Gazeta Transilvaniei, iunie 1902 (Anul 65, nr. 120-142)
1902-06-01 / nr. 120
Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI. ţională“, trebue se aprobe politica naţională maghiară esclusivistă şovinistă, pusă faţă în faţă cu tendinţele „cosmopoliticei“, care, propovăduind loialitatea şi echitatea, favoriseză numai tendinţele naţionalităţilor. „Este o nenorocire naţională“, că acest curent nesănătos se străcură încetul cu încetul în singuraticele straturi ale opiniei publice şi adomâne nicî nu se mai scandaliseză lumea, în urma căreia maghiarismul sucombă şi nu pote ţine piept cu naţionalităţile sprijinite din afară. Acest mare pericol trebue se-i înţelegă odată Maghiarii şi rupând cu trasele vecînice ale tactului şi ale echităţii, se aducă la valoare din toate puterile „ideea naţională“ faţă cu „tactul internaţional.“ Etă, Germania, pătrunsăde „ideea naţională“, urmând cuvintele lui Bismarck: — „Wo Macht, dort Recht“, în vederea înjghebării statului german unitar, duce la sfîrşit germanizarea completă a Vendilor cuceriţi încă pe la mijlocul secolului XII de cătră Albert Ursul, şi rămaşi în număr forte mic, şi nu mai trebue, decât forte puţin timp, pănă vor dispare şi ultimele vestigii ale acelor popoare slave, care formau odinioră populaţia dominantă a Prusiei de adî şi mai ales a Brandenburgului. „Ideea naţională“ face, ca mai bine de trei milioane de Poloni, un milion de Litvanî, Vendî, Cehi, Moravi, Danezi, Frizî, Olandesî şi Francesî, pe rând să devină Germani. Parte legile aduse, parte ordinaţiunile ministeriale, parte „ideea naţională“ duce la sfîrşit, că instrucţia poporală aproape esclusiv este germană, că prin colonisărî germanismul cuceresce teritoriile naţionalităţilor şi că prin ocolirea sistemului teritorial recruţii naţionalităţilor se trimit la regimentele curat germane. „Practica naţională“ este destul de forte, ca în ţinuturile naţionalităţilor întrebuinţarea numirilor de localităţi negermane să fie interzisă oficial şi scrisorile cu adresă negermană să fie retusate. Eră, cum înainteză acele state, în cari „ideea naţională“ este dominantă şi nu „tactul naţional.“ Dăcă vrem să trăim, ca stat unitar naţional maghiar, atunci trebue să ne pătrundem odată de convingerea, că pentru resolvirea problemei celei mari, este inevitabil necesar să enunţăm, să urmăm şi să ţinem curagioşî şi conscienţî aceea, ce ne prescrie „ideea naţională.“ Braşov, 12 Iunie n. 1902. D-l prof. N. Bogdan din Braşov, după ce a trebuit să înghită găluşca amară, ce şî-a preparat-o însuşi prin purtarea sa nedibace în afacerea întrunirei noastre confidenţiale dela 11 Noemvre anul trecut, nu mai cuteză să iăsă cu numele, căci declaraţiunile france şi categorice ale d-lor N. P. Petrescu şi V. Sfetea, pe cari i-a chiemat el însuşî de mărturiă, i-au făcut acesta imposibil. Vine însă acum d-l N. Bogdan şi vrând să se rehabiliteze cumva, publică în „Tribuna Poporului“ dela 10 Iunie st. n. o scrisoare subscrisă de cincî inşi cu data de 4 (17) Aprilie a. c. şi adresată preşedintelui clubului nostru, scrisoare, care de sigur n’a fost menită a se da publicităţii, din cause, cum se va vedèa îndată, bine întemeiate. Tupilându-se îndărătul acestei scrisori, B. lasă pe cei de la „Trib. Pop.