Foaia poporului, 1906 (Anul 14, nr. 1-52)

1906-01-14 / nr. 1

Nr. 1 FOAIA POPORULUI Pag. 3 ochii lor »Ce Crăciun« ziceau unii »n­u eram obicinuiţi să-i ascultăm vocea sonoră și plăcută la astfel de ocasiuni, dar, acum ve­dem, că am perdut fala bisericii noastre«. Noi, cari am trăit în nemijlocită apro­priere cu dânsul, l’am cunoscut de cap lu­minat, om cu inimă caldă pentru toate lu­crurile bune şi însufleţit pentru combaterea rîului, ce îndrăsnea a se vîrî în societatea noastră din Răşinar, cum şi In afară de co­muna, ce o păstorea. Dar nu s’a îngrijit de binele societăţii omeneşti numai prin făptui, că a lucrat cu vrednicie şi demnitate, ci s’a îngrijit a lăsa în urma sa şi o famile bine crescută şi cu por­niri de renume bun. Fiul răposatului e Octa­­vian Goga, talentatul nostru poet, copil cre­scut sub paza şi înţelepciunea vrednicului său tată, a preotului Iosif Goga. Dar, vai pe când tata să bucura de ro­dul ostenelelor sale, feciorul să întristează de perderea iubitului său tată. Răşinărenii nu au avut zile de bu­curie pe sărbătorile Naşterii, ci zile de jale, de plângere şi tânguire. Căci în loc de a avea pe iubitul părinte Iosif în mijlocul nost, vesel şi sfătuitor, aveam să-l primim în ziua de Crăciun rece şi negrâitor. Aveam anume, să primim coşciugul, care cuprindea trupul rece al păstorului nost sufletesc, pe care-1 aducea adânc întristata familie din Sibiiu, la casa sa proprie. In ziua de Crăciun la orele 3 d. a. aproape întreg poporul din Răşinar în frunte cu comitetul par., representanţa corn. şi cor­pul învăţătoresc cu elevii şcoalei, au eşit în capul satului de cătră Sibiiu, spre a întâmpina conductul funebru. Fruntaşii satului duceau semne de doliu: prapore, steaguri negre şi lumini. De-odată să dă signalul prin clopotele bisericilor, că conductul să apropie de co­mună. Toţi aşteptam cu inima plină de jale trista întâlnire. Şi iată, că sosesc 2 trăsuri, una mai tristă decât alta. Preoţii fac ecteniile obicinuite şi conductul să pune în mişcare. Nu mi-e dat darul de a putea descrie jalea, ce o esprima acest trist conduct. Clopotele sunau mai înduioşate, ca altă dată şi răspândeau un văzduh prin sunetele lor vestea tristă despre nenorocul satului nost. Cu cântări funebrale, cântate de corpul în­văţătoresc şi corul şcolar alternativ, am con­dus trupul fără vieaţa, la casa proprie, dela care nu de mult plecase — plin de încredere că să va întoarce deplin însănătoşa. Acuma era oar’ acasă preotul losif Goga, dar’ nesimţitor şi rece şi nu era în atare a vedea sbuciumările, vaetele şi ţipetele nefericitei sale familii... * In 27 Dec. la ora 1 da. era anunţată în­mormântarea fericitului defunct. Mulţimea începea pe la 11 ore a. m a să aduna în apropierea casei mortului. Toate corporaţiunile din Răşinar s’au presentat spre a da ultimul onor vrednicului lor membru. La oara numită s’a începat serviciul obicinuit îa înmormântări în casă. Au servit Pr­­on. domni protopresbiteri: I. Papiu şi I. Broc; preoţii: I. Popoviciu, I. Henteş, G­eaca, G. Modran, M. Lutigu şi V. Runcean. Răspunsurile funebrale le-au dat învă­ţătorii din Răşinar, Poplaca, Sadu şi un grup de tineri studenţi din Răşinar. După săvârşirea slujbei din casă am plecat la biserică. Stradele pe cari le-am percurs erau tixite de public din Răşinar şi jur. Şi cum nu, căci doar’ iubitul defunct să bucura nu numai de stima şi pretinia Ră­­şinărenilor, ci şi de cea a altor bărbaţi de valoare din jur şi depărtări. Am observat între alţii pe: Pr­­of. d-ni: Dr. E. Roşea dir. semin., M. Voileanu, ases., cons., Dr. P. Şpan, Octavian Tăslăuan, se­cretar la consulatul român din Budapesta, N. Maneguţiu, şi doamna: Dr. I. Fruma, L. Tritean şi doamna­ G. Comşa şi doamna; Dr. L Lupaş, A. Bratu, T. Popoviciu, T. Pe­­trişor şi D. Bunea preoţi, N. Enescu, N. Muntiu, I. Rebega şi alţi mulţi on. domni şi doamne, pe cari i-am trecut din vedere. In biserică după săvârşirea serviciului funebru, fiind de faţă un public ne mai­po­menit în Răşinar, a urmat panegiricul rostit de Pr­­on. domn asesor cons. M. Voibean, bunul şi sincerul prietin al răposatului. Toţi lăcrămau, toţi erau cu ochii ţin­tiţi asupra măestrului orator, care a ştiut atât de bine să arete virtuţile şi faptele nobile ale