Flacăra Iaşului, iunie 1985 (Anul 41, nr. 12018-12043)

1985-06-01 / nr. 12018

­ pagina a h-a--------—-——------------------— -----------------------------------------------------------------------------------—flacăra iașului Cîntaţi, copii! — E zarea limpede sub ţoată bolta-albastră Şi ciocîrlia-şi cîntă maiestuosul tril, Cintaţi copii, cu toţi, la sărbătoarea noastră, Să se audă-n lume ciutul de copil ! Copilăria azi e-o pasăre măiastră, O floare minunată c-un uriaş pistil, Cintaţi copii, cu toţi, la sărbătoarea noastră. Să se audă-n lume ciutul de copil ! Veniţi azi să-i cîntăm planetei la fereastră, De peste tot dispară şi bombe şi trotil . Veniţi să înălţăm, de sărbătoarea noastră, Albi porumbei de pace şi ciutul de copil! CATALIN-EUGEN calea Şcoala 22 Iaşi INTERVIUL NOSTRU Destine sub Am cunoscut doi copii foarte talentaţi, amîndoi elevi la Liceul de artă din Iaşi, ale căror des­tine artistice au început în zilele noastre, în aceste zile cu un a­­vînt fără precedent al vieţii spi­rituale din România socialistă. Avînd multe puncte comune in micile lor biografii, foarte sim­paticii mei interlocutori mi-au dat ideea de a-i pune să poarte Intre ei dialogul. Aşadar ! **• te numeşti Raluca Ştirbăţ, feti elevă In clasa a IV_a la Liceul de artă. In iunie Împli­neşti 11 ani. — iar tu, Adrian Pînzaru, de asemenea elev In clasa a IV-a a aceluiași liceu, vei avea 11 Ani In decembrie. — Și, pentru că am făcut pre­zentările, te rog să-mi spui cum ai ajuns tu, Raluca, la acest l­­ceu. — La vlrsta de 3 ani, bunica ta l-a făcut cadou un pian, jucă­rie pe care l-am Îndrăgit ne­­apus. Ba chiar Învățasem să in­terpretez cfteva melodii. Vă­­dnd aşa, părinţii m-au Înscris la Şcoala populară de artă. A­­colo, tovarăşa profesoară Iulia Dinu, p­­ care n-o voi uita nici­odată, m-a introdus In tainele muzicii. Apoi, la vîrsta de şcoa­lă, am fost înscrisă la acest li­ceu. Dar tu î­n Vioara este instrumentul care mi-a plăcut foarte mult În­că de mic, o pasiune din fami­lie. Şi iată aşa am ajuns să fim colegi. Să ştii că, chiar dacă am avut prima audiţie încă din clasa I, n-am participat decit anul acesta la un mare con­curs. In schimb, tu ai deja un palmares. . . — Am susţinut numeroase re­citaluri de pian şi am cîntat în două concerte ale orchestrei simfonice a Filarmonicii „Mol­dova“ din Iaşi, concerte dirija­te de maeştrii Ion Baciu şi Geor­ge Vintilă. La concursurile „Ci­­prian Porumbescu“ de la Sucea­va am obţinut premiul I In 1983 şi premiul al II-lea acum un an, la un mare concurs internaţional de pian din Cehoslovacia, din a­­cest an, am obţinut premiul al II- lea. Dar şi tu ai avut în aceas­­tă primăvară o satisfacţie deo­sebită. — Te referi la concursul in­ternational de la Stressa — I­ acelaşi soare talia. A fost o mare concuren­ţă. De exemplu, la categoria mea de vîrstă, s-au prezentat peste 300 de copii îin numeroase ţări. Eo am adus României, lai­şa lui, o diplomă pentru premiul al H-lea. Ii mulţumesc profeso­­rului meu, tovarăşul Calistrat Catărgiu, care mi-a îndrumat ”paşii linca din clasa L ■— Iar eu, tovarăşului profe­sor Marin Pînzaru îi datorez nu numai reuşitele în muzică, ci şi faptul că am învăţat ce sunt omenia, munca, voinţa, perseverenţa. Acum, terminăm ciclul primar şi ne Îndreptăm cu recunoştinţă glndurile şi spre Învăţătorii noştri. — Am auzit că ziariştii au o anumită întrebare de încheiere. Deci, să amintim proiectele pentru viitorul apropiat. — Amîndoi ne pregătim să a­­vem o prezenţă cît mai valoroa­să la ediţia din iulie a Con­cursului „Ciprian Porumbescu*. Cum ne vom petrece apoi va­canţa ? Aşteptăm propunerile părinţilor noştri... GHEORGHE MATEI Copiii — florile patriei la Muzeul de artă din Iaşi s a deschis o expoziţie de pictură intitulată „Copiii — florile pa­triei“. Dedicată zilei de 1 iunie, expoziţia va putea fi vizitată pe tot cuprinsul lunii la­ curs. Expoziţie la Galeriile „Ştefan Dimitres­­cu‘* ale Şcolii interjudeţene de partid a avut loc ieri vernisajul expoziţiei de artă plastică a ce­naclului „România pitorească“ de la Combinatul ieşean de fi­bre sintetice. Expoziţia, dedica­tă celor două decenii care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, cuprinde peste 30 de lucrări ale plasticienilor