Gazeta Transilvaniei, iulie 1899 (Anul 62, nr. 142-167)

1899-07-01 / nr. 142

i vai* rm «fc» Mips m$mwsttm bkm tun îHCTx 'soar hknmbI w/taiKSta »RtinwiBli son utera ■» „GAZETA“ iese în aacare fli. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braut Administraţiunea, Piaţa n pic Târgul Inului Nr. 80, etapii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă . Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pa­tru­ luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Aliaillistraţiunea şi Tipografa, 3SASOV, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimet. INSERATE se primesc la AD­­HINISTRAŢIUNE în Braşov şi la urmatoarele Birouri de anunciuri: Xn Viena. 3. Durcas Nacht. Sax. Aug­enfold &, Ebnerich Leaner. Heinrich Schaiek. Rudolf Wocso. A. Oppetiks Nacht. Anton Oppotik. Xn Budapesta : A. V. Goldber­­ger, Ekstein Bernat. In Ham­burg.­ Karolyi & Liebmann. PREŢUL INSERŢIUHILOR : o se­ria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30 or. timbru pentru o pu­blicare. — Publicări mai dese după tarifă şi învoială. RECLAME pe pagina a B.a o ieri» IO or. a în 3u bani. Mr. 142. Braşov, Miercuri-Joi 1 (13) Mie. 1099. Comunicate fără sfârşit. Tactica oficioşilor unguri con­tinuă. De un timp încoce îi dure mult capul de atitudinea Românilor la viitoarele alegeri dietale. Apari­­ţiune caracteristică în „noua eră“. Pănă mai an nu le promiteau Ro­mânilor decât temniţa. Acum se avântă pănă a le pune în perspec­tivă 3 — 4, ba unii chiar mai multe­­ mandate dietale, deci vor lua parte la alegerile viitoare, îngropând cu pompă politica de pasivitate pentru vecii vecilor. Bate la ochi, mai ales, că ofi­cioșii guvernului actual și după ei­­ toate foile maghiare vorbesc de apro­piata părăsire a pasivităţii, ca de o dorinţă, ce s’ar manifesta chiar în sînul conducătorilor români. Cu în­trebarea, cum, în ce chip şi pe ce basă s’ar pute întâmpla acesta, fi­­resce, foile ungurescî nu-şî bat capul. Nici nu e treba lor. Ceea­ ce doresc şi la ceea­ ce ţintesc este scurt şi cu­­prindietor, de a vedea odată supri­mate instinţele, postulatele şi aspi­­raţiunile, cari au dat nascere poli­ticei de pasivitate prin delăturarea acesteia pentru tot­deauna. De aceea lucreaza aparatul biroului de pressă maghiar cu tot mai mare viociune, urmând comunicat după comunicat despre mişcarea, ce s’ar pregăti, pentru apropiata înmormântare a pasivităţii. Şi cum n’ar câştiga oficioşii d lui Szell curagiu de a n’o mai slăbi cu comunicatele lor, când în­tâmpină sprijin chiar şi din partea unor foi române, cari s’au grăbit a le da în glas, cum este organul din Arad al noului episcop Goldiş şi paralel cu acesta organul politic bi­sericesc din Sibiiu de pe lângă me­­tropolia de acolo. Cel mai proasper comunicat des­pre „pasivitatea Românilor“, care şi-a făcut deja plimbarea prin co­lonele aproape a tuturor foilor dină­untru, îl aduce corespondenţa ofi­­cioasa „Keleti Ertestie“. Acesta vrea se stie, că episcopii români, cari au sosit­­filele acestea în Budapesta, ca se asiste la şedinţele camerei mag­naţilor, se ocupă de amintita ces­­tiune, fiind de părere ca Românii în viitor se ia parte activă la ale­gerile dietale, mai ales după ce gu­vernul actual ar oferi o garanţă pen­tru libertatea alegerilor. E surprindietor