“ să fabrice o corespondenţă anonimă din Braşov. Firesce, că scrisoarea destăinuită publicului avea să servescă în aceasta corespondenţă ca dovadă, că numai ceeace a afirmat d-l Bogdan a fost exact şi că cei ce au susţinut contrarul au spus neadevăr. Am vrea să ştim de ce ar merita mai puţină credinţă niste bărbaţi ca d-nii P. Petrescu şi preotul V. Sfetea, cari nu numai că au avut un rol principal la aceasta întrunire, ca propunători şi vorbitori, dar, provocaţi fiind de B., au dat în public declaraţiunile lor conform realităţii, şi pănă acum nimenea n’a cutezat să iesă pe arenă să-i combată? ! Am vrea să stim ca ce fel de dovadă pote servi o scrisoare, în care câţîva inşî îşî esprimă o dorinţă, basându-o pe-o premisă falsă ? Scrisoarea, despre care e vorba, subscrisă de d-nii: Dr. I. Blaga, Dr. V. Saftu, Ioan Aron, George Navrea şi Sterie Stinghe, cere preşedintelui clubului să convoce pe alegători „pentru a discuta proiectul lucrat de comisiunea“, ce s’ar fi ales în 11 Noemvrie 1901 „pentru elaborarea unui proiect de organisare a clubului alegătorilor noştri din comitatul Braşovului.“ Este fals şi neadevărat, că o asemenea comisiune s’ar fi ales la 11 Noemvre an. tr. c’un asemenea scop. Acesta au dovedit’o deja cu prisos d-nii Petrescu şi Sfetea. Decă totuşi domnii, carî au semnat scrisoarea din cestiune, motivăză cererea lor în sensul afirmărilor false ale d-lui Bogdan, nu ne-o putem esplica altfel, decât că unii din ei poate n’au cunoscinţă exactă despre lucru, or alţii au vrut să facă prin semnarea acelei scrisori numai un hatîr colegului şi prietinului lor, care se vede că anume i-a rugat pentru acesta. Atâta seim sigur, că N. Bogdan a umblat pe la mai mulți ca să subscrie acea scrisoare, dar a fost retusat. Să fim însă scurți și să constatăm intuiți, că dintre cei subscrisi în scrisoarea desamintită, d-l prof. Dr. I. Blaga, după debutul prim al lui B. în „Trib. Pop.“, a declarat înaintea mai multora, că B. n’are dreptate, căci d-l Petrescu n'a propus în acea întrunire nicî un fel de organisare, ci a cerut numai ca în viitor să ne adunăm mai de multe orî și să desfășurăm astfel cât mai mare zel pe toate terenele. Mai departe constatăm, cu mărturia chiar a tuturor celor ce au fost de faţă la 11 Noemvrie anul trecut şi sunt prietenii adevărului, că Dr. Vasilie Saftu a protestat chiar contra luării în desbatere a propunerei d-lui Petrescu pe motivul adus de presidiu, că întrunirea nu era competentă a lua decisiune validă în privinţa aceasta, şi că a şi părăsit apoi imediat întrunirea. In fine suntem în posiţiune de a constata, că d-l G. Navrea a declarat asemenea clar şi limpede, că lucrurile s’au petrecut aşa cum le-a descris d-l N. Petrescu şi n’a fost vorbă de loc de „elaborarea unui proect de organisaţie a clubului“. Mai mult, d-l G. Navrea, fiind solicitat de d-l N. Bogdan să subscrie acea scrisoare cătră preşedintele, l-a făcut atent pe B., că afirmarea despre „organisarea clubului“ nu corespunde adevărului, la ceea ce a răspuns N. Bogdan, că scrisoarea nu e menită pentru publicitate, ci e făcută numai pentru preşedintele şi o poate deci subscrie. D-l G. Navrea a subscris numai cu condiţiunea, ca să nu se facă us în publicitate de acea scrisoare. Gât pentru ceilalţi doi subsemnaţi, d-l Sterie Stinghe, pe cât am aflat, n’a stat la întrunire păn’ la sfîrşit, or d-l I. Aron nu stim cum a ajuns să subscrie acea scrisoare. Unde rămâne doar dovada răsturnătoare, ce a credut a șî-o procura d-l N. Bogdan, dând pe mâna celor de la „Trib. Pop.“ scrisoarea ce nu era destinată pentru publicitate, și care a fost divulgată pe cale ilicită? Un cuvânt încă cu privire la club. Se susţine în „Trib. Pop.“, că preşedintele nu a convocat clubul şi acesta se susţine de sigur cu consimţământul lui N. Bogdan, care stie prea bine, că scrisoarea, cu care a umblat el colindând, a fost pusă la poştă în aceeaşi zi, când s’a întrunit clubul nostru, ca să ia măsuri pentru rectificarea listelor electorale, încât pentru observările frivole şi ignobile, ce le fac cei de la „Trib. Pop,“ la capătul corespondenţei anonime, acestea prea dau pe faţă mânia lor pentru „descurcarea celor petrecute la 1892“. *) Maghiarizarea numelor în 1901. Jupânul Telkes Simon, marele mâncător de nume