Gazeta Transilvaniei, septembrie 1909 (Anul 72, nr. 188-210)
1909-09-01 / nr. 188
FOILETONUL »GAZ. TRANS.« şi despre fenomenele înrudite cu acestea, de M. Str&janu. — Urmare. — Visurile prevestitoare. — Deosebirea între visul normal şi între cel aievea şi cel somnant ulic este, întâiu, legătura acestor din urmă cu realitatea, care lipseşte în visul normal; şi a doua faptul că amintirea din visurile aievea şi somnambulice nu e posibilă ca din cele normale decât foarte rar. Şi atunci în aceste cazuri escepţionale, visătorul, precum vede în visarea aievea lucrurile din jurul său, aşa poate vedea ce este sau ce se întâmplă în depărtare sau chiar în viitor, şi dacă se deşteaptă îndată după vis, îşi aduce aminte de cele văzute în vis şi visul său este un vis profetic. Pentru aceea în toate timpurile şi la toate popoarele s’a crezut în realitatea visurilor prevestitoare, şi ele au jucat mare rol în istorie. Omer încă vorbeşte de două porţi pentru intrarea visurilor: una de ivoriu pentru cele deşerte, şi alta de os pentru cele adevărate sau fatidice. Insă acestea sunt numai rare escepţiuni din mulţimea visurilor deşerte. Astfel de visuri se rapoartă mai ales la sănătatea şi viaţa visătorului sau a familiei şi rudelor sale. Ele pot prezice insă şi lucruri străine persoanei, sau de puţină însemnătate. Ca exemplu, şi tot j odată ca probă că nimic nu se întâmplă Despre visuri, vederea spiritelor ilărân deplină necesitate, autorul acestei r 7 i teorii aminteşte un vis al său fatidic, constatat prin propria experienţă. Scriitorul acestor rânduri cunoaşte următoriul vis fatidic de la însăşi persoana, care l-a avut. D-na O. din Craiova se afla în 1889 în Paris, la o fică a sa, măritată acolo. In noaptea de 13 spre 14 oct. s. n. de cătră ziuă, d-na O. vede fiul său cel mai mare H., absolvent al şcoalei de marină din Brest, şi care plecase din Aprile, acelaşi an, cu vaporul Magelan peste Oceanul pacific, îl vede în somn venind înaintea sa, îmbrăcat în uniforma lui de sublocotenent de marină şi ţinându-se cu mâna de tâmpla dreaptă, unde avea o rană sângerândă. Peste o lună de zile primeşte ştirea, prin consulul renân, V Alecsandri, că H, tânăr foarte simpatic şi iubit de toţi, superiorii şi camarazii sec, a fost împuşcat de un zanatic in tâmpla dreaptă, pe când dormia în cabina sa, tocmai în noaptea şi la ora când l-a văzut doamna O. în vis. Astfel de visuri, numite teorematice sunt cele mai rare. Ele se întâmplă de regulă în somn adânc, când visul devine câteodată o vedere aievea a realităţii, nu numai a celei din jurul său, ci şi a celei depărtate, în spaţiu şi în timp. Uneori, mai ales când visătoriul vede lucruri ce-l interesează mai de aproape, visul din somnul adânc se continuă, subt o formă schimbată, în somnul mai uşor, după care urmează deşteptarea. Atunci visurile devin alegorice, şi au trebuinţă de explicare*) Pentru aceea de obiceiu nu se înţeleg decât după ce s’au isbândit. Faptul că atari visuri, deși în formă alegorică, se păstrează în memorie la deșteptare, se esplică prin vioiciunea imaginilor visului, cari se întipăresc mai adânc ca celelalte. Astfel de visuri au mare asemănare cu vechile oractiie ale Elenilor, cari arare ori povesteau direct, în înţelesul propriu, ci îşi spuneau sentinţele mai mult în alegorii, cari trebuiau explicate şi cari, adeseori, se înţelegeau numai după ce se împlinea prezicerea. Citez aci câteva exemple de visuri