Gazeta Sporturilor, noiembrie 1933 (nr. 1263-1275)

1933-11-01 / nr. 1263

ANUL XI. No. 1263 ABONAMENTE Pe un an .... .............................. . . LEI 1000 Pe șase luni .......................... . 500 Telefon redacție: 325/34 — 325/350 Telefon provincie: 77/65. 6 PAGINI 6 LEI Apare in fiecare luni, miercuri și vineri Birourile: STRADA INGINER ANGHEL SALIGNY No. 2. — BUCUREȘTI. Directori: E. EMILIAN și E. MUNTEANU. Prim redactor: N. PAPAGHEORGHE. PUBLICITATEA .. DUPĂ TARIF Telefon administrație : 325/34 — 325/35. Telefon provincie : 77/65. Constatări și procese Campionatele regionale de box a­­mator, încheiate prin finalele­ dispu­tate Sâmbăta trecută, au scos în e­­vidență­ două lucruri esențiale: 1. O organizare pricepută poate interesa publicul nostru atât de pre­tențios la o manifestare pugilistă pur amatoare și 2. Avem elemente de mare nădej­de în­ ze­ce, cari pra­­btă nobila artă în vederea unei fructificări viitoare. Constatările acestea, făcute pe marginea unor campionate cari s’au desfășurat — artă dată în indife­rența generală — sunt azi cu atât mai de actualitate, cu cât ne găsim în plină tragedie a boxului profe­sionist. Așa că se impune o mai atentă cercetare a realităților funcție de ceia ce avem la înde­mn­mână pentru a redresa mișcarea noa­stră pugilistă și a o repune în situa­ția înfloritoare de acum câțiva ani. S’a dovedit așa­dar că publicul nostru sportiv și în special cel ama­tor de box spectacular vine în nu­măr suf­ dmt și la reuniunile ama­toare, cari se bucură de o organizare impecabilă din toate punctele de ve­dere. Adică la acc­ea ea­i se desfă­șoară într-un cadru corect și cari oferă spectacole interesante prin e­­chilibrarea perfectă a forțelor. Ceia­ce i-a pus la dispoziție campiona­tele regionale de cari ne ocupăm și cari vor rămâne pildă de urmat pentru organizările similare în vii­tor. Au fost așa­dar săli arhipline deja eliminatorii și până la finale și s’a aplaudat pe întreg parcursul re­­igionalelor întâlniri interesante, dis­pute aprige în care boxul spectacu­los a alternat armonios cu cel de promițătoare calitate științifică. Constatarea secundă și cea mai in­teresantă a fost însă că străduințele depuse un an întreg de animatorii să­lilor noastre de box au scos la i­­veală o serie de elemente în care boxul nostru își poate pune serioa că nădejde. Au evoluat pe ringul de la „Boxy” zeci de boxeuri de toate ca­tegoriile și de toate posibilitățile. Dintre aceștia s’au desprins însă cu autoritate câteva elemente bine în­zestrate din toate punctele de ve­dere, elemente cami dirijate cu în­țelepciune pe drumul pe cari au apucat, vor fi în foarte scurtă vre­me rezerva de temei a boxului nos­tru de mare anvergură, adică a box­ului profesionist.­Pentru că un lucru este cert și im­posibil de desmințit, dacă boxul profesionist a ajuns în halul de azi, când activitatea sa este un mare zero, una din cauze și nu cea mai puțin importantă, este lipsa de pri­menire a cadrelor. Aceleași și ace­leași elemente urcă de ani de zile scările ringului într’o monotonă în­șiruire, pe care spectatorii au în­­vățat-o pe de rost, după ce ajun­seseră la o inevitabilă supra­sa­turație. Un boxeur pus să facă 7-8 matchuri cu acelaș adversar nu poate stimula gustul public. Lipsa elemen­telor tinere cari să împrospăteze ca­drele profesioniste a fost adânc re­simțită și de aceia ne