Flacăra Iaşului, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 7476-7502)
1970-10-20 / nr. 7492
Cuvîntarea preşedintelui Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUŞESCU la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite Domnule preşedinte, Onoraţi reprezentanţi ai statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Aniversarea creării, cu un sfert de veac în urmă, a Organizaţiei Naţiunilor Unite prilejuieşte atât o retrospectivă a evoluţiei internaţionale şi a schimbărilor petrecute în lume în cei 25 de ani, cît şi trecerea în revistă a activităţii desfăşurate de O.N.U. în acest timp. Totodată, pentru a îndreptăţi aşteptările popoarelor, această sesiune este chemată să definească cu mai multă claritate direcţiile activităţii viitoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, căile pentru realizarea unei cooperări multilaterale intre naţiuni, pentru asigurarea păcii în lume. După cum se ştie, Organizaţia Naţiunilor Unite a fost constituită la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, cînd nu se uscase încă sîngele vărsat de popoare şi nu se vindecase rana adincă lăsată de zecile de milioane de victime căzute in pîrjolul nimicitor provocat de Germania hitlferista. însăşi denumirea de Organizaţie a Naţiunilor Unite ne reaminteşte faptul că la crearea ei s-a avut in vedere ca toate naţiunile planetei să-şi unească eforturile pentru făurirea unei păci durabile, care să asigure dezvoltarea liberă a fiecărui popor. Trebuie să spunem sincer în faţa popoarelor că principiile nobile înscrise in Carta organizaţiei nu s-au statornicit încă pe deplin în relaţiile dintre toate statele lumii. Desigur, organizaţia noastră a jucat un rol de seamă în viaţa internaţională. Cele mai importante evenimente din perioada scursă au stat în atenţia O.N.U., au fost adoptate o serie de hotăriri şi rezoluţii de mare însemnătate. Din păcate însă, multe din aceste hotăriri nu au fost realizate sau au fost înfăptuite numai parţial. In acelaşi timp, trebuie arătat că în unele probleme importante, intr-o serie de conflicte survenite pe arena mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat hotăriri nejuste, care i-au ştirbit prestigiul şi au avut repercusiuni negative asupra dezvoltării vieţii Internaţionale. Evocarea, cu acest prilej, atit a aspectelor pozitive cit şi a celor negative din istoria de un sfert de secol a O.N.U. este, cred, necesară pentru a putea trage toate învăţămintele in vederea creşterii rolului ei in soluţionarea problemelor litigioase, in asigurarea colaborării intre popoare şi a păcii in lume. Sunt cunoscute marile transformări cu caracter social şi naţional care au avut loc în lume in aceşti 25 de ani. La fondarea O.N.U. exista un singur stat socialist — Uniunea Sovietică. Astăzi in lume sînt 14 state socialiste, reprezentînd mai mult de o treime din populaţia globului pămîntesc. Alte popoare îşi orientează dezvoltarea economică-socială pe calea socialistă. Apariţia şi dezvoltarea unui mare număr de ţări socialiste a pus cu acuitate la ordinea zilei problema coexistenţei paşnice a statelor cu orînduiri sociale diferite. In ultimele decenii am fost martorii unei puternice redeşteptări naţionale a zeci de popoare care zăceau in robie colonială, sub dominaţia imperialistă. Ca rezultat al luptei popoarelor pentru recîştigarea independenţei naţionale, sistemul colonial s-a prăbuşit, iar pe ruinele imperiilor coloniale au apărut zeci de state noi. Ele joacă astăzi un rol important în Organizaţia Naţiunilor Unite,in Întreaga viaţă internaţională. Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, pătrunderea omului în Cosmos şi uriaşa dezvoltare a culturii au produs mari schimbări în gîndirea şi conştiinţa oamenilor. Popoarele, oamenii îşi dau tot mai mult seama de forţa pe care o reprezintă, înţeleg tot mai mult că stă în puterea lor să înfăptuiască pe planeta noastră o lume a colaborării între naţiuni libere şi egale în drepturi, să pună capăt războaielor dintre state, să asigure o pace trainică în stare să permită realizarea bunăstării întregii omeniri. Reuniunea noastră are loc în condiţii internaţionale complexe, care oferă încă multe motive de nelinişte tuturor popoarelor. La peste 25 de ani de la încetarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, în diferite părţi ale lumii războiul continuă să provoace moartea a zeci de mii de bărbaţi şi femei, bătrîni şi tineri, să distrugă uriaşe bunuri materiale şi culturale. Mai sînt încă popoare ţinute sub jugul dominaţiei coloniale, nevoite să lupte cu arma intină pentru dreptul sacru de a trăi libere, în state independente, de a folosi bogăţiile naturale şi rodul muncii pentru propria lor bunăstare, de a-şi hotărî soarta aşa cum o doresc. In viaţa internaţională se manifestă incă forţe imperialiste şi colonialiste care vor să continue vechile practici de dominaţie asupra popoarelor, care promovează o politică de forţă şi dictat, amestecîndu-se în treburile interne ale altor state, incercînd să le impună voinţa lor, să le aservească intereselor lor. Este adevărat că împotriva politicii imperialiste se ridică tot mai puternic, pe toate continentele, popoarele, forţe sociale ample, puternicul curent al opiniei publice democrate internaţionale. Cursul evenimentelor internaţionale demonstrează în mod elocvent că atunci cînd popoarele sînt cu adevărat hotărîte să-şi apere libertatea şi independenţa, ele se bucură de sprijin şi solidaritate internaţională şi nu există forţă în lume în stare să le răpească aceste cuceriri de preţ. Doamnelor şi domnilor, Daţi-mi voie să vă prezint cîteva aspecte ale politicii interne şi externe a ţării mele. România a cunoscut secole de dominaţie străină. Ea a păşit pe calea dezvoltării libere şi independente cu un sfert de veac în urmă, in aceeaşi perioadă în care a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite. Luîndu-şi soarta în propriile miini, trecînd la edificarea unei orînduiri sociale noi — orinduirea socialistă — poporul român a obţinut, intr-un timp istoric scurt, realizări de seamă în propăşirea sa economică şi culturală. Conducători şi alţi reprezentanţi ai multor state, vizitînd România, şi-au putut face o imagine edificatoare despre progresele poporului nostru. Cu toate marile succese pe care le-am dobîndit in aceşti 25 de ani, datorită stării de înapoiere de la care am pornit, mai avem încă mult de făcut pentru a ajunge la nivelul ţărilor dezvoltate. România îşi propune să depună în continuare eforturi susţinute pentru amplificarea potenţialului ei economic şi Înflorirea multilaterală a vieţii sociale, pentru dezvoltarea ştiinţei, învăţămîntului, culturii — factori de seamă în făurirea unei vieţi noi, civilizate — pentru ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor. Nu uităm niciodată că un popor poate fi cu adevărat liber şi independent numai în măsura în care, îşi asigură o puternică bază economică, ştiinţifică şi culturală. In acelaşi timp, România se preocupă de dezvoltarea colaborării cu toate naţiunile lumii, fără deosebire de orînduire socială. Pentru a ilustra cum se înfăptuieşte această politică, voi menţiona doar faptul că România are în prezent relaţii diplomatice cu 97 de state şi întreţine schimburi comerciale cu peste 100 de ţări. Desigur, ca ţară socialistă, România acordă o atenţie specială colaborării şi cooperării cu celelalte state socialiste. In acelaşi timp, ea se preocupă de extinderea relaţiilor, pe planuri multiple, cu toate ţările lumii. Considerăm că numai participînd activ la diviziunea internaţională a muncii, la circuitul mondial de valori materiale şi spirituale putem asigura progresul propriei noastre ţări şi, totodată, ne putem aduce contribuţia la cauza păcii în întreaga lume. Suferind el însuşi mult timp asuprirea străină, poporul român îşi îndreaptă simpatia spre popoarele ce luptă pentru eliberarea de sub dominaţia imperialistă, pentru dezvoltarea de sine stătătoare, pentru apărarea şi consolidarea independenţei şi suveranităţii lor naţionale. Ţara noastră promovează o politică de contacte largi cu tinerele state independente, dezvoltă şi este hotărîtă să extindă tot mai mult colaborarea şi cooperarea reciproc avantajoasă ai aceste state. Pornind de la faptul că pacea este Indivizibilă şi că orice conflict îşi exercită influenţa, intr-un fel sau altul, asupra tuturor statelor lumii, România este