Flacăra, octombrie-decembrie 1981 (Anul 30, nr. 40-53)

1981-10-01 / nr. 40

Pagina " PERSPECTIVE LARGE COLABORĂRII ROMÂNO - LIBIENE "(Comentarii despre recenta in­­tîlnire de la Bucureşti dintre preşedintele Nicolae Ceauşescu şi colonelul Moammer El Geddafi) Pagina 2 SPIRIT CREATOR, MILITANT, VIZIONAR (Cadre didactice universitare despre volumul „Din gindirea filozofică a preşedintelui Nicolae Ceauşescu", recent apărut în Editura politică) Paginile 16—­ CENTENARUL BACOVIA (Un omagiu marelui poet sem­nat de Mihai Beniuc, Fănuș Neagu, Edgar Papu, Al. Piru, Nichita Stănescu) (1373)-1 OCTOMBRIE 1981 Săptăminal editat de Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste Dispar gutuile? M-a prins pofta de gutui şi am venit la piaţă. Dar puţine astfel de fructe pe unde am trecut noi , in Bercent, cam 20 ki­lograme, verzi şi pipernicite. In Drumul Taberei, într-o după-amiază, nu era o gu­tuie­. Citeva kilograme, în Piaţa Unirii. Şefii pieţelor ne mărturiseau acelaşi lu­cru : „Nu prea sînt gutui. Doi-trei pro­ducători pe dimineaţă, cu cantităţi mici nu prea coapte şi nu prea arătoase“. Am întrebat atunci la întreprinderea de pro­ducere, valorificare şi industrializare a legumelor şi fructelor Berceni, unitate care aprovizionează trei sectoare ale Capitalei , ce cantitate de gutui e contrac­tată pentru anul acesta ? „Anul ăsta, ne-a răspuns tovarăşul Pantelimon Surupă­­ceanu, director tehnic, nu avem contrac­tate gutui. O să fie ceva , vreo 50 tone, pe care le vom prelua, prin sistemul de achi­ziţii, de la producătorii particulari, în­treprinderile agricole de stat nu prea au plantaţii de gutui, iar la producătorii par­ticulari pomii ăştia sînt pe cale de dispa­­riţie". Un coleg îmi spunea că şi pe acest pom fructifer, tradiţional, cu fructe bo­gate in vitamina C şi in săruri minerale, îl paşte soarta vitregă a nucului. O fi aşa, mi-am zis, dar ca să mă conving am căutat răspunsul la oamenii care au in miini soarta gutuiului, la producători . — Am livadă cu o sută şi ceva de pomi, dar nu am gutui, spune Gheorghita Mol­­doveanu, din Călineşti (Argeş) , unii oameni mai au, dar puţini. Se pare că anul ăsta nici nu prea au rodit. Anul tre­cut, ştiu, au fost. Un an rodesc mai bine, un an mai slab. Eu am un măr го=ч, dulce, care îhtr-un an rodeşte de nică. Iar în al doilea an nu face o fructă. Aşa sînt unii pomi ! Aşa or fi „unii pomi", ca şi unîî oameni dar noi o mai întrebăm şi pe Toana Bo­lo­­gan, din Leordeni (Argeş), acelaşi lucru : ce soartă au gutuit în satul ei ? (Continuare tw pagina 4) N. GRIGORE MARAŞANU Я ...Vrancea a Intrat intr-un nou­ ciclu de evoluţie, pe pămintul ei, ca dealtfel pe al Întregii ţări, petrecindu-se o osmoză întineritoare, in care totul se leagă — trecutul cu prezentul şi cu viitorul. Cită istorie, cită cultură, cite generaţii nu s-au sedimentat Intre acel moment, cînd numele Vrancei era menţionat pentru prima oară intr-un document latin, la 2 iulie 1431 — deci acum 550 ani, cum ne semnala recent Simion Himea din Nă­­ruja — şi zilele în care oamenii pămîn­­tului de la curbura Carpaţilor işi făuresc o viaţă tot mai plină ? ! Acea „insulă de organizare străveche" cum denumeau unii Vrancea, fireşte îndreptăţiţi să-i spună aşa, „izolată de restul lumii", cum nu se pripeau să afirme alţii, şi-a găsit acele resurse care au îmbogăţit mult sufletul, civilizaţia românilor. Unul din aceste izvoare, cioplitul lemnului, arta lemnului prin urmare, se adaugă cîr­tece­­lor populare, literaturii culte, altor forme ale creaţiei, care adună ca într-un creu­zet geniul poporului nostru. O adevărată pleiadă de meşteri populari cioplitori In lemn a a­părut în Vrancea. Cei mai mulţi insă continuă o îndeletni­cire preluată de la taţii şi moşii lor, pe care cu timpul au transformat-o in artă. La Paltin, de pildă, comună de munte. Cununile de lemn de la Paltin căreia nu i-ar şedea rău pe cele mai pretenţioase ilustrate, o duzină de meşteri populari au „croit" stilpi şi florărie, o adevărată dantelărie artistică în lemn. Iar munca, talentul lor se regăsesc astăzi pe cele mai importante edificii ale aşeză­rii : primărie, cămin cultural, dispensar uman, muzeu sătesc, bloc de locuit, fîn­­tină, porţi de intrare... Devenite mo­numente ale arhitecturii noastre popu­lare, de mare frumuseţe şi care ar rezista