Flacăra, ianuarie-martie 1975 (Anul 24, nr. 1-12)

1975-03-01 / nr. 8

— Deşi trebuie să o fac mai mult in numele cititorilor decit in al meu, iată Anda Călugăreanu mă mir că pe o recentă copertă a «Flăcării» am văzut o fotografie de-a ta din a cărei explicaţie am aflat, eu, cititorul, că eşti cintâreaţă de muzică folk. Luminează-mi te rog această mirare. — Nu te mira, că aşa e! Cine a spus acolo că sînt cîntăreaţă folk a zis bine (deşi acest termen e cam impropriu şi impune anumite limite). Şi iată de ce — zece ani eu am cîntat cum am cîntat şi ce am cîntat. Şi în tot acest timp am căutat, pentru că eu înţeleg ca un artist de conştiinţă să-şi caute mereu noi mijloace de expresie. O să te întrebi cum am ajuns însă aici. — Mă întreb. — Simplu şi omeneşte — m-am săturat să tot depind de nişte producţii artistice care nu-mi aparţineau, care nu se legau (majoritatea!) în nici un fel cu gîndurile şi preocupările mele. Aşa am ajuns să înţeleg că această formă numită folk este mai apropiată de spiritul meu. Mi se pare chiar foarte frumos să transmit altora şi să difuzez, prin muzica mea, nişte poezii frumoase, pline de substanţă. — Mă obsedează de mult o întrebare pe care n-am îndrăznit să ţi-o pun pină acum — cum ai putut să cvnţi tu zece ani şi muzică proastă? — N-aş vrea să crezi că trag uşor cu buretele peste tot ce am făcut eu pînă acum şi mă lamen­tez cu expresii de genul «vai, cum am cîntat cu atîtea prostii?» etc. Să ştii că am făcut şi lucruri bune, care, tocmai fiindcă au existat, mi-au dat puterea să cred atîta vreme că şi în muzica uşoară se poate. — De o parte şi de alta a fiinţei tale dăinuie încă ecouri ale ultimului interviu dat de tine într-o «Flacăra» mai de demult. Cred că de acolo a pornit totul, de la acele declaraţii esenţiale pentru viito­rul tău, cuprinzind opţiunea ta. Iţi aminteşti? — Nu uit, nici eu şi nici alţii,acel interviu. Am avut destule necazuri, sau hai mai bine să le zicem greutăţi, că necazuri ar însemna supărare şi eu n-am prea fost supărată de consecinţele spuselor mele de atunci. Am avut deci, cum mă aşteptam, greutăţi. Şi azi oarecare cercuri mă deplîng, săraca Anda, gata s-a zis cu ea. Să fie sănătoşi, ei cred că m-au răstignit, uitînd de fapt că asta e o înălţare. Da, m-am înălţat şi sînt fericită că am trăit în ziua în care cineva s-a gîndit să-mi ofere un premiu pentru curajul meu Curajul de a renunţa la succesul facil, la melo­diile cu parfum vechi, alterat, şi de a alege in schimb muzica tinerilor din România de azi, o muzică sinceră, militantă, revoluţionară, o mu­zică legată, în sfirşit, de poezia pe care de atîta vreme o aşteaptă, de poezia frumoasă şi înălţă­toare. — Tu îl numeşti curaj, alţii îi spun inconştienţă. Cum adică, să laşi tu show-uri TV, spectacole pompoase chiar avantaje materiale, pentru ce? Pentru ce Anda Călugăreanu!? Ce ciştigi tu din asta, monument al inconştienţei ce eşti?! — Capetelor neliniştite de aceste întrebări apăsătoare, căci s-o recunoaştem sunt apăsă­toare, le ofer un bilet la un spectacol de muzică uşoară şi o invitaţie la un Cenaclu Flacăra. După asta «inconştienţa» mea le va fi mai clară. — Bine-bine, pentru cei avizaţi, dar ce ne facem cu acea parte din public in al cărui horoscop figurai la «zodia portocalei»? — Nu demult un șofer de taxi m-a întrebat ce e cu mine, de ce apar atît de rar în public. Tăcerea mea (era greu să-i spun totul în cîteva cuvinte) l-a făcut să răspundă tot el întrebării: «știu eu doamnă Anda cum stă chestia cu demnitatea, și e mai bine așa, pe cuvîntul meu». Ai dreptate, am ieşit din «zodia portocalei» cum îi spui tu, sînt acum într-o alta mai senină, mai liberă,o zodie a timpului nostru, a seriozităţii. Dar tu crezi că mi-a fost uşor să renunţ la aplauze­le ritmice ale unei săli cu trei mii de oameni şi să stau cîteva luni în umbra unor nume deloc sonore, dar iubite pînă la adulaţie de publicul Cenaclului Flacăra? Am înţeles, răceala pornea din neîncredere, cum vine asta, Anda Călugă­reanu la Cenaclul Flacăra, cu muzica tînără alături? Ea solista de muzică uşoară? Acum, cînd am optat pentru acest gen nou să nu crezi că îi condamn pe vechii mei colegi, deşi ei aşa au impresia Nu-i adevărat, mulţi dintre ei sunt oameni buni, capabili, dar au intrat într-un circuit din care cu greu ar putea să iasă. Iată, eu am fost prima care a făcut-o, sunt sigură că mă vor urma şi alţii. — ...