Gazeta Transilvaniei, februarie 1904 (Anul 67, nr. 24-47)

1904-02-01 / nr. 24

REDACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipomila Braşov, piatra mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: la M. Dukes Nacht., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner., Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (Vii Erzsóbet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani ANUL LXVII. „GAZETA“ iese în fiecare ji. Abonamente pentru Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe sese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor pe an. Pentru România și străinătate. Pe un an 40 franci, pe sese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiuni, sunt a se plăti înainte. Nr. 24. Braşov, Sâmbătă-Duminecă 1 (14) Februarie 1904. Din emisa sfintei sărbători de Luni, Intimpinarea Domnului,iţiarul nu va apare până Marţi seara. Stările în Maramureş. De la un profund cunoscător al stărilor din Maramueş, un bărbat cu durere de inimă pentru sortea poporului român de acolo, primim următorul articol, bine cumpănit şi studiat, menit a aduce lumină asupra sorţii triste actuale a Românilor munteni din Maramureş şi a avisa la mijloacele de îndreptare: I. Multe se scriu prin chiatele noastre despre starea în care se află poporul românesc din Ardeal, Bihor şi Bănat, numai despre Marmaţieni nu se scrie nimic, par’ că aici într’altă lume. Gândindu-ne la starea tristă a acestora, ne-am cjis: ce ai greşit tu popor isteţ, de caracter, generos, dar asectat în acest unghiu nenorocit între atâţia spini şi atâtea polemide? Numai pe tine nu te văd fraţii tei, numai al teu gemet nu-l aude nimeni! Nu ne mirăm tare de cei din Ardeal, căci sunt mai în depărtare, ne mirăm de fii tei, de cărturarii eşiţî din sânul tău, de ce nu dau semn de viaţă! Când cetim opul d-lui Dr. Ioan Mihályi, în care cu documente neresturnabile ni se arată vitejia nobililor români din văile Carpaţilor nordici, din Maramureş, ne simţim ca fermecaţi şi cu satisfacţie închidem acastă frumosă carte, dar nu stim, că strănepoţii acelor eroi, actualii posesori ai acestor măreţe diplome, acjî au ajuns materialminte în marginea prăpastiei. Românul marmaţian la vatra lui şi acjî vorbesce limba strămoşâscă, păstrăză obiceiurile şi portul românesc din bătrâni In munţii Maramureşului şi acjî mai răsună tulnicul „doina sufletului român“, care te înduioşază. Dar aceşti munţi, în cari odinioara tulnicul cu ariile sale vitejesc! aduna vitejii la resboiu, — nu tocmai de mult erau românesc!, acjî sunt în mâni streine, aparţin unor proprietari de rassă semită. Ce e drept şi acu! păşunază pe coatele lor oi şi vite românesc!, dar numai pe lângă biruri, arâneji grele Nu aşa au stat lucrurile înainte de acesta numai cu 50 de ani. Atunci încă toţi munţii din partea răsăritană a Maramureşului erau proprietatea nobililor români. Ce au câştigat strămoşii vărsând şiroie de sânge în lupte înfricoşate cu Tătarii şi cu „turiaţii Turci“, şi ce au păstrat ei veacuri de-a rândul, au smâncit din manile strănepoţilor lor ultima jumătate a veacului trecut. Faţă cu Marmaţienii nu se poate aduce înainte, ca faţă cu Ardelenii, împrejurarea uşurătore că au fost iobagi, că fiind crescuţi în servitutea aceea, n’au avut maturitatea spirituală ca să se scie folosi de libera disposiţiune asupra proprietăţii. Nu, căci Marmaţienii atât după 1848 cât şi mai nainte, ca vechi nobili, veacuri de-a rendul au fost stăpâni liberi pe proprietăţile lor şi le-au conservat neştirbite. Şi totuşi numai ultima jumătate a veacului al nouă sprececelea, — acest timp de grea urgie — a fost în stare a-i desproprietări, a-i despoia de-o arteră de viaţă. Oricât vom cerceta căuşele desproprietării ei şi oricât de inparţial vom judeca lucrul, nu putem să nu ne oprim la trei factori, cari în mod fatal au contribuit la acesta stare de decadenţă. Aceşti factori sunt: ţinuta iftipliginţei (onoare puţinelor escepţiuni), semitismul şi sistemul de exploatare