Flacăra Iaşului, octombrie 1961 (Anul 17, nr. 4689-4714)

1961-10-01 / nr. 4689

JPbgT­S-a VSACIRA rASrttl Constantin Murzidi 99Voi trai în comunism!“ Cînd purtam cravata purpurie­­■ şl spre viitor, cu gunăul alergam, Mă vedeam in comunism,­­ spre stele mtţnile şl fruntea ridicam. Tinereţea aspru mă crescuse­­ şi In minte-mi­ revenea mereu.­­Altă soartă nu m-ademeneşte,­­ voi trăi In comunism şi eu! Vinturile biciuind năprasnic m­i-au cioplit obrazul bărbătesc, In româneşte de Radu Negru­­s) Din ziarul Pravda’, septembrie 1961 Eu privesc cu-ncredere-nainte,­ spre Comuna falnică păşesc! visul mi-e totuna cu menirea : lumii dăruiesc o primăvară, Au zburat in urmă anii tineri, eu întineresc cu-ntreaga țară. Gheorghii Kubliţkii Soarta fluviului Volga „La 9 septembrie 1961 dea­­­sup­ra celei mai mari hidro­centrale electrice din lume, ridicată la Stalingrad pe Vol­ga, au fost arborate steagu­rile roşii ale victoriei. Con­strucţia a fost terminată. Gi­ganticul izvor de energie şi lumină a fost botezat cu nu­mele Congresul al XXII-lea al PCJJS“. (Ziarele) „Jos a strălucit panglica Volgai. Am recunoscut dintr-odată marele fluviu rus... Totul îmi era bine cunoscut : şi împrejurimile largi şi cimpurile primă­­văratice, şi pădurile tinere şi drumu­rile, Saratovul ale cărui case ca nişte cuburi mici se aglomerau in de­părtare...“. Acesta-i un fragment din însemnă­rile lui Iuri Gagarin. El a văzut Volga, regiunea lui de aterizare şi, după cî­­teva clipe, corabia cosmică s-a coborît spre cîmpiile arate ale colhozului­­.Drumul lui Lenin“. Primul om reîntors din Cosmos a fost primit de malurile Volgii noastre, nu de cele ale fluviului Missisippi, ale To­misei, Senei sau de altele, oricit ar fi de frumoase. Iar omul acesta era cu şase ani în urmă un simplu flăcă­­iaş din Saratov : voia să devină teh­nician turnător, se împrietenise cu ve­cinii din cămin şi se tot juca dea­supra aceleiaşi Volge cu un aeromo­­del al clubului, privea sclipirile apei pe care o zărise acum prin luminato­rul navei „Vostok“. Ce ascensiune a soartei omeneşti ! Ce ascensiune a gîndirii creatoare a cunoscut acest popor care populează malurile fluviului nostru ! Se poate spune, fără a greşi, că Volga nu s-a mărginit să primească nava cosmică; de aici şi-a luat ea şi energia , în orbita marelui fluviu ia naştere cam o jumătate din producţia noastră Indus­trială şi desigur în această avalanşă de bogăţie sunt multe din elemen­tele necesare unei curse îndrăzneţe spre stele ! Şi oare în soarta fluviului avîntul spre viitor nu-i la fel de mare ? ...In anii de demult pictorii au zu­grăvit Volga ca o ţărancă ţinînd se­cera în mină sau ca o boieroaică cu idiademă de nestemate. Dar cind flu­viul a început să scadă înspăimîntător, iar pescarii au început să-i găsească vad chiar în apropiere de Kostroma şi Iaroslav, revista „Deşteptătorul“ a schimbat tradiţia. Desenatorul redac­ţiei a schiţat o femeie grav bolnavă la picioarele căreia plîngeau necon­solate­ Kama şi Oka, iar la că­păţii se înclinau întristate Istoria, Poezia şi Comerţul... Acum cîţiva ani pe promontoriul di­gului din golful mării Rîbinskaia s-a ridicat un monument al Volgai crea­toare. Este o femeie cu faţa inspirată care întinde uşor o mină în întîmpi­­narea corăbiilor şi spre întinderea al­bastră a mării. In cealaltă mînă are colile cu schiţe şi planuri. Pe monument se pot citi cuvintele : "­.Comunismul este Puterea Sovietică plus electrificarea întregii ţări". Această formulă genială a lui Lenin s-a aşezat ca o piatră unghiu­lară şi la temelia