Gazeta Transilvaniei, octombrie 1903 (Anul 66, nr. 217-242)

1903-10-01 / nr. 217

REDACŢIUNEA, Am­inistraţiea şi Tipok­raf la Braşov,piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena, la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner., Heinrich Schalek, A.. Op­ Selik Nachf., Anton Oppelik. 1 Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút) PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani ANUL LXVI. „SAZSTA“ iese în le­care­ţi. Abonamente nentru: Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-ril de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 6 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 217. Braşov, Miercuri 1 (14) Octomvrie. 1903. ABONAJIîjj^ LA „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cu 1 Octomvrie st. v. 1903 se deschide nou abonament, la care invităm pe toţi amicii şi sprijinitorii fetei noastre. Preţul abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 coroane, pe şase luni 12 coroane, pe trei luni 6 coroane, pe o lună 2 coroane. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50. Abonarea se poate face mai uşor prin mandate poştale. ADMINISTRAŢIUNEA. Un fiasco a! koşuthiştilor. Ori­ce ar cere matadorii oposi­­ţiunei maghiare, ori cât de mult s’ar lăuda ei cu succesele negative, ce le-au eluptat prin obstrucţiune, res­­turnând ministeriile unul după altul, fapt este şi rămâne, că crisa de faţă, între alte multe urmări ce le a avut, a dat de gol şi slăbiciunea şi insu­ficienţa oposiţiei estreme maghiare. Grafie legei, ce s’a adus sub Colomann Szell relativ la jurisdic­­ţiunea Curiei reg. în cestiunî de controversă electorale, stânga extre­­mă a putut se fie representată în cameră în immer destul de important pentru ca la rândul seu se potă face, cu şanse de succes, obstrucţiune, venindu-i în ajutor şi defectele re­­cunoscute ale regulamentului came­rei ungare. Obstrucţiune în dietă şi sgomot internat acolo şi prin dife­ritele ţinuturi din ţară, pe unde es­­tremii au aderenţi mai numeroşi, au sciut face independiştii de tote nuan­­ţele. Un lucru vise, pe lângă tote silinţele, ce şi le-au dat, le-a fost cu neputinţă, a dovedi adecă înăuntru şi in afară, că în adevăr ei sunt, cari ar stăpâni spiritele, şi ei, cari ar predomina opiniunea publică în Ungaria. Necum şoviniştii estremî ma­ghiari se fi putut demonstra acesta faţă cu marea majoritate nemaghiară a poporaţiunei statului, dar ei n’au fost şi nu sunt capabili se influin­­ţeze in mod hotărîtor nici măcar opiniunea publică maghiară din ţi­nuturile, cari întotdeauna au mers mână ’n ruână cu maghiarismul. Despre insuficienţa, puterei şi in­­fluinţei lor chiar şi faţă cu totalitatea conaţionalilor lor, au trebuit se se convingă oposiţionalii kosuthiştî şi independiştî în deosebi cu ocasiunea desastrului, ce l’au suferit în adm­a­­narea comitatului Pestei, care s’a ţi­nut ori în capitala ungureasca. „Cel dintâiu comitat din ţară“, cum le place Maghiarilor a numi de obiceiu comitatul Pestei, a stat până acuma In toate cestiunile na­ţionale maghiare pe partea postula­telor estremilor. Totdeauna a cochetat cu koşuthiştii şi a căutat se stea în fruntea demonstraţiunilor puse la cale pentru mai marea glorie a ma­ghiarismului. Şi acum în urmă seim, că comitatul Pestei a luat posiţiune pentru postulatele naţionale ma­ghiare în gestiunea armatei comune, fapt care a produs mare amărăciune în cercurile curții din Viena. Cu toate aceste și cu tot entu­­siasmul prefăcut al păturilor jidano­maghiare din acel comitat pentru stindardul stângei extreme maghiare, comitatul Pestei în adunarea sa de ori nu a voit să tragă consecinţele din atitudinea sa anterioara, s’a codit şi s’a retras când se trata de a scote pe Ludovic Kossuth din strîmtore şi de a-i asigura lui şi partidului său o victorie principială şi morală, ba de a-i ajuta chiar în