Flacăra Iaşului, iunie 1985 (Anul 41, nr. 12018-12043)
1985-06-01 / nr. 12018
pagina a h-a--------—-——------------------— -----------------------------------------------------------------------------------—flacăra iașului Cîntaţi, copii! — E zarea limpede sub ţoată bolta-albastră Şi ciocîrlia-şi cîntă maiestuosul tril, Cintaţi copii, cu toţi, la sărbătoarea noastră, Să se audă-n lume ciutul de copil ! Copilăria azi e-o pasăre măiastră, O floare minunată c-un uriaş pistil, Cintaţi copii, cu toţi, la sărbătoarea noastră. Să se audă-n lume ciutul de copil ! Veniţi azi să-i cîntăm planetei la fereastră, De peste tot dispară şi bombe şi trotil . Veniţi să înălţăm, de sărbătoarea noastră, Albi porumbei de pace şi ciutul de copil! CATALIN-EUGEN calea Şcoala 22 Iaşi INTERVIUL NOSTRU Destine sub Am cunoscut doi copii foarte talentaţi, amîndoi elevi la Liceul de artă din Iaşi, ale căror destine artistice au început în zilele noastre, în aceste zile cu un avînt fără precedent al vieţii spirituale din România socialistă. Avînd multe puncte comune in micile lor biografii, foarte simpaticii mei interlocutori mi-au dat ideea de a-i pune să poarte Intre ei dialogul. Aşadar ! **• te numeşti Raluca Ştirbăţ, feti elevă In clasa a IV_a la Liceul de artă. In iunie Împlineşti 11 ani. — iar tu, Adrian Pînzaru, de asemenea elev In clasa a IV-a a aceluiași liceu, vei avea 11 Ani In decembrie. — Și, pentru că am făcut prezentările, te rog să-mi spui cum ai ajuns tu, Raluca, la acest lceu. — La vlrsta de 3 ani, bunica ta l-a făcut cadou un pian, jucărie pe care l-am Îndrăgit neapus. Ba chiar Învățasem să interpretez cfteva melodii. Vădnd aşa, părinţii m-au Înscris la Şcoala populară de artă. Acolo, tovarăşa profesoară Iulia Dinu, p care n-o voi uita niciodată, m-a introdus In tainele muzicii. Apoi, la vîrsta de şcoală, am fost înscrisă la acest liceu. Dar tu în Vioara este instrumentul care mi-a plăcut foarte mult Încă de mic, o pasiune din familie. Şi iată aşa am ajuns să fim colegi. Să ştii că, chiar dacă am avut prima audiţie încă din clasa I, n-am participat decit anul acesta la un mare concurs. In schimb, tu ai deja un palmares. . . — Am susţinut numeroase recitaluri de pian şi am cîntat în două concerte ale orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova“ din Iaşi, concerte dirijate de maeştrii Ion Baciu şi George Vintilă. La concursurile „Ciprian Porumbescu“ de la Suceava am obţinut premiul I In 1983 şi premiul al II-lea acum un an, la un mare concurs internaţional de pian din Cehoslovacia, din acest an, am obţinut premiul al II- lea. Dar şi tu ai avut în această primăvară o satisfacţie deosebită. — Te referi la concursul international de la Stressa — I acelaşi soare talia. A fost o mare concurenţă. De exemplu, la categoria mea de vîrstă, s-au prezentat peste 300 de copii îin numeroase ţări. Eo am adus României, laişa lui, o diplomă pentru premiul al H-lea. Ii mulţumesc profesorului meu, tovarăşul Calistrat Catărgiu, care mi-a îndrumat ”paşii linca din clasa L ■— Iar eu, tovarăşului profesor Marin Pînzaru îi datorez nu numai reuşitele în muzică, ci şi faptul că am învăţat ce sunt omenia, munca, voinţa, perseverenţa. Acum, terminăm ciclul primar şi ne Îndreptăm cu recunoştinţă glndurile şi spre Învăţătorii noştri. — Am auzit că ziariştii au o anumită întrebare de încheiere. Deci, să amintim proiectele pentru viitorul apropiat. — Amîndoi ne pregătim să avem o prezenţă cît mai valoroasă la ediţia din iulie a Concursului „Ciprian Porumbescu*. Cum ne vom petrece apoi vacanţa ? Aşteptăm propunerile părinţilor noştri... GHEORGHE MATEI Copiii — florile patriei la Muzeul de artă din Iaşi s a deschis o expoziţie de pictură intitulată „Copiii — florile patriei“. Dedicată zilei de 1 iunie, expoziţia va putea fi vizitată pe tot cuprinsul lunii la curs. Expoziţie la Galeriile „Ştefan Dimitrescu‘* ale Şcolii interjudeţene de partid a avut loc ieri vernisajul expoziţiei de artă plastică a cenaclului „România pitorească“ de la Combinatul ieşean de fibre sintetice. Expoziţia, dedicată celor două decenii care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, cuprinde peste 30 de lucrări ale