Gazeta Transilvaniei, martie 1900 (Anul 63, nr. 48-73)
1900-03-01 / nr. 48
Maghiarii şi naţionalişţile. ii. De ce, în cestiunea naţmalităţilor nu se poate face nici un pas înainte în partea de dincoce ungară a monarchiei ? De ce, când e face discusiune în dietă asupra acestei cestiuni, — şi acesta se îtemplă mai în fiacare an cel puţinj odată de doue orî — nu se vorbesc nie odată în meritul ei, și se costată numai de regulă, că nu se pre resolva, sau mai bine fus, că nu e nevoia, ba este chiar în corra intereselor maghiarismului dominant, de-a fi resolvată în mod firea? Răspunsul e forte ușor şi dat deja de doue-fieci de ani dar de cătră Maghiarul distins, fost onducător de partid Ludovic Mesary, care a constatat înaintea lietei, atunci când s’a inaugurat neorocitul period al maghiarisării igtate, că Maghiarii nu accepteaza sitaţiunea, că Ungaria este un sta poliglot. De când s’a pus în lucrau de cătră guvern şi legislatiunea u.guresca crearea unui sistem noi de legi, cu tendinţa apicată şi hotărîtă de maghiarisare, de atunci s’a sfîrşit chiar cu posibilitatea de a se fiabili o înţelegere şi o împăciuire fiă cât de slabă între Maghiari şi naţionalităţi. Efectul legilor dela 1668, — legi mai conciliante, cari se lasau încă pe principiul, că în Ungaria trăesc diferite naţionalităţi, ori ţin tare la individualitatea lor şi turora trebue se li se lase dar fiecare putinţă de a-şî desvolta acelea individualitate — a fost zădărnicit deja la 1879 prin votarea şi pururea în vigore a legei pentru întriducerea forţată a limbei maghiare în şcolele poporale ale naţionalităţilor. Maghiarii n’au mai vrut se sele de caracterul poliglot al statului, nu s’au mulţămit cu privilegiile, pe car legea le dă limbei maghiare în stat, ci au pretins domnirea ei absolută, cu escluderea totală a dreptului de limbă al naţionalităţilor, şi de aci încolo guvern şi legislaţiune au pornit de-a ruptul capului pe povîrnişul creării „statului unitar naţional maghiar“. După legea de maghiarizare dela 1878 a urmat cea dela 1883 privitoare la sculele secundare, apoi au urmat de-a rândul legile pentru „kisdedov“-urî, salarisarea învăţătorilor etc. pănă la legea cea mai nouă, care stabilesce, că numai acela poate fi jurat în Ungaria, care scie unguresce, lege prin care se desfiinţază de fapt nu numai principul fundamental al legii de naţionalitate dela 1868, dar chiar şi libertatea individuală şi cetâţenască a locuitorilor de naţionalitate nemaghiară. Forte nimerit fiicea Mocsary la 1879, că legea de naţionalitate dela 1868 nu pretinde ca cetăţenii de naţionalitate română, slovacă etc. să-şî însuşască limba maghiară, şi că dacă se va decreta legea pentru introducerea limbei maghiare în şcolele lor poporale, cum s’a şi întâmplat, cei dela putere vor pute cjice: eta, acum fiă-care are ocasiune de-a învăţa limba maghiară; acum trebue să scie fiă-care unguresce, prin urmare nu mai este de lipsă a se întrebuinţa în afacerile publice altă limbă, decât cea maghiară, consecinţa va fi, că se va delătura disposiţiunea legei dela 1868 cu privire la dreptul de limbă al poporelor nemaghiare. Şi oare n’a avut dreptate Mocsary? N’avem decât să ne aducem aminte de faimoasele circulare adresate preşedinţilor de tribunale de cătră superiorii lor în cestiunea „deplinei validitări a limbei statului“, pentru ca se ne convingem, că într’adevăr aşa s’a întâmplat, cum a precis Mocsary. E învederat prin urmare, că forţa care apasă asupra naţionalităţilor, îşi are isvorul său principal în sistemul de lesă maghiarizătore. Pănă ce va dăinui acest sistem de lege, nu-i modru de a se afla cheia pentru o resolvare pacînică a cestiunei naţionalităţilor. FOILETONUL „GAZ. TRAMS“. Bătălia de la Braşov întâmplată la 17 Iulie 1603. — Urmare. — Din castrul său din Barabanţ, Moise trimite soli prin tot Ardealul cu strict ordin, ca toţi nobilii şi armaliştii să se adune la Bălgrad, la din contră se va da ordin Tătarilor să prădeze ţara. In urmarea acestui apel, şi parte şi din causă, că în Ardeal pe acel timp era mare lipsă de cereale şi era scumpete, se aduna o mare mulţime de armalişti în castrul lui Moise, între cari erau mulţi dintre cei mai de căpetenia nemeşi, cari începură a părăsi partida împăratului. La ordinul lui Moise, care avea lipsă de bani şi cereale pentru întreţinerea