Flacăra Iaşului, octombrie 1968 (Anul 24, nr. 6858-6884)

1968-10-01 / nr. 6858

FLACĂRA IAȘULUI PAGINA 2 mm’jl­ zszmmagsLxmiTSpxammamm FOTBAL, divizia A Politehnica a pierdut primele puncte pe teren propriu Dacă portarul ieșean Constanti­­nescu nu primea copilărește primul gol, dară Goliac, Cuperman, Lupu­­lescu nu ratau di­verse mari oca­zii, dară Politeh­­nica nu ar fi fost obosită la acest de al treilea joc greu în decurs de Szi­lé, formaţia ie­șeană ar fi putut obține victoria. Astfel ar putea explica un supor­ter înflăcărat al ieșe­nilo­r, pe dea­supra şi subiectiv, prima înfrân­gere pe teren propriu, din actualul cam­pionat, a Politeh­nicii. El ar omite aprecierea ce se cuvine d­ată stu­denților c­raio­veni, care alcătuiesc la ora actuală una dintre celei mai bune echipe­ din ţară De fapt, ,­e destul de greu să facem o­ delimitare stric­ta între factorii obiectivi şi cei subiectiv­i prezenţi la sta­bilirea rezultatului final. Mi-aş permite­ să spun că s-au in­­terpătruns. Miă explic, urmărind desfăşurarea jocului. După cum ne-au obişnuit, fotbaliştii ie­şeni au început foarte bi­ne. Acţiunilor înche­gate şi spectaculoase ale a­­cestora, oaspeţii le-au rezis­tat cu deosebită dificultate. Ba chiar au şi­ cedat în cîteva rînduri, însă au fost... sal­vaţi de înaintaşii Politehnicii (min. 3, Goliac trimite balo­nul peste­ poa­rtă diintr-o po­ziţie favorabillă­; min. 7, Lupu­­lescu pierde o altă mare oca­zie, şutind tot pes­te poartă), docul se asmunţa frumos — de altfel a şi fost, cu tot tere­nul greu — şi sp­eram că în urma unor as­tfel de atacuri, destul de bine concepute, gazdele vor lua conducerea. Timpul trecea însă şi craio­­venii rezistau cu calm şi lu­ciditate.­­ Trecuseră 33 de minute, vreme în care fără discuţie, ocazii mai multe au avut ie­şenii (doar Niţă, în min. 27, a ratat dintr-o situaţie favo­rabilă pentru oaspeţi), şi a­­cest talentat portar, dar mare gafeur, care se numeşte Constantinescu, a repetat în­­tr-un fel „figura" din partida cu A.S.A. Din colţul careului de 16 m„ Oblemenco a şutat pe jos, spre poarta ieşenilor. Pentru oricine alt portar, era o bagatelă să prindă balonul. Dar Constantinescu a găsit de cuviinţă să nu se aplece spre a-l prinde cu mîinile, ci să-l respingă cu piciorul. Şi şi-a aruncat piciorul exact peste mingea care s-a oprit în pla­să. Trecem peste efectul dezas­truos pe care-l au astfel de gafe asupra moralului jucăto­rilor, deşi nu-i de fel neglija­bil acest efect. Consemnăm doar faptul că, după acest gol, ieșenii trebuiau să-şi dubleze eforturile dacă voiau să cîş­­tige. Au încercat, spre lauda lor, dar n-au reuşit decît să egaleze. In urma unei acţiuni individuale, Cuperman a fost faultat în careu. Deleanu a transformat lovitura de la 11 m. şi, în min. 45, scorul era 1—1. Zece minute după pauză, însă, Universitatea Craiova a obţinut din nou avantaj. De­leanu a comis un fault în marginea careului de 16 m., lateral, şi acelaşi Oblemenco a înscris direct din lovitură liberă. Avînd acest avantaj, craiovenii nu şi-au întărit a­­părarea, cum ar fi făcut mul­te echipe ci, o raritate! Au pornit să exercite un presing pe tot terenul, împiedicîndu-i pe ieșeni să combine. De alt­fel, aceştia din urmă dlătioau şi semne de oboseală.