Gazeta Transilvaniei, august 1909 (Anul 72, nr. 166-187)

1909-08-01 / nr. 166

Patina 2. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 166 —1909 Serbătorirea memoriei lui Mihail Eminescu. Craiova, 9 Aug. v. 1909. Anul acesta, la 16 Iunie st. v. s’au împlinit 20 de ani dela moartea celui mai iubit şi mai admirat astăzi dintre poeţii români. Pe cât de puţin cunoscut şi apreciat a fost Eminescu de contimporanii săi, pe când trăia, pe atât de mare este azi entuziasmul, cu care tânăra generaţiune relevează însemnătatea şi meritele lui de poet şi ziarist. Ca poet-filosof şi adânc cunoscător al limbei şi Erei poporului român, ca cel mai sincer şi mai desinteresat luptător cu condeiul pe arena politică, Eminescu a lăsat brazde largi şi luminoase pentru cultivarea limbei şi literaturei poetice şi pentru ridicarea poporului şi realizarea idealului naţional, căruia şi-a închinat viaţa. Activitatea lui de abia târziu, după ce a dispărut dintre noi a început a fi recunoscută după valoarea sa. Se vede că aceasta este soartea spiritelor mari. La 50 de ani după moartea lui Dante, epopeia lui se explica asemenea unei evanghelii, mai întâi, în Florenţa, patria sa, care-l exilase, apoi în alte oraşe ale Italiei, şi începură a se bate monede in memoria marelui poet şi a i se ridica monumente. Florenţa, jeleasă de gloria de a avea ea mormântul aceluia, pe care viu nu voia să-l primească între zidurile sale şi-i confiscase toată averea, cerea în zadar osămintele lui Ravenei, unde rătăcitorul profet îşi aflase adăpostul în ultimii ani ai vieţii şi pacea de veci. Ceva asemenea se întâmplă azi cu Eminescu. Cât a trăit ne venea greu să-i întindem o mână de ajutor la trebuinţă, şi a murit sărac şi înainte de vreme, într’un spital de nebuni. Astăzi ,era să zic, ne întrecem întru a-i face laude, dar termenul n’ar fi exact. Meritul sărbâtoriei lui Eminescu este azi numai al celor mai tineri, şi în prima linie al Gălăţenilor. In Galaţi s’a format un comitet, anume pentru comemorarea poetului, şi presidenta acestei comitet, d-1 Corneliu Botez, magistrat al tribunalului din Galaţi, n’a cruţat nici osteneală, nici cheltuieli, pentru a aduna datele împrăştiatei vieţi a lui Eminescu şi a-i pregăti astfel o biografie adevărată şi completă. Pe lângă acestea d-sa a strâns încă un interesant material pentru compunerea unei cărţi comemorative, publicată prin îngrijirea sa sub titlul Omagiu lui Mihai Eminescu. Sunt articole critici, poezii, amintiri, relative la viaţa şi operele poetului, parte inedite, parte cunoscute. Din cele inedite amintim aci: viaţa poetului Eminescu (note biografice) de Corneliu Botez şi Eminescu. Omul de Ioan Slavici, care a cunoscut de aproape pe Eminescu, de când studiau împreună la universitatea din Viena. Cartea conţine în.că, în gravuri bine reuşite, 4 portrete ale poetului, unul de la vrâsta de 20 ani, când era student în Viena, altul de la 1879—80, al treilea cel mai răspândit, de la 1884-1885, şi ultimul, mai puţin reuşit, din Noemvrie 1887, când sa afla bolnav sub îngrijirea surorei sale, Henrieta, în Botoşani; două potrete ale mamei lui Eminescu, unul de la vârsta de 25 de ani, altul de mai târziu; apoi portretele părintelui, surorilor şi fraţilor săi, al maicei Oimpiana luraşcu, mătuşa, şi al monachului lachit luraşcu, moşul poetului, precum şi vederile busturilor sale de la Botoşani, Dumbrăveni şi Bucureşti şi a mormântului său