Gazeta Transilvaniei, februarie 1903 (Anul 66, nr. 25-47)

1903-02-02 / nr. 25

Pagina 2 10 Aprilie. — Din Bucurescu vine spirea, că la graniţele Bulgar­iei din­spre Turcia s’au întâmplat tulburări de caracter serios, cari dau de gân­dit. Boris Sarafoff ar fi trecut în Macedonia, unde va lua comanda bandelor revoluţionare. Lumea e preocupată mult de pregătirile cari se fac pretutindeni nu numai în Turcia, Bulgaria şi Serbia, ci şi în Rusia, unde se 4i°e că ofiţerii în reservă ai armatei rusesci au primit ordin se se pregătască pentru con­centrare. Incurcăturile din Balcani. De când ministrul rusesc de es­­terne Lamsdorff a făcut cunoscuta sa călătorie la Belgrad, Sofia şi Viena, în pressa europană s’a discutat fiil­­nic asupra situaţiunei din Peninsula balcanică şi asupra pericolului mace­donean, care ameninţă liniştea şi pacea Europei răsăritene. In din urmă mai ales se vorbesc, ca de ceva aproape sigur, că stăm în faţa unui crâncen răs­­boiu, ce va isbucni la primăvară, răsboiu provocat de elementele re­voluţionare din Macedonia şi din Albania, provincii supuse imperiului turcesc şi locuite de Bulgari, Români, Greci, Albanese, Şerbi şi Mohamedan­. Austro-Ungaria şi Rusia s’au în­ţeles între ele asupra modalităţii cum să pacifice Macedonia. Ele au şi pregătit un plan de reforme, pe care îl vor presenta Portei şi vor cere introducerea lor. Unele fiiare mari din străinătate spun, că planul con­ţine câte­va proiecte menite a îm­bunătăţi administraţia. Scopul Aus­­tro-Ungariei şi Rusiei este, de a face se se evite schimbări violente şi sgu­­duiri şi de a pacifica populaţia ne­mulţumită prin măsuri administra­tive, cari în acelaşi timp să nu atingă suveranitatea Turciei. Dar populaţiunea mohamedană şi în­deosebi Albanesii se împotri­vesc egalei îndreptăţiri a creştinilor, căci acesta ar însemna înfrângerea domniei musulmane şi căderea im­periului. O adunare de Albanesă ţi­nută în Constantinopol a adresat ma­relui vizir Ferid-paşa un memoriu, în care combate reformele, or marele vizir a şi dat ordine guvernatorului să nu ia măsuri contra Albanesilor. Intr’aceea sosesc solii, că în Macedonia s’au încăerat bandele re­voluţionare bulgare cu trupele tur­cesc­. Turcii au tractat necruţător cu aventurierii bulgari, i-au scărmănat rău şi au pus mâna pe mai mulţi din ei. Mişcarea acesta s’a întins asu­pra întregei Macedonii, şi e firesc ca agitaţiunea şi spiritul răsboinic să trecă graniţele în Bulgaria, unde trăesc trei mii de refugiaţi, cari aş­­teptă momentul potrivit pentru a nă­văli în Macedonia. Opiniunea publică bulgară e extrem agitată, deoarece crede, că a sunat ora când Bulgaria să anecteze Macedonia. Guvernul bulgar juaca însă și acum rolul omu­lui pacinic, în acelaşi timp însă mo­­biliseaza 20,000 omeni, jumătate în Filipopol, jumătate în Sofia, sub pre­text, că Turcia concentreaza forțe ar­mate mari la granițele Bulgariei. După un calcul sigur, Bulgaria poate pune pe picior de răsboiu 208,900 omeni, 38.000 cai şi 432 tunuri. In acelaşi timp guvernul bulgar a invitat pe representanţii săi,din Viena, Petersburg şi Paris, să atragă atenţiunea respectivelor guverne asu­pra concentrărilor de trupe turcesc­ şi daci Turcia nu va înceta cu înar­mările, Bulgaria va fi silită să facă şi ea tot aşa. „Figaro“ din Paris primesce din Constantinopol spirea după care nu­mărul trupelor concentrate este de 350.000. Mobilizarea se face în se­cret, şi