proiectului de Pro­gram al partidului, iată ce ne face să preţuim şi mai mult toate schim­bările care au avut loc în viaţa fluviului Volga. Prin faţa digului pe care se înalţă monumentul fluviului creator se vedea acum zece ani un hotar. In partea spre care se întinde mîna, transforma­rea Volgai era desăvîrşită. In cea­laltă parte a monumentului, două tre­imi din întinderea fluviului fierbeau în transformare. De-abia se înălţase clădirea hidro­centralei alături de vechiul oraş. La Jiguliovi două mori de vînt, mai bălă­băneau braţele înegrite ca nişte lopeţi deasupra satului Otvajnii, lingă care începuseră să sape primele escava­­toare. Erau înlăturate barăcile. Lingă Stalingrad pămîntul mai aburea după jăraticul marii bătălii, se pregătea „spatele frontului“ pentru marea con­strucţie, iar şeful ei, Fiodor Gheorghi­­evici Loghinov, îi conducea pe fraţii ziarişti prin stepa goală .­­ Iată, vorbind în limba poeţilor, aici va fi întemeiat un oraş. Au trecut zece ani de atunci. Pro­porţiile şi ritmul muncii de pe Volga au fost recunoscute de mult ca fiind fără rival în practica mondială a con­strucţiilor. ,,Ei îşi realizează programul cu o energie gigantică şi instalează agregate hidro-energetice puternice cu mult mai repede decit Statele Unite". r.Ei“­­ sîntem noi. Citatul l-am împru­mutat din declaraţia senatorului a­­merican Moss. Hidrocentralele Ugliciskaia, Rîbin­skaia, Gorikovskaia, Voliskaia, Stalin­­gradskaia alcătuiesc cascada Volgai şi se ridică deasupra pămîntului ţării ca nişte bastioane ale energeticii. Această cascadă este prea cunoscută cititorului ca să mai amintesc importanţa ,,ve­chilor“ puncte cruciale. Dar după o­­biceiul înrădăcinat în timpul războiului civil, se poate completa un mic formu­lar anchetă cu datele celei din urmă născute. Să le înregistrăm în felul naiv-eroic al voluntarilor din diviziile roşii . Numele : Stalingradskaia Anul naşterii : 1960 (cu toate tur­binele). Născută de : Septenal. Locul naşterii : Pămîntul sfînt al Stalingradului. Originea : Planul leninist de electri­ficare. Studii : Universitatea construcţiei so­cialiste. Titluri : Cea mai mare din lume. Cascada Volgai a devenit unul din pilonii sistemului energetic unic din ţara noastră, a cărui creare a fost statornicită in proiectul de Program al partidului. Volga de astăzi este ,,plus electrificarea“ unei părţi însemnate din spaţiile ruseşti ! Planul de zece ani a dăruit Vol­gai încă trei mori şi i-a răpit cîteva vaduri şi praguri din calea vapoarelor mari. Nu de mult am văzut la cheiul o­­raşului Gorki un vapor de transport. La cîrmă am citit : portul Bacu. Era un oaspete din Caspica I ...Vapoare mari - circulaţie intensă. Dar nu-i vorba numai despre faptul că Volga s-a îmbogăţit cu vase de transport mari şi moderne. Prin nu ştiu ce întîmplare istorică, încă de demult, pe Volga vapoarele şi remorcherele au tras leacurile în urma lor, pe cînd, ciudat, pe Missisippi le împingeau îna­inte. Toată flota a fost adaptată pe Volga pentru acest mod tradiţional de transport. Dar împingerea vaselor este mai rentabilă. Faptul a fost demonstrat de calculele învăţaţilor, de practica obişnuită a căpitanilor de vas. Cei de pe Volga au elaborat un mod al lor de remorcare-împingere, şi în mai pu­ţin de zece ani pe întreg fluviul s-a însuşit un mod nou de transport, a fost adaptată o parte a flotei vechi, au fost construite vase noi şi puter­nice, au pierit bărcile şi pontoanele de lemn înghiţite parcă de giganţii me­talici. Şi vitezele sunt noi pe Volga. Vasele de transport străbat drumul