profund Îngrijorată de continuarea războiului din Vietnam şi de perpetuarea conflictului din Orientul Apropiat, împreună cu cercurile largi ale opiniei publice mondiale, România consideră necesar să se pună capăt războiului din Vietnam şi intervenţiei străine în Indochina, să se treacă la retragerea totală din Vietnam a trupelor Statelor Unite ale Americii şi ale aliaţilor lor. Poporul vietnamez şi celelalte popoare din Indochina să fie lăsate să-şi rezolve singure problemele existenţei lor, fără nici un amestec din afară. In acest sens, apreciem că propunerile Frontului Naţional de Eliberare oferă o bază raţională pentru soluţionarea conflictului pe cale politică. In ce priveşte Orientul Mijlociu, considerăm că rezoluţia Consiliului de Securitate din noiembrie 1967 constituie o bază rezonabilă pentru rezolvarea politică a conflictului din această regiune. Aceasta presupune retragerea trupelor israeliene de pe teritoriile arabe ocupate, soluţionarea celorlalte probleme în conformitate cu interesele tuturor statelor din această zonă, asigurarea independenţei şi integrităţii lor teritoriale. In acelaşi timp, apreciem că, pentru a se instaura o pace de durată in Orientul Mijlociu, trebuie să se găsească neapărat o soluţie privind situaţia populaţiei palestiniene, soluţie care să ţină seama de dorinţele şi năzuinţele naţionale ale acestei populaţii. O mare însemnătate pentru pacea lumii ar avea retragerea trupelor S.U.A. din Coreea, asigurinduse poporului coreean posibilitatea de a-şi realiza singur, pe cale paşnică, aspiraţia spre unificare. România, ţară europeană, este vital interesată ca pe continentul nostru să se instaureze un climat de respect şi încredere între naţiuni, să se dezvolte relaţii noi de colaborare şi cooperare între toate statele. Noi considerăm că există condiţii favorabile ca Europa — leagăn al civilizaţiei, care a dat omenirii mari valori materiale şi spirituale, dar este şi locul de unde au pornit în secolul nostru două războaie mondiale — să devină o zonă a păcii şi cooperării. Aceasta corespunde nu numai intereselor popoarelor de pe continent, ci intereselor tuturor popoarelor lumii. Desigur, consolidarea securităţii în Europa presupune eliminarea reziduurilor celui de-al doilea război mondial şi a perioadei războiului rece, recunoaşterea inviolabilităţii graniţelor existente şi, în general, a schimbărilor istorice care s-au produs pe continent în epoca postbelică. In această ordine de idei, se impune recunoaşterea de către toate statele a Republicii Democrate Germane, asigurarea participării ambelor state germane la viaţa politică mondială, inclusiv în cadrul O.N.U. şi în alte organisme internaţionale. O importanţă deosebită în soluţionarea chestiunilor în suspensie pe continentul nostru considerăm că ar avea realizarea unei conferinţe generaleuropene consacrate securităţii. Apreciind marea însemnătate pe care o au contactele şi acordurile bilaterale dintre state, indiferent de orinduirea socială, România dezvoltă ample raporturi diplomatice, promovează relaţii multilaterale cu toate ţările europene. In acest context, Încheierea tratatului sovieto-vest-german reprezintă un important pas înainte pe calea normalizării relaţiilor interstatale de pe continent. In acelaşi timp, considerăm că realizarea unor înţelegeri regionale are o însemnătate deosebită pentru destinderea internaţională. De aceea, România acţionează cu consecvenţă pentru dezvoltarea unor largi relaţii de bună vecinătate, înţelegere şi colaborare multilaterală cu toate ţările balcanice, fără deosebire de orînduire socială, pentru transformarea acestei zone a lumii într-o zonă a colaborării şi păcii, lipsită de arme nucleare. Pornind de la premisa că organismele internaţionale pot juca un rol important în respectarea principiilor dreptului internaţional şi în dezvoltarea relaţiilor dintre state, ţara noastră îşi aduce contribuţia activă la Întreaga viaţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a celorlalte foruri cu caracter mondial. Este ştiut că, din Iniţiativa României şi a altor state, O.N.U. a adoptat unele rezoluţii importante — şi anume cea cu privire la dezvoltarea acţiunilor pe plan regional şi a