Gazeta Învățământului, 1971 (Anul 23, nr. 1070-1086)
1971-01-22 / nr. 1072
t QA~ZETA INVATAMINTULUI EDITATA DE MINISTERUL INVAȚAMiNTULUI ȘI COMITETUL UNIUNII SINDICATELOR DIN INVAȚĂMÂNT ȘI CULTURA TEMEIUL CEL VEȘNIC AL UNIRII Dacă 24 ianuarie 1859 a însemnat sfîrșitul durerii unui neam care de mult, tare de mult, aștepta o dreapta sărbătoare, adică începutul sfîrșitului de a trăi despărțit în trei provincii, se cuvine ca, măcar o dată pe an, să închinăm acestei zile un imn de slavă. A fost Unirea din 1859 o lacrimă tîrzie din plînsul celor două mii de ani de silnic separatism, preschimbată în lacrima bucuriei. A fost visul care de veacuri reînvia mereu în vatra poporului român și care, în sfîrșit și măcar parțial, se înfăptuia. Ursita își întorcea, în sfîrșit, fața spre noi iar Unirea cea dinții era tăgăduirea Unirii desăvîrșite, complete. Poate stăpînirile lui Mircea și Ștefan în Transilvania, poate răvășirile transmontane ale lui Petru voievod Rareș, poate cărțile scrise cu tiparnița lui Coresi, poate acea „pohtă ce-am pohtit“ a Viteazului care a fulgerat, cu agora-i spadă, toate zările carpatine, poate strădania culturală a Școlii ardelene, poate înflăcărarea lui Gheorghe Lazăr, poate cărțile din desaga ciobanului Badea Cîrțan, poate transhumanța din Dunăre-n Maramureș și din Crișuri în țărmul Mării Negre, poate nunțile și fetele furate prin Prislop, prin Dorne, prin Oituz, prin Vrancea, prin Bratocea, Bran, Cîineni, Lainici sau Vîrciorova au făcut ca hotarele silnice, cu semnele unor puteri mari și străine, să nu fie ținute samă și frații să se apropie, să se ajute, să schimbe mărfuri, idei și cîntece, să-și sporească sentimentul și conștiința frăției. Temeiul Unirii se zidește pe geografie, pe etnogeneza daco-romană, pe datini și obiceiuri comune, pe sentimente și conștiința națională, pe cultura românească, pe economia și administrația proprie, pe năzuința neabătută spre libertate, independență și suveranitate. Sentimentul și conștiința unității sînt străvechi. Cronicarii se tălmăcesc, la vremea lor. Ureche:„Toți de Târiin se trag". Miron Costin : „Lăcuitorii țării noastre ai Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești... toți de un neam și odată descălecați sint“. Stolnicul Constantin Cantacuzino: ....Că toți aceștia dintr-o fîntînă au izvorlt și cură“. Vremea și cultura au dezvoltat sentimentul unității într-o conștiință a unității poporului român. Iar unitatea a devenit o latură intrinsecă a conștiinței naționale care, la sfîrșitul veacului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, se cristaliza la noi ca și la toate popoarele Europei. Românii au trăit această prefacere odată cu italienii și germanii, cu sîrbii și polonii, cu cehii, cu grecii, cu bulgarii. Toți visau, vindeau și lucrau atunci pentru libertate economică, socială, politică și unitate națională. Oamenii anului 48 au avut conștiința unității infiltrată în singe. Viața lor însemna Unirea poporului și cucerirea independenței naționale. Numai așa au putut scrie „Răsunetul", „Cîntarea României“, „Deșteptarea României“, „Hora Unirii“, cînd România exista doar în sufletul lor, în mintea și în inima poporului, ca un suprem deziderat. Deși înfrînți în revoluția lor, pașoptiștii n-au slăbit o clipă lupta pentru Unire. Bălcescu scria în acei ani : „România noastră va exista deci... Oricine nu o vede...". Toți cei care s-au bătut și s-au jertfit pentru ea n-au putut concepe Unirea decit întreagă, deplină, desăvîrșită. Și chiar dacă în 24 ianuarie 1859 n-o puteau numi în religios, o purtau totuși închisă cu grijă și înțelepciune, în inimi și-n cugete, așa cum o purta, de la naștere, întregul popor. Acum, cînd se împlinesc o sută doisprezece ani de