Gazeta Transilvaniei, septembrie 1907 (Anul 70, nr. 193-215)

1907-09-01 / nr. 193

redacţiunea, Administraţiea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 223. Scrisori ne­francate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & fîmeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golbor­­ger, Ekstein Bemat, Iuliu Le­opold (VII Erzsóhet-körut). Preţul Inserţîunilor: o serie gormond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME pe pagina 3­ a o serie 20 bani. ANUL LXX, ffr. 193. Braşov, Sâmbătă 1­2 Septemvrie. GAZETA apare in fiecare un Abosamente pentru Austro-Ungaris. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor* N­rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abron­amentul pentru Braţe?, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un exem­plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile saut a se plăti înainte. 1907. O convorbire cu d-l de Isvolsky. Trăim într’una din cele mai paci­­nice epoce . . . Aşa cel puţin asigură şeful oficiului de externe din Peters­burg, ministrul rusesc Isvolsky, care e în poziţie şi în măsură de a fi mai bine informat decât alţi muritori. Şi dacă se ridică întrebarea, întru­cât să-i credem, putem zice că dintre toţi miniştrii de externe ai statelor mari europene, acela al Rusiei merită mai multă credinţă când dă expresiune convingerei sale, că arare­ori au existat aşa de bune şanse pentru pacea lu­­mei ca acuma. In aceasta convingere se exprimă tot­de­odată şi­ dorinţa nenegabilă ca să fie aşa, căci Rusia are lipsă în primul rând de pace spre a se putea reculege după atâtea loviri şi cercări, ce le-a suferit înafară şi înăuntru. Dar asigurări de aspecte şi pros­pecte pacinice pe suprafaţa globului nostru auzim din toate părţile. De aceea ne interesează mai mult cele zise despre chestiunile mari politice ale zilei de către ministrul de externe Isvolsky în convorbirea sa, ce-a avut-o zilele acestea cu un redactor de la „N. Fr. Presse“ in Karlsbad, unde petrece de cât­va timp, căutându-și de să­nătate. Interlocuitorul i-a pus dom­nului Isvolsky întrebări anumite, la cari ministrul a răspuns cum a aflat de bine. Mai întâi l-a întrebat, amintind intenţiunea lui de a face o vizită la Viena, dacă îl duce acolo vre­un scop deosebit? Ministrul rusesc a răspuns că, aflându-se pe pământ austriac, are dorinţa de a­ se prezenta Majestăţii Sale împăratului şi regelui Francisc Iosif. Se va întâlni, adause el, şi cu ministru de externe br. Aehrenthal, cu care il leagă o amiciţie veche de trei­zeci de ani. Au făcut cunoştinţa ambii de când erau încă tineri ataşaţi la am­basade. Câteva luni după ce Isvolsky a ajuns ministru, Aehrenthal a părăsit Petersburgul, dar acum li se dă oca­­ziunea de a lucra împreună pentru a continua raporturile intime între sta­tele învecinate. Spuse mai departe că venind la minister a aflat deja stabi­lită înţelegerea cu Austro-Ungaria şi că s’a decis a contribui ca să se des­­voarte mai departe aceasta înţelegere, care a contribuit de ani de zile de a susţinea pacea în Balcani şi de a îm­bunătăţi încâtva relaţiunile mace­donene. Cu privire la reforma justiţiei în Macedonia zice, că ea se află acum în tratarea cabinetelor. Aceasta re­formă se bazează pe presupunerea inte­grităţei imperiului turcesc, a su­­veranităţei Sultanului şi a susţinerei stărei actuale în Balcani. Sperează că amintita reformă a justiţiei nu va în­tâmpina prea mari greutăţi. Despre înţelegerea cu Anglia zise Isvolsky, că ea se referă numai la