a­­matori : muncitori, ingineri, teh­nicieni din combinat. Sesiune ştiinţifică . * La Centrul de lingvistică, is­torie literară şi folclor din Iaşi se desfăşoară, începînd de ieri, lucrările sesiunii ştiinţifice anu­ale. Sunt prezentate peste 30 de comunicări ale cercetătorilor centrului şi cadrelor didactice de la Facultatea de filologie a Universității ieșene. Întîlnire în lumea cărţilor In cadrul Zilelor cărţii pentru copii, la Biblioteca judeţeană „Gh. Asachi“ va avea loc astăzi o întîlnire a scriitorilor Elvira Bogdan, Dumitru Vacariu şi cri­ticului literar Virgil Cuţitaru cu membri ai cenaclurilor lite­rare din municipiul Iaşi. Va ur­ma un recital de poezie susţinut de pionieri, membri ai cenaclu­rilor literare, laureaţi ai Festi­valului „Cântarea României“. Medicina şi artele în dialog In spaţiul ce apropie necesar şi prin vocaţie, pentru unele spirite, ştiinţa de arte, de lite­ratură, s-a desfăşurat o întîlni­­re a studenţilor medicinişti cu medicul şi de-acum cunoscutul poet Liviu Pendefunda, asistent universitar la clinica de neuro­logie din Iaşi. Manifestarea, în­scrisă în suita celor dedicate A­nului Internaţional al Tinere­tului, concepută ca un dialog pe marginea unor confesiuni ale tânărului specialist cu multilate­rale preocupări artistice, a fost întregită de un recital din poe­zia sa, susţinut de studenţi me­dicinişti români şi din alte ţări, care studiază la I.M.F. Iaşi. Şi-a dat de asemenea concursul ac­torul Petrică Ciubotaru de la Naţionalul ieşean. (Victor Ma­­carie) Daniela Isache — obsesia autoportretului Rar se întîmplă să întîlnești o atît de rotundă sinceritate ca în pictura acestei tinere, care e Daniela Isache (Sala I.M.F. — Iaşi). Urmărindu-i ipostazele portretistice, eşti frapat de pa­siunea, am zice proustiană, de a fura cu orice risc in propria-i existenţă spirituală, incit totul nu e decit un jurnal format din notaţii plastice, adevă­rate confesiuni. Dani­ela Isache nu pic­tează fizionomii, nici some, ci idei. De ace­ea, ceea ce pare în expoziţie o obsesie a autopor­tretului e, de fapt, eliberarea de alte preocupări adiacente pentru a se putea concentra a­­supra reprezentării plastice a gîndului care torturează. E vor­ba de atitudinea definită de Pallady drept „adevăr fără com­plezenţe, nu e cazul să pozăm“. Aşadar, nu egocentrism idola­tru, ci doar grabă de a merge direct la comunicarea a ceea ce doar tu ştii şi trebuie să te u­­şurezi de secret, mai ales că, în cele cîteva rînduri semnate în catalog, artista se autodivulgă la fel de poetă a cuvîntului pe cît de sigură este a formelor, confi­­gurîndu-şi singură statutul de investigatoare dincolo de timp şi spaţiu, neinteresată de atrac­ţiile pictogene. „Albul pînzei, scrie Daniela Isache, îmi dă senzaţia de vid, imposibil de acoperit. Absurd. Prima pată de culoare este prin­cipiul inefabil din care s-a clă­dit lumea. Cînd nu pictez, mă simt strivită“. Ceea ce ni se pare originar la această pictoriţă declarat refle­xivă e faptul că, iu­­bindu-le, nu face abuz de culoare şi lumină. Daniela Isache rămâ­ne energică în dese­nul simplificat ca un crochiu de sculptor, un desen atent nu atît la accidente, cît la locul ocupat de volume în spaţiu, dar inefabilă in privirea deschisă unor zări inaccesibile pînă la contopirea cu acel tot în care omul încă nu avea um­bră. Culoarea are doar rolul „fontei" creatoare de atmosfe­ră, refuzînd orice aluzie de li­rică uşoară, întrucît tema e prea gravă pentru a concede refre­nuri de frişcă şi fistic. Culoare de o violență austeră servind o artă aspră, severă în formă şi impresionant de firesc­ omeneas­­că în fond, o artă zguduitoare ca mesaj. AUREL LEON Prin expoziţii Aspect din expoziţia Danielei Isache. „Lumea văzută de copii“ Aşa se intitulează expoziţia de la Casa personalului didactic, al cărei vernisaj va avea loc as­tăzi, la ora 12. Membri ai ate­lierului de artă decorativă de la Casa pionierilor şi şoimilor patriei Iaşi expun lucrări în tehnica montajului şi colajului din deşeuri textile, suport din sac, pînză tare etc. pe teme ca: „Jocuri de copii“, „Portrete“, „Oraşul meu In anul 2­000“. i Poezia ref­urmă ca cfteva stagiuni. Naţionalul din Iaşi prilejuia publicului său o primă Intîlni­­re cu dramaturgia lui