Flacăra Iaşului, septembrie 1967 (Anul 23, nr. 6521-6546)
1967-09-01 / nr. 6521
y A K 1 y / ANUL XXIII, NR. 6521 VINERI 1 SEPTEMBRIE 1961 4 PAGINI 25 BANI CEW5 .M.EMINESCU* IAȘI Proletari din toate ţările, uniţi-va! Organ al Comitetului regional Iaşi al P.C.R. şi al Sfatului popular regional Aspect din una din unităţile moderne (nr. 16) ale întreprinderii de panificaţie Iaşi. O zestre bogată, sub semnul întrebării An de an, cooperativele agricole din raionul Huşi îşi îmbogăţesc baza tehnico materială, în cadrul căreia numeroasele maşini şi utilaje cu tehnicitate ridicată ocupă un loc important. Acestea sunt achiziţionate în scopul uşurării şi urgentării unor lucrări, al sporirii randamentului productiv în diverse sectoare de muncă. Utilajele despre care vorbim îşi pot însă dovedi eficienţa numai în măsura în care sunt cu grijă întreţinute şi exploatate. Să vedem care este, din acest punct de vedere, situaţia în cooperativele agricole huşene. O primă constatare care se cere inserată, ne-o furnizează numeroasele exemple care atestă existenţa acelui spirit gospodăresc necesar, pentru ca maşinile şi utilajele proprietate obştească să poată avea o viaţă cît mai lungă, spre a se amortiza sumele cheltuite pentru procurarea lor şi, în plus, să poată reprezenta o sursă de sporire a valorii zilei-muncă. Aşa stau lucrurile, bunăoară, în cooperative agricole ca cele din Tîrzii, Tătărăni etc. In asemenea unităţi, consiliile de conducere au luat măsuri de adăpostire a maşinilor şi utilajelor, au angajat cîte unul sau doi mecanici, care se ocupă continuu de întreţinere şi micile remedieri ce se impun. Dar o seamă de greutăţi crează, în multe alte unităţi, imposibilitatea folosirii cu randamentul scontat a numeroase dintre maşinile şi utilajele existente. Fenomenul are mai multe cauze. Una Cum sunt maşinile şi utilajele cooperativelor agricole din raionul Huşi dintre acestea trebuie căutată în modul neatent cu care tovarăşii din conducerea cooperativelor agricole tratează această problemă. De pildă, şoferul Marin Baciu de la cooperativa de producţie Pădurenii, neglijîndu-şi autocamionul pe care l-a avut în primire, l-a deteriorat în aşa măsură, încît l-a pus pe chituci. In loc să fi analizat acest fapt şi să fi desprins concluziile de rigoare, consiliul de conducere l-a „iertat" şi, spre a-i dovedi prin fapte indulgenţa manifestată, l-a încredinţat un autocamion nou. La Cozmeşti, în urma indicaţiilor primite, s-a făcut un adăpost pentru utilaje. Dar tocătoarea de furaje stă pe afară, supusă atît intemperiilor, cît şi „curiozităţii" unora, care îi demontează cîte o piesă. O altă cauză constă în lipsa posibilităţilor cooperativelor agricole de a-şi repara o parte din maşini şi utilaje, atunci cînd este necesar. „Avem un autocamion care de aproape două luni este defect , ne mărturisea preşedintele Vasile Tiron, de la cooperativa agricolă Olteneşti. Reparaţia lui nu costă mai mult de 1.500 de Iei — continua dînsul — noi însă am fost nevoiţi să plătim la D.R.T.A., pentru transporturi, în acest timp, aproape 10.000 de lei". De ce se întîmplă acestea ? Pentru că peste tot, la întreprinderea „Drumul socialismului" din Bîrlad, la atelierul D.R.T.A. şi S.M.T. Huşi, unde s-au adresat pentru a li se repara autocamionul, tovarăşilor din Olteneşti Ii s-au cerut şi piese. Ei caută, de două ori în fiecare săptămînă, în baza Vaslui, piese, dar nu găsesc. Intr-o situaţie aproape similară se află cooperativa agricolă din Creţeşti, cu autocamionul care stă, lingă sediu, cu roatele din faţă lipsă. Şi tot la Creţeşti, 17 din cele 25 de vermorele existente au fost reparate de către căldărari, iar restul, necesitînd intervenţii mai grele şi neavînd unde să fie executate, stau intr-o magazie. Cum bine se ştie, pe lingă S.M.T. Huşi s-a creat o secţie care să repare utilajele cooperativelor agricole din raion. Am găsit şi un grafic, potrivit căruia, în ultimele 9 luni, ar fi trebuit să fie aduse la reparat 143 de motoare stabile, pompe de irigat, batoze pentru porumb, tocători de furaje, mori cu ciocănele etc. şi din care nu au fost aduse decît... 