Gazeta Transilvaniei, iulie 1899 (Anul 62, nr. 142-167)
1899-07-01 / nr. 142
i vai* rm «fc» Mips m$mwsttm bkm tun îHCTx 'soar hknmbI w/taiKSta »RtinwiBli son utera ■» „GAZETA“ iese în aacare fli. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braut Administraţiunea, Piaţa n pic Târgul Inului Nr. 80, etapii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă . Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., patru luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Aliaillistraţiunea şi Tipografa, 3SASOV, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimet. INSERATE se primesc la ADHINISTRAŢIUNE în Braşov şi la urmatoarele Birouri de anunciuri: Xn Viena. 3. Durcas Nacht. Sax. Augenfold &, Ebnerich Leaner. Heinrich Schaiek. Rudolf Wocso. A. Oppetiks Nacht. Anton Oppotik. Xn Budapesta : A. V. Goldberger, Ekstein Bernat. In Hamburg. Karolyi & Liebmann. PREŢUL INSERŢIUHILOR : o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30 or. timbru pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă şi învoială. RECLAME pe pagina a B.a o ieri» IO or. a în 3u bani. Mr. 142. Braşov, Miercuri-Joi 1 (13) Mie. 1099. Comunicate fără sfârşit. Tactica oficioşilor unguri continuă. De un timp încoce îi dure mult capul de atitudinea Românilor la viitoarele alegeri dietale. Apariţiune caracteristică în „noua eră“. Pănă mai an nu le promiteau Românilor decât temniţa. Acum se avântă pănă a le pune în perspectivă 3 — 4, ba unii chiar mai multe mandate dietale, deci vor lua parte la alegerile viitoare, îngropând cu pompă politica de pasivitate pentru vecii vecilor. Bate la ochi, mai ales, că oficioșii guvernului actual și după ei toate foile maghiare vorbesc de apropiata părăsire a pasivităţii, ca de o dorinţă, ce s’ar manifesta chiar în sînul conducătorilor români. Cu întrebarea, cum, în ce chip şi pe ce basă s’ar pute întâmpla acesta, firesce, foile ungurescî nu-şî bat capul. Nici nu e treba lor. Ceea ce doresc şi la ceea ce ţintesc este scurt şi cuprindietor, de a vedea odată suprimate instinţele, postulatele şi aspiraţiunile, cari au dat nascere politicei de pasivitate prin delăturarea acesteia pentru totdeauna. De aceea lucreaza aparatul biroului de pressă maghiar cu tot mai mare viociune, urmând comunicat după comunicat despre mişcarea, ce s’ar pregăti, pentru apropiata înmormântare a pasivităţii. Şi cum n’ar câştiga oficioşii d lui Szell curagiu de a n’o mai slăbi cu comunicatele lor, când întâmpină sprijin chiar şi din partea unor foi române, cari s’au grăbit a le da în glas, cum este organul din Arad al noului episcop Goldiş şi paralel cu acesta organul politic bisericesc din Sibiiu de pe lângă metropolia de acolo. Cel mai proasper comunicat despre „pasivitatea Românilor“, care şi-a făcut deja plimbarea prin colonele aproape a tuturor foilor dinăuntru, îl aduce corespondenţa oficioasa „Keleti Ertestie“. Acesta vrea se stie, că episcopii români, cari au sositfilele acestea în Budapesta, ca se asiste la şedinţele camerei magnaţilor, se ocupă de amintita cestiune, fiind de părere ca Românii în viitor se ia parte activă la alegerile dietale, mai ales după ce guvernul actual ar oferi o garanţă pentru libertatea alegerilor. E surprindietor acest comunicat nu atât pentru că ar trata o temă nouă , fiindcă episcopii întotdauna au avut, aşa fiicând, îndatorirea oficială de a fi în contra pasiviştilor şi pentru participarea la alegeri, după dorinţa guvernelor, ci pentru că indică speranţa, ce se nutresce în cercurile guvernamentale, că episcopii români vor putea fi înduplecaţi a desfăşura o acţiune solidară, despre care de altmintrelea nu prea dau multe probe, pentru a veni în ajutorul guvernului cu privire la pasivitatea Românilor, înregistrăm deocamdată faptele, fără comentare, aşteptând cu nerăbdare se vedem, ce vor mai aduce ciilele urmatoare, căci, precum am mai ais, deşi secţiunea naţionalităţilor a încetat formal de a mai esista, spiritul ei trăesce şi lucreaza, cum vedem, cu îndoite puteri. Mai pe faţă, mai în secret, vedem, că se pregătesce de o mână lungă ceea ce în limba vulgară se numesce „a vinde înainte pielea ursului“, care înse retăcesce încă prin păduri şi nu se scie, dacă şi când va avea voie se-şî arete cinstita faţă vânătorilor, care din toate părţile pândesc acest moment cu