povestitoare, din care unele istorice. Croesus, regele Lidiei, avea doi fii. Pe cel mai mare, mai inteligent şi mai brav, menit a fi moştenitorul tronului, îl văzu într’o noapte, în vis, ucis de un fier ucigaş Luă toate măsurile, ca să ocolească nenorocirea. II opri de a lua parte la războaie şi de a fi însoţit de oameni armaţi, şi depărtă toate armele din locuinţa lui. Intr’o zi locuitorii unui ţinut se plâng regelui de pustiirile, ce li le face un mistreţ uriaş, şi cer ajutor. Intre oamenii trimişi pentru uciderea mistreţului, regele, la stăruinţele fiului său, o lasă şi pe el, sigur că n’are să moară de dintele acelui monstru. La această vânătoare, fiul căzu ucis de săgeata tocmai a păzitorului său. Lui Caiu Grachu i se arătă în vis fratele său, Tiberiu, ucis ca tribun al poporului de cătră patricii, pentru reforma agrară ce voia s’o introducă, și-i spuse, că nici el nu va scăpa de aceeași moarte, ceea ce s’a şi întâmplat. Capurnia, soţia lui Iuliu Cesar, în noaptea zilei de 15 Martie, 44 a. Chr., când el a fost ucis în senat, l-a văzut în vă străpuns de pumnale şi plin de sânge; din statua lui asemenea a văzut curgând sânge. Toate stăruinţele şi lacrămile soţiei sale nu l-au putut opri de a merge la senat în aceea zi. Pe drum zise unui augur, care încă îi prezisese, că aceea zi va fi fatală, iată a sosit și ziua de 15Martie. — A sosit, îi răspunse augurul, dar încă n’a trecut. Aceste cazuri, de cari scrie Plutarch, Cicerone ș. a. sunt citate aci după Valeriu Maxim t. 1. cartea I, cap. Vili, p. 63, 6 *, 56, ed. Lemaire. Tot în acest autor, t. 1, p. 69, se afli următorul fapt. Doi Arcadieni venind la Megara, unul ramase peste noapte l* un prietin, altul la un birt. Cel dintâiu văzu în somn pe tovarășul său cerându-i ajutor în contra birtașului, care venia să-l ucidă. Deşteptându-se, era să plece la birt; dar reflectă, că aceasta e numai un vis. Adormind din nou, văzu a doua oară pe tovarăşul său, care îi cerea acum să răzbune cel puţin omorul său, şi *) Pentru explicarea visurilor Schopenhauer recomandă cartea lui Artemidoros, vechiu scriitor elin, Intitulată Oneirokritikon. Presidents clubului naţionalist, doi Dr. T. Mihali despre situaţie La întrebările ce-mi puneţi in scrisoarea datată din 5 a. c., care , însă, din cauza absenţei mele de acasă, numai acuma mi-a venit la mână, răspund în următoarele : I. întrebare : »Ce are de gând să facă clubul dietal român, după deschiderea parlamentului pentru ca ordonanța de catechizare să fie revocată, și ce a făcut până acum, pe cale particulară, la minister ? Răspuns: Nici această măsură ilegală, nu va trece la ordinea zilei fără să fie adusă pe tapet, în formă de interpelaţie, în parlament din partea deputaţilor români, precum nici până acuma n’a rămas nici o chestie gravă, şi nici un act volnic de al guvernului ori de al organelor sale, să nu fi fost salevat şi criticat in mod energic din partea deputaţilor români. Forma şi detaiurile însă le vom chibzui şi statori la timpul său, adecă după ce se va deschide dieta. Se poate ca pe lângă interpelare să întrebuinţăm şi altă cale legală despre ce nu vă pot încă desluşi. Ce am făcut pe cale particulară la minister? Să nu gândiţi, că doară calea aceasta actualmente e bună şi promiţătoare. Cunoaştem cu toţii şovinismul sălbatic al guvernului şi mai presus de toate al marelui farizeu Apponyi. Dacă până şi în relaţiile faţă de Austria şi casa domnitoare