Flacăra Iaşului, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 7476-7502)

1970-10-20 / nr. 7492

Cuvîntarea preşedintelui Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUŞESCU la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite Domnule preşedinte, Onoraţi reprezentanţi ai statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Aniversarea creării, cu un sfert de veac în ur­mă, a Organizaţiei Naţiunilor Unite prilejuieşte atât o retrospectivă a evoluţiei internaţionale şi a schimbărilor petrecute în lume în cei 25 de ani, cît şi trecerea în revistă a activităţii desfăşurate de O.N.U. în acest timp. Totodată, pentru a îndrep­tăţi aşteptările popoarelor, această sesiune este chemată să definească cu mai multă claritate di­recţiile activităţii viitoare a Organizaţiei Naţiuni­lor Unite, căile pentru realizarea unei cooperări multilaterale intre naţiuni, pentru asigurarea păcii în lume. După cum se ştie, Organizaţia Naţiunilor Unite a fost constituită la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, cînd nu se uscase încă sîngele văr­sat de popoare şi nu se vindecase rana adincă lăsată de zecile de milioane de victime căzute in pîrjolul nimicitor provocat de Germania hitlferista. însăşi denumirea de Organizaţie a Naţiunilor Uni­te ne reaminteşte faptul că la crearea ei s-a avut in vedere ca toate naţiunile planetei să-şi unească eforturile pentru făurirea unei păci durabile, care să asigure dezvoltarea liberă a fiecărui popor. Trebuie să spunem sincer în faţa popoarelor că principiile nobile înscrise in Carta organizaţiei nu s-au statornicit încă pe deplin în relaţiile dintre toate statele lumii. Desigur, organizaţia noastră a jucat un rol de seamă în viaţa internaţională. Cele mai importante evenimente din perioada scursă au stat în atenţia O.N.U., au fost adoptate o serie de hotăriri şi rezoluţii de mare însemnătate. Din păcate însă, multe din aceste hotăriri nu au fost realizate sau au fost înfăptuite numai parţial. In acelaşi timp, trebuie arătat că în unele probleme importante, intr-o serie de conflicte survenite pe arena mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite a a­­doptat hotăriri nejuste, care i-au ştirbit prestigiul şi au avut repercusiuni negative asupra dezvol­tării vieţii Internaţionale. Evocarea, cu acest pri­lej, atit a aspectelor pozitive cit şi a celor negative din istoria de un sfert de secol a O.N.U. este, cred, necesară pentru a putea trage toate învăţă­mintele in vederea creşterii rolului ei in soluţio­narea problemelor litigioase, in asigurarea cola­borării intre popoare şi a păcii in lume. Sunt cunoscute marile transformări cu caracter social şi naţional care au avut loc în lume in a­­ceşti 25 de ani. La fondarea O.N.U. exista un sin­gur stat socialist — Uniunea Sovietică. Astăzi in lume sînt 14 state socialiste, reprezentînd mai mult de o treime din populaţia globului pămîntesc. Alte popoare îşi orientează dezvoltarea economică-socia­­lă pe calea socialistă. Apariţia şi dezvoltarea unui mare număr de ţări socialiste a pus cu acuitate la ordinea zilei problema coexistenţei paşnice a statelor cu orînduiri sociale diferite. In ultimele decenii am fost martorii unei puter­nice redeşteptări naţionale a zeci de popoare care zăceau in robie colonială, sub dominaţia imperia­listă. Ca rezultat al luptei popoarelor pentru recîş­­tigarea independenţei naţionale, sistemul colonial s-a prăbuşit, iar pe ruinele imperiilor coloniale au apărut zeci de state noi. Ele joacă astăzi un rol important în Organizaţia Naţiunilor Unite,­in În­treaga viaţă internaţională. Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, pă­trunderea omului în Cosmos şi uriaşa dezvoltare a culturii au produs mari schimbări în gîndirea şi conştiinţa oamenilor. Popoarele, oamenii îşi dau tot mai mult seama de forţa pe care o reprezintă, în­ţeleg tot mai mult că stă în puterea lor să înfăp­tuiască pe planeta noastră o lume a colaborării între naţiuni libere şi egale în drepturi, să pună capăt războaielor dintre state, să asigure o pace trainică în stare să permită realizarea bunăstării întregii omeniri. Reuniunea noastră are loc în condiţii interna­ţionale complexe, care oferă încă multe motive de nelinişte tuturor popoarelor. La peste 25 de ani de la încetarea celei de-a doua conflagraţii mon­diale, în diferite părţi ale lumii războiul conti­nuă să provoace moartea a zeci de mii de bărbaţi şi femei, bătrîni şi tineri, să distrugă uriaşe bu­nuri materiale şi culturale. Mai sînt încă popoare ţinute sub jugul domina­ţiei coloniale, nevoite să lupte cu arma in­tină pentru dreptul sacru de a trăi libere, în state in­dependente, de a folosi bogăţiile naturale şi rodul muncii pentru propria lor bunăstare, de a-şi hotărî soarta aşa cum o doresc. In viaţa internaţională se manifestă incă forţe imperialiste şi colonialiste care vor să continue vechile practici de dominaţie asupra popoarelor, care promovează o politică de forţă şi dictat, a­­mestecîndu-se în treburile interne ale altor state, incercînd să le impună voinţa lor, să le aserveas­că intereselor lor. Este adevărat că împotriva politicii imperialiste se ridică tot mai puternic, pe toate continentele, popoarele, forţe sociale ample, puternicul curent al opiniei publice democrate internaţionale. Cursul evenimentelor internaţionale demonstrează în mod elocvent că atunci cînd popoarele sînt cu adevărat hotărîte să-şi apere libertatea şi independenţa, ele se bucură de sprijin şi solidaritate internaţională şi nu există forţă în lume în stare să le răpească aceste cuceriri de preţ. Doamnelor şi domnilor, Daţi-mi voie să vă prezint cîteva aspecte ale po­liticii interne şi externe a ţării mele. România a cunoscut secole de dominaţie străină. Ea a păşit pe calea dezvoltării libere şi indepen­dente cu un sfert de veac în urmă, in aceeaşi pe­rioadă în care a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite. Luîndu-şi soarta în propriile miini, trecînd la e­­dificarea unei orînduiri sociale noi — orinduirea socialistă — poporul român a obţinut, intr-un timp istoric scurt, realizări de seamă în propăşirea sa economică şi culturală. Conducători şi alţi repre­zentanţi ai multor state, vizitînd România, şi-au putut face o imagine edificatoare despre progresele poporului nostru. Cu toate marile succese pe care le-am dobîndit in aceşti 25 de ani, datorită stării de înapoiere de la care am pornit, mai avem încă mult de făcut pentru a ajunge la nivelul ţărilor dezvoltate. Româ­nia îşi propune să depună în continuare eforturi susţinute pentru amplificarea potenţialului ei eco­nomic şi Înflorirea multilaterală a vieţii sociale, pentru dezvoltarea ştiinţei, învăţămîntului, cultu­rii — factori de seamă în făurirea unei vieţi noi, civilizate — pentru ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor. Nu uităm niciodată că un popor poate fi cu adevărat liber şi indepen­dent numai în măsura în care, îşi asigură o puter­nică bază economică, ştiinţifică şi culturală. In acelaşi timp, România se preocupă de dezvol­tarea colaborării cu toate naţiunile lumii, fără deosebire de orînduire socială. Pentru a ilustra cum se înfăptuieşte această politică, voi menţiona doar faptul că România are în prezent relaţii di­plomatice cu 97 de state şi întreţine schimburi co­merciale