Flacăra Iaşului, septembrie 1967 (Anul 23, nr. 6521-6546)

1967-09-01 / nr. 6521

y A K 1 y / ANUL XXIII, NR. 6521 VINERI 1 SEPTEMBRIE 1961 4 PAGINI 25 BANI CEW5 .M.­­EMINESCU* IAȘI Proletari din toate ţările, uniţi-va! Organ al Comitetului regional Iaşi al P.C.R. şi al Sfatului popular regional Aspect din una din unităţile moderne (nr. 16) ale întreprinderii de panificaţie Iaşi. O zestre bogată, sub semnul întrebării An de an, cooperativele a­­gricole din raionul Huşi îşi îmbogăţesc baza tehnico ma­terială, în cadrul căreia nu­meroasele maşini şi utilaje cu tehnicitate ridicată ocupă un loc important. Acestea sunt achiziţionate în scopul u­­şurării şi urgentării unor lu­crări, al sporirii randamentu­lui productiv în diverse sec­toare de muncă. Utilajele despre care vorbim îşi pot însă dovedi eficienţa numai în măsura în care sunt cu grijă întreţinute şi exploatate. Să vedem care este, din acest punct de vedere, situaţia în cooperativele agricole huşe­­ne. O primă constatare care se cere inserată, ne-o furni­zează numeroasele exemple care atestă existenţa acelui spirit gospodăresc necesar, pentru ca maşinile şi utila­jele proprietate obştească să poată avea o viaţă cît mai lungă, spre a se amortiza su­mele cheltuite pentru procu­rarea lor şi, în plus, să poată reprezenta o sursă de spo­rire a valorii zilei-muncă. Aşa stau lucrurile, bunăoară, în cooperative agricole ca cele din Tîrzii, Tătărăni etc. In asemenea unităţi, consiliile de conducere au luat măsuri de adăpostire a maşinilor şi u­­tilajelor, au angajat cîte unul sau doi mecanici, care se ocupă continuu de întreţine­re şi micile remedieri ce se impun. Dar o seamă de greu­tăţi crează, în multe alte uni­tăţi, imposibilitatea folosirii cu randamentul scontat a nu­meroase dintre maşinile şi utilajele existente. Fenome­nul are mai multe cauze. Una Cum sunt maşinile şi utilajele cooperativelor agricole din raionul Huşi dintre acestea trebuie căuta­tă în modul neatent cu care tovarăşii din conducerea co­operativelor agricole tratează această problemă. De pildă, şoferul Marin Baciu de la co­operativa de producţie Pă­­durenii, neglijîndu-şi autoca­mionul pe care l-a avut în primire, l-a deteriorat în aşa măsură, încît l-a pus pe chi­­tuci. In loc să fi analizat a­­cest fapt şi să fi desprins concluziile de rigoare, consi­liul de conducere l-a „iertat" şi, spre a-i dovedi prin fap­te indulgenţa manifestată, l-a încredinţat un autocamion nou. La Cozmeşti, în urma in­dicaţiilor primite, s-a făcut un adăpost pentru utilaje. Dar tocătoarea de furaje stă pe afară, supusă atît intemperii­lor, cît şi „curiozităţii" uno­ra, care îi demontează cîte o piesă. O altă cauză constă în lip­sa posibilităţilor cooperative­lor agricole de a-şi repara o parte din maşini şi utilaje, atunci cînd este necesar. „A­vem un autocamion care de aproape două luni este de­fect , ne mărturisea preşe­dintele Vasile Tiron, de la cooperativa agricolă Olteneşti. Reparaţia lui nu costă mai mult de 1.500 de Iei — con­tinua dînsul — noi însă am fost nevoiţi să plătim la D.R.T.A., pentru transporturi, în acest timp, aproape 10.000 de lei". De ce se întîmplă acestea ? Pentru că peste tot, la întreprinderea „Drumul socialismului" din Bîrlad, la atelierul D.R.T.A. şi S.M.T. Huşi, unde s-au adresat pen­tru a li se repara autocami­onul, tovarăşilor din Olte­neşti Ii s-au cerut