Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1908 (Anul 71, nr. 1-24)

1908-01-01 / nr. 1

Din causa sfintei sărbători de mâne. Marţi, ziarul nu va apărea pănă Miercuri sara. După treizeci de ani. Braşov, 31 Decemvrie v. 1907. Astăzi se împlinesc treizeci de ani de când am luat conducerea „Ga­letei Transilvaniei“. Treizeci de ani de neîntreruptă activitate publicistică, dedicaţi misiunei, de a continua o­­pera neuitaţilor mei antecesori in pa­tria mea iubită. La începutul anului 1878 era deja încheiat primul period al stăpânirei maghiare de sub zodia dualismului şi se începuse un nou period al ei, care avea drept ţintă înăsprirea tot mai mare a relaţiunilor între popoarele pa­triei prin inaugurarea politicei de ma­ghiarizare forţată. Totala nimicire a autonomiei marelui principat al Transilvaniei era de mult fapt împlinit. Toate încercă­rile Românilor ardeleni de­ a se recu­lege după dezastrele dela 1865 şi 1867 au fost zădărnicite prin aceea, că au fost împiedecaţi de-a se orga­­nisa şi de-aşi concentra puterile pen­tru a se putea apăra cu mai mare succes în contra popoiului, ce se re­vărsa cu furie asupra lor şi a ţarei, după decretarea fuziunei Ardealu­lui cu Ţara ungurească. Legislaţia dele 1868 s’a dovedit efemeră pentru noi, fiindcă regimul escepţional din Transilvania, cu patentele absolutiste şi cu legea electorală medievală s’a con­tinuat şi Românii au fost supu­şi unui regim arbitar, care şi a arătat colţii chiar şi faţă cu fraţii noştri din Bănat şi Ţara­ ungureascâ. După disolvarea comitetului ales de conferenţa naţională dala Mier­curea nu s’a mai putut înfiripa în Ar­deal o conducere naţională, care să corăspundă măcar în parte cerinţelor situaţiunei. Toate erau într’o stare neorganizatâ, iar comisarul regesc pentru Ardeal cu poliţia lui de stat, îngrijea ca să nu se schimbe starea lu­crurilor. Fraţii noştri din Bănat stau izolaţi cu partidul lor naţional şi cei din Ţara ungurească pluteau ca frunza pe apă d­espuşi tuturor fluctuaţiunilor dujmane consolidărei noastre na­ţionale. Aşa era situaţiunea la începutul anului 1878. Ea se exprimă în arti­­co­ul program, cu care am inaugurat activitatea mea la acest ziar şi care e reprodus în întregul său mai jos. Acest articol-program va desluşi pe cetitorii noştri de azi despre aceea cum mi-am înţeles chemarea, iar cei ce au urmărit munca mea de treizeci de ani pot să judece dacă m’am ţinut de promisiune şi dacă acest organ de publicitate a stat în tot timpul acesta la înălţimea, la care am dorit eu atunci să-l susţin, îmi rămâne deci numai de a arăta cu câteva cuvinte rolul, ce l’a avut în decursul celor treizeci de ani trecuţi „Gazeta Transilvaniei“ în viaţa noastră publică naţională. Cel dintâi lucru, la care m­-am gândit toţi, cărora le zăcea la inimă consolidarea noastră naţională, a fost organizarea. Timp de trei ani de zile „Gazeta Transilvaniei“ a stăruit în acea­stă di­recţie, cerând ca să se lămurească principiile şi programul luptei noastre naţionale, fără de care cristalizare, o organizaţiune priincioasă era cu ne­putinţă. După trei ani avurăm bucuria de-a putea vedea raliindu-se forţele noastre naţionale, graţie valorosului concurs a tuturor bărbaţilor noştri conducători din Ardeal, Bănat şi Ţa­­ra­ ungurească, şi de-a vedea arbo­­rându-se în mijlocul nostru steagul solidarităţei naţionale. Cele mai înălţătoarea momente în viaţa mea le-am avut în conferenţa naţională de la 1881, când cu toţii în unanimitate am proclamat solidarita­tea tuturor Românilor din regatul un­gar, formând un singur corp, un sin­gur partid, cu un singur program na­ţional. Vom fi una şi nedespărţiţi în apă­rarea libertăţii şi a drepturilor popo­rului român, fii răspunsul ce l-am­ dat încercărilor puterei de stat de a ne sdrobi şi a ne nimici