Gazeta Transilvaniei, septembrie 1909 (Anul 72, nr. 188-210)

1909-09-01 / nr. 188

­ FOILETONUL »GAZ. TRANS.« şi despre fenomenele înrudite cu acestea, de M. Str&janu. — Urmare. — Visurile prevestitoare. — Deosebirea între visul normal şi între cel aievea şi cel somnant ulic este, întâiu, legătura a­­cestor din urmă cu realitatea, care lip­seşte în visul normal; şi a doua faptul că amintirea din visurile aievea şi somnam­bulice nu e posibilă ca din cele normale decât foarte rar. Şi atunci în aceste ca­zuri escepţionale, visătorul, precum vede în visarea aievea lucrurile din jurul său, aşa poate vedea ce este sau ce se în­tâmplă în depărtare sau chiar în viitor, şi dacă se deşteaptă îndată după vis, îşi aduce aminte de cele văzute în vis şi vi­sul său este un vis profetic. Pentru aceea în toate timpurile şi la toate popoarele s’a cre­zut în realitatea visurilor prevestitoare, şi ele au jucat mare rol în istorie. Omer încă vorbeşte de două porţi pentru intra­rea visurilor: una de ivoriu pentru cele deşerte, şi alta de os pentru cele adevă­rate sau fatidice. Insă acestea sunt nu­mai rare escepţiuni din mulţimea visuri­lor deşe­rte. Astfel de visuri se rapoartă mai ales la sănătatea şi viaţa visătorului sau a familiei şi rudelor sale. Ele pot pre­zice insă şi lucruri străine persoanei, sau­­ de puţină însemnătate. Ca exemplu, şi tot­­ j odată ca probă că nimic nu se întâmplă Despre visuri, vederea spiritelor ilărâ­n deplină necesitate, autorul acestei r 7 i teorii aminteşte un vis al său fatidic, con­statat prin propria experienţă. Scriitorul acestor rânduri cunoaşte următoriul vis fatidic de la însăşi persoana, care l-a avut. D-na O. din Craiova se afla în 1889 în Paris, la o fică a sa, măritată acolo. In noaptea de 13 spre 14 oct. s. n. de cătră ziuă, d-na O. vede fiul său cel mai mare H., absolvent al şcoalei de marină din Brest, şi care plecase din Aprile, acelaşi an, cu vaporul Magelan peste Oceanul pa­cific, îl vede în somn venind înaintea sa, îmbrăcat în uniforma lui de sublocote­nent de marină şi ţinându-se cu mâna de tâmpla dreaptă, unde avea o rană sânge­­rândă. Peste o lună de zile primeşte şti­rea, prin consulul renân, V Alecsandri, că H, tânăr foarte simpatic şi iubit de toţi, superiorii şi camarazii sec, a fost împuş­cat de un zanatic in tâmpla dreaptă, pe când dormia în cabina sa, tocmai în noap­tea şi la ora când l-a văzut doamna O. în vis. Astfel de visuri, numite teorematice sun­t cele mai rare. Ele se întâmplă de re­gulă în somn adânc, când visul devine câteodată o vedere aievea a realităţii, nu numai a celei din jurul său, ci şi a celei depărtate, în spaţiu şi în timp. Une­ori, mai ales când visătoriul vede lucruri ce-l interesează mai de aproape, visul din somnul adânc se continuă, subt o formă schimbată, în somnul mai uşor, după care urmează deşteptarea. Atunci visurile de­vin alegoric­e, şi au trebuinţă de explicare*) Pentru aceea de obiceiu nu se înţeleg decât după ce s’au isbândit. Faptul că atari visuri, de­și în formă alegorică, se păstrează în memorie la deșteptare, se esplică prin vioiciunea imaginilor visului, cari se întipăresc mai adânc ca celelalte. Astfel de visuri au mare asemănare cu vechile oractiie ale Elenilor, cari arare ori povesteau direct, în înţelesul propriu, ci îşi spuneau sentinţele mai mult în