mod real se esecute planul de bătălie croit de oposiţiune. A propus Kossuth ca comitatul se interesică funcţionarilor oraşelor şi comunelor de sub jurisdicţiunea sa de a încassa dările, cari n’au fost votate de dietă Fr. Kossuth a pledat însuşi în adunare pentru propunerea sa şi a încheiat esprimându-şî firma speranţă, că comitatul Pestei nu va lăsa se-i cadă din mână nici de astă-data steagul naţional. Unul din adjutanţii lui, deputatul Hollo a cjis­ că comi­tatul s’ar face de rîs deca nu ar fi consecvent şi, după ce a aprobat procedeul obstrucţiunei, ar umbla acum se elimineze din lege dreptul de denegare a dărilor. Avea reson,­pate, Hollo din punctul său de vedere estrem, adu­narea comitatensă din Pesta rusé a respins cu o majoritate de trei vo­turi propunerea lui Kossuth şi ast­fel a documentat, că nici în „întâiul comitat“ al Ungariei independiştii nu pot fi siguri de reuşită. Pentru ce atâta gălăgie, când Kossuth cu ai săi sunt aşa de slabi? Puţin le ajută că estremii pun vina pe fişpanul acelui comitat, Fr. Beniczki, că-l declară de cea mai netrebnică şi păcatoasa slugă aus­triacă, afirmând, că a făcut o pre­siune ne mai­pomenită asupra func­ţionarilor şi că a falsificat votarea. Fapt e, că la votarea nominală pentru propunerea lui Kossuth au votat 118, ei contra ei 121 şi că prin urmare stânga estremă a sufe­rit un mare fiasco. Ori cui s’ar datori acest desas­­tru, el nu va contribui nicî-decum a redica pr­estigiul oposiţiei indepen­­diste în ţară. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Mania şi speciile ei. De Theo Seelmann Ori­cât de interesant ar fi domeniul psychopatologiei, totuşi cele mai frapante apariţiuni ale belelor sufletesci sunt ace­lea, cari sunt cunoscute sub numirea de manie. Acestea nu se ivesc subit, ci au o evoluţie lentă şi dureză adesea ani de­­file, pe când bolnavul trece încă de sănătos şi îşi îndeplinesce datoriile vocaţiunei. Mai ales megalomania şi mania per­­secuţiunei, atât de frecvente în timpul din urmă, numai arare­orî se pot constata chiar de la începutul lor. Tot aşa şi mania cul­pabilităţii, care adesea se manifestă ca manie religiosă. Va fi interesant deci a espune nascerea acestor manii de la înce­putul lor, pe basa mărturisirilor proprii ale maniacilor. Una dintre manii, care adesea se manifestă însoţită de melancholie, este mania culpabilităţii, îşi are originea în maladii corporale, asupra cărora numai arare­orî găsim lămuriri. Bolnavul, care la început îşi vede cu zel de datoriile sale, începe a avea o purtare din ce în ce mai deosebită de purtarea sa anterioră. Stă diasuri întregi, adâncit în cugete, pe un loc, îşi frânge mânile sau îşi sbârlesce părul, or din timp în timp ofteză greu. Faţă cu cei ce-l înconjoară, caută din­adins a-şî ascunde disposiţiunea. Când se crede observat, se reculege şi simulază o purtare prietenoasă. Nu e însă capabil a-şî stăpâni melancholia pe timp mai îndelungat. Deci membrii familiei îşi esprimă îngrijarea, el îi linişteşce, spunând că a avut cutare sau cutare neplăcere în oficiul său şi asta e pricina mâhnirei lui, care de­sigur are să treacă în curând. Tot aşa precum îşi înde­plinesce datoriile vocaţiunei, îşi cultivă şi îndatoririle sociale. Se duce sora la sin­drofii şi caută a arăta interes pentru tote, în realitate este însă tăcut şi se retrage timpuriu. Intr’aceea în interiorul său el este copleşit de o durere din ce în ce mai acută, a cărei causă nici el singur nu o pricepe. Sensaţia, că îl ameninţă o neno­rocire, la care el purta vina, îl cuprinde din ce în ce mai mult. Dacă bolnavul este comerciant, începe a-şi revizui registrele şi a face socoteli peste socoteli, torturân­­du-se cu gândul, că a făptuit o nedrep­tate şi nu stie unde. El devine din ce în ce mai misantrop, se isoleaza de familie, se închide în odaia sa şi se mistuie în gânduri chinuitoare. Acusările