Flacăra Iaşului, mai 1962 (Anul 18, nr. 4870-4895)

1962-05-01 / nr. 4870

pag. t­ft Imrările suinii titrabilinare a Marii Uniri litviale Cuvîntul tovarăşului Alexandru Drâghici Tovarăşi deputaţi şi deputate, tova­răşi invitaţi la această sesiune extra­ordinară a Marii Adunări Naţionale­ Sunt întrutotul de acord cu expunerea prezentată de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej în cadrul actualei sesiuni extraordinare a Marii Adunări Naţionale. Conţinutul expunerii oglin­deşte politica justă a partidului nos­tru pentru dezvoltarea forţelor de pro­ducţie socialiste în etapa actuală de construire a socialismului în patria noastră. ■* Prin încheierea cu succes a operei de transformare socialistă a agricul­turii, relaţiile de producţie socialiste au învins definitiv şi la sate. Această" victorie de importanţă istorică se da-' doreşte aplicării cu consecvenţă de către partidul nostru a învăţăturii leniniste cu privire la transformarea socialistă a agriculturii. Ea demonstrează încre­derea neţărmurită a ţărănimii muncişi­toare în politica înţeleaptă a partidul­­ui, creşterea conştiinţei socialiste a ţărănimii,­ întărirea continuă a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare,­ ca rezultat al politicii în­­ţelepte a partidului nostru, al muncii organizatorice desfăşurate de organele şi organizaţiile de partid şi al muncii devotate a activiştilor de partid. Prin înfăptuirea colectivizării agricul­turii ţărănimea noastră muncitoare, care în trecut, sub regimul burghezo­­moşieresc era crunt exploatată şi trăia în neagră mizerie, a păşit astăzi pe o nouă cale care îi asigură o viaţă îmbelşugată şi fericită.’ Propunerile prezentate în legătură cu reorganizarea conducerii actuale a a­­griculturii, exprimă preocuparea per­manentă a conducerii partidului nos­tru şi în special a tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a asigura a­­cesteia o conducere strîns legată de problemele practice, potrivit nece­sităţilor actualei etape de dezvoltare. Reorganizarea conducerii agriculturii de sus şi pînă jos reprezintă o schim­bare fundamentală a metodelor şi sti­lului de muncă. Noua formă de con­ducere propusă va asigura o condu­cere ştiinţifică, competentă, pe toate treptele, a întregului proces de pro­ducţie agricolă, ceea ce va avea ca urmare consolidarea organizatorică şi economică a unităţilor socialiste din agricultură. Consiliul Superior al Agriculturii, con­siliile agricole regionale și raionale constituie o formă superioară de con­ducere tocmai pentru faptul că din aceste organe vor face parte un număr mare de cadre dintre cele mai capabile, cu o înaltă calificare, care muncesc direct în unităţile unde se hotărăşte soarta producţiei agricole, asigurînd astfel o conducere directă, operativă,­­concretă şi eficace.­­•­­ Tovarăşi, jo­n " . In realizarea sarcinilor prevăzute de Directivele Congresului al lll-lea al Partidului Muncitoresc Român în legă­tură cu dezvoltarea bazei tehnice-ma­­teriale a socialismului, un rol impor­tant revine industriei petrolului şi chi­miei, precum şi transporturilor şi tele­comunicaţiilor, ca ramuri importante ale economiei noastre socialiste. Deoarece răspund in Consiliul de Miniştrii de aceste sectoare, aş vrea să mă a ofer în cele ce urmează la aportul pe care l-a adus şi pe care trebuie să-l aducă industria chimică şi transporturile la dezvoltarea produc­ţiei agricole. Conducerea partidului şi guvernului a a acordat şi acordă o atenţie deose­bită dezvltării unei puternice industrii chimice moderne, care să permită­ valorificarea din plin a resurselor­­naturale ale țării, pentru a asigura astfel agriculturii tot ceea ce îi este necesar în vederea realizării în cel mai scurt timp posibil a unui belșug de produse agro-alimen­­tare. Ca­­urmare a aplicării consecvente a liniei partidului în domeniul dezvoltării industriei chimice s-a ajuns ca în anul 1961 valoarea producţiei globale a a­­cesteia să crească de 14 ori faţă de an­ul 1938. Această creştere importantă a producţiei chimice s-a realizat în urma construirii pînă în anul 1961 a 22 combinate şi uzine chimice şi a 60 instalaţii şi secţii noi in uzinele exis­tente. In anul 1961 s-a înregistrat o creş­tere a producţiei faţă de 1948 de pes­te 470 ori la îngrăşăminte chimice, de 234 ori la antidăunători, de 32 ori la amoniac, creşteri importante obţinîn­­du-se şi la alte produse. In anul 1962 industria chimică va livra agriculturii 620 mii tone îngrăşă­minte chimice şi aproximativ 15 mii tone