ale­gorii, cari trebuiau explicate şi cari, adese­ori, se înţelegeau numai după ce se îm­plinea prezicerea. Citez aci câteva exemple de visuri povestitoare, din care unele istorice. Croe­sus, regele Lidiei, avea doi fii. Pe cel mai mare, mai inteligent şi mai brav, menit a fi moştenitorul tronului, îl văzu într’o noapte, în vis, ucis de un fier ucigaş Luă toate măsurile, ca să ocolească nenoro­cirea. II opri de a lua parte la războaie şi de a fi însoţit de oameni armaţi, şi de­­părtă toate armele din locuinţa lui. Intr’o zi locuitorii unui ţinut se plâng regelui de pustiirile, ce li­ le face un mistreţ uriaş, şi cer ajutor. Intre oamenii trimişi pentru uciderea mistreţului, regele, la stăruinţele fiului său, o lasă şi pe el, sigur că n’are să moară de dintele acelui monstru. La a­­ceastă vânătoare, fiul căzu ucis de săgeata tocmai a păzitorului său. Lui Caiu Grachu i se arătă în vis fratele său, Tiberiu, ucis ca tribun al po­porului de cătră patricii, pentru reforma agrară ce voia s’o introducă, și-i spuse, că nici el nu va scăpa de aceeași moarte, ceea­ ce s’a şi întâmplat. Ca­purnia, soţia lui Iuliu Cesar, în noaptea zilei de 15 Martie, 44 a. Chr., când el a fost ucis în senat, l-a văzut în v­ă străpuns de pumnale şi plin de sânge; din statua lui asemenea a văzut curgând sânge. Toate stăruinţele şi lacrămile so­ţiei sale nu l-au putut opri de a merge la senat în aceea zi. Pe drum zise unui augur, care încă îi prezisese, că aceea zi va fi fatală, iată a sosit și ziua de 15­­Martie. — A sosit, îi răspunse augurul, dar încă n’a trecut. Aceste cazuri, de cari scrie Plutarch, Cicerone ș. a. sunt citate aci după Vale­­riu Maxim t. 1. cartea I, cap. Vili, p. 63, 6 *, 56, ed. Lemaire. Tot în acest autor, t. 1, p. 69, se afli următorul fapt. Doi Ar­­cadieni venind la Megara, unul ramase peste noapte l* un prietin, altul la un birt. Cel dintâiu văzu în somn pe tovarășul său cerându-i ajutor în contra birtașului, care venia să-l ucidă. Deşteptându-se, er­a să plece la birt; dar reflectă, că aceasta e numai un vis. Adormind din nou, văzu a doua oară pe tovarăşul său, care îi cerea acum să răzbune cel p­uţin omorul său, şi *) Pentru explicarea visurilor Schopenhauer recomandă cartea lui Artemidoros, vechiu scriitor elin, Intitulată Oneirokritikon. Presidents clubului naţionalist, doi Dr. T. Mihali despre situaţie La întrebările ce-mi puneţi in­­ scrisoarea datată din 5 a­­. c., care , însă, din cauza absenţei mele de acasă, numai acuma mi-a venit la mână, ră­spund în următoarele : I. întrebare : »Ce are de gând să facă clubul dietal român, după deschide­rea parlamentului pentru ca ordonanța de catechizare să fie revocată, și ce a făcut până acum, pe cale particulară, la minister ? Răspuns: Nici această măsură ilegală, nu va trece la ordinea zilei fără să fie adusă pe tapet, în formă de interpelaţie, în parlament din par­tea deputaţilor români, precum nici până acuma n’a rămas nici o chestie gravă, şi nici un act volnic de al gu­vernului ori de al organelor sale, să nu fi fost salevat şi criticat in mod energic din partea deputaţilor ro­mâni. Forma şi detaiurile însă le vom­­ chibzui şi statori la timpul său, adecă­­ după ce se va deschide dieta. Se poate ca pe lângă interpelare să întrebuin­ţăm şi altă cale legală despre ce nu vă pot încă desluşi. Ce am făcut