Flacăra Sibiului, 1962 (Anul 19, nr. 3199-3303)

1962-01-04 / nr. 3199

Din experienţa mea în conducerea cercului de economie politică De mai mulţi ani, organizaţia de partid mi-a încredinţat importanta muncă de propagandist. în acest an şcolar sunt propagandist la cercul de economie politică, anul I, ce funcţionează pe lingă organizaţia de bază nr. 13(secţia mecanică II) de la uzina „Independenţa“. La cercul pe care-l conduc frecventează 21 cursanţi, marea majoritate muncitori fruntaşi in producţie. Una din principalele mele preocupări ca propagandist o constituie îmbinarea cit mai strinsă a problemelor teoretice cuprinse in lecţii cu cele practice, din activitatea oamenilor. Cum procedez practic in această direcţie? în primul rind studiez amănunţit lecţia din manualul de economie politică. Apoi citesc materialele apărute in presă, revistele ce tratează diferite materiale economice. Pe baza indicaţiilor primite la pregătirea propagandiştilor şi a studiului, îmi întocmesc un plan dezvoltat pentru expunere. După ce mi-am făcut planul expunerii stabilesc principalele probleme ce vor constitui planul de seminar pe baza căruia urmează să se desfăşoare discuţiile. Cu materialul bine pregătit mă prezint in faţa cursanţilor cărora le fac expunerea noii lecţii, le dau spre orientare şi esenţialele problemece se desprind şi care in următoarea şedinţă de cerc constituie problemele planului de discuţie. Caut să exemplifice expunerea cu aspecte din viaţă. De pildă, la expunerea lecţiei „Exploatarea capitalistă. Producţia plusvalorii", am procedat astfel: după ce am definit teoretic ce este plusvaloarea şi cum se obţine ■ea am venit cu exemple practice, vorbind despre munca şi ■traiul muncitorilor in fosta fabrică „Rieger". Le-am arătat cursanţilor că muncitorii lucrau atunci 10—12 ore pe zi, dindu-le exemple concrete ,de muncitori care astăzi mai sunt in uzina noastră şi au simţit din plin exploatarea capitalistă. Le-am vorbit apoi despre salariul de mizerie pe care-l primeau muncitorii atunci şi cărui fapt se datora acest lucru. Am demonstrat cursanţilor cum valoarea forţei de muncă plătită de capitalist era mult inferioară faţă de valoarea produsă de forţa de muncă vie. Dacă in primele 4 ore de muncă dintr-o zi muncitorul reproducea valoarea forţei sale de muncă, plătită de patron, restul ce mai producea în 6—8 ore era însușită de capitalist. Această muncă neplătită, a căreia Tribuna propagandistului loare era însușită de patron, le-am arătat că constituie, ceea ce le explicasem mai înainte, plusvaloarea. In acest fel caut să exemplific problemele teoretice şi in cadrul altor lecţii. După ce am făcut expunerea întreb cursanţii dacă au rămas probleme neclare. La cererea lor lămuresc neclarităţile, unele pe loc, iar altele după o documentare amănunţită. La discuţii, pe baza planului de seminar întocmit, enunţ prima problemă, la care se poartă discuţii. Dacă totuşi problema n-a fost complet dezbătută, insist şi prin întrebări ajutătoare cursanţii sesizează, discutind pină la epuizarea subiectului. Dacă in discuţii se mai fac şi unele confuzii, eu nu intervin imediat, numai in situaţia că acestea sint prea grave. Las pe cursant să spună tot ceea ce ştie. După ce a terminat, ia cuvîntul in completare altul. S-ar putea ca acesta să fi sesizat confuzia şi să ia poziţie. Mie nu-mi rămine decit să întăresc ceea ce a arătat el. în general, majoritatea problemelor puse in discuţie sunt desbătute de cursanţi. In finalul seminarului cer cursanţilor să tragă concluziile ce se desprind din tema discutată. în lămurirea problemelor puse in discuţie, in exemplificarea problemelor, o contribuţie deosebită o aduc cursanţii Sasu Gheorghe, Rădulescu Florian, Popa Coman, Adam Nicolae, Samoilă Nicolae, Marinescu