şi reproşu­rile, ce singur şi le face, se înmulţesc şi ajunge în cele din umnp la convingerea, că trebue să-şi piardă averea, că familia îi va rămâne pe drumuri şi că el s’a fă­cut culpabil înaintea lui Dmm­edeu şi a oamenilor. El se mai îmbărbătază odată şi cârcă a se reculege şi linişti, însă aceasta ultimă sforţare se stinge în curând, şi el perdându-şi voinţa, se împacă cu sartea. Işi pierde ori­ce încredere în sine şi locul ei îl ocupă convingerea despre nevred­nicia proprie. Plânge şi se jeluesce necon­tenit, acusându-se de păcătoşenia sa, şi susţine, că nu mai are dreptul la viaţă. Mania culpabilităţii a isbucnit. Vieţa sufletescă a unui asemenea bolnav, o vom pute examina mai exact, deci vom considera zugrăvirea, ce o face un însănătoşat asupra suferinţelor sale. „Gând am fost dus la sanatoriu“, se­­face în aceasta descriere, „mi­ se părea că persoanele, ce erau acolo, purtau hainele mele. Eram convins, că toţi din împreju­rimea mea, mă socotesc de criminal. In cele dintâi­ luni nu pricepeam, cum de mi­ se dă o aşa îngrijire, când după pă­rerea mea, trebuia să mă aştept la trata­mentul cel mai riguros. Credeam, că nici apă şi pâne nu mi­ se cuvine, şi de aceea nu voiam să mănânc, nici se dorm. Ave­rea o socoteam perdută, familia ajunsă la sapă de lemn, nevasta mea, care venise să mă vadă, credeam că nu e adevărata mea soţie, ci o femeie streină, îmbrăcată ce e drept întocmai ca soţia mea, însă trimisă să mă spioneze, pentru ca să mă trădeze apoi directorului. „Luni întregi n’am beat apă. Numai dimitinţa când mă spălam, ori în baie, profitam de momentul, când mă credeam neobservat şi beam pe furiş, fără să mă sinchisesc, deci apa era amestecată cu soponeala, ori era căldicică. In grădină priviam cu plăcere la apa de ploaie, cum să stea în pământ și îmi venia pofta să o beau. Mi­ se părea, că prin mine s’a otrăvit aerul. Aşteptam să piară totă omenimea și se rămân­eu singur în lume. Așteptam din di în di să se sfîrşescă alimentele institu­tului şi că în cele din urmă va trebui să mâncăm pisicile, ce erau acolo şi eu voiu trebui să înghit cu piele cu tot motanul cel mai mare, de care totdeauna aveam frică. Şi ca să-l pot înghiţi fără greutate, îmi venia se iau un cuţit să-mî taie gura pănă la urechi, apoi să-mî scot toţi dinţii. Tote acestea numai ca să potă aluneca motanul mai uşor. Ca să fac încercare, mă sforţiam adesea să-mî bag­e pumnul în gură, fără să reuşesc." (Va urma.) Cantităţi mari de cartuşe. Ziarul „Ellenzék“ din Cluşiă aduce spirea, că­­filele acestea a sosit la Cluşuu­ o cantitate mare de cartuşe, cari au fost reţinute la Apahida, ca să nu fie bătător la ochi, şi de acolo au fost transportate în şase fur­gone militare la Cluşiu. In legătură cu acesta, acelaşi ziar spune, că zitarul „Nation“ din Berlin a publicat un comunicat inspirat din Viena şi reprodus fără comentar de oficiosul „Magyar Nemzet“, în care se z­ice: „Ungaria nu pute fi stat independent din causa situației sale și a împrejurării, că nu este locuită de o rassă unitară. Ea nu se poate susține, decât ca parte alcă­­tuitoare a unei mari monarchii. Deci Un­gurii nu vreau să-şi înţelagă situaţia, nu va rămâne altceva, decât a se face apel la naţionalităţi, lăsând pe Maghiari la o parte“. „Cu alte cuvinte—continuă „Ellen­zék“ — camarila declară, că vrea să scoită o altă ediţie a anului 1848 şi se arunce Austria în vârtejul sinuciderii. Numai — termină „E—k“ — să vegheze comitatele noastre, ca din tainicile transporturi de cartuşe să nu ajungă „din greşală“ unele în mânile naţionalităţilor." Precum vedem, unele foi unguresc, au început se vadă cai venji pe păreţi, căci transportul cartuşelor se face în fie­care an pe acest timp. Conscienţa rea însă nu-i lasă pe şovinişt: să dormi li­niştiţi şi în cele mai inofensive lucruri văd pregătiri pentru răsboiul civil şi caii­

Next