antidăunători. Pentru viitor, industria chimică, pe baza sarcinilor stabilite de Directivele Congresului al lll-lea al Partidului Muncitoresc Român, va înregistra o creştere importantă in producţia în­grăşămintelor chimice, astfel că în an­­nul 1965 va ajunge la o producţie de 2.030.000 tone îngrăşăminte azotoase şi fosfatice (adică 500.000 tone expri­mat în substanţă activă). Descoperirea în ultimul an a unor importante zăcăminte de săruri de po­tasiu în Moldova, deschide perspectiva ca după annul 1965, cînd toate lucră­rile miniere vor fi terminate, să fie asigurate din producţie proprie şi în­­grăşămintele de acest fel. In producţia de îngrăşăminte chi­mice şi antidăunători din ţara noastră s-au obţinut reale îmbunătăţiri. In ul­timii ani s-au produs îngrăşăminte cu o concentraţie mai mare în substanţă activă, îngrăşăminte granulate şi anti­dăunători cu eficacitate sporită. Folosirea îngrăşămintelor chimice şi a antidăunătorilor constituie o nece­sitate pentru obţinerea unor sporuri importante de produse agricole. Expe­rienţa de pînă acum dovedeşte efica­citatea şi rentabilitatea folosirii raţio­nale a îngrăşămintelor. Astfel,­­ La G.A.C. Corneşti, pe sol podzol producţia de porumb a fost de 4094 kg la ha pe teren neîngrăşat, pe cînd prin folosirea unei cantităţi de 150 kg azotat de amoniu la ha producţia a crescut la 5913 kg la ha, adică cu 44 la sută, iar cu 300 kg azotat la ha producţia a crescut la 6539 kg la ha, adică cu 60 la sută.­­ La G.A.S. Livada din regiunea Mara­mureş, pe podzol degradat adminis­­trîndu-se 150 kg azotat de amoniu şi 120 kg superfosfat la ha s-a obţinut un spor de recoltă faţă de terenul neîngrăşat de 1500 kg porumb, ceea ce înseamnă că la 1 kg substanţă activă s-a obţinut un spor de 19 kg porumb.­­ De asemenea la G.A.S. Oarda - Hunedoara, pe aluviune podzolică s-a obţinut o creştere de 37 la sută la porumb cu 150 kg azotat de amoniu la ha şi de 64 la sută cu 300 kg azo­tat de amoniu la ha.­­ La culturi de grîu de toamnă, pe un teren îngrăşat cu 150 kg azotat de amoniu şi 300 kg superfosfat la ha s-a obţinut o producţie de 3220 kg faţă de 2500 kg la ha pe un teren neingrăşat, sporul de recoltă fiind de peste 700 kg.­­ La G.A.S. Bucşani din regiunea Bucureşti, la cultura de grîu folosin­­du-se 100 kg azotat de amoniu s-a obţinut un spor de 600 kg grîu la ha, adică la 1 kg de îngrăşămînt s-a obţinut un spor de 6 kg grîu. Aplicarea îngrăşămintelor chimice la culturile de plante tehnice conduce la rezultate favorabile importante. Astfel, la 1 kg azotat de amoniu s-a obţinut un spor de recoltă de 69 kg cartofi, sau 36 kg sfeclă, sau 7 kg tutun.­­ La G.A.S. „Octombrie Roşu“ din regiunea Braşov, la cultura de sfeclă de zahăr, folosindu-se 35 kg substanţă activă azot şi fosfor la ha a rezultat un spor de 5.175 kg, adică pentru 1 kg îngrăşămînt substanţă activă - 148 kg sfeclă. ;* Pentru combaterea dăunătorilor din agricultură, industria chimică livrează cantităţi importante de insecticide şi fungicide. In anii viitori se vor obţine insecticide selective cu eficacitate mă­rită şi ierbicide care vor fi folosite în culturile de grîu şi porumb pentru plivitul chimic. Ca să ne dăm seama de importanţa folosirii insecticidelor în combaterea dăunătorilor este bine să ne amintim ce pagube enorme provocau în trecut-i invaziile de lăcuire. Astăzi, prin folo­sirea largă a insecticidelor, suntem­ în măsură să înlăturăm cu totul aseme­nea calamităţi cu cheltuieli minime. În asemenea condiţii cu insecticide în valoare de 192 lei se poate asigura la hectar recoltă în valoare de circa 2000 lei. Combătîndu-se cu insecticide larvele cărăbuşului de Dobrogea de către G.A.C. „Mircea Vodă"­ din regiunea Dobrogea, pe o suprafaţă de 133 ha, porumb s-a obţinut o producţie medie de 2.637 kg la ha faţă de 1,045 kg cit s-a obţinut pe o tarla învecinată care nu a fost tratată. Se ştie că una din condiţiile pentru valorificarea la preţuri suplimentare a fructelor la export este aceea ca ele să nu fie atacate de dăunători şi de boli. Din analiza economică făcută în raionul Bistriţa rezultă că dacă stro­pirea la meri se aplică la timp şi în mod corect se obţin venituri suplimen­tare de peste 10.000 lei la ha numai din diferenţa de calitate a fructelor. Aplicarea la timp a tratamentelor pentru combaterea bolilor şi dăunăto­rilor din livezi şi vii prin metoda aver­tizării contribuie atît la sporirea re­coltelor şi îmbunătăţirea calităţii aces­tora, cit şi la reducerea cheltuielilor efectuate. Metoda avertizărilor