Foaia poporului, 1913 (Anul 21, nr. 1-52)

1913-01-14 / nr. 1

PREŢ­UL ABONAMEN­T­­ ■ IAŞI: Pe un an............................4 cor. 40 bani. Pe o jumătate de an ... 2 cor. 20 bani. K­esania, America şi alte ţări străine 11 cor. anual. Abonamente se fac la „Tipografia Poporului“ Sibiiu. Foaie politică Apare în fiecare Duminecă. Telefon Nr. 146. Adresa telegrafică: »Foaia Poporului«, Sibiiu. INSERATE: Mă primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI (Strada Măcelarilor Nr. 12). Un şir petit prima­ dată 14 bani, a doua oară 12 bani, a treia­ oară 10 bani. După 20 de ani de muncă. Cu numărul acesta, Foaia Poporului, cem­unui veche gazetă pentru popor, păşeşte in­mul al 21-lea al Vieţii sale, pusă în­treagă în slujba apărării şi luminării popo­rului nostru mai ales de la ţară. Douăzeci de ani nu e puţin nici în viaţa unui om, cu atât mai puţin însă în viaţa unui popor, care, ca şi al nostru, a început să răsufle mai liber numai de câţiva zeci de ani. Eră în anul 1892. Poporul se deştep­tase mult. Oamenii noştri nu se mai mul­­ţumiiau numai cu ştirile, ce le aflau din când în când de la fruntaşii satelor despre luptele, pe cari le purtau conducătorii no­ştri pentru liberarea naţiunii din jugul­­ străin. Ei doriau să afle singuri deadrep-­­­tul tot ce se întâmplă de însemnătate în­­ privinţa aceasta în ţara noastră, ba dorinţă lor mergea şi mai departe, voiau ştiri şi din alte părţi ale lumii. Se aşteptau şi la îndemnuri pe terenul bisericesc, şcolar şi economic, doriau şi pagini de petrecere, în care sufletul lor să se înveselească cu poe­ziile, glumele şi povestirile noastre popo­rale. Câţiva tineri scriitori din jurul „Tribu­nei“ de la Sibiiu, cari au priceput mai bine trebuinţele sufleteşti ale poporului nostru, au chibzuit în anul 1892 în mai multe rân­duri asupra mijloacelor de-a împlini do­rinţele culturale ale poporului nostru. Cel mai bun mijloc l-au găsit a fi înfiinţarea unei foi scrise anume pentru popor, după cum propusese dl Septmiu Albini. Hotă­­rîrea s’a înfăptuit în curând, ceea ce a fost cu atât mai uşor, că între cei ce se sfătuiau eră şi Ioan Rusu Siriana, cel mai bun scriitor pentru popor, pe care-l aveam, şi totodată cel mai bun propagandist poporul al nostru. In preajma anului 1893, întâiul nu­măr din Foaia Poporului porneşte înspre satele româneşti, ducând cu el solia unei lumini nouă pentru popor. Pe pagina în­tâi­, redacţia foii arată de ce idei e călău­zită în munca ei. Cu adevărată evlavie re­producem în cele următoare primul articol tipărit în Foaia Poporului, dar şi cu ade­vărată mândrie, pentrucă el dovedeşte mai bine cum cei ce s’au rânduit în vreme de douăzeci de ani la scrierea acestei foi nu s’au abătut nicicând dela planul odată ho­­tărit, ca Foaia Poporului să fie un lumi­nător al cunoştiinţei naţionale şi un îndru­­■ ttor pe calea culturii naţionale. Iată, ce ziceau întemeietorii „Foii Po­rului“ : „Foaia aceasta iese din popor, pentru o***! „Doritori de-a vedea naţiunea noastră înaintată, ştiind cât e încă de făcut la sate, ne vom îndreptă mereu privirile înspre ţă­rănime, îndemnându-o să cetească, zi­­cându-i : „Când obosiţi de munca grea, ce aţi săvârşit-o în ogoarele voastre, pe coastele dealurilor ori în fundul pădurilor, vă veţi întoarce acasă să odihniţi în sânul fami­liei, nu uitaţi că hrana sufletească, ce aţi luat-o în clipele de repaus, vă întăreşte în­tocmai ca hrana cea trupească! Iar sufletul prin cetire se hrăneşte şi pentru întregul neam bogăţie este, când mulţi dintri ai no­ştri se vor adăpa la izvorul limpede al cu­­noştinţii de carte, deoarece în veacul, în care se lucrează cu abur şi electricitate, numai popoarele ştiutoare de carte pot da înainte. „Adesea omul asudat de lucru crede a se reculege culcându-se la umbră pe iarbă udă, înrourată, ori bând apa rece a izvo­rului. In aceeaş Vreme însă poate primi o boală grea, de moarte chiar, pentru cuvânt, că a fost cu nebăgare de samă la ceea ce face. Aşa şi cetirea unor lucruri nepotrivite ar putea să învenineze sufletul. „Auzim doară de-atâtea ori zicându-se între popor: „I-a stricat ceti­tul!