Gazeta Învățământului, 1971 (Anul 23, nr. 1070-1086)

1971-01-22 / nr. 1072

t Q­A~Z­ETA INVATAMINTULUI EDITATA DE MINISTERUL INVAȚAMiNTULUI ȘI COMITETUL UNIUNII SINDICATELOR DIN INVAȚĂMÂNT ȘI CULTURA TEMEIUL CEL VEȘNIC AL UNIRII Dacă 24 ianuarie 1859 a însemnat sfîrșitul du­rerii unui neam care de mult, tare de mult, aștepta o dreapta sărbătoare, adică începutul sfîrșitului de a trăi despărțit în trei provincii, se cuvine ca, măcar o dată pe an, să închinăm acestei zile un imn de slavă. A fost Unirea din 1859 o lacrimă tîrzie din plînsul celor două mii de ani de silnic separatism, preschimbată în lacrima bucuriei. A fost visul care de veacuri reînvia mereu în vatra poporului român și care, în sfîrșit și măcar parțial, se înfăptuia. Ursita își întorcea, în sfîrșit, fața spre noi iar Unirea cea din­ții era tăgăduirea Unirii desăvîrșite, complete. Poa­te stăpînirile lui Mircea și Ștefan în Transilvania, poate răvășirile transmontane ale lui Petru vo­ievod Rareș, poate cărțile scrise cu tiparnița lui Coresi, poate acea „pohtă ce-am pohtit“ a Vitea­zului care a fulgerat, cu agora-i spadă, toate ză­rile carpatine, poate strădania culturală a Școlii ardelene, poate înflăcărarea lui Gheorghe Lazăr, poate cărțile din desaga ciobanului Badea Cîrțan, poate transhumanța din Dunăre-n Maramureș și din Crișuri în țărmul Mării Negre, poate nunțile și fetele furate prin Prislop, prin Dorne, prin Oituz, prin Vrancea, prin Bratocea, Bran, Cîi­­neni, Lainici sau Vîrciorova au făcut ca hotarele silnice, cu semnele unor puteri mari și străine, să nu fie ținute samă și frații să se apropie, să se ajute, să schimbe mărfuri, idei și cîntece, să-și sporească sentimentul și conștiința frăției. Temeiul Unirii se zidește pe geografie, pe et­­nogeneza daco-romană, pe datini și obiceiuri co­mune, pe sentimente și conștiința naționa­lă, pe cultura românească, pe economia și administra­ția proprie, pe năzuința neabătută spre libertate, independență și suveranitate. Sentimentul și con­­știința unității sînt străvechi. Cronicarii se tăl­măcesc, la vremea lor. Ureche:­­„Toți de Tâ­riin­­ se trag". Miron Costin : „Lăcuitorii țării noastre ai Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești... toți de un neam și odată descălecați sint“. Stolnicul Constantin Cantacu­zino: ....Că toți aceștia dintr-o fîntînă au izvorlt și cură“. Vremea și cultura au dezvoltat senti­mentul unității într-o conștiință a unității po­porului român. Iar unitatea a devenit o latură intrinsecă a conștiinței naționale care, la sfîrșitul veacului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, se cristaliza la noi ca și la toate po­poarele Europei. Românii au trăit această prefa­cere odată cu italienii și germanii, cu sîrbii și polonii, cu cehii, cu grecii, cu bulgarii. Toți vi­sau, vindeau și lucrau atunci pentru libertate economică, socială, politică și unitate națională. Oamenii anului 48 au avut conștiința unității infiltrată în singe. Viața lor însemna Unirea po­porului și cucerirea independenței naționale. Numai așa au putut scrie „Răsunetul", „Cîn­­tarea României“, „Deșteptarea României“, „Hora Unirii“, cînd România exista doar în sufletul lor, în mintea și în inima poporului, ca un suprem deziderat. Deși înfrînți în revoluția lor, pașoptiș­tii n-au slăbit o clipă lupta pentru Unire. Bălces­­cu scria în acei ani : „România noastră va exista deci... Ori­cine nu o vede...". Toți cei care s-au bătut și s-au jertfit pentru ea n-au putut concepe Unirea decit întreagă, de­plină, desăvîrșită. Și chiar dacă în 24 ianuarie 1859 n-o puteau numi în religios, o purtau totuși închisă cu grijă și înțelepciune, în inimi și-n cugete, așa cum o purta, de la naștere, întregul popor. Acum, cînd se împlinesc o sută doisprezece ani de la 24 ianuarie 