Gazeta Transilvaniei, aprilie 1902 (Anul 65, nr. 74-94)

1902-04-02 / nr. 74

! Cine a spart solidaritatea? ... v­ Aşa ejişii tribuniştî au pretins aşa­dar la conferenţa din 1892 se se voteze nominal asupra propunerei lor ca „memorandul se de presentat fără amânare“. Ei au mai adaus la aceasta propunere, făcută în şedinţa secretă a comisiunei, încă şi decla­rarea categorică, că orî­ ce ar decide comisiunea, ei vor pretinde votare nominală asupra ei în conferenţa pu­blică. In decursul desbaterei s’au ri­­dicat voci, cari au arătat marele inconvenient al unei ast­fel de pro­cederi. Dintre acestea vom releva părerea directorului „Gazetei Tran­silvaniei“, care va pune în lumina adevărată şi învinuirile, ce i­ le fac contrarii sei. Densul a c­is între altele: „...Este absurd şi numai a ne gândi, că am pute întreprinde un pas ca acela al adresărei la coronă fără ca se fim pe deplin înţeleşi noi între noi... Cei ce prin pretensiunea de a­ se face votare nominală într’o cestiune ca acesta, provocă desbina­­rea, iau cea mai gravă răspundere asupră-le înaintea naţiunei. Trebue să preferim mai bine a lua cu to­­­­tul dela ordinea­­filei afacerea me­moriului, decât ca din causa lui să se producă neînţelegeri în partid“... „...Problema nostră de căpetenie este de a­ ne concentra şi organiza înăuntru cu ajutorul unei conduceri înţelepte şi omogene, din sînul căreia se fie stîrpită polemida zizaniilor şi a intrigelor“... („G. T.“Nr 77 din 1892). In fine propuse, ca după­ ce în cestiunea memoriului se impune cea mai strînsă solidaritate, conferența său se revină asupra hotărîrei pri­mitive dela 1887*) sau, deca nu se va pute stabili o înțelegere, cestiu­­nea să se aducă înaintea unei nouă conferențe, care să fie de cu vreme pregătită pentru a putea delibera în deplină cunoscinţă de cauză. Der­matadorii grupului nu erau de loc preocupaţi de grija ce ur­mări poate ave pasul pripit, pentru care însistau atât de mult. Pregă­tire, chibzuire, abnegare pentru a nu periclita marile interese ale bu­nei înţelegeri între fraţi toate aces­tea erau pentru ei nimicuri, „mărun­ţişuri vanitose“. Ceea ce-i preocupa era de-a pune capăt cu un minut mai eurend acelei solidarităţi „plictisitoare“ c­are, deca esia învingătore şi la con­­­ferenţa din 1892, ar fi luat grupului totă răsuflarea şi i-ar fi făcut cu totul imposibil de a­ se ilustra în­­ fruntea partidului cu cunoscutele sale nechibşuinţe. Propunerea lui E. Brote pentru „neamânata aşternere“ a cărrat în co­misiunea de 40. Avea să urm­eze deci ca cei rămaşi în minoritate se cera a se vota din nou asupra propunerei lor în conferenţa publică. Nimeni în conferenţă n’a fost în principiu contra memoriului. Nu­mai asupra timpului şî­ a modului de procedere au fost divergenţe de opi­­niunî, însă divergenţe de mare în­semnătate, căci nu era permis a se face c­erere la un astfel de pas, fiind-că el avea de scop a aduce o uşurare, un folos ore-care poporului asuprit, nu însă a agrava şi mai mult situaţiunea lui politică. Cu toate acestea, având în ve­dere tactica urmată de consorţiul Slavica-Brote-Lucaciu-Coroianu, o vo­tare demonstrativă în şedinţa plenară şi publică ar fi fost exploatată de acest consorţiu pentru a pune în evidenţă realitatea oamenilor, cari „nu şi-au întors faţa din­spre Viena“, faţă cu nereală purtare a pretinşilor anti­­dinastici, kossuthişti şi rusofili, încă şi mai mult decât s’a întâmplat, după ce la propunerea plină de tact a d-lui Dr. A. Mocsonyi votarea nominală cerută de „tribuniştî“ s’a făcut în­tr’o şedinţă secretă a delegaţilor conferenţei. Ca să nu se cufunde „Tribuna“ cu „grup“ cu tot, era hotărît în sfa­tul acestuia să se provoce scisiunea pe faţă în partid. Deca acâstă scisiune a fost îm­piedecată şi indefinitiv ne-am ales numai cu­ o scisiune în comitetul partidului, causa este bunul simţ na­ţional şi abnegarea acelora, cari sunt învinuiţi, că ar fi călcat solida­ritatea. Delegaţiunile austro-ungare sunt convocate pe dina de 6 Mai, în Bu­dapesta. *­ Hotărîrea conferenţei dela 1887 de a­ se aduce la cunoscinţă coronei motivele cele adevă­rate ale atitudinei poporului român faţi cu ale­gerile dietale, prin cari motive să se combată de­­nund­ările şi calomniările inimicilor cansei noastre. RED­ACŢIUNEA, Aftministraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE •6 primesc la Administraţiune In Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena: la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek. A. Op­­pelik Nachf. Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Gkild­­berger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körut). PREŢUL INSERŢIU­NILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fa şi învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani. Nr. 74. Braşov, Luni-Marţi 2 (15) Aprilie. ANUL LXV. „SAZETA“ iese în Metre­ţi. ibonamente pantru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenum­eră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Atronamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa n.­ere. Târgul Inurui Nr. 30, etajeia I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 8 luni 12 p., pe trei luni 6 coroane. — Un esempial 10 bani. — Atât abonamentele cât și insertiunile sunt a se plăti Înainte. 1902. Politica Balcanică. Se telegrafeză din Viena. Contele Bü­low, cancelarul im­periului german, a avut lungi intrevederi, întâiă cu împăratul Francisc Iosif și apoi cu contele Goluchowski, ministrul de ex­­terne al Austro-Ungariei. In convorbirile ce au avut loc cu acesta ocasie, s’a dis­cutat pe larg cestiunea balcanică şi atitu­dinea marilor Puteri în caşul unor even­tuale turburări în Balcani. Cancelarul Bü­­low a declarat, între altele, că Germania are totă încrederea în acţiunea şi atitudi­nea Austriei în ce priveste politica bal­canică. Nota Bulgariei cătră marile Pu­teri. In Sofia circulă svonul, că guvernul bulgar a adreset marilor Puteri o notă prin care protestă în contra confirmării Mr. Fir­­milian, ca episcop la Veskueb, relevând tot­deodată, că acestă numire a produs o escitaţiune în populaţiunea bulgară din Macedonia. Tererea bulgară din Macedonia. „Kölnische Zeitung“ află din Constantino­­pol, că o adevărată terore domnesce prin­tre populaţiunea musulmană din Macedo­nia de Sud, în urma asasinărei a trei Turci şi a unui copil de cătră o câtă de revolu­ţionari bulgari. Sunt temeri seriose, ca po­pulaţiunea turcă să nu se dedea la acte de represalii contra Bulgarilor. Dela congresul studenţesc din Roma. Discursul d-lui Orănescu. Tînărul student al universităţii din Bucurescu, Orănescu, care deja s’a distins şi pe terenul diaristicei în direcţiune na­ţională, oferindu-ne astfel un binefăcător contrast faţă cu mulţi dintre colegii săi, pe cari în recentul trecut îi atinsese vân­­tul veştejitor al cosmopolitismului, ca de­legat al studenţimei române a justificat pe deplin speranţele legate de densul încă de pe timpul, când era elev al liceului real din Brăila. Sră în traducere frumosul dis­curs, pe care d-l Olănescu la pronunţat la congresul societăţii „Corda Fratres“ în limba francesă. Domnilor şi scumpi colegi! Am venit de pe ţărmurile Dunărei, din văile şi colinele Carpaţilor, noi cari suntem de-asemenea urmaşi glorioşilor voş­tri străbuni. Am venit să vă aducem cele mai frumoase flori, cari cresc pe câmpiile româ­nesc!, simţămintele dragostei frăţescî, care n’a încetat şi nu va înceta nicî-odată de a palpita pe acestă insulă latină, care tră­­esce încă şi va trăi pururea, la porţile Orientului, in mijlocul unui Ocean, a unui mosaic de popăre străine. Am venit să ne împrospătăm sufle­tele în sfântul altar, care ne-a dat viaţa, în sfânta Italie. Am venit se ne închinăm înaintea urmelor măreţului său trecut, fiind­că el e şi al nostru. Am venit să îmbrăţişăm acest pă­mânt frământat cu sângele şi oasele stră­moşilor voştri şi ale strămoşilor noştri. Am venit să salutăm gloria presentă, pe tine popor italian, pe voi, fraţi şi colegi italieni, pe representanţii sanctuarelor ci­­vilisaţiei, diamant strălucit al coroanei mă­reţiei scumpei voistre patrii şi a scumpei noastre mame. Am venit să vă salutăm aici, în cen­trul latinităţei, la luminile celui mai pu­ternic sore, care a strălucit vreodată prin­tre civilisaţiile trecute şi presente. Să vă salutăm în numele studenţilor universitari români, în numele acelui tine­ret, care represintă sentimentele şi năsuin­­ţele unui neam. Prin glasul nostru nu grăesce o ţeră, ci un popor întreg, şi nu numai vouă fra­ţilor şi colegi, dar unui popor întreg, fiind­că voi sunteţi espresia cea mai elocventă a naţiunei italiene. Ai noştri ne-au petrecut la plecare cu urale, şi cu lacrimi în ochi v’au trimis frăţesc­a lor salutare. Erau lacrimile unei blânde iubiri a unui