în pro­ducţia plantelor permite să se reducă 3-4 tratamente anuale la livezi şi 1-2 tratamente la vii. Prin reducerea unui singur tratament, numai în podgoria Odobeşti se realizează economii de peste 4.000.000 lei. Prin urmare com­baterea raţională a bolilor şi dăună­torilor este pe deplin realizabilă, fie­care leu cheltuit pentru protecţia plan­telor aducînd venituri suplimentare de pînă la 10 lei, iar în unele cazuri chiar mai mult. *** *­­ Pentru sector­ul zootehnic al agri­culturii, industria chimică livrează 72 sortimente de medicamente pentru combaterea bolilor parazitare şi a celor contagioase la animale, diferiţi stimulatori de creştere şi produse pen­tru îmbogăţirea furajelor în vitamine şi proteine. In acest scop s-a mărit producţia de medicamente de uz pro­­teinar şi s-a pus în funcţiune prima unitate de drojdie furajeră din leşii reziduale de la fabricarea celulozei. Prin folosirea stimulatorilor de creş­tere (antibiotice şi vitamine) se obţine un spor de greutate la purcei de 10- 14 la sută , la păsări de 13-15 la Sută şi la miei sugari de 11 la sută, contribuind totodată şi la scăderea mortalităţii. Folosirea cu succes a îngrăşămînt­­elor chimice, a Insecticidelor, fungi­cidelor, ierbicidelor şi a stimulatorilor de creştere în condiţiile agriculturii noastre socialiste a devenit astăzi po­sibilă întrucit unităţile agricole dispun de cadre de specialitate cu înaltă ca­lificare, cadre ce sunt în măsură să asigure aplicarea mijloacelor agrochi­­mice in mod ştiinţific, lucru ce nu era posibil a se realiza de către ţăranii care îşi lucrau în mod individual pă­­mînturile. * Problemele principale ca­e stau as­tăzi în faţa industriei chimice în do­meniul produselor pentru agricultură sunt Pe de o parte realizarea produc­­­ţiei în volumul prevăzut de Directivele Congresului al lll-lea al P.M.R. şi pe de altă parte îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor; realizarea de sortimente concentrate şi cu conţinut de mai multe substanţe active, potrivit specificului solurilor din ţara noastră. Va trebui dată o atenţie deosebită dezvoltării în timp cit mai scurt a producţiei de îngrăşăminte azotoase care în momentul de faţă sunt intr-un raport necorespunzător faţă de îngră­­şămintele fosfatice. Va trebui extinsă producerea de îngrăşăminte granulate care permit o mai bună manipulare şi aplicare. Industria chimică are de asemenea sarcina să rezolve realizarea de pro­duse eficace pentru combaterea bu­ruienilor în culturile de porumb, nece­sare îndeosebi la plivitul chimic, care va elimina munca atît de grea a pră­­şitului.­ iTovarăşi, Dezvoltarea impetuoasă a economiei naţionale în anii construcţiei socialiste a determinat şi o creştere a activităţii in transporturi şi telecomunicaţii. Transporturile au făcut faţă cu suc­ces creşterii producţiei industriale şi agricole. Transporturile de produse a­­gricole vegetale reprezintă în anul 1962 pentru grupele de produse cereale şi sfeclă de zahăr circa 7 la sută din volumul total de transport, ele fiind concentrate în majoritate pe o peri­oadă scurtă din an. In cadrul campaniilor de însămînţări şi de strîngere a recoltelor, întreprin­derile de transport au asigurat mijloa­cele necesare pentru efectuarea tran­sporturilor de cereale în condiţii opti­me, lucru ce a fost posibil prin pre­gătirea din timp a parcului de vagoa­ne şi autocamioane. In ultimii ani s-a realizat telefoniza­­rea tuturor gospodăriilor agricole de stat, a staţiunilor de maşini şi trac­toare şi a unui număr de gospodării agricole colective, s-au asigurat cu prioritate legături telefonice unităţilor agricole in campaniile de însămînţări şi de strîngere a recoltelor. In transportul auto s-a realizat o creştere continuă a parcului de ex­ploatare, potrivit cerinţelor crescînde de transport. Pentru a se dota parcul de transport auto şi de tractoare cu anvelopele necesare, în acest an va intra în func­ţiune noua uzină de anvelope de la Po­peşti Leordeni, care va avea o producţie anuală de 1.000.000 buc. anvelope. Tot în acest an vor intra în funcţiune in­stalaţiile de cauciuc sintetic de la Combinatul chimic Onești, care în anul 1965 vor produce la întreaga capaci­tate­­ 50.000 tone pe an, eliminîndu-se prin aceasta importul de cauciuc sin­tetic. * Realizările din primii doi ani al pla­nului de șase ani și planul pe anul 1962 arată că în cadrul industriei pe­­trol-chimie, în transporturi şi teleco­municaţii, există condiţii pentru duce­rea la îndeplinire a sarcinilor trasate