a pădurilor nepotrivit cu împrejurările locale. Nicăiri în ţară nu poţi afla inteligenţă aşa streină de cătră poporul din care a eşit, aşa aplecată spre a-l jupui, ca în Maramureş. Nu pot sti ce obiceiuri bune a învăţat ţăranul nobil din Maramureş pe timpurile vechi în castre, venind în atingere cu domnul feudal de la ţară, mi se pare, că a făcut o şcolă, dar şcoala cea mai rea, căci poate că acolo să fi învăţat apucăturile unor domni feudali orgolioşi de a-şî validita interesele lor personale în detrimentul intereselor semenilor lor. Astfel de creaturi sau mai corect zis astfel de clică în Maramureş în toate satele se găsea. Ca să putem pricepe acţiunea pernicioasa a acesteia, premit că fiecare familie cu ocasiunea nobilitării a primit ca donaţiune teritorii vaste, munţi întregi. In decursul veacurilor familia respectivă s’a înmulţit, s’a ramificat; în acea proporţie s’a ramificat, s’a împărţit şi teritoriul de donaţiune. împărţirea acestor teritorii de munţi nu s’a făcut ca la ţară prin parcelare, ci statorindu-se anual preţul păşunatului (datul muntelui) pe un sesou de vară, apoi pe basa genealogiei de înrudire — conform marimei acestui preţ, — se stabilea proporţia după care aveau a se împărtăşi singuratici membrii, rudenii ale familiei respective. La împărţirea acestor părţi se comiteau multe nedreptăţi. Uneori primii corifei făceau genealogii, cari nu cuprindeau pe toţi cei îndreptăţiţi. Alteori elica tăinuia fiina împărţirei, şi astfel li se oferea o pasiune de a reţine pentru dânşii părţile celor absenţi, mai puţin gureşi. Cei absenţi prinzând de veste despre împărţirea efectuată, alergau pe la membrii elicei cerându-şi partea cuvenită, dar fiecare se scusa, că la el nu e, şi-l îndruma că la altul se facă întrebarea. Mergea la altul, dar şi aci tot acelaş răspuns primia, tot aceeaşi scusă averea. La urmă perondându-i pe toţi, fără să-şi potă afla partea, se începea cărta celor neîndreptăţiţî cu clica. Astfel de certe se întâmplau ce-i drept şi în anii de mai de mult, cu toate aceste n’au avut înrîurinţe aşa păgubitore, şi nu s’a vândut, nu s’a înstrăinat nimic din vastele teritorii de munţi, pănă atunci, pănă când s’a înmulţit elementul semitic. In comunele muntene, se scie din bătrâni, acest element numai de la 1848 încoce au început a se înmulţi mai tare. In proporţiune cu înmulţirea, îngreunându-li-se şi condiţiunile de train, au căutat toate isvoarele de venit posibile, dar nu le-a putut folosi pănă când emanciparea nu s -a deschis uşa larga, dându-le posibilitatea de a putea vâna după munţii maramureşeni. Braşov, 31 Ianuarie v. Răsboiul, Balcanii şi Rusia. Ziarul „Fremdenblatt“, organul mainisteriului de extenne austro-ungar, publică la loc de frunte un articol, în care constată Între altele, că răsboiul ruso-japones nu va avea nici o înrîurire primejdiosă asupra situaţiunei în Peninsula balcanică. Rusia —jice «Fremdenblatt“ — este o putere, care nu va fi slăbită în actualul resboiu, aşa încât sâ-şî părăsăscă alte interese. Rusia va urmări şi pe timpul duratei resboiului cu cea mai mare atenţiune vsţiunea balcanică, căci ea e destul de puternică, pentru a face să se execute programul de reforme. „Reorganisarea“ de la Orăştie. Foile unguresce iau notiţă, fără de comentar, despre hotărîrile celor 10 la sută ale congreganiştilor români din comitatul Vmădorii, întrunit la apelul d-lui Vlad spre a „organisa“ partidul „naţional“ comitatens, ■ si/l)'*conducerea celor cu programul ciuntit. Am primitfilele aceste nisce interesante desluşiri asupra procedeului acestor „reorganisător!