­­ In această de a doua parte a jocului. In special, oaspeţii au etalat solide cunoştinţe tehnice şi tactice, o foarte bună pregătire fizică. Ei au mai pierdut o mare ocazie de a înscrie, prin Niţă (win. 70), dar şi-au arătat superio­ritatea în cimp. Studenţii ie­şeni au trecut de cîteva ori pe lingă egalare, nereuşita datorîndu-se impreciziei în şut sau pripelii lui Lupulescu (min. 77), Cuperman (min. 82 şi 86). Ultima ocazie a avut-o Contardo, dar balonul expe­diat cu forţă de la distanţă a fost interceptat de Pilcă. Dacă fotbaliştii ieşeni sunt afectaţi de înfrîngere, apoi să fie supăraţi în primul rînd pe ei înşişi. N-au ştiut să fructifice ocaziile avute. O­­biectiv vorbind însă, Univer­sitatea Craiova a cîştigat pe merit. Dintre jucătorii care au e­­voluat duminică s-a detaşat Strîmbeanu, un mijlocaş af­lat într-o formă excelentă. Ne-au mai plăcut Oblemenco, Mincă, Niţă, Cuperman şi lanul. Arbitrul Em. Martin (Bucu­reşti) a condus foarte bine. POLITEHNICA: Constanti­­nescu — Gavril, lanul, Stoi­­cescu, Deleanu — Ştefănescu (min. 69 Contardo), Romila — Incze, Lupulescu, Cuperman, Goliac (min. 69 Popescu). U­­NIVERSITATEA: Pilcă — Ni­­culescu, Mincă, Bîtlan, Popa— Strîmbeanu, Ivan — Niţă, Neagu, Oblemenco, Cîrciumă­­rescu. Radu Costin P.S. Salutăm iniţiativa I.T.I. de a asigura autobuze spe­ciale din Piaţa Unirii la sta­dion. Numeroşi spectatori se plîng de aglomeraţia existentă la cele cîteva case de bilete ale stadionului şi solicită în­fiinţarea mai multor asemenea case, fie ele şi volante. La baloanele expediate pe sus, lor, s-a dovedit imbatabil. Pilcă, portarul craioveni-­Foto :■ Aurian La tineret—rezerve Tinerii fotbalişti de la Poli­tehnica Iaşi au înregistrat du­minică o nouă înfrîngere la scor (a treia in decurs de o săptămînă): 0—5 cu Univer­sitatea Craiova, după acel 1—3 de la Bucureşti (cu Dina­mo, duminica trecută) şi 0—2 de la Iaşi (miercuri cu A.S.A.). Şi în jocul cu Universitatea, ca şi în celelalte două amin­tite, ieşenii au evoluat foarte slab, comiţînd exasperant de multe erori tactice şi, în spe­cial, tehnice. Nu mai departe în meciul­ cu craiovenii (care alcătuiesc însă o echipă în adevăratul înţeles al cuvîntu­­lui, foarte bine pusă la punct), trei din cele cinci goluri au fost înscrise de oaspeţi ca urmare a unor mari gafe co­mise de portarul Atimoftoaie (s-o fi molipsit şi el — mai ştii ? — de la... Constantines­cu), Dobrin sau Hanceliuc (,,a­­autorul" golului al cincilea). De asemenea, a nemulţumit rit­mul lent imprimat partidei de către echipa ieşeană şi im­precizia paselor, ca şi faptul că cei doi mijlocaşi, Carataşu şi Andrioaie, mai ales, au frinat jocul prin driblingurile lungi, inutile în care se an­grenau. Bineînţeles că nici linia de atac n-a strălucit, gre­şind foarte mult (Ailioaiei, Slăvoiu) sau neparticipînd cu suficientă convingere, acțio­­nind haotic (cazul