Gazeta Transilvaniei, octombrie 1903 (Anul 66, nr. 217-242)
1903-10-01 / nr. 217
REDACŢIUNEA, Aministraţiea şi Tipokraf la Braşov,piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena, la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner., Heinrich Schalek, A.. Op Selik Nachf., Anton Oppelik. 1 Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút) PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani ANUL LXVI. „SAZSTA“ iese în lecareţi. Abonamente nentru: Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-ril de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 6 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 217. Braşov, Miercuri 1 (14) Octomvrie. 1903. ABONAJIîjj^ LA „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cu 1 Octomvrie st. v. 1903 se deschide nou abonament, la care invităm pe toţi amicii şi sprijinitorii fetei noastre. Preţul abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 coroane, pe şase luni 12 coroane, pe trei luni 6 coroane, pe o lună 2 coroane. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50. Abonarea se poate face mai uşor prin mandate poştale. ADMINISTRAŢIUNEA. Un fiasco a! koşuthiştilor. Orice ar cere matadorii oposiţiunei maghiare, ori cât de mult s’ar lăuda ei cu succesele negative, ce le-au eluptat prin obstrucţiune, resturnând ministeriile unul după altul, fapt este şi rămâne, că crisa de faţă, între alte multe urmări ce le a avut, a dat de gol şi slăbiciunea şi insuficienţa oposiţiei estreme maghiare. Grafie legei, ce s’a adus sub Colomann Szell relativ la jurisdicţiunea Curiei reg. în cestiunî de controversă electorale, stânga extremă a putut se fie representată în cameră în immer destul de important pentru ca la rândul seu se potă face, cu şanse de succes, obstrucţiune, venindu-i în ajutor şi defectele recunoscute ale regulamentului camerei ungare. Obstrucţiune în dietă şi sgomot internat acolo şi prin diferitele ţinuturi din ţară, pe unde estremii au aderenţi mai numeroşi, au sciut face independiştii de tote nuanţele. Un lucru vise, pe lângă tote silinţele, ce şi le-au dat, le-a fost cu neputinţă, a dovedi adecă înăuntru şi in afară, că în adevăr ei sunt, cari ar stăpâni spiritele, şi ei, cari ar predomina opiniunea publică în Ungaria. Necum şoviniştii estremî maghiari se fi putut demonstra acesta faţă cu marea majoritate nemaghiară a poporaţiunei statului, dar ei n’au fost şi nu sunt capabili se influinţeze in mod hotărîtor nici măcar opiniunea publică maghiară din ţinuturile, cari întotdeauna au mers mână ’n ruână cu maghiarismul. Despre insuficienţa, puterei şi influinţei lor chiar şi faţă cu totalitatea conaţionalilor lor, au trebuit se se convingă oposiţionalii kosuthiştî şi independiştî în deosebi cu ocasiunea desastrului, ce l’au suferit în admanarea comitatului Pestei, care s’a ţinut ori în capitala ungureasca. „Cel dintâiu comitat din ţară“, cum le place Maghiarilor a numi de obiceiu comitatul Pestei, a stat până acuma In toate cestiunile naţionale maghiare pe partea postulatelor estremilor. Totdeauna a cochetat cu koşuthiştii şi a căutat se stea în fruntea demonstraţiunilor puse la cale pentru mai marea glorie a maghiarismului. Şi acum în urmă seim, că comitatul Pestei a luat posiţiune pentru postulatele naţionale maghiare în gestiunea armatei comune, fapt care a produs mare amărăciune în cercurile curții din Viena. Cu toate aceste și cu tot entusiasmul prefăcut al păturilor jidanomaghiare din acel comitat pentru stindardul stângei extreme maghiare, comitatul Pestei în adunarea sa de ori nu a voit să tragă consecinţele din atitudinea sa anterioara, s’a codit şi s’a retras când se trata de a scote pe Ludovic Kossuth din strîmtore şi de a-i asigura lui şi partidului său o victorie principială şi morală, ba de a-i ajuta chiar în mod