«Vechii mei colegi», ai aerul că vorbeşti ca o bătrină înţeleaptă, tu cîntăreaţă folk! Dar, apropo, cu noii tăi colegi cum te împaci, mai bine zis cum vezi tu noua lume pe care o parcurgi acum, trebuie s-o spun, foarte senină. — Mi se pare nemaipomenit ca într-o după­­amiază de duminică să se nască două cîntece pe care să le poţi cînta împreună cu acel băiat care se numeşte Mircea Vintilă şi că orice întîlnire de lucru a noastră, a celor din nucleul cenaclului, este uluitor de fertilă. Căutăm, cîntăm, citim poezii, ne sfătuim, ne contrazicem, compunem, aproape că nu mai avem timp de bîrfă. Spun asta fiindcă, să ştii, bîrfă se naşte din lene, din inerţie şi suficienţă, din orgoliu şi dintr-un «dulce» conformism. Şi mereu, motorul acesta mergînd al concurenţei loiale şi mereu ne ambiţionăm să dăm mai mult decît colegul de cenaclu, fără a-l invidia decît pe partea frumoasă a cuvintului invidie. în ceea ce mă privește, am luat-o atît de mult de la început încît pot spune că am găsit un nou zero. Am ajuns să mă bucur ca o debutantă. Asta e, am revelația unui nou zbor, a unei noi plecări. — Deci n-a fost un zadar! — Da, faptul că n-am renunțat la luptă și că am lăsat suficienta undeva în urmă, ca pe o piatră kilometrică într-un voiaj spre un cenaclu ce urmează să se ţină in provincie, n-a fost inutil, m-a făcut să dau cu tifla zădărniciei. ...Şi visul meu, în sfîrşit, teatrul, unul din ma­rile mele vise, tot aici l-am regăsit, odată cu oamenii aceştia care m-au primit în mijlocul lor şi care se numesc «Reflex Flacăra». Crede-mă, vezi şi tu, sar de la una la alta, dar aproape că nu mai ştiu precis ce sînt — cîntăreaţă folk sau actriţă. — Nici nu cred că trebuie să definim chestiunile. E doar minunat că ne putem,că vă puteţi, manifesta cu toate loturile şi forţele talentului, fără a pune pe piept ecusoane dintr-o falsă ebonită pe care să scrie «cîntăreţ folk», «actor» sau mai ştiu eu ce. Totul este să ne însuşim această dinamică a creaţiei, să avem adică o continuă foame de schimbare. — N-aş vrea să uiţi, că la mine, această foame a pornit de la Florian Pittiş. El a fost primul care a tras semnalul de alarmă. Sinceră să fiu, eu de abia acum încep să mă consider un membru al Cenaclului Flacăra, deşi cronologic sunt de mult. Abia acum, pentru că în această emulaţie nemai­pomenită am venit cu întregul meu aport, cu cîntecele mele, cu talentul meu, cît îl am. Pentru că este minunat, crede-mă, să te redescoperi după zece ani şi, mai ales, să poţi face, în sfîrşit, ceea ce-ţi doreai de mult! GEORGE STANCA ■ dincolo de zodia portocalei Fotografie de RADU CONSTANTINESCU ■ MUZICA TÎNĂRĂ uimirea celor greu de uimit ‘Cornel Dumbrăveanu a condus din nou Filarmonica «George Enescu». O mare orches­tră şi un dirijor pe măsura ei au realizat iarăşi împreună două seri de bucurie, de lumină, de umanitate şi de demnitate. Acest tînăr şef de orchestră a uimit publicul greu de uimit al Ateneului, făcînd din a doua sa apariţie o victorie nu atît a lui, cît mai ales a artei interpretative româneşti contemporane. Orchestra şi dirijorul s-au comportat ca două jumătăţi de nedespărţit. Gesturile lui Dumbrăveanu pătrundeau parcă în carnea orchestrei, provocînd fiecăruia dintre aceşti distinşi instrumentişti dorinţa de a se întrece pe sine (act despre care cineva spunea că reprezintă actul suprem al omului), determi­­nîndu-i să sufere pentru orice inexactitate. Dirijorul melancolizează şi incendiază orchestra, stîrnind în ea toate stările închise în compozi­ţiile