armatei, întreprinde în acelaşi timp un Albert Nagy, cu un despărţământ de oste, o espediţie pentru de a câştiga cele trebuincioase. Ţinta lui Nagy era Murăş-Oşorheiul, pe care îl şi devasta cu desăvârşire. De aci pleca spre Bistriţă, dar acest oraş scăpa de astă-dată de a fi prădat numai trimiţând înaintea acelor ospeţi nechiămaţi câteva bufi de vin şi mai multe vorbe bune şi promisiuni. A 8-a fii de asediu, Moise întreprinde un asalt asupra cetăţii, dar după o luptă de patru ore este respins. Spinozza erupe din cetate urmărindu-l şi aprinde din nou oraşul. Focul favorisat de vânt se răspândeşte şi cuprinde întreg oraşul, care, afară de o singură biserică, devine prada flăcărilor. Un bătrân fost general al lui Bathori , cu numele Borbély consiliază pe Moise să încerce pe calea negocierii a-şi ajunge scopul, după ce cu forţa nu ajunge nici la un resultat, şi luând misiunea de parlamentar asupra sa, îl succede a îndupleca pe Spinozza, care nici nu era pregătit pentru un asediu mai îndelungat, ca să capituleze sub condiţia liberei eşiri. Cu bucurie se învoeşte Moise cu condiţia pusă şi viteazul părăsesce cu restul soldaţilor săi cetatea, ce o apărase cu atâta bravură, dar abia ajunge la câmpul liber, când deodată se vede atacat fără de veste de o câtă mare de Tătari setoşi de sânge şi de pradă şi, după o luptă inegală susţinută timp îndelungat, îi succede în fine să scape cu puţini soldaţi în munţi de unde lua calea spre Oradea. Moise ajuns în posesiunea reşedinţei, primeste aici titlul de voevod al Ardealului, prin care aci se înduplecară arăşi mai mulţi partisani ai împăratului a trece în partea lui. Garnisana Sebeşului, sub comanda contelui Salm, ne mai simţindu-se sigură, părăsesce oraşul şi pleca la Sibiiu. Sebeşul capitueză şi se închină lui Moise. Basta părăsesce Olaşiul şi se închide în castelul Gherla. Moise ridică castrele de la Bălgrad şi pleca pe urma lui Basta. Ajuns la Gherla, dă ordin lui Nagy, ca cu o miie de soldaţi să asedieze castelul, or el însuşi placă cu grosul armatei la Deşii în şesul Someşului mare. Intr’aceea ajutorul, trimis de domnul Şerban spre apărarea intereselor împăratului, constătător din 1700 de ostaşi cu 70 de cară, cu tot felul de material de răsboiu sub comanda lui Farcaş Chiş (Român macedonean), ajunse pănă la Sighişora. Dar de aci deja nu-i mai fu cu putinţă a străbate de-a dreptul peste Cluşifi în Ungaria, căci Moise cuprinse deja Bălgradul şi pornise însuşi pe acea cale. Deci Chiş decide a demonstra că un despărţământ de 200 de ostaşi spre Cluşin, or cu grosul de a face o diversiune spre nord, peste Bistriţa, prin şesul Someşului mare spre Ungaria, sau la cas nefavoritor a trece peste munţi în Marmaţia şi de a căuta acolo legătură cu Basta. Moise, informat despre mişcările lui Chiş, grăbise la timpul său de-a ajunge la Deşir, pentru de a-i tăia calea, căci şi el avea nevoie de material de resboiu şi cară. Basta, care într’aceea scăpase din castelul Gherlei, informat despre înaintarea lui Chiş, trimite în grabă pe Baltazar Corniş şi pe Ştefan Kendi cu toţi haiducii, ce-i putu aduna pe valea Someşului mare în sus, ca să ajutore pe Chiş să treaca cu bagagiul în Ungaria. Aceştia ajung cu ostea lor ca de vre-o 2000 de haiduci pănă la satul Căpran, nu departe de Deşut. Moise trimite în contra lor pe Ştefan Redei cu 2000 de Unguri şi pe Cantimir Murza cu o coata mare de Tătari. Aceştia surprind în dori de fii pe haiducii, cari tăbărăsc neasiguraţi, îi bat şi îi împrăştie. Într’aceea Chiş se apropie de Bistriţa şi află pe cale despre înfrângerea ajutorului destinat lui, precum şi că Moise stă cu A 2£F !K^X .gazeta“ iese în floare dl. AMamente neutru iustro-uagaria. Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul neutru Bras« Administraţiunea, Piaţa irfiic Târgul Inului Nr. 80, etagin I.: Pe un an 10 fl.. pe şase luni 5 fl.. pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă : Pe v. ai 12 fl.. pe 6 luni 6 fl.. pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, ÂâfflMsîraţUiasa ţi Tipografe. .BBâŞQV, piaţa aasrs Ns. 30. Scrisori nefmnoaie nu m primesc. Manuscripte nu se retrimet. ^SERATE ae prinesc la Â3- «sâSSTRAŢIUME în Braşov şi la sematârele Birouri de ammaluri • în Viena: M. Quksa Nachf. Sins. Augenfeld & Emerich Lasnar, Matorloh San.