Persia, Tibet şi Afganistan. După ce a afirmat că întrevederile din vara aceasta ale monarchilor şi ale bărba­ţilor de stat sunt de mare însemnă­tate pentru susţinerea şi întărirea păcii, a vorbit despre întâlnirea dela Swnnemünde unde, zice, s’a confirmat amiciţia tradiţională între Rusia şi Germania, pe care vrea s’o păstreze şi s’o desvoarte mai departe. Aceasta nu alterează deloc, adause Isvolsky, alianţa cu Franţa, care este şi rămân­e baza politicei exterioare a Rusiei. In ce priveşte situaţiunea în Maroco, zise că e greu a prezice ce se va întâmpla, dar Franţa nici într'un cas nu se va îndepărta de problema ce i­ s’a încredinţat de cătră conferinţa din Algeciras, dar puterile au deplină încredere in misiunea Franciei. Cu Japonia, Rusia a încheiat deja trei convenţiuni, de pescărie, de drum de fer şi de comerciu. După aceste con­­venţiuni a urmat înţelegera politică care este o nouă garanţă de pace şi eschide ori­ce idee de revanşă faţă cu Japonia. întrebat dacă crede, că noua Dumă va putea funcţiona neîmpiedecat, ministrul rusesc răspunse, că iar fi absolut imposibil de­ a putea face vre­un prognostic în privinţa asta, dar ştie, că Ţarul ţine la reformele BOILETONUL »fiAZ. TRANS.« Be prin Ardeal. O esculziune la Cheia Turzii. Sunt câţi­va ani de atunci. Era o dimineaţă frumoasă de Iunie, zi de Du­minecă. Cerul era senin şi văzduhul plin de dulceaţa verii. Primele raze ale soare­lui să jucau sticios în undele limpezi ale Arieşului, când eu şi amicul meu C. înso­ţiţi de moş Mitru, povestaşul i­eşisem­ din­tre zidurile Turzii şi ne îndreptam paşii spre apus de soare de la oraş. Fum­am o mică ascurzimne. Ţinta noastră era Cheia­ Turzii. Moş Mitru ne purta merindea şi avea să ne fie călăuz prin regiunea stân­cilor şi peşterilor. El era un bun cunos­cător al Cheii, îi cunoştea toate ascunzi­şurile »pe de rost«, cum zicea el, ştia să ne povestească multe întâmplări petrecute în partea locului în zilele din bătrâni. C­i­ea de câmp ne ducea de-a curme­zişul platoului, ce să ridică pe încetul până aproape de Cheie. îndată ce părâ.-irăm­ ulti­mele case ale oraşului, un tablou pitoresc ni să înfăţişa vederii. .Jos la poalele coas­telor piezişe, cari proptesc platoul de-a stânga, şerpuia lin Arieşul, iar dincolo de malurile lui să întindea câmpia Tur­zii, cu satele presărate pe ea şi cu drumurile, ce păreau a fi neşte făşii de pânză albă, în­cadrată în verdeaţă. Ceva mai departe, în faţa noastră, în aratul munţilor, pe un pisc singuratic stătea biserica solitară a Şom­­­falăului. In privirea acestor bumseţi, scăldate în razele aurii ale astrului zilei, gândurile ne rătăciră pe nesimţite în trecutul de­părtat. Ne revocarăm in memorie, că sun­tem în un loc cu reminiscenţe istorice străvechi. Pe platoul, ce-l străbateam, s’a aflat odinioară Potaissa romană, cu viaţa ei antică, senină. Şi am fost cuprinşi de înduioşare, văzând că din strălucirea, ce a dăinuit d­e acest colţ al Daciei, înainte cu vre-o şeptesprezece veacuri, azi a rămas abia ceva, neşte urme şterse ale oraşului daco-roman. Pe unde răsunau odinioară chiotele şi zângănitul de arme al legiona­rilor Cesarilor, azi ară plugul şi din pă­mântul binecuvântat cresc darurile Gerevei. Numai Arieşul cu undele sale vii, îşi ur­mează calea sa vecinică nepăsător de tre­cutul veacurilor........ Din reamintirile visătoare, furăm deş­teptaţi de un nou peisagiu ce ni să înfă­ţişa. Sosisem la marginea platoului, de unde Cheia ni­ se desvălea în toată măreţia ei surprinzătoare. Jos în vale, la rădăcina stâncilor, părăul Cheii, după ce scapă din captivitatea strâmtorii, îşi ia cursul spre sud, prin o vale îngustă, ca să se piarză în Arieş. La gura Cheii apa lui mână o moară, care dă locului, în fund cu stâncile puternice, un aspect idilic. Coborâm de vale, stăm de vorbă cu Românii de la moară şi după un mic popas, ne facem intrarea în uriaşa despicătură, care ne chiamă ademenitor, să-i cercetăm ascunzişurile, să-i vedem tainele. In curând, deja la cea dintâi cotitură simţim, că suntem in stăpânirea Cheii, ne aflăm în lumea stâncilor şi prăpăstiilor ameţitoare. De două laturi să înalţă în văzduh, pănă la 2—300 de stânjeni jghea­buri uriaşi de piatră, grupe de stânci şi păreţi verticali, apropriindu-se pe câte un foc până la 5 —8 m unul de altul şi iarăşi depărtându se. Ochii noştri nu mai dau de verdeaţa înviorătoare Stâncile bat în co­loare sură-c­enuşie şi sunt învălite în muş­chii­. Ici colia prin câte o înfundătură să vede tufiş împilit şi mai rar zărim câte un arbore cutezător, înfipt cu îndărătnicie pe gardina prăpăstiilor. In faţa stâncilor grozave să pare a ne cuprinde un fel de timiditate, căci ne simţim atât de mici, atât de pitici în proporţie cu uriaşele al­cătuiri ale naturei. Şi groaza ne-o mă­reşte liniştea ce ne împresoară. Totul e în grec cu gândul meu cursul veacuri­lor apuse, frunzăresc paginile istoriei po­poarelor, ca să aflu cauzele înălţării şi a decadenţei, a puter­i şi a slăbiciunii naţia­tacere, o tăcere maiestoasă. Numai din când în când să aude glasul ţiulitor al vre­unui vultur, care să iveşte pe de­asupra înălţimilor sau zărim câte un roiu de po­rumbei, cari se ridică şi iarăşi să coboară repede la cuiburile lor. Aşa ni­ se înfăţişează Cheia in marile ei încovoiaturi, de la un capăt la altul. Sus în înălţime vedem o fâşie de cer albastru, iar jos la picioarele noastre să strecoară apa printre bolovani, formând in unele lo­curi bălţi şi vâltori. Apa se cheamă Valea llaşdăţii, iar unii îi zic şi părăul Cheii. Ca să străbatem înainte trebue să trecem când de-o parte, când de cealaltă a părău­­lui, pălind pe bolovani sau trecând prin apă. Moş Mitru îşi ia acum rolul, ce i­ se cuvine. El merge înainte căci ştie trecă­­torile şi noi îl urmăm. Nu departe de la intrare el ne opreşte la aretul unei stânci uriaşe, care se înalţă drept în sus şi pare că stă a să prăbuşi în tot momentul. — Aceasta e Porumbarul — zice el — şi o chiamă aşa, fiind­că prin gău­rile ei îşi au sălaşurile porumbii săl­batici. Trecem înainte. Fellurite formaţiuni de stânci ne ■întimpină, când bizare, când pitoreşti. La o viitoare moş Mitru ne face atenţi să ne păzim să nu alunecăm in ea. Este Balta Un Daniid, ce te-a încuviinţat. El, isvolsky, do­reşte şi sperează, că a treia Dumă­­"A avea mai bune rezultate decât cele două Dume premergătoare ei. Căci primul ministru Stolypin are cele mai serioase intenţiuni de­ a asigura Rusiei pacea interioară. Se poate. Dar nu credem ca mi­nistrul de externe rusesc să nu se fi gândit, că, dacă pacificarea interioară a Rusiei nu va succede, se va naşte dintr’asta un mare pericul pentru pa­cea universală. Lupte pentru sufragiul universal. Nu­mărul vie ori al organului social-democrat »Népszava« se ocupă în articolul de fond de manifestul publicat în vederea marei demonstraţii ce se plănueşte pe ziua de 10 octomvrie. Ziarul spune între altele: »Nu ne-a mai rămas decât să murim de foame, să emigrăm sau să schimbăm cu ori­ce preţ situaţia. Pentru libertatea po­porului sângele nu