prin Directivele celui de-al lll-lea Con­gres al Partidului Muncitoresc Român. Pentru aceasta este însă necesar ca toţi lucrătorii din aceste sectoare ale economiei să-şi îndrepte eforturile spre rezolvarea principalelor probleme ce stau în faţa lor. Astfel, în Industria chimică va trebui să se urmărească cu toată atenţia în­deplinirea obligaţiilor privind livrarea către agricultură a produselor prevă­zute în planul de 6 ani şi pentru a­­ceasta fiind necesar a se urmări în­deosebi : - întocmirea la termenele prevăzute în plan a documentaţiilor tehnice pen­­tru noile investiţii ; - darea în producţie a noilor ins­talaţii şi unităţi industriale la terme­nele sau chiar înainte de termenele prevăzute în plan ; - realizarea in timpul cel mai scurt a capacităţilor şi a indicilor tehnico­­economici prevăzuţi în proiectele noi­lor instalaţii ; - extinderea tehnicii noi la unităţile existente prin utilizarea experienţei cîştigate la instalaţiile moderne şi fo­losirea rezervelor Interne a instalaţiilor în­ funcţiune, în vederea măririi efica­cităţii economice a acestora şi a creş­terii productivităţii muncii ; *■ realizarea de către industria de petrol a sortimentelor de carburanţi şi lubrefianţi de calitate superioară, necesare agriculturii şi aprovizionarea la timp şi în cantităţi suficiente a unităţilor agricole socialiste. In transporturi este necesar­­ *­ să se ia măsuri organizatorice pentru satisfacerea ritmică a cerinţelor beneficiarilor de transport în timpul campaniilor de lucru, pentru ca astfel să se asigure transportul la timp şi în bune condiţiuni a produselor agricole.­ ­ Tovarăş!, p Cunoscînd rolul important al indus­triei chimice, al transporturilor şi tele­comunicaţiilor, In cadrul dezvoltării multilaterale a economiei naţionale, muncitorii, tehnicienii şi Inginerii din aceste ramuri, urmînd Directivele Parti­dului şi Guvernului nostru, vor îndeplini cu cinste sarcinile măreţe ce le revin, ad­ucînd astfel contribuţia lor la dez­voltarea agriculturii socialiste, la ma­rea operă de desăvîrşire a construirii socialismului în patria noastră. (Cuvîntarea a fost subliniată prin pu­ternice aplauze). 1 FLACARA IASOLDI Ar. 4 S 70 Tovarăşi, Sesiunea de faţă a Marii Adunări Naţionale este cu adevărat o sesiune extraordinară. Cînd îţi roteşti privirea prin aceas­tă măreaţă sală vezi un tablou viu al democraţiei noastre socialiste. Ală­turi de deputaţi se află preşedinţii gospodăriilor agricole colective din în­treaga ţară, directori ai gospodăriilor agricole de stat şi staţiunilor de maşini şi tractoare, ingineri agronomi, muncitori din întreprinderi, cercetători din institute agricole şi academicieni, scriitori, oameni de artă, activişti de partid şi de stat. Aceasta este ade­vărata democraţie în care oamenii muncii cu braţele şi cu mintea parti­cipă nemijlocit la conducerea trebu­rilor de stat, discută cu pricepere şi spirit de răspundere problemele com­plexe ale desăvîrşirii construcţiei so­cialiste în patria noastră. Evenimentul istoric pentru care ne-am adunat aici este - aşa cum a arătat în Raportul său tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej - trecerea întregii ţărănimi din ţara noastră pe drumul luminos al gospodăriei colec­tive, victoria socialismului la sate. Această importantă victorie se da­­toreşte fermităţii cu care partidul a urmat politica leninistă de construire a socialismului la site, aplicării ei creatoare la condiţiile concrete din ţara noastră, găsirii in fiecare etapă a unor solurii juste în rezolvarea pro­blemelor dificile pe care le ridică trecerea milioanelor de mici producă­tori agricoli pe făgaşul vieţii noi so­cialiste. La temelia întregii munci pentru transformarea socialistă a agriculturii noastre a stat linia politică elaborată de Istorica Plenară din 3-5 martie 1949 a Comitetului Central. Unul din principalele merite ale a­­cestei politici constă în aprecierea jus­tă a rolului formelor simple in trece­rea ţărănimii pe calea socialismului. Plenara a subliniat în mod deosebit că această trecere trebuie să se facă aşa cum a arătat Lenin : „Pe calea cit mai simplă, mai uşoară şi mai ac­cesibilă pentru ţărani’’. Dezvoltarea formelor simple de cooperaţie la sate a fost considerată ca un mijloc important al educării milioanelor de ţărani în spiritul gos­podăririi in comun. „A merge pe această cale - spu­nea tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej în Raportul său la Plenara din 1949, - înseamnă a duce ţărănimea muncitoare spre gospodăria