bucură pers­pectivele pe cari nu le deschid re­centele campionate regionale. Pregătirea îngrijită care s’a dat elementelor eșite la suprafață, ta­lentul înăscut al câtorva din ele, precum și ambianța specială în care le-a fost dat acestora să se releve, ne impun optimismul cel mai în­dreptățit. Asta nu înseamnă însă că a fost de ajuns ca un campionat bine înj­ghebat să încunune cu titlu de cam­pion câțiva tineri de real talent, pentru a se putea spune că pro­blema a fost rezolvată definitiv și ca o eră nouă se deschide boxului românesc. Și asta cu atât mai pu­țin, cu cât aceste elemente odată consacrate într-un campionat, mai au cale lungă de urcat pentru a putea asimila complexul de cunoș­tințe strict necesare. Or, acest drum se face de obiceiu în zecile de reu­niuni amatoare de cartier, cari nu s’au bucurat aproape niciodată de organizări serioase. Lipsite de un control atent din partea organelor federale, organizate pe sprânceană de oricine avea la dispoziție o sală aptă să cuprindă câteva sute de spectatori, și cu programe care con­traveneau adesea celui mai elemen­tar spirit de sportivitate, reuniu­nile de cartier nu aduceau nici un fel de aport cauzei pugiliste. Din contră­, prilejuind adesea în­tâlniri dezechilibrate, tăiau orice e­­lan elementelor cari ar fi putut să se releve, și dădeau speranțe ne­justificate altora, lipsite de vocație pentru sportul pugilist. Și apoi, spectacolul­ propriu zis, în loc să facă spectatori noui, îi alunga și pe cei vechi. Iată așa­dar că rezultatele pe cari le-ar putea da campionat e e regionale ideal regisa.e anul acesta, vor avea legate de pieica.e ghiuleaua promis­cuității în care se organizează reu­niunile amatoare de cartier. Se zice că F. R. B.-ul are în studiu un proect pentru reglemen­tarea acestor reuniuni. Așteptăm... inii Hl.. Suntem latini în tot ce facem și în tot ce dregem. Și ne simțim parcă nedrep­tățiți atunci când se vorbește de noi și se uită a se reaminti de nobila noastră obârșie. Cultul strămoșilor, la care ținem mai mult ca oricare alt popor, s’a înră­dăcinat atât de adânc, încât arborăm no­­bila noastră latinitate de cel puțin 3 ori pe zi. Mai ales că am moștenit de la latini tot ce au avut mai bun. Inteligență în înfăptuiri și entuziasm cu carul. Spiritul latin, cu care ne mândrim atâta ne-a deschis calea multor realizări, în sport ca și în altele. Și l-am speculat, cât am putut mai mult, ori­când am avut prilejul. Așa ca in momentul în care am reuși să deslipim pojghița de influență ma­­ghiară de pe trupul viguros al footballu­­lui nostru, ne-am trezi cu un nud latin în toată accepția cuvântului. Și-am juca footballul tot așa cum îl joacă ita­lienii la Roma, în capitala adevăratului latinism european. Dar, moștenirea cea mai de soi tot de ordin spiritual este: Suntem înflăcărați în orice întreprinderi, entuziaști și ini­­mo și nevoie mare. Cine a fost Duminecă la O. N. E. F. a putut vedea câtă inimă au pus cei zece mii de spectatori veniți să-și încurajeze formația neaoșă, forma­­ția care a dat loc la atâtea controverse. Că n’a avut efect prea mare încura­jarea verbală a miilor de oameni, asta,i altă chestiune, pentru că vre’o 3 mii au strigat cât i-au final bojocii «hăish, alte 4 mii «s.ceal» și restul nu mai știu ce. Așa că, din zgomotul infernal care a în­soțit partida aproape 90 minute, jucătorii n’au știut de unde să