Gazeta Transilvaniei, august 1908 (Anul 71, nr. 169-191)

1908-08-01 / nr. 169

Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 169.—1908 dea, vice-comitete Issekutz Aurel, protono­­tarul Lugojului Dr. Florescu, primarul Oc­­tavian Bordan etc. etc. şi vre-o 150 de protopopi şi preoţi. La orele 9 şi jum, cortejul ajunge la catedrală, unde coşciugul se aşează în mij­locul bisericii pe un catafalc înalt. Se ser­veşte liturghia de către P. S. S. episcopul Aradului I. I. Papp, de archimandriţii Va­sile Mangra şi Augustin Hamzea, de pro­­tosinghelii Roman Ciorogariu, Iosif Bă­­descu şi Dr. Iosif Olariu, de protopopii An­drei Ghidiu şi Dr. Gheorghe Popovici, pro­­todiaconul Dr. Iulian Suciu şi Cornel Lazar precum şi de un mare număr de preoţi. Liturghia a ţinut până la orele 12, când a început prohodul. La sfârşitul pro­hodului s-a urcat pe amvon Dr. I. Olariu, rostind o vorbire foarte frumoasă şi miş­cătoare. Oratorul a arătat marile virtuţi şi însuşiri naţionale ale lui Nicolae Popea, numindu-l discipolul lui Şaguna şi reînte­­meietorul diecezei de Caransebeş. La orele 1­­/2 prohodul se sfârşeşte şi cortejul porneşte în aceeaşi ordine spre cimitir. Ajuns aici, d-l loan Bianu, repre­­sentantul »Academiei Române«, a rostit un discurs înălţător în amintirea lui Nic. Popea, scoţând la iveală meritele, ce şi­ le-a câştigat răposatul ca membru ilustru al »Academiei Române«. Au urmat apoi ulti­mele rugăciuni, pe cari le-a rostit P. S. Sa episcopul I. Papp. Coşciugul e lăsat în urmă în groapă. Sicriul a fost împodobit cu nume­roase cununi de flori, între cari cununa »Academiei« în lăcrimioare şi trandafiri cu inscripţia : »Academia Română membrului ei episcopului Nicolae Popea«, alta cu in­scripţia : »Consistorul diecezan bunului ar­­chiereu«, al fundaţiunii Gozsdu, al corpu­lui profesoral, al societăţii române de lec­tură, din partea familiei etc., cununa bi­sericii din Lugoj cu o bandă tricoloră şi inscripţia : »Biserica românească din Lugoj preavrednicului archipăstor«, precum şi una din partea comitatului. Pentru fondul jubilar al »Gazetei« au mai contribuit următorii D. Vasile Banuţiut Sasca-montană 4 (patru) coroane şi 20 bani. D. Gheorghe H. Vleja, din Poiana Sărată, trimite pe lângă călduroase felicitări pentru fondul jubilar­ 2 (două) coroane; D. ban vrednic, proprietar în Aler 2 (două) felicitându-ne de jubileu. D. loan S. Pavelea, învățător Runc (u. p. Salon) 2 (două) coroane.*) Dşoara Lucretia Gothras, Nagy­­bar (u. p. Pui) 1 (una) coroană. D. Alex. Karacsony, Rad­not, 1 (una) coroană 20 bani. Sebeșul de sus 2 Aug. 1908 — Pentru fondul jubilar trimit 2 (două) coroane dorind ca mândra noastră „Gazetă“ să străbată prin toate vi­­tregităţile şi făloasă să-şi serbeze încă multe jubilee văzându-şi visul *) A trimis D. Pavelea şi doue coroane „pentru orfanul cel mic“ ce se evitează în altă parte a foii. — Red.________ __________________ FOILETONUL »GAZ. TRANS.