lui Costă­­chescu care a fost in unele momente... spectator pe teren). c. s. VOLEI, divizia B Universitatea Bucureşti- Politehnica Iaşi 1-3 (Prin telefon de la cores­pondentul nostru permanent) Joc excelent practicat de ieșeni in cele o sută de mi­nute care au fost necesare consumării celor pâini seturi ale întilnirii. Oaspeţii s-au impus printr-o reuşită orien­tare tactică in teren şi în fa­ţa fileului, ceea ce Ie-a permis aplicarea unor idei de joc concretizate în faze spectacu­loase. Replica gazdelor s-a fă­cut simţită in setul al IH-lea, pe care l-au cîştigat după a­­proape 40 de minute de joc. Pregătirea fizică superioară, ca şi cea tehnică, precum şi respectarea indicaţiilor date de antrenor au fost factorii decisivi ai victoriei Politeh­nicii : 3—1 (10, 5 — 10, 11). Arfittrajiul prestat de cuplul bucureştean Finil Costoiu — Pătru Zoie a fost foarte bun. Cornel- Văleanu Tenis de masă COPENHAGA 30 (Agerpres) La Copenhaga s-a disputat în­tîlnirea de tenis de masă dintre echipele C.S.M. Cluj şi Virum Copenhaga, contînd pentru „Cupa campionilor eu­ropeni" la tenis de masă. Spor­tivii români au obţinut o vic­torie categorică cu scorul de 5—0. In urma acestei victorii, for­maţia C.S.M. Cluj s-a califi­cat pentru turul doi al com­petiţiei. Celelalte rezultate din di­vizia A : Rapid — Dinamo București 3—2, Steaua — Pro­gresul 3—1, Crişul — Univer­sitatea Cluj 4—0, Vagonul — U.T.A. 3—5, Petrolul — A.S.A. 2—1, Farul — Jiul 1—2, F. C. Argeș — Dinamo Bacău 1—0­ Clasamentul U.T.A. Univ. Craiova Steaua Farul Univ. Cluj Petrolul 8 I 12 U- I 11 8 4 3 1 19—14 11 8 4 13 15—10 9 8 4 3 1 13—19 9 8 4 3 1 IT—15 9 8 4 1 3 7— 9 9 Etapa viitoare : Universita­tea Craiova — Farul ; A.S.A. Tg. Mureş — Vagonul ; Rapid — F. C. Argeş ; Steaua — Crişul ; Jiul — Dinamo Bucu­reşti ; Universitatea Cluj — Progresul ; U.T.A. — Politeh­nica Iaşi ; Dinamo Bacău — Petrolul. Rezultatele concursului Pronosport din 29 septembrie Progresul — Steaua 2 Dinamo Buc. — Rapid 2 Vagonul — U.T.A. 2 Crişul — „U“ Cluj 1 Petrolul — A.S.A. Tg. Mureş 1 Farul — Jiul 2 F. C. Argeş — Dinamo Rc. 1 Polic. Iaşi — „U“ Craiova 2 Atalanta — Juventus x Lanerossl — Intemazlonale 2 Roma — Florentina 2 Cagliari — Palermo 1 Bologna — Varese I Fond de premii lei; 433.797. Polttetiniea iaşi Dinamó Bucureşti A.S.A. Tg. Mureş Jiul Progresul Dinamó Bacău F. C. Argeş Rapid Vagonul Crlşul 8 4 1 3 9—13 9 7 4 0 3 14— 8 8 8 3 14 13-11 7 8 2 3 3 8— 7 7 8 3 1 4 8—10 7 8 3 1 4 7—12 7 7 3 0 4 9—13 6 8 2 2 4 7—12 fi 8 2 2 4 10—21 fi 8 1 3 4 7—10 5 FOTBAL, divizia B Gloria Bîrlad — C.F.R. Paşcani 0-1 (0-11 BIRLAD (prin telefon) C.F.R. Paşcani a adoptat o tactică strictă de apărare, cu Fătu „măturător“ şi doar cu două virfuri de atac, Suciu şi Ciupa. Schema i-a reuşit foarte bine. In faţa unei apărări aglomerate şi sigure in inter­venţii, localnicii s-au simţit stingheriti Şi, deşi au dominat mai mult şi au avut multe o­­cazii de gol, nu au putut rea­liza nici măcar un rezultat de egalitate. Foca, „păzit“ cu străşnicie de Cara, nu a putut să-şi desfăşoare in voie