apuce d­esvârta­­ de încurajare ce li se pregătise cu atâta dezinvoltura. Ceia ce dovedește că entuzi­­asmul nostru latin, n’are nevoe decât de puțintică cizelare teh­nică, de uniformi­zare estetică, pentru a da rezultate ab­solut concrete. In alte țări însă, latinitatea a ajuns la apogeul realizărilor practice. Și exem­plul cel mai bun ni l-a dat de curând sora noastră Italia, care a strâns, din­­tr’un condei, aproape 70.000 de oameni gata să-l admire pe Camera în prima dispută pe pământ natal. Că nu prea au avut ce să vadă, asta-i altă chestie. Ră­mâne însă faptul cert că după ce a pus la pământ, pe top boxeur­i mari din lume, Camera a strâns în stadion la Ro­­ma tot ce a avut Italia mai de preț din punct de vedere al entuziasmului spor­­tiv. Și, grecii cari au tradiția lor proprie, s-au dovedit a fi pe treaptă egală din acest punct de vedere, de vreme ce 73000 de atenieni s au înghesuit să l vadă viu și natural pe luptătorul Londos, după ce ani dearăndul i-au admirat forța pe e­­cranele sonore ale cinematografului. Noi suntem pe calea începutului. Ne entuziasmăm greu, dar când ne entuzias­măm nimeni nu ne m­­ai poate afine ca­­leam Iată, bunăoară că trei avionete ro­­mânești, cu piloți români, își iau zborul pentru un mare raid până în fundul Africii. O expediție temerară, care în­seamnă cel mai greu examen pe care-l poate trece o aviație și un aviator. Nu ne-am entusiazmai de fel. De cel E foarte greu de spus, dar probabil tot din cauza latinității noastre în curs­ele cizelare... Ce s'ar fi înlatreplat ori­unde aiurea, când 5 aviatori ar fi plecat să înfrunte deșertul nesfârșit numai pentru a încropi o fărâmă de glorie, întâi pentru țară apoi pentru ei. Cu câtă îngrijorare ar fi­­ Continuarea în pagina Un proect interesant: o mare sală de întruniri care sâ serveasca si sportului După proectele „Tirul" și „SidolÎ", un altul care are mari șanse de în­fap­tuire. Un local cu 7-8,ooo de locuri Am arătat în diverse rânduri sforțările lăudabile c»ni se fac de oameni foarte bine intenționați pentru construirea unui local acope­rit, menit să ușureze practicarea sporturilor în timpul ernei. Știut fiind că Bucureștii sunt aproape singura capitală din Europa centra­lă în care odată cu venirea ernei, sportul încetează de a mai activa în afara patinajului și a celorlalte spe­cialități de ghiață și zăpadă. DOUA INITIATIVE Nu de mult am arătat aci și am dat și amănuntele cari ne erau cunos­cute, intenția d-lui Sidoli de a con­strui pe ruinele circului său de pe cheiul Dâmboviței, un local care să cuprindă 5000 Ie­curi confortabile și care să poată deservi în primul rând boxul. Și am relevat apoi șicanele pe care le face primăria de Albastru societății Tirul, care intenționează la rându-i să realizeze pe terenul ba­zinului său din Piața Senatului, o arenă modernă pentru spectacole sportive ca și pentru practicarea di­feritelor ramuri de sport în locul închis. Dacă prima inițiativă este pe cale de înfăptuire, de vreme ce s’au ela­borat planurile aferente, cea secun­dă pare a fi ratat, chiar înainte de a se fi alcătuit măcar proectul ini­țial, dată fiind opoziția cu totul neîn­țeleasă a edililor din partea locului. Cărora, se pare, o realizare de pro­porții mari în domeniul sportiv ar fi fost menită să le știrbească oare­cum din prestigiul pe care l-au do­bândit în cartier, pe drept ori pe ne­drept. In