relaţiilor de bună vecinătate între state cu orînduiri sociale diferite, precum şi cea referitoare la promovarea în rândurile tineretului a idealurilor păcii, respectului reciproc şi înţelegerii între popoare. Şi actuala sesiune a Adunării Generale a O.N.U. a înscris pe agenda sa de lucru propuneri româneşti cum sunt: ,Consecinţele economice şi sociale ale cursei înarmărilor şi efectele sale negative asupra păcii şi securităţii”, precum şi „Rolul ştiinţei şi tehnologiei moderne in dezvoltarea naţiunilor şi necesitatea întăririi cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice intre state". La ordinea de zi a actualei sesiuni a organizaţiei noastre se află înscrise o serie de probleme de mare însemnătate internaţională, printre care dezarmarea, dezvoltarea colaborării între state, lichidarea colonialismului şi a subdezvoltării, apărarea şi respectarea normelor de drept internaţional, asigurarea securităţii mondiale. Sperăm că rezoluţiile ce se vor adopta în legătură cu aceste propuneri vitale ale omenirii vor fi de natură să exercite o influenţă favorabilă asupra evenimentelor internaţionale, vor servi în mod efectiv cauzei păcii şi destinderii în lume. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Sesiunea jubiliară a Organizaţiei Naţiunilor Unite este, după opinia mea, chemată să dea un impuls mai puternic colaborării şi cooperării internaţionale, să contribuie la realizarea de noi paşi pe calea soluţionării problemelor litigioase şi a conflictelor dintre state, la instaurarea unei păci trainice. Desigur, aceste deziderate se pot realiza numai prin acţiunea unită a tuturor statelor şi popoarelor. In acest sens, aş supune atenţiei dumneavoastră considerentele guvernului român cu privire la direcţiile principale către care ar trebui să ne îndreptăm eforturile pentru soluţionarea problemelor stringente ce stau azi în faţa omenirii şi de care depind progresul, pacea şi securitatea internaţională. — Un obiectiv central al vieţii internaţionale contemporane este acela de a se pune capăt neîntirziat războaielor şi conflictelor armate actuale dintre state, care constituie un grav pericol pentru pacea întregii omeniri, a se înceta orice acte de agresiune, precum şi de amestec în treburile interne ale altor state, a se asigura respectarea deplină a dreptului popoarelor la autodeterminare. O importanţă deosebită ar avea în acest sens recunoaşterea şi aplicarea neabătută de către toate guvernele a principiilor coexistenţei paşnice între state cu orînduiri sociale diferite. In acest spirit se cere ca toate statele să-şi asume obligaţia solemnă de a renunţa la folosirea forţei sau la ameninţarea cu forţa în rezolvarea problemelor litigioase, de a acţiona pentru soluţionarea conflictelor dintre ele exclusiv prin mijloace politice, pe cale paşnică, prin intermediul tratativelor. — Considerăm, de asemenea, de o importanţă primordială ca toate statele să-şi ia obligaţia de a-şi întemeia relaţiile dintre ele pe deplina egalitate în drepturi, pe respectarea reciprocă a independenţei şi suveranităţii naţionale, pe neamestecul in treburile Interne şi avantajul reciproc. Numai apărarea şi respectarea cu stricteţe de către toate statele a acestor principii poate asigura o colaborare şi cooperare internaţională sănătoasă, poate feri de noi convulsii viaţa internaţională, poate oferi deplină garanţie de securitate fiecărui stat. — In rezolvarea problemelor internaţionale este necesar să se aibă în vedere respectarea intereselor tuturor popoarelor, iar la elaborarea şi înfăptuirea măsurilor care afectează pacea şi securitatea generală să se asigure participarea egală a tuturor statelor, mari şi mici. Desigur, noi nu uităm nici un moment răspunderea deosebită ce revine statelor mari în viaţa internaţională. In acelaşi timp, considerăm că ţările mici şi mijlocii au de jucat un rol de seamă în lumea contemporană şi că ele trebuie să participe activ la rezolvarea tuturor problemelor care confruntă omenirea. Aceasta presupune ca ele să ocupe un loc mai important şi în Organizaţia Naţiunilor Unite şi in celelalte orga (continuare in pag. a 2 a) Cu prilejul sesiunii jubiliare a O.N.U. întrevederii mintii tailiment a Roii In cadrul acţiunilor desfăşurate cu prilejul prezenţei sale la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, are o serie de întrevederi cu şefi de state şi guverne, miniştri ai afacerilor externe şi alte personalităţi care iau parte la lucrările Adunării Generale a O.N.U. Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, şi soţia sa, Elena Ceauşescu, au oferit luni la prinz un dejun în onoarea preşedintelui Adunării Generale a O.N.U., Edward Hambro, şi secretarului general al Naţiunilor Unite, U Thant. La sediul misiunii române, reşedinţa la New York a preşedintelui Consiliului de Stat, la intrarea căreia era arborat drapelul ţării noastre, au venit pentru a participa la dejun Edward Hambro cu soţia, U Thant, preşedintele Zambiei, Kenneth Kaunda, dean Bedel Bokassa, preşedintele Republicii Africa Centrală, Mitia Ribicki, preşedintele Vecei Executive Federale a Preşedintele Nicolae Ceauşescu a avut o întrevedere cu preşedintele Zambiei, K. D. Kaunda, la sediul misiunii române la O.N.U. A asistat E.H.R. Mudenda, ministrul afacerilor externe al Zambiei. In cursul acestei zile, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe A. A. Gromîko, ministrul afacerilor externe al R.S.F. Iugoslavia, Ahmed Laraki, primul ministru al Marocului, prinţesa Ashraf Pahlavi, şefa delegaţiei Iranului, A. A. Gromîko, ministrul afacerilor externe al Uniunii Sovietice, R. Kirchschläger, ministrul afacerilor externe al Austriei, Janos Peter, ministrul afacerilor externe al Ungariei, dan Marko, ministrul afacerilor externe al Cehoslovaciei, E. H. K. Mudenda, ministrul de externe al Zambiei, Ivan Başev, ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Nestor Kombot-Naguemon, ministrul afacerilor externe al Republicii Africa Centrală, Vernon Johnson Mwaanga, reprezentantul permanent al Zambiei la Naţiunile Unite, preşedintele Comitetului nr. 4 al Adunării Generale a O.N.U. U.R.S.S., şeful delegaţiei sovietice la sesiunea jubiliară a O.N.U. Au fost de faţă Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe al României, precum şi A. Dobrînin, ambasadorul U.R.S.S. la Washington, membru al delegaţiei sovietice la O.N.U. Ambele întrevederi s-au desfăşurat într-o atmosferă , caldă, prietenească. Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi soţia au întîmpinat cordial pe înalţii oaspeţi, întreţinîndu-se îndelung cu aceştia. La dejun au luat parte Dumitru Popescu, Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe, precum şi membrii delegaţiei române la sesiunea O.N.U. , Maria Groza, vicepreşedintă a Marii Adunări Naţionale a României, preşedinta Comitetului nr. 3 al Adunării Generale a O.N.U., Nicolae Ecobescu, adjunct al ministrului afacerilor externe, ambasadorii Gh. Diaconescu și V. Pungan. In timpul dejunului, care s-a desfășurat într-o atmosferă de caldă cordialitate, s-au rostit toasturi. Dejunul Dient in primil intern Hitolae Ceansestii Frontul de lucru pentru iarna 1970-1971 pe şantierele de construcţii ieşene S-au luat măsuri, dar ele au fost uitate în sertare B una pregătire a şantierelor pentru iarnă şi-a dovedit an de an însemnătatea. Fără spaţii închise şi încălzite, fără un front de lucru suficient pentru forţa de muncă disponibilă, trimestrul I al anului nu se poate încheia decit cu rezultate slabe, iar demarajul lent conduce la întîrzieri în predarea obiectivelor sau la lucrul în asalt cu toate consecinţele ce decurg de aici. Sunt aspecte bine cunoscute de constructori, fapt ce ar fi trebuit să ducă la existenţa pe şantiere (în aceste zile de octombrie deosebit de prielnice muncii constructorilor) a unui înalt ritm de execuţie, pentru a se asigura nu numai predarea obiectivelor prevăzute pentru 1970, ci şi crearea condiţiilor de lucru pe timp de iarna. Am spus „ar fi trebuit să ducă", fiindcă, din păcate, situaţia de pe multe şantiere este cu totul alta. în locul unor mobilizări de forţe, în raidul întreprins zilele trecute, am putut constata doar stagnări şi rămîneri în urmă, oameni şi utilaje care, dintr-o cauză sau alta, nu lucrau. Pe şantierul viitoarei săli de sporturi, obiectiv pe care îl execută întreprinderea nr. 4 construcţii-montaje Iaşi, ing. Romeo Stoica ne informează că se