şi piese. Ei caută, de două ori în fiecare săptămînă, în baza Vaslui, piese, dar nu găsesc. Intr-o situaţie aproape similară se a­­flă cooperativa agricolă din Creţeşti, cu autocamionul ca­re stă, lingă sediu, cu roatele din faţă lipsă. Şi tot la Cre­ţeşti, 17 din cele 25 de ver­­morele existente au fost re­parate de către căldărari, iar restul, necesitînd intervenţii mai grele şi neavînd unde să fie executate, stau intr-o magazie. Cum bine se ştie, pe lingă S.M.T. Huşi s-a creat o sec­ţie care să repare utilajele cooperativelor agricole din raion. Am găsit şi un grafic, potrivit căruia, în ultimele 9 luni, ar fi trebuit să fie aduse la reparat 143 de mo­toare stabile, pompe de iri­gat, batoze pentru porumb, tocători de furaje, mori cu ciocănele etc. şi din care nu au fost aduse decît... 13. „Cum vă explicaţi că nu se respectă graficul ?“ — l-am întrebat pe tovarăşul Vasile Nedelcu, vicepreşedinte al Uniunii raionale Huşi a coo­perativelor agricole. „Este fi-1 ‘ ’•­­ C. SLAVIC (continuare în pag. a 3-a) ■ In interiorul ziarului:­ ­ Dezbateri la „Studiul cu privire la dezvoltarea învăţămîntului superior“ — Necesitatea reînfiinţării facultăţilor de ingineri zootehnişti­­ SPORT pag. a 2-a ( AGENDA­­ Carnet juridic pag. a 3-a ~ (Mii spinii p| Hlnililir di li si In compartimentul vagonului de tren ce mă ducea cu cî­­teva săptămîni In urmă spre Iaşi, eram cufundat în lectura unei cărţulii de eseuri intere­sante. La prima staţie de după Crasa­, cupeul fu, însă, asal­tat de cîţiva tineri şi tinere care mergeau, de asemenea, la Iaşi, la nu ştiu ce concert de muzică uşoară. De o volubi­litate samavolnică, tovarăşii mei de călătorie , ce ţinu­seră să se recomande medic şi cadre didactice dintr-o co­mună megieşă haltei de ur­care, s-au delectat vreo două ceasuri în a sporovăi despre pacienţi maniaci şi şcolari i­­rascibili, despre norocul la loto şi diverse intrigi familiare locale, atacînd apoi cu serio­zitate şi competenţă (sic !) ne­dezminţită problema modei mini-jupe. Cu priviri mustră­toare, eram ironic suspectat pentru lipsa mea de însufleţire faţă de interminabilele lor dis­cuţii, in schimbul rîvnei încă­păţînate pe care o dam lec­turii. După ce trenul a trecut prin tunelul de la Bîrnova, am fost insistent provocat la vorbă — prin uzatele : ce faceţi la Iaşi ?, unde lucraţi ? — şi nedisimu­lată le-a fost uimirea cînd au aflat de originea intelectuală a profesiunii mele. — Şi nu v-aţi săturat la serviciu de cărţi, şi în voiaj vă pierdeţi timpul cu cititul ? mă interoghează, şocată de re­fuzul meu de a participa la un „septic“, vecina din dreap­ta, care nici din curiozitate nu se uitase la titlul volumului ce-l aveam în mină. Invitaţia la cuvînt, oricît de insidioasă se arăta, mi-a su­­rîs, şi, din una în alta am a­­juns la destăinuiri mai puţin frivole. — Cite ore dedicaţi pe zi propriei dv. instruiri, autoe­­ducaţiei ? — M-am cultivat de ajuns în cei 16 ani de şcoală, să înveţe toţi cît mine şi-apoi mai vedem, este de părere pro­fesorul din faţa mea. — N-avem vreme pentru lecturi şi cultură multilaterală, zice uşor dispreţuitor „colega“ de-alături. — In timpul liber ? Un pa­har de vin, un pocheraş, con­chide zîmbitor şi victorios doc­torul. Sosiţi la destinaţie, grupul se detaşează, fluierînd în bloc ultimul şlagăr de succes, şi, cu un aer de superioritate, se rrecipită către chioşcul de