acest comunicat nu atât pentru­ că ar trata o temă nouă , fiind­că episcopii întotdauna au avut, aşa fiicând, îndatorirea ofi­cială de­ a fi în contra pasiviştilor şi pentru participarea la alegeri, după dorinţa guvernelor,­­ ci pentru­ că indică speranţa, ce se nutresce în cercurile guvernamentale, că epis­copii români vor putea fi înduplecaţi a desfăşura o acţiune solidară, des­pre care de­ altmintrelea nu prea dau multe probe, pentru a veni în aju­torul guvernului cu privire la pasi­vitatea Românilor, înregistrăm de­ocamdată fap­tele, fără comentare, aşteptând cu nerăbdare se vedem, ce vor mai aduce ciilele urmatoare, căci, precum am mai a­is, deşi secţiunea naţiona­lităţilor a încetat formal de a mai esista, spiritul ei trăesce şi lucreaza, cum vedem, cu îndoite puteri. Mai pe faţă, mai în secret, ve­dem, că se pregătesce de o mână lungă ceea­ ce în limba vulgară se numesce „a vinde înainte pielea ur­sului“, care înse retăcesce încă prin păduri şi nu se scie, dacă şi când va avea voie se-şî arete cinstita faţă vânătorilor, care din toate părţile pân­desc acest moment cu armele în­cărcate. Nu mai încape îndoială că, ori­cum ar fi, situaţiunea politică a Ro­mânilor din Ardeal, Bănat şi Ţara ungurască este şi rămâne cât se poate de gravă şi ameninţată. Şi aceasta nu numai în urma urgiei, ce au tre­buit s’o întâmpine de mai bine de trei-(feci de an! din partea adversa­rilor limbei şi ai naţionalităţii lor, ci mare parte şi din vina lor pro­pria. O asemenea situaţiune dificilă şi primejdiosă, cu rădăcini atât de vechi, nu se poate schimba peste noapte aşa numai glumind şi rufend, cum se întâmplă în discuţiunile po­litice de prin casine şi cafenele. Pentru a dobândi o schimbare a ei în favorul nostru se recere muncă seriosă, pricepere şi preve­dere şi o energică stăruinţă, or îna­inte de toate se pretinde o conlu­crare solidară a tuturor celor, cari o voesc, e drept, dimpotrivă a garantat stabilirea ra­porturilor pănă la 1907, — décá vréa Austria. Enuneraţiunea aceasta a ministrului Di papii îi face erăşi nervoşi pe Maghiari şi foile lor încep urăşi să ameninţe, că deca Austriacă nu se vor stâmpăra, vor sei şi Ungurii să-şi caute de trebă şi să nu se lase amăgiţi cu vorbe. Vor rupe adecă co­muniunea vamală şi comercială cu Austria la 1907. La totă întâmplarea, călătoria miniş­trilor austriaci la Budapesta va da de gândit d-lui Szell şi amicilor faimosului compromis maghiar. Miniştri austriaci în Budapesta. Se anunţă oficios, că pe­­fiua de ieri ministrul-preşedinte austriac contele Thun şi ministrul de comerciu Dipauli au sosit la Budapesta, or foile din Viena spun, că în proximele fiile va merge acolo şi minis­trul de finanţe Dr. Kaizl. Călătoria miniştrilor austriaci este o o»i ** r-\ v«-i vt .4 ovo v\ /-iv» 4i»»-i U­n Da a n « f X 1« m ai uj ptiuuvxu pvuux u uuguxi. vo onuna j cv uvi „domnii austriac!“ — se întrabă foile ma­ghiare — după­ ce guvernele dualiste s’au în­ţeles deja asupra pactului, dieta nostră a primit proiectele lui, le va primi şi camera magnaţilor şi proiectele vor fi trimise spre sancţionare deja săptămâna aceasta? începe acum orăşî şirul esplicărilor şi al combinaţiunilor. O parte a pressei maghiare e de părere, că scopul călătoriei miniştrilor austriaci la Budapesta este, de a­ se înţe­lege cu miniştri unguri asupra amănuntelor formale ale legilor ungare despre pact şi ale ordonanţelor austriace, cari corăspund acestor legi. Cu totul altfel apreciază însă situaţiunea d.