pe cale particulară la minister? Să nu gândiţi, că doară calea aceasta actualmente e bună şi promiţătoare. Cunoaştem cu toţii şo­vinismul sălbatic al guvernului şi mai presus de toate al marelui farizeu Apponyi. Dacă până şi în relaţiile faţă de Austria şi casa domnitoare sunt, respective ar fi( dacă ar putea, intran­­singenţi până la extrem, cu atât mai vârtos tind a pune timbrul maghia­rismului exclusiv pe toate instituţiu­­nile naţionalităţilor, şi a sălăşlui în ele spiritul lor. Nu deci sofism­a copilărească ce o accentuiază Apponyi, anume că sufere vaza limbei maghiare în ochii copiilor de şcoală, dacă religia şi rugăciunile le învaţă numai în limba lor maternă, a determinat lansarea ordonanţei de catechizare, ci motive mult mai adânci şi adânc tăietoare în viitor. Aceasta ordonanţă e numai primul atac îndrăz­neţ, aşa zicând „proba“, căreia, da­că va succede, va urma grosul, atacul pe viaţă şi pe moarte. E sis­tem în acest demers! ! Iată pentru ce crede Apponyi, că şi urmaşul său va susţinea în vigoare ucazul său. Pas cu pas au ciungărit guvernele maghiare legea de naţionalităţilor, până au­ făcut-o aproape literă moartă. Iar dacă mai figurează cu numele, e numai ca nisip în ochii lumei neorien­tate, pentru legitimarea fanfaronadei de „liberalism şi libertate fără pere­­che“. Acum au ajuns la carne şi os. E binevenit, ba căutat prilegiul şi , pentru guvern, ca să-şi dreagă în ochii conaţionalilor popularitatea sdrun­­cinată. La această apucătură blăstă­­mată au recurs toate guvernele !!! Nu demersuri şi rugăminte pe cale particulară ajută. Prelaţii noştri în trecut au bătut în destul această cale. Totdeauna fără efect. Probat’am în una şi alta şi noi. Tot fără rezul­tat. Se pare, că chiar blândeţa şi ru­gămintea încuragiază pe tiran. Numai sufletul mare şi nobil, pătruns de­­­­rica lui Dumnezeu şi de sfinţenia­­ dreptăţii ascultă şi împlineşte rugă­­­­mintea dreaptă. II. întrebare : »Ce demersuri a fă­cut clubul naţionalist pe lângă persoa­nele Metropoliţilor noştri, ca o înţele­gere perfectă să se stabilească între ei doi şi între club? Răspuns: Clubul, ca atare, n’a făcut nici un demers. Nu-şi aroagă astfel de ingerinţă, nici se simte com­petent, până când, după toate sem­nele, capii ambelor noastre biserici confesionale sunt pe chestia asta, ade­văraţi păstori sufleteşti ai turmei lor, în înţelesul Evangheliei: „Păsto­rul bun îşi pune şi sufletul pentru oile sale“. Intru adevăr ne-au umplut de mândrie şi speranţă începutul ţinutei demne şi hotărâte a prelaţilor noştri, de a se opune ordonanţei ce calcă în pi­cioare şi legile civile în vigoare şi le­gile bisericeşti! Toată suflarea cre­dincioşilor este pătrunsă de gravi­tatea evenimentului. Nu se poate, ca prolapi noştri să nesocotească glasul şi dorinţa obştei, care întreagă stă închegată la spatele lor, gata a­ le urma cu însufleţire. Adevărat că în privinţa tacticei e deosebire între capii bisericelor şi între luptătorii mireni, deci şi depu­taţii. Ei, feţele bisericeşti, cu duhul blândeţii, cu mai multă pipăire şi chibzuială, adeseori fără destul rost, ba uneori jignitoare, c ăştialalţi mai cu capul amână, fără atâta încungiur şi cruţare, după cum e şi atacul. Ba, cum adesea am experiat, prelaţii noştri, de teama că guvernul îi va lua la ochi, în cele politice aproape nici un contact