Ilie, Ludwig Petru, Găldeanu Mihai şi alţii, care acordă toată atenţia acestei principale forme de ridicare a nivelului lor politic şi ideologic. Pe viitor mă voi strădui şi mai mult in pregătirea lecţiilor şi seminariilor incit fiecare cursant să-şi însuşească temeinic materialele predate. Voi căuta să sădesc în conştiinţa cursanţilor ura faţă de orinduirea capitalistă, caracterul inuman, de jaf, al capitalismului. în acelaşi timp voi face cunoscute relaţiile noi, socialiste, lipsite de exploatare, care contribuie la întărirea statului nostru democrat-popular. Făcînd fieest lucru, sunt convins că fiecare cursant va lupta cu şi mai mare avint pentru ducerea la îndeplinire a tuturor sarcinilor economice puse in faţă de partid şi guvern. GHEORGHE BALASAN propagandist Despre viaţa lui Victor Medt s-ar putea scrie un roman. Deşi tinăr, viaţa i-a oferit multe greutăţi şi bucurii. S-a născut in 1936. După trei ani i-a murit tatăl. Mama a murit şi ea acum 11 ani. Rămas fără ajutor, fără mlngăierea părintească, Victor a intrat ca ziler la fabrica de cărămidă, unde a stat 3 ani. în 1953 îl intîlnim brigadier pe marele şantier al stadionului „23 August" din Bucureşti. Evidenţiindu-se in muncă, tovarăşii lui l-au primit in organizaţia U.T.M. De-acum a inceput să simtă mai puternic ajutorul colectivului, al organizaţiei din care făcea parte, întors de pe şantier, Victor s-a angajat ca lucrător necalificat la fabrica „Libertatea“. Imediat s-a încadrat in ritmul muncii. Participa alături de ceilalţi tineri in diferite acţiuni, la viaţa de organizaţie. Colectivul l-a ajutat să se califice in meseria de filator. In 1956, la maşina unde Nunta lucra Victor, a fost repartizată să facă practică tînăra elevă de la Şcoala profesională textilă din Sibiu, Agneta Schwartz. Prezenţa Agnetei lingă maşina lui Victor, îl făcea pe acesta să nu se simtă in apele lui. Părea stingherit. I se părea că ochii Agnetei îl urmăresc pas cu pas, îi era greu s-o privească-n ochi. Aşa s-au cunoscut. După puţin timp Victor a plecat să-şi satisfacă serviciul militar. La reîntoarcere, care i-a fost mirarea cind lingă maşina la care i-a fost repartizată să lucreze, era Agneta. Acum şi ea lucra la fel de bine ca şi el. Revederea, dar mai ales prietenia care i-a legat ulterior, a oferit lui Victor un buchet de satisfacţii. Muncea mai cu spor. Agneta, fata aceea timidă de la inceput, s-a maturizat ca şi el. S-au plimbat împreună prin parcurile Sibiului, pe străzi, au făcut excursii. Prietenia dintre ei se cimenta de la o zi la alta. Au învăţat să se preţuiască. Intr-o seară de vară şi-au dat seama cit de puternice le sint sentimentele. In mintea lui Victor ca şi in cea a Agnetei încolţise simburele dragostei. S-au hotărit să se căsătorească. Despre acest lucru a aflat şi comitetul U.T.M. pe fabrică, toţi muncitorii, care i-au înconjurat cu dragoste. Şi iată că într-o zi de decembrie, tovarăşii lor din secţie, prietenii apropiaţi, rudele, cunoscuţii au primit invitaţie. Una din ele a sosit şi la redacţie. Am reţinut: „Familiile Schwartz şi Medt, împreună cu întregul colectiv de muncă al fabricii „Libertatea" anunţă căsătoria tinerilor utemişti Agneta cu Victor şi vă invită să luaţi parte la această nuntă utemistă.. In după-amiaza unei zile de decembrie, convoiul de maşini se îndrepta spre sfatul popular, lată-i acum pe Victor şi Agneta in haine de mire şi mireasă, înconjuraţi de prieteni, rude, cu un pic de stinghereală, cum se cuvine unor tineri îndrăgostiţi, dar bineînţeles in al nouălea cer de fericire. In jurul lor flori, multe flori, cale şi garoafe. Totul are un aspect solemn, sărbătoresc, iată-i acum in faţa tovarăşului care oficia căsătoria. Acesta nu fără emoţii puse întrebările clasice viitorilor soţi, după care a ţinut să