Gazeta Transilvaniei, iunie 1900 (Anul 63, nr. 121-144)

1900-06-01 / nr. 121

UEDACTIUNEA, iS al Bistricii Bei si Tipocrafli. 3BASQV, piaţa mars STr. 30. Scrisori nefrancnie nu «3 primesc. Manuscripte nu se retrimat. ISSERATE sa ptiniosola AD-­ââ!5iST!tAT!UNE In Braşov si o siSEaătflreis Bhroisrî S3 snanahirf. In Vioria: U. DuScas Ifachf. Sax. AujonisW & Emsrion­ Losrisr, '-ísíc­rlah Sohalan­. iJudolf Kossá. A, appsíiks Kftchí. Anton Gopolik. In Budapesta,: A.V. Goldber­ger, Ekstatn Borost. In Ham- Ssrg.- Karolyi & Lielm­ann­. PRETUI. l!3SERTi.iSii.QR : o se­­.,ia sarmond pe o coroinä. 6 or. ii 30 or. timbru pentru o pu­blicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. ilECI.AIiE pe pagina a S.a o seriă io cr. san 30 bani. Ir. 121. XT «na© wDsga yiirxofid Brașov, Joi 1 (14) Iunie. „GAZETA“ jege­­n gheare ifl. Atonaisnts pentru Austro-Ungaria. Pe un an 12 fl.. pe seae lunî 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se pronumeră la toate ofi­­ciele­ poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Atoaputui pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa tr­eie Târgul Inului Nr. 30, eter iu I.: Pe un an 10 fi., pe şa­se luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă: Pe un ai 12 fî., pe 8 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Dotaţiunea preoţime!. In toata Transilvania şi Ungaria se observă o viuă mişcare pe tere­­nul bisericesc, şi aceasta mai ales la rom­ano-catolici şi la protestanţii un­guri. Toate confesiunile se străduesc a-şi concentra forţele, fiind­că pre­văd, că vor avea să susţină încă lupte grele pentru interesele lor de viaţă în situaţiunea încurcată şi nesigură, ce le a creat’o politica liberalismului neconfesional. Numai în sînul bisericei române unite domnesce Urăşî de lung timp o tăcere, care este cu atât mai nees­­plicabilă, cu cât tocmai acesta bi­serică e aciî mai mult ameninţată în drepturile şi esistenţa ei, decât ori şi care alta. Sunt tuturor bine cunoscute uneltirile, ce au de scop a distruge organismul şi caracterul naţional a! provinciei metropolitane de Alba-Iu­­lia. Pericolul, ce o ameninţă, vine de la doue cestiuni la ordinea chilei, aceea a autonomiei şi a „congruei“, adecă a regularii dotaţiunei preoţimei. încă înainte cu opt ani s’a de­cis de cătră ierarchia bisericei ro­­mano-catolice, ca cestiunea „autono­miei catolice“, care privesce numai acesta biserică, se fia resolvată de­dată cu cestiunea dotaţiunei preo­ţimei. Oposiţiunea energică, ce au fă­­cut-o Românii uniţi la prima încer­care de a-i înjgheba în organismul autonom al bisericei catolice ungu­resce au îndemnat pe adversarii in­­dependeţei lor bisericesce de a­ se folosi de acest espedient. Punând de­odată la ordinea crnei şi cestiunea dotaţiunei preoţimei, ei au avut în vedere de a-şî înlesni planul ascuns, căci regularea dotaţiunei avea se fiă rîma spre a prinde mai uşor în un­diţă clerul român unit. Paralel cu acţiunea congresului pentru autonomia romano-catolică merge şi acţiunea regulării congruei, şi este semnificativ pentru acesta din urmă acţiune, că cestiunea do­taţiunei preoţimei ochesce mai vîr­­tos pe greco-uniţî şi numai în mică m­esură pe romano-catolicî, a căror preoţime este în general materiali­­cesce mult mai bine situată. De aici urmezâ, că şi lucrarea aşa numitei comisiunî centrale pen­tru congruă, care este împărţită în câte­va subcomisiunî, se extinde de fapt mai mult asupra dieceselor greco-unite din Transilvania şi Un­garia. Numai alaltăerî s’a ţinut o şe­dinţă a amintitei comisiunî centrale, în care s’a raportat despre resultatul subcomisiunilor ei, începend dela 17 Maiu 1899 pănă la finea lui Maiu 1900. Subcomisiunile au esaminat în intervalul acesta cu totul 5297 fasiunî, între care cam la 1500 sunt fasiuni de a­le paroch­iilor din die­­cesele române unite, care la­olaltă reclamă o întregire de venit de peste 800,000 U. anual. Deoare­ce înse întreaga dotaţiune pentru preoţii ambelor confesiuni s’a calculat cu 1.355,883 fl. urmeaza, că cea mai mare parte a dotaţiunei ar reclama-o preoţimea română unită. Grava întrebare actuală este, că decă se va ajunge cumva la o resolvare a acestei cestiunî a dota­ţiunei, cum se va concorda ea, în ce privesce pe clerul român unit, cu cestiunea „autonomiei catolice“ a căreia resolvare Românii uniţi nu o vor primi nicî­odată aşa cum vrea se