jocul, iar Trăsnea Şi Furnică nu au găsit nici o breşă in zidul de „granit“ al apărării feroviare. Feroviarii au contraatacat foar­­te periculos, în special prin Suciu, un tinăr care promite mult, şi prin Dascălu. In ur­ma unui astfel de contraatac (min. 4), au si înscris. Suciu a făcut o cursă foarte spec­taculoasă pe stingă şi, din apropierea liniei de fund, a centrat in fata porţii. Anghe­­luţă (fundaşul central al Glo­riei), tatonat de Ciupa şi Das­călu, a vrut să trimită mingea la portar, dar a trimis-o in propria poartă. La victoria oaspeţilor o contribuţie substanţială a a­­dus-o portarul Cristescu. A­­cesta s-a dovedit sigur in in­tervenţii, a cules multe mingi din picioarele atacanţilor birlădeni, a fost pe fază, opă­rind multe goluri ca şi tăcu­te in minutele 24, 29, 75, 79, SO, precum şi o lovitură de la U­­. (min. 65) executată de Foca. Păşcănenii au meri­tal că au luptat cu multa e­­nergie pentru fiecare minge, au fost primii la balon De fapt, la sfirşitul partidei ei au fost aplaudaţi de birlădeni pentru maniera In care au ju­cat, pentru victoria realizată. Gloria Bl­riad a vrut cu tot dinadinsul să ciştige, a domi­nat insistent, a creat multe faze de poartă, dar Inaintaşii nu au ştiut să se „descurce“ in faţa unei apărări supraaglo­merate. Echipa gazdă a greşit prin aceea că s-a angrenat In jocul aglomerat al păşcăneni­­lor, nu a folosit extremele şi nu a căutat să scoată prin acţiuni derulante formaţia păşcăneană din dispozitivul ei de apărare. O notă discordantă au fă­­cut-o Hriţcu şi Otic, care s-au lovit reciproc. Ei au fost eliminaţi din joc de arbitrul Victor Roşu (Bucureşti), care a condus cu multă competenţă. Gloria Bîrlad : Szalad — Şiş­­că, Angheluţă, Itungan, Be­­niovschi — Poalelungi, Foca — Olic, Furnică, Trăsnea, Draga (Coconcea). C.F.R. Paşcani : Cristescu — Mag, Rişniță, Ru­­su, Fătu — Hritcu, Cara (Ble­­tuşcă) — Bejan, Dascălu (Dră­­gan), Suciu, Ciupa. Eliade Solomon Start Am campiona­tul naţional de baschet Politehnica - Dinamo Bucureşti 60-89 (23-40) Nimeni, credem, din cei prezenţi duminică diminea­ţa in sala „Voin­ţa" la întilnirea de baschet dintre Di­namo Bucureşti - Politehnica nu-şi punea problema în­vingătorului. Moti­ve ? Multiple şi . .. simple, în acelaşi timp. Campioana ţării, formaţia oas­pete, reuneşte in­ternaţionali redu­tabili (Albu şi Dia­­conescu fiind e­­xemplele cele mai convingătoare) ca­re au avut, nu o dată, comportări remarcabile şi în străinătate, în timp ce Politehnica este în mare criză de .. . jucători. Şi, de ce să nu recunoaş­tem ?, cu potenţe de evoluţie situate la o anumită limi­tă. Dacă în fotbal, ...baronul se spune Ca'­.,e rotund şi că, deci’, fc^partidă es­te deschişi oricărui rezultat, la gaschet, mai ales c'nt^ se înfruntă dod® f°r' maţii de valori cu totul deosebite, a­­tunci, evident, o minune este de presupus că s-ar putea petrece cu greu. Lucru confirmat, de altfel, încă o dată, pe... viu, duminică diminea­ţa. Primele 7-8 minute au fost mai îndîrjite, jocul era mai echilibrat - Vişoianu, deşi mai puţin suplu ca