Flacăra, octombrie-decembrie 1983 (Anul 32, nr. 40-52)
1983-12-16 / nr. 50
VINERI, 16 decembrie 1983 Poezii Ш Interviuri Щ Note Ш Cronici Ш Eseuri Щ Poezii Ш Interviuri ü Note Istoria ediţiei Literarioeste 1983 a fost un an festiv Eminescu, în primăvară comemorîndu-se apariţia Luceafărului şi, simetric, în iarnă, acum sărbătoarea unui secol de la realizarea ediţiei princeps a Poesiilor împăratului reveriei noastre naţionale. Pentru a veni în sprijinul lui Eminescu, greu încercat de soartă în condiţiile avatarurilor lui de după mntia recluziune din iunie 1883. Titu Maiorescu, al Poetul la 33 de ani întreaga activitate a lui Eminescu ca poet, prozator, dramaturg, gazetar se desfăşoară în 17 ani, de la 1866 pînă în 1883, cînd boala i-o întrerupe brusc pentru totdeauna. A fost şi a rămas în conştiinţa urmaşilor un poet tînăr ca Novalis care a murit la 29 de ani şi ca Rimbaud, decedat la 37 de ani. Incomparabilul pentru noi Eminescu s-a născut în anul cînd Lenau va muri și a început să scrie cind Baudelaire încheiase de un an ciclul Les Fleurs du mal. Putea să-și tipărească la 19 ani, de ar fi vrut să se înscrie în linia predecesorilor (Alecsandri, Bolintineanu, Eliade), un volum de poezii şi un roman. Geniu pustiu. Cinci ani mai tirziu, după ce frecventase Universităţile din Viena şi Berlin, deşi compusese mari poeme, precum Feciorul de împărat fără stea, Memento mori, Odin şi poetul, fără echivalent în lirica anterioară, n-a ieşit la iveală decît cu Epigonii (1870), Egipetul (1872), Înger şi demon (1873), împărat şi proletar (1874), nuvela Sărmanul Dionis (1872) şi alte cîteva poezii care ar fi făcut gloria oricărui poet, de ar fi fost adunate intr-un volum. Dar Eminescu a ezitat încă, nerevelînd decît a şasea parte din ce scrisese. Pînă la 29 de ani va publica îndeosebi lieduri, de la Lacul pînă la Despărţire, abia un sfert din ceea ce scrisese, ţinînd mai departe în manuscris Călin Nebunul. Fata în grădina de aur, Miron şi frumoasa (Continuare în pag. 21) AL. PIRU Promotor al perfecţiunii Apariţia, acum un veac, a ediţiei Maiorescu a marcat surpriza unei neobişnuite altitudini lirice în literatura noastră. Dar nu numai atît. Pînă atunci poeţii noştri, chiar cei cu aptitudini geniale, ca ■ Heliade sau Bolintineanu, prezentau decalaje de valori în culegerile lor poetice. Erau, cu alte cuvinte, inegali. Anul 1833 relevă momentul cînd apare pentru prima dată la noi o culegere selectiv-critică. Poemele eminesciene din ediţia Maiorescu decurg toate pe un plan de perfecţiune artistică, fără nici o lacună în această privinţă. Pe plan mondial nu putem înregistra, in veacul XIX, decit două precedente, Poemele lui Poe şi Florile răului ale lui Baudelaire. Acestea prezentau adevărate excepţii de răbdare în vederea desăvîrşirii, cu totul opuse largii revărsări romantice. La noi un asemenea exemplu, de concentrare prin selecţie, a fost urmat de unii din cei mai de seamă lirici ai veacului nostru. Bacovia, Arghezi, Ion Barbu şi-au scos volumele lor de versuri în plină maturitate, sub chip de florilegii din creaţiile lor. Iar Ion Vinea nu şi-a scos niciodată un volum de versuri in timpul vieţii. Eminescu i-a deprins deci pe poeţii noştri cu o riguroasă autoexigenţă. El este nu numai cel mai mare poet român, ci şi promotorul acelui grad de realizare a liricii româneşti din veacul nostru în măsură să o situeze pe acelaşi plan cu marea poezie a lumii. EDGAR PAPU □ O carte pentru eternitate POESII de mihai Eminescu cărui ataşament pentru poet s-a dovedit întotdeauna la înălţimea înţelegerii superioare şi ajutorării acestuia, pe cit i-a fost posibil şi înfruntînd ostentaţia visătorului în apărarea independenţei lui demne, criticul s-a gîndit să adune intr-un prim volum 38 de poezii apărute in Convorbiri literare, începind