ziare, comandind „Sportul" cu gravitatea ce trădează sem­nele unei închistate şi inexpli­cabile blazări... îndemn la înţelepciune o dată cu preocuparea asi­duă pentru viaţa înconjură­toare, pentru meseria aleasă, intelectualul din mediul rural, la fel ca şi cel de la oraş, deprinde tot mai mult capa­citatea de a discerne între va­loare şi nonvaloare, manifes­­tînd o vie curiozitate pentru ceea ce contribuie la lărgirea şi aprofundarea orizontului său spiritual, pentru cunoaşterea temeinică a culturii vremii sa­le. Mereu mai exigent cu sine însuşi, personalitatea sa, de­parte de a încremeni într-un tipar fix, capătă un echilibru lăuntric, un aer cu adevărat grav, cîştigind în adîncime toc­mai prin contactul intim şi C. N. VASILESCU (continuare în pag. a 2-a) „In lumea cercetărilor". Foto: T. Baciu (Din Expoziţia cercurilor foto din oraşul Iaşi - Casa de cultură a sindicatelor). Ritm necorespunzător în ansamblul noilor con­strucţii industriale care se profilează pe harta regiunii Iaşi — Şantierul 3 chimie are sarcina de a construi şi pune în funcţiune mai multe obiec­tive. Iată-ne la unul din a­­ceste obiective — şantierul „Dezvoltarea Fabricii de an­tibiotice". Aici, constructorii au început lucrările în toam­na anului trecut. Aproape lu­nă de lună ei s-au înscris în graficul valoric şi fizic. Dar, începînd cu semestrul II a.c. şi mai cu seamă din luna august pe acest şantier se re­marcă unele rămîneri în ur­mă în ceea ce priveşte sta­diile fizice care-i îngrijorează chiar şi pe constructori. în­grijorarea lor are la bază a­­propierea cu paşi repezi a timpului friguros care ar fi trebuit să-i găsească într-un stadiu mai avansat, cu spa­ţiile de lucru închise, cu tîm­­plăria montată încît pe timp rece să se poată lucra la fi­mentaţia pentru pavilioanele de fabricaţie tîrziu (iunie — iulie a.c.) din care cauză nu şi-a putut asigura forţa de muncă. Beneficiarul însă sub­liniază că documentaţia s-a dat la termen, iar lipsa for­ţei de muncă pe acest şan­tier nu-i o problemă numai pentru lunile iulie şi august, ci ea s-a resimţit pe întreg parcursul lucrării. Şi iată că acum acest neajuns este ve­riga principală a unui lanţ de Pe șantierul „Dezvoltarea Fabricii de antibiotice" nisajele interioare, montări de utilaje și probe tehnologice. Chiar termenul cel mai în­depărtat cînd lucrările pregă­titoare pentru timpul iernii trebuie să fie terminate (15 noiembrie) impune ca de aici înainte din partea con­structorilor să se depună e­­forturi deosebite în vederea organizării, aprovizionării cu materiale şi în special asi­gurării şantierului cu necesa­rul de forţă de muncă ca­lificată. La ora actuală pe şantier lipsesc circa 200 de dulgheri şi fierar-betonişti din care cauză la construcţia pa­vilioanelor principale (semi­­sinteză şi biostimulatori) lu­crările se desfăşoară într-un ritm lent, iar la toate cele­lalte obiecte (total 16 pe acest şantier) lucrările aproa­pe au sistat. Dintr-o controversă între constructori şi beneficiari des­prindem următoarele: con­structorul nu contestă lipsa forţei de muncă, dar el a­­cuză faptul că a primit docu­necazuri. Dacă pînă la 20 au­gust s-a realizat şi depăşit planul perioadei (114,9 la su­tă la total investiţii şi 115,7 la sută la construcţii plus montaj), nu trebuie trecut cu vederea că aceste realizări reprezintă numai 36,3 la sută din planul anual de