cu peste 100 de ţări. Desigur, ca ţară socialistă, România acordă o a­­tenţie specială colaborării şi cooperării cu celelal­te state socialiste. In acelaşi timp, ea se preocupă de extinderea relaţiilor, pe planuri multiple, cu toate ţările lumii. Considerăm că numai participînd activ la diviziunea internaţională a muncii, la cir­cuitul mondial de valori materiale şi spirituale putem asigura progresul propriei noastre ţări şi, totodată, ne putem aduce contribuţia la cauza păcii în întreaga lume. Suferind el însuşi mult timp asuprirea străină, poporul român îşi îndreaptă simpatia spre popoare­le ce luptă pentru eliberarea de sub dominaţia imperialistă, pentru dezvoltarea de sine stătătoare, pentru apărarea şi consolidarea independenţei şi suveranităţii lor naţionale. Ţara noastră promo­vează o politică de contacte largi cu tinerele state independente, dezvoltă şi este hotărîtă să extindă tot mai mult colaborarea şi cooperarea reciproc a­­vantajoasă ai aceste state. Pornind de la faptul că pacea este Indivizibilă şi că orice conflict îşi exercită influenţa, intr-un fel sau altul, asupra tuturor statelor lumii, România este profund Îngrijorată de continuarea războiului din Vietnam şi de perpetuarea conflictului din Orientul Apropiat, împreună cu cercurile largi ale opiniei publice mondiale, România consideră ne­cesar să se pună capăt războiului din Vietnam şi intervenţiei străine în Indochina, să se treacă la retragerea totală din Vietnam a trupelor Statelor Unite ale Americii şi ale aliaţilor lor. Poporul vietnamez şi celelalte popoare din Indochina să fie lăsate să-şi rezolve singure problemele existenţei lor, fără nici un amestec din afară. In acest sens, apreciem că propunerile Frontului Naţional de E­­liberare oferă o bază raţională pentru soluţiona­rea conflictului pe cale politică. In ce priveşte Orientul Mijlociu, considerăm că rezo­luţia Consiliului de Securitate din noiembrie 1967 con­stituie o bază rezonabilă pentru rezolvarea politică a conflictului din această regiune. Aceasta presupune retragerea trupelor israeliene de pe teritoriile a­­rabe ocupate, soluţionarea celorlalte probleme în conformitate cu interesele tuturor statelor din a­­ceastă zonă, asigurarea independenţei şi integri­tăţii lor teritoriale. In acelaşi timp, apreciem că, pentru a se instaura o pace de durată in Orientul Mijlociu, trebuie să se găsească neapărat o solu­ţie privind situaţia populaţiei palestiniene, soluţie care să ţină seama de dorinţele şi năzuinţele na­ţionale ale acestei populaţii. O mare însemnătate pentru pacea lumii ar avea retragerea trupelor S.U.A. din Coreea, asigurindu­­se poporului coreean posibilitatea de a-şi realiza singur, pe cale paşnică, aspiraţia spre unificare. România, ţară europeană, este vital interesată ca pe continentul nostru să se instaureze un climat de respect şi încredere între naţiuni, să se dez­volte relaţii noi de colaborare şi cooperare între toate statele. Noi considerăm că există condiţii favorabile ca Europa — leagăn al civilizaţiei, care a dat omenirii mari valori materiale şi spirituale, dar este şi locul de unde au pornit în secolul nostru două războaie mondiale — să devină o zonă a păcii şi cooperării. Aceasta corespunde nu numai intereselor popoarelor de pe continent, ci intere­selor tuturor popoarelor lumii. Desigur, consolidarea securităţii în Europa pre­supune eliminarea reziduurilor celui de-al doilea război mondial şi a perioadei războiului rece, re­cunoaşterea inviolabilităţii graniţelor existente şi, în general, a schimbărilor istorice care s-au pro­dus pe continent în epoca postbelică. In această ordine de idei, se