naţionaliceşte. Regimul tiszaist din acele vremuri în loc de a avea în vedere marele inte­rese ale patriei, cari pretind ca popoa­rele ei să trăiască în bună înţelegere şi deplină mulţămire, a hotărât să înainteze pe calea prăpăstinoasă, pe care apucase de la 1875, inaugurând era nouelor legi de maghiarizare cu legea pentru introducerea forţată a studiului limbei maghiare în şcoalele noastre poporale. De aici încolo toate au mers d’avalma în direcţia nenorocitului şo­vinism, de care ţara e bântuită şi as­tăzi în aşa mare măsură. „Gazeta Transilvaniei“ a făcut tot ce ia stat în putinţă spre a anima la luptă şi a susţine moralul luptăto­rilor noştri naţionali la înălţimea re­clamată de greutatea împrejurărilor. Ceea ce a lucrat, la ce a stăruit şi pentru ce a îmbărbătat sau admo­­ntat pe fraţii săi ziarul nostru, ori­cine poate vedea din colecţia sa, ce este o carte deschisă. Drept recompensă morală a oste­­nelelor şi a jertfelor ce le-am adus pe altanul patriei şi a naţiunei, spe­­rez că şi generaţiunile viitoare vor afla încă în aceasta carte deschisă esemple de sinceră, neinteresată şi dreaptă gândire şi simţire pentru neamul nostru şi românismul lui. Acum treizeci de ani am apelat la tînăra generaţie de atunci să con­­lucre cu bătrânii în apărarea şi pen­tru înaintarea cauzei naţionale. De a­­tunci s’a ridicat o altă generaţie d­espusă asprelor vânturi şi vijelii ale vremilor mai nouă, ale vremilor cari după legea Tisza din 1879 ne-au împins în halul legei Apponyi dela 1907. Cea mai ferbinte dorinţă a tutu­ror Românilor de bine este şi trebue să fie, ca tinerimea, speranţa viito­rului naţiunei noastr­e, să iasă învin­gătoare cu moralul, principiile şi cu cureţenia sentimentelor ei naţio­nale româneşti din învălmăşală, ce-au produs-o şi cu intenţiune vreau să-o producă în jurul ei adversarii româ­nismului, în scopul de a-o încurca şi a-o zăpăci, ca să nu mai ştie a cui este. De aşa ceva ne va feri bunul geniu al naţiunei noastre! Tinerimea este şi va fi a noastră şi numai a noastră! Această bravă şi nobilă tinerime, care a dat până acuma dovezi atât de frumoase şi strălucite, că ştie să se şi jertfească pentru neamul său, are însă lipsă de bună povăţuire şi de îmbărbătare. S-o iubim cu toată pute­rea inimei noastre, dar nu aşa ca să fim nesimţitori pentru scăderile ei, ci s-o iubim şi cu ochiul sufletesc, ajutându-i a se feri şi a se apăra de ispitele timpurilor vitrege şi îngrijind să fie întotdeauna la înălţimea chie­­mării ce-o are în mijlocul poporului. Când aceasta se va preface în realitate şi tinerimea într’un gând şi într’o simţire va îmbrăţişa cauza sfântă a naţiunei, biruinţa va fi si­gură şi neînlăturabilă. Dr. Aurel Mureşianu. SUwliLc^i viu •­IBIU RElUCŢiUNEA, MBiimtraţiMtă şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 228. Scrisori­ nctrancate nu ae primesc. Manuscripte nu se retrimit. I­ti Berate se primesc la Administraţi««? Braşov şi la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Viena la M. Dukes Nacht­., Nux. Augenteid & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nacht., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golber­­ger. Ekstein Beignat. Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körut). Preţul Inserţiunilor : o serie garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME pe pagina s­ a o serie 20 bani. Nr. l.—Anul LXXI. Braşov, Luna-Marţi 1­994) Ianuarie UTtwjMMwmwittim-. mir.uwrtv&xu ..-aw -----------t , rfrr,— GAZETA apare în fiecare zi Aaunaineut, pentru Austro-Unitaria: Pe un an 24 cor., pe, shîk, luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. S­ rli de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru P.i.Brân­la şi străinătate: Pe un a 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 tr. W­rli de Dumineca S ir. pe an. Se pronuneră la toate ofi­ciile poştale din întru­şi din afară şi la d-nii colectori. A'ionam&ii­ttl ptj&h­a Braşov, Administra­ţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30. Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni o cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe șase luni 12 cor., pe trei luni H cor. — Un exom­­plar iO bani. — At­ât abona-­­ mentele, cât și inserțiunile I «m ta ae plăti înainte. 1908. Articolul-program prin care a Inaugurat activitatea sa de redactor al »Gazetei« actualul director al ei. Dr. Aurel Mureşianu.­­Nr. 1 dela 5(17­ Ianuarie 1878), Braşov, 4 Ianuarie st. v. 1878. »Primind cu începutul anului curent redacţiunea acestui ziar, in ale căreia co­loane, de ani patruzeci, s’au întâlnit atâţi patrioţi distinşi, bărbaţi luminaţi ai popo­rului român, am fost conştiui de marea responsabilitate, de greutăţile ce trebue să întâmpine publicistul român, mai cu seamă în timpuri şi sub împrejurări ca cele ac­tuale. Soartea însă puindu-mă la acest post mi-am zis: Vei face după ale tale puteri tot ce-ţi dictează datoria de publicist în pos­ta, în mijlocul poporului tău. ^cănite şi însemnate schimbări s’au efec­­tuat în Transilvania şi Ungaria dela 1865 încoace, de când am plecat, pentru prina oară în străinătate. Deşi departe de câm­pul luptelor politice­ naţionale ale patriei mele, le-am urmărit cu cel mai mare in­teres, cu încordată atenţiune. O profundă durere m’a cuprins însă văzând, că în lup­tele aceste neegale connaţionalii mei au pierdut tot mai mult teren, până ce în fine nu mai rămase nici urmă din acele liber­tăţi şi drepturi, de cari în 1865 se bucura încă naţiunea noastră şi în a cărora con­solidare vedea fericirea sa şi a patriei! A mai reveni asupra neajunsurilor anilor din urmă, a mai resuscita suferin­ţele trecutului nu ar fi consult în momen­tul de faţă. Ajunge că în aceşti zece ani poporul român din Transilvania şi Ungaria a învăţat să cunoască mai bine pe adver­sarii săi; a început să distingă între aceia, cari îi voiesc binele şi cei ce sub o mască oare­care tind a-l face instrument al in­tereselor sale. Românii din ţările coroa­nei Sf. Ştefan nu se mai încred orbe­şte nimănui, ei cumpănesc mai serios vor­bele şi faptele şi eu cred a fi în drept, când afirm, că din erorile politice volun­tare sau nevoluntare, comise dela 1865 în­coace, inteligenţa noastră română a învă­ţat numai adevărul nerăsturnabil că­­ drep­turile unui popor sunt mai lesne a se câ­ştiga decât a se păstra şi stăpâni. — Situaţiunea de faţă nu ne iartă să alegem mult. Respinşi fără cruţare din toate poziţiunile vieţei publice de stat, ad­miri numai ca apendice al rassei domni­toare, ne-a mai rămas un singur teren de activitate naţională, acela al culturei noa­stre naţionale româneşti. Pe terenul cultural, la care înainte­­ de vreme ne îndrumau în continuu con- I trarii noştri politici, trebue să ne concen- I trăm astăzi toate puterile, aci pe acest câmp, cel mai frumos al activităţii ome­neşti, trebue să convenim şi să dăm mâna cu­ toţii: preoţi, învăţători, magistraţi, ad­vocaţi, comercianţi, proprietari, industriaşi ş. a. aci trebue să ţinem bine cumpăna intereselor particulare şi să nu iertăm ca aceste să fie exploatate în dauna interese­lor generale de cultură ale poporului român. Astfel numai vom putea conserva ce mai este de conservat, fundamentul culturei naţionale, şcoalele noastre sădite şi îngri­jite cu atâta sudoare şi jertfă. Legile ţârii garantează sub anumite condiţiuni existenţa institutelor de cultură româneşti. Să ne folosim dar de avanta­­jele, ce ni le mai pot oferi, să veghiăm, pe cât ne iartă mecanismul constituţional existent, asupra observării stricte a lor. Poporul român în­totdeauna real şi supus legei nu a întreprins