“ în săvîrşirea „marelui plan“ ce l’au croit,—asupra cărora vom reveni. Situaţia în Austria. Din Viena se anunţă, că în curând va apăra un autograf împărătesc, prin care consiliul imperial va fi amânat pănă în Martie. — Cehii tineri sunt decişî a-şî menţine atitudinea de pănă acum, a nu întră în negocieri cu Koerber şi a continua obstrucţia din delegaţiunî. In delegaţiunea ungară au ţinut şedinţe în 10 Februarie comisiunile pentru esterne şi rasboiui. In comisiunea pentru esterne s’a încheiat discuţia generală, luând parte contele Apponyi, contele Széchenyi, Iuliu Laszkáry, Stefan Rakovsky şi alţii. Contele Apponyi răspunde ministrului de resboiu, accentuând că e greşită părerea enunţată de dînsul, că mişcarea produsă împotriva armatei s’ar putea reduce la agitaţiunile răutăciose ale unor politiciani. „O naţiune de 20 milioane — dice Apponyi — care cu ajutorul lui Dumnedeu, peste 50 de ani va fi de 30 milioane (!) în interesul bineînţeles al dinastiei cere se i se ia în considerare postulatele sale organice. Instituţia armatei, care are importanţă atât de mare educativă, trebue potrivită în cadrul vieţii naţionale!“ Trecând la detailurile instrucţiei militare, Apponyi spune, că orele destinate pentru instrucţia în limba maghiară nu sunt suficiente, fiindcă sunt împărţite între obiecte mai mult technice ca geometria etc. şi desterităţi, ca gimnastica, pe când istoria, geografia, stiinţele naturale se vor preda şi de acum înainte tot nemţesce. Contele Tisza răspunde la obiecţiunile lui Apponyi relevând între altele, că chiar între elevii originari din Ungaria ai şcolelor reale militare sunt mulţi care nu cunosc limba maghiară. Raportorul Aurel Münnich expune tabloul elevilor de la scolele militare după originea lor. Numărul total al elevilor este 2313, dintre cari 1616 austriac!, 654 ungari şi croaţi. Dintre aceşti din urmă 430 sunt fii de militari şi 144 fiii de funcţionari de stat. In scolele de cadet sunt 3511 elevi, între cari austriac!: 2535, ungar! croaţi: 949, adecă 27.17°0. Numărul ofiţerilor originari din Ungaria este 4491, adecă 25.63% Dintre aceştia nu vorbesc unguresce perfect decât 2668 (59.4%), oi 894 (19.9%) vorbesc numai atâta, ca să se potă înţelege în serviciu, pe când 20% nu vorbesc de loc limba maghiară. Dintre 208 generali, 1363 ofiţeri de stab, 17376 ofiţeri ,superiori, 193 auditori, 1103 medic! militari şi 385 ofiţeri de comptabilitate — 46 generali (22.1°0), 395 ofiţeri de stab (23.14%), 4052 ofiţer! superior! (23.71%), 25 auditori (12.32%) 248 medic! militari (22.17%), 172 comptabili (22. 4%) sunt cetăţeni ungari. Miklós Ödön cere ca pe ofiţerii ungari să-i numescă de acum numai la trupe ungare. La ofiţerii de la căpitan în sus din an în an scade numărul celor ce Boiu unguresce. Dintre 16 comandanţi ai regimentelor de husari, astăci numai 2 sunt maghiari. De la comandanţii de regimente se cere din punct de vedere social (!) să scie unguresce. Ministrul de résboiu Pitreich răspunde la tote obiecţiunile, relevând tendinţa de a instrui pe toţi ofiţerii la şcolile militare în limba maghiară, la şcoala de résboiu însă acest lucru este imposibil, fiind prea îngreunaţi cu alte obiecte, ei din limba se învaţă francesa sau englesa. Răsboiul ruso-japones. Scirile privitoare la răsboiul din Extremul-Orient, sunt cât se poate de nefavorabile pentru Ruşi. Două lupte mari s’au dat pănă acum: la Port-Arthur şi Chemulpo. In lupta de la Port-Arthur torpilarele japonese au operat cu mare succes, sdrobind trei mari vase de rasboiu rusescî, or alte vrem de vase au fost făcute incapabile două a mai lua parte la luptele navale. Tot aşa au păţit-o Ruşii în portul corean Chemulpo, unde de asemenea au pierdut două vapoare mari, unul sfredelit fiind s’a scufundat, er al doilea se cfice, că a fost aruncat în aer de însuși comandantul său, când a văcut, că nu poate fi mântuit. După scirile mai nouă Port- Arthur ar fi fost din nou atacat de Japonesi și toate vasele de rasboiu rusescî ar fi fost nimicite. Spirea pare exagerată. Se afirmă, că şi pe uscat are să se întâmple acel mâne o ciocnire mare între Ruşi şi Japonesi în Coreea de nord, deoarece Japonesii au ocupat deja Seul, or Ruşii au trecut râul Yalu, care formăză graniţa între Mandsuria şi Coreea. însuşi ministrul rusesc de resboi. Kuropatkin a sosit în Mandsuria, ca să ia comanda trupelor rusesce. Eră schile mai nouă.