« O preumblare în cimiteriu. De lângă Ampoiu 30 Iulie 1908 S’a întâmplat ca Dumineca trecută să o petrec în fruntaşa comună româ­nească Şard. Ca creştin bun m’am dus şi la biserică, mai vârtos că aflasem, cum că se va servi şi parăstas pentru nu de mult reposatul scriitor şi publicist român, Tra­­ian P. Pop, care-mi era şi consăgean, la a cărui înmormântare însă nu putusem lua parte. Biserica din Şard e o zidere fru­moasă şi spaţioasă, şi cuprinde mult popor, dară totuşi — cum mi s’a spus — în sărbători mari nu încap toţi creştinii ro­mâni în ea, cât mare parte trebue să steie pe din afară pe la cele două uşi şi feres­­tri, ca de acolo să asculte divin şi cântările liturgice pe care de comun le esecu­­tează un cor bine instruit de mulţi feciori, şi fete. Acum e la sate lucrul de câmp cel mai urgent, fiind timpul secerişului, deci mă aşteptam că voiu afla puţini creştini în biserică. Am avut însă plăcuta surprin­­ş­i să aflu biserica plină de bărbaţi şi femei, ficiori şi fete, un semn înbucurător acesta, care dă dovadă vină despre buna educaţiune creştinească, de care se bucură poporul român de aici. Laudă se cuvine bunilor săi preoţi, pe cari i-a avut şi în speţial actualului preot Enea P. Bota cu­noscut publicului românesc şi ca scriitor in revistele noastre literare; el este un­­ părinte bun al poporului, care atât de pe amvon, cât şi în viaţa privată nu înce­tează de a lumina poporul şi ai da sfaturi bune. Pentru aceasta poporul îi iubeşte şi îi urmează sfaturile lui părinteşti. Eu unul sunt de părerea, ba am fă­cut şi experinţa, că acolo unde ca şi în Şard Dumineca şi în sărbători biserica e ticsită de popor şi comuna e goală, meri­tul în prima linie este al preotului, iară acolo unde Dumineca şi în sărbători bise­rica e goală şi cârciuma e plină de oameni, vina o poartă în prima linie preotul, care nu se interesează de educaţiunea bună şi creştinească a poporului încredinţat păs­­torirei sale sufleteşti, ci numai de treburi private. Liturgia s’a serbat cu toată pietatea, asemenea şi parastasul. Ma surprins mul­ţimea de cântăreţi, care unul după altul urm­a de a cânta vr’una din cântările mor­­tuare. Cântăreţi erau ţărani. Am întrebat pa un vecin, care cântase »Acuma m’am odihit« că el unde a învăţat a cânta, după ce el nu e de profesiune cantor. Mi a răs­puns, că în Blaj, unde a absolvat şa­se clase gimnasiale. Mai târziu am aflat, că între ţăranii din Şard se află mulţi, cari au absolvat vre­o câteva clase gimnaziale. După parastas la carele a asistat şi familia răposatului Traian P., a ieşit în ci­­miteriu, care e împrejurul bisericei, şi la cerere lui condus la mormântul acestuia, carele întâi ca novelist şi poet s’a ivit între români, apoi ca publicist, fiind mulţi ani redactorul responsabil al »Gazetei Transil­vaniei«. Ca atare pentru delict politic de două ori a suferit şi închisoare de stat. Uitându-mă peste cometerii, am văzut multe cruci frumoase pe la morminte şi acelea mi-au revocat în minte o întâm­plare de la anul 1869. Mersesem la comenta mare, unde »Astra« şi-a ţinut atunci adu­narea generală cu mare pompă. Districtul Chioarului era atunci municipalitate româ­nească şi cei dela cârmă, afară de corniţele suprem, toţi Români. In ziua primă a adunării fiind zi de sărbătoare, ca începu­tul sărbătorilor culturale s’a ţinut în bi­serica greco-catolică serviciu divin, la care priceazna a cântat’o consilieriul dela tri­bunalul suprem ardelenesc: lacob Bologa. Eu mă aşezasem în biserică lângă George Bariţiu, atunci prim secretariu al realizat iar dlui Director sănătate şi viaţă îndelungată spre fala neamului. Ioachim Groze, preot. * Dl Dr. Nicolae Oncu, ne trimite din băile Tuşnad suma de 10 (zece) coroane pentru numărul jubilar al „Gazetei“, „Asociaţiunea“ la Şirab­u. Zilele de 7 şi 8 August st. n. au