stat şi respectiv 50,8 la sută la con­­strucţii-montaj. Sarcini mai mari sunt pentru perioada ur­mătoare. Un exemplu care vorbeşte de faptul că rămînerea în ur­mă a constructorului atrage după sine şi rămînerea în ur­mă a monteorilor, instalatori­lor este următorul : la obiec­tul „preparare medii" con­structorul trebuia să predea monteorilor (I.M.B. subantre­­priză) frontul de lucru la 27 iulie. Acest termen nu l-au respectat întîrziind pînă la 5 august. Rămase în urmă sînt și lucrările la canalele pen- T. ECONOMU (continuare în pag. a 2-a) Iată cum şi-a lucrat faţada noii case ţăranul cooperator Mitică V. Dediu din satul Siliştea, comuna Pungeşti, raionul Vaslui. PE MERIDIANELE GLOBULUI Pentru o cooperare internaţio­nală multilaterală eficientă — Intervenţia şefului delegaţiei române la lucrările Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare — 22 de ani de la proclamarea R. D. Vietnam ÎNCHEIEREA VIZITEI ÎN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA A PRIMULUI MINISTRU ŞI MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE AL DANEMARCEI, JENS OTTO KRAG La invitaţia preşedintelui Consiliului de Miniştri al Re­publicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, primul ministru şi ministru al afa­cerilor externe al Danemar­cei, Jens Otto Krag, împreu­nă cu soţia, a făcut o vizită oficială în România între 25 şi 31 august 1967. Oaspeţii danezi au vizitat capitala, oraşul Constanţa, staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Muzeul Arheologic din Constanţa, Staţiunea experimentală hor­­tiviticolă Murfatlar, Valea Prahovei şi unele obiective economice din regiunea Plo­ieşti şi Braşov, luînd cunoş­tinţa de realizările obţinute în ţara noastră în diverse domenii de activitate. In timpul vizitei sale în Republica Socialistă România, Jens Otto Krag a fost pri­mit de Nicolae Ceauşescu, secretar general al Comitetu­lui Central al Partidului Co­munist Român. Cu acest pri­lej a avut loc un schimb rod­nic de vederi privind dez­voltarea relaţiilor româno-da­­neze şi unele probleme actua­le ale situaţiei internaţionale. După întrevedere, secretarul general al C. C. al P.C.R., împreună cu soţia au oferit un dejun în onoarea primu­lui ministru şi ministru al a­­facerilor externe al Dane­marcei, Jens Otto Krag, şi a soţiei sale. Domnia Sa a fost primit. (continuare in pag. a 4-a) Plecarea primului ministru şi ministru al afacerilor externe al Danemarcei Joi la amiază a părăsit Bucu­­reştiul primul ministru şi ministru al afacerilor externe al Danemarcei, Jens Otto Krag, împreună cu soţia, care la invitaţia preşedintelui Con­siliului de Miniştri al Republi­cii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a făcut o vizită oficială în ţara noastră. înaltul oaspete danez a fost însoţit de Svend Aage San­­dager Jeppesen, ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, Jens Christensen, ambasador, subse­cretar de stat adjunct în Mi­nisterul Afacerilor Externe, Gunnar Seidenfaden, ambasador, subsecretar de stat adjunct în Ministerul Afacerilor Externe, Kai Johansen, subsecretar de stat adjunct în Ministerul A­­facerilor Externe, Richard Wagner Hansen, consilier al Ambasadei Danemarcei la București, Per Green și Soren- Ole Olsen, secretari ai primu­lui ministru. Primul ministru şi ministru al afacerilor externe al Dane­marcei, şi soţia, au fost