cadrul rândurilor de față nu intenționăm însă să analizăm mai îndeaproape cauzele cari au deter­minat primăria să stăvilească o no­bilă intențiune. Ci vrem să aducem la cunoștința cetitorilor existența u­­nui alt proect, mult mai interesant decât cele două arătate mai sus și poate mult mai ușor realizabil decât ele. O mare sala de întruniri România este, după cum se știe, țara în care oratoria politică și pro­fesională se practică pe o scară foar­te întinsă. Nu e zi lăsată de la Dum­nezeu în care să nu avem, în Capita­lă cel puțin, o jumătate duzină de în­truniri, în cari cei cu sau fără voca­ție, țin să peroreze ceasuri încheiate pentru binele și folosul obștei. Dumineca în special, mii de ora­tori vorbesc peste tot și de toate, un­­de pot și unde apucă. Așa că întru­nirile se înlănțuesc una în alta fără sfârșit. Ori, s'a constatat și pe bună drep­tate, că Bucureștii, orașul oratorilor nu are un local potrivit pentru a a­­dăposti elocința și mai ales miile de oameni îndemnați s-o asculte. Până în iarna trecută, marile în­truniri utilizau oficiile cinematogra­fului Vox. Care s’a dovedit la un mo­ment dat neîncăpător, de vreme ce o­­ratorilor de la tribună trebuia să li se difuzeze discursurile în plină stra­dă, care la rându-i era complecta­­mente bazată. O întrunire de Dumi­nică oprea circulația pe Bulevard 3—1 ore, ceia ce, veți recunoaște, nu poate fi un sistem. Iată însă că un capitalist, un om care nu vrea să țină neutilizați ba­nii pe cari îi posedă, s’a gândit să fructifice o idee: să construiască un mare local de întruniri, căruia să-i dea în zilele libere, utilizarea cea mai nimerită, adică să-l pună la dis­poziția sportului. In astfel de condi­­țiuni localul n’ar rămâne fără utili­zare aproape niciodată, dacă ținem seama de faptul că existența lui voa creia prin forța lucrurilor necesi­tăți tot mai variate. CE VA CUPRINDE NOUL LOCAL Am stat de vorbă cu o persoană din imediata apropiere a inițiato­­rului noului proect. Iată ce am putut afla: (Continuarea în pagina 2-a) HUI, HUI,riiOYRAL. Când joaca Ungaria cu Austria. Budapesta verde. Terenuri fără tri­bună. Baratky și steaguri. Nu știi si bați penalty. Hui, hui, hogra!.. La Viena, footballul palpită numai pe arene. Energic ,tumultos, ire­zistibil... Dar numai pe arene. Res­tul orașului este imun. La Budapesta, dimpotrivă, moc­nește pretutindeni. In case, în cafe­nele, în tramvaiu, la restaurant, pe stradă... plutește ’n aer ca o pulbere. Pulsând informații, încolțind dis­cuții, combinând pronosticuri și com­­primându-se Dumineca pe terenuri, unde 40.000 de oameni îl aprind într’o explozie formidabilă de ga­lerie, care-și susține favoritul cu îndemnuri interminabile: — Hui, hui, hogral... — Hui, hui, hogral... BUDAPESTA VERDE Ziarele ungare de sport sunt verzi. Iar suplimentele sportive ale cotidianelor, tot verzi. Sute de mii de foi sportive apar dimineața pe străzi. Intoxicată parcă, Budapesta este inundată astfel zil­nic de petele verzi dreptunghiulare ale ziarelor, cari sunt pur și sim­plu devorate. Intre două stații, taxatorul de la tramvai se pune la curent cu ultimul clasament al campionatului. Chel­­nerii își fixează preferințele pentru ziua următoare de matchuri, pen­­tru ca să ți-o manifeste la „Vors­­peis” sau la deșert, cu un vraf de argumente irefutabile. Școlarii, deasemeni. Ca și mili­tarii, ca și copiii, ca și