la 24 ianuarie 1859 și cincizeci și trei de la 1 decembrie 1918, vede oricine că temeiul Unirii a dobîndit tăria granitului și sensul eternității iar sărbătoarea Unirii, în anul semicenteu, nândul creării Partidului Comunist Român, se încarcă de noi semnificații. DUMITRU ALMAȘ A Laboratorul de analiză a procesului de învățămînt Interviu cu prof. univ. dr. PAVEL APOSTOL, membru al Academiei de științe sociale și politice întors în țară după o călătorie de studii în Republica Federală a Germaniei — unde a ținut prelegeri la cîteva universități și institute pedagogice — și în Danemarca, unde a făcut parte din conducerea Conferinței de inovație socială de la Elsinore, prof. univ. dr. PAVEL APOSTOL, prorector al Institutului central de perfecționare a personalului didactic, a fost solicitat de noi să răspundă la cîteva întrebări în legătură cu activitatea Laboratorului de analiză a procesului de învățămînt (L.A.P.I.), pe care îl conduce în cadrul respectivului institut. Red.: Care este stadiul actual al lucrărilor laboratorului ? P. Apostol. După o perioadă de organizare, care a durat de la 15 aprilie pînă la 1 octombrie 1970. Laboratorul de analiză a procesului de învățămînt și-a conturat structura organizatorică, proiectul de cercetare — care a și intrat în planul de cercetare al Academiei de științe sociale și politice — și a reușit să-și schițeze metodologia, în toată perioada de organizare au fost realizate contacte pe plan internațional, necesare pentru buna desfășurare a activității de viitor inițiindu-se unele acțiuni și asigurîndu-se colaborarea unor specialiști de renume mondial. Red.: După cîte știm, laboratorul a fost înființat de Ministerul Invățămîntului în scopul de a aplica o metodologie foarte modernă și eficientă la cercetarea probleme de mare actualitate unor ale procesului de învățămînt. P. Apostol: Anume a acelor probleme pentru care se cere găsirea unor soluții în vederea accelerării modernizării educației. Laboratorul este specializat în problemele procesului de învățămînt, adică nu studiază problemele privind sistemul de învățămînt, ci modul cum se desfășoară activitatea înăuntrul sistemului. Termenul de „analiză“ este împrumutat din terminologia cercetării contemporane și se referă la analiza de sistem sau sistemică, ceea ce înseamnă că procesul de învățămînt este studiat ca un sistem dinamic și componentele sale sunt examinate în lumina funcției lor în cadrul acestui sistem. Metodologia este aceea a cercetării operaționale. Fără a reprezenta o aplicare mecanică a cercetării operaționale practicate în domeniul economic, militar sau administrativ, ea este o variantă originală a acesteia, o adaptare a cercetării operaționale la specificul procesului de învățămînt. Red.: Acest punct de vedere a caracterizat și activitatea teoretică a laboratorului în cadrul unor reuniuni internaționale ? P. Apostol: Da — și este un punct de vedere care a suscitat un real interes în rîndul specialiștilor din alte țări. Aș releva că această concepție operațională asupra procesului de învățămînt a fost apreciată pozitiv de către departamentul de științe sociale al UNESCO și s-a bucurat de o primire favorabilă la Institutul internațional de educație de Hamburg, care, de altfel, a solidacitat laboratorul nostru să-i elaboreze proiecte de cercetare. De asemenea, la Conferința internațională de inovație socială care a avut loc la Elsinore și care s-a ocupat de aplicarea metodelor științifice ale cercetării viitorului la rezolvarea unor probleme sociale concrete, reprezentantul laboratorului s-a bucurat de cinstea de a prezenta, la dezbaterile asupra problemelor de educație, raportul inaugural, intitulat „Educația, un proces de formare de