real se esecute planul de bătălie croit de oposiţiune. A propus Kossuth ca comitatul se interesică funcţionarilor oraşelor şi comunelor de sub jurisdicţiunea sa de a încassa dările, cari n’au fost votate de dietă Fr. Kossuth a pledat însuşi în adunare pentru propunerea sa şi a încheiat esprimându-şî firma speranţă, că comitatul Pestei nu va lăsa se-i cadă din mână nici de astă-data steagul naţional. Unul din adjutanţii lui, deputatul Hollo a cjis că comitatul s’ar face de rîs deca nu ar fi consecvent şi, după ce a aprobat procedeul obstrucţiunei, ar umbla acum se elimineze din lege dreptul de denegare a dărilor. Avea reson,pate, Hollo din punctul său de vedere estrem, adunarea comitatensă din Pesta rusé a respins cu o majoritate de trei voturi propunerea lui Kossuth şi astfel a documentat, că nici în „întâiul comitat“ al Ungariei independiştii nu pot fi siguri de reuşită. Pentru ce atâta gălăgie, când Kossuth cu ai săi sunt aşa de slabi? Puţin le ajută că estremii pun vina pe fişpanul acelui comitat, Fr. Beniczki, că-l declară de cea mai netrebnică şi păcatoasa slugă austriacă, afirmând, că a făcut o presiune ne maipomenită asupra funcţionarilor şi că a falsificat votarea. Fapt e, că la votarea nominală pentru propunerea lui Kossuth au votat 118, ei contra ei 121 şi că prin urmare stânga estremă a suferit un mare fiasco. Ori cui s’ar datori acest desastru, el nu va contribui nicî-decum a redica prestigiul oposiţiei independiste în ţară. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Mania şi speciile ei. De Theo Seelmann Oricât de interesant ar fi domeniul psychopatologiei, totuşi cele mai frapante apariţiuni ale belelor sufletesci sunt acelea, cari sunt cunoscute sub numirea de manie. Acestea nu se ivesc subit, ci au o evoluţie lentă şi dureză adesea ani defile, pe când bolnavul trece încă de sănătos şi îşi îndeplinesce datoriile vocaţiunei. Mai ales megalomania şi mania persecuţiunei, atât de frecvente în timpul din urmă, numai arareorî se pot constata chiar de la începutul lor. Tot aşa şi mania culpabilităţii, care adesea se manifestă ca manie religiosă. Va fi interesant deci a espune nascerea acestor manii de la începutul lor, pe basa mărturisirilor proprii ale maniacilor. Una dintre manii, care adesea se manifestă însoţită de melancholie, este mania culpabilităţii, îşi are originea în maladii corporale, asupra cărora numai arareorî găsim lămuriri. Bolnavul, care la început îşi vede cu zel de datoriile sale, începe a avea o purtare din ce în ce mai deosebită de purtarea sa anterioră. Stă diasuri întregi, adâncit în cugete, pe un loc, îşi frânge mânile sau îşi sbârlesce părul, or din timp în timp ofteză greu. Faţă cu cei ce-l înconjoară, caută dinadins a-şî ascunde disposiţiunea. Când se crede observat, se reculege şi simulază o purtare prietenoasă. Nu e însă capabil a-şî stăpâni melancholia pe timp mai îndelungat. Deci membrii familiei îşi esprimă îngrijarea, el îi linişteşce, spunând că a avut cutare sau cutare neplăcere în oficiul său şi asta e pricina mâhnirei lui, care desigur are să treacă în curând. Tot aşa precum îşi îndeplinesce datoriile vocaţiunei, îşi cultivă şi îndatoririle sociale. Se duce sora la sindrofii şi caută a arăta interes pentru tote, în realitate este însă tăcut şi se retrage timpuriu. Intr’aceea în interiorul său el este copleşit de o durere din ce în ce mai acută, a cărei causă nici el singur nu o pricepe. Sensaţia, că îl ameninţă o nenorocire, la care el purta vina, îl cuprinde din ce în ce mai mult. Dacă bolnavul este comerciant, începe a-şi revizui registrele şi a face socoteli peste socoteli, torturându-se cu gândul, că a făptuit o nedreptate şi nu stie unde. El devine din ce în ce mai misantrop, se isoleaza de familie, se închide în odaia sa şi se mistuie în gânduri chinuitoare. Acusările