13. „Cum vă explicaţi că nu se respectă graficul ?“ — l-am întrebat pe tovarăşul Vasile Nedelcu, vicepreşedinte al Uniunii raionale Huşi a cooperativelor agricole. „Este fi-1 ‘ ’• C. SLAVIC (continuare în pag. a 3-a) ■ In interiorul ziarului: Dezbateri la „Studiul cu privire la dezvoltarea învăţămîntului superior“ — Necesitatea reînfiinţării facultăţilor de ingineri zootehnişti SPORT pag. a 2-a ( AGENDA Carnet juridic pag. a 3-a ~ (Mii spinii p| Hlnililir di li si In compartimentul vagonului de tren ce mă ducea cu cîteva săptămîni In urmă spre Iaşi, eram cufundat în lectura unei cărţulii de eseuri interesante. La prima staţie de după Crasa, cupeul fu, însă, asaltat de cîţiva tineri şi tinere care mergeau, de asemenea, la Iaşi, la nu ştiu ce concert de muzică uşoară. De o volubilitate samavolnică, tovarăşii mei de călătorie , ce ţinuseră să se recomande medic şi cadre didactice dintr-o comună megieşă haltei de urcare, s-au delectat vreo două ceasuri în a sporovăi despre pacienţi maniaci şi şcolari irascibili, despre norocul la loto şi diverse intrigi familiare locale, atacînd apoi cu seriozitate şi competenţă (sic !) nedezminţită problema modei mini-jupe. Cu priviri mustrătoare, eram ironic suspectat pentru lipsa mea de însufleţire faţă de interminabilele lor discuţii, in schimbul rîvnei încăpăţînate pe care o dam lecturii. După ce trenul a trecut prin tunelul de la Bîrnova, am fost insistent provocat la vorbă — prin uzatele : ce faceţi la Iaşi ?, unde lucraţi ? — şi nedisimulată le-a fost uimirea cînd au aflat de originea intelectuală a profesiunii mele. — Şi nu v-aţi săturat la serviciu de cărţi, şi în voiaj vă pierdeţi timpul cu cititul ? mă interoghează, şocată de refuzul meu de a participa la un „septic“, vecina din dreapta, care nici din curiozitate nu se uitase la titlul volumului ce-l aveam în mină. Invitaţia la cuvînt, oricît de insidioasă se arăta, mi-a surîs, şi, din una în alta am ajuns la destăinuiri mai puţin frivole. — Cite ore dedicaţi pe zi propriei dv. instruiri, autoeducaţiei ? — M-am cultivat de ajuns în cei 16 ani de şcoală, să înveţe toţi cît mine şi-apoi mai vedem, este de părere profesorul din faţa mea. — N-avem vreme pentru lecturi şi cultură multilaterală, zice uşor dispreţuitor „colega“ de-alături. — In timpul liber ? Un pahar de vin, un pocheraş, conchide zîmbitor şi victorios doctorul. Sosiţi la destinaţie, grupul se detaşează, fluierînd în bloc ultimul şlagăr de succes, şi, cu un aer de superioritate, se rrecipită către chioşcul de ziare, comandind „Sportul" cu gravitatea ce trădează semnele unei închistate şi inexplicabile blazări... îndemn la înţelepciune o dată cu preocuparea asiduă pentru viaţa înconjurătoare, pentru meseria aleasă, intelectualul din mediul rural, la fel ca şi cel de la oraş, deprinde tot mai mult capacitatea de a discerne între valoare şi nonvaloare, manifestînd o vie curiozitate pentru ceea ce contribuie la lărgirea şi aprofundarea orizontului său spiritual, pentru cunoaşterea temeinică a culturii vremii sale. Mereu mai exigent cu sine însuşi, personalitatea sa, departe de a încremeni într-un tipar fix, capătă un echilibru lăuntric, un aer cu adevărat grav, cîştigind în adîncime tocmai prin contactul intim şi C. N. VASILESCU (continuare în pag. a 2-a) „In lumea cercetărilor". Foto: T. Baciu (Din Expoziţia cercurilor foto din oraşul Iaşi - Casa de cultură a sindicatelor). Ritm necorespunzător în ansamblul noilor construcţii industriale care se profilează pe harta regiunii Iaşi — Şantierul 3 chimie are sarcina de a construi şi pune în funcţiune mai multe obiective. Iată-ne la unul din aceste obiective — şantierul „Dezvoltarea Fabricii de antibiotice". Aici, constructorii au început lucrările în toamna anului trecut. Aproape lună de lună ei s-au înscris în graficul valoric şi fizic. Dar, începînd cu semestrul II a.c. şi mai cu seamă din luna august pe acest şantier se remarcă unele rămîneri în urmă în ceea ce priveşte stadiile fizice care-i îngrijorează chiar şi pe constructori. îngrijorarea lor are la bază apropierea cu paşi repezi a timpului