răposatului în Domnul. In faţa mormântului a ţinut o vorbire scurtă dar’ înduioşătoare p­rint. local M. Lungu, un alt bun prietin al mortului fericit A urmat apoi un panegiric rostit de directorul şcoalei M. Frăţilă , care a arătat mai pe larg meritele şi calităţile defunctului. Panegiricul dlui M. Frăţilă îi face cinste deo­­sebită. In decursul vorbirilor de la mormânt, sta în genunchi cu ochii ţintă în fundul gro­pii, un bătrân alb ca oaia şi gârbovit de po­vara a lor aproape 90 de ani. Era tatăl ne­fericit al părintelui Iosif — căruia îi s’a dat a vedea cu ochii săi groapa unicului său fiu şi a arunca cu mâna proprie bulgărul de pământ pe sicriul celui mai scump tesaur al său. Şi acum cioclii şi-au început slujba, ne­voind a băga în samă strigătele de durere, sbuciumările şi vaetele nefericiţilor rămaşi în jale nespus de mare şi în grija lui D-zeu. Cu cântarea »In veci pomenirea lui« am plecat din locul plângerilor, mâhniţi şi amă­­rîţi în suflet de perderea îndurată.­­Eo­la. Din Băháu. (Urmare şi fine.) Amintisem în anul trecut, că co­muna Răhâu este păstorită de 2 preoţi şi anume de d-nii Ioan Firca şi Nic. Cărpinişan. Ambele parotiri sunt îm­părţite după numere în mod egal, ser­viciul divin îl săvârşesc priondându se cu săptămâna, eare la sărbători mai man strvtsc ambii pre. E­te ştiut, că acolo ilie are mai mulţi con preoţi, nu arare­ori lip legere, din causă, că ei sunt stăpâniţi de idei şi păreri deosebite. Trăind în veacul lumiinii trebue im adevăr ca conducătorii fireşti ai popo­rului, adecă preoţii şi învăţătorii să re­verse lumină. Dacă în adevăr ţăranul este talpa casei şi naţiunei noastre, atunci el trebue învăţat şi apărat de eventualele curente stricăcioase esterne. Cu durere trebue să constat însă, că între bărbaţii noştri cărturari dela sate să mai sfiă Încă şi azi de aceia cari nu-­şi cunosc chemarea. Spre ilustrarea acestei afirmaţiuni voiu aminti tristul dar adevăratul cas: două femei din Răhău aveau bărbaţi duşi în America şi nenorocirea a adus cu sine, că bărbaţii au murit acolo în urma multelor întâmplări ce să ivesc prin fabrici. Primind femeile ştirea acasă despre aceasta s’au decis a face soţilor lor înmormântare, întocmai ca şi cum caşul s’ar fi întâmplat acasă la comună. Ele îşi comunică dorinţa pa­­rochului Floca, la parochia căruia aparţi­neau, acesta îşi dădu învoirea întru toate, şi aşa într’o zi au şi dus planul în în­deplinire, închipuind pe mortul care era In America printr’o bucată de Ierna (buştean) şi percurgând astfel strada pănă la cimiter. Judece acum ori­ce om dacă faptul acesta este compatibil cu vederile unui preot modern? Nu este aceasta o su­perstiţie dejositoare ? La nişte fiinţe simple se mai poate erta caşul, însă unui bărbat încâtva şcolit nici decum. Superstiţiunile la poporul nostru numai atunci să vor stânge şi perde, când cei cari poartă făclia spre a Împrăştia raze de lumină, vor fi capabili a în­­frâge cu tărie sufletească pornirile rele înrădăcinate în sinul poporului nostru. Şi mă opresc aci pentru a numai aduce şi alte asemenea pilde triste. Spre a nu mă abate dela obiectul impus, amintesc că cu totul altcum stă lucrul cu parochul Nicolae Cărpinişan a cărui deviză este: »cultivarea popo­rului român«. Iată câteva fapte vrednice ale acestui bărbat: Este cunoscut modul, cum în cele mai multe biserici ale noastre se cântă cântările bisericeşti după melodiile vechi, adecă cum ni­ le-au lăsat cantorii bă­trâni. Azi în această comună, la stă­ruinţa dânsului, cântările bisericeşti se esecută după melodiile nouă. Ce a făcut dânsul ? A adunat pe toţi cântăreţii de strană şi alţi binevoitori, şi­­i-a instruat în decursul etnilor plictisitoare, aşa că azi sunt pedate în biserica de aici melodiile vechi bisericeşti. La anul 1894 nr. 40, acest va­loros ziar între alte lucruri bune şi folositoare puse la cale, a publicat un »Concurs literar« pentru lucrarea de monografii de ale comunelor române din comitatul S­­uului. Concursul a aflat răsunet la mai mulţi, între cari şi ţarobhul . Cârpinişan nu a întârzat de a scrie şi trimise la concurs mo­­comunei Rehiu, rare lucrare­­ cu premiul III de 10 cor. A­CIV­ A c Ceti torul© lățește „Foaia Poporului“ între ZZ, cunoscuții tei!...........

Next