şi nu va între­prinde nici­odată nimic contra ei, pe cale neiertată, anticonstituţională. Reformarea dispoziţiunilor legilor apăsătoare pentru noi o aşteptăm cu încredere de la timp, care va lumina încă cu necesitate pe fac­torii constituţionali ai ţării despre adevă­­ratele interese ale patriei, despre cele reale, nu închipuite. Sper a da expresiune numai unei convicţiuni generale când zic, că Românii dovedesc patriotismul lor nepreocupat, cu­ratele lor intenţiuni constituţionale şi prin aceea, că cu toate că se văd eschişi de însăşi legea municipală şi cu deosebire de sistemul ei virilist de la o corespunzătoare şi folositoare participare la afacerile mu­­nicipiilor, ei tot mai i­au parte la luptele din comitate şi se fac astfel indirect cei mai aprigi apărători ai legalităţii. Mai este încă un câmp larg de acti­vitate pentru poporul nostru , acela al eco­nomiei, dar şi acesta nu se poate cultiva, decât numai în strictă legătură cu instruc­ţiunea poporală. Cea mai bună economie naţională vom face numai atunci, când vom avea cele mai bune institute de cultură. Aici în învăţământul naţional se concen­trează toată forţa, existenţa şi viitorul po­porului român din aceste ţări. Contribuind din toate puterile noa­stre la desvoltarea învăţământului româ­nesc, care a rămas încă mult îndărăt, nu putem lăsa din vedere nici un moment datoria, ce ne incumbă, de a ne interesa cu de-amănuntul de mersul afacerilor in­terne şi esterne ale monarhiei noastre, de la care depinde şi bunăstarea, ba­­chiar vii­torul patriei noastre, de-a răspândi lumină nat­nra, tuturor evenimentelor însemnate din lume, căci acesta este mijlociu idiei mai bun de a cultiva un popor politiceşte. Organul acesta de publicitate va a­­păra întotdeauna ideile liberale-democra­­tice, de la a cărora realizare depinde mul­­ţămirea şi fericirea popoarelor acestor ţări, de altă parte va combate toate tendinţele reacţionare, vină ele din orice parte,­­ ca stricăcioase desvoltării pacinice a patriei noastre. Acestea sunt punctele de vedere din cari voiu procede în redigerea ziarului. Independent în toate privinţele, liber de orice angajament, afară de acela al con­ştiinţei mele de Român, voiu judeca nu­mai după fapte şi pretind de a fi judecat iarăşi numai după faptele mele. Convicţiunea mea firmă însă este, că oricât de mari ar fi sforţările mele, ori­cât de bune ar fi intenţiunile ce le-am faţă cu sfânta cauză, pentru care voiu să lupt, nu ajunge puterea unui singur om, nu aceea al or zece spre a putea cores­punde marilor referinţe ale timpului de faţă. Este necesar ca să fiu ajutorat în a mea întreprindere de toţi oamenii de bine. Numai într’o comună, frăţească conlucrare văd garanţia înaintărei şi a fericirei popo­rului român din Austro-Ungaria De aceea învit pe toţi Românii, câţi vor consimţi cu atitudinea acestui ziar, a conlucra în coloanele lui în favorul cultu­rei şi a înaintării noastre naţionale. Este timpul suprem ca să iasă şi generaţiunea mai nouă din rezerva, sa pe terenul acti­vităţii publice, politice şi literare. Doresc această conlucrare cu atât mai vârtos, cu cât numai pe astă cale cred, că ne vom mai putea apropia de naţiunea maghiară, care va trebui să se convingă tot­ mai mult despre realele şi patrioticele noastre intenţiuni. Nu vom perde nici­odată speranţa într’o adevărată înfrăţire a naţiunilor con­locuitoare, pentru că nu putem perde spe­ranţa , binele şi fericirea patriei. Pentru aceea în mijlocul lup­elor exacerbate ale egoismului exagerat privat şi naţional, vom ţinea sus stindardul, pe care stă scris: fericirea patriei şi a popoarelor sale, căci ■»până când stă steagul în luptă nu se chiamă aedi răsboiu biruit, dar dacă cadi steagid de aci toede osiile se risipesc şi v ^ mai ştie care încă trău merge«.

Next