“ „De ce şi cum i-a stricat? „Pot fi două cauze: N’au înţeles, ce au cetit sau că au înţeles rău, ori că au fost rele cele ce au­ cetit, pentrucă din su­medenia de lucruri, ce s’au scris pentru popor, multe nu-s potrivite. „Punem ca chemare­a foii noastre să umple acest gol. „îmbogăţirea minţii, ridicarea moravu­rilor poporaţiei rurale (dela sate) a noa­stre prin cetire, iată ce ne propunem. „De aceea foaia se va scrie numai pen­tru sate, pentru acea parte a poporului no­stru, care toată săptămâna munceşte din greu, pe soare şi ninsoare, ca să poată trăi pe sărăcie, p­e care se lipseşte pe dânsa pentru a putea creşte copii pentru şcoală şi feciori patriei, care numai Dumineca şi în sărbători are vreme să cetească. „Scoasă cu dorinţa de-a apără pe plu­garii români, deschidem paginile foii noa­stre tuturor dreptelor plângeri, ce ni s’or trimite. Ne vom ridică glasul de câte ori vom vedea nedreptăţi, vom fi necruţători faţă cu protivnicii de neam străin întocmai cât de puţin vom răbda răul venit din par­tea celor ce ai noştri se numesc. „Doritori ai propăşirii economice, vom arătă cuceririle (înaintările), ce s’au făcut pe acest teren în celelalte ţări înaintate, ca astfel ţăranii noştri să aibă şi ei din ce se îndemnă a da înminte. „Prin pilde vii dela noi şi din ţări străine vom arătă mai presus de toate bu­nătăţile şcoalei, ca Românii toţi să se în­demne a trimite copiii la şcoală, ca astfel să ajungă şi poporul nostru fruntaş, iar nu împilat (asuprit). „Doritori ca buna chibzuinţă să fie şi de aici încolo însuşire de căpetenie la să­tenii noştri, nu vom uită a le spune, cât datoresc legii şi a-i povăţui tot pe calea adevăratului patriotism. „Mândri de patria liberă şi indepen­dentă a fraţilor noştri din România, vom da seamă despre toate câte se petrec din­colo, în Ţară. „Vom arătă, care popoară sunt vred­nice de dragostea noastră şi de care să ne ferim.­­ „Ne vom face, mai presus de toate, chemare, ca atunci, când vom desvolta min­tea, să cultivăm inima poporaţiunii noastre de la sate, ca în aceeaş vreme, când mintea i se luminează prin învăţături folositoare, inimile să se înalţe cu mândrie în drago­stea naţională. „Vom propovădui deci iubirea de fra­te: suntem fii ai aceleeaş naţiuni! Pe gâl­­cevoşi îi vom scoate dintre noi, pe pizmă­­tăreţi îi vom arătă cu degetul, pe hoţi însă vom căută să-i îndreptăm. De perduţi ne vom feri, iar cât despre cei vânduţi, îi vom acoperi cu ură. „In dragostea noastră vom păstră a­­ceeaş măsură pentru bogaţi ca şi pentru săraci. Iubim coliba săracului, cu vatra ei cea rece, şi ne vom întoarce de cătră bo­gatul desfătat, dacă inima nu i-ar fi cu­rată. Ne vom uită, că în acele colibi ne-am păstrat obiceiurile străbune, limba noastră dulce. Chiar dintre cărturarii fruntaşi ai noştri, cei mai mulţi au fost crescuţi în să­răcie, toţi am avut ori avem părinţi, cari au arat şi ară, toţi am fost alăptaţi şi ador­miţi de mamele noastre în umbrarul, ce ni-i făcea la capătul holdelor pline de rod; puţini dintre noi nu-şi vor aduce aminte cu duioşie de fericitele zile, când tata întor­­cându-se seara de la plug, pe noi ne ridică întâiu în braţe, iar mama ne pregătia trăi­stuţa cea mai aleasă trimiţându-ne la şcoală. „Vom scrie foaia noastră încălziţi de aceste aduceri aminte, întăriţi cu legătura, ce o avem cu satele, îndemnaţi de râvna, ce veşnic ne frământă, a lucra pentru po­por, pentru scoaterea lui din starea de faţă la o viaţă mai fericitoare, la limanul mult dorit de toţi aleşii naţiunii noastre. „Din popor cătră popor îndreptându­­ne, nădăjduim să găsim acelaş suflet cald pretutindeni, cu care dragoste ne punem noi în slujba cauzei poporului, care este şi trebuie să rămână cauza noastră a tu­turora“, 1

Next