armele încărcate. Nu mai încape îndoială că, oricum ar fi, situaţiunea politică a Românilor din Ardeal, Bănat şi Ţara ungurască este şi rămâne cât se poate de gravă şi ameninţată. Şi aceasta nu numai în urma urgiei, ce au trebuit s’o întâmpine de mai bine de trei-(feci de an! din partea adversarilor limbei şi ai naţionalităţii lor, ci mare parte şi din vina lor propria. O asemenea situaţiune dificilă şi primejdiosă, cu rădăcini atât de vechi, nu se poate schimba peste noapte aşa numai glumind şi rufend, cum se întâmplă în discuţiunile politice de prin casine şi cafenele. Pentru a dobândi o schimbare a ei în favorul nostru se recere muncă seriosă, pricepere şi prevedere şi o energică stăruinţă, or înainte de toate se pretinde o conlucrare solidară a tuturor celor, cari o voesc, e drept, dimpotrivă a garantat stabilirea raporturilor pănă la 1907, — décá vréa Austria. Enuneraţiunea aceasta a ministrului Di papii îi face erăşi nervoşi pe Maghiari şi foile lor încep urăşi să ameninţe, că deca Austriacă nu se vor stâmpăra, vor sei şi Ungurii să-şi caute de trebă şi să nu se lase amăgiţi cu vorbe. Vor rupe adecă comuniunea vamală şi comercială cu Austria la 1907. La totă întâmplarea, călătoria miniştrilor austriaci la Budapesta va da de gândit d-lui Szell şi amicilor faimosului compromis maghiar. Miniştri austriaci în Budapesta. Se anunţă oficios, că pefiua de ieri ministrul-preşedinte austriac contele Thun şi ministrul de comerciu Dipauli au sosit la Budapesta, or foile din Viena spun, că în proximele fiile va merge acolo şi ministrul de finanţe Dr. Kaizl. Călătoria miniştrilor austriaci este o o»i ** r-\ v«-i vt .4 ovo v\ /-iv» 4i»»-i Un Da a n « f X 1« m ai uj ptiuuvxu pvuux u uuguxi. vo onuna j cv uvi „domnii austriac!“ — se întrabă foile maghiare — după ce guvernele dualiste s’au înţeles deja asupra pactului, dieta nostră a primit proiectele lui, le va primi şi camera magnaţilor şi proiectele vor fi trimise spre sancţionare deja săptămâna aceasta? începe acum orăşî şirul esplicărilor şi al combinaţiunilor. O parte a pressei maghiare e de părere, că scopul călătoriei miniştrilor austriaci la Budapesta este, de a se înţelege cu miniştri unguri asupra amănuntelor formale ale legilor ungare despre pact şi ale ordonanţelor austriace, cari corăspund acestor legi. Cu totul altfel apreciază însă situaţiunea d.e „Bud. Hirlp“, care bănuesce, că Austriacă caută orăşi nod în papură. Pentru a-şi sprijini părerea aceasta, se provocă la un discurs, ce l’a ţinut ministrul de comerciu austriac Dipauli în consiliul industrial din Viena asupra pactului, în care afla, că guvernul austriac niciodată nu s’a învoit au aceea, ca convenţiile comerciale, — decă nu se reînoesc pănă la 1903 — să potă fi încheiate numai pănă la 1907. Dipauli a dat să se înţelagă în discursul său, că pentru Austria e mai preţiosă susţinerea legăturilor comerciale cu străinătatea, decât piaţa Ungariei, deşi acestea două nu se eschid. Guvernul austriac, crise ministrul, n’a jertfit nici un Din Bucovina. „Patria“ din Cernăuţi primesce din Viena spirea, că în cercurile normative se cugetă la revocarea baronului Bourguignon din postul său de president al ţării. Ca succesor se ia în combinaţia persona contelui Sturgi. Ungurii ardeleni. Faimosul „statistician“ săcut Gustav Beksics, publică în „P. Hirlap“ un articol referitor la Ungurii din Ardeal, care merită şi atenţiunea noastră, pentru-că arată situaţia maghiarismului de aici, propune remedii şi face planuri cum s’ar putea spori şi susţine elementul maghiar în Transilvania, unde el e „copleşit“ de „străini“. Beksics începe prin a spune, că politica ardelenescă a guvernelor ungurescî a fost pănă acum numai, ce’ aşa, o nimica totă. Totul s’a redus la împiedecarea Secuilor de-a emigra în România și, în schimb, de a-i colonisa prin Ungaria; ba s’a ivit ideia, ca fetele săcuience să fiă asefiate, ca servitoare, în Budapesta şi în alte oraşe mari de prin Ungaria. Cestiunea însă e cu mult mai gravă, decât s’ar purea la prima vedere, dire B. Maghiarimea Ardealului e atât de bagatelă, încât orice politică greșită, ar putea să aibă urmări nenorocite pentru Maghiari. Din 2,251,216 locuitori câți are Ardealul — dice B. — numai vre-o 690,000 sunt Maghiari, din contră Românii sunt în un-----Cumăr de 