nemaghiare, publică prin foile unguresc o dare de semă asupra resultatelor, la care a ajuns în 1901 acţiunea pentru maghiarizarea numelor. Din datele, ce le scoate la iveal, Telkes reiese, că anul trecut 2375 individ au „petiţionat“ şi, firesce, li s’a dat voie să-şî maghiariseze numele. Resultatul acesta întrece cu 207 pe cel din anul 1900, dar e mai mic cu 865 decât în 1899, şi cu 4347, decât în 1898, când şi-au maghiarisat numele 6722 individ. Constatăm aşadar, că în cei din urmă trei ani maghiarisarea numelor a făcut calea racului şi d-l Telkes stă să se tragă de păr de iârnă, că în anul viitor acţiunea pentru care se însufleţesce aşa de mult, are se recadă în starea dinainte de mileniu. Dintre oraşe Budapesta este, care se însufleţesce mai mult de maghiarisarea numelor. Lucru firesc, căci dar aici e metropola Jidovilor şi a esistenţelor dubii de tot felul, şi tot aici e sediul reuniunei de maghiarisare a numelor. Statistica arată, că după posiţiune şi ocupaţiune şî-au maghiarisat numele în a II-a jumătate a anului 1901: minori 446, majoren 120, preoţi 4, călugăriţă 1, profesori 6, învăţători 20, soldaţi 7, gendarmî 33, poliţişti 8, finanţî 8, funcţionari de stat 35, funcţionari comitatensî, orăşenesc 1, comunali 10, amploiaţi de poştă 11, amploaţî de căi ferate 47, medici 19, ingineri 7, architect 1, artişti 1, farmacişti 2, advocaţi 7, proprietari de pământ 5, administratori de moşie 4, pădurari 1, privatieri 3, comercianţi independenţi 53, calfe de comercianţi 19, industriaşi ind. 33, calfe 23, funcţionari privaţi 20, servitori şi muncitori 21. Reiese aşadar, că contigentul relativ cel mai mare l’au dat minorii, studenţi şi şcolari. După confesiune au fost în a II-a jumătate a anului 1901: romano-cat. 335, gr.-cat. 10, gr.-or. 14, aug. ev. 80, reformaţi 16, israelit 764, unitari nici unul. Statistica lui Telkes constată, că poporul este, care mai mult se înstreinesă de acţiunea de maghiarisare a numelor; de aceea jupânul Telkes apelază la învăţători, solgăbirae, notari şi la toţi, care trăesc în mijlocul poporului, să nu întârdie a face propagandă pentru maghiarisarea numelor. Noi credem, că propaganda n’are să prindă, tot pune în serviciul vastului său plan de studii o competenţă particulară, pe care a scitit-o pe de altă parte a o sprijini cu documentaţiunea cea mai substanţială şi cea mai sigură“. Ziarul „La Roumanie“ din Bucuresci, reproducând recensiunea de mai sus, adaugă următorele: „D-l Lefaivre, despre care e vorba, a petrecut de curând câteva zile în Bucurescu. El este filoromân. Cartea lui a displăcut forte mult vecinilor Unguri. Se stie, că punctul lor de vedere, pentru a susţine dreptul lor de a roaghiariza pe toţi locuitorii Ungariei, consistă în istoria pe care au fabricat-o în mod forte dibaciu, asupra continuităţii statului ungar, cuceritor al celorlalte naţionalităţi. D-l Lefaivre şi-a dat mai ales silinţa a proba falsitatea acestei concepţiunî. El a arătat, cum vechiul stat ungar cuceritor a dispărut pentru totdeauna din istorie sub loviturile otomane, nelăsând decât provincia vasală a Transilvaniei, în care Maghiarii constituiau o neînsemnată minoritate şi cum actuala Ungarie a eşit în întregime şi numai din triumfurile Habsburgilor asupra imperiului Ottoman. Apoi, dacă e vorba de cucerire, cucerirea s’a făcut de Habsburg în profitul lor şi nu în profitul uneia din rasele, pe carî le guvernază, şi, în mod logic, în noua Ungarie creată de dânşii nu este nicî o raţiune pentru o hegemonie oarecare în profitul uneia dintre, rasele, ce locuiesc în noua Ungarie. Eră pentru ce cartea d-lui Lefaivre este una din cele mai interesante şi pentru noi, din care cau să o şi recomandăm cetitorilor noştri“. Apariţia cărţii, a cărei dublă recensiune o publicăm