Flacăra, octombrie-decembrie 1983 (Anul 32, nr. 40-52)

1983-12-16 / nr. 50

VINERI, 16 decembrie 1983 Poezii Ш Interviuri Щ Note Ш Cronici Ш Eseuri Щ Poezi­i Ш Interviuri ü Note Istoria ediţiei Literarioeste 1983 a fost un an festiv Eminescu, în primăvară comemorîndu-se apariţia Luceafărului şi, simetric, în iar­nă, acum sărbătoarea unui secol de la realizarea ediţiei princeps a Poesiilor îm­păratului reveriei noastre naţionale. Pentru a veni în sprijinul lui Emi­nescu, greu încercat de soartă în condi­ţiile avatarurilor lui de după mntia reclu­ziune din iunie 1883. Titu Maiorescu, al Poetul la 33 de ani întreaga activitate a lui Eminescu ca poet, prozator, dramaturg, gazetar se des­făşoară în 17 ani, de la 1866 pînă în 1883, cînd boala i-o întrerupe brusc pentru tot­deauna. A fost şi a rămas în conştiinţa urmaşilor un poet tînăr ca Novalis care a murit la 29 de ani şi ca Rimbaud, de­cedat la 37 de ani. Incomparabilul pentru noi Eminescu s-a născut în anul cînd Lenau va muri și a început să scrie cind Baudelaire în­cheiase de un an ciclul Les Fleurs du mal. Putea să-și tipărească la 19 ani, de ar fi vrut să se înscrie în linia predecesorilor (Alecsandri, Bolintineanu, Eliade), un volum de poezii şi un roman. Geniu pus­tiu. Cinci ani mai tirziu, după ce frec­ventase Universităţile din Viena şi Ber­lin, deşi compusese mari poeme, precum Feciorul de împărat fără stea, Memento mori, Odin şi poetul, fără echivalent în lirica anterioară, n-a ieşit la iveală decît cu Epigonii (1870), Egipetul (1872), Înger şi demon (1873), împărat şi proletar (1874), nuvela Sărmanul Dionis (1872) şi alte cîteva poezii care ar fi făcut gloria oricărui poet, de ar fi fost adunate intr-un volum. Dar Eminescu a ezitat încă, nere­­velînd decît a şasea parte din ce scrisese. Pînă la 29 de ani va publica îndeosebi lieduri, de la Lacul pînă la Despărţire, abia un sfert din ceea ce scrisese, ţinînd mai departe în manuscris Călin Nebunul. Fata în grădina de aur, Miron şi frumoasa (Continuare în pag. 21) AL. PIRU Promotor al perfecţiunii Apariţia, acum un veac, a ediţiei Ma­iorescu a marcat surpriza unei neobiş­nuite altitudini lirice în literatura noas­tră. Dar nu numai atît. Pînă atunci poeţii noştri, chiar cei cu aptitudini geniale, ca ■ Heliade sau Bolintineanu, prezentau de­calaje de valori în culegerile lor poetice. Erau, cu alte cuvinte, inegali. Anul 1833 relevă momentul cînd apare pentru prima dată la noi o culegere selectiv-critică. Poemele eminesciene din ediţia Maiores­cu decurg toate pe un plan de perfecţiu­ne artistică, fără nici o lacună în această privinţă. Pe plan mondial nu putem înregistra, in veacul XIX, decit două precedente, Poemele lui Poe şi Florile răului ale lui Baudelaire. Acestea prezentau adevărate excepţii de răbdare în vederea desăvîrşi­­rii, cu totul opuse largii revărsări ro­mantice. La noi un asemenea exemplu, de con­centrare prin selecţie, a fost urmat de unii din cei mai de seamă lirici ai veacului nostru. Bacovia, Arghezi, Ion Barbu şi-au scos volumele lor de versuri în plină ma­turitate, sub chip de florilegii din creaţiile lor. Iar Ion Vinea nu şi-a scos niciodată un volum de versuri in timpul vieţii. Eminescu i-a deprins deci pe poeţii noştri cu o riguroasă autoexigenţă. El este nu num­ai cel mai mare poet român, ci şi promotorul acelui grad de realizare a liricii româneşti din veacul nostru în măsură să o situeze pe acelaşi plan cu marea poezie a lumii. EDGAR PAPU □ O carte pentru eternitate POESII de m­ihai Eminescu cărui ataşament pentru poet s-a dovedit întotdeauna la înălţimea înţelegerii su­perioare şi ajutorării acestuia, pe cit i-a fost posibil şi înfruntînd ostentaţia vi­sătorului în apărarea independenţei lui demne, criticul s-a gîndit să adune in­tr-un prim volum 38 de poezii apărute in Convorbiri literare, începind