altă­dată, a făcut o a­­devărată risipă de energie­­ şi „Poli" s-a ţinut „scai" de puternica sa ad­versară. In conti­nuare, fără să for­ţeze, dar nici să dea impresia că priveşte cu ... uşu­rinţă partenerul, Dinamo a luat un avans consistent, atlt cît îi trebuia, probabil, pentru prestigiul ei, şi a terminat învingă­toare cu 89-60, la nivelul actual de pregătire al formaţiei ieşene, s-ar putea spune, nu fără maliţiozi­tate, dar şi cu ... seriozitate că sco­rul realizat de ea este, totuşi, onora­bil. Dacă la Poli­tehnica ne-a plăcut cîte ceva, atunci trebuie neapărat să-l evidenţiem pe tînărul Moisescu, element dotat şi de perspectivă. Şi am­biţia întregii echi­pe de a evolua bine în prima parte a partidei. S-ar putea ca, in viitoarele Intilniri, formaţia locală să aibă comportări merito­rii, cum a mai avut în alţi ani, dar aşa cum am subliniat şi eu alte prilejuii­, sunt necesare o se­rie de lucruri. Nu le mai repetăm, în­­trucit se ştiu foar­te bine de către cei în drept. Sîntem abia după prima etapă, aşa incit să nu fim prea pesi­mişti. Meciul din sala „Voinţa", în genere plăcut, a fost um­brit pe alocuri de unele inadvertenţe de arbitraj datora­te lui M. Vodă (Ga­laţi), şi I. Crăciun (Constanţa). Cele mai­ multe puncte au fost în­scrise de Novac (22), Dragomirescu (18), Cernea (14), Diaconescu (10) - pentru Dinamo, şi Scripcaru I (15), Vişoianu (12), Vo­­roneanu (11) şi Moisescu (10) -pentru Politehnica. Şt. Gruia Avantajul înălţimii le-a permis reşteni să recupereze numeroasi ambele panouri. Dinamoviştilor bucu­­baloane de sub Foto: G. Paul FOTBAL, divizia C Un derbi local presărat cu durităţi Nicolina-Penicilina 3-3 (2-1) Departe de a furniza un spec­tacol plăcut şi agreabil, derbiul de duminică, Nicolina — Penici­lina, a fost presărat cu acte re­probabile. Primele 15 minute găseşte ba­lonul plimbat prin mijlocul te­renului. Nu se semnalează nici o iniţiativă. In min. 16, Gross (care va fi cel mai bun jucător în tot jocul) execută o lovitură Indirectă către un coechipier a­­flat în apropiere, reprimeşte ba- Ionul şi-l ex£rstiioz.ii pilii ti­tflT' sut sec In poartă , 1—0 pentru Nicolina. Penicilina Insistă In atac si go­lul egalizator vine cu patru mi­­nute mai tîrziu . Leahu luftează de la aproximativ 5 metri, alu­necă, iar mingea se lovește de piciorul său intrînd in poartă­­. Din acest moment, ofensiva este purtată de înaintașii Nicolinel, 1*1- Iulian stabilește scorul prym­*': reprize la 2—1 printr-un­­ 4-V la distanţă. \ r.f,vt­lţl pe­­leren, „T—­­. jucătorii ambelor echipe apre­d focul ostilităţilor. O adevăr, o avalanşă de faulturi, injurii. ■ a­­runcată dintr-o tabără într-alta şi din amîndouă asupra arbitrilor. Jocul va fi întrerupt de cîteva ori pentru a cere spectatorilor să se îndepărteze de la tuşe. După înscrierea golului egaliza­­tor de către Manu (min. 71) la o lovitură de colţ, Axinte îl faul­tează grosolan pe Brînduşescu, cauzându-i ruperea claviculei. Teclu porneşte în urmărirea lui Axinte, împărţind cu dărnicie pumni în dreapta şi-n stînga. Are loc o busculadă, angrenind