Gazeta Transilvaniei, martie 1902 (Anul 65, nr. 48-73)
1902-03-01 / nr. 48
Turnu Vavilonului. ii. Când d-l Ioan Mihu a sufevat cestiunea „revisuirei“ programului nostru naţional, gândintu-s’a ore la starea interioră a partidului nostru, gânditu-s’a măcar la neînţelegerile, ce domnesc între conaţionalii sei dela Orăştie ? Nu s’a gândit. Şi acesta o constată însuşî, când începe espunerea „părerei sale private“ cu cuvintele: „După mine, decă este vorba a începe o acţiune politică cu oarecare sorţi de isbendă, primul lucru, ce se impune este o revisuire etc. etc.“ D-l Mihu are in vedere deci caşul, când partidul ar voi se începe o „acţiune politică“ şi pentru acest cas vine a-şî espune părerea. Dar crede d-sa, că partidul nostru în timpul de faţă sau într’un timp mai apropiat — după toate câte le-a suferit şi câte a trebuit se străbată în cei ciece ani din urmă—este pregătit a întreprinde acțiuni mari politice? II ținem pe d-l Mihu mult mai deştept, decât se putem admite aşa ceva. Nu s’a întreprins la 1892 o ti mare acţiune politică, fără de pregătirea cuvenită? Şi ce resultat a avut? Unde ne-au dus partidul şi în ce hal l’au adus cei ce ne asigurau sus şi tare, că cu memorandul vor cuceri o lume întrega? Ce s’a ales din „triumfurile“ anunţate cu literele cele mai grase prin organul lor „autorizat“ ? D-l Mihu şi-a impus şi atunci reserva obicinuită. Se scie înse atât, că n’a fost nici densul pentru o acţiune grăbită. Ei bine, cum vine acelaşi Mihu la cece ani, după desastrele, ce le-a suferit partidul şi după ce acesta de aproape opt ani este împiedecat în libera sa funcţionare, cum vine, 4i°em, preconiseze în astfel de împrejurări Orăşi o „acţiune“ fără de pregătire? Un advocat, care n’a intrat în viaţa practică numai de orl de alaltăerî, un om cu alte multe esperienţe şi cunoscinţe, ca d-l Mihu, şi-ar pute pre imagina se fie posibil a se pune în lucrare o „acţiune politică“ a partidului nostru, pe câtă vreme nu va fi restabilită încrederea, autoritatea şi disciplina din sinul lui, atât de mult sdruncinate în anii din urmă, cu alte cuvinte, pănă ce nu va deveni fapt împlinit reculegerea lui interioră? Nici că mai trebue se cricem un cuvânt. Cu proiecte de revizuire a programului și de tactica parlamentară ori estraparlamentară nu se vor putea restabili niciodată legăturile de încredere și de solidaritate sdruncinate în popor. De ce cu toate astea d-l Mihu, care vrea se treaca de om cumpenit și înțelept, nu ține seama de aceste, de ce vine cu scrisoarea sa, nerumegată în partea ei politică, se dea hrană acelor nenorocite porniri, cari tind a băga cât mai de grabă partidul nostru național Urăsî în foc, înainte de a’şî fi concentrat forţele sale risipite? Adecă ce ne apasă pe noi programul naţional, ori urgia intoleranţei adversarilor noştri? Sunt doue-ceci şi unu de ani, de când ne-am grupat în solidaritate în jurul acestui program. Am avut în cei 4©°e ani dintâiu din Bănat şi ţinuturile ungurene pe d-nii Vincenţiu Babeş, Traian Doda, Petru Truţa, deputaţi naţionali în dietă pe basa programului nostru din 1881. De ce atunci nu i-a venit în minte nimănui, nici chiar atotputernicului Tisza Coloman se tragă la îndoiela îndreptăţirea legală şi constituţională a acestor abregaţi ai partidului nostru? Şi la ce ţîntesce planul de revizuire al d-lui Mihu ? Care este scopul ce-l urmărim noi în lupta nostră pentru egala îndreptăţire naţională de sute de ani, se creăm carere de deputaţi oamenilor noştri, cari au învăţat în şcolile unguresc!, cri se ne apărăm individualitatea nostră naţională, ameninţată pe toată linia de sus pănă jos, în vieţa publică politică în administraţie, în justiţie, în toate aşectămintele publice din ţara, pe terenul şcolar, bisericesc ca şi în viaţa culturală şi socială? Ce însemnă că subtilităţile de feliul celor ce le debiteza fruntaşul de la Vinerea, cărora le dă aparenţa a fi iscusite, căci ar fi, elice, motivate de „exigenţele unei politice mai realistice“, când adversarii noştri de mulţi ani deja nu-şi mai bat