sunt, respective ar fi( dacă ar putea, intransingenţi până la extrem, cu atât mai vârtos tind a pune timbrul maghiarismului exclusiv pe toate instituţiunile naţionalităţilor, şi a sălăşlui în ele spiritul lor. Nu deci sofisma copilărească ce o accentuiază Apponyi, anume că sufere vaza limbei maghiare în ochii copiilor de şcoală, dacă religia şi rugăciunile le învaţă numai în limba lor maternă, a determinat lansarea ordonanţei de catechizare, ci motive mult mai adânci şi adânc tăietoare în viitor. Aceasta ordonanţă e numai primul atac îndrăzneţ, aşa zicând „proba“, căreia, dacă va succede, va urma grosul, atacul pe viaţă şi pe moarte. E sistem în acest demers! ! Iată pentru ce crede Apponyi, că şi urmaşul său va susţinea în vigoare ucazul său. Pas cu pas au ciungărit guvernele maghiare legea de naţionalităţilor, până au făcut-o aproape literă moartă. Iar dacă mai figurează cu numele, e numai ca nisip în ochii lumei neorientate, pentru legitimarea fanfaronadei de „liberalism şi libertate fără pereche“. Acum au ajuns la carne şi os. E binevenit, ba căutat prilegiul şi , pentru guvern, ca să-şi dreagă în ochii conaţionalilor popularitatea sdruncinată. La această apucătură blăstămată au recurs toate guvernele !!! Nu demersuri şi rugăminte pe cale particulară ajută. Prelaţii noştri în trecut au bătut în destul această cale. Totdeauna fără efect. Probat’am în una şi alta şi noi. Tot fără rezultat. Se pare, că chiar blândeţa şi rugămintea încuragiază pe tiran. Numai sufletul mare şi nobil, pătruns derica lui Dumnezeu şi de sfinţenia dreptăţii ascultă şi împlineşte rugămintea dreaptă. II. întrebare : »Ce demersuri a făcut clubul naţionalist pe lângă persoanele Metropoliţilor noştri, ca o înţelegere perfectă să se stabilească între ei doi şi între club? Răspuns: Clubul, ca atare, n’a făcut nici un demers. Nu-şi aroagă astfel de ingerinţă, nici se simte competent, până când, după toate semnele, capii ambelor noastre biserici confesionale sunt pe chestia asta, adevăraţi păstori sufleteşti ai turmei lor, în înţelesul Evangheliei: „Păstorul bun îşi pune şi sufletul pentru oile sale“. Intru adevăr ne-au umplut de mândrie şi speranţă începutul ţinutei demne şi hotărâte a prelaţilor noştri, de a se opune ordonanţei ce calcă în picioare şi legile civile în vigoare şi legile bisericeşti! Toată suflarea credincioşilor este pătrunsă de gravitatea evenimentului. Nu se poate, ca prolapi noştri să nesocotească glasul şi dorinţa obştei, care întreagă stă închegată la spatele lor, gata a le urma cu însufleţire. Adevărat că în privinţa tacticei e deosebire între capii bisericelor şi între luptătorii mireni, deci şi deputaţii. Ei, feţele bisericeşti, cu duhul blândeţii, cu mai multă pipăire şi chibzuială, adeseori fără destul rost, ba uneori jignitoare, c ăştialalţi mai cu capul amână, fără atâta încungiur şi cruţare, după cum e şi atacul. Ba, cum adesea am experiat, prelaţii noştri, de teama că guvernul îi va lua la ochi, în cele politice aproape nici un contact nu ţin cu noi. Cu toate acestea nu mă îndoiesc, că lupta ce li-a declarat-o Apponyi o vor duce şi săvârşi cu glorie. In veacul al XX-lea, sub controlul lumei culte şi cu ajutorul lui Dumnezeu, numai bine se poate sfârşi. Aşa cred eu frrm. Prelaţii au multe căi şi mijloace. In cumpăna responsabilităţii lor înaintea lui Dumnezeu şi a istoriei vor găsi căile mântuitoare din primejdie. Aceasta primejdie comună va