­e­ „Bud. Hirlp“, care bă­­nuesce, că Austriacă caută orăşi nod în pa­pură. Pentru a-şi sprijini părerea aceasta, se provocă la un discurs, ce l’a ţinut mi­nistrul de comerciu austriac Dipauli în con­­siliul industrial din Viena asupra pactului, în care a­­fla, că guvernul austriac nici­odată nu s’a învoit au aceea, ca conven­ţiile comerciale, — decă nu se reînoesc pănă la 1903 — să potă fi încheiate numai pănă la 1907. Dipauli a dat să se înţelagă în discursul său, că pentru Austria e mai preţiosă susţinerea legăturilor comerciale cu străinătatea, decât piaţa Ungariei, deşi acestea două nu se eschid. Guvernul aus­triac, crise ministrul, n’a jertfit nici un Din Bucovina. „Patria“ din Cer­năuţi primesce din Viena spirea, că în cer­curile normative se cugetă la revocarea ba­ronului Bourguignon din postul său de pre­sident al ţării. Ca succesor se ia în com­binaţia persona contelui Stu­rgi­. Ungurii ardeleni. Faimosul „statistician“ săcut Gustav Bek­­sics, publică în „P. Hirlap“ un articol refe­ritor la Ungurii din Ardeal, care merită şi atenţiunea noastră, pentru-că arată situaţia maghiarismului de aici, propune remedii şi face planuri cum s’ar putea spori şi susţine elementul maghiar în Transilvania, unde el e „copleşit“ de „străini“. Beksics începe prin a spune, că poli­tica ardelenescă a guvernelor ungurescî a fost pănă acum numai, ce’ aşa, o nimica totă. Totul s’a redus la împiedecarea Se­cuilor de-a emigra în România și, în schimb, de a-i colonisa prin Ungaria; ba s’a ivit ideia, ca fetele săcuience să fiă asefiate, ca servitoare, în Budapesta şi în alte oraşe mari de prin Ungaria. Cestiunea însă e cu mult mai gravă, decât s’ar purea la prima vedere, dire B. Maghiarimea Ardealului e atât de bagatelă, încât ori­ce politică greșită, ar putea să aibă urmări nenorocite pentru Maghiari. Din 2,251,216 locuitori câți are Ardealul — dice B. — numai vre-o 690,000 sunt Maghiari, din contră Românii sunt în un­-----Cu­­­măr de 1,300,000. Românii aşa­der for­­meaza 57% a poporaţiunei, îndoit mai mulţi decât Maghiarii. In comitatul Făgăraşului, de pildă, poporaţiunea maghiară formeza numai 5%, în comitatul Hunedoarei 6%, în comitatul Bistriță-Năsăud 4-77°/0, or în al Sibiiului numai 2 92%. Care ar fi deci politica corectă în Ardeal? se întreba autorul, și-și răspunde: Nu este permis, ca să scoatem pe Maghiari din Ardeal, ci mai vârtos să-i împatinăm acolo. Trebue, la totă întâmplarea, să se împiedece emigrarea lor în România. Dar nu-i destul atâta: trebue, și e necesar de fapt, importul maghiar în Ardeal. Tote acestea s’ar putea face, după Beksics, astfel: 1) Să se dea ocupațiune industrială corespunziătoare Maghiarilor (Săpuilor) prin înființarea de fabrici în Săcuime; să se sprijineasca industria de casă secuescu prin capitaluri bănesc1. Târgul-Mureşului, sau Odorheiul-săcuesc ar fi fericite, deci statul ar înființa în ele a doua fabrică de tutun. 