1859 și cincizeci și trei de la 1 decembrie 1918, vede oricine că temeiul Unirii a dobîndit tăria granitului și sensul eter­nității iar sărbătoarea Unirii, în anul semicenteu, nândul creării Partidului Comunist Român, se încarcă de noi semnificații. DUMITRU ALMAȘ A Laboratorul de analiză a procesului de învățămînt Interviu cu prof. univ. dr. PAVEL APOSTOL, membru al Academiei de științe sociale și politice întors în țară după o călătorie de studii în Republica Federală a Germaniei — unde a ținut prelegeri la cîteva universități și institute pedagogice — și în Danemarca, unde a făcut parte din conducerea Con­ferinței de inovație socială de la Elsinore, prof. univ. dr. PAVEL APOSTOL, prorector al Institutului central de perfecționare a perso­nalului didactic, a fost solicitat de noi să răspundă la cîteva întrebări în legătură cu activitatea Laboratorului de analiză a procesului de în­vățămînt (L.A.P.I.), pe care îl conduce în cadrul respectivului institut. Red.: Care este stadiul actual al lucrărilor laboratorului ? P. Apostol. După o perioadă de organizare, care a durat de la 15 aprilie pînă la 1 octombrie 1970. Laboratorul de analiză a procesu­lui de învățămînt și-a conturat structura organizatorică, proiectul de cercetare — care a și intrat în planul de cercetare al Academiei de științe sociale și politice — și a reușit să-și schițeze metodologia, în toată perioada de organizare au fost realizate contacte pe plan in­ternațional, necesare pentru buna desfășurare a activității de viitor inițiindu-se unele acțiuni și asigu­­rîndu-se colaborarea unor specia­liști de renume mondial. Red.: După cîte știm, laborato­rul a fost înființat de Ministerul Invățămîntului în scopul de a a­­plica o metodologie foarte modernă și eficientă la cercetarea probleme de mare actualitate unor ale procesului de învățămînt. P. Apostol: Anume a acelor pro­bleme pentru care se cere găsirea unor soluții în vederea accelerării modernizării educației. Laborato­rul este specializat în problemele procesului de învățămînt, adică nu studiază problemele privind siste­mul de învățămînt, ci modul cum se desfășoară activitatea înăuntrul sistemului. Termenul de „analiză“ este împrumutat din terminologia cercetării contemporane și se re­feră la analiza de sistem sau sis­­temică, ceea ce înseamnă că pro­cesul de învățămînt este studiat ca un sistem dinamic și compo­nentele sale sunt examinate în lu­mina funcției lor în cadrul acestui sistem. Metodologia este aceea a cercetării operaționale. Fără a re­prezenta o aplicare mecanică a cercetării operaționale practicate în domeniul economic, militar sau administrativ, ea este o variantă ori­ginală a acesteia, o adaptare a cercetării operaționale la specificul procesului de învățămînt. Red.: Acest punct de vedere a caracterizat și activitatea teoretică a laboratorului în cadrul unor reuniuni internaționale ? P. Apostol: Da — și este un punct de vedere care a suscitat un real interes în rîndul specialiști­lor din alte țări. Aș releva că a­­ceastă concepție operațională asu­pra procesului de învățămînt a fost apreciată pozitiv de către de­partamentul de științe sociale al UNESCO și s-a bucurat de o pri­mire favorabilă la Institutul in­ternațional de educație de Hamburg, care, de altfel, a soli­da­citat laboratorul nostru să-i ela­boreze proiecte de cercetare. De ase­menea, la Conferința internațională de inovație socială care a avut loc la Elsinore și care s-a ocupat de aplica­rea metodelor științifice ale cercetă­rii viitorului la rezolvarea unor pro­bleme sociale concrete, reprezen­tantul laboratorului s-a bucurat de cinstea de a prezenta, la dezbate­rile asupra problemelor de educa­ție, raportul inaugural, intitulat „Educația, un proces de formare de inventatori“. Aprecieri