jucători şi spectatori. Jocul re­începe şi Leahu înscrie, echipa, sa preluind pentru prima oară conducerea. Bucuria este efer­e­­ră, căci, după numai două milu­ţe (min. 88), Iulian readuce eta­­larea, dar dintr-o flagrantă po­­ziţie de ofsaid. Din nou asistăm­ la penibile scene. Trei jucători, Stoian (Nicolina), Moruzi şi Că­prarii (Penicilina) sunt eliminaţi­­ de pe teren. Scor final : 3—3. Slab arbitra­jul asigurat de I. Radu (Blrlsd). SERGIU BANU coresp. ★ Petrolul Moineşti — Forests Ciurea 6—1. In ziarul de mîine, la rubrica noastră de sport, puteţi citi:­­ Huligani în echipament de fotbal . Ce se întîmpîă cu Deleanu şi Constantinescu? 11 Note, ştiri din lumea handbalului, şahului etc. I ­m­bunătăţiri tilnice uimare din pag. 9 vegerea echipelor ce le fo­lose cit şi repunerea lor în furtune în caz de defectare, instrarea parţială in ancţiune a noii baze de pro­ducţie d­in Iaşi, va creşte po­sibilitatea de centralizare a unor operaţiuni asemănătoare dar laborioase ca vopsitul tâmplăriei, tăiatul şi montatul geamurilor, fasonatul elemen­telor de tinichigerie etc., mă­sură prin care se va realiza reducere­a consumului de atenuale şi manoperă, o îm­­unătăţire a calităţii şi creş­tea productivităţii muncii a­celaşi efect, inclusiv redu­­erea preţului de cost prin l­uimnare­a unor transporturi, va avea terminarea noului terier de ansamblat şi probat adiatoare şi de izolat conduc­t. Unele sarcini revin însă şi industriei locale. La o spori­­,e a consumului de beton pen­­tu lucrările­ de locuinţe cu crea 70 la sută faţă de anul 968, măsurile luate de con­­structor în vederea realizării arcinii de, preţ de cost nu ■or putea fi duse la bun sfir­­­t, dacă industria locală nu organizeaz­ă balastiera de la Sherăieşti cu o staţie de spr­­mre prin spălare şi mai ales car­ă nu se înlocuieşte trans­­porttul auto prin montarea li­nei C.F. pînă la staţia Mir­­o­şti. Ele industria locală de­­ţinute şi realizarea altor mă­­suri cum­ ar fi containerizarea tanspo­rtul­ui de cărămizi de la Fabricile Ciurea şi Holbr­­e­i la­­ şantierele din Iaşi, pre­cum­­şi punerea în fabricaţie a unor materiale de instalaţie, prefabricate de beton armat şi­­confecţii diverse de lemn şi metal, realizate In prea mi­­cî măsură pînă acum. Un important rol In reali­zarea locuinţelor de catego­ria 3 şi 4, îl are şi Industria republicană de materiale de construcţii. Mă refer în spe­cial la unele materiale ca o­­ţelul beton periodic şi torsio­nat, cimentul M 390, covorul PVC, plăcile termoizolatoare n.r.a. pe care nu le-am pro­curat fără dificultăţi nici pînă acum şi care — datori­tă m­av­antajelor economice — vor fi prevăzute în cantităţi­­mult sporite în noile docu­mentaţii. Consider că pentru­­asigurarea acestor sortimente, ministerele producătoare au atom­a să ia toate măsurile s­tabilind producția pe baza unei anchete făcute de­­C.S.C.A.S. la principalii pro­­pertanti (I.P.C.T. — C.S.A.P.C.). Ai •**»..nras propriul tată Neverosimil şi totuşi ade­­vărat Un copil si-a ucis pro­priul tată. Crima s-a săvîrşit in