colectivă pe drumul care poate fi înţeles şi ac­ceptat de aceasta, căci îmbină inte­resele ei individuale cu cele genera­le ale economiei naţionale”. Aplicarea acestei linii juste s-a concretizat apoi în crearea întovărăşi­rilor agricole ca o formă simplă de cooperativizare accesibilă masei ţără­neşti din ţara noastră şi potrivită gra­dului ei de dezvoltare de atunci. Astăzi cînd facem bilanţul etapei pe care am parcurs-o este necesar să ne reamintim că lupta pentru co­lectivizarea agriculturii n-a fost lipsi­tă de greutăţi, de piedici, de încer­cări de a abate partidul de la poli­tica sa leninistă. După cum se ştie, grupul fracţio­­nist, antipartinid­ a negat importanţa formelor simple de cooperativizare şi îndeosebi a întovărăşirilor şi a pre­conizat trecerea directă la gospodă­ria colectivă a masei ţărănimii, deşi pentru aceasta nu existau atunci nici premize materiale, nici condiţii subiec­tive. Pe de altă parte acest grup a folosit forţa şi metodele de constrin­­gere în acţiunea de colectivizare, a încălcat principiul liberului consimţă­­mînt. Toate acestea au frînat proce­sul de transformare socialistă a agri­culturii şi au lovit în alianţa munci­torească-ţărănească. Timp îndelungat Ana Pauker a sa-' botat elaborarea statutului întovără­şirilor. Este meritul conducerii partidului, şî în primul rînd al tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, că acest sta­tut a fost totuşi elaborat şi că împotriva voinţei deviatorilor s-a trecut la or­ganizarea de întovărăşiri agricole. Dacă pînă în anul 1952 nu se crease nici o singură întovărăşire, în 1958 existau 12.748 de întovărăşiri. După ce Comitetul Central al parti­dului a zdrobit grupul antipartinic şi l-a înlăturat din conducerea de partid şi de stat, s-a deschis drum larg mun­cii răbdătoare pentru atragerea ţă­rănimii spre agricultura socialistă. Pentru milioanele de ţărani munci­tori, întovărăşirile agricole au fost o foarte bună şcoală primară unde au învăţat abecedarul agriculturii socia­liste şi pe care au promovat-o cu nota 10, trecînd în masă în şcoala su­perioară a gospodăriei agricole co­lective. Partidul nostru a întărit necontenit alianţa muncitorească-ţărănească. El a învins cu succes piedicile şi greută­ţile. Astăzi întregul popor sărbătoreşte cu entuziasm ca pe o măreaţă victo­rie încheierea procesului de făurire a relaţiilor de producţie socialiste în toate ramurile economiei naţionale. Tovarăşi, în această sesiune numeroşi depu­taţi şi invitaţi au vorbit pe larg des­pre gospodăriile colective, despre mi­nunatele rezultate obţinute şi expe­rienţa acumulată de aceste unităţi a­­gricole, despre perspectivele luminoa­se ce se deschid în faţa lor. Aş vrea să subliniez însemnătatea şi caracterul nou pe care-l capătă în condiţiile agriculturii colectivizate, schimbul dintre oraş şi sat - una din temeliile alianţei muncitoreşti-ţără­neşti. Astăzi schimbul dintre oraş şi sat oglindeşte în mod just relaţiile noi dintre două clase prietene, care au interesul comun de a dezvolta In­dustria şi agricultura, întreaga econo­mie naţională, şi de a asigura pe a­­ceastă bază, ridicarea continuă a bu­năstării poporului. Lucrurile n-au stat aşa cu mai mulţi ani în urmă. Incepînd din 1948 fon­dul central de produse agricole se forma în principal prin sistemul co­telor obligatorii. Dar acest sistem nu stimula producţia şi nici nu cointere­sa pe ţărani. Acaparînd poziţii cheie in conduce­rea economiei, grupul antipartinic, fracţionist a impus o politică de pre­ţuri care ducea la subminarea gos­podăriilor ţărăneşti. Pentru produsele predate de ţărani erau stabilite pre­ţuri mult sub nivelul preţului de cost. Pe lîngă faimoasele planuri de cultu­ră, ţăranii mai primeau şi planuri de livrări care se bateau caii în caii în­tre ele. Care a fost rezultatul ? Ţăra­nii nu respectau aceste planuri pentru că nu erau interesaţi s-o facă. Mulţi dintre ei lăsau în paragină pumintu­­rile şi în consecinţă suprafeţele culti­vate şi producţia scădeau. Mergînd pe linia lor criminală, an­tipopulară, fracţioniştii au luat măsuri represive, au organizat procese în masă împotriva ţăranilor muncitori ca­re nu-şi puteau îndeplini obligaţiile către stat. La aceasta mai trebuie adăugat că an de an, în mod deliberat, prin pla­nul de­ stat, ei au impus micşorarea suprafeţelor cultivate cu porumb. Din 1948 pînă în 1952 aceste suprafeţe au scăzut cu peste 800.000 de ha. Acestea şi alte măsuri similare au produs imense daune economice şi politice. Ţara noastră cunoscută