friguros care ar fi trebuit să-i găsească într-un stadiu mai avansat, cu spaţiile de lucru închise, cu tîmplăria montată încît pe timp rece să se poată lucra la fimentaţia pentru pavilioanele de fabricaţie tîrziu (iunie — iulie a.c.) din care cauză nu şi-a putut asigura forţa de muncă. Beneficiarul însă subliniază că documentaţia s-a dat la termen, iar lipsa forţei de muncă pe acest şantier nu-i o problemă numai pentru lunile iulie şi august, ci ea s-a resimţit pe întreg parcursul lucrării. Şi iată că acum acest neajuns este veriga principală a unui lanţ de Pe șantierul „Dezvoltarea Fabricii de antibiotice" nisajele interioare, montări de utilaje și probe tehnologice. Chiar termenul cel mai îndepărtat cînd lucrările pregătitoare pentru timpul iernii trebuie să fie terminate (15 noiembrie) impune ca de aici înainte din partea constructorilor să se depună eforturi deosebite în vederea organizării, aprovizionării cu materiale şi în special asigurării şantierului cu necesarul de forţă de muncă calificată. La ora actuală pe şantier lipsesc circa 200 de dulgheri şi fierar-betonişti din care cauză la construcţia pavilioanelor principale (semisinteză şi biostimulatori) lucrările se desfăşoară într-un ritm lent, iar la toate celelalte obiecte (total 16 pe acest şantier) lucrările aproape au sistat. Dintr-o controversă între constructori şi beneficiari desprindem următoarele: constructorul nu contestă lipsa forţei de muncă, dar el acuză faptul că a primit docunecazuri. Dacă pînă la 20 august s-a realizat şi depăşit planul perioadei (114,9 la sută la total investiţii şi 115,7 la sută la construcţii plus montaj), nu trebuie trecut cu vederea că aceste realizări reprezintă numai 36,3 la sută din planul anual de stat şi respectiv 50,8 la sută la construcţii-montaj. Sarcini mai mari sunt pentru perioada următoare. Un exemplu care vorbeşte de faptul că rămînerea în urmă a constructorului atrage după sine şi rămînerea în urmă a monteorilor, instalatorilor este următorul : la obiectul „preparare medii" constructorul trebuia să predea monteorilor (I.M.B. subantrepriză) frontul de lucru la 27 iulie. Acest termen nu l-au respectat întîrziind pînă la 5 august. Rămase în urmă sînt și lucrările la canalele pen- T. ECONOMU (continuare în pag. a 2-a) Iată cum şi-a lucrat faţada noii case ţăranul cooperator Mitică V. Dediu din satul Siliştea, comuna Pungeşti, raionul Vaslui. PE MERIDIANELE GLOBULUI Pentru o cooperare internaţională multilaterală eficientă — Intervenţia şefului delegaţiei române la lucrările Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare — 22 de ani de la proclamarea R. D. Vietnam ÎNCHEIEREA VIZITEI ÎN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA A PRIMULUI MINISTRU ŞI MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE AL DANEMARCEI, JENS OTTO KRAG La invitaţia preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, primul ministru şi ministru al afacerilor externe al Danemarcei, Jens Otto Krag, împreună cu soţia, a făcut o vizită oficială în România între 25 şi 31 august 1967. Oaspeţii danezi au vizitat capitala, oraşul Constanţa, staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Muzeul Arheologic din Constanţa, Staţiunea experimentală hortiviticolă Murfatlar, Valea Prahovei şi unele obiective economice din regiunea Ploieşti şi Braşov, luînd cunoştinţa de realizările obţinute în ţara noastră în diverse domenii de activitate. In timpul vizitei sale în Republica Socialistă România, Jens Otto Krag a fost primit de Nicolae Ceauşescu, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Cu acest prilej a avut loc un schimb rodnic de vederi privind dezvoltarea relaţiilor româno-daneze şi unele probleme actuale ale situaţiei internaţionale. După întrevedere, secretarul general al C. C. al P.C.R., împreună cu soţia au oferit un dejun în onoarea primului ministru şi ministru al afacerilor externe al Danemarcei, Jens Otto Krag, şi a soţiei sale. Domnia Sa a fost primit. (continuare in pag. a 4-a) Plecarea primului ministru şi ministru al afacerilor externe al Danemarcei Joi la amiază a părăsit