Gazeta Transilvaniei, mai 1903 (Anul 66, nr. 95-118)

1903-05-01 / nr. 95

Unde am ajuns? IV. In numărul seu ultim, în care şî-a luat rămas bun de la cetitorii sei, „Tribuna“, deşi se declară de organul partidului naţional român, nu face amintire cu nici un cuvânt de programul acestui partid, nu spune dăcă şi cum i’a apărat şi cui îi lasă grija acesta după încetarea ei, ci se restrînge a vorbi numai şi numai de programul ei propriu, de „confesiunea ei politică“ şi a pune în vedere, că în curend îi va lua locul un alt organ. In acelaşi număr, imediat după anunţarea, despre care e vorba, „Tribuna“ ne spune sub titlul „Noul organ al partidului“, că ...,,s’a şi pornit o propagandă vină pentru fondarea unui nou ciar cu programul „Tribunei"... Dăcă se tratăză de programul „Tribunei“, de ce să se înfiinţeze un nou diar? De ce se nu se continue „Tribuna“, ca să potă milita mai departe pentru al ei program ? Şi dăcă e vorba de un nou organ al partidului naţional, atunci ce noimă are ca acest organ să se înfiinţeze cu programul „Tribunei“ şi nu cu programul partidului naţional ? întrebările de mai sus nu sunt nicidecum superflue, ele se impun de sine îndată ce vom ave în vedere partidul şi marile lui interese de viaţă, er nu cutare grup, său cutare politică a cutăror fruntaşi. Au ajuns în mare strîmtore fruntaşii, cari s’au „găsit grupaţi“ în jurul „Tribunei“ pănă la încetarea ei, dăcă nu află alt espedient, nu găsesc alt sprijin de a continua lupta pe cale diaristică, decât în înfiinţarea unui nou car cu programul cel vechiu al „Tribunei“. Şi acesta e cu atât mai fatal şi dureros, cu cât, precum se poate ceti printre sire, e vorba în adresa „Tribunei“ cătră cetitorii ei de acei fruntaşi, cari ca membrii ai comitetului central al ■ipartidului au rămas pe lângă „Tribuna“ în scopul mărturisit de a apăra interesele şi continuitatea partidului. A putut ajunge „Tribuna“ unde a ajuns, concurând turbatele atacuri adversare cu greşelele proprii ale diriguitorilor ei; a putut să dispară un organ de publicitate, oricât de însemnat rol să fi avut atunci şi atunci, dar ca interesele de viaţă ale unui partid naţional ca al nostru, care să întinde de laun colţ al ţării pănă la celălalt, unindu-ne pe toţi în simbolul solidarităţii naţionale, să fie răzimate numai pe puterea de viaţă a unui singur organ de publicitate, ca să ajungă afacerile noastre publice naţionale în acel hal, încât să atârne viitoarea lor îngrijire dela o singură şi specială combinaţiune chiaristică a câtorva persoane, fie ele mai mult ori mai puţin „fruntaşe“ — acăsta ni se pare lucru atât de curios şi abnorm, încât, su venia verbo, ar merita a se folosi ca obiect pentru o operetă comică. Şi totuşi, dacă ne vom gândi serios, vom fi siliţi a recunosce, că în adevăr cam aici au adus lucrurile nepriceperea şi neprevederea unora şi indolenţa de neiertat a celor mai mulţi. Am dori ca cei ce cred a fi aflat talismanul salvator în înfiinţarea „noului organ al partidului“ cu programul „vechiului organ“ dispărut, să ne spună, cum a fost cu putinţă şi cum s’a putut admite de cătră bărbaţii, cari au fost aleşi în comitetul diriguitor al partidului, ca chiarul declarat de ei „chiar al comitetului şi al partidului“ în tot timpul, cât a apărut, să fie şi să rămână constant cu totul neaccesibil pentru orice conlucrare seriosă, sinceră şi frăţăscă cu celelaltefiare române naţionale de la noi, cari au contribuit la înfiinţarea partidului şi au servit şi servesc causei lui ? Cum să ne esplicăm, că timp de nouă-spre-crece, anî cât a trăit,fiarul acela, de a căruia program nici după dispariţia lui nu vor să se despărţăscă, n’a vrut nici decum să stea de vorbă în mod serios, obiectiv şi principial asupra ori şi cărei cestiunî naţionale, interiore