Gazeta Transilvaniei, septembrie 1903 (Anul 66, nr. 193-216)

1903-09-02 / nr. 193

REDACŢI­UNEA, Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner., Heinrich Schalek, A. Op­?elik Nachf., Anton Oppelik. n Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VIL Erzsébet-körút) PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garraond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani „GAZETA“ iese în fie­care zi. Abonamente pentru Austro-Ungaria P­e un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-ril de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. ANUL LXVI. Nr. m /1­ 3 Braşov, Luni-Marţi 2 (15) Septemvrie. 1908. Liberalii unguri în strâmtore. „Clisa stagneza“. Acesta o a­­nunţă mereu de multe­­file buleti­nul foilor, pe cari omul nu scie cum se le mai numescă, nu scie déca mai sunt oficioase şi semi-ofi­­cioase, ori nu, căcî în periodul de faţă pare că toate sunt şi merg ana­poda. S’a lucrat în tabera maghiară c’un aparat combinat spre a stoarce cunoscutele postulate naţionale pe te­renul militar. S’au opintit destul de mult şi cei din dreapta şi cei din stânga spre a face presiune cât mai mare asupra domnitorului constitu­ţional, in speranţă, că va ceda în cele din urmă „dorinţelor şi cererilor naţiune!“. S’a introdus acţiunea încă cu ore­care sfielă. Din ce în ce înse s’a pronunţat tot mai mult direc­ţiunea estremă sub devisa: Acum e timpul; ceea­ ce nu vom dobândi de la bătrânul monarch, cu greu vom mai putea câştiga de la urmaşul seu! S’a dovedit totuşi în decursul crisei ministeriale, ce se trăgănesce acum de vr’o cinei septemânî, — tăcend de crisa parlamentară, ce s’a început de-odată cu obstrucțiunea — că socoteala de acasă a matadorilor luptei contra comuniunei armatei și conducerii sale, nu se prea potri­­vesce cu cea din târg. Corona a refuzat de a face Maghiarilor și concesiunile privitoare la limba de comandă și de serviciu în armată, provocându-se la legea de la 1867, adecă la constituţia dualistă. In puterea acestei constituţii corona posede prerogative speciale faţă cu conducerea armatei şi voiesce se le păstreze nealterate, mai ales, că, tot după constituţia dua­listă, există o reciprocitate şi o pa­ritate între Austria şi Ungaria. Par­tidele maghiare dictate la rândul lor îşi facţimă postulatele naţionale tot pe legea de la 1867 — şi aceasta graţie tacticei independiştilor, cari interpreteză acea lege in sensul şi spre susţinerea pretensiunilor lor. Partidul liberal, majoritatea de pănă acuma, a ajuns în corn de ca­pră, căcî membrii ei nu mai cuteza a combate făţiş vederile kosuthişti­­lor în ce privesce interpretarea le­gei dualiste de la 1867. Partidul se teme ca de foc de a se pronunţa categoric asupra acestei cestiunî, fiind-că n’ar vrea se vină în conflict cu opiniunea publică maghiară, pe care o dirige aciî oposiţiunea. De aici vine marea greutate de a se forma un nou cabinet, care se fie espresiunea majorităţii din dietă. Acesta e un isvor principal al stag­nării crisei, de unde vine, că pausa actuală, pănă după terminarea ma­nevrelor din Galiţia, se folosesce de cătră contele Khuen-Hedervary şi de ajutorii săi pentru a electrisa partidul liberal şi a’l face se se ra­lieze şi se se pronunţe hotărît deca mai ţine la dualism ori nu? Posiţiune forte delicată acesta pentru cei ce pănă mai erî se fă­leau că sunt stâlpii constituţiei dua­liste şi a intereselor de mare putere ale monarchiei. De vor da drept co­ronei îşî vor aprinde paie în cap, căcî riscă a fi declaraţi de trădătorii intereselor naţionale maghiare, de nu, vor subscrie ei înşişi sentinţa de morte a partidului, care de la 1867 a stăpânit şi „fericit“ esclusiv ţările aceste. rtBeUi veil uei ou euuipm a iIîLi ceea tot mai tare prin faptul, că deci ea nu se va pute face pe basa iniţiativei majorităţii dietale pe cale pacinică constituţională, va aduce după sine cu necesitate un regim absolutist, fie el compus apoi în ori­ce formă. Se mai complică prin a­­ceea, că în Austria s’a început, deja de fapt o mişcare serioasa în contra dualismului, şi în fine se complică prin stările ameninţătore din afară, revoluţia din Balcani şi fierberile in­terne periculose în Serbia şi în Bul­garia. Complicaţia interioră se accen­­tueză pentru moment prin nouele acusaţiunî contra contelui Hedervary