de la cimitirul Bolu. Asemenea se află câteva poezii autografe ale poetului, litografiate după manuscrisele păstrate cu evlavie de un fost culegător tipograf al Convorbirilor literare, anume George Batman, de când Eminescu publica poeziile sale în această revistă, în Iaşi. La sfârşitul Omagiului se află o listă de toate operele,edite şi inedite ale poetului, şi de 35 compoziţiuni muzicale ale versurilor lui. Cu această evaziune comitetul din Galaţi a plănuit şi baterea unei medalii comemorative, cu efigia poetului şi cu inscripţiunea: Eminescu, 1850—1889 — 1909 Iar în dos cu o ramură de laur şi o liră cu următoarea strofă din o ultimă poezie a sa, La steaua: Icoana stelei ce-a murit încet pe cer se ştie; Era, pe când nu s’a zărit, Azi o vedem şi nu e. Atât cartea cât şi medalia se vând în folosul fondului pentru ridicarea unui monument lui Eminescu. Cartea se află la toate librăriile, iar pentru medalie s’au împărţit liste de subscriere pretutindeni. Listele şi preţul medaliei: de 1 leu, de 2,50, de 20 şi 200 lei, după valoarea metalului, din care se face, sunt a se înainta cassierului comitetului, d-lui August Frăţilă, profesor la liceul din Galaţi şi senator, până în Septembrie a c. Deoadată cu Omagiul Mihail Eminescu, mai multe ziare şi reviste române, din regat şi de prste frontiere, au publicat importante articole despre Eminescu. Ziarul »Tribuna« din Arad, revistele »Luceafărul« din Sibiiu şi »Ramuri« din Craiova, au scos câte un număr festiv numai cu articole şi poezii de la şi despre Eminescu. Luceafărul are şi câteva gravuri, portrete de ale poetului, mamei şi surorei sale, o carte dăruită de el lui Creangă, şi a. S’au organizat festivaluri în amintirea lui Eminescu, în Galaţi, în Bucureşti, în Iaşi, Focşani, Sibiiu, în Craiova s-a celebrat un Te-Deum la biserica sfintei Treimi, din iniţiativa tinerilor de la revista „Ramuri“, în ziua de 18 iunie, rezervându-se organizarea unui festival pentru mai târziu. Onoare tinerimei însufleţite da astfel de simţeminte ! (Va urma), în Timişoara, designând de director şi editor pe Dr. Cornel Diaconovich. Tinerimea bănăţeană, care încă participase la adunare şi care nu-şi putea pe deplin linişti nedumeririle, a condiţionat participarea la întreprinderea ziaristică de la angajarea unui redactor, în care să aibă deplină încredere. Şi nici astăzi nu-mi pot da seamă, cum de în primul rând am fost tocmai eu luat în combinaţie, care deoparte eram numai diletant în ale ziaristicei şi de altă parte treceam de un emageat »antimoesongist«. Din încredinţarea tinerimii bănăţene se adresase în cestia aceasta Dr. Ştefan Fetrovici, cătră directorul de atunci al »Tribunei«, Septimiu Albini, ca să mă îndemne pe mine a veni la Timişoara, ulterior apoi a deschis de-a dreptul Dr. C. Diaconovich, ca plenipotenţiarul fondatorilor, tratative cu mine. Eram în o situaţie de tot ciudată. La Început am refuzat categoric, căci nu aveam nici o încredere în vorbele frumoase ce se spuneau şi scriau. Mai târziu apoi, ajungându-mă în Sibiiu decepţii sguduitoare, cari au spart lumea de legende şi de idoli, în care trăisem, am luat o hotărâre »desperată« — cum ziceam pe atunci — m’am decis a primi invitarea în Banat, cu rezerva mentală de a urmări cu ochi de Argus toate cărăruşele ascunse ale »mocsonyismului« şi la momentul potrivit să desvălesc totul pe faţă. Astăzi zimbesc cu compătimire, gândindu-mă la naivitatea mea de