şi esteriore mai mult său mai puţin însemnate, cufiarele naţionale de la noi ? Se mai poate mira cineva în asemeni împrejurări, că cei ce se găsesc grupaţi în jurul aceluifiar nu mai sein încătrău, nu mai stiu cum să-şi ajute, şi că gândesc că vor pută scăpa din situaţia strîmtorată, în care i-a adus politica anterioră şi posterioră tribunistă faţă cu însuşi partidul şi cu interesele sale de viaţă, dăcă vor pune o nouă etichetă pe vechia marfă, cu care au umblat pe la târguri? Nu-i putem crede aşa de naivi. Atunci ce voiesc? Vor să încerce oare a da partidului o direcţiune nouă, care să se abată dela spiritul programului său? De aşa ceva nu-i credem capabili. Stăm deci în loc şi ne gândim: Nu cumva suntem în ajunul unei nouă trageri pe sfera, care se ’ntrăcă tot ce s’a mai recrut şi admirat pănă acuma? FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Martea mea. (5) (Urmare). „Nu merg“ răspunse Margareta cu voce resolută, „nu vreau să merg, vreau se rămân aici“. Vocea ei, pe care nu o auzisem de el, mă emoţionă adânc. Era alterată de durere. O, scumpa, şi iubita mea soţie! Simţiam, că era aproape de mine, ea era ultima mea consolare şi scieam că privirile ei erau aţintite necontenit asupra mea şi că şi-a vărsat toate lacrimile inimei sale pentru mine. Timpul trecea. înaintea uşii audiam un sgomot, pe care la început nu mi-l puteam esplica. Se părea, că cineva tîrăie o mobilă pe scări şi că acestea fiind strimte, mobila se loveste mereu de ziduri. Din potopul de lacrămî ale Margaretei ghicii, că acuma îmi aduc coşciugul. „Aţi venit prea curând“ zise doamna Gabin ursuză cătră oamen!, „puneţi-l colo lângă pat“. Cam pe la ce era e? Pe la nouă, mi se pare. Aşadar coşciugul era aici! Şi cu taata noaptea adâncă, ce mă împresura, îl vedeam limpede înaintea mea: era nou de tot, scândurile de abia gituite.... Domne, Dumnedeul meu, va să dică s’a sfârşit totul? O să mă aşezte în dulapul acesta negru, se mă ducă şi să mă bage în pământ ? Intr’aceea mai avui o ultimă bucurie , cu totă slăbiciunea ei şi cu totă împotrivirea bătrânei, Margareta ținu să-mi facă ea ultimul serviciu. Mă premeni şi îmbrăcă cu îngrijirea de soră şi nevastă. Aveam sensaţia că mă ţine pentru ultima oră în braţele sale la fiecare haină, ce mi-o punea pe corp. Adesea trebuia, copleşită de durere, să se oprească, apoi mă stringea la piept şi mă scălda în lacrimile sale. Ah, cu câtă plăcere i-aş fi înapoiat îmbrăţişarea şi sărutarea. Cu cât dragi aş fi strigat: „Nu plânge iubito, eu traesc! — Ah, dar eram neputincios de a mă mişca şi trebuia să mă las să umble cu mine ca cu o massa inertă, fără viaţă ! „Ce păcat de atâtea lucruri frumoase“, zicea mereu doamna Gabin, ajutând nevestei mele. „Toate sunt perdute“. „Lasă-mă să fac cum stiu eu“ răspunse Margareta suspinând, „să ducă cu sine pe ultima sa cale tot ce are mai frumos“. Înțelesei, că mă îmbrăcă în hainele, cu cari am fost mire. Le pusesem la o parte cu îngrijire și aveam de gând se le îmbrac în Paris numai la solemnităţi mai mari. După ce a terminat, Margareta cădii istovită în jilț şi audiam cum plângea amar. De-odată audii vocea lui Simoneau. Trebue, că a intrat fără sgomot, căci n’avea la cunoscință se fie în odaie. „Au venit. Sunt jos“ șopti el bătrânei. „Bine“, răspunse acesta tot șoptind. „Au venit tocmai la timp. E mai bine să isprăvim mai curând. Chiemați-i sus“. Simoneau bestia. „Mă tem“, zise el, „mă tem de desperarea nenorocitei femei“. „Bâtrâna părea, că a rămas gânditoare, el după o pausă începu: „Ascultați, domnule, d-voastre trebue, cu binele său cu forța, să o duceți în odaia mea. Nu e permis să rămână aici. Ii facem un serviciu, deci nu o lăsăm aici. Noi să ne îngrijim, ca să se pregătască totul cât se poate de iute". Vorbele acestea mă isbiră drept în inimă. Năcazul meu crescu şi mai mult, când înţeleseifi că Simoneau se apropie de soţia mea şi ghidii, că acum are se se producă o luptă grozavă. Simoneau rugă, implora pe Margareta, se nu rămână în odaie. „Pentru numele lui Dumnedeu, nu te espune degeaba la o durere atât de crâncenă“, zise el. „Nu, nu“ repeta nenorocita, sermana femeie, „nu, nu, vreau să stau pănă în ultimul moment. Ah, eu nu îl am decât pe el în lume, și deci s’a dus și el, am rămas părăsită, singură — singură!