în cele de mai sus, a fost semnalată mai bine de o lună de pressa maghiară, însoţită de cele mai aspre reproşuri la adresa lui Lefaivre, care venise la Caşovia se cerceteze prin arhive şi a fost primit cu bancheturi de Maghiari, or acum răsplătesce cu atâta „ingratitudine“ ospitalitatea maghiară. Diarele unguresc au pus atunci în vedere, combaterea eficace a operei lui Lefaivre, prin condeiele „autorisate“ ale istoricilor maghiari. *) Și eu ’mi-ași permite a mai adauge, că prea își aduc cu stilul neîntrecutului Sictracheeffendi. — Culeg. O carte interesantă. Les Magyars pendant la domination ottomane en Hongrie (1526— 1722) par M. Albert Lefaivre, ministre plénipotentiaire, 2 voi. Librairie académique, Perrin et C-ie. (Maghiarii în timpul dominaţiunei otomane în Ungaria de Albert Lefaivre). Cetim în diarul „Le letups“ din Paris: „Dela fondaţiunea dualismului, Ungaria, mai ’nainte puţin studiată, a furnisat materie pentru mai multe monografii interesante din mai multe puncte de vedere. Era însă totuşi un subiect, pe care spiritele doritoare de a se urca la isvoarele rivalităţilor de rasse aflătore în conflict în monarchia habsburgică, a cărei problemă o formază, îl regretau a nu-l vede tratat într’un cadru esclusiv, cu amplorea şi precisiunea necesară. E vorba de dominaţiunea Turcilor, în regiunile dunărene şi de peripeţiile marelui ciclu istoric, ce se întinde dela desastrul din Mohacia (1526) pănă la luarea Belgradului de cătră prinţul Eugen (1717). Un vechili diplomat, d-l Albert Lefaivre, a umplut acest gol, publicând sub titlul de mai sus o istorie, care ne espune, în cele trei perioade ale sale: cucerirea, rescularea, liberarea, evoluţiunea acelei crise, din care pentru a eşi, i-au trebuit imperiului două secole şi în cursul căreia sultanii, în întreprinderile lor contra Vienei, au fost secondaţi de defecţiunile cele mai neaşteptate, precum şi de antagonismurile religiose, resultate din Reformă. însărcinat, în timpul carierei sale, cu diferite misiuni în Austria, autorul a pu Nr. 120.—1902. SOIRILE DUEL — 31 Maiu v. Principele moştenitor al României la Londra. Principele Ferdinand şi principesa Maria vor pleca Luni seara din Bucurescu spre a asista la încoronarea regelui Eduard VII. Principele şi principesa vor fi însoţiţi de d-l general Robescu, de d-na Zoe Rîmniceanu şi de d-l maior Aurel Dumitrescu, „Corda Fratres“. Preşedinţii societăţilor studenţesce din Bucurescî întrunindu-se sub preşedinţa d-lui Lucian Bolcaş, de comun acord au hotărît mutarea direcţiunei secţiunei „Corda Fratres“ din Viena la Bucurescî, pentru a se putea lucra cu mai multă libertate pentru realizarea scopului federaţiei. Procesul Novacoviciu. Curia din Budapesta a confirmat pedeapsa de 2 luni închisore şi 200 corone amendă dictată lui Novacoviciu de tribunalul din Deva, pentru discursul pronunţat la mormântul lui Iancu. Polonii îșî string rândurile. La Posen, nobilimea polonă din câteşî trele împărățiile s’a adunat și a cugetat cum ar putea lucra și cu ce arme ar putea lupta în contra curentului de desnaționalisare, ce s’a deslănțuit asupra neamului lor. Arma aleasâ a fost banul. S’a hotărît fondarea unei mari bănci cu un capital de 125,0000,000 franci (100,000,000 mărci), având de scop ajutorul colonizărilor şi împroprietăririlor. Două bănci, una din Lemberg şi alta din Varşovia, au subscris 26 milioane, or restul a rămas a se acoperi prin subscripţie publică, fiindcă toţi Polonii din totă lumea cer, ca să ia parte la lupta, ce s'a pornit, spre aparalisa acţiunea guvernului german. Din comitatul Aradului foile unguresc aduc soirea despre descoperirea unei nouă „trădări de patrie“. Inspectorul şcolar Varjassy Árpád, cu ocasiunea inspecţiei, ce a făcut-o la şcola din Cavna, ave-