atunci. Dar aşa eram pe acele vremi cu toţii. Dovadă, că cei mai buni prietini ai mei se înstrăinaseră faţă de mine, auzind că eu, care îmi aveam catedra de profesor în Braşov, am »deşertat« în tabăra mocsonyistă. Chiar şi aceia se înstrăinaseră, cu a căror ştire şi învoire am făcut acest pas. Atât de grozav lucru era în ochii lor şi al nostru pe acele vremi: mocsonysmul ! In Decemvrie 1893 sosisem în Banat, îndată mi-am căutat prietenii de acolo, pe fruntaşii tinerimei, sigurii cari mai ţineau la mine, ca să mă orientez asupra situaţiunii. Vedeam că toţi sunt îngrijoraţi. Nici ei nu-şi puteau da seamă, că unde va ieşi toată treaba, dar toate nădejdile şi le puneau în mine. Ia sufletul meu se sbăteau cele mai diferite dispoziţii şi sentimente. Câteodată mă stăpânea pofta de luptă, gata a lua mănuşa faţă de toată lumea, atât faţă de aceia cari mă desaproabă, cât şi faţă de aceia în cari , eu n’aveam încredere, iar altădată mă ajungea o doborâţi are depresie sufletească. Regi ei am totul ce am făcut şi mă duriam înapoi la liniştea catedrei, pe care am părăsit-o aşa în ruptul capului, far’ de a-mi da mult seamă că ce fac. Dar ambiţia nu mă lăsă. Eram în Banat și nu voiam să părăsesc acest teren până ce nu fac lumină deplină fie într’o parte, fie într’alta. Simţeam curat că onoarea mea este în joc. Firea mea impulsivă reclama să se pună cât mai curând capăt acestui joc, care mă plictisia. N’aveam răbdare să aștept mult. Fitilul trebuia pus cât mai curând. Pe Crăciunul gregorian era convocată adunarea tuturor fondatorilor noului ziar la Timişoara. M’am pus deci în înţelegere cu tinerimea bănăţeană, cu prietenii mei, ca deja la această adunare să silim pe Mocsonyi a da program detailat şi a se pronunţa lămurit în toate chestiile, nu cari aveam nedumeriri. Mie mi-a venit rolul »eroic« de a-l strânge pe Mocsonyi cu uşa ! Astfel pregătiţi ne-a ajuns ziua cea mare. Adunarea era anunţată în sala hotelului »Principele de coroană« şi în acelaş hotel au descins cei trei Mocsonyi, Alexandru, Eugen şi Zeno, veniţi anume la adunare. încă înainte de începerea adunării aveam să mă prezint Mocsonyeştilor. Am plecat în această vizită cu avânt »eroic«. Până pe coridorul hotelului m’au (Vauraia) Adunarea desp. Cluj al „Asociaţiunei“* — Raport special. — Cluj, 13 Aug. n. 1909. In ziua a 8 a lunei lui August st. n. a. c. a avut loc adunarea generală a despărţământului Cluj al »Asociatiunei pentru literatura şi cultura poporului român« în Jucul-de-sus (com. Cluj). Aceasta zi a Domnului a fost o zi de însemnătate mare, a servit spre înălţare sufletească şi a procurat bucurie şi entusiasm tuturor, cari s’au întrunit cu aceasta ocaziune din toate păturile sociale ale neamului nostru românesc. Poporul din loc aştepta în capul satului cu mult dor şi nerăbdare pe povăţuitorii lui, cari aveau să sosească dela Cluj şi din alte părţi şi să Ie dea sfaturile lor părinteşti. învăţătorul din loc, d-l loan Gorooidean, care sta în fruntea poporului, a salutat oaspeţii cu călduroase cuvinte de »bine aţi venit«, la cari a răspuns directorul despărţământului Eugen Pop Pecurariu, cu cuvinte de »bine v’am găsit« pornite din aceeaşi dragoste. Adunarea s’a început la oarele 3 d. a. in şcoala română de acolo. In cuvântul de deschidere directorul despărţământului E. P. Pecurariu a esplicat cuvântul »Asociaţiune«, a arătat însemnătatea »Asociaţiunei« şi a tălmăcit scopurile ei. S’a