impune recunoaşterea de către toate statele a Republicii Democrate Germane, a­­sigurarea participării ambelor state germane la viaţa politică mondială, inclusiv în cadrul O.N.U. şi în alte organisme internaţionale. O importanţă deosebită în soluţionarea chestiu­nilor în suspensie pe continentul nostru conside­răm că ar avea realizarea unei conferinţe general­­europene consacrate securităţii. Apreciind marea însemnătate pe care o au con­tactele şi acordurile bilaterale dintre state, indife­rent de orinduirea socială, România dezvoltă am­ple raporturi diplomatice, promovează relaţii multi­laterale cu toate ţările­ europene. In acest context, Încheierea tratatului sovieto-vest-german reprezintă un important pas înainte pe calea normalizării re­laţiilor interstatale de pe continent. In acelaşi timp, considerăm că realizarea unor înţelegeri regionale are o însemnătate deosebită pentru destinderea internaţională. De aceea, Româ­nia acţionează cu consecvenţă pentru dezvoltarea unor largi relaţii de bună vecinătate, înţelegere şi colaborare multilaterală cu toate ţările balca­nice, fără deosebire de orînduire socială, pentru transformarea acestei zone a lumii într-o zonă a colaborării şi păcii, lipsită de arme nucleare. Pornind de la premisa că organismele internaţio­nale pot juca un rol important în respectarea prin­cipiilor dreptului internaţional şi în dezvoltarea relaţiilor dintre state, ţara noastră îşi aduce con­tribuţia activă la Întreaga viaţă a Organizaţiei Na­ţiunilor Unite şi a celorlalte foruri cu caracter mondial. Este ştiut că, din Iniţiativa României şi a altor state, O.N.U. a adoptat unele rezoluţii im­portante — şi anume cea cu privire la dezvoltarea acţiunilor pe plan regional şi a relaţiilor de bună vecinătate între state cu orînduiri sociale diferite, precum şi cea referitoare la promovarea în rândurile tineretului a idealurilor păcii, respectului reciproc şi înţelegerii între popoare. Şi actuala sesiune a A­­dunării Generale a O.N.U. a înscris pe agenda sa de lucru propuneri româneşti cum sunt: ,Conse­cinţele economice şi sociale ale cursei înarmărilor şi efectele sale negative asupra păcii şi securităţii”, precum şi „Rolul ştiinţei şi tehnologiei moderne in dezvoltarea naţiunilor şi necesitatea întăririi co­operării economice şi tehnico-ştiinţifice intre state". La ordinea de zi a actualei sesiuni a organi­zaţiei noastre se află înscrise o serie de probleme de mare însemnătate internaţională, printre care dezarmarea, dezvoltarea colaborării între state, li­chidarea colonialismului şi a subdezvoltării, apă­rarea şi respectarea normelor de drept internaţio­nal, asigurarea securităţii mondiale. Sperăm că re­zoluţiile ce se vor adopta în legătură cu aceste pro­puneri vitale ale omenirii vor fi de natură să exer­cite o influenţă favorabilă asupra evenimentelor internaţionale, vor servi în mod efectiv cauzei păcii şi destinderii în lume. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Sesiunea jubiliară a Organizaţiei Naţiunilor Uni­te este, după opinia mea, chemată să dea un impuls mai puternic colaborării şi cooperării internaţiona­le, să contribuie la realizarea de noi paşi pe calea soluţionării problemelor litigioase şi a conflictelor dintre state, la instaurarea unei păci trainice. Desi­gur, aceste deziderate se pot realiza numai prin acţiunea unită a tuturor statelor şi popoarelor. In acest sens, aş supune atenţiei dumneavoastră con­siderentele guvernului român cu privire la direc­ţiile principale către care ar trebui să ne îndrep­tăm eforturile pentru soluţionarea problemelor stringente ce stau azi în faţa omenirii şi de care depind progresul, pacea