bătrânii. Colorând Budapesta într’un verde mobil care se reînoește în fiecare dimineață, mai viu și mai intens. Duminecă seara, redacțiile ziare­lor sunt luate cu asalt. Mii de curioși așteaptă rezultatele cari se sunt afișate pe table mari, albe. Am prins la Budapesta două Du­mineci. Aceia în care la Viena, Un­garia a făcut 2-2 cu Austria, și Dumineca matchului- Italia-Ungaria. La 4 fix, de la Teatrul Național până spre Hotelul Britania — pe „Elisabeth III”, mulțimea a aștep­tat blocând aproape circulația, re­zultatul matchului Ungaria—Austria. Din, 5 în 5 minute, completate înăun­tru după informațiile telefonice, ta­blele albe ale ziarelor apăreau în vi­trine, descriind matchul, fază cu fază. In prima repriză, Austria a con­dus cu 2-0. Rezultatul a fost primit cu comentarii ostile, subliniate de „huidueli”: începutul reprizei a doua a adus Ungariei primul goal ,prin Auer. Mulțimea, a palpitat vizibil.. Parcă asista la match. Și când o nouă fază, anunțată în vitrină, a vestit egala­­rea, o salvă de aplauze a izbucnit în stradă. In fața gardiștilor cari obișnuiți cu astfel de spectacole, se interesau mai mult de descrierea matchului, decât de claxoanele taxiurilor cari nu-și mai puteau face drum, încolo­­nându-se unul după altul într’un șir interminabil... NU AVEM TERENURI Când mii de oameni așteaptă ore întregi în fața ziarelor un rezultat, însemnează că temperatura sportivă e foarte ridicată­. De aceia, e normal, în zilele când Ungaria joacă la Budapesta, ca tri­bunele terenului să fie insuficiente. — Nu avem terenuri! ne-a măr­turisit doctorul Fodor, secretarul ge­neral al Federației ungare, când i-am cerut să ne rezerve 300 de locuri la Ungaria-Italia, pentru ex­cursia „Gazetei”. „De pretutindeni — din Austria, din Elveția, din Italia, din Ceho­slovacia — puhoaie întregi de spec­tatori invadează Budapesta la mat­­churile Ungariei, totalizând între 15 și 20.000 de spectatori cari — din obligații de curtenie — trebuesc ne­apărat satisfăcuți. „Mai rămân deci, în cazul când nu se mai organizează și alte ex­cursii, aproximativ 20.000 d­e locuri pentru spectatorii unguri. Numai 20.000. Când un match de campio­nat adună obișnuit ceva mai mulți”. Dar chiar terenurile propriu zise nu sunt mare lucru. Acela al F. T. C.-ului de pildă, cel mai bun, pe care s-a jucat mat­­chul Ungaria-Italia e fără iarbă. Iar tribunele, din lemn, cu aspect de magazie o parte din ele. Fără este­tică, și fără confort... NU ȘTII LA BAȚI PENALTY!... In afară de sport, footballul este la Budapesta și un­ admirabil tonic comercial1. Hotelurile sunt suprapopulate în zilele marilor matchuri. Restauran­tele de­asemeni. Mulțimea de străini dă viață magazinelor cari fără ei așteaptă ore întregi să li se deschidă ușa. Iar prețurile se dublează. Dar chiar pentru localnici. Fe­bra footballistică generală a creiat rețete noui de câștig, întreținând această febră, am găsit lângă „Gră­dina zoologică’’ o firmă originală­: „t­u știi să bați penalty.1", în dosul căreia o poartă de football cu o minge la 11 metri, ațâța trecătorii să arate că știu să bată. Foarte mulți ambițioși, cari pen­tru că­ți­va „filleri” își dovedesc ore întregi abilitatea, transformând pe­­naltyuri... BARATKY ȘI STEAGURI Ca și aceia austriacă, Federația ungară este tot pe o stradelă, de­parte de centrul orașului, pe Va­­dacz Utca. O casă insignifiantă, precedată