şi reproşurile, ce singur şi le face, se înmulţesc şi ajunge în cele din umnp la convingerea, că trebue să-şi piardă averea, că familia îi va rămâne pe drumuri şi că el s’a făcut culpabil înaintea lui Dmmedeu şi a oamenilor. El se mai îmbărbătază odată şi cârcă a se reculege şi linişti, însă aceasta ultimă sforţare se stinge în curând, şi el perdându-şi voinţa, se împacă cu sartea. Işi pierde orice încredere în sine şi locul ei îl ocupă convingerea despre nevrednicia proprie. Plânge şi se jeluesce necontenit, acusându-se de păcătoşenia sa, şi susţine, că nu mai are dreptul la viaţă. Mania culpabilităţii a isbucnit. Vieţa sufletescă a unui asemenea bolnav, o vom pute examina mai exact, deci vom considera zugrăvirea, ce o face un însănătoşat asupra suferinţelor sale. „Gând am fost dus la sanatoriu“, seface în aceasta descriere, „mi se părea că persoanele, ce erau acolo, purtau hainele mele. Eram convins, că toţi din împrejurimea mea, mă socotesc de criminal. In cele dintâi luni nu pricepeam, cum de mi se dă o aşa îngrijire, când după părerea mea, trebuia să mă aştept la tratamentul cel mai riguros. Credeam, că nici apă şi pâne nu mi se cuvine, şi de aceea nu voiam să mănânc, nici se dorm. Averea o socoteam perdută, familia ajunsă la sapă de lemn, nevasta mea, care venise să mă vadă, credeam că nu e adevărata mea soţie, ci o femeie streină, îmbrăcată ce e drept întocmai ca soţia mea, însă trimisă să mă spioneze, pentru ca să mă trădeze apoi directorului. „Luni întregi n’am beat apă. Numai dimitinţa când mă spălam, ori în baie, profitam de momentul, când mă credeam neobservat şi beam pe furiş, fără să mă sinchisesc, deci apa era amestecată cu soponeala, ori era căldicică. In grădină priviam cu plăcere la apa de ploaie, cum să stea în pământ și îmi venia pofta să o beau. Mi se părea, că prin mine s’a otrăvit aerul. Aşteptam să piară totă omenimea și se rămâneu singur în lume. Așteptam din di în di să se sfîrşescă alimentele institutului şi că în cele din urmă va trebui să mâncăm pisicile, ce erau acolo şi eu voiu trebui să înghit cu piele cu tot motanul cel mai mare, de care totdeauna aveam frică. Şi ca să-l pot înghiţi fără greutate, îmi venia se iau un cuţit să-mî taie gura pănă la urechi, apoi să-mî scot toţi dinţii. Tote acestea numai ca să potă aluneca motanul mai uşor. Ca să fac încercare, mă sforţiam adesea să-mî bage pumnul în gură, fără să reuşesc." (Va urma.) Cantităţi mari de cartuşe. Ziarul „Ellenzék“ din Cluşiă aduce spirea, căfilele acestea a sosit la Cluşuu o cantitate mare de cartuşe, cari au fost reţinute la Apahida, ca să nu fie bătător la ochi, şi de acolo au fost transportate în şase furgone militare la Cluşiu. In legătură cu acesta, acelaşi ziar spune, că zitarul „Nation“ din Berlin a publicat un comunicat inspirat din Viena şi reprodus fără comentar de oficiosul „Magyar Nemzet“, în care se zice: „Ungaria nu pute fi stat independent din causa situației sale și a împrejurării, că nu este locuită de o rassă unitară. Ea nu se poate susține, decât ca parte alcătuitoare a unei mari monarchii. Deci Ungurii nu vreau să-şi înţelagă situaţia, nu va rămâne altceva, decât a se face apel la naţionalităţi, lăsând pe Maghiari la o parte“. „Cu alte cuvinte—continuă „Ellenzék“ — camarila declară, că vrea să scoită o altă ediţie a anului 1848 şi se arunce Austria în vârtejul sinuciderii. Numai — termină „E—k“ — să vegheze comitatele noastre, ca din tainicile transporturi de cartuşe să nu ajungă „din greşală“ unele în mânile naţionalităţilor." Precum vedem, unele foi unguresc, au început se vadă cai venji pe păreţi, căci transportul cartuşelor se face în fiecare an pe acest timp. Conscienţa rea însă nu-i lasă pe şovinişt: să dormi liniştiţi şi în cele mai inofensive lucruri văd pregătiri pentru răsboiul civil şi caii