uni toate forţele şi vor trebui să amuţească veleităţile secundare de confesionalism. Tot astfel vor trebui să dispară şi eventualele tendinţe şi măsuri de atare natură, care ar putea naşte divergenţă între prelaţi şi clubul deputaţilor români. Scopul fiind acelaş, într’o încercare atât de grea, nu ne vom încrucişa cărările, nici nu ne vom jumătăţi forţele. Chiar a sosit momentul ca într’adevăr să arătăm lumii, că dela vlădică până la opincă una suntem, acelaşi popor român viguros, care în fiinţa lui etnică ca întreg nu se paralizează pe temă de confesionalism, ori de clasă. III. întrebare: Cum judecă clubul naţionalist acest mai nou conflict şi ce urmări crede că va avea asupra situaţiei politice generale ? Răspuns : Ordonanţa de catechizare în limba maghiară e intrarea politicei de maghiarizare în biserică. Nu este în Europa stat civilizat, care să poruncească în ce limbă să te rogi şi în ce limbă să înveţi şi să mărturiseşti credinţa ta în Dumnezeu. Asta e siluirea conştiinţei religioase, un act păgân de la preacatolicul Apponyi. In aceste vremuri vitrege credinţa în Dumnezeu ne mai susţine şi mângăie massele mari ale poporului, mai ales ale poporului nostru românesc blând şi cu frica lui Dumnezeu. Când însă şi aici întră profana şi cruda politică, puterea şi sfinţenia credinţei îşi perde curăţenia. Urmarea va fi o demoralizare generală. Cel mai intim sanctuar al sufletului tău va fi răscolit şi controlat pe cale administrativă de organele ei volnice şi de slujbaşi adese fără credinţă. Te întrebi îngrozit, că au oamenii aceştia suflet şi conştiinţă? Românul însă limba şi legea sa strămoşească nu şi-a părăsit-o niciodată. Pentru ele a trăit şi a murit. Ele i-au fost şi-i sunt scutul şi mândria, tăria şi viitorul. Nu le va părăsi nici acum în veacul luminei. Şicanările astea mai nouă poate iar ii vor pune piedeci în mersul progresului. Le vom înfrunta ! Nu numai, ci ne vor închega, şi vor trezi solidaritatea şi dragostea frăţească. Iar politica maghiară s’a mai întinat cu un păcat şi cu o pată, ce va trebui s’o expieze. Dr. Teodor Mihai. ANUL LXXII. Telefon: Nr. 226. GAZETA apare în risoars ii Anaameat8 tiâaîra AistnHJîiaris 100 UH &n 24 OOX., SâSSiBUr. 12 cor., pe trei ani 8 cor. SS-rii de Duminecă 4 paf. pe dit. Pentru toáuia ţi jíhíííííu. Pe un an 40 franci, pe şase lun! 20 fr., pe trei luni 10 fr. S-rl de Dumineca 8 fr. pa an. prenumeră la toate ofciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Masaratul putra Braşov, Administraţiunaa, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30, elacţia I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Ou dinsni acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. — Un esara* plar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainta. B.EOACŢIUNEA, iUiiiiiintliin ţ\îiţmnli Smav. piața mar« n*. 30. TELEFON Nr. 228. Scrisori nefrancat© su ee primase. Marr.Berpte nu se retzvali. înserate •?o primesc ia AdminlswsţStfn® Brașov și la următoarele BIROURI de AâU»TURI : în Viena ia M. Duke» Naeht. ' Nus. Augenfold & Emeric Leaner. Heinrich 8ch»iek. A. O*■ palik Nacht'.. Anton Orpelik. In Budapesta la A. Y Golberger. Ekstein Bernat. Iuliu Leopold (VII Erßgebet-körufc Preţul Snasrţlunilor: o serie garmond pe o coloană 0 bani pentru o publicare. Publicări I sud duse după tarifă şi Sdvoială. — RECLAME pe pagina 8-a o serie 20 bani. Nr. IBS. Birisov, Luni-Marţi 1 (14) Septemvrie * 1909.