inventatori“. Aprecieri pozitive asupra concepției noastre operaționale sunt cuprinse, de pe altă parte, în scrisorile pe care ni le-au adresat numeroși experți în pedagogie din R. F. a Germaniei, Danemarca, Franța și unii experți în cercetarea operațională din Statele Unite și din alte țări. Red.: Utilizați frecvent, referindu-vă la activitatea laboratorulului, termenul „operațional“. Ce caracteristici implică el ? P. Apostol: Metodologia noastră se numește operațională fiindcă este preocupată de găsirea unor soluții eficiente, imediat aplicabile, fiindcă se bazează pe o analiză de sistem și fiindcă studiază soluțiile pe baza unei modelări în cadrul teoriei sistemelor. Realizăm o analiză operațională a procesului de învățămînt ținînd seama de finalitățile sale pedagogice, de condiționarea și mecanismele psihologice ale învățării. Dar, dincolo de această metodă de abor- Interviu realizat de OCT. BUZESCU (Continuare în pag. 2-a) Proletari din toate țarile unitive F ANUL XXIII Nr. 1072 Vineri 22 ianuarie 1911 4 pagini — 25 bani Trecem portul și dansurile din străbuni, la cei ce ne urmează Pagina a IiI-a CRONICĂ DE CINCINAL II Paginile albumului, întoarse de tata cu solemnitate, incet una cite una, povesteau, in imagini, istoria familiei mele. Singură nu m-aș fi hotărît, să-l răsfoiesc, deși era poate, la îndemînă și îl vedeam zilnic pe raftul în care ocupa un loc modest. Dar tata avea o plăcere fără margini să-i mîngîie filele, și azi puțin, mîine puțin, mi-a transmis-o și miere. Așa galbene și decolorapaginile acestea deveniseră pentru mine de aur curat. Străbunicii și bunicii, unii în portul cu ii și cojocele costumele înflorate, alții în orășenești de pe-atunci, cu atitudinile lor de stinghereală în fața fotografului, imaginile de grup compact cu fii și fiice, cu gineri și nurori, cu nepoți și veri din ramuri de mai departe, pe care noi azi nu le mai ținem ca neamuri, îmi surîdeau prietenos. Răsfoiam paginile încet și ascultam la fiecare povestea cu amănunte, cu povețe, cu învățămintele trase de tata de pe urma intîmplărilor pe care i le aminteau chipurile ce iau prin fața noastră, deșiși întîmplările evocau locuri și locurile evocau momente istorice din care se vedea cum se înalță o țară, cum se ridică, demn, un popor. La imaginile ce-l reprezentau pe el, tata se oprea mai mult. Dar eu pe acestea le priveam cu oarecare indiferență, pentru că îmi era mai drag să-l privesc aievea, căci se afla lângă mine, și-i auzeam vorbele domoale, și-i vedeam albastrul limpede al ochilor. Pozele lui erau șterse, fără culoare și mai ales fără glas. Dar intr-o zi fotografia tatii mi-a vorbit. M-a privit stăruitor. M-a ■ strigat chiar. M-am întors să-i spun și lui impresia, căci era desigur doar o impresie. Dar nu se afla lingă mine, începuse să-mi vorbească numai din fotografii. Merg adesea la album. Nu mai pot trăi fără să-l răsfoiesc. N-am bănuit de la început ce forță imensă ascunde în el. Dar tata a știut. De aceea mi s-a dăruit în fiecare zi cîte puțin, pînă la ultima filă. Acum am descoperit că în el sînt nu numai fotografii, ci chiar orașele și satele, rîurile și cîmpiile, dealurile și munții, pămîntul strămoșesc întreg — țara mea, cîntecele ei, frumusețile și bogățiile ei. Auzeam deunăzi un diriginte vorbind părinților elevilor săi despre sprijinul pe care-l pot da școlii în munca educativă. împrejurarea aceea m-a îndemnat să scriu. j E. M. DIN EXPERIENȚA ORGANIZAȚIILOR DE PARTID DIN ȘCOLI Cîteva modalități de lucru intem la mijlocul celui de-al doilea an școlar de cînd se aplică prevederea adoptată de Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român cu privire la acordarea dreptului de control al organizațiilor de partid din învățămînt