li-o impună congresul romano-ca­­tolic? Cu alte cuvinte, ce înţeles au toate acele tasiunî ale preoţimei gre­co-unite, pe câtă vreme regularea congruei, aşa cum a fost pusă la cale, presupune contopirea bisericei române unite în biserica catolică unguresca ? Vedem, că Metropolitul presi­­deza una din subcomisiunile pentru congruă; vedem, că s’au dat de pre­tutindeni fasiunile din diecesele ro­mâne, dar nu stim cum sta metro­­polia de Alba-Iulia în faţa cestiunei acesteia, care este strîns legată de cestiunea autonomiei catolice. FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Din Memoriile Regelui Carol. — Urmare. — Prinţul Carol şi armata sa fac o in­trare triumfală în Bucuresc î­­ii sosesc feli­citări şi din străinătate şi printre acestea găsim o scrisoare familiară cordială a Prin­cipelui de coronă Frederic Wilhelm, care conducea atunci afacerile publice în locul împăratului Wilhelm, rănit prin atentat, dar, care părea restabilit la Kassel şi Ba­den : „Eram de mai înainte convins, că vei privi liniştit evenimentele. Construcţiu­­nile tale de poduri, canaluri şi porturi vor însemna o eră nouă“. Pretutindeni se crează legaţiuni românesce, România se introduce cu demnitate în familia Statelor. Comisari români fac parte din comisia europană de delimitare, apoi se organiseza cu îngrijire aparatul administrativ din Dobrogea. 13 repetite­ ori împăratul Francisc-Iosif dă prin­cipelui dovezii oficiale despre amiciţia sa, după propunerea lui Andrassy Prinţul pri­mesce titlul de Alteţă Regală şi cabinetele se grăbesc se adopte pilda Austriei. Bălă­­ceanu a predat la Budapesta împăratului „Steaua României“ ; împăratul l-a primit foarte bine şi i-a esprimat speranţa, că Ro­mânia nu va întâmpina în Dobrogea ace­leaşi greutăţi, ca trupele sale în Bosnia şi Hercegovina. Apare o dificultate nouă : România ocupase linia de frontieră fixată de Eu­ropa, Rusia ceru însă, ca să o părăsască, mai ales la punctul de plecare Arab-Tabia de lângă Sin­stria, sub cuvântul, că Arab- Tahia ar fi o parte a fortăreţei Sin­stria. România obiecta însă, că după tratatul din Berlin nu esistă nici o fortăruţă la Dună­­rea-de-jos. Europa a cerut României să ocupe Dobrogea şi de aceea nu mai trebue să esiste nici o fortăriţă la punctul unde graniţa ei se unesca cu graniţa de mai îna­inte a României. Puterile cele mari fac presiune asu­pra României, ca să-şi retragă trupele de la Arab-Tabia şi ea consimte pentru a nu prejudeca resolvarea cestiunei. Gorciacov ţine un limbagiu forte jignitor : că Româ­nia nu datoresce decât Franciei şi Italiei mărirea teritoriului ei. Prinţul nu e sur­prins de acesta, dar îl mâhnesce adânc, că şi Germania are o atitudine atât de inami­­cală. Germania, patria sa, la care ține încă cu totă inima, încătrău — și mai ales spre casa parinteasca, Sigmaringen sau castelul Kracuhenwies — se indrepteaza gândurile saie! își reamintesce de toți camaracjii de regiment, de serile petrecute la Roon, la a cărui casă a fost de atâtea­ ori, cu a cărui filu a luat parte la campania din Holstein, a cărui morte a deplâns-o atât de sincer! Dar relaţiunile cu Germania rămân tulbu­rate, la Bucuresci nu se află încă nici un ministru plenipotenţiar german, răscumpă­rarea căilor ferate produce dificultăţi, ban­cherii din Berlin pun condiţii grele şi în sfîrşit Bismarck reclamă resolvarea cestiu­nei ovreesci, căci Congresul din Berlin ho­­tărîse încetăţenirea Ovreilor. Aceasta ces­­tiune ovrească a devenit „o luptă gigan­tică“, scrie Prinţul tatălui său, „care tre­bue susţinută în ţară şi în străinătate“. Camera şi Senatul se opun la naturalizarea Ovreilor imigraţi; străinătatea, toate puterile cele mari o reclamă categoric. „Pe când ţara mă presintă, ca pe un apărător al drepturilor Ovreilor, străinătatea se plânge, că nu le susţin destul de tare şi că nu arăt o voinţă firmă“. Prinţul vrea să mijlo­­cescă, să nu renege umanitatea, să respec­­teze voinţa Europei, dar să nu părăsască nici un moment calea constituţională. Ca tot­deuna în asemenea situaţiuni grele, sosi o scrisoare de încuragiare de la Principele moştenitor al imperiului german, cu dorinţa, ca şi aceasta stâncă să fie ocolită cu suc­ces, ca celelalte, şi cu mulţumiri calduroase pentru poesiile prinţesei, care a esprimat în frumosă formă poetică, după moartea prinţului Waldemar, durerea de mamă. In timpul acesta d-l