mai repe­de decît trenurile. O adevărată revo­luţie tehnică au făcut vasele cu aripi metalice subacvatice, cu siluete ele­gante şi zburătoare după cum le ara­tă şi numele: „Racheta“, „Meteor“, „Sputnic“. Dintr-o trăsătură de creion ingenioasă a fost rezolvată „racila vi­tezelor“, care ţinea de o sută de ani vasele de pasageri, ca pe nişte melci, încătuşaţi, cu viteza maximă de SO­SO kilometri pe oră... Şi iată, deodată 70-100 de kilometri ! Zilele trecute am văzut cum de la tărîmul Kostromei s-a desprins „Rache­ta“. Pe bănci au luat loc lăptăresele bălăngănind bidoanele goale, pionie­rii plecaţi în excursie, trei pescari a­­matori, un bunic pitoresc împodobit de o barbă tolstoiană­­ iar corabia cu aripi a pornit grăbită cu aerul fi­resc al unei galere de serviciu. Pe Volga sînt destul de multe linii „de rachetă“, corăbiile zburătoare au intrat în viaţa obişnuită a fluviului. Bine spunea Nichita Sergheevici : - Ne ajunge cît am călătorit pe doage peste fluvii şi mări ! Pe Kama m-am întîlnit cu şeful na­vigaţiei fluviale Vitali Sergheevici So­kolov. Anul trecut a fost pe Missisippi, a admirat vasele puternice care îm­ping leacurile, a văzut hamalii trişti şi disperaţi din cauza şomajului, a dis­cutat cu oamenii de afaceri şi cu funcţionarii. Printre aceştia erau şi oameni care­ au fost pe Volga. Unul dintre ei i-a mărturisit : - Domnule şef al Ramei, noi sîntem pentru concurenţa liberă, dar ar fi o prostie să nu vedem ce roade vă a­­duce planificarea... Dar m-am luat cu vorba şi cu flota la vale pe Volga. Ajunge. Am să mai amintesc doar că Marea Volgă a pri­mit o salbă de porturi noi, mecanizate aşa cum sunt Gorki, Iaroslav, Kinesma, Kazan, Ulianovsk, Stavropol, Saratov, Stalingrad-Cite oraşe din regiunile apropiate nu şi-au „întors faţa spre Volga ?“. Ridicîndu-se ca un împărat deasupra fluviului, oraşul lui Gorki a întinerit de nerecunoscut cu cetatea şi vestitul lui Otkos. Şi-a întins stăpînirea asu­pra celor două coline înverzite ale malurilor. Cheiul nou din Kuibîşev este unul din cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată. In apropierea mării Stalingradului malurile privesc la fluviu cu faţa strălucitoare a noilor blocuri din Saratov. Parcurile cu tu­­fani tineri au înveselit malul de la Kostroma şi Ceboksor. Bulevardul din Kinesev nu mai poate fi un decor pen­tru turnarea filmului „Fata fără zes­tre“, din „romantismul“ lui de altă­dată, din paragini, n-a rămas nici urmă... Pe cursul mijlociu al Volgai s-a conturat „triunghiul“ noilor centre in­dustriale care unesc trei republici în­­tr-o colaborare strînsă. Se ridică trei înălţimi Kozlovka ciuvaşă, Voljskul din Moriansk şi Zelenodolscul tătăresc. Cu zece ani în urmă capitala Repu­blicii Tătare era destul de modestă între oraşele Volgai. Pasagerii cobo­rau pe chei între bărăcile aşezării Uşti, şi de acolo mergeau cu bagaje­le spre oraş pe o „dombă“ încălzită cu surcele. Acum Kazan este un port la mare, Kremlinul cel vechi se oglin­deşte mirat în apele Volgai. Magistrala care duce din port spre centrul oraşului este străjuită de mo­numentul lui Gabdulle Tukai. Poetul popular a murit bolnav de piept într-o „rezervă“, pe vremea cînd regiunea neroditoare îşi tîra sărăcia din an în an mai mare. In tabelele statistice de analfabeţi se indica una din cifrele cele mai mari din Rusia. Dar Tukai avea încredere în poporul plin de „pasiune şi talent“, el a luptat pen­tru unirea tătarilor cu elementele a­­vansate şi cu tradiţiile progresiste ale culturii ruse împotriva „djadidismului“ burghez naţionalist