Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1908 (Anul 71, nr. 1-24)
1908-01-01 / nr. 1
Din causa sfintei sărbători de mâne. Marţi, ziarul nu va apărea pănă Miercuri sara. După treizeci de ani. Braşov, 31 Decemvrie v. 1907. Astăzi se împlinesc treizeci de ani de când am luat conducerea „Galetei Transilvaniei“. Treizeci de ani de neîntreruptă activitate publicistică, dedicaţi misiunei, de a continua opera neuitaţilor mei antecesori in patria mea iubită. La începutul anului 1878 era deja încheiat primul period al stăpânirei maghiare de sub zodia dualismului şi se începuse un nou period al ei, care avea drept ţintă înăsprirea tot mai mare a relaţiunilor între popoarele patriei prin inaugurarea politicei de maghiarizare forţată. Totala nimicire a autonomiei marelui principat al Transilvaniei era de mult fapt împlinit. Toate încercările Românilor ardeleni de a se reculege după dezastrele dela 1865 şi 1867 au fost zădărnicite prin aceea, că au fost împiedecaţi de-a se organisa şi de-aşi concentra puterile pentru a se putea apăra cu mai mare succes în contra popoiului, ce se revărsa cu furie asupra lor şi a ţarei, după decretarea fuziunei Ardealului cu Ţara ungurească. Legislaţia dele 1868 s’a dovedit efemeră pentru noi, fiindcă regimul escepţional din Transilvania, cu patentele absolutiste şi cu legea electorală medievală s’a continuat şi Românii au fost supuşi unui regim arbitar, care şi a arătat colţii chiar şi faţă cu fraţii noştri din Bănat şi Ţara ungureascâ. După disolvarea comitetului ales de conferenţa naţională dala Miercurea nu s’a mai putut înfiripa în Ardeal o conducere naţională, care să corăspundă măcar în parte cerinţelor situaţiunei. Toate erau într’o stare neorganizatâ, iar comisarul regesc pentru Ardeal cu poliţia lui de stat, îngrijea ca să nu se schimbe starea lucrurilor. Fraţii noştri din Bănat stau izolaţi cu partidul lor naţional şi cei din Ţara ungurească pluteau ca frunza pe apă despuşi tuturor fluctuaţiunilor dujmane consolidărei noastre naţionale. Aşa era situaţiunea la începutul anului 1878. Ea se exprimă în articoul program, cu care am inaugurat activitatea mea la acest ziar şi care e reprodus în întregul său mai jos. Acest articol-program va desluşi pe cetitorii noştri de azi despre aceea cum mi-am înţeles chemarea, iar cei ce au urmărit munca mea de treizeci de ani pot să judece dacă m’am ţinut de promisiune şi dacă acest organ de publicitate a stat în tot timpul acesta la înălţimea, la care am dorit eu atunci să-l susţin, îmi rămâne deci numai de a arăta cu câteva cuvinte rolul, ce l’a avut în decursul celor treizeci de ani trecuţi „Gazeta Transilvaniei“ în viaţa noastră publică naţională. Cel dintâi lucru, la care m-am gândit toţi, cărora le zăcea la inimă consolidarea noastră naţională, a fost organizarea. Timp de trei ani de zile „Gazeta Transilvaniei“ a stăruit în această direcţie, cerând ca să se lămurească principiile şi programul luptei noastre naţionale, fără de care cristalizare, o organizaţiune priincioasă era cu neputinţă. După trei ani avurăm bucuria de-a putea vedea raliindu-se forţele noastre naţionale, graţie valorosului concurs a tuturor bărbaţilor noştri conducători din Ardeal, Bănat şi Ţara ungurească, şi de-a vedea arborându-se în mijlocul nostru steagul solidarităţei naţionale. Cele mai înălţătoarea momente în viaţa mea le-am avut în conferenţa naţională de la 1881, când cu toţii în unanimitate am proclamat solidaritatea tuturor Românilor din regatul ungar, formând un singur corp, un singur partid, cu un singur program naţional. Vom fi una şi nedespărţiţi în apărarea libertăţii şi a drepturilor poporului român, fii răspunsul ce l-am dat încercărilor puterei de stat de a ne sdrobi şi a ne