Foaia poporului, 1906 (Anul 14, nr. 1-52)
1906-01-14 / nr. 1
Nr. 1 FOAIA POPORULUI Pag. 3 ochii lor »Ce Crăciun« ziceau unii »nu eram obicinuiţi să-i ascultăm vocea sonoră și plăcută la astfel de ocasiuni, dar, acum vedem, că am perdut fala bisericii noastre«. Noi, cari am trăit în nemijlocită apropriere cu dânsul, l’am cunoscut de cap luminat, om cu inimă caldă pentru toate lucrurile bune şi însufleţit pentru combaterea rîului, ce îndrăsnea a se vîrî în societatea noastră din Răşinar, cum şi In afară de comuna, ce o păstorea. Dar nu s’a îngrijit de binele societăţii omeneşti numai prin făptui, că a lucrat cu vrednicie şi demnitate, ci s’a îngrijit a lăsa în urma sa şi o famile bine crescută şi cu porniri de renume bun. Fiul răposatului e Octavian Goga, talentatul nostru poet, copil crescut sub paza şi înţelepciunea vrednicului său tată, a preotului Iosif Goga. Dar, vai pe când tata să bucura de rodul ostenelelor sale, feciorul să întristează de perderea iubitului său tată. Răşinărenii nu au avut zile de bucurie pe sărbătorile Naşterii, ci zile de jale, de plângere şi tânguire. Căci în loc de a avea pe iubitul părinte Iosif în mijlocul nost, vesel şi sfătuitor, aveam să-l primim în ziua de Crăciun rece şi negrâitor. Aveam anume, să primim coşciugul, care cuprindea trupul rece al păstorului nost sufletesc, pe care-1 aducea adânc întristata familie din Sibiiu, la casa sa proprie. In ziua de Crăciun la orele 3 d. a. aproape întreg poporul din Răşinar în frunte cu comitetul par., representanţa corn. şi corpul învăţătoresc cu elevii şcoalei, au eşit în capul satului de cătră Sibiiu, spre a întâmpina conductul funebru. Fruntaşii satului duceau semne de doliu: prapore, steaguri negre şi lumini. De-odată să dă signalul prin clopotele bisericilor, că conductul să apropie de comună. Toţi aşteptam cu inima plină de jale trista întâlnire. Şi iată, că sosesc 2 trăsuri, una mai tristă decât alta. Preoţii fac ecteniile obicinuite şi conductul să pune în mişcare. Nu mi-e dat darul de a putea descrie jalea, ce o esprima acest trist conduct. Clopotele sunau mai înduioşate, ca altă dată şi răspândeau un văzduh prin sunetele lor vestea tristă despre nenorocul satului nost. Cu cântări funebrale, cântate de corpul învăţătoresc şi corul şcolar alternativ, am condus trupul fără vieaţa, la casa proprie, dela care nu de mult plecase — plin de încredere că să va întoarce deplin însănătoşa. Acuma era oar’ acasă preotul losif Goga, dar’ nesimţitor şi rece şi nu era în atare a vedea sbuciumările, vaetele şi ţipetele nefericitei sale familii... * In 27 Dec. la ora 1 da. era anunţată înmormântarea fericitului defunct. Mulţimea începea pe la 11 ore a. m a să aduna în apropierea casei mortului. Toate corporaţiunile din Răşinar s’au presentat spre a da ultimul onor vrednicului lor membru. La oara numită s’a începat serviciul obicinuit îa înmormântări în casă. Au servit Pron. domni protopresbiteri: I. Papiu şi I. Broc; preoţii: I. Popoviciu, I. Henteş, Geaca, G. Modran, M. Lutigu şi V. Runcean. Răspunsurile funebrale le-au dat învăţătorii din Răşinar, Poplaca, Sadu şi un grup de tineri studenţi din Răşinar. După săvârşirea slujbei din casă am plecat la biserică. Stradele pe cari le-am percurs erau tixite de public din Răşinar şi jur. Şi cum nu, căci doar’ iubitul defunct să bucura nu numai de stima şi pretinia Răşinărenilor, ci şi de cea a altor bărbaţi de valoare din jur şi depărtări. Am observat între alţii pe: Prof. d-ni: Dr. E. Roşea dir. semin., M. Voileanu, ases., cons., Dr. P. Şpan, Octavian Tăslăuan, secretar la consulatul român din Budapesta, N. Maneguţiu, şi doamna: Dr. I. Fruma, L. Tritean şi doamna G. Comşa şi doamna; Dr. L Lupaş, A. Bratu, T. Popoviciu, T. Petrişor şi D. Bunea preoţi, N. Enescu, N. Muntiu, I. Rebega şi alţi mulţi on. domni şi doamne, pe cari i-am trecut din vedere. In biserică după săvârşirea serviciului funebru, fiind de faţă un public ne maipomenit în Răşinar, a urmat panegiricul rostit de Pron. domn asesor cons. M. Voibean, bunul şi sincerul prietin al răposatului. Toţi lăcrămau, toţi erau cu ochii ţintiţi asupra măestrului orator, care a ştiut atât de bine să arete virtuţile şi faptele nobile