Alexandr Gherman, în spectacolul „Da sau nu", afoi, 29 mai, intr-o mon­tare „de interior“, a fost pre­zentată, din opera aceluiaşi au­tor, premiera comediei lirice „Intr-un parc... pe o bancă“. Subiectul apare, la o lectură grăbită, comun şi cu miză tea­trală mică­­ şi chiar aşa este. Doi oameni, trecuţi de prima tinereţe, care s-au­ cunoscut cîndva şi care au transformat acea împrejurare într-o aventu­ră grăbită, se regăsesc. Cazul în sine e de o deplină și uzată banalitate. Se petrece însă cu această „întîmplare“ un miracol­­ ca­re este povesti­tă de un scriitor de mare ta­lent care, păstrînd simplitatea declarată, uneori ostentativă, a dialogului, îl blindează din in­terior, arhitecturîndu-l cu alea­să pricepere și modelînd din detalii aparent neînsemnate imaginea limpede a două exis­tenţe „de prisos“. Nu asistăm la o scenă nocturnă oarecare, ei la îndepărtarea treptată, cu Infinite precauţii, a vălului pă­tat şi boţit care ascunde două imense tristeţi şi singurătăţi. Oamenii au nevoie unul de al­tul, ni se sugerează, oamenii au nevoie de căldura Înţelegerii, dramelor de gestul simplu şi Cresc al li­niei mnim­i care caută o altă mi­nă, de certitudinea comunicării. Astfel, întâmplarea banală, pe­trecută într-un parc, pe o ban­că, se dovedeşte a avea prelun­giri complicate în stări şi rela­ţii care ţin de domeniul social, de cel psihologic, de cel gene­­ral-uman. Saul Taisler, care semnează regia artistică a premierei de la Sala Studio, a căutat, şi a realizat, in primul rînd atmosfe­ra ; tensiunea dramatică este clădită cu atenţie şi migală, fă­ră salturi care să violenteze a­­propierea de miezul povestirii, cu utilizarea îndemînatică a ţi­nui soi de surdină in deconspi­­rarea adevărului formlnd esen­i­ţa, sub coaja înşelătoare a con­flictului. Dincolo de acest unghi al lecturii scenice, pe care-1 păs­trează cu fermitate, Saul Tais­­ier a acordat credit întreg celor doi actori — Despina Marco şi Constantin Popa — aleşi pentru Itauuleţirea fabulei scenice a banale lui Alexandr Gherman , credit cu deplină acoperire, pentru că am asistat la două micro-reci­­taluri actoriceşti. Intr-un decor, imaginat de Ro­­dica Porumbel, propunîndu-şi doar a puncta spaţiul de joc d­e bancă obişnuită, două-trei si­luete convenţionale de copaci (care, de altfel,, puteau foarte bine lipsi), un felinar cu lumi­nă mihnită — interpreţii au fost îndemnaţi să obţină parti­ciparea afectivă a publicului în mijlocul căruia evoluează în primul rînd prin identificarea cu starea intimă a personaje­lor, impingînd cu bună ştiinţă In plan secund răsfrlngerea în afară a acelor stări. Iată de ce chiar momentele de tensiune declarată sunt justificate prin îndelunga lor pregătire, izbu­tind să evite orice tentă, posi­ tiilă de altfel, de vulgar, de pe­riferie. Ea, întruchipată de Despina Marcu, transmite sălii un cri­tr­ee«» sentiment de spaimă în fa­ţa vieţii cenuşii pe care o tră­ieşte. Visează un cămin, o fami­lie adevărată, o casă — „nu vrei să ai pereţii tăi?“ — II întrea­bă pe bărbat cu tragică bucurie în glas ; actriţa are forţă dra­matică şi ştie s-o întrebuinţeze cu măsură. El este ager, isteţ, simpatic, sensibil chiar, lichea clasică in­să, prin uşurinţa cameleonica a trecerii de la un registru su­fletesc la altul, cabotin exem­plar, învăluindu-şi impostura în nesfîrşite candori. E nevoie de un actor inteligent şi cu o bună ştiinţă a profesiunii pentru a se putea păstra echilibrul unei e­­voluţii exacte pe povârnişurile şi stîncăriile unei asemenea partituri dramatice , performan­ţă realizată de Constantin Po­pa, cu excepţia intrării, încă insuficient „aşezată“ şi­ a rela­tării, neinteresante şi nevero­simile, a eşecului căsniciei pro­prii — secţiune care stă sub­ cota valorică a Întregului pie­sei şi care poate produce ne­dumeriri. Remarcabilă, poezia secvenţei in care Ea îi întinde bărbatu­lui cheia de la locuinţă, gest simbolic al unei mereu amîna­­te regăsiri. Premiera de la Sala Studio a Naţionalului ieşean face par­te din categoria spectacolelor care revigorează conceptul de frumos comunicat prin inter­mediul verbului dramatic. CONST. PAIU „ÎNTR-UN PARC... PE O BANCĂ", de Alexandr Gherman, in premieră la Studioul Teatrului National »Vasile Alecsandri"

Next