interpretate, ii dă o limpezime supranaturală şi credinţa că muzica nu e propriu-zis recreată decît atunci cînd e transformată într-un climat spiritual. Am ascultat cantata «Dintre sute de catarge» pentru cor de femei, solistă şi orchestră de coarde a compozitorului Wilhelm­ Berger,o creaţie matură, nostalgică şi elegantă meditaţie, cînd plină de întrebări şi nelinişti, cînd expri­­mînd parcă stingerea pasiunilor de pe urma că­rora nu rămîn decît sentimente carbonizate. S-a simţit poezia din adîncul Concertului în Do major pentru pian şi orchestră de Beethoven. Mîinile pianistului Dan Grigore sînt un material ciudat, înzestrat cu spirit şi cu stări de visare. Cornel Dumbrăveanu a ştiut să facă din solist şi orchestră un bloc transfigurat, unit silabă cu silabă. Simfonia nr. 3, Scoţiană, de Mendelssohn Bartholdy a fost o muzică de lumină, un drum de la blîndeţe la triumf. O simţeai potrivită pentru celebrarea marilor artişti cu opere nepieritoare. Dumbrăveanu în faţa Filarmonicii ştie să ridice la o putere proprie toate nălucile unei lucrări. El nu lustruieşte muzica, el o răscoleşte ca un curent care bîntuie din străfund spre suprafaţă. ROMULUS BALABAN ■ top - panorama * • • Efervescenţă este cuvîntul cel mai potrivit pentru atmosfera existentă în grupul membrilor permanenţi ai Cenaclului Flacăra. Se lucrează, se lucrează intens. Cărţile de poezie stau înde­lung între degetele obişnuite să mîngîie griful sau corzile chitarei, versurile frumoase sînt ades rostite de vocile obişnuite să cînte. Labiş, Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu, Ion Pillat, şi mulţi alţii iau un metaforic contact cu Mircea Vintilă, Anda Călugăreanu, Dan Chebac. Astfel se vor naşte cîntece noi, astfel cît mai mulţi tineri amatori de muzică (şi de ce să n-o recu­noaştem, sînt mulţi) vor descoperi şi frumuseţea poeziei. Şi poate, îndrăgostiţi de un cîntec şi din cauza versurilor, tinerii se vor apropia mai mult de poezia bună. Poate unii chiar o vor descoperi acum. Să deschizi ferestrele poeziei — frumoasă menire pentru tinerii noştri cîntăreţi! • Noi albume au apărut recent pe mapa­mond. Nume cunoscute de solişti şi formaţii: Bob Dylan — Blood on the Tracks, Elton John — Greatest Hits (disc aflat pe locul întîi în majori­tatea topurilor de L.P. ’s din Anglia şi S.U.A.), Donovan — 7 — Tease (pretextul unui show de teatru şi rock, care se vrea o retrospectivă a revelaţiilor şi decepţiilor tineretului aparţinînd anilor’60), Deep Purple — Stormbringer, Grand Funk — All the Girls in the World. • Foștii parteneri ai lui John MacLaughlin au început, de asemeni, să editeze albumuri sepa­rate. Astfel Billy Cobham a lansat recent L.P.-ul intitulat «Total Eclipse» iar Jerry Goodman împreună cu Jan Hammer au editat albumul intitulat «Like Children». incepînd cu acest număr al revistei noastre, principiul alcătuirii topului nostru se va schimba. Pentru o mai reală cunoaștere a cotei succesului melodiilor prezentate în «Cenaclul Flacăra», considerăm că un clasament al pieselor de succes din Cenaclu ar fi mai aproape de spiritul revistei. Luînd, după fiecare ediţie a cenaclului, pulsul aplauzelor spectatorilor şi ţinind cont de felul cum se prezintă în general soliştii participanţi la cenaclu, vom avea de acum încolo TOPUL CENACLULUI FLACĂRA 1. Dulce Românie (muzica M. Vintilă — text Adrian Păunescu) — Mircea Vintilă. 2. Ursul românesc (Tudor Gheorghe — Mihai Beniuc) — Tudor Gheorghe. 3. Fiii lacrimilor tale — Marcela Saftiuc 4. Vinare «le vînt (Bob Dylan — traducere Adrian Păunescu) — Dan Chebac. 5. Baladă (Ciprian Porumbescu) — Cornel Ionescu (muzicuţă). 6. Noi nu (A Călugăreanu — Nicolae Labiş) — Anda Călugăreanu. 7. Mielul (M. Vintilă — folclor prelucrat de Adrian Păunescu) — Mircea Vintilă. 8 Cosma Răcoare (Evandro Rossetti — Nicolae Labiş) — Dan Chebac 9 Republica (A. Ivaniţchi — Claudiu lordache) — Adrian Ivaniţchi. 10. Broasca țestoasă (R. Gheorghe) — Radu Gheorghe. 15

Next