Bucureştiul primul ministru şi ministru al afacerilor externe al Danemarcei, Jens Otto Krag, împreună cu soţia, care la invitaţia preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a făcut o vizită oficială în ţara noastră. înaltul oaspete danez a fost însoţit de Svend Aage Sandager Jeppesen, ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, Jens Christensen, ambasador, subsecretar de stat adjunct în Ministerul Afacerilor Externe, Gunnar Seidenfaden, ambasador, subsecretar de stat adjunct în Ministerul Afacerilor Externe, Kai Johansen, subsecretar de stat adjunct în Ministerul Afacerilor Externe, Richard Wagner Hansen, consilier al Ambasadei Danemarcei la București, Per Green și Soren- Ole Olsen, secretari ai primului ministru. Primul ministru şi ministru al afacerilor externe al Danemarcei, şi soţia, au fost salutaţi la aeroport de preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, şi soţia, Corneliu Mănescu, ministru al afacerilor externe, şi soţia, Pompiliu Macovei, preşedintele C.S.C.A., Gheorghe Cioară, ministrul comerţului exterior, Mihai Suder, ministrul economiei forestiere, Bucur Şchiopu, ministrul industriei alimentare, George Macovescu, prim-adjunct al ministrului afacerilor externe, Gheorghe Ploeşteanu, ambasadorul României la Copenhaga. Pe aeroport se aflau, de asemenea, conducători ai unor instituţii centrale, generali şi ofiţeri superiori, ziarişti români şi străini. Au fost de faţă şefi ai unor misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti. Pe aeroport erau arborate drapelele de stat ale României şi Danemarcei. După intonarea imnurilor de stat ale celor două ţări, primul ministru al Danemarcei şi preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România au trecut în revistă garda de onoare aliniată pe aeroport. Oaspeţii şi-au luat apoi un călduros rămas bun de la persoanele oficiale aflate pe aeroport. Un grup de pionieri a oferit flori. (Agerpres) REPORTAJ PE GLOB Noua capita a Pakistanului Hotărârea de a se construi o nouă capitală a Pakistanului a fost adoptată în iunie 1960, iar în octombrie 1963, primul tren special aducea un grup de colaboratori ai ministerelor centrale cu familiile lor în noul oraș — Islamabad. Islamabadul se întinde pa poalele munţilor, nu departe de oraşul Rawalpindi, cuprinzind oraşul Iaxil şi mica localitate de munte, Man. Pentru construirea capitalei a fost rezervat un teritoriu de 250 mile pătrate. Oraşul, bine amplasat, este împărţit în cîteva sectoare — administrativ, de locuinţe, comercial. Cartierul destinat reprezentanţilor diplomatici este amplasat separat. In sectorul administrativ se află palatul prezidenţial , clădirea parlamentului, tribunalul suprem şi clădirile guvernului. Sectorul de locuinţe prezidenţial, împărţit în microraioane, fiecare compus din 600— 700 de locuinţe, are cîte o şcoală proprie, policlinică, moschee şi o piaţă nu prea mare. încă în anul 1965, Islamabadul număra aproximativ 30.000 de locuitori permanenţi, plus 13 000 de constructori. La sud şi sudest de Islamabad se află o vale întinsă, unde se prevede amenajarea parcului naţional. Aici se vor construi Institutul de cercetări nucleare, universitatea, un orăşel sportiv cu un sector olimpic etc. La construirea cartierelor de locuinţe s-a ţinut seamă de condiţiile locale. Pereţii caselor au fost construiţi din materiale uşoare pe carcasă de sîrmă; ei permit pătrunderea aerului şi absorb o cantitate mai mică de căldură. S-a ţinut, de asemenea, seama de obiceiurile şi tradiţiile populaţiei : partea din fată a locuinţei este rezervată bărbaţilor şi oaspeţilor, iar partea din spate femeilor şi copiilor. Deşi în apropierea Islamabadului nu se află resurse bogate de materii prime, în jurul oraşului se prevede construirea a două centuri de uzine pentru industria uşoară şi grea. Acestea nu numai că vor oferi de lucru noilor locuitori ai oraşului, dar va face ca Islamabadul să devină independent din punct de vedere economic faţă de oraşul cel mai apropiat, Rawalpindi, deşi, desigur că între cele două oraşe va continua să existe o strînsă legătură.