fost zile de sărbătoare pentru fraţii noştrii din ţinutul Selagiului. In aceste zile şi-a ţinut cea mai mare însoţire culturală a noastră „Asociaţiunea pentru literatura şi cultura poporului român“ adunarea ei generală anuală în Şinîleu, ca să dea samă în faţa celor întruniţi despre ceea ce a lucrat în decursul unui an spre binele şi luminarea poporului Român din Ar­deal şi ţara ungurească. Adunarea d­e ăstan a avut un succes foarte frumos, iar Românii din părţile Sălagiului au primit cu ade­vărată dragoste frăţească pe nume­roşii şi distinşii oaspeţi, cari au sosit din toate părţile la adunarea „Aso-­ ciaţiunii“. Despre decursul adunării dăm urmă­toarele amănunte, ce le-am primit dela trimisul nostru special. Prima şedinţă s’a ţinut Vineri în 7 August în frumoasa biserică gr. cat. din Şimleu. Şedinţei a premers celebrarea liturgiei de cătră Rev. d­ n. A. Barbolovici asistat de protopopii Gh. Domide şi G. Ar­delean şi alţi preoţi. Şedinţa a fost des­chisă de cătră vicepreşedintele »Asociaţiu­­nei« dl prof. Andreiu Bârseanu printr’un prea frumos discurs, în care în cuvinte spuse la înţelesul tuturor a arătat nizuin­­ţele spre lumină şi cultură a poporului român din timpurile trecute până în ziua de astăzi. Deşi trecutul neamului româ­nesc, a zis dl Bârseanu, a fost trist şi du­reros. Românul totuşi şi-a păstrat credinţa, obiceiurile şi limba strămoşească mulţu­mită vânjoşiei saie, a credinţei sale în Dumnezeu şi a conştiinţei sale, care nu l-a părăsit nici când, iar când a sosit vremuri mai bune, dorul de învăţătură prinse rădăcini adânci în inima Românului şi în toate părţile începură a răsări, întoc­mai ca stelele pe cer, şcoalele româneşti. Ce-i drept, multe jertfe şi silinţe nobile au depus fruntaşii români de pe­ vremuri în lupta lor pentru luminarea poporului, dar cu atât mai frumoase sunt aceste jertfe pentru înălţarea din umilinţa trecutului spre lumină, cu cât şcoalele şi toate insti­­tuţiunile noastre culturale s’au făcut din obolul fostului iobag şi din opintirea a­­proape supraomenească a braţelor sale. Din aceste nizuinţe a răsărit şi »Asocia­ţiunea«. Vorbind apoi despre jertfele aduse de părinţii şi moşii noştri pentru înainta­rea poprului românesc, dl Bârsean a zis următoarele: »Ar fi un păcat strigător la cer, dacă am da uitării aceste jertfe şi dacă nu am căuta să întoarcem fratelui nostru dela ţară, aceea ce părinţii noştri au luat dela el, ca să ne poată creşte pe noi!_____________ •»De aceea între cărturarii noştri şi între săteni nu poate să fie nici o deose­bire de interese, nici o deosebire de aspira­­ţiiuni. Cu toţii suntem fii aceleaşi familii, vaza unuia este vaza tuturor, binele unuia este şi binele celuilalt, iar durerea orişică­ruia din membrii familiei se resfrânge asupra familiei întregi. »Cu toţii am răsărit din aceeaşi tul­pină, deşi unele ramuri au rămas mai jos iar altele s’au înălţat mai sus; toate însă se hrănesc din acelaşi suc dătător de viaţă, supt din pământ de aceleaşi rădăcini. Când aceste rădăcini se vor putrezi, sau se vor usca, întreg arborele este ameninţat cu periel . Tot din aceleaşi motive nu pot fi deo­sebiri nici în ceea ce priveşte caracterul culturei noastre naţionale. Cultura noastră nu poate fi decât una şi aceeaşi, înt°meiate pe însuşirile caracteristice ale poporului nostru. Literatura noastră, dacă voieşte să rămână originală, trebue