se crede, că comanda su­premă a trupelor va lua-o Edhem­­paşa, cel care i-a scărmănat rău pe Greci în ultima campanie. Mare sensaţie produce pretutin­deni o serie telegrafică din Peters­burg, în care era ce se spune. In cercurile politice se comentăză mult declaraţia Ţarului, ce a făcut-o cu ocasia ultimului ban de la palat. După cină, marele duce Wladimir a ţinut cerc. Se grupară în jurul său ambasadorii: prin­ţul Radzivill (german.) Mora di Lavriano (italian),­­Karles Skott (engles), Guzin­­paşa (turc), apoi contele Lamsdorff, mi­nistru de externe, contele Gendrikom, ma­reşal, şi contele Ignatiew. Marele duce, adresându-se cătră contele Lamsdorff, l’a întrebat, că ce sciri a mai primit din­­Con­stantinopol și Macedonia. Lamsdorff a răs­puns : — Sosesc sciri forte serioase. Porta concentreaza mereu trupe, or în Macedonia situația devine­­ți de­­ți mai insuportabilii. Scirile, ce mi­ se tri­mit, sunt din cele mai pesimiste. — Nu pot tăinui — răspunse marele duce — preocuparea mea. Ceea­ ce se întâmpla acui in Macedonia e forte îngrijitor, căci acolo se vor re­peta lucrurile întâmplate înainte cu 25 ani în Bulgaria. Țipetele crești­nilor ne cutremură inimile. Tăcere adâncă urmă acestor cuvinte Atunci întră în sală Ţarul însoţit de ma­rele duce Boris şi întrebă, despre ce e vorba. Marele duce Vladimir comunică Ţarului, în limba ruseasca, obiectul asupra căruia s’a vorbit. Faţa Ţarului se poso­mori şi cu voce tremurătore ţlise: — Eu mă încred mult în bună­voinţa Majestăţii Sale Sultanului, fiind­că el doresce sincer să i­ se dea Macedoniei liniştea. Cu toate acestea fiilnic sosesc scrii serioase. Sper încă in îmbunătăţirea situaţiunei. Cestiunea Macedoniei şi a Serbiei­ vechî se im­pune cu necesitate şi resolvirea ei în interesul păcii şi a populaţiunei creştine nu mai poate fi întârziată. Eu şi guvernul meu — ca şi guvernele amicale — vrem ca în Peninsula bal­canic­ă să se restabilescă ordinea şi lega­litatea, şi ca populaţia acelor pro­vincii să fie guvernată prin legi umane. Decisiunea nu mai poate să în­­torcfie mult. Ambasadorul turcesc Gwzm­ paşa a voit să răspundă Ţarului, acesta însă se întorse repede cătră ambasadorul italian şi vorbi despre alt­ceva. Cuvintele Ţaru­lui se respîndiră ca fulgerul şi a doua z­i întreg Petersburgul vorbia despre ele. Aceste şi alte scrii şi faime ţin pretutindeni spiritele în mare încor­dare. In parlamentul din Viena s’a făcut şi o interpelare din partea de­putatului Eiser,kolb şi soţi, cu privire la mobilizările din Bulgaria şi Ser­bia şi la periculul răsboiului, ce ame­ninţă monarchia. Interpelarea spune între altele, că e întemeiată bănuiala, că răscoala din Macedonia e pregă­tită din Austro-Ungaria de cătră un partid puternic, în fruntea căruia stă Goluchowski. Interpelaţia a produs mare sensaţie, şi se aşteptă cu în­cordare răspunsul. Cele m­ai multe din stirile ce se publică prin ziarele mari din străi­nătate, vor fi de sigur exagerărî şi productul fantasiei. Un lucru însă e constatat: situaţia în Balcani e cât se poate de ingrijitoare şi un răsboiu crâncen cu greu va putea fi înlă­turat. şi a Sa deschise sinodul printr’o scurtă cu­vântare, în care a rugat pe membrii sino­dali să cumpănescă bine lucrurile şi se alâgă episcop pe un bărbat, a cărui acti­vitate să fie spre binele bisericei, spre promovarea vieții morale şi spre fericirea poporului român. De față erau 59 membrii