capul cu astfel de mărunţişuri şi ni-o spun verde, că nu ne recunosc nici o îndreptăţire naţională, ci pretind se ne manifestăm patriotismul numai şi numai prin a ne supune necondiţionat dictatului lor? Era realitatea realităţilor! Şi d-l Mihu, déci crede, că prin ciocârtire de programe, s’ar pute afla punctul de mijlocire între aceste contraste ale unei desvoltărî cu totul opuse, atunci se înşelă amar. A crede, că prin acomodare estremă s’ar putea lua din mâna adversarilor arma, cu care ne suspiţioneza mereu realitatea şi patiotismul nostru, lămurit şi clar ca lumina soarelui, este o curată copilărie. Cine mai mult ca Saşii ardeleni s’au străduit să îndulcăscă guvernele unguresc în diferite perioade, pănă ce au părăsit orice postulat naţional de sine stătător, chiar şi pe acela al revisuirei legii naţionalităţilor, şi s’au pus cu programul lor „întru tote“ pe basa legilor esistente — şi ce au esperiat şi esperieza în urma acesta? Nu sunt timbraţi acum mai mult ca odinioră de „duşmani ai patriei“, „pangermani“ etc? Ne surprinde, că d. Mihu nu ţine samă de trecutul nostru istoric, căci atunci trebuia se-şi reamintească, că deja pe vremurile cruntei iobagii, când nu era pomenire măcar de „acţiuni politice“. Românii erau calomniaţi ca duşmani ai ţărei. In genere vedem cu durere, că generaţia de actî — şi dimpreună cultea d-l Mihu, ca tîner mai bătrân, — pare a fi pierdut cu totul firul istoric al luptelor noastre. Parca totă viaţa, desvoltarea şi menirea noastra şi-ar fi luat începutul numai cu două-cieci, treizeci de ani înainte! Resumând cu puţine cuvinte cele zise mai sus, ajungem la resultatul, că debutul d lui Mihu nu e nou — „Alles schon dagewesen“,— apoi, că e forte regretabil în aceste momente, căci, mărturisim, la altceva ne-am fi așteptat de la un bărbat ca d-sa, căruia i-am atribuit mai multă maturitate politică. E regretabil, fiindcă nu poate folosi nimic cansei, dar îi poate strica mult ducând apa la moara elementelor nedisciplinabile, cari trăiesc din mână în gură şi consideră politica, zisă „naţională“, mai mult ca un mijloc de a se scote pe sine la iveala şi de a face haz şi distracţie unor gură-cască, cari le admiră genialiatea. Admitem că d-l Mihu şî-a espus părerea sa în totă seriositatea la rugarea unuia din membrii redacţiuneisi ouei foi din Orăştie. Admitem şi mai mult, că atunci când a compus scrisorea sa nu s’a gândit, că ea va fi publicată, căci la din contră multe pasage subliniate din ea trebuiau să fiă cel puţin altfel formulate. Poate că a voit să vină în ajutorul celor dela „Lilbertatea“, cari luându-şi din început un avânt prea cutezat, deja în câteva săptămâni şi-au pierdut cu totul echilibrul şi au ajuns se nu mai stie ce anume plan urmăresc. Ei bine, d. Mihu nu le-a ajutat cu nimic prin aceea, că şi-a publicat părerile sale private în foia lor, ci a contribuit numai ca confusiunea să devină şi mai mare. Intr’aceea cei cu politica de acomodare dela Sibiiu şi Arad au făcut mare tărăbom cu enunciaţiunea d-lui Mihu, aşa că îl vor fi pus şi pe d-sa pe gânduri. Şi era, că în mijlocul atâtor proiecte de „acţiune“, „de organisaţie“ şi de „tactică“ câte au răsărit şi răsar acum ca ciupercile aproape zilnic, suntem în pericul a ajunge pe urmele Chaldeilor şi a avea înaintea „Casei naţionale“ — Turnul Vavilonului! închiderea corpurilor legiuitoare române. Alaltăeri, Marţi, s-a închis sesiunea actuală a corpurilor legiuitoare române. Mesagiul de închidere face amintire de budgetul echilibrat, ceea ce e o nouă dovadă, că România e hotărîtă a urma politica de reculegere economică, ce s’a inaugurat în primăvara trecută. Direcțiunea aceasta a permis a se aduce o dreptă ușurare a contribuabililor, reducând imposibil imobililor urbane. Strîns legată de budget este legea generală a pensiunilor. Prin votarea legilor financiare propuse de guvern, s’a regulat restul de deficite ale ultimilor ani și s’a repus tesaurul public în starea normală, în care trebue se rămână în viitor. Administrarea averilor bisericesc! — dice