să se hrănească din con­­cepţiunile poporului şi să-şi îmbrace pro­dusele în graiul vorbit de el; arta noastră va produce lucruri de preţ, numai spriji­­nindu-se pe motive păstrate în popor. Alt­fel amândouă nu vor fi altceva, decât nişte imitaţiuni fără nici un preţ, nişte plante şubrede, care vor fi culcate la pământ de cel mai mic vântişor. »În viaţa practică, ca şi în cea inte­lectuală, pătura cărturărească nu se poate desface de grosul poporului nostru, dacă­­ nu voieşte să ajungă o floare fără rădă-­­ cini, un vas fără cârmă, un chip înşelător, ca apa morţilor, care se pare că trăieşte un minut, pentru ca în al doilea să dispară fără nici o urmă. »Aşa au judecat înaintaşii noştri, şi cu gândul de a ajuta pe cei mai mulţi, de a lumina pe cei lipsiţi de învăţătură, de a povăţui pe cei rămaşi în întunerec, de a crea o cultură trainică naţională, au înfi­inţat această însoţire culturală. Fraţii mai mari, mai iscusiţi şi mai cu dare de mână, s’au însoţit între dânşii, ca să vie în aju­torul celor mai m­ei, mai neajutoraţi şi astfel cu toţii împreună să sprijinească casa părintească şi să susţină raza familiei celei mari româneşti din această ţară. »De aceea Asociaţiunea nici nu este o însoţire restrânsă a câtorva oameni cu aceleaşi îndeletniciri, ci este tovărăşia tu­turor acelora, cari poartă în inima lor do­rul pentru înaintarea neamului românesc din această frumoasă patrie, iar adunările generale ale ei sunt serbări ale întregei obşti româneşti, zile mari, scrise cu roşu pentru om­ şi care Român cu inima la loc.« D-l Bârsan spune apoi, că adunările »Asociaţiunei« sunt nu numai zile de bu­curie, ci şi zile de judecată, căci fiecare Român este dator la astfel de prilejuri I să-şi pună mâna pe inimă şi să se întrebe­­ serios, dacă şi-a făcut pe deplin datoria , faţă de fraţii săi de aceeaşi limbă şi de I acelaşi sânge. Aşa numai vor fi aceste adu-­­ nări nişte serbări în adevăr înălţătoare şi nişte prilegiuri de reculegere şi de îmbăr­bătare în nizuinţele noastre spre lumină şi spre progres. D-l Bârsan îşi încheie vorbirea sa cu următoarele cuvinte ale nemuritorului das­căl român sălăjan Simeon Bărnuţiu, dela a cărui naştere s’au împlinit chiar acuma o sută de ani: »Aceea ce este apa pentru peşti, ae­rul pentru sburătoare şi pentru toate vie­ţuitoarele, ce este lumina pentru vedere, soarele pentru creşterea plantelor, vorba pentru cugetare, aceea e naţionalitatea pentru oricare popor ; într’ânsa ne-am năs­cut, ea este mama noastră; de suntem bărbaţi, ea ne-a crescut; de suntem liberi, într’ânsa nio mişcăm ; de suntem vii, în­tr’ânsa trăim; de suntem supăraţi, ne alină durerea cu cântecele naţionale’; prin ea vorbim şi astăzi cu părinţii noştri, cari au trăit înainte de mii de ani. Naţionalitatea e îndemnul cel mai puternic spre lucrare pentru fericirea genului omenesc. Pe care nu-l trage inima a lucra pentru a naţiunei sale glorie şi fericire, acela nu e decât un egoist pentru umanitate, pe care e păcat, că l-a decorat natura cu formă de om. Na­ţionalitatea e libertatea noastră cea din urmă şi limanul salutei noastre viitoare«. * Sfârşind d-1 Bârsan între aplausele publicului numeros, »Asociaţiunea« a fost salutată în cuvinte călduroase de Rev. d-n Barbolovici în numele despărţământului Şimleu, de protopopul Vicaş în numele Reuniunei Femeilor române din Sălagiu şi de d-l