ce le redică de astă-dată organul agrarilor unguri, susţiind, că minis­­tru-preşedinte Khuen, care de cinci septemânî conduce provisoriu aface­rile curente ale regimului, ar fi um­blat se tragă pe sforă pe colegii sei din ministeriu, vrând a-i câştiga pen­tru o modalitate de soluţiune prin surprinderea camerei, ce ar consta în propunerea­ ca camera se voteze fără dezbatere indemnitatea şi legea recruţilor. Ceilalţi miniştri se se fi cutre­murat de o asemenea apucătură ne­constituţională. Foile lui Khuen des­­mint spirea, foia agrară o susţine. Şi numai svonirea ei dovedesc, înse, că atmosfera este încărcată de cu­rente tari absolutiste. Cei­ ce stau sus, aibă grije se nu cadă! Agitaţie in Croaţia Se scrie din Agram, că oposiţia unită croată va porni o agitaţie în totă ţara pentru limba de comandă croată la regimentele din Croaţia. Şefii oposiţiei au declarat, că ei n’au nimica contra limbei de comandă germane, deci însă Ungurilor li­ se va acorda limba de comandă maghiară, atunci şi ei reclamă, ca soldaţii croaţi să fie instruiţi şi comandaţi în limba croată. Primul curent este representat de cătră contele Ştefan Tisza, care condamnă întreaga mişcare şi e de părere, că e lucru riscat şi periculos a pune pe Maiestatea Sa într’o alternativă atât de grea. Al doilea curent este representat de cătră contele Iuliu Andrássy, care renunţă la limba de comandă şi de serviciu maghiară şi dă importanţă mai mare educaţiei cor­pului ofiţeresc. Contele Apponyi este şeful curentului al treilea, cerând, după cum s’a venjut din ultimul său discurs parla­mentar, concesiuni mai largi, decât ar fi dispus Maiestatea Sa a acorda. In sfîrşit este grupul acelor deputaţi cari s’au alăturat resoluţiunilor din Do­­briţin, cerând limba de comandă şi de serviciu maghiară, ba unii au mers şi mai departe formulând ca postulat jurământul soldaţilor pe constituţia ungară. Cei ce stărue mai mult pentru ţi­nerea conferenţei, sunt vechii liberali, pe când grupul fostului partid naţional, care mai înainte însuşi stăruia pentru ţinerea conferenţei, acum combate convocarea. Este interesant, că nici vechii libe­rali nu sunt chiar toţi de acord în a cere convocarea conferenţei. Esistă şi între ei un grup însemnat, care ameninţă, că la o eventuală convocare,­asupra postulatului limbei maghiare vor cere votare nominală. Tote acestea dovedesc, că partidul liberal este sfâşiat, aşa că cel puţin întru­cât îi priveste pe şefi, forte bine­­se poate aplica asupra lor cunoscutul dicton: „Quot capita, tot sensus“. Situația de altmintrea este neschim­bată şi nu e speranță ca să iesă în cu­rând la ivală o idee conducătoare, care să fie de toți acceptabilă și să contribuie la restabilirea unei situaţii politice normale. Diarul „Hazánk“ publică o solie despre un conflict vehement, ce s’ar fi pe­trecut In ultimul consiliu de miniştri. Mi­­nistrul-preşedinte ar fi făcut o propunere, cerând să fie primită de cătră ceilalţi mi­niştri. Aceştia vise s’au împotrivit, decla­rând, că îşî dau dimisia. Oficiosul „jBud. jud.11 desminte, ce e drept, spirea aceasta, (Ziarul „Hazánk“ însă o susține, adăugând amănunte noue. Congresul interparlamentar de pace. Viena, în 9 Septemvrie. I Itaport special al „Gaz. Trans“.) AŞI s’a ţinut a treia şi cea din urmă şedinţă a uniunei interparlamentare. După Apponyi, care a secerat mult succes, s’a urcat pe tribună fostul ministru Porum­­baru, şeful grupului român, care a vorbit într’o fran­ţuzescă elegantă şi fu recom­pensat de aplause îndelungate. Punctul cel mai important al şedin­ţei de afiî au fost conferenţele Scandinavi­lor, cari în înţelegere cu guvernele lor doresc se asigure prin uniunea interpar­lamentară neutralitatea statelor lor, dintre cari Danemarca bună-Ură a înlocuit deja de ani de zile în mare parte serviciul mi­litar prin şcoli populare, a căror visitatorî sunt flăcăi de 20—23 de anî. îmi aduc aminte, cum înainte cu 7 anî, când cutreeram­ pe jos cu un prietin bun și mare filo-român, d-1 Aage Bene­­dictsen, Danemarka de la Copenhaga pănă la mormântul lui Hamlet la Helsingör, putui se văd rodul binefacetor al acestor școlle. In loc ca să fie ţinuţi trei ani de dile în casarme, unde nu se dădeau decât cu viţii şi trândăvie, tinerii danesi visiteaza şcolele populare, unde învaţă cum se lu­creze pământul, cum se cultiveze poamele etc., dandu-li-se in acelaşi timp noţiunile principale de sciinţă enciclopedică. Astfel un ţăran, care mergea în urma plugului său în mijlocul câmpului, fiind a grăit de noi şi spunendu-i că-s Român, a­sciut să-mi vorbescă un cuart de oiră despre România, care nu era pentru el, o ţâră „are unde­va prin Turcia*, precum de obşte se crede prin străini, ci era ade­vărata țară Românescu, despre care avea cunoscințe puține, e drept, der­esacte. „Și decă veți avea răsboiți?