pozitive a­­supra concepției noastre operațio­nale sunt cuprinse, de pe altă parte, în scrisorile pe care ni le-au a­­dresat numeroși experți în pedago­gie din R. F. a Germaniei, Dane­marca, Franța și unii experți în cer­cetarea operațională din Statele U­­nite și din alte țări. Red.: Utilizați frecvent, refe­­rindu-vă la activitatea laboratoru­­lului, termenul „operațional“. Ce caracteristici implică el ? P. Apostol: Metodologia noas­tră se numește operațională fiind­că este preocupată de găsirea unor soluții eficiente, imediat aplica­bile, fiindcă se bazează pe o ana­liză de sistem și fiindcă studiază soluțiile pe baza unei modelări în cadrul teoriei sistemelor. Reali­zăm o analiză operațională a proce­sului de învățămînt ținînd sea­ma de finalitățile sale pedagogice, de condiționarea și mecanismele psihologice ale învățării. Dar, din­colo de această metodă de abor- Interviu realizat de OCT. BUZESCU (Continuare în pag. 2-a) Proletari din toate țarile uniti­ve F ANUL XXIII­­ Nr. 1072 Vineri 22 ianuarie 1911 4 pagini — 25 bani Trecem portul și dansurile din străbuni, la cei ce ne urmează Pagina a IiI-a CRONICĂ DE CINCINAL II Paginile albumului, în­toarse de tata cu solemnita­te, incet una cite una, po­vesteau, in imagini, istoria familiei mele. Singură nu m-aș fi hotărît, să-l răsfoiesc, deși era poate, la îndemînă și îl vedeam zil­nic pe raftul în care ocu­pa un loc modest. Dar ta­ta avea o plăcere fără mar­gini să-i mîngîie filele, și azi puțin, mîine puțin, mi-a transmis-o și mie­­re. Așa galbene și decolora­paginile acestea deve­niseră pentru mine de aur curat. Străbunicii și buni­cii, unii în portul cu ii și cojocele costumele înflorate, alții în orășenești de pe-atunci, cu atitudinile­ lor de stinghereală în fața fo­tografului, imaginile de grup compact cu fii și fiice, cu gineri și nurori, cu ne­poți și veri din ramuri de mai departe, pe care noi azi nu le mai ținem ca neamuri, îmi surîdeau pri­etenos. Răsfoiam paginile încet și ascultam la fiecare po­vestea cu amănunte, cu po­vețe, cu învățămintele tra­se de tata de pe urma in­­tîmplărilor pe care i le a­­minteau chipurile ce iau prin fața noastră, deși­și întîmplările evocau locuri și locurile evocau momente istorice din care se vedea cum se înalță o țară, cum se ridică, demn, un popor. La imaginile ce-l repre­zentau pe el, tata se oprea mai mult. Dar eu pe acestea le priveam cu oarecare indi­ferență, pentru că îmi era mai drag să-l privesc aie­vea, căci se afla lângă mi­ne, și-i auzeam vorbele do­­moale, și-i vedeam albas­trul limpede al ochilor. Pozele lui erau șterse, fără culoare și mai ales fără glas. Dar intr-o zi fotografia tatii mi-a vorbit. M-a pri­­­­vit stăruitor.­ M-a­ ■ strigat chiar. M-am întors să-i spun și lui impresia, căci era desigur doar o impre­­­sie. Dar nu se afla lingă mine, începuse să-mi vor­bească numai din fotogra­fii. Merg adesea la album. Nu mai pot trăi fără să-l răsfoiesc. N-am bănuit de la început ce forță imensă ascunde în el. Dar tata a știut. De aceea mi s-a dă­ruit în fiecare zi cîte pu­țin, pînă la ultima filă. A­­cum am descoperit că în el sînt nu numai fotografii, ci chiar orașele și satele, rîurile și cîmpiile, dealuri­le și munții, pămîntul stră­moșesc întreg — țara­­ mea, cîntecele ei, frumusețile și bogățiile ei. Auzeam deunăzi un diri­ginte vorbind părinților e­­levilor săi despre sprijinul pe care-l pot da școlii în munca educativă. împre­jurarea aceea m-a îndem­nat să scriu. j E. M. DIN EXPERIENȚA ORGANIZAȚIILOR DE PARTID DIN ȘCOLI Cîteva modalități de lucru­ ­ intem­ la mijlocul celui de-al doilea an școlar de cînd se aplică prevederea adoptată de Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român cu privire la acordarea dreptului de control al organiza­țiilor de partid