ca produ­cătoare şi exportatoare de cereale a­­junsese în situaţia de a fi nevoită să importe­­ cîţiva ani­­ grîu şi alte produse agricole şi să menţină un timp îndelungat sistemul de cartele în aprovizionarea populaţiei. După zdrobirea devierii, încă în 1953, conducerea partidului a luat o serie de măsuri pentru aplicarea prin­cipiului leninist al cointeresării ma­teriale. In 1956, Comitetul Central a hotărît desfiinţarea cotelor obligatorii pentru produsele agricole şi generalizarea sistemului de contractări şi achiziţii. In felul acesta s-au introdus noi relaţii de schimb, pe baza cărora ţăranii vînd statului producţia-marfă la liberă învoială. Aceasta a însemnat o coti­tură radicală în legăturile economice dintre oraş şi sat. După şase ani de aplicare, contrac­tările au devenit metoda dominantă In relaţiile de schimb, dovedindu-şi pe deplin trăinicia. Acest sistem asi­gură împletirea intereselor generale ale statului cu interesele ţărănimii colectiviste. In acelaşi timp el repre­zintă o pîrghie economică importan­tă pentru îndrumarea producţiei, po­trivit nevoilor economiei naţionale şi intereselor gospodăriilor colective. De la această tribună mai mulţi tovarăşi au vorbit despre starea de nesiguranţă, coşmarul în care a trăit ţărănimea muncitoare în timpul regi­­mului burghezo-moşieresc. Unul din aspectele acelor vremuri de urgie, era acela că ţăranii nu ştiau niciodată dacă-şi vor putea vinde produsele şi la ce preţ. Dar ei aveau nevoie de bani nu numai pentru a-şi cumpăra mărfurile industriale trebuincioase, ci şi pentru a-şi plăti impozitele grele către stat şi dobînzile ruinătoare la moşieri şi căm­ătari. Ţăranii erau obli­gaţi să-şi vîndă produsele la negus­tori pe preţuri de nimic. Astăzi, prin contractele încheiate, gospodăriile colective au asigurată desfacerea întregii producţii-marfă la preţuri avantajoase şi stabile. Majoritatea gospodăriilor colective încheie contracte pe mai mulţi ani. In felul acesta ele au siguranţa vînzării produselor lor pe o perioadă îndelun­gată şi ştiu ce şi cut să producă. Pentru cantităţile de produse con­tractate, statul acordă gospodăriilor colective arvune care reprezintă de fapt adevărate credite fără dobinda. Aceste arvune sunt folosite pentru ne­voile producţiei şi dau gospodăriilor colective posibilitatea de a acorda colectiviştilor cu regularitate avansuri în bani în cursul anului. Astfel în anul 1961 statul a acordat in total, in afară de creditele de investiţii şi de producţie, arvune în valoare de 1 miliard şi 100 de milioane lei. Toate aceste măsuri au făcut ca să crească continuu livrările de produse agricole către stat pe bază de con­tracte. In 1961, s-a contractat cu gos­podăriile colective de peste 2 ori mai mult grîu şi porumb, de peste 1,5 ori mai multă carne decit în 1957. Vreau să aduc la cunoştinţa sesiu­nii Marii Adunări Naţionale, că în 1962 pentru prima dată contractările pentru principalele produse agricole prevăzute în plan au fost încheiate înaintea terminării însămînţărilor de primăvară. In felul acesta a înţeles ţărănimea noastră colectivistă să răspundă spriji­nului pe care-l primeşte permanent din partea clasei muncitoare. Avem convingerea fermă că gospodăriile co­lective vor dezvolta an de an vînzările propuselor agricole pe bază de con­tracte reciproc avantajoase, care duc nemijlocit la întărirea lor economică şi asigură aprovizionarea oamenilor mun­cii de la oraşe cu produse agroali­­mentare şi a industriei cu materii pri­me agricole. Tovarăşi, Partidul a acordat o importanţă de­osebită gospodăriilor agricole de stat, sectorul cel mai înaintat al agriculturii noastre socialiste. După cum se ştie, partidul a pus în faţa gospodăriilor de stat sarcina de a produce mari cantităţi de ce­reale, carne, lapte şi alte produse pentru a deveni o sursă importantă şi sigură de formare a fondului central al statului. Totodată ele trebuie să a­­corde gospodăriilor colective un spri­jin permanent în întărirea şi dezvol­tarea lor economică, furnizîndu-le se­­minţe de sol, material săditor viti­­pomicol şi animale de rasă, să con­stituie o pildă vie de gospodărie so­cialistă pentru întreaga noastră agri­cultură. Şi în privinţa activităţii gospodări­ilor agricole de stat partidul a avut de luptat împotriva poziţiei sabotoare a deviatorilor. Aceştia nu numai că au împiedicat dezvoltarea bazei teh­­nice­ materiale a gospodăriilor de stat, dar au încercat chiar să le lichideze. Această încercare însă n-a reuşit. To­varăşul Gheorghiu-Dej