celor mai riguroase analize de speciali­tate, lucrările în cauză continuă linia tradiţională a artei populare din această parte a ţării. Arhitectura nouă a comunei Paltin, ca şi a altor localităţi româneşti, validează de fapt existenţa unei inepuizabile re­surse umane : spiritul creator, talentuL Spun aceasta pentru că meşterilor popu­lari Ion Cintecea, Nicolae Stoica, Ion Vâtafu, Ştefan Mocanu sau Gheorghiţă Nichifor, care au realizat aceste opere in lemn, nu le-au stat la indemînă decit înţelepciunea generaţiilor şi truda pro­priilor căutări... Cu timpul, lemnul se patinează, fie el de cea mai bună esenţă, oamenii care l-au fasonat şi dăltuit se petrec, arta, arta creată de anonimi, ca şi de marii noştri artişti, rămîne ca un pisc ce trebuie cucerit in permanenţă. La Paltin, un ase­menea pisc există... AL. CRIHANA ■ Comuna Paltin — Vrancea : Consiliul popular și căminul cultural Acum, intr-un moment in care popoarele se revolta de în­cercarea marii finanţe de a-şi spori şi mai mult bogăţiile prin creşterea ratei dobinzilor, supunem spre lectură şi meditaţie acest aforism dintre cele pe care le-am cules din Mark Twain in paginile revistei noastre : „Bancher se numeşte persoana care îţi împrumută umbrela cînd e soare afara şi ţi-o cere cînd începe să plouă“ „Da, avem mulţi oameni care pot trăi idei" Gheorghe Popescu, tehnolog la secţia montaj a întreprinderii de maşini agri­cole „SEMANATOAREA" (lucrează aici de 30 ani), îmi spune să mă aplec peste cauciucul masiv al roţii, nu mai înalt şi nici mai puţin lat decit un birou, şi să privesc peretele metalic al maşinii. Fac aşa cum mi se spune, strecurîndu-mă pe sub sofisticata instalaţie şi nu zăresc nimic altceva decit peretele ăla metalic, vopsit proaspăt în roşu aprins­, neted ca-n palmă ! ? Revin şi îmi manifest nedumerirea. Aştept, fireşte, o explica­ţie , care mi întirzie : „Aici se practica înainte o gaură ro­tundă, de circa o jumătate de metru dia­metru. Distul rezultat era material re­butat, cel mult folosea la confecţionarea unor piese minore. Gaura era acoperită cu un fel de capac, de asemenea, meta­lic, menit iniţial a proteja — şi face loc — capătului unui fus din oţel. Totul provenea de la un reper complex, pre­luat de la un tip vechi de maşină, şi care nu-şi mai găsea rostul. Le-am eli­minat, obţinînd — per ansamblul produc­ţiei de astfel de maşini — o importantă economie de material. Ca şi aici, dealt­fel... sau aici..." înconjurăm» marele utilaj şi Gheorghe Popescu îmi arată diverse locuri în care maşinii i s-au adus îmbunătăţiri, sau unde urmează să i se aducă, probele fiind în curs. Asta a însemnat, şi în­seamnă în continuare, ore de nesomn, de priviri înceţoşate aplecate asupra planşetei, de probe in ateliere, de verifi­cări în cîmp, de ţigări aprinse şi aruncate în grabă, la jumătate , pentru a nu întrerupe procesul complicat al creaţiei, pornit DE LA O IDEE. Maşina in cauză poartă denumirea CARP-4. Unul­­ dintre birourile întreprinderii bucureştene. Interlocutor: Mihai Dogaru, inginer şef la pregătirea fabricaţiei. — In noiembrie 1979, cu ocazia vizitei (Continuare în pagina 5) HORIA PATRAŞCU : Roata morii îmi aduc aminte că învăţătorul meu, neuitatul învăţător Nicolae Popescu, ieşit nu prea demult la pensie, şi mai ales so­ţia dumnealui, Elena, o minunată învăţă­toare dispărută prematur dintre cei vii, ne învăţaseră să cîntăm pe două voci cîn­­tecul Moara şi noi, şcolarii dintr-a treia, îl cîntam cu dezinvoltură, mai ales la ser­bări, gîndindu-ne îndelung la felul cum arăta moara lui Milucă de la podul Motru­­lui. Moară cum nu mai văzusem alta. Avea scoc cu apă adîncă, vînătă şi spu­­megînd, cu roată de lemn uriaşă (cel pu­ţin aşa ni se părea) pe care forţa apei în cădere o învirtea greoi, zgîlțîind-o din toate încheieturile. Cînd se desferecau pietrele, fremăta parcă tot zăvoiul, toată (Continuare în pagina 11) MIHAI STĂNESCU : La o sută de ani de la naşterea lui Bacovia, oferim cititorilor noş­tri una dintre cele mai frumoase poezii ale limbii române Glossa de G. BACOVIA Priveşte savant Cu inima beată De iubire. Natura-i statică. Amorul renaşte, Cu focul de vară. Cu diamante De iarnă. Metempsihoză, Metamorfoză, Şi cite încă. La revedere Sau la adio. Priveşte savant Dacă nu-i. Cu cine vorbi, Se scrie. Vol. Stante burgheze, 1946

Next