care se orienta spre cultura feudală a Turciei. Astăzi numai în oraşul Kazan sînt mai mulţi studenţi decît în întreaga Turcie, şi mă îndoiesc de posibilitatea unei comparaţii între această ţară a­­grară înapoiată, apăsată de rămăşi­ţele vechiului sistem feudal, şi Repu­blica Socialistă Tătară. ţara indus­trială, Tataria, produce în două zile mai mult decît întreaga gubernie de la Kazan într-un an întreg, ea poate să se ia la întrecere şi cu cele mai dezvoltate ţări capitaliste. Extracţia de ţiţei raportată la numărul de mun­citori este, de exemplu, cu mult mai mare decît în SUA. Şi dealtfel, din o mie de locuitori din Tataria sînt mai mulţi studenţi decît în Republica Fe­derală Germană sau Franţa, iar me­dici sînt mai mulţi decît în SUA. Maiakovski scria în versurile des­pre „Kazan“: „Intră un tătar . Eu am să vă citesc Tatăreşte „Marş pe strngur“ Astăzi ţara întreagă citeşte în lim­ba rusă versurile lui Musa Djalil, ero­ul naţional al tătarilor, Erou al Uniunii Sovietice. La Kazan lucrează şi fostul locote­nent, Erou al Uniunii Sovietice, Mi­hail Deviataev, căpitanul primei „Ra­chete“ de pe Volga. Ca şi Djalil, după ce s-a luptat din răsputeri, a căzut rănit în mîinile duşmanului. Ca şi Djalil el a îndurat toate chinurile de iad ale prizonieratului la fascişti, dar n-a plecat grumazul, a continuat lupta, a pregătit răscoala lagărului şi evadarea. Pe Djalil l-au ucis, Devia­taev împreună cu alţi tovarăşi s-au încleştat pe viaţă şi pe moarte, au pus stăpînire pe un avion fascist şi s-au întors la ai lor. Djalil şi Deviataev... „La oamenii sovietici de naţionalităţi diferite s-au format trăsături sufleteşti şi de caracter comune“-spune proiectul de Program. Volga în zece ani - aceasta nu-i o temă pe care să o cuprinzi într-un articol. Nu-ţi ajung nici ediţiile în mai multe volume. Pămînturile desţelenite din bazinul Volgăi-un capitol. Istoria marelui oraş industrial Voljsk-care a crescut în stepa pustie de lîngă Stalin­grad, pe unde plimba Loghinov ziariş­tii ca un creion pe hîrtia de calc-alt ca­pitol. Istoria Dubnei - „oraşul atomic“ - alt capitol al Volgai... In proiectul de Program, după care vom trăi şi construi, se spune că sis­temul unic de ape adînci va uni cursu­rile principale ale bazinelor din partea europeană a URSS. Marea Volgă este miezul acestui sistem grandios şi prin proporţii şi prin curaj. In primăvara acestui an s-au des­chis porţile noilor ecluze ale noii căi navigabile dintre Volga şi Marea Bal­tică, principalul canal al planului de 7 ani. In curînd expresul cu trei ca­targe va alerga pe traseul de la Mos­cova la Leningrad, întrevăd în perspectiva apropiată împrumutul de ape pe care-l va face Volga la apele nordului, irigarea și fertilizarea pămînturilor secetoase din bazinul inferior. Nu se poate vorbi de ceea ce este, fără a vorbi de ceea ce va fi. Lucrurile prind fiinţă repede în această ţară. ...Zece ani... „Pe primul fluviu din cele o sută de fluvii ruseşti“ trece vasul amiral „Lenin“. Numele lui Lenin străluceşte deasupra staţiei elec­trice gigantice de la Jigulev. „Pute­rea de sute de ape a nestăpînitei Volga“ este supusă voinţei omului. Şi însăşi Marea Volgă pare mulţumită să ilustreze ideea genială leninistă în faţa întregii lumi, vorbind cu gla­sul faptelor despre imensa forţă crea­toare a sovietelor care au electri­ficat ţara. Volga—Rama, septembrie 1961 *) Din „Literaturnaia gazeta“ din 9 sept. 1961. ■) Hidrocentrala, de pe Volga care, poartă numele Congresul al XXII-lea al PCUS. Desen de A. Jar­ Kravcenko ::o:::oooo:::o:::: fl­. 