e preţ mare când a­­ceastă libertate nu se poate obţine pe un preţ mai mic. Muncitorimei ungare nu i-a­u mai rămas decât viaţa ei de sclav, pe care­­ o jertfeşte zi cu zi intereselor capitalis­­­­mului exploatator. E timp să înfruntăm pericolul şi în interesul libertăţii popo­rului­. Partidul social-democrat organizează neîntrerupt muncitorimea pentru marea demonstraţie. Partidul a primit deja ade­­ra î­.rvca organizaţiilor din Timişoara, Cluj şi Seghedin, oraşe cari numără aproape 80000 lucrători. Cu acţiunea social democraţilor s’a ocupat şi consiliul de miniştri. Coaliţia se arată foarte îngrijată. E interesant de no­tat faptul, că minist­rul de interne contele Iulius Andrassi, care se interesează de a­­proape şi e perfect informat de mişcarea partidului, aflând, că partidul a hotărât lupta decisivă revoluţionară, a lăsat să se publice încă în timpul nopţii un interview în »Budapesti Hirlap«. In acest interview ministrul declară că a lucrat toată vara la legea sufragiului universal, şi că în cu­rând ea va fi presentată consiliului de mi­niştri. Poarta ameninţă Patriarchatul. — Din Constantinopol se anunţă, că P­oarta a ce­rut din nou patriarhului, să recheme pe mitropolitul din Drama, altfel guvernul turcesc este decis să procedeze la expul­zarea lui din Drama cu forţa. Declaraţiu­­nea Porţei adaogă că patriarhatul este li­ber să închidă bisericile şi tot ce-i place. Discurs funebral , rostit de Dr. Corneliu Bulcu, secretar episcopesc, la înmormântarea lui Iosif Vulcan. „Căzut’a cum­aa capu­lui nostru. Pentru aceasta s’a făcut durere.... Pentru aceasta s’au întunecat ochii noştri11. Plâng. Jer. V. 16—17. Ilustrisime şi Reveredisime Domnule Episcop! In Christos adunaţi jalnici as­cultători ! Suflet nobil mutat dela noi ! Bărba­tule distins, care cu spiritul tău nemuritor petreci deja în vecinicile locaşuri, mai recu­noşti tu oare glasul, care de pe buzele mele adăpate cu pelinul durerii, asemenea­­ unui cântec de doliu, resună azi asupra câştiugului tău? Înainte de asta numai cu trei ani avui parte de a mă încerca aţi aduce lau­dele meritate cu ocaziunea jubileului de 40 de ani ai activităţii tale rodnice pe te­renul literar, şi azi cu nespusă durere te privesc, ca pe o statuă sfărâmată, cu bu­zele amuţite, fără viaţă, fără simţiri! Oh! ce revedere dureroasă e aceasta! Unde se încep, Jalnici Ascultători?, şi unde să gat? Ce să vă zic de început? şi ce să vă las pe sfârşite? Să vă desfă­­şur doară icoana măririi şi a gloriei lui? ori să vă zugrăvesc poate durerea sfâşie­toare, ce atât de greu apasă inimile noastre? Şovăitor, nepu­tncios stau aci în mij­locul vostru, de vrem­e ce nu ştiu, că pare să plâng adânc suspinând şi să grăiesc cu profetul: „Toţi cei ce mergeţi pe cale, în­­toarce­ţi-vă şi vedeţi, de este durere ca durerea mea«. Plâng. Ier­i. 13, ori piro­­nindu-mi privirea asupra coştiugului, în care zac răcite osămintele distinsului băr­bat, în strălucirea carierei percurse, încân­tat de învigerile raportate, să aprind tă­mâia laudelor asupra rămăşiţelor lui pă­mânteşti, şi meritele lui împietindu-le în­­tr’o cunună, s’o pun aceea pe acest cata­falc, şi să dau mulţumită lui Dumnezeu, pentru­ că ni i’a dat pe el nouă. In acest moment de jale, când de­plângem cu toţii moartea aceluia, pe care credinţa creştinească de­opotrivă cu dorul inimii noastre ni-l şopteşte a fi nemuritor, doresc a-mi pune graiul în serviciul alor două sentimente : a preamăririi celui ador­mit, şi a durerii pentru pierderea indurată. I.

Next