“ ANUL LXVI, „QAZ3TA“ iese în fiecare ioi, Ataamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pemru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Brasov Administrapunea, Piața mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe sase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe sase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piatra mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner., Heinrich. Schalek, a. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (Ylt Erzsébet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — DECLAME pe pagina 3-a o serie 20 bani Nr. 95. Braşov, Joi l (14) Marti. 1903. Evenimentele din Croaţia. Diarele, ce le-am primit aefi din Budapesta sunt pline cu amănunte estrem de alarmante asupra lucrurilor ce se petrec în Croaţia. Dăcă ar fi să dăm crecsemânt deplin scriitor comunicate de foile maghiare, atunci ar trebui săficem, că în Croaţia a isbucnit o adevărată revoluţiune. Ziarului „Budapesti Hírlap“ i se comunică din Agram, că populaţiunea Croaţiei de mult este în mare fierbere. Printre popor mişună mulţime de agitatori, cari îi spun, că cel ce nu face jurământ, că nu va vota pentru guvern şi aceia cari se vor purta prietinesce faţă cu Ungaria şi faţă cu pactul (financiar) ungaro-croat, aceia trebue omorîţî. Li se mai spune oamenilor, că împăratul îi va apăra, or soldaţii n’au să împuşce în ei. Din Brod se scrie aceleaşi foi, că agitaţiunea contra Ungarilor e generală, ţăranii sunt aţîţaţî ,şi în fruntea mişcărei stă însuşî primarul. In Intrega Croaţie terenul e pregătit pentru răscoala şi numai semnalul se mai aştăptă. Intr’una din nopţile trecute s’a plănuit un atac în contra căilor ferate. In Agram e convocată o mare întrunire la care poporul din provincie este invitat cu cuvintele: trăescă Croatul! Crepe Maghiarul! Pe linia Baranya-Szentlörincz—Nasic tablele cu inscripţii maghiare au fost date jos şi sdrobite. Este ameninţată cu deosebire gara de la Serbanc. In faţa pericolului s’a dat ordin unui batalion din regimentul 52 din Cincî-bisericî, se stea gata de plecare. Din Kaposvár au plecat deja mai multe compănii în Croaţia. In Sisek a fost o mare turburare într’una din nopţile trecute. Turburătorii au spart ferestrile unui restaurant şi au sdrobit mobiliarul. Gara din Brod a fost bombardată cu pietrii, au rupt tablele cu inscripţii maghiare şi au bătut pe funcţionarii maghiari. Ordinea numai cu mare greutate a putut fi restabilită. „Pester Lloyd“ comunică următorele despre scenele turbulente ce s’au petrecut la castelul Fodroczy din Bogacevo. Podroczy se afla Dumineca trecută cu familia sa la masă. Un țăran aduce spirea, că 1000 de ţărani din Glogovnicea vor să-i asedieze castelul. In momentul următor întreaga împrejurime era plină de țărani. Fodroczy eși pe verandă şi provocă pe ţărani să se depărteze în linişte. O miie de voci însă îi răspunseră: — Deschide porta, căci Banul este ascuns aici. Fodroczy căută să-i liniştescă ficându-le, că Banul nu e la el. Nimic n’a folosit însă. Pietrii cât pumnul sburară din tote părţile în ferestri şi oamenii fanatisați pătrunseră prin bucătărie în castel. Fodroczy îi aștepta cu revolverul încărcat. Văzând însă, că orice apărare ar fi zadarnică, Fodroczy le dise.