Gândirea, 1929 (Anul 9, nr. 1-12)

1929-03-01 / nr. 3

arbitrar la o schemă care, în anumite cazuri, poate fi streină. Pilde am dat în critica spiritului asiatic inter­pretat filologicește (comparație ambudentă cu sistemele filosofice europene) de către știința apuseană. Substanța culturii e viața spirituală, manifestată di­vers, dar întotdeauna viu. Odată ce valorificăm această viață spirituală — cu toate înfrângerile, dibuelile, vic­toriile și elanurile ei — totul trebuie să i se subordo­neze. Totul — adică toate rezultatele științifice, ela­borate prin munca filologică. Să fim însă atenți : nu întotdeauna munca filologică poate fi de folos , și mai ales, niciodată nu poate fi privită ca un scop în sine. Dacă sunt savanți cari se opresc la ea, trebuie să-i răsplătim ca pe buni și harnici lucrători, dar in­teresul și stima noastră e gratuită... Despre metodele proprii unei juste munci culturale vomu scrie altădată. MIRCEA ELIADE CRONICA LITERARA CEZAR PETRESCU Note cu prilejul apariției romanului „întunecare“ Mersul general al epocii noastre plecând, inițial, de la creația în care datele intime se întretăiau confuz și neorganizat cu cele exterioare, se îndreaptă acum spre separarea de început definitiv, ca, între ape și uscat, a acestor două domenii, în fond cu totul distincte , năzuind să spargă tiparele prime și să se purifice de excesul subiectiv, proza românească a evoluat evident și într'un timp relativ scurt, de la liric spre epic. Integrată în cadrul acestui mers, deocamdată propriu numai câtorva dintre scriitorii autohtoni dar tinzând să devină colectiv, literatura d-lui Cezar Petrescu se identifică perfect acestui traed­ al epocii și se cere urmărită ca atare... Cules în bună­ parte din rubrica­ purtând acelaș nume, începută în „Hiena" și continuată apoi în ,,Gândirea”, primul volum al d-lui Cezar Petrescu, ,,Scrisorile unui Răzeș”, păstra toate cusururile și toate calitățile acestei rubrici : jumătate literatură, jumătate gazetărie. Adică fragmente de viață copiate direct. Fapte prea apropiate sciitorului ca el să le poată destăinui perfect obiectiv , întâmplări și dureri care nu se detașaseră încă sufi­cient, prin timp, de sufletul său. Pretutindeni, trecută ca un arcuș peste sensibilitatea sa, natura nu rămâne niciodată un simplu pretext descriptiv : fie că se întoarce în podgoria de odinioară, fie că își caută dureros urmele primei iubiri în prejma morei lui Iliuț sau regăsește merii sălbăteciți în parcul boeresc odinioară și închis lui ca un paradis, pretu­tindeni, natura se integrează și adună cu stările de suflet ale scriitorului , capătă valori simbolice. Intr'o măsură sadoveniste, aceste schițe depășesc însă atmosfera obișnuită și linia de plutire în artă a semănătorismului propriu zis, printr'o mai precisă și susținută tendință de intelectualizare , atât în decor cât și a tipului din lăuntrul lui. In acest sens, „Râsul” și „Socoteala" sunt­­ dovezi și punți arcuite spre Drumul cu Plopi”. Dacă în „Scrisorile unui Răzeș” povestirile tindeau să se desfășoare într'un mediu exclusiv rural,­cu cel de-al doilea volum, acest mediu își schimbă definitiv și integral decorul , toate nuvelele din „Drumul cu Plopi” curg într’un cadru provincial , de târg sau de mahala. Această nouă situare a literaturii d-lui Cezar Pe­trescu corespunde, în plan interior, tocmai acelei ten­dințe de intelectualizare a personagiilor sale : viața de provincie fiind, adesea, mult mai proprie și adecvată psihologismului. Uniform și banal, orașul de provincie silește toate visurile individului să recadă în sine : neputându-se rezolva exterior, ele vor trebui, asemeni apelor subterane, să-și facă negreșit curs lăuntric. Drama pe care o trăesc eroii cărței „Drumul cu Plopi”, în majoritatea lor, este, enunțată linear, drama deza­cordului dintre sexe, surprinsă în aspectele ei prin­cipale : dezacordul în iubire, în căsătorie și în viața socială. De aceia , anecdotic judecate, nuvelele d-lui Cezar Petrescu sunt realizări literare independente una de alta ; în fond însă, toate alcătuesc capitolele unui aceluiaș roman , al solitudinei individului în viața de provincie, rezultată din izolarea lui psihologică. De bună seamă inadaptabili, inadaptabilitatea inșilor din „Drumul cu Plopi" este de alt substrat decât, de pildă, aceia a eroilor d-lui Brătescu-Voinești : în vreme ce, la autorul lui „Neculăiță Minciună" inadaptarea provine mai mult dintr’o ciocnire socială, la Cezar Petrescu ea survine dintr’o izolare psihologică. Dife­rențiat deasemeni de d. Brătescu-Voinești care caută, pentru precizarea conflictelor, suflete excepționale, d. Cezar Petrescu se fixează literar numai asupra 105

Next