salu­taţi la aeroport de preşedin­tele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, şi so­ţia, Corneliu Mănescu, minis­tru al afacerilor externe, şi soţia, Pompiliu Macovei, pre­şedintele C.S.C.A., Gheorghe Cioară, ministrul comerţului exterior, Mihai Suder, minis­trul economiei forestiere, Bucur Şchiopu, ministrul in­dustriei alimentare, George Macovescu, prim-adjunct al ministrului afacerilor externe, Gheorghe Ploeşteanu, ambasa­dorul României la Copenhaga. Pe aeroport se aflau, de ase­menea, conducători ai unor in­stituţii centrale, generali şi ofiţeri superiori, ziarişti ro­mâni şi străini. Au fost de faţă şefi ai unor misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti. Pe aeroport erau arborate drapelele de stat ale Români­ei şi Danemarcei. După intonarea imnurilor de stat ale celor două ţări, pri­mul ministru al Danemarcei şi preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialis­te România au trecut în re­vistă garda de onoare alinia­tă pe aeroport. Oaspeţii şi-au luat apoi un călduros rămas bun de la per­soanele oficiale aflate pe ae­roport. Un grup de pionieri a oferit flori. (Agerpres) REPORTAJ PE GLOB Noua capita a Pakistanului Hotărârea de a se construi o nouă capitală a Pakis­tanului a fost a­­doptată în iunie 1960, iar în oc­tombrie 1963, pri­mul tren special aducea un grup de colaboratori ai mi­nisterelor centrale cu familiile lor în noul oraș — Isla­mabad. Islamabadul se întinde pa poalele munţilor, nu de­parte de oraşul Rawalpindi, cuprin­­z­ind oraşul I­axil şi mica localitate de munte, Man. Pentru construirea capitalei a fost rezervat un teri­toriu de 250 mile pătrate. Oraşul, bine amplasat, es­te împărţit în cî­­teva sectoare — administrativ, de locuinţe, comer­cial. Cartierul des­tinat reprezentan­ţilor diplomatici este amplasat se­parat. In sectorul ad­ministrativ se a­­flă palatul prezi­denţial , clădirea parlamentului, tri­bunalul suprem şi clădirile guvernu­lui. Sectorul de locu­inţe prezidenţial­, împărţit în micro­­raioane, fiecare compus din 600— 700 de locuinţe, are cîte o şcoală proprie, policlinică, moschee şi o pia­ţă nu prea mare. în­că în anul 1965, Is­lamabadul număra aproximativ 30.000 de locuitori per­manenţi, plus 13 000 de constructori. La sud şi sud­­est de Islamabad se află o vale în­tinsă, unde se pre­vede amenajarea parcului naţional. Aici se vor con­strui Institutul de cercetări nucleare, universitatea, un orăşel sportiv cu un sector olimpic etc. La construirea cartierelor de lo­cuinţe s-a ţinut seamă de condiţi­ile locale. Pereţii caselor au fost construiţi din ma­teriale uşoare pe carcasă de sîrmă; ei permit pătrun­derea aerului şi absorb o cantitate mai mică de căl­dură. S-a ţinut, de asemenea, seama de obiceiurile şi tradiţiile populaţi­ei : partea din fa­tă a locuinţei es­te rezervată băr­baţilor şi oaspeţi­lor, iar partea din spate femeilor şi copiilor. Deşi în apropie­rea Islamabadului nu se află resurse bogate de materii prime, în jurul o­­­­raşului se prevede construirea a două centuri de uzine pentru industria u­­şoară şi grea. A­­cestea nu numai că vor oferi de lu­cru noilor locui­tori ai oraşului, dar va face ca Islamabadul să de­vină independent din punct de ve­dere economic fa­ţă de oraşul cel mai apropiat, Ra­walpindi, deşi, de­sigur că între cele două oraşe va con­tinua să existe o strînsă legătură.

Next