plasticienilor amatori : muncitori, ingineri, tehnicieni din combinat. Sesiune ştiinţifică . * La Centrul de lingvistică, istorie literară şi folclor din Iaşi se desfăşoară, începînd de ieri, lucrările sesiunii ştiinţifice anuale. Sunt prezentate peste 30 de comunicări ale cercetătorilor centrului şi cadrelor didactice de la Facultatea de filologie a Universității ieșene. Întîlnire în lumea cărţilor In cadrul Zilelor cărţii pentru copii, la Biblioteca judeţeană „Gh. Asachi“ va avea loc astăzi o întîlnire a scriitorilor Elvira Bogdan, Dumitru Vacariu şi criticului literar Virgil Cuţitaru cu membri ai cenaclurilor literare din municipiul Iaşi. Va urma un recital de poezie susţinut de pionieri, membri ai cenaclurilor literare, laureaţi ai Festivalului „Cântarea României“. Medicina şi artele în dialog In spaţiul ce apropie necesar şi prin vocaţie, pentru unele spirite, ştiinţa de arte, de literatură, s-a desfăşurat o întîlnire a studenţilor medicinişti cu medicul şi de-acum cunoscutul poet Liviu Pendefunda, asistent universitar la clinica de neurologie din Iaşi. Manifestarea, înscrisă în suita celor dedicate Anului Internaţional al Tineretului, concepută ca un dialog pe marginea unor confesiuni ale tânărului specialist cu multilaterale preocupări artistice, a fost întregită de un recital din poezia sa, susţinut de studenţi medicinişti români şi din alte ţări, care studiază la I.M.F. Iaşi. Şi-a dat de asemenea concursul actorul Petrică Ciubotaru de la Naţionalul ieşean. (Victor Macarie) Daniela Isache — obsesia autoportretului Rar se întîmplă să întîlnești o atît de rotundă sinceritate ca în pictura acestei tinere, care e Daniela Isache (Sala I.M.F. — Iaşi). Urmărindu-i ipostazele portretistice, eşti frapat de pasiunea, am zice proustiană, de a fura cu orice risc in propria-i existenţă spirituală, incit totul nu e decit un jurnal format din notaţii plastice, adevărate confesiuni. Daniela Isache nu pictează fizionomii, nici some, ci idei. De aceea, ceea ce pare în expoziţie o obsesie a autoportretului e, de fapt, eliberarea de alte preocupări adiacente pentru a se putea concentra asupra reprezentării plastice a gîndului care torturează. E vorba de atitudinea definită de Pallady drept „adevăr fără complezenţe, nu e cazul să pozăm“. Aşadar, nu egocentrism idolatru, ci doar grabă de a merge direct la comunicarea a ceea ce doar tu ştii şi trebuie să te uşurezi de secret, mai ales că, în cele cîteva rînduri semnate în catalog, artista se autodivulgă la fel de poetă a cuvîntului pe cît de sigură este a formelor, configurîndu-şi singură statutul de investigatoare dincolo de timp şi spaţiu, neinteresată de atracţiile pictogene. „Albul pînzei, scrie Daniela Isache, îmi dă senzaţia de vid, imposibil de acoperit. Absurd. Prima pată de culoare este principiul inefabil din care s-a clădit lumea. Cînd nu pictez, mă simt strivită“. Ceea ce ni se pare originar la această pictoriţă declarat reflexivă e faptul că, iubindu-le, nu face abuz de culoare şi lumină. Daniela Isache rămâne energică în desenul simplificat ca un crochiu de sculptor, un desen atent nu atît la accidente, cît la locul ocupat de volume în spaţiu, dar inefabilă in privirea deschisă unor zări inaccesibile pînă la contopirea cu acel tot în care omul încă nu avea umbră. Culoarea are doar rolul „fontei" creatoare de atmosferă, refuzînd orice aluzie de lirică uşoară, întrucît tema e prea gravă pentru a concede refrenuri de frişcă şi fistic. Culoare de o violență austeră servind o artă aspră, severă în formă şi impresionant de firesc omenească în fond, o artă zguduitoare ca mesaj. AUREL LEON Prin expoziţii Aspect din expoziţia Danielei Isache. „Lumea văzută de copii“ Aşa se intitulează expoziţia de la Casa personalului didactic, al cărei vernisaj va avea loc astăzi, la ora 12. Membri ai atelierului de artă decorativă de la Casa pionierilor şi şoimilor patriei Iaşi expun lucrări în tehnica montajului şi colajului din deşeuri textile, suport din sac, pînză tare etc. pe teme ca: „Jocuri de copii“, „Portrete“, „Oraşul meu In anul 2000“. i Poezia refurmă ca cfteva stagiuni. Naţionalul din Iaşi prilejuia publicului său o primă Intîlnire cu