sinodali. Lipsia unul, care şî-a motivat absența cu botă. Actul votării s’a săvîrşit repede. S’au dat 56 voturi, dintre cari 36 pentru proto­­sincelul Ignatie Pap şi 20 pentru Archiman­­dritul Augustin Harisea. In urmă s’a gă­sit un bilet alb. Ast-fel preşedintele a de­clarat de ales pe Pre Cuvioşia sa Ignatie Pap, ca pe unul care a întrunit majorita­tea voturilor. GAZETA TRANSILVANIEI. Alegerea de episcop în Arad. Arad, 13 Februarie. După­ ce Maiestatea Sa n’a întărit alegerea lui Mangra, s’a convocat nou sinod electoral la Arad pe (fiua de 30 Ianuarie v. (12 Februarie n.). Acest sinod a fost deschis și presi­­dat în numita ei, după celebrarea sfintei liturghii, de către Prea Cuvioşia Sa Dr. Eusebiu Roşea, directorul seminariului Andreian din Sibiiu, ca delegat al I. P. S. Sale Metcropolitul Meţiunu. Prea Cuvio­­ siile maghiare despre alegerea de episcop din Arad. „Budapesti Hírlap” scrie: „Din punctul de vedere al politicei de naţionalitate, alegerea acesta nu are vr’o importanţă deosebită. Ignatie Papp, alesul episcop, nici odată n’a avut vr’un rol politic. A fost un bărbat serios, care s’a ocupat cu afacerile bisericei sale şi cu afaceri şcolare. Unguresc, vorbesce forte bine şi de 25 ani fiind locuitor în Arad, a stat în­tot­deauna în contact, de aproape cu conducătorii societăţii maghiare din acel oraş... Din partea guvernului nu poate să se pună nici o piedecă întărirei lui....“ Un diarist maghiar, intervievând pe noul episcop, acesta ar fi declarat: „Cu politica nici­odată nu m’am­ în­deletnicit. Sunt fiul bisericei și cred, că politica cea mai bună este, decă nu mă ocup cu politica... Am să desfășur steagul păcii. In biserică nu vreau să cunosc par­tide și politica nu o voiu tolera. Nu cu­nosc patriot mai bun, decât cum sunt eu... Protestez energic contra afirmării, că ale­gerea mea a­ șî mulțămi-o influenței lui Mangra.“ Ign. Pap se mai fi declarat, că Mangra va rămâne și pe viitor vicariu în Oradea, el cu Hamsea a fost totdeauna în cele mai bune relațiunî, la alegerea tre­cută a votat cu densul (?—Culeg.) şi vrea să trăiescă în pace cu dânsul şi pe viitor. „Fügeiden Magyarorszag“ scrie : „Noul episcop s’a ocupat pănă acuma eselusiv cu afaceri bisericesc!. A fost om cinstit şi sârguincios totă viaţa şi este în­rudit şi cu familii ungurescî. Avem încre­dere, că va cunoasce datoriile cele mari ce sunt împreunate cu posiţia sa şi ca om independent va restabili înainte de toată pacea. „Pap n’a avut pănă acuma rol pu­blic, căci după cura însuşi spune, densul n’are păreri politice, el n’a avut nicî-odată chemarea să facă politică; el a servit casa Domnului cu suflet drept şi cu zelul, ce se cuvine preotului. Nr. 25.—1903. Chiar în diua aceea d-l Noreanu în aer cu degetul seu mititel. Era greu de tot începutul şi totă învăţătura ndistră s’a înglodat la acest început greu. Trecuse trei săptămâni şi abia ajun­sese se cunoscă jumătatea alfabetului. îmi pierdusem speranţa. De multe ori mă lă­sam în discuţii naive cu scriera lui istaţă, a cărei inteligenţă mă uimise. In vieţa unui om sunt unele mo­mente forte grele de definit, în care su­fletul să pierde într’un pustiu fără mar­gini — nu stii de ce, dar te simţi aşa de singur, atât de străin de tóate, încât deca un firicel de erbă ţi­ s’ar părea că se a­­plecă spre tine, te-ai da lui cu trup şi suflet numai din dorul de a avea pe cineva să-ţi recorescă focul, care ’l simţi că-ţî arde