popor, în sufletul căruia consciinţa or­iginei sale este încă vie, nici mai mare, nici mai mică decât odinidră, fiind­că prin­tre veacuri el n’a fost decât unul şi puru­rea acelaşi impunător prin credinţa şi pu­­ternica-i convingere, vrednic prin mani­festările sale civilisate. In aceste clipe, poporul carpatic, în vibraţiunea cugetării lui, însoţesce pe fiii sei veniţi să vă aducă înflăcăratele lor cu­vinte de iubire. Noi avem aci fericirea de a­ ne adăpa la isvoarele bunătăţei mamei noastre, ei su­­fer de nostalgia îndepărtărei, gândindu-se la sorta ce i-a smuls de la sânul mamei lor. Dar fii mândră, mamă gloriosă, fiind­că fiii tei au fost vrednici şi viteze senti­nele a menirei ce le-ai dat. Valurile duşmane nu i-au nimicit, ei stau necontenit acolo, unde i-ai aşedat, şi după­ ce — în trecutul veacurilor întune­cate de valurile barbare — ei au apărat două civilisaţii, cea romană şi cea bizantină, cu jertfa sângelui lor Occidentului timpul de a-şî completa civilisaţia lui, şi adî încă, în mijlocul durerilor ce le tur­bură sufletele, ei îşi urmeză menirea de factori ai civilisaţiei şi ai păcei. Şi cum ar face ore altfel, decât tine, mamă înţeleptă? Şi care altul călăuza lor, decă nu faptele tale? Sufletul tău, Italia, trăesce pe ţermurele Dunărei şi în văile Carpaţilor. Limba ta răsună acolo în ecou­rile durerilor, în legi şi obiceiuri, în tot ce alcătuesce esenţa specifică, quitesenţa unei naţiuni. Tu trăescî, precum trăesc părinţii în fiii lor. Şi decă este aşa, cine s’ar pute mira de faptul, că noi Românii venim aci şi vi­brând în extasul fericirei, vă spunem: „Fra­ţilor, am supt vieţă dela acelaşi sîn, şi dela acelaşi sîn voim se luăm seva întă­ri tore". Cui am pute deschide pre inimile nóstre dacă nu vouă, surorilor nóstre la­tine, al căror sprijin ne-a fost atât de des aşa de folositor în vremurile de grea cumpănă ? Şi aşa va fi în­tot­deauna, fiind­că la­tinitatea e un copac, ale cărui rădăcini pă­trund adânc, şi dacă o rădăcină e atinsă, întregul copac se vestejesce şi foile sale tremură lovite de durere. Consciinţa latină a fost unică; unic a fost şi idealul ei: integritatea idealităţii sale, a manifestaţiilor sale intelectuale. Latinitatea a fost­ dreptă, ea n’a îm­pilat popoare, ea n’a ridicat principiul for­ţei mai presus­­de acela al dreptăţii. Generoasa alma mater a cul­turei n’a iluminat ea are toate căile cu flacăra-i veci­nie vie? Istoria omenirei e dovada acestui adevăr pentru acei, cari nu vor să-l vadă, sau cari s’ar încumeta să-l tagâduescu. Noi suntem o scântee din aceasta fla­cără, scântee devenită adî o flacără, o can­delă, care lucesce la porțile întunecosului Orient. Tu, sfântă Italie, ai aprins acastă candelă şi ea va arde atâta timp, cât va străluci lumina ta. Adî, noi, vestalele misiunei ce ne-ai dat-o tu, am venit să luăm de la sanctua­rul tău forţa pentru mărirea flacărei. Dacă am putea smulge o clipă soarele ce strălu­­cesce pe cerul tău, vecînică Italie, şi să-l ducem pe întinsul Orientului! Vom pleca de aci scăldaţi de razele strălucitului vostru sare, şi mergând în ţara nostră vom împodobi ţinuturile ro­mâne cu strălucirea voistră. Vom duce cu noi un pumn din acestă ţărînă d’aurită de vechile glorii. Vom arun­ca-o pe ţarinele române, pentru­ ca sufla­rea vântului s’o ducă în toate colţurile unde se află un suflet românesc, pentru­ ca să tresară de fericire. Vă mulţumim, iubiţi fraţi, de simpa­tia cu care ne-aţî primit printre voi. Sufletele noastre sunt pline de bucu­rie şi fericire de frăţâsca primire, ce ne-aţî făcut erî. Vă mulţumim şi aducem salutările studenţilor români Asociaţiei Corda Fratres. Idealul ei de frăţie, pe care-l arată cuvântul fratres, e pentru noi cea mai mare recomandaţie şi titlul cel mai convingător la aderarea şi dragostea nostră, căci cu toţii voim frăţia. Frăţie între popoare, pentru desvolta­­rea pacînică a tuturor, spre a atinge acea perfecţiune, acel ideal numai, despre care Excelenţa Sa ministrul Naşi ne vorbea ace dimineţă cu atâta căldură şi entusiasm. Dar în acelaşi timp nu uitaţi, colegi şi fraţi studenţi, că fraternitatea nu se poate isbândi decât acolo, unde există jus­tiţia şi spiritul de toleranţă. Cu asupriri şi siluiri de consciinţă, cuvântul frăţie e o pângărire. De aceea chestiile naţionale nu tre­bue se vă înspăimânte. Ele sunt tocmai cea mai dreapta cale cătră idealul Corda fratres.

Next