Gazeta de Transilvania, 1848 (Anul 11, nr. 3-67)
1848-07-22 / nr. 60
SAZETA DI TRAMMINAMA. ANICI APOPPEA.. M” SO. Miunou, Z2. Ripgie Despăgubirea proprietarilor. Legile agrarie. Comunismul. (urmare.) Dela romani și pănă în veacul trecut barbaria timpului nu avu treabă mai mare de căt să subjuge, să apese, să despuie prin puțini tirani pe totalitatea poporului, iubirea de aproapelui era, și ce să negăm, mai este încă la cei mai mulți o vorbă deșeertă, pe carea abia o auziam uneori în viserici, iară în viața civilă ne este și veșine a o lua pe buze. Luminele veacului trecut se lăură și în folosul claselor celor mai apăsate. Fiindcă dreptul proprietății de pămănt devenise forte complicat și pentru țărani înpreunat cu nesuferite greutăți, Europa fu cutrierată de căteva ori prin cele mai crăncene răsboie țărănești. Cătră anul 1750 anii aristocrați începură a cunoaște că aceasta nu mai poate merge tot ca pănă aci, și ei singuri începură a pretinde oreșcare așezări pentru țărani, căci tot ei știea mai bine cum ajunseseră stăpăni peste averile și pămăntul lor. Așa se ceru mai întăiu ștergerea zeciuelelor, și a monopolului de pășune. Ei mai ziseră o blasă numeroasă de proprietari mărunți fac staturile în adevăr tari, pentru că atunci fiecare știe că are să iși apere o patrie în care pu e proprietariu numai peste trei coți de pămănt, și de aceia încă după ce se mută din viață, ci are a perde el și familia lui o porțiune de pămănt, despre care poate zice că e în adevăr proprietatea lui; iară proprietarii puțini și mari nici odată nu au putut apăra singuri patria, ci la timp de nevoie, cănd vedea că nu se pot răzima pe iubirea și credința gloatelor tipărite tot de ei, sau că o tulesc la fugă rușinoasă în țări străine, luănduși pe lăngă sine ce au mai scump, sau că rămănănd în patrie, se alătură pe lăngă noii subjugători, se cuceresc canește, ling măni și picioare, vănează posturi pănă atunci, pănă cănd despotului îi vine la îndemănă săi trăntească pe toți la o parte, să înpartă posturile și veniturile patriei la favoriți de ai lui, să dăruiască moșii grase răpite dela vechii proprietari, regeziți acuma în sărăcia opincarilor, Iosip II fu cel dintăiu, care iobăgia și alte sarcine zăcătoare pe agricultură ca un blăstăm al lui Cain le răstrânsă la un venit dela 10 pănă la 177 procent, din rodurile crude, iar pe unde putu, mijloci prefacerea robotelor și a zeciuelelor în tacșă determiantă. Însă numai prin revoluția franțuzească veni și această causă mare a omenirei în mișcare mai repezită. În faimoasa ședință din 4. August 1789 atăt aristocrația franțuzească ,afară de conservativii cei tirănoși), căt și preoțimea se resolvi de bună voie a se lepăda de cele mai apăsătoare drepturi proprietărești. Unele drepturi se șterseră fără nici o despăgubire, pentru altele se promiseră despăgubire. Însă guvernul nenorocitului rege Ludovic a f6 sfios cum era de reforme, nu îngriji de timpuriu a regula ușurarea țăranilor prin legi speciale, care să se și puie în lucrare. După ce aristocrația emigrase, revoluția nu perdu timpul, ci prin legea din 17.Iulie 1793 șterse cu totul de adreptul toate drepturile proprietărești. De aci încolo aoriunde ajungea domnia franțuzească, robotele și iobăgia se ștergea preste tot fără nici o despăgubire. Așa se ștearseră acelea prin decretele lui Narlon de la 1808 și 1811 în toate provințiile nemțești unite cu Franța. După scăparea de domnia franțuzască unele gubernii, și anume acel din Hapovera privind ștergerea iobăgiei numai de o stărpitură a revoluționarilor, se încercară la a. 1814 și 1815 a restaura sclavia țăranilor, treaba însă mearsă foarte rău, pentru că țăranii în care de trei patru ani își deschiseseră ocii, însă și din proprietarii mai mici recunoscură, că țara nu se poate apăra cu milioane de calici și omeni storși de foame, vicarii nici contribuție sau de unde plăti, nici arme nu pot purta, nici au a perde vreo moșie stătătoare pentru care să aibă inimă a se bate cu vreun dușman. Așa de oparte Hapovera își retrase măsurele, de alta Prusia întreprinse totala desrobire, legiuind ca țăranul să lase a treia parte a moșioarei ca despăgubire în măna proprietarilor, iar rămasese două părți să le aibă de moștenire cu deplinul drept al proprietății. Aceasta măsură a Prusiei mai tărziu să văzu greșită, pentru că țăranul semănând cu o moșie strâmtorată și de tot îngustată, pre lăngă cea mai nepregetată industrie, preste puținiar deveni calicu, încăt aburi depărtătea răsboaie ce prăpădiră și pe țările nemțești în cure de 20 ani, totuși locuitorii sănt siliți a lua lumea în cap, colonii înduse peste tot pămăntul. În Bavaria, Wirtemberga, Heser-Darmstat, Dur-Hesen, desrobirea și despăgubirea țăranilor tot prin țărani se trecu în constituția fundamentală, bunăoară cum se făcu avia estimp în țările noastre. În