şi securitatea internaţio­nală. — Un obiectiv central al vieţii internaţionale contemporane este acela de a se pune capăt neîn­­tirziat războaielor şi conflictelor armate actuale dintre state, care constituie un grav pericol pen­tru pacea întregii omeniri, a se înceta orice acte de agresiune, precum şi de amestec în treburile interne ale altor state, a se asigura respectarea deplină a dreptului popoarelor la autodeterminare. O importanţă deosebită ar avea în acest sens re­cunoaşterea şi aplicarea neabătută de către toate guvernele a principiilor coexistenţei paşnice între state cu orînduiri sociale diferite. In acest spirit se cere ca toate statele să-şi asume obligaţia so­­lemnă de a renunţa la folosirea forţei sau la ame­ninţarea cu forţa în rezolvarea problemelor litigioa­se, de a acţiona pentru soluţionarea conflictelor dintre ele exclusiv prin mijloace politice, pe cale paşnică, prin intermediul tratativelor. — Considerăm, de asemenea, de o importanţă primordială ca toate statele să-şi ia obligaţia de a-şi întemeia relaţiile dintre ele pe deplina ega­litate în drepturi, pe respectarea reciprocă a inde­pendenţei şi suveranităţii naţionale, pe neames­tecul in treburile Interne şi avantajul reciproc. Nu­mai apărarea şi respectarea cu stricteţe de către toate statele a acestor principii poate asigura o colaborare şi cooperare internaţională sănătoasă, poate feri de noi convulsii viaţa internaţională, poate oferi deplină garanţie de securitate fiecărui stat. — In rezolvarea problemelor internaţionale este necesar să se aibă în vedere respectarea interese­lor tuturor popoarelor, iar la elaborarea şi înfăp­tuirea măsurilor care afectează pacea şi securitatea generală să se asigure participarea egală a tuturor statelor, mari şi mici. Desigur, noi nu uităm nici un moment răspunderea deosebită ce revine sta­telor mari în viaţa internaţională. In acelaşi timp, considerăm că ţările mici şi mijlocii au de jucat un rol de seamă în lumea contemporană şi că ele trebuie să participe activ la rezolvarea tuturor pro­blemelor care confruntă omenirea. Aceasta presu­pune ca ele să ocupe un loc mai important şi în Organizaţia Naţiunilor Unite şi in celelalte orga­ (continuare in pag. a 2 a) Cu prilejul sesiunii jubiliare a O.N.U. întrevederi­i mintii tail­­im­­ent a Roii In cadrul acţiunilor desfă­şurate cu prilejul prezenţei sale la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a Organi­zaţiei Naţiunilor Unite, preşe­dintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, are o se­rie de întrevederi cu şefi de state şi guverne, miniştri ai afacerilor externe şi alte personalităţi care iau parte la lucrările Adunării Generale a O.N.U. Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, şi soţia sa, Elena Ceauşescu, au oferit luni la prinz un de­jun în onoarea preşedintelui Adunării Generale a O.N.U., Edward Hambro, şi secretaru­lui general al Naţiunilor Unite, U Thant. La sediul misiunii române, reşedinţa la New York a pre­şedintelui Consiliului de Stat, la intrarea căreia era arbo­rat drapelul ţării noastre, au venit pentru a participa la dejun Edward Hambro cu so­ţia, U Thant, preşedintele Zambiei, Kenneth Kaunda, dean Bedel Bokassa, preşedin­tele Republicii Africa Centra­lă, Mitia Ribick­i, preşedintele Vecei Executive Federale a Preşedintele Nicolae Ceauşescu a avut o întrevede­re cu preşedintele Zambiei, K. D. Kaunda, la sediul misiu­nii române la O.N.U. A asis­tat E.H.R. Mudenda, ministrul afacerilor externe al Zambiei. In cursul acestei zile, to­varăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe A. A. Gromîko, mi­nistrul afacerilor externe al