Dimitrie Sturdza se afla la Berlin și nu găsi la Bismarck decât vechiul caeterum censeo: recunoascerea principiului admis de Congresul din Berlin în urma propunerei Franciei și Italiei. Tre­buia să se acorde absolut toate drepturile cetățeneșci tuturor evreilor, care serviseră în armată, cari absolviseră gimnasiul sau o seară reală, cari obținuseră titluri acade­mice, cari depuseseră examenul de baca­laureat, cari făcuseră Statului donațiunî, cari publicaseră opere sau fundaseră un mai mare stabiliment comercial sau indus­trial. Bismarck considera aceasta ca politică în Austria, după închiderea sesiu­­nei ,,Reichsrath“-ului, nimeni nu-și mai poate face o ideiă aproximativ clară despre cele ce vor mai urma în proximul viitor. Părerea generală a tuturor cercurilor poli­tice este, că parlamentul nu va mai fi con­vocat, decât poate la tomnă. Se afirmă în acelaşi timp, că guvernul Koerber a aban­donat planul de a mai convoca conferenţa de înţelegere ceho-germană. De altă parte însă va ocurpa în Boemia şi Moravia legea de limbă cu ajutorul­­­lui 14.­­ Un cola­borator al lui „Neue freie Presse“ a avut o convorbire cu unul din membrii guvernu­lui, care a declarat între altele: „Reichs­­rath“-ul nu va mai fi convocat, decât în caşul, când mai întâi el se vor fi împăcat Cehii şi Germanii. Conferenţa de împăcare însă nu va pute fi convocată de­ocamdată. Va urma un lung period de timp, în care se va guverna fără parlament. După toate semnele aşadar în Austria va urma o eră de guvernare neconstituţio­­nală, mai mult sau mai puţin absolutistă. Ruşii în Peking. Rusia şi-a ajuns scopul în China. De mult s’a pregătit, de mult şi a adunat ar­mată în Port-Arthur, şi acum, când roseala Boxerilor a pus în flăcări imperiul chinez, nici una din puteri­le europene n’a fost în stare să dea piept cu primejdia; toate şi-au simţit slăbiciunea, afară de imperiul mos­covit. In consoienţa preponderanţei sale, Rusia a şi făcut tot posibilul, ca ei să i­ se încredinţeze rolul principal în restabilirea ordinei — ceea-ce i-a şi succes. Sciri sosite din is­vor autorizat afirmă, că Rusia­­a primit mandatul să ocupe capitala chineză cu trupe de ale ei. Atât din Peters­burg, cât şi din Bruxella se confirmă aceste sciri. O telegramă, ce o primesce din Pe­tersburg agenţia „Reuter“ din Londra, cjice, că puterile europene au cerjat la învoială cu Rusia, ca ea să ocupe Peking-ul și în urma aceasta s’a trimis ordin la Port-Ar­thur, ca garnislnă rusesca de 6000 să fiă ținută gata de plecare în tot momentul. — O altă telegramă trimisă din Pe­king la Bruxella spune şi mai mult. Spune, că 6000 de soldaţi ruşi cu 10 tunuri au plecat spre Peking în urma învoelii representaţi­­lor tuturor puterilor. — Ei din Londra se telegrafază, că după sclri sosite acolo din Tienpin, împărătăsa văduvă s’ar fi refu­giat la cosulatul rusesc din Peking. Cu alte cuvinte, partida curţii Chinese ar avea de gând să se pună sub scutul şi ocrotirea Rusiei. Faptul acesta a produs în Anglia o agitaţie şi o nervositate mare, şi lumea se întrebă cu drept cuvânt, cum se vor des­­volta acum lucrurile, în ce direcţiune vor merge pe viitor tratările între puteri ? Cea mai mare şi mai gravă întrebare este, nu cumva puterile se vor certa şi se vor ri­dica una contra alteia în China? * Intr’aceea se răspândesc cu profu­­siune spirite despre crescerea tot mai ame­­ninţătore a răscoalei Boxerilor. Răsculaţii au rupt firul telegrafic între Peking şi Tienpin. Străinii din Peking au format trupe pentru apărarea cartierului european, în care se află şi consulatele. Pe stradele oraşului mişună mii de Chinesi ameninţând cu nimicire pe străini. Agentul italian din Peking telegrafază la Roma, că la ordinul lui, toate femeile europene, cari se aflau la consulat, s’au refugiat pe corăbii. Astfel de ordine au dat şi ceilalţi agenți europeni. — Din Tiencin se anunţă, că vice-regele n’a voit să dea concesiune, ca un al treilea tren să transporte europeni la Peking. Sol­dații au ocupat vagoanele, dar maşinistul a fugit cu locomotiva, or Chinesii au început să desfacă șinele. Soldații (europeni) au alungat cu baioneta pe atentatori, au prins locomotiva și în fine vice-regele a fost silit să dea concesiune pentru a pleca trenul. * Acestea sunt spirite despre cele mai nouă evenimente. Englesii privesc cu du­rere și răutate, cum Rusia pune mâna pe

Next