4689 G. N. GORELOV Portretul oţelarului A. S. Subbotin LEONID JARIKOV :DEVOTAMENT ...Intr-o zi Volodea se întoarse a­­casă, vesel ca niciodată, şi puse cu grijă pe masă un carneţel. - Ce-i asta ? - O foaie de drum pentru constru­irea comunismuluil Partidul ne chea­mă la fapte eroice in muncă ! Hai, Maşenca, să plecăm In Donbass ! A­­colo-i centrul vieţii, acolo-i cărbunele, acolo-s minerii şi toţi sunt oameni de treabă ! La drept vorbind, Maşenka nu prea vroia să părăsească Kievul, de care se şi legase, dar de vreme ce bărba­tul ei năzuia la fapte mari... Parcâ-i ceva rău? Doar e comsomolist, şi-i dator să fie prezent acolo unde-i mai greu. Ea o sâ-l urmeze. 1 . Spre fapte măreţe Trenul sosi noaptea la Stalina. Zeci de autobuze aşteptau comsomoliştii. In gară era întuneric, zarvă de glasuri şi o forfotă îngrozitoare. Toate-n jur păreau străine, pînă şi aerul avea un miros de ars. Volodea şi Maşenka se suira in­tr-un autobuz, care-i duse la mina „Abakumov“. Dincolo de geamul mașinii, răsă­reau sumedenie de lumini. Cînd şi cînd, se iveau chiar la marginea dru­mului umbre întunecate de dealuri rotunde ca o cupolă, iar pe povîrni­­şul lor parcă se suiau pînă-n virf lanțuri întregi de luminiţe. Cineva zi­se că erau haldele de steril scos din mine. La mină, noii sosiţi fură găzduiţi într-un cămin ce abia se isprăvise. Odăile mai miroseau a var proaspăt şi a podele vopsite. Soţii Nosenko n-aveau decît un gea­mantan cu haine şi un balot cu aş­ternut. Dar în odaia ce li se dădu, se găsea un dulap nou-nouţ, un divan, o masă şi un pat, care aparţineau minei. Minerii nu ştiau cum să-i pri­mească mai bine pe noii veniţi, să le facă un cadru plăcut. După ce rînduiră prin odaie şi-şi aşezară lucrurile după plac, Volodea şi Maşenka ieşiră pe stradă. Parcă nu le mai venea să se culce. Deasu­pra lor se întindea cerul înstelat. De departe, râzbătea oftatul cadenţat al maşinilor. Sub pâmintul acesta se a­­flau minele. „Să nu ne prăbuşim cum­va in­ele, pe întunericul ăsta !" giidi Mașenka. - Ei, cum iţi place aici? o întrebă el. - Foarte mult, îngînă ea, fără să-şi dea încă bine seama dacă-i plăcea cu adevărat. Aşa începu in viaţa lui Vladimir Nosenko o etapă nouă, cea mai grea şi mai vrednică de cinste - munca de mineri Cind coborî pentru intiia oară in mină, întunericul il cuprinse din toate părţile Umbla prin galeriile lungi subterane, luminind bolţile lor joase cu lampa de miner. Işi aminti de bu­nicul şi de copilăria lui, cînd voise să sape un gang subpâmintean pînă la Nipru... Volodea ceruse să fie_________ miner în frontul de îna­intare. Nu oricine poate îndeplini munca aceasta aspră şi plină de îndrăz­neală. Trebuie să fii un-------------­om cu totul deosebit. Minerii aceştia înaintează cei dinţii, deschizind prin stîncă drumul celor care scot cărbu­nele. Nici o mină nu poate fiinţa fără aceste lucrări pregătitoare, care sunt însăşi dezvoltarea şi viitorul ei, întoc­mai ca o avangardă, frontul de înain­tare merge înaintea gărzii miniere, in­­fruntînd toate primejdiile. Minerii din brigada de înaintare, la care fusese repartizat Nosenko, îl pri­miră fel și chip. Se isprăvea luna, și noul sosit se arăta un om de prisos. „Ne-au trimis un parazit pe capi“. Intiia zi de lucru fu atît de grea, incit Volodea abia se uinu pînă afară. Dar căuta să-și ascundă oboseala de neîndurat. Ajuns acasă, încercă chiar să-i zimbească Mașenkai; ea insâ-i citi tristețea în ochi. Puse masa în grabă, iar el se lăsă pe divan și adormi îndată tun. Mașenka sta aplecată peste el, cu­prinsă de milă şi