ale răposatului în Domnul. In faţa mormântului a ţinut o vorbire scurtă dar’ înduioşătoare print. local M. Lungu, un alt bun prietin al mortului fericit A urmat apoi un panegiric rostit de directorul şcoalei M. Frăţilă , care a arătat mai pe larg meritele şi calităţile defunctului. Panegiricul dlui M. Frăţilă îi face cinste deosebită. In decursul vorbirilor de la mormânt, sta în genunchi cu ochii ţintă în fundul gropii, un bătrân alb ca oaia şi gârbovit de povara a lor aproape 90 de ani. Era tatăl nefericit al părintelui Iosif — căruia îi s’a dat a vedea cu ochii săi groapa unicului său fiu şi a arunca cu mâna proprie bulgărul de pământ pe sicriul celui mai scump tesaur al său. Şi acum cioclii şi-au început slujba, nevoind a băga în samă strigătele de durere, sbuciumările şi vaetele nefericiţilor rămaşi în jale nespus de mare şi în grija lui D-zeu. Cu cântarea »In veci pomenirea lui« am plecat din locul plângerilor, mâhniţi şi amărîţi în suflet de perderea îndurată.Eola. Din Băháu. (Urmare şi fine.) Amintisem în anul trecut, că comuna Răhâu este păstorită de 2 preoţi şi anume de d-nii Ioan Firca şi Nic. Cărpinişan. Ambele parotiri sunt împărţite după numere în mod egal, serviciul divin îl săvârşesc priondându se cu săptămâna, eare la sărbători mai man strvtsc ambii pre. Ete ştiut, că acolo ilie are mai mulţi con preoţi, nu arareori lip legere, din causă, că ei sunt stăpâniţi de idei şi păreri deosebite. Trăind în veacul lumiinii trebue im adevăr ca conducătorii fireşti ai poporului, adecă preoţii şi învăţătorii să reverse lumină. Dacă în adevăr ţăranul este talpa casei şi naţiunei noastre, atunci el trebue învăţat şi apărat de eventualele curente stricăcioase esterne. Cu durere trebue să constat însă, că între bărbaţii noştri cărturari dela sate să mai sfiă Încă şi azi de aceia cari nu-şi cunosc chemarea. Spre ilustrarea acestei afirmaţiuni voiu aminti tristul dar adevăratul cas: două femei din Răhău aveau bărbaţi duşi în America şi nenorocirea a adus cu sine, că bărbaţii au murit acolo în urma multelor întâmplări ce să ivesc prin fabrici. Primind femeile ştirea acasă despre aceasta s’au decis a face soţilor lor înmormântare, întocmai ca şi cum caşul s’ar fi întâmplat acasă la comună. Ele îşi comunică dorinţa parochului Floca, la parochia căruia aparţineau, acesta îşi dădu învoirea întru toate, şi aşa într’o zi au şi dus planul în îndeplinire, închipuind pe mortul care era In America printr’o bucată de Ierna (buştean) şi percurgând astfel strada pănă la cimiter. Judece acum orice om dacă faptul acesta este compatibil cu vederile unui preot modern? Nu este aceasta o superstiţie dejositoare ? La nişte fiinţe simple se mai poate erta caşul, însă unui bărbat încâtva şcolit nici decum. Superstiţiunile la poporul nostru numai atunci să vor stânge şi perde, când cei cari poartă făclia spre a Împrăştia raze de lumină, vor fi capabili a înfrâge cu tărie sufletească pornirile rele înrădăcinate în sinul poporului nostru. Şi mă opresc aci pentru a numai aduce şi alte asemenea pilde triste. Spre a nu mă abate dela obiectul impus, amintesc că cu totul altcum stă lucrul cu parochul Nicolae Cărpinişan a cărui deviză este: »cultivarea poporului român«. Iată câteva fapte vrednice ale acestui bărbat: Este cunoscut modul, cum în cele mai multe biserici ale noastre se cântă cântările bisericeşti după melodiile vechi, adecă cum ni le-au lăsat cantorii bătrâni. Azi în această comună, la stăruinţa dânsului, cântările bisericeşti se esecută după melodiile nouă. Ce a făcut dânsul ? A adunat pe toţi cântăreţii de strană şi alţi binevoitori, şii-a instruat în decursul etnilor plictisitoare, aşa că azi sunt pedate în biserica de aici melodiile vechi bisericeşti. La anul 1894 nr. 40, acest valoros ziar între alte lucruri bune şi folositoare puse la cale, a publicat un »Concurs literar« pentru lucrarea de monografii de ale comunelor române din comitatul Suului. Concursul a aflat răsunet la mai mulţi, între cari şi ţarobhul . Cârpinişan nu a întârzat de a scrie şi trimise la concurs mocomunei Rehiu, rare lucrare cu premiul III de 10 cor. ACIV A c Ceti torul© lățește „Foaia Poporului“ între ZZ, cunoscuții tei!...........