1,300,000. Românii aşader formeaza 57% a poporaţiunei, îndoit mai mulţi decât Maghiarii. In comitatul Făgăraşului, de pildă, poporaţiunea maghiară formeza numai 5%, în comitatul Hunedoarei 6%, în comitatul Bistriță-Năsăud 4-77°/0, or în al Sibiiului numai 2 92%. Care ar fi deci politica corectă în Ardeal? se întreba autorul, și-și răspunde: Nu este permis, ca să scoatem pe Maghiari din Ardeal, ci mai vârtos să-i împatinăm acolo. Trebue, la totă întâmplarea, să se împiedece emigrarea lor în România. Dar nu-i destul atâta: trebue, și e necesar de fapt, importul maghiar în Ardeal. Tote acestea s’ar putea face, după Beksics, astfel: 1) Să se dea ocupațiune industrială corespunziătoare Maghiarilor (Săpuilor) prin înființarea de fabrici în Săcuime; să se sprijineasca industria de casă secuescu prin capitaluri bănesc1. Târgul-Mureşului, sau Odorheiul-săcuesc ar fi fericite, deci statul ar înființa în ele a doua fabrică de tutun. 2) Elementul maghiar ardelenesc s’ar pute consolida, poate, şi mai mult prin sprijinirea agriculturei, se înţelege după un program sistematic şi prin acţiune seriose. Pământul din Săcuime este atât de parcelat, încât acolo e imposibilă o parcelare mai departe. In Ardeal aşa dar numai prin colonisare s’ar pute răspândi rassa maghiară, înainte de toate, în centrul Ardealului ar trebui colonisaţi Săcui, pentru ea pe calea aceasta ei se fie opriți de-a emigra în România. Ca punct principal de colonisare ar trebui să se ia Câmpia, care odinioră era centru maghiar şi afii e deosebit acomodată pentru recucerire şi colonisare deopotrivă. Statul să cumpere toate pământurile de vândare şi să coloniseze cu Secui şi Maghiar o regiune meridională de cel puţin 40 chilometri pătraţi. Făcută odată aceasta, în inima Ardealului ar răsări de-odată un al doilea centru maghiar, care în scurt timp s’ar îmbina cu Săcuimea. Astfel Ungurii ardeleni ar câştiga o puternică situaţie concentrică, şi Câmpia cu Săcuimea ar forma stâlpul neruinabil al ideii de stat maghiar. Bălaurul Beksics îşi aruncă privirile şi asupra rîurilor. Mureşul, Someşul, Crişurile şi Oltul —fiice el — udă văi şi câmpii, pe unde locuesce şi acum maghiarime puternică ; însă, deci maghiarimea aceasta ar fi completată prin colonisări, românimea ar fi de fapt isolată. Ca corolar Săcuiul, care se fericesce afil în radele luminoase şi calde ale „nouei ere“, stabilesce drept principiu politic, social şi economic: ca Tngurii sâ nu fiă scoşi din Ardeal, căci scoşi odată de aici, ei sunt perduţî pentru elementul unguresc din vechiul principat. Apoi încheie : „Altcum Ardealul va rămâne totdeauna partea vulnerabilă a statului maghiar. Natura însă l’a creat, să fie isvor de putere şi gloria naţiunei maghiare“. Nu-i vorbă, programul acesta are unele părţi gâdilitore pentru Ungurii ardeleni, întrucât în el se reoglindeză aspiraţiunile maghiarisatorilor şi intenţiunile lor, de-a stinge pe Români prin colonisări. Multă apă va mai trece însă pe Mureş şi pe Olt, pănă ce le va succede politicianilor de talia lui Beksics a spori neamul unguresc în Ardeal la astfel de proporţii, încât el să fie în stare a copleşi cu numărul pe Români şi celelalte naţionalităţi. Evenimentele din Serbia. Atentatul la viaţa ex-regelui aventurier Milan, a produs în Serbia valuri cu mult mai mari, de cum se credea la început. Oamenii lui Milan îşi dau totă silinţa a face să se acrediteze faima, că radicalii sârbi au dat arma în mâna atentatorului Knezevici. Făcută odată acăstă opiniă, era firesc, ca în contra radicalilor să se pornescă o gonă sălbatică. De Sâmbătă începând temniţele din Belgrad sunt împopulate cu conducătorii radicalilor. Atâta însă n’a fost de ajuns. Foia oficială sârbască „Szrpszke Novine“ publică într’o ediţie separată cu data de 10 iulie un ucaz regesc, după care în Belgrad şi în cercul lui se proclamă starea de asediu şi statariul. Ucazul e iscălit de toţi miniştri. Se fiice, că măsura acesta s’a luat în urma unor descoperiri, ce s’au făcut în decursul cercetărilor asupra atentatului. Toţi aceia, despre cari s’a putut dovedi, că au agitat în contra autorităților, au fost supuși la pedepse de câte 5 fiile închisoare. Consilierul de la curtea de casație Antokovici a fost însărcinat cu conducerea cercetărilor. El a ascultat deja pe redactorul lui „Odjek“ Protici.