din învățămînt asupra conducerilor administra­tive, măsură înscrisă în Sta­tutul partidului nostru, vizînd în principal creșterea rolului și contribuției organizațiilor de bază în acțiunea complexă de continuă dezvoltare și perfecțio­nare a procesului de instruire și educare a tinerelor generații. Pe această temă reliefăm cîteva moda­lități de lucru. „Obiectivele generale ale activi­tății instituțiilor școlare sînt, în esența­­ lor, aceleași — ne-a spus profesorul Dumitru Lupașcu, di­rectorul Liceului din Baia de Arieș, județul Alba — dar abor­darea lor și, mai ales, munca de­pusă pentru înfăptuirea lor capătă trăsături particulare la fiecare școală în funcție de experiența co­lectivului didactic, de profilul și mărimea școlii, de modul cum în­țelege fiecare învățător și profesor să-și facă datoria. Ținînd seama de faptul că liceul nostru funcționează cu clasele I—XII și că este singura școală din oraș, direcția și biroul organizației de partid au acordat o mare atenție informării tuturor cadrelor didactice asupra sarcinilor ce le revin în fiecare etapă, an­trenării lor la realizarea obiective­lor pe care ni le-am propus", în condițiile unui colectiv didac­tic numeros, ale inițiativei și mun­cii dinamice este necesar să se asi­gure o justă și eficientă dirijare a tuturor influențelor educative exercitate asupra elevilor, o coor­donare elastică a factorilor antre­nați în activitate pentru a se evita paralelismele și suprapunerile, iro­sirea timpului, supraîncărcarea ele­vilor și a cadrelor didactice. Este tocmai ideea asupra căreia s-a oprit profesorul Gheorghe Țaiea, director adjunct al Liceului din Baia de Arieș și secretarul organi­zației de partid, din cadrul aces­tuia: „în primul rînd este necesar ca direcția școlii, biroul organizației de partid și comandantul de pio­nieri să știe cu precizie ce au de fă­cut. Pe această bază sînt întocmite în liceul nostru planurile de acti­vitate, care prevăd atît obiective comune întregii instituții, cit și o­­biectivele specifice fiecărei organi­zații sau fiecărui gen de activitate. In felul acesta se evită repetările, și, pe de altă parte, se asigură ca fiecare factor să-și aducă contri­buția specifică la realizarea unuia și aceluiași obiectiv. Toată această operație, care de fapt se repetă periodic, se desfășoară de regulă din inițiativa și cu concursul larg al biroului organizației de partid și noi vedem în ea una din mani­festările concrete ale dreptului de control cu care a fost investită or­ganizația“. Vizitind Liceul din Baia de Arieș am reținut preocuparea deosebită a colectivului didactic pentru edu­carea elevilor în spiritul dragostei față de muncă și pentru orientarea lor școlară și profesională. în acest scop s-au organizat vizite la între­prinderea minieră, întîlniri cu muncitori și tehnicieni etc. Bilunar se prezintă la panoul „Culmi de viață“ cele mai semnificative mo­mente din viața și activitatea unor mari personalități ale științei și culturii, ca Nicolae Iorga, Traian Vuia, Henry Coandă, Gh. Țițeica, etc. Pe un alt panou este prezen­tat săptămînal, în detaliu, un in­stitut de învățămînt superior, un liceu de specialitate, diferite între­prinderi și școli profesional ș.a.m.d. Aceste acțiuni se bucură de mare trecere în rîndul elevilor ajutîndu-i în orientarea școlară ș profesională. Profesoara Aurora Șerb­an, secre­tara biroului organizației de pârtid de la Liceul „Mihai Eminescu“ din municipul Cluj, ne-a vorbit larg despre preocuparea organiza­­­ției de bază și a conducerii școli pentru instaurarea în școală a u­nui climat sănătos de muncă, baza pe creșterea răspunderii personal a membrilor de partid și a între­gului personal al școlii față de în­deplinirea riguroasă a sarcinilor Al. GHITERA (Continuare în pag. 4-a)

Next