2) Elementul maghiar ardelenesc s’ar pute consolida, poate, şi mai mult prin spri­­jinirea agriculturei, se înţelege după un program sistematic şi prin acţiune seriose. Pământul din Săcuime este atât de parce­lat, încât acolo e imposibilă o parcelare mai departe. In Ardeal aşa­ dar numai prin co­­lonisare s’ar pute răspândi rassa maghiară, înainte de toate, în centrul Ardealului ar trebui colonisaţi Săcui, pentru­ ea pe calea aceasta ei se fie opriți de-a emigra în Ro­mânia. Ca punct principal de colonisare ar trebui să se ia Câmpia, care odinioră era centru maghiar şi afii e deosebit acomo­dată pentru recucerire şi colonisare de­opo­­trivă. Statul să cumpere toate pământurile de vând­are şi să coloniseze cu Secui şi Maghiar o regiune meridională de cel pu­ţin 40 chilometri pătraţi. Făcută odată aceasta, în inima Ardealului ar răsări de-o­­dată un al doilea centru maghiar, care în scurt timp s’ar îmbina cu Săcuimea. Ast­fel Ungurii ardeleni ar câştiga o puternică situaţie concentrică, şi Câmpia cu Săcui­mea ar forma stâlpul neruinabil al ideii de stat maghiar. Bălaurul Beksics îşi aruncă privirile şi asupra rîurilor. Mureşul, Someşul, Crişu­­rile şi Oltul —fiice el — udă văi şi câmpii, pe unde locuesce şi acum maghiarime pu­ternică ; însă, deci maghiarimea aceasta ar fi completată prin colonisări, românimea ar fi de fapt isolată. Ca corolar Săcuiul, care se fericesce afil în radele luminoase şi calde ale „nouei ere“, stabilesce drept principiu politic, social şi economic: ca T­ngurii sâ nu fiă scoşi din Ardeal, căci scoşi odată de aici, ei sunt per­­duţî pentru elementul unguresc din vechiul principat. Apoi încheie : „Altcum Ardealul va rămâne totdeauna partea vulnerabilă a statului maghiar. Natura însă l’a creat, să fie isvor de putere şi gloria naţiunei maghiare“. Nu-i vorbă, programul acesta are unele părţi gâdilitore pentru Ungurii ar­deleni, întru­cât în el se reoglindeză aspi­­raţiunile maghiarisatorilor şi intenţiunile lor, de-a stinge pe Români prin colonisări. Multă apă va mai trece însă pe Mureş şi pe Olt, pănă ce le va succede politiciani­­lor de talia lui Beksics a spori neamul un­guresc în Ardeal la astfel de proporţii, în­­cât el să fie în stare a copleşi cu numărul pe Români şi celelalte naţionalităţi. Evenimentele din Serbia. Atentatul la viaţa ex-regelui aven­turier Milan, a produs în Serbia valuri cu mult mai mari, de cum se credea la început. Oamenii lui Milan îşi dau totă silinţa a face să se acrediteze faima, că radicalii sârbi au dat arma în mâna atentatorului Kne­­zevici. Făcută odată acăstă opiniă, era firesc, ca în contra radicalilor să se pornescă o gonă sălbatică. De Sâmbătă începând tem­niţele din Belgrad sunt împopulate cu con­ducătorii radicalilor. Atâta însă n’a fost de ajuns. Foia oficială sârbască „Szrpszke Novine“ publică într’o ediţie separată cu data de 10 iulie un ucaz regesc, după­ care în Belgrad şi în cercul lui se proclamă starea de asediu şi sta­­tariul. Ucazul e iscălit de toţi miniştri. Se fiice, că măsura acesta s’a luat în urma unor descoperiri, ce s’au făcut în decursul cercetărilor asupra atentatului. Toţi aceia, despre cari s’a putut do­vedi, că au agitat în contra autorităților, au fost supuși la pedepse de câte 5 fiile închisoare. Consilierul de la curtea de casație Antokovici a fost însărcinat cu conducerea cercetărilor. El a ascultat deja pe redac­torul lui „Odjek“ Protici.

Next