de duioşie. Apoi ii trase încetişor cizmele din picioare, îi aşeză o pernă sub cap şi stinse lu­mina. Rămase toată noaptea cu ochii deschişi, ascultîndu-i cu încordare su­flarea adîncă şi strigătele neaştep­tate prin somn: „Aţi perforat? Nu înţelegea ce spunea prin vis, era îngrijorată pentru bărbatul ei, dar în adîncul sufletului se mindrea cu el. Işi aduse aminte cum o bătrină, ma­ma unui miner, îi spusese că neves­tele minerilor au menirea grea de a uşura, cu grija şi cu mingiierile lor munca soţilor şi a fiilor, adevăraţi eroi. Mașenka se bucură că acum era şi ea nevastă de miner şi c-o să poa­tă împărtăşi toate greutăţile şi neca­zurile soţului ei. A doua zi dimineață, îl trezi înce­tişor, imbărbâtîndu-l cu o glu­mă, ii dădu o mîncare să­ţioasă, punîndu-i apoi în buzunar și „o frina“ serioasă, cum numeau mi­nerii gustarea. Volodea plecă la lu­cru mai vesel și cu puteri parcă spo­rite. Cînd se întoarse din schimb nu-și mai recunoștea odaia. Mașenka așter­nuse pe masă un șervet de horbotă. Deasupra patului, întinsese o stambă în culori vii. Podeaua, abia spălată, răspîndea o undă de prospeţime, iar pe mă­suţa de noapte - şi asta era atenţia cea mai gin­gaşă - intr-un pahar, un bucheţel de flori de cîmp, de toate culorile. Volodea se străduia să lucreze din răsputeri. încet şi anevoie i se destăinuia far­mecul aspru al muncii de miner. încă nu ştia că minerii sunt zgirciţi la lau­dă şi greu te recunosc drept un lu­crător bun; dar, odată ce ţi-ai cuce­rit recunoaşterea meritelor, ea-i cea mai înaltă preţuire a omului. In mină In neuitatele zile din primăvara aceea, la Donbass, l-am cunoscut pe Vladimir Nosenko şi pe Maşenka lui. Tot atunci îmi veni şi gindul să po­vestesc lumii despre armonia căminu­lui lor... Familia unită a minerilor prinse dra­­goste de Volodea Nosenko. Adusese cu sine simţul disciplinei şi hărnicia, pe care şi le însuşise de pe cînd era in flotă. Tineretul îl respecta, iar bătrî­­nii îl dădeau mereu drept pildă pentru dîrza lui stăruinţă. De atunci am mai fost de multe ori în ţinutul Doneţului şi de fiecare dată, mă mai abăteam şi pe la mina „Aba­kumov”. Mi-i dragă mina asta. Are un colectiv gata de luptă, unii, şi mulţi prieteni. Mina-i tînără şi nu se deo­sebeşte întru nimic de celelalte de-o seamă cu ea. Lucrează liniştit şi cu hotărîre, mărindu-şi mereu producţia. După război, şi-a sporit de trei ori extracţia zilnică, a depăşit de mult capacitatea proiectată şi a propăşit. Pentru ea, ca pentru însăşi tinereţea, totul e înainte. De curînd am fost iar la min° aceasta. Viaţa minerului Nosenko se schim­base mult. I se dăduse o locuinţă plă­cută, într-o căsuţă adumbrită de co­paci frumoşi, ocupată numai de fami­lia lui, care se mai mărise. Larisa, mica fiinţă bălaie, cu ochii albaştri, într-o rochiţă înflorată şi ghetuţe foarte mici, mă întîmpină ca pe o ve­che cunoştinţă; se căţără iute pe ge­nunchii mei şi, scoţindu-mi actele din buzunare, înjghebă cu ele o pasienţă meşteşugită... Volodea lucra în schimbul de dimi­neaţă, dar coborîse în mină şi schim­bul al doilea şi el tot nu se mai în­torcea. Organizatorul comsomolist, Vanea Perei, cu care venisem Io­rosenko zise că Volodea a rămas, pe semne, să lu­creze şi in schimbul al doilea. In mină se pornise un neobişnuit avînt. Din iniţiativa minerului Nikolai Mamai, din Krasnodon, cei din frontul de înaintare hotărîseră ca fiecare schimb să înain­teze mai mult decît fusese planificat, dar tocmai atunci dăduseră de o stîn­că tare și brigada rămînea în urmă. Un ceas mai tirziu, ne aflam, în haine