asupra conducerilor administrative, măsură înscrisă în Statutul partidului nostru, vizînd în principal creșterea rolului și contribuției organizațiilor de bază în acțiunea complexă de continuă dezvoltare și perfecționare a procesului de instruire și educare a tinerelor generații. Pe această temă reliefăm cîteva modalități de lucru. „Obiectivele generale ale activității instituțiilor școlare sînt, în esența lor, aceleași — ne-a spus profesorul Dumitru Lupașcu, directorul Liceului din Baia de Arieș, județul Alba — dar abordarea lor și, mai ales, munca depusă pentru înfăptuirea lor capătă trăsături particulare la fiecare școală în funcție de experiența colectivului didactic, de profilul și mărimea școlii, de modul cum înțelege fiecare învățător și profesor să-și facă datoria. Ținînd seama de faptul că liceul nostru funcționează cu clasele I—XII și că este singura școală din oraș, direcția și biroul organizației de partid au acordat o mare atenție informării tuturor cadrelor didactice asupra sarcinilor ce le revin în fiecare etapă, antrenării lor la realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus", în condițiile unui colectiv didactic numeros, ale inițiativei și muncii dinamice este necesar să se asigure o justă și eficientă dirijare a tuturor influențelor educative exercitate asupra elevilor, o coordonare elastică a factorilor antrenați în activitate pentru a se evita paralelismele și suprapunerile, irosirea timpului, supraîncărcarea elevilor și a cadrelor didactice. Este tocmai ideea asupra căreia s-a oprit profesorul Gheorghe Țaiea, director adjunct al Liceului din Baia de Arieș și secretarul organizației de partid, din cadrul acestuia: „în primul rînd este necesar ca direcția școlii, biroul organizației de partid și comandantul de pionieri să știe cu precizie ce au de făcut. Pe această bază sînt întocmite în liceul nostru planurile de activitate, care prevăd atît obiective comune întregii instituții, cit și obiectivele specifice fiecărei organizații sau fiecărui gen de activitate. In felul acesta se evită repetările, și, pe de altă parte, se asigură ca fiecare factor să-și aducă contribuția specifică la realizarea unuia și aceluiași obiectiv. Toată această operație, care de fapt se repetă periodic, se desfășoară de regulă din inițiativa și cu concursul larg al biroului organizației de partid și noi vedem în ea una din manifestările concrete ale dreptului de control cu care a fost investită organizația“. Vizitind Liceul din Baia de Arieș am reținut preocuparea deosebită a colectivului didactic pentru educarea elevilor în spiritul dragostei față de muncă și pentru orientarea lor școlară și profesională. în acest scop s-au organizat vizite la întreprinderea minieră, întîlniri cu muncitori și tehnicieni etc. Bilunar se prezintă la panoul „Culmi de viață“ cele mai semnificative momente din viața și activitatea unor mari personalități ale științei și culturii, ca Nicolae Iorga, Traian Vuia, Henry Coandă, Gh. Țițeica, etc. Pe un alt panou este prezentat săptămînal, în detaliu, un institut de învățămînt superior, un liceu de specialitate, diferite întreprinderi și școli profesional ș.a.m.d. Aceste acțiuni se bucură de mare trecere în rîndul elevilor ajutîndu-i în orientarea școlară ș profesională. Profesoara Aurora Șerban, secretara biroului organizației de pârtid de la Liceul „Mihai Eminescu“ din municipul Cluj, ne-a vorbit larg despre preocuparea organizației de bază și a conducerii școli pentru instaurarea în școală a unui climat sănătos de muncă, baza pe creșterea răspunderii personal a membrilor de partid și a întregului personal al școlii față de îndeplinirea riguroasă a sarcinilor Al. GHITERA (Continuare în pag. 4-a)