“ „Atunci“, îmi dise suridând amicul meu, „suntem pierduți. Dar tot atât de nefastă nu ar fi sortea de-am ține o ar­mată regulată. Suntem două milioane de Danesi. Cu care stat ne-am putea măsura ore, când un singur oraş din Anglia are o populaţie de trei ori atât de mare ?“ Termin acest raport cu câte­va şire despre banchetul dat congresiştilor depri­mării­ Vienei Dr. Lueger. Nicăirî mai bine decât cu acestă ocazie, în sala cea mare a primăriei unde erau întinse mese cu 700 de tacâmuri, nu puteai studia mai bine pe ospeţii din tote părţile lumii şi între cari numai Ungurii, „protinii“ lui Lueger, străluceau cu­­ absenţa lor. Intre toţi însă cel care atrăgea mai mult privirea himei era generalul în retragere d-l Pilat, cu pieptul plin de cele mai rare decoraţii, între cari strălucea mai ales un mare cor­don austriac. Alături de un fez, aparţinând unui diplomat venit din fundul Africei, zăream clacul americanului, care a venit ca se invite congresul pentru anul viitor la St. Louis în America, unde, de­odată cu es­­posiţia universală se va ţină şi al trei­­spredecelea congres interparlamentar de pace. Dar pe când curioşiii întrebau în dreapta şi în stânga cine-i cutare sau cu­tare, până când despre Koerber bună-oră se spunea „Le président du conseil austri­­chieni, esplicându-se pre­cum rangul ce se lega de numele lui, unui singur om i­ se spunea numai pe nume, fără nici un adaus: Lueger. Lueger e atât de popular pretutin­deni încât toţi îl stiu cine e. Şi la ban­chet, cu vocea sa sonoră a spus următo­rul adevăr: „Domnilor, uniunea interpar­lamentară se nuvaesce şi internaţională. De aceea mulţi pricep rău rostul ei. Ea nu vrea introducerea cosmopolitismului, ci ea vrea ca fie­care neam să fie respec­tat în tendinţele sale naţionale, ca idealul fie­cărui popor să fie sfânt şi cu toate astea sau mai bine: din causa asta popoarele să fie pretine unul cu altul“. Lueger a fost obiectul unor furtunoase ovaţiunî, şi din partea grupului românesc, în mijlocul că­ruia l’ara vedut mai de multe­ orî. După înflăcăratele cuvinte ale deca­nului Uniunei, a însufleţitului Frédéric Passy, s’a audit de două­ orî, singura bu­cată care e fost bisată, — în sala primă­riei din Viena cântându-se — marseilleza. Eu am avut deosebita fericire să stau lângă şeful partidului liberal din Suedia, d-l Dr. Hakman, cu care am avut un schimb de idei. Esprimându-mî pesimismul meu faţă de congresele internaţionale, el mî-a răspuns: „Domnule! Binefacerile acestor soiți de întruniri sunt mari, dar ele nu trebue căutate în resultatele lor directe, ci mai mult în cele indirecte. O pildă frapantă. Șei că Suedia și Norvegia nu sunt pre­tine. Noi fiind cei mai tari, credem că avem dreptul să ne bucurăm de mai multe favoruri în dualismul ce-l avem cu vecinii noştri, ceea­ ce ei, firesce, nu vreau să conceda. Fapt e, că de câte­ orî să în­­tâlnesce un Suedes cu un Norvegian acasă, nu pot să discute nepreocupaţi şi nu se pot înţelege. „Ei bine, ieri am vorbit cu un conducător politic norvegian în sala parlamentului austriac şi­­ într’un sfert de oră discuţia nostră avu cel mai frumos resultat posibil, după cum zice Schopen- Situaţia politică. La ordinea zilei a venit din nou chestiunea unei conferenţe a partidului liberal. Cestiunea aceasta se lansase în urma propunerei lui Sándor Pál şi a devenit orăşî actuală mai ales de când cu retuşul lui Lukacs László de a primi sarcina se constituie guvernul. Acuma s’a reluat ideia conferenţei de cătră bărbaţi fruntaşi ai partidului liberal. Abia s’a reluat înse ideia conferenţei, care ar avea de scop a stabili postulatele partidului, ea a fost luată din nou de la ordinea zilei, căcî era temă să nu aibă drept resultat risipirea partidului, fiind nu mai puțin de patru curente de opiniunî în sinul liberalilor.

Next