de protecție, pe platforma de descărcare, gata să coborim în mină. Tocmai sosise colivia. Ne-am urcat. Manipulanta transmise semnalul în sala de mașini, iar colivia, legănîndu­se ca pe arcuri pe cablul de oțel, fu­­necă firă zgomot, coborînd în puţul adine... Curînd, am ajuns la o fundătură, unde era frontul de înaintare. Un strat de cărbune gros negru și scînteietor tăia dea curmezișul galeria întărită cu arcul metalice. Doi lîm­eri goi pînă la briu incarcau un vaginet cu cărbuni. Al treilea ținea în mîni un ciocan perforator electric și, apăsîndu-l cu pieptul, sfredelea abatajul în stîncă. Organizatorul comsomolist se apro­pie de el și-l bătu ușor cu palma pe spinarea goală. - Totarășe, calci regulile tehnice de siguranță. Trebuie să lucrezi îmbrăcat, zise el, cu prefăcută asprime. Mineul întoarse capul. L-am recu­noscut pe Volodea. Chipuile obosite și preocupate ale mineri­­ spuneau limpede că nu le ardea ce musafiri, fiecare clipă fiind de preț. - Vă og să t­e iertaţi, făcu Volodea, zimbind.E zor mare acum la noi. Apoi se apuci iar de lucru... Pe circa ceilalţi mineri incurcau căr­bunele, Volodea nu inceta să lucreze cu perfiratorul impingindu-şi mereu sfredelul cel lung în pieptul de piatră al stîncii E o muncă de mare răspun­dere. Dacă minerul nu-şi dă seama indată ln felul zâcămîntului, ori gre­şeşte lotia găurilor de explozie, se în­­tîmplă ca explozia să arunce stelpii de susţinere.. Trebuie multă experienţă şi un deostoit simţ pentru a îndrepta va­lul explorei drept în mijlocul galeriei... Abataj I merge în urma frontului de înaintare cu viteza de 35-40 metri pe lună așa că minerii de la înaintare trebuie să meargă și mai repede, dez­văluind comorile subsolului fără nici o clipă de întîrziere... Ce bine-i într-un abataj! Ce plăcut e mirosul acela de cărbune cam rînced parcă! Arzi cum trosnesc stîlpii de sus­ţinere cae se înşiră în rînduri drepte ca un gard de pari de-a lungul aba­tajului. Ia dreapta zăreşti stratul de cărbune cu luciri negre. O haveză vuieşte, fiind de jos un strat gros de cărbune. Conveierul aşteaptă să fie desprins cărbunele şi răsturnat pe el. Păşind cu mare greutate peste gră­mezile de cărbuni mărunţi şi împot­­molindu-te mereu, am răzbătut prin tot abatajul pînă la o galerie direcţională şi am început să urcăm prin galeria de circulaţie. Organistorul comsomolist îmi vorbi despre Nisenko: - Ştii de ce-l iubesc aşa de mult oamenii? Pentru că-i om de cuvînt. Pentru că şi respectă cuvîntul. Un ase­menea om­ n-o să-şi trădeze niciodată patria, trei tovarăşii. Isprăvitîm de urcat. Ne-am îndrep­tat spre puţ. Într-o clipă, colivia ne ridică sub Soarele, la asfinţit, lumina puternic totul în jur; obişnuiţi cu în­­tunericul din mină, mijeam ochii fără voie. In camere de control tehnic, Va­nea Pere se aşeză obosit pe scaun şi, cu vădită plăcere îşi aprinse o ţigară. Mina ,Abakumov” stă în mijlocul stepei, ca o navă în largul mării. De­parte, în zare, se înşiră un lanţ de halde abăstrii. Şi acolo lucrează în mine fii credincioşi ai poporului, min­­dria ţării sovietice - minerii. Luîndu-ni în gînd rămas bun de la Volodea Ilosenko, mi-l închipuiam în adîncul pămintului, cum se uita in clipa aceia la tavanul galeriei, ridi­­cîndu-şi deasupra capului lampa de miner, .'kh că vreau, mi-au venit în minte vorble: „Minerul ! Ridica-ţi lampa sus ! Jine-o să lumineze! Cu lampa asta trebuie s-gângem la culmile comunis­mului. E o sarcină măreaţă şi frumoa­să ! Face ă trăieşti pentru ea !” FRAGMENTE *) Din pltimul stinge­ , „Focul care nu sa r) .

Next