nimici naţionaliceşte. Regimul tiszaist din acele vremuri în loc de a avea în vedere marele interese ale patriei, cari pretind ca popoarele ei să trăiască în bună înţelegere şi deplină mulţămire, a hotărât să înainteze pe calea prăpăstinoasă, pe care apucase de la 1875, inaugurând era nouelor legi de maghiarizare cu legea pentru introducerea forţată a studiului limbei maghiare în şcoalele noastre poporale. De aici încolo toate au mers d’avalma în direcţia nenorocitului şovinism, de care ţara e bântuită şi astăzi în aşa mare măsură. „Gazeta Transilvaniei“ a făcut tot ce ia stat în putinţă spre a anima la luptă şi a susţine moralul luptătorilor noştri naţionali la înălţimea reclamată de greutatea împrejurărilor. Ceea ce a lucrat, la ce a stăruit şi pentru ce a îmbărbătat sau admontat pe fraţii săi ziarul nostru, oricine poate vedea din colecţia sa, ce este o carte deschisă. Drept recompensă morală a ostenelelor şi a jertfelor ce le-am adus pe altanul patriei şi a naţiunei, sperez că şi generaţiunile viitoare vor afla încă în aceasta carte deschisă esemple de sinceră, neinteresată şi dreaptă gândire şi simţire pentru neamul nostru şi românismul lui. Acum treizeci de ani am apelat la tînăra generaţie de atunci să conlucre cu bătrânii în apărarea şi pentru înaintarea cauzei naţionale. De atunci s’a ridicat o altă generaţie despusă asprelor vânturi şi vijelii ale vremilor mai nouă, ale vremilor cari după legea Tisza din 1879 ne-au împins în halul legei Apponyi dela 1907. Cea mai ferbinte dorinţă a tuturor Românilor de bine este şi trebue să fie, ca tinerimea, speranţa viitorului naţiunei noastre, să iasă învingătoare cu moralul, principiile şi cu cureţenia sentimentelor ei naţionale româneşti din învălmăşală, ce-au produs-o şi cu intenţiune vreau să-o producă în jurul ei adversarii românismului, în scopul de a-o încurca şi a-o zăpăci, ca să nu mai ştie a cui este. De aşa ceva ne va feri bunul geniu al naţiunei noastre! Tinerimea este şi va fi a noastră şi numai a noastră! Această bravă şi nobilă tinerime, care a dat până acuma dovezi atât de frumoase şi strălucite, că ştie să se şi jertfească pentru neamul său, are însă lipsă de bună povăţuire şi de îmbărbătare. S-o iubim cu toată puterea inimei noastre, dar nu aşa ca să fim nesimţitori pentru scăderile ei, ci s-o iubim şi cu ochiul sufletesc, ajutându-i a se feri şi a se apăra de ispitele timpurilor vitrege şi îngrijind să fie întotdeauna la înălţimea chiemării ce-o are în mijlocul poporului. Când aceasta se va preface în realitate şi tinerimea într’un gând şi într’o simţire va îmbrăţişa cauza sfântă a naţiunei, biruinţa va fi sigură şi neînlăturabilă. Dr. Aurel Mureşianu. SUwliLc^i viu •IBIU RElUCŢiUNEA, MBiimtraţiMtă şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 228. Scrisori nctrancate nu ae primesc. Manuscripte nu se retrimit. Iti Berate se primesc la Administraţi««? Braşov şi la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Viena la M. Dukes Nacht., Nux. Augenteid & Emeric Leaner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nacht., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golberger. Ekstein Beignat. Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körut). Preţul Inserţiunilor : o serie garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe pagina s a o serie 20 bani. Nr. l.—Anul LXXI. Braşov, Luna-Marţi 1994) Ianuarie UTtwjMMwmwittim-. mir.uwrtv&xu ..-aw -----------t , rfrr,— GAZETA apare în fiecare zi Aaunaineut, pentru Austro-Unitaria: Pe un an 24 cor., pe, shîk, luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. S rli de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru P.i.Brânla şi străinătate: Pe un a 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 tr. Wrli de Dumineca S ir. pe an. Se pronuneră la toate oficiile poştale din întruşi din afară şi la d-nii colectori. A'ionam&iittl ptj&ha Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30. Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni o cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe șase luni 12 cor., pe trei luni H cor. — Un exomplar iO bani. — Atât abona- mentele, cât și inserțiunile I «m ta ae plăti înainte. 1908. Articolul-program prin care a Inaugurat activitatea sa de redactor al »Gazetei« actualul director al ei. Dr. Aurel Mureşianu.Nr. 1 dela 5(17 Ianuarie 1878), Braşov, 4 Ianuarie st. v. 1878. »Primind cu începutul anului curent redacţiunea acestui ziar, in ale căreia coloane, de ani patruzeci, s’au întâlnit atâţi patrioţi distinşi, bărbaţi luminaţi ai poporului român, am fost conştiui de marea responsabilitate, de greutăţile ce trebue să întâmpine publicistul român, mai cu seamă în timpuri şi sub împrejurări ca cele actuale. Soartea însă puindu-mă la acest post mi-am zis: Vei face după ale tale puteri tot ce-ţi dictează datoria de publicist în posta, în mijlocul poporului tău. ^cănite şi însemnate schimbări s’au efectuat în Transilvania şi Ungaria dela 1865 încoace, de când am plecat, pentru prina oară în străinătate. Deşi departe de câmpul luptelor politice naţionale ale patriei mele, le-am urmărit cu cel mai mare interes, cu încordată atenţiune. O profundă durere m’a cuprins însă văzând, că în luptele aceste neegale connaţionalii mei au pierdut tot mai mult teren, până ce în fine nu mai rămase nici urmă din acele libertăţi şi drepturi, de cari în 1865 se bucura încă naţiunea noastră şi în a cărora consolidare vedea fericirea sa şi a patriei! A mai reveni asupra neajunsurilor anilor din urmă, a mai resuscita suferinţele trecutului nu ar fi consult în momentul de faţă. Ajunge că în aceşti zece ani poporul român din Transilvania şi Ungaria a învăţat să cunoască mai bine pe adversarii săi; a început să distingă între aceia, cari îi voiesc binele şi cei ce sub o mască oarecare tind a-l face instrument al intereselor sale. Românii din ţările coroanei Sf. Ştefan nu se mai încred orbeşte nimănui, ei cumpănesc mai serios vorbele şi faptele şi eu cred a fi în drept, când afirm, că din erorile politice voluntare sau nevoluntare, comise dela 1865 încoace, inteligenţa noastră română a învăţat numai adevărul nerăsturnabil că drepturile unui popor sunt mai lesne a se câştiga decât a se păstra şi stăpâni. — Situaţiunea de faţă nu ne iartă să alegem mult. Respinşi fără cruţare din toate poziţiunile vieţei publice de stat, admiri numai ca apendice al rassei domnitoare, ne-a mai rămas un singur teren de activitate naţională, acela al culturei noastre naţionale româneşti. Pe terenul cultural, la care înainte de vreme ne îndrumau în continuu con- I trarii noştri politici, trebue să ne concen- I trăm astăzi toate puterile, aci pe acest câmp, cel mai frumos al activităţii omeneşti, trebue să convenim şi să dăm mâna cu toţii: preoţi, învăţători, magistraţi, advocaţi, comercianţi, proprietari, industriaşi ş. a. aci trebue să ţinem bine cumpăna intereselor particulare şi să nu iertăm ca aceste să fie exploatate în dauna intereselor generale de cultură ale poporului român. Astfel numai vom putea conserva ce mai este de conservat, fundamentul culturei naţionale, şcoalele noastre sădite şi îngrijite cu atâta sudoare şi jertfă. Legile ţârii garantează sub anumite condiţiuni existenţa institutelor de cultură româneşti. Să ne folosim dar de avantajele, ce ni le mai pot oferi, să veghiăm, pe cât ne iartă mecanismul constituţional existent, asupra observării stricte a lor. Poporul român întotdeauna real şi supus legei nu a întreprins