prezentat un număr frumos de intelectuali români, cum durere arareori se poate vedea la întruniri de felul acesta şi mai ales cum nu eram obicinuiţi să vedem în jurul Clujului. Pe lângă poporul foarte număros din loc şi comunele învecinate a fost de faţă Magnificul domn ba’ron Horváth Petricsevics Kálmán din loc de pe faţa căruia se putea ceti aproape aceeaşi bucurie, care ne-a întrunit pe noi Românii laolaltă, şi căruia apoi pentru prezenţa şi onoarea ce ne-a făcut-o, i-a mulţumit adunarea prin d-l Dr. Victor Poruţiu, advocat în Cluj. A urmat la ordinea zilei cetirea raportului general, din care se constată activitatea mare, luând în considerare împrejurările neprielnice între cari a trebuit să lucre comitetul din anul trecut luna iulie st. n. până în prezent. Se aduce la cunoştinţa tuturor din raport, că s-au ţinut 2 adunări extraordinare la Berind şi Feneşul-săsesc, unde s’au aranjat o expoziţie de vite şi alta de lucru de mână. S’au ţinut 17 prelegeri poporale, din cari , vre-o 13 cu schiopticonul predate de di- rectorul despărţământului şi 4 disertaţiuni, de diverşi conferenţiari. Urmează apoi ra- portul cassei. După cetirea acestora s’au ales 2 co- ■ misiuni pentru controlarea rapoartelor. Din comisiunea primă M. O. D. Dr. I Ilie Daian, protopopul Clujului, tălmăceşte pe înţesul poporului raportul general, iar referentul, preotul Hodârnău, primeşte raportul întru toate şi propune, ca în’internatul »Ioan Petran« din Cluj al »Asociaţiunei«, să se aleagă un prefect, care să locuiască acolo stabil, şi căruia pentru aceasta să i se facă înlesniri de traiu ; tot pe baza hotărârei acestei comisii, referentul face propunerea, ca din fundaţiunea fericitului Ioan Petran, să se dea un ajutor anual de cel puţin 100 cor. şcoalei din comuna lui natală Jilău, şi apoi se dă absolutoriu comitetului. Comisiunea a 11-a prin referentul Baziliu Poruţiu, învăţător în Jocul nobil, află corect întru toate raportul cassarului. Adunarea dă absolutoriu comitetului. Se înscriu vre-o 5 membrii noi şi se încasează dela cei vechi 100 cor. Intre prelegători primul a fost M. D. Hăţăgan protopopul Cojocnei, care a zbiciuit cu deosebire păcatul sudalmei, care bântue poporul, arătând relele ce urmează din acest viţiu. Apoi tânărul student în drepturi, Emil Bolea, a vorbit frumos şi la inima cărturarilor şi a poporului despre trecutul neamului nostru. In fine Ioachim Pop, învăţător în Feneşul săsesc, a vorbit despre băncile poporale sistem Reifeisen şi despre tovărăşiile pentru asigurarea vitelor. S’au adus mulţumire pentru ajutoarele ce le-au dat, institutului de eredit »Economul« pentru ajutorul de 300 cor. şi schiopticonul în preţ de 800 cor., d-lui advocat Dr. Victor Poruţiu pentru ajutorul de 75 cor., şi institutului »Vatra« pentru ajutorul de 10 cor. _______ S’au ales 2 delegaţi pentru adunarea generală ce se va ţinea la Sibiiu în a. c., Dr. Amos Frâncu şi Dr. V. Poruţiu, iar suplenţi ( P. Pecurariu şi A. Mandea). S’a reales apoi aproape în întregime comitetul vechiu, cu directorul vechiu (E. P. Pecurariu) şi s’a întregit cu 2 membrii suplenţi, Ladislau Pop şi Iosif Olga. S’au împărţit poporului broşura »Biografia baronului Ladislau Pop« broşura despre »Viaţa şi activitatea lui G. Bariţiu« cu icoana lui, »Calendariul dela Cluj« şi alte broşuri, toate din biblioteca despărţământului. Pe la oarele 6 s’a închis adunarea cu îndemnul poporului de-a urma sfaturile