de la Venere şi Madonă pînă la Luceafărul (reprodus din Almanahul „României June“ în martie 1883 cu patru strofe minus). Era şi un act de înaltă recomandare a biruinţelor geniale ale aceluia pe care îl socotea princeps poetarum la români. Un poet întîlnit răzleţ în periodice lasă pentru orice cititor impresie ; personalitatea sa poate fi intuită artistic, consemnată şi valorificată global numai prin gruparea în volum. De observat că Maiorescu, socotind colaborarea lui Eminescu la Familia o fază preliminară, de ucenic, în pragul maturităţii sale poetice dăruite vîrstei (Continuare în pag. 21) AUGUSTIN Z.N. POP & ■■■ 1 II1 '7.-TZ-— Prima (şi singura?) „antologie de autor“ Toţi cei care, in ultima sută de ani, au meditat la noi asupra rostului poeziei şi asupra manifestărilor ei concrete au găsit in Eminescu argumente pe care le-au contsiderat convingătoare ; altfel spus, i-au acordat autorului Luceafărului un cuvînt decisiv în dispute moderne, dovedindu-i în chip spectaculos contemporaneitatea cu cei aflaţi în polemică. Elogiat sau negat (implicit, cel mai des), el s-a dovedit, pînă astăzi, reperul fundamental în poezia noastră, toţi autorii care au scris după moartea lui avîndu-1, intr-un fel, In vedere. Este cazul să ne întrebăm însă : la care parte a operei eminesciene s-au făcut raportările amintite ? Dat fiind că abia după ultimul război a fost publicat extraordinarul corpus al postumelor, se poate afirma că, pînă atunci, esenţiala acţiune modelatoare a avut-o ediţia Maiorescu, pe care editorii dinaintea lui Perpessicius au completat-o cu un număr restrîns de postume. Publicul aştepta exact ceea ce i-a oferit Maiorescu in 1883. Critica s-a dovedit, în acest caz, vocea autorizată a publicului şi controversele iscate în jurul fiecărei tentative de amplificare (prin dezgroparea postumelor) a ediției „clasice“ sînt dovada cea mai concludentă că ea(Continuare în pag. 21) MIRCEA SCARLAT : Portretul artistului în tinerețe se află în partea stingă a paginii. In dreapta e portretul artistului la maturitate. Ce s-a petrecut in sufletul lui în intervalul de timp care desparte fotografiile ? Cum au acţionat asupra sa zilele şi nopţile, oamenii şi evenimentele, cărţile şi miile de pagini scrise încercăm să aflăm de zeci şi zeci de ani, avinţi senzaţia că străbatem un ţinut fabulos. Mulţi dintre noi încă mai trebuie să facem cunoştinţă cu numeroase pagini rămase de la Eminescu. După cum, cu siguranţă, nu toţi sîntem familiarizaţi pe deplin cu înfăţişarea lui la maturitate. Dar dacă ne e drag Eminescu tînăr, să ne gîndim că el e doar o promisiune, pe cînd bărbatul care ne priveşte uşor obosit din fotografia din dreapta a scris Luceafărul. GEORGE ARION Ш Poezii frumoase Ce poate fi mai greu decît să alegi o poezie frumoasă din poeziile celui care a scrie cele mai frumoase poezii din literatura română ! Şi dacă totuşi ne oprim la Odă (un metru antic), poezie apărută in ediţia princeps a Poesiilor lui Mihai Eminescu, o facem pentru că în solemn cadenţatele sale versuri omul acestui secol descoperă una din întrebările sale fundamentale: cum se poate întilni din nou cu el însuşi după ce a cunoscut atitea suferinţe ? Mihai Eminescu Odă (în metru antic) Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată . Pururi tinăr, înfăşurat în manta-mi. Ochii mei nălţăm visători la steaua Singurătăţii. Cînd deodată tu răsărişi în cale-mi. Suferinţă tu, dureros de dulce... Pun în fund băut voluptatea morţii Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i ; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit de-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea Phoenix ? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sin, nepăsare tristă . Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă ! mă vaiet,