-ii.10k. Rudolf Kossy. A. OppoHrte Nacht. Anton Qppellk. In Budapesta: A. V. QoldvorgBP, Ekstain Somat. In Hamburg.* (S&roigi A Liebmann. PREȚUL IMSERTSUMILQR : o aevîa garmond pe o coloana 6 or. si 30 or. timbru pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă şi învoială. RECLAME pe pagina a 8-a o seria 10 or. sau 30 bani. Mr. 48. Braşov, Miercuri I (14) Martie. 1900. Bucovina slavă, orî română? Sub acest titlu a scris de curând chiarul Germanilor radicali naţionali „Ostdeutsche Rundschau“ din Viena un articul, de care se ocupă „Patria“ de Vineri. Numitulfiat german, luând drept punct de plecare vorbirile rostite în parlamentul austriac relativ la Bucovina, fiice : „Bucovina este pământ slav şi slav trebue sé româna“ — astfel a strigat un deputat rutean în şedinţa de la prima Martie 1900. Afară de Bucovina, unde lupta dintre Ruteni şi Români pentru egemeni, în acea ţară nu este decât puţin sau de loc cunoscută, cuvintele aceste în alt joc cu greu vor fi băgate în semă şi înţelesul lor mai adânc cu greu va fi pătruns. Şi totuşi ori şi cui trebue să-i bată la ochi gravitatea, cu care oratorul se declară Butean, mai ales însă panslav, întrebând, cu ce va urma cu ceilalţi Slavi ai Austriei, cu Polonii şi Cehii în Moravia, cu Slavii de Sud în ţările Alpilor, cu cele trei milioane de Ruteni, decă va succede împăcarea între Germanii şi Cehii Boemiei ? Şi cu tote, că D-sa îi numi pe aceşti Ruteni Slavii cei mai maltrataţi ai Austriei, el ocoli cu multă precauţiune stările de lucruri din Galiţia, unde partea preponderantă, a ruisnismul. Austriaii geme sub ennta polonă, mărginindu-se asupra Bucovinei, pe care o reclamă pentru Ruteni, cu toate că chiar după propria sa taxare acolo trăesc 200.000 de Români“... Discutând apoi broşura : „Slavisarea Bucovinei în secolul al XIX-lea“, organul menţionat documentază iminentul pericol al totalei slavisări a acestei ţări, şi relevând tote rasele suferinţei, prin cari a trecut şi trece poporul românesc al Bucovinei, adauge următorele : „Ce sarte îi aştepta pe Germani, în cas dacă aceste tendinţe de slavisare vor isbuti să reuşască, e aproape de mintea omului. Şi bineînţeles, nu numai de Germanii Bucovinei, cari după cum dovedesce autorul broşurei, n’au nimic a teme din partea inofensivilor Români, soiut fiind din contra, că în caşul victoriei Rutenilor limba de oficiu germană ar dispărea imediat, înlocuindu se prin cea ruteană, lucru ce ar ave drept inevitabilă urmare rutenisarea funcţionalismului, ci şi pentru totalitatea germanismului Austriei nu poate fi indiferent, dacă va învinge o politică, care vede misiunea Austriei în apărarea popoarelor slave ale apusului atât contra Moscoviţilor, precum şi a Germanilor“. „Frontierele „Austriei noastre germane,“ încheie „O. R.”, sunt circumscrise prin programul de la Linz. Bucovina nu-i cuprinsă în ea. Din cauza aceasta însă, sortea şi ţinuta Germanilor din Bucovina nu ne poate fi indiferentă, precum nu ne este nici cea a Germanilor din Ungaria şi Transilvania. Decă Românii le reproşeză Germanilor din Bucovina, că aceştia sprijinesc espansiunea rutenă în Bucovina, noi credem, că înainte de toate acusaţii ca atari ar trebui întâii interogaţi. Insă autorului broşurei i-ar fi fost mai aproape discutarea ciudatei atitudini a deputaţilor români din parlament, cari în frunte cu d-l Lupul merg braţ la braţ cu Polonii şi Rutenii polonisaţi, Slavii de Sud şi Cehii. Dacă comunul pericol apropie omenii deolaltă, atunci Românii in Viena trebue se fie pe partea Germanilor şi nu pe a acelora, carîi vor să facă din Austria un stat al Slavilor apuseni“. Reproducând aceste aserţiuni ale fotei radicale germane din Viena, fiiarul român din Cernăuţi le apreciază în modul următor: „Patria“ admite, că două fracţiuni numeric slabe ale poporaţiunei Bucovinei, chiămai de a se sprijini reciproc, Românii şi Germanii, sunt espuse în aceeaşi măsură periculului slavisărei, constată însă totodată apariţiunea curiosă, după care cu toate astea deputaţii români bucovineni păşesc alături şi solidari cu majoritatea slavă a parlamentului, or deputaţii germani din ţară luptă în dieta provincială umăr la umăr cu Polonii şi Rutenii în contra Românilor. Găsesce foarte justă observarea lui „Ostdeutsche Rundschau“, că periculul comun ar trebui să apropiă pe Români de Germani, şi apoi elice.