şi nu va întreprinde niciodată nimic contra ei, pe cale neiertată, anticonstituţională. Reformarea dispoziţiunilor legilor apăsătoare pentru noi o aşteptăm cu încredere de la timp, care va lumina încă cu necesitate pe factorii constituţionali ai ţării despre adevăratele interese ale patriei, despre cele reale, nu închipuite. Sper a da expresiune numai unei convicţiuni generale când zic, că Românii dovedesc patriotismul lor nepreocupat, curatele lor intenţiuni constituţionale şi prin aceea, că cu toate că se văd eschişi de însăşi legea municipală şi cu deosebire de sistemul ei virilist de la o corespunzătoare şi folositoare participare la afacerile municipiilor, ei tot mai iau parte la luptele din comitate şi se fac astfel indirect cei mai aprigi apărători ai legalităţii. Mai este încă un câmp larg de activitate pentru poporul nostru , acela al economiei, dar şi acesta nu se poate cultiva, decât numai în strictă legătură cu instrucţiunea poporală. Cea mai bună economie naţională vom face numai atunci, când vom avea cele mai bune institute de cultură. Aici în învăţământul naţional se concentrează toată forţa, existenţa şi viitorul poporului român din aceste ţări. Contribuind din toate puterile noastre la desvoltarea învăţământului românesc, care a rămas încă mult îndărăt, nu putem lăsa din vedere nici un moment datoria, ce ne incumbă, de a ne interesa cu de-amănuntul de mersul afacerilor interne şi esterne ale monarhiei noastre, de la care depinde şi bunăstarea, bachiar viitorul patriei noastre, de-a răspândi lumină natnra, tuturor evenimentelor însemnate din lume, căci acesta este mijlociu idiei mai bun de a cultiva un popor politiceşte. Organul acesta de publicitate va apăra întotdeauna ideile liberale-democratice, de la a cărora realizare depinde mulţămirea şi fericirea popoarelor acestor ţări, de altă parte va combate toate tendinţele reacţionare, vină ele din orice parte, ca stricăcioase desvoltării pacinice a patriei noastre. Acestea sunt punctele de vedere din cari voiu procede în redigerea ziarului. Independent în toate privinţele, liber de orice angajament, afară de acela al conştiinţei mele de Român, voiu judeca numai după fapte şi pretind de a fi judecat iarăşi numai după faptele mele. Convicţiunea mea firmă însă este, că oricât de mari ar fi sforţările mele, oricât de bune ar fi intenţiunile ce le-am faţă cu sfânta cauză, pentru care voiu să lupt, nu ajunge puterea unui singur om, nu aceea al or zece spre a putea corespunde marilor referinţe ale timpului de faţă. Este necesar ca să fiu ajutorat în a mea întreprindere de toţi oamenii de bine. Numai într’o comună, frăţească conlucrare văd garanţia înaintărei şi a fericirei poporului român din Austro-Ungaria De aceea învit pe toţi Românii, câţi vor consimţi cu atitudinea acestui ziar, a conlucra în coloanele lui în favorul culturei şi a înaintării noastre naţionale. Este timpul suprem ca să iasă şi generaţiunea mai nouă din rezerva, sa pe terenul activităţii publice, politice şi literare. Doresc această conlucrare cu atât mai vârtos, cu cât numai pe astă cale cred, că ne vom mai putea apropia de naţiunea maghiară, care va trebui să se convingă tot mai mult despre realele şi patrioticele noastre intenţiuni. Nu vom perde niciodată speranţa într’o adevărată înfrăţire a naţiunilor conlocuitoare, pentru că nu putem perde speranţa , binele şi fericirea patriei. Pentru aceea în mijlocul lupelor exacerbate ale egoismului exagerat privat şi naţional, vom ţinea sus stindardul, pe care stă scris: fericirea patriei şi a popoarelor sale, căci ■»până când stă steagul în luptă nu se chiamă aedi răsboiu biruit, dar dacă cadi steagid de aci toede osiile se risipesc şi v ^ mai ştie care încă trău merge«.