după-amiaza zilei de sîm­­bătă, 23 septembrie, în blocul din strada Ştefan cel Mare nr. 4,­­leara C, et. 8, în fami­lia inginerului Gh. Crupenschi. Unul din cei doi fii ai ingl­­erului, pe nume Mircea, în listă de 16 ani neîmpliniţi, Jelev în clasa a IX-a, pentru simplul motiv că a fost oprit de a se duce în oraş, i-a pus gînd rău tatălui. In timp ce Gh. Crupenschi îl dojenea, fiul, cu un cuţit ce-1 purta asupra sa, i-a străpuns inima. După puţin timp tatăl decedă. Copi­lul ucigaş, care dispăruse în­dată după comiterea crimei, a­ fost prins după cîteva ore. Cazul deşi aproape unic în felul său, reclamă o mai pro­­­fundă meditaţie asupra edu­­­caţiei ce o dă copiilor în şcoală şi omilie. il IUL.......................... HANDBAL, divizia De ce asta nesiguranţă ? Liceul nr. 2 Iaşi — Şcoala sportivă Buzău 12­ 9­­ Primul meci programat du­minică pe terenul „Voinţa" a opus două echipe diferite ca stil şi tehnică, primarul apar­­ţinînd ieşencelor, de departe. Intr-adevăr, prima parte a me­ciului le aparţine, fapt evi­denţiat şi de tabela de marcaj ce arată 8—3 în favoarea lor. Nesiguranţa, care ne miră, a intervenit după pauză, cînd varietatea schemelor, frumu­seţea atacurilor, vivacitatea echipei au dispărut. Prutianu, Stamatin, care în prima par­te îşi încîntau numeroşii su­porteri, greşesc acum copilă­reşte. Nimic nu mai „merge", portarul Oprea, atît de sigură în prima repriză, se oîibiie­­ la mingi uşoare, care încep să­ se strecoare în plasă. E­­chipa are clipe de derută, di­­ferența de goluri scade. pentru Liceul nr. 2 au în­­scris Pruteanu (4), Stamatin (4), Șerban (2), Oprea şi Spor­­­ţiorşan. A arbitrat mediocru M. Memolis (Bacău). Politehnica — Şcoala sportivă nr. 2 Bucureşti 8-10 Iiică de la primele schim­­buri de mingi a apărut evi­dent că echipa prof. Damian are în faţă un adversar se­rios,a venit să facă orice pen­tru victorie. E drept că s-a mur­cit foarte mult — a fost un meci al dăruirii fizice, dar şi un meci al nervilor (ulti­mele­ minute, cînd ieşencele e­­rau­­la un gol diferenţă), un meci al durităţilor. Echipa ieşeană a pierdut mai ales datorită lipsei de con­entrare, datorită acţiuni­lor prelungite, dar nefinaliza­­te. Mortarului Ilie nu i se pot repr­oşa golurile primite, ma­joritatea imparabile. Golurile Politehnicii au fost înscrise de Croitoru (2), Mi­­hoc­­(2), Mocanu (2), Ilie şi Burnrceanu. A a arbitrat cu binecunoscu­­ta-i vervă Ene Traian (Bu­zău), \ \ c, pălăduţa I corespondent il 21 ■in Radio Iaşi Ediţia de prinz (1 octom­brie) : 12.00 Buletin de ştiri şi revista presei; 12.10 Varie­tăţi de prînz ; 12.25 Jurnal li­terar ; 12.40 Program de can­ţonete. Programul de seară ; 16.00 Buletin de ştiri ; 16.05 Mo­ment muzical ; 16.15 Pe teme economice ; 16.30 Muzică u­şoară românească ; 16.45 Tea­tru la microfon : „Jocul Iele­lor" de Camil Petrescu — Mu­zică populară românească; 18.30 Radiojurnal şi buletin meteo­rologic ; 18.40 Recital de mu­zică uşoară. Programul de dimineaţă (2 octombrie) ; 6.30 Buletin de ştiri ; 6.35 Formaţii de mu­zică uşoară ; 6.00 Cronica a­­grară ; 6.05 Cîntece şi jocuri populare româneşti — Piese muzicale executate de fanfa­ră — „Ritm şi voie bună“— mi ,­îcă uşoară ; 7.10 Vă invi­tăm să notaţi în agenda dv. Televiziune 17.30 Pentru şcolari : Ceta­tea strugurilor; 18.00 T.V. pentru specialiştii din indus­trie. Cibernetica economică ; 19.00 Doi tineri interpreţi : pianistul Dan Grigore şi vio­lonistul Eugen Sîrbu ; 19.30 Telejurnalul de seară ; 19.50 Buletinul meteorologic ; 20.00 Film serial : Vikingii ; 20.30 In rariştea de lingă vii — seară de romanţe cu Angela Moldovan, Nicolae Florei, Io­nel Budişteanu ; 21.15 Program de varietăţi. Transmisiune di­rectă de la Viena ; 22.30 Nu­mere de circ înregistrate pe peliculă ; 23.00 Telejurnalul de noapte. Cinematografe VICTORIA : „Frumoasele vacanţe", coproducţie româ­­no-ungară, cu : Ilinca Tomo­­roveanu, Sztankay István, Ernyei Bela, Florin Piersic, Ion Dichiseanu, orele : 9 ; 11.05 ; 14.45 ; 16.50 ; 18.55 ; 21. REPUBLICA : „Premiere strict secrete", producţie a studiourilor cehoslovace. Re­gia Martin Fric, orele : 9 ; 11 ; 15 ; 17 ; 19 ; 21. ARTA : „Nebunul din Laboratorul nr. V orele : 9 ; 11 ; „Eroii de A’- i-eietaais.-'r*' OTVie'T-' IuriVT 18.00 ; 20.45. NICOLINA : „Prin Kurdistanul sălbatic", orele : 16 ; 18 ; 20 ; PAȘCANI : „îm­pușcătura". HIRLAU : „Pasă­rea timpurie". TG. FRUMOS : „Viata la castel" ; PODIT* ILOAIEI : „Faraonul" (am­bele serii). Teatrul National prezintă In astă seară, la ora 20, un spectacol cu pie­sa „Constelaţia Ursului“. Sun valabile biletele cu seria 124. Teatrul de păpuşi Micii spectatori din oraşul nostru pot viziona azi două spectacole. La ora 10, „Capra cu trei iezi“, iar la ora 16, „Iarmarocul piticului Clip". Casa de cultură a sindicatelor găzduieşte turneul Teatrului satiric-muzical „C. Tănase", care prezintă azi două spec­tacole, la ora 17 şi 20, cu spectacolul muzical „Ca la Tănase”. Agenţia O.N.T Agenţia judeţeană O.N.T. Iaşi organizează excursii com­binate de 7 zile din care, două zile pe traseul intern, 3 zile în R. P. Bulgaria şi două zile în Turcia. Plecarea va avea loc în zilele de : 3, 10 şi 13 noiembrie. Preţul in­formativ este de 1.566 lei de persoană în care se includ­­ transportul cu autocarul, ca­zare, masă şi bani de buzu­nar. înscrierile se primesc zil­nic la sediul Agenţiei O.N.T. din Piaţa Unirii nr. 12. In­formaţii suplimentare se pot primi la telefon 5236. Muzee In Palatul Culturii puteţi vizita : Muzeul de artă, Mu­zeul Etnografic al Moldovei, Muzeul politehnic — secţia e­­nergetică, între orele 10—13 şi 17—20. La aceleaşi ore mai puteţi vizita Muzeul Unirii care este situat in str. Lăpuş­­neanu. Muzeul memorial „Ion Creangă“ (Ţicău) poate fi vizitat între orele 10—17. Mo­numentul istoric biserica „Trei Ierarhi“ şi Sala gotică sunt deschise între orele 7—19.30. Timpul probabil Vreme în general frumoasă cu cerul variabil. Local vor cădea ploi temporare. Vîntul va sufla slab la potrivit din sectorul sud-vestic. Tempera­tura aerului ușor variabilă ; minimele vor fi cuprinse în­tre 4—8 grade, iar maxime­le între 13—18 grade.

Next