu ocazia Cente­­narului nașterii lui Salom Alexiem, ca­re va avea loc cu­­rând, Teatrul Evre­iesc de stat prezin­tă „Lozul cel mare“­ una din cele mai pop­ulare comedii a­­le acestui scriitor clasic. Regia spec­tacolului este sem­nată de tov. Igd Schap­ira. Printre in­terpreții principali sunt: Marcel Finch­e­­lescu, Ruttele Heller Schapira, Nuşa Grup, Fani Zaider și altii .­ Nr. 3861 Săptărh.le viitoare va rulă la laţi de producţie a studio­urilor R. P. Bulgare „Legea mării’’. IN CLIŞEU: cadru din film. ARIPA DIMINEŢII Aripa dimineţii se-Harţă peste lume Plutind mai sus, mai albă dcoit un steag de pace şi-n orice parte-a ţării Se-aUd ltesc la ecouri Unite în tumultul şi măreţia muncii. Minerii, în udî,icuri, sporesc lumina zilei Cu fi­care tonă de minereu, cărbune, Din trenul bogăţiei zburînd spre viitor. Ca flacăra mai ta.. mai repezi, oţelari, Văpaia Hunedoarei o înteţesc mereu Şi-n fiecare clipă, betonîştii, Mai aprigi ca şuvoaiele de munte, Zidesc castelele luminii la Bicaz Uimind tăcerea stîncilor din preajmă. II dimineaţa asta, gîndul meu CU oamenii aceştia se ridică Pe culmile eforturilor drepte Şi de acolo, Zăreşte-n largul mării, marinari­ Şi III văzduh cum trec aviatorii, Scut neinfrint veghind, fără­ hectare Socialismul ce despică munţi Şi imblinzeşte apele-n turbine, Spre fericirea Patriei, noi punţi înfăptuind în dimineţi seninei FLORIN MIHAI PETRESCU POŞTA REDACŢIEI începuturi promiţătoare Diin numărul mare de poezii sosite la redacţie în ultima vreme, se vădeşte că majori­tatea acestor încercări sînt în­chinate vieţii noastre noi, cîntă dragostea de ţară, mun­ca avintată a oamenilor mun­cii din întreprinderi şi de pe ogoare într-un cuvînt — pre­zentul în toate aspectele lui. InChimînd un „frim“ patriei, strungarul Valeriu Beriţa spu­ne: „Slăvită fii, tu, scumpă Ro­­mînie, Tu, brav popor, stăpîn pe soarta tă, Azi nu mai eşti robit de ti­ranie, Azi ai cu libertatea cununie Şi eşti conducător în ţara tal" Intr-o scrisoare Însoţită de o poezie, muncitorul Solomon V. Eliade scrie : „Nu sunt poet şi nici n-am încercat vreodată să scriu versuri, dar munca cloco­titoare a forjorilor de la FRB, viaţa m-au îndemnat să scriu­ prezentele versuri, dedicate fa­miliei forjorului Cozma Chi­­riac, inovator, decorat cu Or­dinul Muncii, care împreună cu fiul său, fiica, ginerele Şi nora muncesc cu drag pentru îndeplinirea şi depăşirea nor­melor". Şi poezia, destul de modestă e drept cîntă hărnicia acestei familii de muncitori fruntaşi: „El e şeful de echipă „Cozma. — Na-i ştiut ? — „Cate nîciodată-n muncă „Nu se dă bătut. Tematica poeziilor amintite vădesc o prifestate justă. Dar să cercetăm şi altele . D. Srînceanu (Bârlad): A­­mîndouă poeziile sînt intere­sante. ,,Glasul unei tinere clă­diri prezintă destul de inge­nios două aspecte: construcţia paşnică, înălţarea de clădiri noi, locuinţe pentru oamenii muncii, şcoli, Cămine culturale etc şi în al doilea rînd, ura împotriva războiului, iv mai in­teresantă nu numai ca idee, dar chiar ca realizare — cea de a doua poezie, ,Etern ome­nesc". Aşteptăm de la dvs. şi poezii Valeriu Benţa (Iaşi): „Chemarea“ la luptă pen pace e însufleţită de un senti­­ment nobil. „Intrâ-n frontul păcii, frate. „Să dă mina cu noi toţii" încercaţi să concentraţi pu­ţin ideile ; ar fi mai convingă­tor. Destul de bine realizat „Im­nul” din care am citat­­ mai sus. Ovidiu Dragomirescu (Iaşi) , începuturi promiţătoare. Cele două poezii („Avertisment" şi „Retrospectivă”) sînt meritorii şi ca idee şi chiar dimn pun­ct de vedere al realizării artistice. Mai multă insistenţă ett fa­voarea clarităţii. Mai trimiteţi! Ştefan Bucevski (Bârlad) : — Nimic deosebit, cu excepţia Ul­timei strofe dirn prima polizie intitulată ,Pentru tei alti SU­A”. Fabula „El” nu aduce nimic nou. Ingenioasă doar morala. March I. Cornteliu (studenta Iaşi) : Reţinem un singur Vers: „Copii, zimbiţi voi astăzi la razele de soare!", un rest a­fuis mic deosebit. Solomon Eliade (Bírlad) : — In cea de a doua poezie e me­­ritorie sîrguinţa cu care vreţi să spuneţi tot ce simţiţi. Dar îngrămădindu-le pe toate la un loc, poezia devine greoaie ca o listă in care sunt doar po­menite lucrurile. Poezia dvs. e mai degrabă un proces verbal. E apreciabilă ultima parte a poeziei care devine caustică vorbind despre foştii asupri­tori ai poporului. Mai multă atenţie la grama­tică : „fulgii de nea vesteşte”, „Ţara o conduce fiii din popor” ş.a. Apoi la rime: „frunte“ cu „unşpe” (forma aceasta a lui unsprezece nu-i prea lite­rară), Ion străjerii (Dumeşti,Ne­­greşti) — Cele două poezii tri­mise acum, ca şi altele de mai înainte dovedesc că aveţi reale posibilităţi de versificare. Cla­ritatea şi corectitudinea versu­lui, imagini uneori destul de reuşite iată ce vă caracteri­zează încercările. „In liniştea nopţii de vară, Nimfe nu m­ai curmă tăcerea Decit un bătrîn c-o Vioară". (Bătrînul din noapte) De ce ne trimiteţi, însă po­ezii scrise cu mulţi ani fii urmă? Acum nu mai scrieţi? E mai important de ştiut cum Şi ce scrieţi acum, chid real, îat­e din ţara noastră sînt al­tele decit în 1947 ch­id aţi scris poezia ..Pătrimii din n­oante". Trimiteţi încercări mai recentte l­a Constant Nicola (Vaslui) Traducerea nu-i rea. ideea po­eziei e redată cu claritate ceea ce înscăriu­tă ei aţi înţe­­les exact ce a vrut să spună Evgheni Kruglov: Asta e o Ca­litate. Mai sunt îrisă şi lipsuri. De pildă, de la prima la a doua strofă este o diferenţă de ritm. Ih strofa a pătră aţi uitat de rimă. Strofa a treia este insuficient lucrată. S ar putea scoate din ea o bijuterie. Mai lucraţi şi mai trimiteţi! Poezii mai slabe asupra că­­rora nu mai vnsităm au mai trimis Niga Petru, Teodor Haâ­­naş, Mf Copăceanu şi alţii, m. MüGtrtt

Next