primite. După adunare harnicul preot din loc Aurel Pop, a invitat cu dragoste pe toţi oaspeţii la banchet, la care s’au prezentat 75—80 persoane. Toastele număroase rostite la masă, aveau toate aceeaş ţântă, ridicarea şi întărirea în cultură şi conducerea la fericire a neamului nostru. Cuvintele oratorilor au străbătut la toate inimile, au răsunat peste grădina părintelui şi au dus departe echoul la toată suflarea românească. Seara la oarele 8/2 s’a început petrecerea în şcoala din loc, unde pe lângă publicul foarte număros, baroniţele Hortenzia şi Antonia, ficele susnumitului baron, nefăcând deosebire de poziţia socială, s’au coborât din splendidul D-lor castel în modestul nostru local de petrecere şi au petrecut cu noi — onorăndu-ne cu prezenţa şi în pauză — până la zori, din ceea ce pot să constat numai adevărata cultură, de care este străbătută inima lor nobilă, şi din care ar putea lua pildă inteligenţa noastră din toate oraşele, dar mai ales cea din Cluj. Petrecerea s’a finit cu un succes bun moral şi material, mulţumită comitetului despărţământului şi aranjatorilor acestei măreţe serbări culturale naţionale. P. Mica. Anuarele şcoalelor noastre. VIII. Al Xllll-lea anuar al şoalei civile de fete cu internat şi drept de publicitate al Asociaţiunei pentru literatura română şi cultura poporului românt din Nagyszeben (Sibiu), pe anul școlar 1908/1909, publicat de Dr. Vasile Bologa, director. Nagyszeben (Sibiiu). Tiparul tipografiei Archidiecezane. 1909. In partea literară a anuarului e publicat un frumos studiu din literatura germană »Faust« de Göthe, al d-şoarei profesoare Dr. Eleonora Lemony. In acest studiu d-şoara Lemony după o introducere potrivă, arată că nu fantazia lui Göthe a născocit conţinutul acestei celebre tragedii a marelui seriitor german, ci sâmburele ei este adevărat, istoric. Pe lângă păţăniile aventurierului savant Faust fantäzia poporului german a adăugat totale şi alte agenturi nouă şi astfel încetul cu încetul s’a format legenda despre acest miraculos doctor, care a făcut legământ cu duhul cel rău, cu Mefistofeles. In partea a Il-a a studiului d-şoara Lemony descre conţinutul tragediei. In partea a doua a anuarului se cuprind ştirile şcolare. Personalul şcoalei se compune din directorul Dr. Vas. Bologa, 4 profesoare si 2 profesori, 2 chatecheti nontin elevele însoţit răsboinicii mei prieteni, indemnându-mă să nu mă las. Am bătut la uşă şi am intrat. Erau toţi trei Mocsonyi de faţă. Eugen m’a primit. A fost o primire afabilă, dar fără multe forme. După ce m’am prezintat »milităreşte« la toţi trei, mi-a oferit Alexandru scaun şi ţigarete şi îndată a şi cerut scuze să zacă pe divan, căci aşa-i plăcea să stea de vorbă. Conversaţia s’a pornit Iară greutăţi, am vorbit de câte toate, numai de politică nu. Am stat binişor iar’ de a-mi lua ochii de pe ochii , buzele lui Alexandru. Va să zică aceşti ochi vii şi cuceritori, aceste buze prietenoase sunt »sfinx«ul cel mare al politicei româneşti. Las că vom vedea. Conversaţia, la început româneşte, a trecut în nemţeşte, şi în curând era de tot legofă. Alexandru povestise în grabă nişte episoade hazlii din tinereţele lui, când îl avea pe Ath Marienescu ca prefect. Conversaţia îmi era atât de plăcută, încât nu-mi mai venea să mă deputez. Dar mi-am adus aminte de prietenii, cari mă aşteptau la poarta hotelului și m’am retras, făr’ de a avea ocazie a da lupta mult dorită.