de un gang întunecos, prin care te strecori spre o scară îngustă și de aici, la primul­ etaj. Trei sau patru Camere, dintre care aceia în cari sunt depozitate „stegulețele” pri­mite în diferite matchuri, este cea mai luminată­. Printre stegulețe, grupate la un loc,­­sunt și acelea din România: Cluj 1931; Timișoara-Budapesta 26- VI-1927; Brașov 3-VII-1927. Aleasa Cluj 16-IV-1933... Pe unul din pereți, un tablou mare, comemorând cea mai bună echipă a Ferencvarosului. Aceia din 1926. Cu Pataky, Schlosser, Ko­­hut, Bukovi, Takacs. Iar alături, echipa Hungariei din 1928 în centrul căreia între Jeno și Jeckl, își expune zâmbetul de in­ternațional ungur, Baratky... HUI, HUI, HOYRA! Cel mai impresionant aspect al footballului maghiar însă, este ga­leria. O galerie cum nu există ni­­căeri. Asurzitoare, neobosită, efica­ce, aliind îndemnurile a 40.000 de oameni și asurzind arena cu un strigăt pe care îl repetă neîntrerupt: — Hui, hui, hoyra! Hui, hui, — Hui, hui, hoyra! Hui, hui, hoyra! Un strigăt specific unguresc. Un fel de „halda", sincopat uneori cu un alt îndemn. Tot atât de general, tot atât de neobosit, de asurzitor și de eficace: — Tem-po, ma-ghia-rok!... — Tem-po, ma-ghia-rok! GEORGE FULGA Miercuri 1 Noembrie 1933 Raidul aviatic spre Capetown continuă -----—uooX o oo-------­Aviatorii dețin o In­sbor­ul spre Capetown, sbură­­torii români Mihail Pantazi Petre Ivanovici și Max Manolescu, se­cundați de maiorul Cernescu, căpi­tan Davidescu și neobositul meca­nic Ploeșteanu, au făcut o etapă de odihnă la Cairo, în­­ vederea pre­gătirilor necesitate de străbaterea continentului african. Până în capitala Egiptului, rai­dul a decurs în condițiuni admira­bile și conform itinerariului. Pe ici pe colo numai, s-au executat mici ocoluri, dictate de starea at­mosferică și de poziția curenților neprevăzuți.La Cairo, escadrila românească a fost primită cu un indescriptibil entuziasm și cu un interes asemă­nător. Se știe că orașul egiptean este un­ mare centru al mai multor societăți de aviație civilă. Aceste formații întrebuințează pentru rai­durile efectuate, avioane mari, în­zestrate cu motoare puternice, ca­pabile să înfrunte orice intemperii. Pe­ lângă acele aparate, avione­­tele îndrăsneților români sunt ade­vărate jucării astfel că raidul în­ceput Dumineca trecută la Bucu­rești stârnește un interes neobiș­nuit. PREGĂTIRI INTENSE Odată cu decolarea de pe aero­portul din Cairo, decolare ce s’a făcut ori dimineața, aviatorii noș­tri încep să facă cunoștința adevă­ratelor greutăți, ale­ parcursului. Perfect conștient­ de piedicile CC le vor avea de depășit de aci în­colo­­cei trei piloți nu au stat, la Cairo, cu mâinile în­­ sân ei și-au comple­tat arsenalul de obiecte absolut tre­buincioase, făcând pregătiri tot atât de intense c­a și cele cari și-au concentrat atenția și înainte de plecarea din București. PE VALEA NILULUI Duminecă dimineață avionetele plutesc deasupra văii Nilului, ca­re este foarte capricioasă în ce pri­vește atmosfera. Este adevărat că, în drum nu vor întâlni precipita­­țiuni, dar uscăciunea atinge de multe or­i limite extreme, care este foarte greu de suportat, și împie­dică, în acelaș timp, regimul regu­lat al motoarelor. CURENȚII Desigur că­ cei mai de temut ad­versari ai aviatorilor vor fi cu­ formă admirabilă renții aerieni cari brăzdează Afri­ca dealu­ngul și dealutul­ In