R.S.F. Iugoslavia, Ahmed La­­raki, primul ministru al Ma­rocului, prinţesa Ashraf Pah­­lavi, şefa delegaţiei Iranului, A. A. Gromîko, ministrul afa­cerilor externe al Uniunii So­vietice, R. Kirchschläger, mi­nistrul afacerilor externe al Austriei, Janos Peter, minis­trul afacerilor externe al Un­gariei, dan Marko, ministrul afacerilor externe al Ceho­slovaciei, E. H. K. Mudenda, ministrul de externe al Zam­biei, Ivan Başev, ministrul afa­cerilor externe al Bulgariei, Nestor Kombot-Naguemon, mi­nistrul afacerilor externe al Republicii Africa Centrală, Vernon Johnson Mwaanga, re­prezentantul permanent al Zambiei la Naţiunile Unite, preşedintele Comitetului nr. 4 al Adunării Generale a O.N.U. U.R.S.S., şeful delegaţiei so­vietice la sesiunea jubiliară a O.N.U. Au fost de faţă Cor­­neliu Mănescu, ministrul afa­cerilor externe al României, precum şi A. Dobrînin, amba­­sadorul U.R.S.S. la Washing­ton, membru al delegaţiei so­vietice la O.N.U. Ambele întrevederi s-au desfăşurat într-o atmosferă , caldă, prietenească. Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi soţia au întîm­­pinat cordial pe înalţii oaspeţi, întreţinîndu-se îndelung cu a­­ceştia. La dejun au luat parte Du­mitru Popescu, Corneliu Mă­nescu, ministrul afacerilor ex­terne, precum şi membrii delegaţiei române la sesiunea O.N.U. , Maria Groza, vi­cepreşedintă a Marii Adunări Naţionale a României, preşe­dinta Comitetului nr. 3 al Adu­nării Generale a O.N.U., Nicolae Ecobescu, adjunct al ministrului afacerilor externe, ambasadorii Gh. Diaconescu și V. Pungan. In timpul dejunului, care s-a desfășurat într-o atmosferă de caldă cordialitate, s-au rostit toasturi. Dejunul Dient in prim­il intern Hitolae Ceansestii Frontul de lucru pentru iarna 1970-1971 pe şantierele de construcţii ieşene S-au luat măsuri, dar ele au fost uitate în sertare B­ una pregătire a şantiere­lor pentru iarnă şi-a do­vedit an de an însemnă­tatea. Fără spaţii închise şi încălzite, fără un front de lucru suficient pentru forţa de muncă disponibilă, trimes­trul I al anului nu se poate în­cheia decit cu rezultate sla­be, iar demarajul lent condu­ce la întîrzieri în predarea obiectivelor sau la lucrul în asalt cu toate consecinţele ce decurg de aici. Sunt aspecte bi­ne cunoscute de constructori, fapt ce ar fi trebuit să ducă la existenţa pe şantiere (în a­­ceste zile de octombrie deose­bit de­ prielnice muncii con­structorilor) a unui înalt ritm de execuţie, pentru a se asi­gura nu numai predarea obiec­tivelor prevăzute pentru 1970, ci şi crearea condiţiilor de lu­cru pe timp de iarna. Am spus „ar fi trebuit să ducă", fiindcă, din păcate, si­tuaţia de pe multe şantiere este cu totul alta. în locul unor mo­bilizări de forţe, în raidul în­treprins zilele trecute, am pu­tut constata doar stagnări şi rămîneri în urmă, oameni şi utilaje care, dintr-o cauză sau alta, nu lucrau. Pe şantierul viitoarei săli de sporturi, obiectiv pe care îl e­­xecută întreprinderea nr. 4 construcţii-montaje Iaşi, ing. Romeo Stoica ne informează că se urmăreşte realizarea închi­derii şi a încălzirii pînă la ve­nirea zăpezii, astfel incit, din decembrie, să se poată lucra în interior. Numai că, judecind după stadiiu­ lucrărilor şi for­ţelor existente pe şantier, e greu de presupus că acest ţel va fi atins. Pe şantierul extinderii C.E.T., Gh. MIHALACHE (continuare în pag. a 3-a) 50 de ani de la greva generală din octombrie 1920 O MANIFESTARE PLENARA A POTENŢIALULUI REVOLUŢIONAR I­­ Al ClASEI MUNCITOARE DIN ROMANIA In urmă cu 50 de ani, la 20 octombrie 1920, sunetul si­renelor din oraşele ţării in vesteau, ca de obicei, începu­tul unei noi zile de muncă pentru­­armata