rostească prevederile Codului Familiei. Au urmat apoi felicitările, îmbrăţişările şi „Mulţi ani trăiască !" evitat de cei prezenţi. Seara, in sala de festivităţi a fabricii „Libertatea“, veniseră mulţi prieteni de-ai mirilor, lată-i pe soţii Vinţan, naşi, pe tinărul Muntiu Zaharia, responsabilul postului U.T.M. de control, pe Chioreanu Valeria, secretara U.T.M., Băran Maria, Both Lencke, Andrei Elena, Durst Mihai şi mulţi alţii. Au venit şi delegaţi de la alte organizaţii U.T.M. Toţi cei care au luat parte la bucuria tinerilor căsătoriţi le-au adresat felicitări, le-au oferit flori, mici cadouri utile. S-a mai întemeiat o căsnicie bazată pe afecţiune, pe prietenie, pe preţuire reciprocă. Este un fenomen obişnuit. I. NISTOR Brigadierul Ioan Nikolaus, de la I.M.C.C. este unul dintre fruntaşii secţiei de mezelărie. El îşi depăşeşte planul în medie cu 30%, îl prezentăm după scoaterea unei noi şarje de produse. 99Acum şi vecinul meu este Pe uliţa noastră mai toţi sînt colectivişti. Doar pe ici, pe colo, a mai rămas cîte im întovărăşit. Chiar peste drum de casa mea stă unul, Aleman Vaier. Om de treabă şi bun gospodar. Muncea dinzori şi pînă-n noapte, ba la cîmp, ba la transportul de pietriş. Gîndeai că-i pornit săadune tot bănetul din lume. Dar din toată truda nu se alegea mai cu nimic. Pămîntul, mai mult zgîriat, nu dădea roade multe. Mă durea anima să-l văd cum se fră«nîntă fără nici un spor. Amstat de multe ori de vorbă, l-am spus să vină și el în ■colectivă, alături de noi. Harnic cum e, va cîştiga bine.ospodăria îi va da din belşug de toate: pîine, bani, mobilă... Vorbeam cu atîta însufleţire că îmi făcea impresia că spusele mele erau în stare să-l convingă pe loc. El însă a rămas aproape nepăsător şi cu un surîs în colţul gurii mi-a spus: — Dacă ai venit numai pentru atîta treabă, apoi e păcat. Nu mă înscriu. Maiaştept. Pămîntu-i al meu şi eu îl lucrez. II am de la tata şi nu vreau să-l înstrăinez. Vorbele acestea nu erau noi pentru mine. Le-am mai auzit şi de la alţii. In Vaier dăinuia acea mentalitate de proprietar care îl lega de petecul de pămînt. S-a cuibărit undeva în sufletul lui și în clipe de acestea se trezea și începea să zgîrie dureros cu unghiile. M-am hotărît să-l ajut ca să-i iasă din suflet această idee care îl chinuia. — Pămînt, pămînt! De cîte ori vin la tine îi tot dai zor cu pămîntul de parcă cineva ar vrea să ţi-l ia — i-am spus într-o zi lui Vaier. Tu eşti orb? Da pămîntul din colectivă al cui e? Nu-i tot al nostru? Cine-l lucrează şi cine-i culege roadele? Nu tot noi? Trezeşte-te, măi Vaier. Nu vezi că ai devenit sclavul pămîntului tău. Măăă! Pămîntul trebuie să-l stăpîneşti, să-l lucri după ştiinţă, să-i dai tot ce-i trebuie, c-apoi şi el te răsplăteşte din belşug. Cît ai adunat în anul ăsta lucrîndu-l cu caii, aşa cum te-ai priceput? Zi-i. Mai nimic. Pe cînd noi, colectiviştii, cu tractoarele, după ştiinţă, mii de kilograme de grîu, porumb, cartofi la hectar. Auzi măă, mii de kilograme! Vaier sta în fața mea cufundat în gînduri. Pe frunte i-au apărut niște cute adînci care-i vădeau zbuciumul. Abia după un timp, ca și cînd n-ar fi vrut să-l audă nimeni, a spus încet: — Știu eu? Poate că ai dreptate. Undeva într-un ungher, a mai rămas încă un pic de îndoială. Vaier a simţit de multă vreme că în jurul lui se întîmplau lucruri dar pe care el nu le înţelegea. Şi iată că acum, în faţa lui s-a deschis dintr-odată o carte în care stătea scris viitorul. Un viitor îmbelşugat şi fericit. Pe poarta lui stă scris cu litere mari, pe care şi el le-a citit de atîtea ori, gospodăria agricolă colectivă. A privit chiar înăuntru, ca printr-o fereastră mare, şi cîte minunăţii nu a văzut acolo: cirezi de vite, turme de oi, care vîrfuite cu roade bogate... Dar Vaier nu pricepea