între temple. Trăiam unul din momentele acestea. Ca un punct mititel şi negru, o pasăre ivită în albăstrimea zărilor, nedefinită la început şi apoi din ce în ce mai limpe­­dită, aşa se furişa în sufletul meu un sen­timent de iubire, pe care nu ştiu dacă a­şî putea să-l numesc iubire. In singurătatea mansardei mele, pe când vântul îmi clătina gemurile, noaptea târziu, îmi petreceam cu imaginea acestei păpuşi pe care o vădusem desmierdân­­du-şi păpuşa, şi nu arare­orî mi­ s’a întâm­plat să netezesc perina alături de capul meu, având ilusia, că o am aproape şi tre­­bue să o culc cu mine. Amândoi frăţiorii suiau acum ceasul când am să viu şi de la o depărtare de-o sută de paşi le vedeam căpşdrele înbro­­bodite, scaase printre zăbrelele de fier ale porţii. Mă aşteptau. Când mă vedeau, începeau să joace de bucurie, gălăgioşi mă apucau fie­care de câte-o aripă a paltonului şi cu mare alain întram în odăiţa cea caldă. „Nu mai e chip să-i ţiu lângă mine — îmî spunea guvernanta, — cu un ceas înainte de a veni d-ta, trebue să-i las să te aştepte“. Intr’o di am găsit-o pe Zoica sin­gură la portă. Se jucau prin aer cei din­cari fulgi de zăpadă. „Traian­i­dis, că nu te mai iubesc“, îmi spuse ea, apucându-mă de haină, dar eu te iubesc şi-am venit se te-aştepta. Am luat’o în braţe, am învălit’o cu ari­pile paltonului, apărându-o ast­fel de bă­taia vântului, şî-am dus’o în odăiţă. Sim­ţiam, că mi-e mai scumpă ca ochii din cap. Se legase între noi o intimitate pe care n’o putea cuprinde mintea. Un strein m­-ar fi privit cu ochii miraţi şi nu şi-ar fi putut esplica nici-odată aceasta priete­nie legată strâns cu firele iubirii. Ajunsesem s’o ascult ca pe-o stă­până şi de câte­ orî, doamne, nu m’am aşe­zat jos pe podelele lustruite, ajutându-i să-şi îmbrace păpuşa. Şi când într’o zi asedat cu capul pe poala ei, mi­ se juca cu mânuţa prin pâr, m’am simţit în cer, alăturea de îngeri. Mă lăsam uşor cum se lasă un fluture pe-o flore plăpândă. Sim­­ţiam, că se clatină cu mine şi de per­deaua în acestă legănare dulce, vrăjit de un vis fără păreche. D-l Noreanu stetea tota diua la mi­­nisteriu. Lua masa la un birt din apropiere, căci timpul prea scurt dintre orele de ser­viciu nu-i permitea să mergă pănă acasă. Numai seara putea să-și vadă copiii și în fie­care seara repeta cu Traian lecția pe care o făcusem eu peste cei. începuse să-șî perda speranța. Dar cu toate astea insistă să conti­nuu lecțiile. Intr’o Duminecă fui invitat la masă. Aci s’a petrecut o scenă pe care n’am s’o uit nici-odată. Zoica fu rugată de tatăl său să re­­citeze poesia cunoscută: „Veniţi fraţi, ve­niţi surori“... Zoica se opunea. Tatăl său care băgase de seama iubirea fetiţei faţă de mine, întrebuinţază mijlocul cel mai ra­finat pentru împrejurările acelea: „Uite, decă nu declami, d-l profesor n’are să te mai iubescă, de loc, de loc“... Zoica se ridica de pe scăunelul ei, alergă la mine și m­ă cuprinse cât putu cu mâ­nuțele peste mijloc și cu o voce scăldată în lacrimi: „Ba, are să mă iubescă, stiu eu că are să mă iubască“. Apoi se desprinse încet și pe fruntea ei curată se aședă o umbră de nor; par­că ar fi frământat’o un gând chinuitor. D-l Noreanu ca s’o năcăjescă reluă: „Și-așa... d-le profesor, pe când ai să te logodesc­ cu Natalița?“ — Natalița era o mătuse a Zoichii... — Copila când audi aceasta, se uită la mine cu ochii mari și începu să plângă-------— —---------— —­

Next