nordul continentului curenții inferiori nu sunt prea puternici, dar pe măsură ce se înaintează spre centru se întăresc simțitor, pentru că în sud ei să constitue un mare pericol. Aci sburătorii vor trebui să piloteze cu foarte multă atenție și deosebit de prudent, cu atât mai mult cu cât o pană a unei­ avionete implică aterizarea forțată și a celorlalte două. .i ., SPRE ASSWAN Decolând de pe aeroportul din Cairo aviatorii români s-au îndrum­­tat spre Assur, unde au făcut o haltă de aprovizionare­ Și au re­luat apoi sborul cu destinația Ass­­wan.­­ Nici în acest din urmă oraș nu au poposit ci și-au continuat dru­mul aterizând Duminecă seara la Wadi Halfa, punctul de intrare pe teritoriul Sudanului. Odată trecuți în această regiune, sburătorii ro­mâni au făcut cunoștința vânturi­lor violente și foarte neregulate. SPRE KARTUM Părăsind Wadi Halfa, aviatorii s’au îndreptat spre Kartum, una din principalele puncte de reper ale raidului. După parcurgerea a 200 km­, ei s’au trezit într’o furtu­nă de nisip ce bântuia până la în­­nălțimea de 2000 metri. Din cauza lipsei unei bune vizibilități, for­mația a trebuit să se destrame pu­țin, astfel ca, au fost momente când aviatorii pierduseră legătu­ra dintre ei. Datorită priceperii na­vigatorilor nu s’a înregistrat nici un accident.. Stând concentrați cu ochii pe acul magnetic, ei au păs­trat avionetele pe aceiaș direcție, astfel că aterizarea pe aeroportul Atbara, unde s’a efectuat o etapă de alimentare, s’a făcut în perfes­te condițiuni și sburătorii români, și-au­ putut continua raidul. Ori după amiază, la ora 16 jumătate au sosit cu bi­ne la Kartum. .. SPRE ECUATOR De la Kartum, aviatorii pornind spre Ecuator vor avea de înfrun­tat numeroase piedici naturale pe cari le vor trece desigur, mulțu­mită însușirilor superioare cu care sunt dotați, atât ei cât și naviga­torii lor. r. e­ d. Spakow picaca fa Paris Chemat de Lafrance, campionul nostru național la toate categoriile va pleca la Paris peste câteva zile. In legătură cu această plecare, am avut cu toți următoarea convor­bire: — Ai ceva angajat la Pars? — Nu încă, Lafrance însă mi-a scris că are pentru mine câteva mat­­chali pe cari le va perfecta în mo­mentul sosirii mele. — Când pleci? — Peste câteva zile. — Te mai reține ceva în Bucure­ști? — Vizele la pașaport — Numai atât?­­— Numai. In momentul când voi avea nas aportul gata, voi pleca- Ins­tlultsiiliiijijj I’li IIHI!. Confrațiii noștri uu anunțat că matchul Elveția —■ România, a avut ca epilog două contestații. Una a României privind penal­­tyul acordat de arbitru și alta a Elveției referitoare la calificarea lui Baratki. E cazul să desmințim svonul pri­vind ambele contestații. Facem a­­cest lucru după ce am obținut in­formații chiar de la Berna. De fapt ambele contestații n’ar fi avut nici un temei. 1) Contestațiile în materie de ar­bitraj n’au avut niciodat­ă succes și de cele mai multe ori nici nu li s’a dat nici măcar curs. 2) O contestație pe tema califi­cării lui Baratki ar fi avut aceiaș soartă. Baratki cetățean român, a jucat în echipa României în baza autori­zației speciale care a avut-o din partea grupărei pestane Hungária, de care depinde pentru moment. Regulamentele Firei permit acest lucru, . i­ar în baza acestor regulamente, iugoslavul Hitrec, a jucat în echipa Iugoslaviei deși era legitimat în clubul elvețian Grashoppers.

Next