de unde toate acestea. Nu-şi putea da seama că averea gospodăriei este de fapt averea colectiviştilor. Nu-i vorbise încă nimeni despre acest lucru şi trebuia să-i deschidă ochii cineva. — Măi Vaier, mă. Tu ştii cît or luat colectiviştii noştri anu’ ăsta? — Ei! Ce-oi putut lua mă? — Apoi să-ți spun eu. Da’ n-oi vorbi despre mine, să nu crezi că m-oi lăuda. Tu-1 știi pe Ion Vasiu. A dus acasă peste 1.600 kg grîu, 4.000 kg porumb, 4.000 kg cartofi... apoi bani. Aproape 15.000 de lei. Și parcă numa’ el. — Da, da. A fost un an bun că altfel, știu eu... — mi-a spus Vaier uitîndu-se oarecum neîncrezător la mine. — Tu zici că a fost un an bun. Să spunem că-i aşa. Dar în ceilalţi ani? Că doar eu nu-s în colectivă nici de ieri, nici de alaltăieri. M-am înscris încă de la înfiinţare. Pe atunci tu stăteai mai bine ca mine. Şi acum? Ce-ai făcut tu în anii ăştia şi ce-am făcut eu? Hai să vedem. Eu, mi-am dat băiatul la şcoala de laboranţi chimişti, mi-am măritat fetele. Lu’ai mai mică i-am dat ca zestre o casă. O casă nouă, mă Vaier. I-am dat şi o bivoliţă, covoare, şi cîte altele. Apoi, mi-am pus şi casa mea la rînd. Am tot ce-mi trebuie. Iar tu? Tu stai pe loc. Asta-i. Şi nici n-ai putea să ţii pasul cu noi pe petecul tău de pămînt, pe care, cum zici, nu vrei să-l înstrăinezi. Aleman Vaier tăcea. Mintea lui a început să se frămînte. A mai auzit el şi de la alţii că-i bine în colectivă, că traiul bun şi fericirea numai acolo o poţi găsi, dar niciodată nu şi-ar fi închipuit că alţii ar putea să aibă mai mult ca el. Un sentiment de tristeţe, cu neputinţă de exprimat, s-a întipărit pe chipul lui. A rămas cufundat în gînduri. Poate se gîndea la timpul care s-a scurs pentru el ca o apă învolburată ce nu lasă nimic în urma ei. Abia după o vreme şi-a ridicat privirea spre mine. Şi cu un glas în care se simţea atîta părere de rău, mi-a spus: — Rău am făcut. Am pierdut atîta vreme. Dar las' că te-oi ajunge eu. Acum, şi vecinul meu este colectivist. STOICA CORNEL colectivist din comuna Racoviţa în Editura politica au apărut: V. I. LENIN Opere alese, voi. 2 840 pag. 21,50 lei Volumul cuprinde lucrările scrise de V. I. Lenin în perioada de pregătire şi înfăptuire a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie şi în primele luni ale puterii sovietice (martie 1917 — iunie 1918). Lucrările incluse în volum tratează cele mai importante probleme cu privire la desfăşurarea Revoluţiei Socialiste, crearea Statului Sovietic, lupta pentru ieşirea Rusiei din războiul imperialist, pentru pace şi prietenie între popoare, începutul construirii societăţii socialiste. ANA DUMITRU şi N. GHEORGHIU Activitatea sindicatului în domeniul asigurărilor sociale 144 pag. 2,10 lei Lucrarea prezintă experienţa în munca de asigurări sociale dobîndită de organele sindicale din cadrul fabricii de confecţii şi tricotaje Bucureşti. In paginile broşurii sunt expuse metodele folosite şi rezultatele obţinute în acţiunile de prevenire a îmbolnăvirilor, în acordarea drepturilor oamenilor muncii pentru incapacitate temporară de muncă, în trimiterea acestora la odihnă şi tratament, în sprijinirea pensionării oamenilor muncii şi în gospodărirea cu grijă şi simț de răspundere a fondurilor sindicale. Depăşire record în ultima săptămînă a anului trecut, harnicii cofetari de la laboratorul nr. 1 al I.A.P.L. au înregistrat depăşire record a planului de producţie. De fapt, zaharicalele necesare pentru pomul de iarnă au fost cele mai solicitate în această perioadă. Brigada condusă de tov. Stoiadinovici Francisc şi fruntaşii în muncă Szőke Ioan, Döri Maria, Oniţiu Maxim şi alţii au fabricat peste 2.500 kg arabescuri, 550 kg fondante, 600 kg biscuiţi spriţaţi, 1.500 bucăţi deserturi de ciocolată, ceea ce reprezintă o depăşire a planului cu 43%.