proletară din ţara noastră. De această dată sirenele anunţau încetarea to­tală a lucrului pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale patriei noastre, începutul grevei gene­rale din România. Cuvintele lui N.D. Cocea, tipărite în ziarul „Chemarea" din 20 octombrie, zugrăveau în modul cel mai e­­locvent evenimentul care înce­pea în această memorabilă zi din toamna anului 1920 : „Pen­tru inu­ia oară în vremurile a­­cestea mari, revoluţionare, ţa­ra va domni sub domnia gravă şi mută a grevei generale". Jumătatea de secol care a trecut de la acest important moment al istoriei mişcării mun­citoreşti din ţara noastră, ne dă posibilitatea să-i rememorăm cele mai importante aspecte, să evaluăm cu exactitate grandoa­rea bătăliei desfăşurate cu re­gimul burghezo-moşieresc şi mai ales să-i înţelegem importante­le semnificaţii pe care greva generală din octombrie 1920 le-a avut în contextul avîntu­­lui revoluţionar din anii de după primul război mondial, întreaga desfăşurare a vieţii economice, sociale şi politice a României din aceşti ani a dus în mod inevitabil către prima mare bătălie deschisă cu cla­sele dominante, bătălie desfă­şurată pentru prima dată de către întreg proletariatul ro­mân. Nu a existat oraş, nu a existat centru muncitoresc din România în care masele mun­citoare să nu se încadreze în această mare încleştare cu cei care le nesocoteau dreptul la via­ţă. Zeci şi zeci de mii de muncitori de pe tot cuprinsul ţării au in­trat atunci în luptă. Greva ce­feriştilor, începută în seara zi­lei de 17 octombrie, precum şi celelalte acţiuni izbucnite an­terior s-au integrat şi contopit în marea grevă generală care a înscris o pagină eroică în istoria noastră socială. Masele muncitoare din ora­şele Moldovei au îmbrăţişat lo­zinca grevei generale, aştep­­tînd-o ca pe o mare bătălie de clasă îndreptată împotriva regimului burghezo-moşieresc. După cum rezultă din presa vremii, cu prilejul întrunirilor din zilele de 9 şi , 10 octom­brie 1920, care au avut loc la Iaşi, asistenţa a acompa­niat pe cei care se perindau la tribună cu strigătele „vreun grevă generală". Cînd sub pre­siunea puternică a maselor muncitoare din întreaga ţară, Consiliul general al partidului socialist şi Uniunea sindicate­lor din România au votat, în şedinţa plenară din 11 octom­brie 1920, memoriul de reven­dicări pe care l-au înaintat guvernului, muncitorimea oraşu­lui Iaşi a manifestat cu entu­ziasm pentru greva generală. Din iniţiativa elementelor re­­voluţionare care activau în ca­drul secţiunii locale a partidu­lui socialist şi al sindicatelor din Iaşi, pe plan local au fost întreprinse o serie de acţiuni de pregătire a grevei, au fost tipărite şi difuzate manifeste prin care masele muncitoare erau chemate să între în ac­ţiune. In manifestul din 19 oc­tombrie, adresat „Către cetăţe­nii cinstiţi ai Iaşului", semnat „Muncitorimea din organizaţiile socialiste din Iaşi", după ce se făcea o trecere în revistă a condiţiilor care caracterizau via­ţa proletariatului român din acel timp. In încheiere, era a­­dresată chemarea : „Pentru am­nistie generală, pentru recu­noaşterea consiliilor muncito­reşti în fabrici şi uzine, pentru înlăturarea armatei din ateliere şi fabrici, pentru suspendarea legii scelerate a lui Trancu-Iaşi, pentru demobilizare şi pace". Acest manifest a avut o largă circulaţie printre muncitorii de la Atelierele C.F.R. şi Depou, în fabricile textile, la Uzina de electricitate şi tramvaie, la R.M.S., printre salariaţii de la L. EŞANU cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice de pe lîngă C.C. al P.C.R., sectorul din Iaşi (continuare in pag. a 2­ al

Next