V. Oltean în numele învăţătorilor Sălăgeni. D-nul Dr. D. Stoica, însufleţitul membru al comitetului aranjator, a pre­zentat apoi o carte întocmită de d-sa şi de d-l loan P. Lazar, care conţine mono­grafia Sălagiului. S’au rezolvat apoi în cea mai bună ordine toate afacerile dela ordinea zilei. In aceeaşi zi s-a ţinut banchetul, la care au participat 400 persoane, între cari nume­roşi ţărani, iar după amiazi expoziţia de lucruri şi petrecerea poporală, la care au jucat mai multe părechi de ţărani din co­mit­­ele comitatului Sălagiu. Seara a fost teatru şi concert. Sâmbătă s’a ţinut a doua şi tot­od­ată ultima şedinţă, în ’care s’au primit rapoar­tele diferitelor comisiuni. S’au înscris ca membrii noi : 2 membrii pe viaţă, 25 mem­brii ordinari şi câţiva ajutători, incassân­­du-se suma de 812’ cor. Duminecă oaspeţii, mulţumiţi pe de­plin de ce­i văzute şi auzite,’ s’au îndrep­tat spre casele lor. Dumineca trecută s’a început şirul adunărilor poporale, puse în vedere de de­putaţii naţionalişti la conferinţa ţinută zi­­lele trecute în Arad. începutul l’a făcut Duminecă dep. Dr. T. Mihali la Ileanda- Mare, unde a fost primit cu mare însufle­ţire şi dragoste de poporul românesc din acest ţinut. In rezoluţia votată la această adunare se cere introducerea votului uni­versal şi secret. Rezoluţia declară, că păs­trează toată încrederea în promisiunea monarch­ului şi invită pe deputaţi să lupte cu energie în contra sistemului electoral plural al contelui Andrassy, unindu-se parti­dul naţionalităţilor cu celelalte partide, cari cer de asemenea votul universal. Întruni­rea a trimis Maj. Sale următoarea tele­gramă : »Alegătorii şi poporul român al Maj. Voastre din Ileanda-Mare îşi exprimă oma­giul şi devotamentul lor faţă de Maj. Voa­stră. Ei şi-au ridicat cu admiraţie privirea lor spre Maj. Voastră ca spre iniţiatorul votului universal, de la care toţi cetăţenii Ungariei desmoşteniţi speră un viitor mai bi­ne. Alaltăeri şi-a ţinut darea de seama la Beiuş, deputatul cercului Dr. V. Lucaciu. La această adunare a luat parte dease­­menea mult popor votând o rezoluţiune, în care cere neamânata introducere a vo­»Asociaţiunei« cu care eram bine cunos­cut. La­olaltă am eşit şi din biserică, în a cărui jur se află cimiteriul. Bariţiu zise cătră mine: »Vino să facem o preumblare prin cimiteriu, de multe ori şi depre cru­cile dela morminte poate învăţa omul ceva « — »Bucuros vin«­i am zis, şi am pornit amândoi printre morminte, în cari se aflau foarte multe cruci frumoase, semne, că la umbra lor zac osămintele unor oa­meni mai de frunte. Mergem dela o cruce la alta, şi aflăm în majoritate covârşitoare tot înscripţiuni în limba magiară, chiar şi la membrii unor familii, cari treceau de fruntaşi ai Românilor. Eiind din cimiteriu întrebat pe Bari­ţiu: Nene George, ce păreri ar­âta despre cele văzute? Răspunsul fu: ei! n’am ce­l ce, căci despre neglijeata educaţiune ro­mânească a fruntaşilor de aici vorbesc îndestul petrile din cimiteriu. Aducându-mi de acestea aminte, îmi zisei, tiaid să fac o preumblare prin cimi­teriul din Şard, ca să văd, ce vorbesc aici petrile. Am plecat şi mă opresc mai întâi la crucea unui mormânt, a cărui epitafiu începe aşa: Credinciosului naţiunei, servito­­riului bisericei, şi amicului şcoalei, preotului Nicolae Papu etc. Informându-mă, am aflat că acest preot, care a murit la 1890, a

Next