Mesagiul — s’a aşedat pe basa solidă a răspunderei; s’a votat o lege a meseriilor, care asigură desvoltarea temeinică a unei părţi a muncei naţionale. In fine Mesagiul imploră graţia divină, ca să reverse binecuvântarea sa asupra României şi să nu înceteze a o ocroti. ANUL LX V. „GAZETA“ iese în Metre fi.. Alionante pétin Anstro-Digaris: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Petin Korâia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumera la tote oficiale poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. ABosametrul semn Braşov Administraţiiunea, Piaţa frate. Târgul Inului Nr. 30, etetiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12 c., pti trei luni 6 corone. — Un exemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inacrţiunile^sunt a se plăti Înainte. REDACŢIUNEA, AflministraţiMea şi Tipografia Braşov, plaja mare or. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE #9 primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena: la N. Dukes Nachf., Nrix. Augenfeld & Emeric Lesner, Heinrich. Schalek, A. Oppelik Nachf. Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. froldborger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). PREŢUL INSERŢIUNILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă, şi învoiala. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani. Nr. 48. Braşov, Vineri 1 (14) Martie 1902. Dieta ungară a sfîrşit în şedinţa de alaltă-erî desbaterea budgetului de interne şi a început desbaterea budgetului ministeriului de agricultură. Proclamaţia studenţilor ruşi. Studenţii ruşi şi-au expus într’o proclamaţie postulatele lor. Ei pretind inviolabilitatea libertăţii personale, libertatea pressei, libertatea consciinţei, responsabilitatea personală a funcţionarilor din administraţie, libera frecuentare a şcollelor superioare de fete, egala îndreptăţire naţională, dreptul muncitorilor de a face grevă. Proclamaţia încheie astfel: „Deoarece actualul sistem de guvernament nu-l aflăm potrivit pentru realisarea acestor reforme, ne adresăm tuturor minţilor luminate din Rusia şi-i avertisăm, că a sosit momentul convocării legislaţiunei. Suntem decişi, ca pentru acest program politic general, să luăm poziţie şi în stradă, şi declarăm, că uniţi cu muncitorii vom realiza cu forţa acest program“. Congresul studenţesc şi Ungurii. Triumful studenţilor români de la congresele din Turin şi Paris, i-a băgat în groza pe şovinişti şi acuma alergă la măsuri desperate teroristice, pentru ca studenţii români să nu îndrăsnescă la congresul, ce se va ţine în Budapesta, a-şî ridica cuvântul pentru drepturile naţionale. Eră faimosul act al rectorului universităţii, Dr. Vécsey, relativ la studenţii români: „Este o agitaţie nepatriotică, deci acei cetăţeni ungari, cari sunt de limba românescă, cu tote că se bucură de binefacerile universităţii unguresci, vor să ia parte la congresul studenţesc, nu în rândurile tinerimei din patrie, ci în secţia străinilor aşteptaţi ca ospeţi la acest congres şi să caute a demonstra contra legilor şi a păcii ţării ospitaliere. Avertisez serios pe agitatorii (!) supuşi jurisdicţiunei disciplinare a senatului universitar, că nu li se vor tolera uneltirile şi că dela universitate se vor esclude toţi infidelii(!), cari oferindu-se streinilor, vor produce disonanţă în rândurile tinerimei naţiunei şi cari aţîţă ura de rassă“ (ssi Rectorul universităţii din Budapesta Dr. Vécsey Tamás, consilier de curte. Este interesant a afla şi câte o voce din pressa ungureasca asupra acestei cestiunî: Etă ce scrie „Eus“. „Tinerii universitari români din patrie, după o îndelungată chibzuială, au hotărât, că vor lua parte la congresul internaţional studenţesc, ce se va ţine în Budapesta. „Hotărârea şi-o motivez, cu aceea, că congresul studenţesc aici în Budapesta va desbate statutele societăţii studenţesce, numită „Corda Fratres“. Românii vreau, în opoziţie cu Maghiarii, să aducă la biruinţă principiul grupării pe naționalități. Acest principiu nu vrea să stie, că tinerii