de la Venere şi Madonă pînă la Luceafărul (reprodus din Almanahul „României June“ în martie 1883 cu patru strofe minus). Era şi un act de înaltă recomandare a biruinţelor geniale ale aceluia pe care îl socotea princeps poetarum la români. Un poet întîlnit răzleţ în periodice lasă pentru orice cititor impresie ; personali­tatea sa poate fi intuită artistic, con­semnată şi valorificată global numai prin gruparea în volum. De observat că Maiorescu, socotind colaborarea lui Eminescu la Familia o fază preliminară, de ucenic, în pragul maturităţii sale poetice dăruite vîrstei (Continuare în pag. 21) AUGUSTIN Z.N. POP &­ ­ ■■■ 1 I­I1 '7.-TZ-—­­ Prima (şi singura?) „antologie de autor“ Toţi cei care, in ultima sută de ani, au meditat la noi asupra rostului poeziei şi asupra manifestărilor ei concrete au găsit in Eminescu argumente pe care le-au con­­t­siderat convingătoare ; altfel spus, i-au acordat autorului Luceafărului un cuvînt decisiv în dispute moderne, dovedindu-i în chip spectaculos contemporaneitatea cu cei aflaţi în polemică. Elogiat sau negat (implicit, cel mai des), el s-a dovedit, pînă astăzi, reperul fundamental în poe­zia noastră, toţi autorii care au scris du­pă moartea lui avîndu-1, intr-un fel, In vedere. Este cazul să ne întrebăm însă : la care parte a operei eminesciene s-au făcut ra­portările amintite ? Dat fiind că abia du­pă ultimul război a fost publicat extraor­dinarul corpus al postumelor, se poate afirma că, pînă atunci, esenţiala acţiune modelatoare a avut-o ediţia Maiorescu, pe care editorii dinaintea lui Perpessi­­cius au completat-o cu un număr restrîns de postume. Publicul aştepta exact ceea ce i-a ofe­­rit Maiorescu in 1883. Critica s-a dovedit, în acest caz, vocea autorizată a publicu­lui şi controversele iscate în jurul fiecă­rei tentative de amplificare (prin dez­groparea postumelor) a ediției „clasice“ sînt dovada cea mai concludentă că ea­(Continuare în pag. 21) MIRCEA SCARLAT : Portretul artistului în tinerețe se află în partea stingă a paginii. In dreapta e portretul artistului la maturitate. Ce s-a petrecut in sufletul lui în intervalul de timp care desparte fotografiile ? Cum au acţionat asupra sa zilele şi nopţile, oamenii şi evenimentele, căr­ţile şi miile de pagini scrise încercăm să aflăm de zeci şi zeci de ani, avinţi senzaţia că străbatem un ţinut fabulos. Mulţi dintre noi încă mai trebuie să facem cunoştinţă cu numeroase pagini rămase de la Eminescu. După cum, cu siguranţă, nu toţi sîntem familiarizaţi pe deplin cu înfăţişarea lui la maturi­tate. Dar dacă ne e drag Eminescu tî­năr, să ne gîndim că el e doar o pro­misiune, pe cînd bărbatul care ne pri­veşte uşor obosit din fotografia din dreapta a scris Luceafărul. GEORGE ARION Ш Poezii frumoase Ce poate fi mai greu decît să alegi o poezie frumoasă din poeziile celui care a scrie cele mai frumoase poezii din literatura română ! Şi dacă totuşi ne oprim la Odă (un metru antic), poe­zie apărută in ediţia princeps a Poe­siilor lui Mihai Eminescu, o facem pentru că în solemn­ cadenţatele sale versuri omul acestui secol descoperă una din întrebările sale fundamentale: cum se poate întilni din nou cu el însuşi după ce a cunoscut atitea sufe­rinţe ? Mihai Eminescu Odă (în metru antic) Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată . Pururi tinăr, înfăşurat în manta-mi. Ochii mei nălţăm visători la steaua Singurătăţii. Cînd deodată tu răsărişi în cale-mi. Suferinţă tu, dureros de dulce... Pun­ în fund băut voluptatea morţii Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i ; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit de-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea Phoenix ? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sin, nepăsare tristă . Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă ! mă vaiet,

Next