personal s-a preocupat de înzestrarea tehnică a sectorului de stat al agriculturii. Aces­tor unităţi li s-au alocat în perioada 1956-1961 peste 8 miliarde lei din care cea mai mare parte a fost des­tinată dotării cu mijloace, tehnice. Prin organizarea mai raţională a procesului de producţie şi aplicarea pe scară largă a metodelor agrozo­otehnice înaintate, gospodăriile de stat au obţinut realizări importante. In perioada la care ne referim, producţia globală cit şi producţia marfă a gos­podăriilor agricole de stat a crescut de aproape 4 ori, valoarea producţiei globale a ajuns în 1961 la circa 7 miliarde lei. Contribuţia gospodăriilor de stat la formarea fondului central a fost an de an tot mai mare, ajungînd în 1961 să reprezinte 36 la sută la grîu, 23 la sută la porumb, 48 la sută la carne de porc, 33 la sută la lapte, 40 la sută la struguri. In acelaşi timp, ele au livrat gos­podăriilor colective numai în ultimii cinci ani peste 450 mii tone seminţe de grîu şi aproape 60 de mii tone se­minţe de porumb de mare producti­vitate, circa 10 milioane pomi altoiţi şi 16 milioane viţe altoite, din soiu­rile cele mai valoroase, precum şi peste 5 mii de taurine, 50 de mii porcine şi 70 de mii ovine de rasă superioară. Aceste realizări confirmă justeţea a­­precierii partidului că gospodăriile agricole de stat - ca formă superioară de agricultură socialistă - pot şi tre­buie să joace un rol esenţial în creş­terea producţiei globale şi marfă, în asigurarea fondului central cu cereale, carne, lapte şi alte produse, iar a gospodăriilor agricole colective cu seminţe de soi şi cu animale de rasă. Pentru realizarea sarcinilor trasate de Congresul al lll-lea al partidului, în gospodăriile agricole de stat pro­cesul de producţie trebuie să fie or­­ ganizat pe mari suprafeţe de cereale, în complexe viticole, pomicole şi sere pentru legume, unităţi specializate în creşterea vacilor pentru lapte, tauri­nelor şi porcilor la îngrăşat, în creş­terea păsărilor pentru ouă şi carne. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghiu-Dej la recenta Plenară a Comitetului Central, producţia în gos­podăriile de stat trebuie să capete din ce în ce mai mult caracterul pro­ducţiei industriale. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii, prin munca lor harnică pot şi tre­buie să ridice continuu rentabilitatea unităţilor in care lucrează, să vegheze la îmbunătăţirea calităţii produselor, să ridice activitatea tuturor gospodă­riilor de stat la nivelul cerinţelor noii etape de dezvoltare a agriculturii noastre socialiste. Tovarăşi, încheierea colectivizării a pus la or­dinea zilei cerinţa înlocuirii vechiului sistem de conducere a agriculturii de­păşit, rămas în urma vieţii, cu un sistem nou de conducere, radical schimbat, cu o nouă formă de organi­­zare care să permită folosirea deplină a posibilităţilor şi avantajelor marii agriculturi socialiste. Stilul de muncă şi metodele biro­cratice generate de vechiul sistem de conducere a agriculturii au devenit o frînă în organizarea mai bună a producţiei, în creşterea şi folosirea mai raţională a cadrelor, în valorifi­carea mai deplină a hărniciei şi pri­ceperii milioanelor de ţărani. Este meritul partidului nostru şi a Comitetului său Central de a fi găsit o asemenea formă nouă de organi­zare care să permită legarea condu­cerii agriculturii pe diferite trepte cu baza acesteia, unitatea de producţie. Consiliul Superior al Agriculturii şi consiliile agricole regionale şi raio­nale îmbină conducerea competentă cu cercetarea ştiinţifică şi cu activi­tatea gospodăriilor colective, g gos­podăriilor de stat şi staţiunilor de ma­şini şi tractoare şi totodată creează cadrul larg pentru desfăşurarea ini­ţiativei celor ce realizează practic şi efectiv producţia agricolă. Participarea nemijlocită a celor mai pregătite cadre de specialişti la con.A­ducerea agriculturii are o însemnătate deosebită. Ea creează condiţiile rezol­vării cu succes a sarcinilor complexe de răspundere ca : îndrumarea muncii de întărire economico-organizatorică a gospodăriilor colective ; conducerea activităţii de producţie şi economică a gospodăriilor de stat şi a staţiu­nilor de maşini şi tractoare ; îndru­marea activităţii de cercetare ştiin­ţifică ; organizarea introducerii şi ge­neralizării in producţie a realizărilor ştiinţei şi practicii agricole avansate ; asigurarea pregătirii cadrelor agricole şi repartizarea lor justă în producţie etc. Sarcina noastră este acum de a a­­aplica în viaţă hotărîrile