dramaturgia lui Alexandr Gherman, în spectacolul „Da sau nu", afoi, 29 mai, intr-o montare „de interior“, a fost prezentată, din opera aceluiaşi autor, premiera comediei lirice „Intr-un parc... pe o bancă“. Subiectul apare, la o lectură grăbită, comun şi cu miză teatrală mică şi chiar aşa este. Doi oameni, trecuţi de prima tinereţe, care s-au cunoscut cîndva şi care au transformat acea împrejurare într-o aventură grăbită, se regăsesc. Cazul în sine e de o deplină și uzată banalitate. Se petrece însă cu această „întîmplare“ un miracol care este povestită de un scriitor de mare talent care, păstrînd simplitatea declarată, uneori ostentativă, a dialogului, îl blindează din interior, arhitecturîndu-l cu aleasă pricepere și modelînd din detalii aparent neînsemnate imaginea limpede a două existenţe „de prisos“. Nu asistăm la o scenă nocturnă oarecare, ei la îndepărtarea treptată, cu Infinite precauţii, a vălului pătat şi boţit care ascunde două imense tristeţi şi singurătăţi. Oamenii au nevoie unul de altul, ni se sugerează, oamenii au nevoie de căldura Înţelegerii, dramelor de gestul simplu şi Cresc al liniei mnimi care caută o altă mină, de certitudinea comunicării. Astfel, întâmplarea banală, petrecută într-un parc, pe o bancă, se dovedeşte a avea prelungiri complicate în stări şi relaţii care ţin de domeniul social, de cel psihologic, de cel general-uman. Saul Taisler, care semnează regia artistică a premierei de la Sala Studio, a căutat, şi a realizat, in primul rînd atmosfera ; tensiunea dramatică este clădită cu atenţie şi migală, fără salturi care să violenteze apropierea de miezul povestirii, cu utilizarea îndemînatică a ţinui soi de surdină in deconspirarea adevărului formlnd eseniţa, sub coaja înşelătoare a conflictului. Dincolo de acest unghi al lecturii scenice, pe care-1 păstrează cu fermitate, Saul Taisier a acordat credit întreg celor doi actori — Despina Marco şi Constantin Popa — aleşi pentru Itauuleţirea fabulei scenice a banale lui Alexandr Gherman , credit cu deplină acoperire, pentru că am asistat la două micro-recitaluri actoriceşti. Intr-un decor, imaginat de Rodica Porumbel, propunîndu-şi doar a puncta spaţiul de joc de bancă obişnuită, două-trei siluete convenţionale de copaci (care, de altfel,, puteau foarte bine lipsi), un felinar cu lumină mihnită — interpreţii au fost îndemnaţi să obţină participarea afectivă a publicului în mijlocul căruia evoluează în primul rînd prin identificarea cu starea intimă a personajelor, impingînd cu bună ştiinţă In plan secund răsfrlngerea în afară a acelor stări. Iată de ce chiar momentele de tensiune declarată sunt justificate prin îndelunga lor pregătire, izbutind să evite orice tentă, posi tiilă de altfel, de vulgar, de periferie. Ea, întruchipată de Despina Marcu, transmite sălii un critree«» sentiment de spaimă în faţa vieţii cenuşii pe care o trăieşte. Visează un cămin, o familie adevărată, o casă — „nu vrei să ai pereţii tăi?“ — II întreabă pe bărbat cu tragică bucurie în glas ; actriţa are forţă dramatică şi ştie s-o întrebuinţeze cu măsură. El este ager, isteţ, simpatic, sensibil chiar, lichea clasică insă, prin uşurinţa cameleonica a trecerii de la un registru sufletesc la altul, cabotin exemplar, învăluindu-şi impostura în nesfîrşite candori. E nevoie de un actor inteligent şi cu o bună ştiinţă a profesiunii pentru a se putea păstra echilibrul unei evoluţii exacte pe povârnişurile şi stîncăriile unei asemenea partituri dramatice , performanţă realizată de Constantin Popa, cu excepţia intrării, încă insuficient „aşezată“ şi a relatării, neinteresante şi neverosimile, a eşecului căsniciei proprii — secţiune care stă sub cota valorică a Întregului piesei şi care poate produce nedumeriri. Remarcabilă, poezia secvenţei in care Ea îi întinde bărbatului cheia de la locuinţă, gest simbolic al unei mereu amînate regăsiri. Premiera de la Sala Studio a Naţionalului ieşean face parte din categoria spectacolelor care revigorează conceptul de frumos comunicat prin intermediul verbului dramatic. CONST. PAIU „ÎNTR-UN PARC... PE O BANCĂ", de Alexandr Gherman, in premieră la Studioul Teatrului National »Vasile Alecsandri"