urmăreşte realizarea închiderii şi a încălzirii pînă la venirea zăpezii, astfel incit, din decembrie, să se poată lucra în interior. Numai că, judecind după stadiiu lucrărilor şi forţelor existente pe şantier, e greu de presupus că acest ţel va fi atins. Pe şantierul extinderii C.E.T., Gh. MIHALACHE (continuare în pag. a 3-a) 50 de ani de la greva generală din octombrie 1920 O MANIFESTARE PLENARA A POTENŢIALULUI REVOLUŢIONAR I Al ClASEI MUNCITOARE DIN ROMANIA In urmă cu 50 de ani, la 20 octombrie 1920, sunetul sirenelor din oraşele ţării in vesteau, ca de obicei, începutul unei noi zile de muncă pentruarmata proletară din ţara noastră. De această dată sirenele anunţau încetarea totală a lucrului pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale patriei noastre, începutul grevei generale din România. Cuvintele lui N.D. Cocea, tipărite în ziarul „Chemarea" din 20 octombrie, zugrăveau în modul cel mai elocvent evenimentul care începea în această memorabilă zi din toamna anului 1920 : „Pentru inuia oară în vremurile acestea mari, revoluţionare, ţara va domni sub domnia gravă şi mută a grevei generale". Jumătatea de secol care a trecut de la acest important moment al istoriei mişcării muncitoreşti din ţara noastră, ne dă posibilitatea să-i rememorăm cele mai importante aspecte, să evaluăm cu exactitate grandoarea bătăliei desfăşurate cu regimul burghezo-moşieresc şi mai ales să-i înţelegem importantele semnificaţii pe care greva generală din octombrie 1920 le-a avut în contextul avîntului revoluţionar din anii de după primul război mondial, întreaga desfăşurare a vieţii economice, sociale şi politice a României din aceşti ani a dus în mod inevitabil către prima mare bătălie deschisă cu clasele dominante, bătălie desfăşurată pentru prima dată de către întreg proletariatul român. Nu a existat oraş, nu a existat centru muncitoresc din România în care masele muncitoare să nu se încadreze în această mare încleştare cu cei care le nesocoteau dreptul la viaţă. Zeci şi zeci de mii de muncitori de pe tot cuprinsul ţării au intrat atunci în luptă. Greva ceferiştilor, începută în seara zilei de 17 octombrie, precum şi celelalte acţiuni izbucnite anterior s-au integrat şi contopit în marea grevă generală care a înscris o pagină eroică în istoria noastră socială. Masele muncitoare din oraşele Moldovei au îmbrăţişat lozinca grevei generale, aşteptînd-o ca pe o mare bătălie de clasă îndreptată împotriva regimului burghezo-moşieresc. După cum rezultă din presa vremii, cu prilejul întrunirilor din zilele de 9 şi , 10 octombrie 1920, care au avut loc la Iaşi, asistenţa a acompaniat pe cei care se perindau la tribună cu strigătele „vreun grevă generală". Cînd sub presiunea puternică a maselor muncitoare din întreaga ţară, Consiliul general al partidului socialist şi Uniunea sindicatelor din România au votat, în şedinţa plenară din 11 octombrie 1920, memoriul de revendicări pe care l-au înaintat guvernului, muncitorimea oraşului Iaşi a manifestat cu entuziasm pentru greva generală. Din iniţiativa elementelor revoluţionare care activau în cadrul secţiunii locale a partidului socialist şi al sindicatelor din Iaşi, pe plan local au fost întreprinse o serie de acţiuni de pregătire a grevei, au fost tipărite şi difuzate manifeste prin care masele muncitoare erau chemate să între în acţiune. In manifestul din 19 octombrie, adresat „Către cetăţenii cinstiţi ai Iaşului", semnat „Muncitorimea din organizaţiile socialiste din Iaşi", după ce se făcea o trecere în revistă a condiţiilor care caracterizau viaţa proletariatului român din acel timp. In încheiere, era adresată chemarea : „Pentru amnistie generală, pentru recunoaşterea consiliilor muncitoreşti în fabrici şi uzine, pentru înlăturarea armatei din ateliere şi fabrici, pentru suspendarea legii scelerate a lui Trancu-Iaşi, pentru demobilizare şi pace". Acest manifest a avut o largă circulaţie printre muncitorii de la Atelierele C.F.R. şi Depou, în fabricile textile, la Uzina de electricitate şi tramvaie, la R.M.S., printre salariaţii de la L. EŞANU cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice de pe lîngă C.C. al P.C.R., sectorul din Iaşi (continuare in pag. a 2 al