partidului, de a introduce de sus pînă jos noul sistem de organizare şi de conducere a agriculturii, de a folosi un stil şi metode de muncă corespunzătoare. Trebuie să muncim astfel incit să obţinem încă în cursul acestui an recolte mari de cereale şi produse animale. Sprijinindu-se pe industria noastră şi în primul rînd pe Industria construc­toare de maşini şi chimică în continuă dezvoltare, pe ajutorul neprecupeţit al clasei muncitoare, ţărănimea colecti­vistă, muncitorii din gospodăriile de stat şi staţiunile de maşini şi tractoare vor face faţă cu cinste acestei sar­cini. De la această înaltă tribună, pre­şedinţi de gospodării colective ro­­mâni, maghiari, germani şi alte naţio­nalităţi au exprimat în cuvinte înflă­cărate satisfacţia lor pentru încheierea cu succes a colectivizării agriculturii, recunoştinţa lor nemărginită pentru partidul nostru sub a cărei conducere a fost înfăptuită această victorie, însufleţiţi de marile perspective pe care încheierea colectivizării agricul­turii le deschide în faţa poporului nostru, muncitorii, ţăranii înfrăţiţi în muncă pe pămînturile gospodăriilor colective, oamenii de ştiinţă, inginerii şi specialiştii din agricultură se u­­nesc şi mai mult în jurul Comite­tului Central în frunte cu încercatul nostru conducător - tovarăşul Gheor­ghe Gheorghiu-Dej. Să muncim cu şi mai mult elan pentru înflorirea agri­culturii, dezvoltarea întregii economii, pentru desăvîrşirea construirii socialis­mului în scumpa noastră patrie - Re­publica Populară Romina. (Cuvîntarea a fost subliniată p­in puternice aplauze). Cuvîntul tovarășului Alexandru Moghioroș Tovarăşi deputaţi şi invitaţi, Daţi-mi voie ca de la această tribună să exprim bucuria şi însufleţirea ne­mărginită cu care militarii forţelor noastre armate au salutat, împreună cu întregul popor, încheierea colecti­vizării agriculturii, eveniment de impor­tanţă istorică pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialismului în ţara noastră, însemnătatea victoriei socialis­mului la sate, profunda trans­formare revoluţionară săvîrşită in re­laţiile de producţie din agricultură, în felul de a munci, gîndi şi a trăi al ţăranului, perspectivele însorite şi sarcinile concrete care stau în faţa agriculturii noastre socialiste în noua etapă, au fost profund şi multilate­­ral analizate in raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej cu care mă declar pe deplin de acord. Expresie strălucită a încrederii şi hotărîrii cu care ţărănimea urmează calea arătată de partid, terminarea colectivizării agriculturii confirmă o dată mai mult justeţea politicii parti­dului nostru, caracterul ei realist şi profund ştiinţific. Cu 13 ani în urmă, la istorica ple­nară din martie 1949 a Comitetului Central, partidul a trasat o linie cla­ră, leninistă, in opera de transformare socialistă a agriculturii, încă de atunci partidul a arătat că reorganizarea a­­griculturii pe baze socialiste presupu­ne dezvoltarea industriei grele în stare să pună la dispoziţia agriculturii tractoarele şi maşinile de care are ne­voie, presupune formarea unor cadre de agronomi capabili să conducă a­­gricultura după cele mai perfecţio­nate metode ştiinţifice, presupune o muncă politică sistematică, răbdătoare de lămurire şi convingere a masei ţărănimii sărace şi mijlocaşe despre superioritatea gospodăriilor colective. In acelaşi timp, partidul sublinia că reorganizarea agriculturii pe baze so­cialiste presupune întărirea continuă a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, luptă hotărîtă pentru îngrădirea chiaburimii şi li­chidarea ei ca clasă. Tocmai datorită aplicării acestei linii juste clarvăză­toare a putut fi obţinută strălucita victorie a încheierii colectivizării a­­griculturii. Pe bună dreptate au arătat in ca-­­drul dezbaterilor unii dintre vorbitori că în aplicarea acestor principii, pe lingă greutăţile inerente înfăptuirii u­­nei asemenea profunde transformări revoluţionare ca schimbarea din teme­lie a înfăţişării satului, a relaţiilor de producţie din agricultură, partidul şi poporul nostru au avut de înfruntat şi greutăţile provocate de activitatea an­tipartinică a grupului fracţionist Pauker-Luca. Prin activitatea lor duşmănoasă, in­cepînd cu minimalizarea importanţei întovărăşirilor agricole şi mergind pînă la acţiunea provocatoare - arestarea a zeci de mii de ţărani cărora li se înscenau procese publice la sate - fracţioniştii căutau să slăbească i­. (Continuare în pag. 3-a) Cuvîntul tovarăşului Leontin Sălăjan T y X X

Next