nu ţin cu noi. Cu toate acestea nu mă îndoiesc, că lupta ce li-a declarat-o Apponyi o vor duce şi săvârşi cu glorie. In veacul al XX-lea, sub con­trolul lumei culte şi cu ajutorul lui Dumnezeu, numai bine se poate sfârşi. Aşa cred eu frrm. Prelaţii au multe căi şi mijloace. In cumpăna responsabilităţii lor îna­intea lui Dumnezeu şi a istoriei vor găsi căile mântuitoare din primejdie. Aceasta primejdie comună va uni toate forţele şi vor trebui să amu­ţească veleităţile secundare de con­­fesionalism. Tot astfel vor trebui să dispară şi eventualele tendinţe şi măsuri de atare natură, care ar putea naşte divergenţă între prelaţi şi clu­bul deputaţilor români. Scopul fiind acelaş, într’o încercare atât de grea, nu ne vom încrucişa cărările, nici nu ne vom jumătăţi forţele. Chiar a so­sit momentul ca într’adevăr să ară­tăm lumii, că dela vlădică până la opincă una suntem, acelaşi popor român viguros, care în fiinţa lui etnică ca întreg nu se paralizează pe temă de confesionalism, ori de clasă. III. întrebare: Cum judecă clubul naţionalist acest mai nou conflict şi ce urmări crede că va avea asupra situa­ţiei politice generale ? Răspuns : Ordonanţa de catechi­zare în limba maghiară e intrarea politicei de maghiarizare în biserică. Nu este în Europa stat civilizat, care să poruncească în ce limbă să te rogi şi în ce limbă să înveţi şi să mărturiseşti credinţa ta în Dum­nezeu. Asta e siluirea conştiinţei reli­­gioase, un act păgân de la preacato­­licul Apponyi. In aceste vremuri vi­trege credinţa în Dumnezeu ne mai susţine şi mângăie massele mari ale poporului, mai ales ale poporului nostru românesc blând şi cu frica lui Dumnezeu. Când însă şi aici întră profana şi cruda politică, puterea şi sfinţenia credinţei îşi perde curăţenia. Urmarea va fi o demoralizare gene­rală. Cel mai intim sanctuar al sufle­tului tău va fi răscolit şi controlat pe cale administrativă de organele ei volnice şi de slujbaşi adese fără cre­dinţă. Te întrebi îngrozit, că au oa­menii aceştia suflet şi conştiinţă? Românul însă limba şi legea sa strămoşească nu şi-a părăsit-o nici­odată. Pentru ele a trăit şi a murit. Ele i-au fost şi-i sunt scutul şi mân­dria, tăria şi viitorul. Nu le va pă­răsi nici acum în veacul luminei. Şica­­nările astea mai nouă poate iar ii vor pune piedeci în mersul progresului. Le vom înfrunta ! Nu numai, ci ne vor închega, şi vor trezi solidaritatea şi dragostea frăţească. Iar politica maghiară s’a mai întinat cu un păcat şi cu o pată, ce va trebui s’o expieze. Dr. Teodor Miha­i. ANUL LXXII. Telefon: Nr. 226. GAZETA apare în risoars ii A­­naameat8 tiâaîra AistnHJîiaris 100 UH &n 24 OOX., SâSS­iBUr.­­ 12 cor., pe trei­­ ani 8 cor. SS-rii de Duminecă 4 paf. pe dit. Pentru toáuia ţi jíhíííííu. Pe un an 40 franci, pe şase lun! 20 fr., pe trei luni 10 fr. S-r­l de Dumineca 8 fr. pa an. prenumeră la toate of­­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Masaratul putra Braşov, Administraţiunaa, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30, elacţia I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Ou dinsni acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. — Un esara* plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainta. B.EOACŢIUNEA, iUiiiiiintliin ţ\­îiţmnli Smav. piața mar« n*. 30. TELEFON Nr. 228. Scrisori nefrancat© su ee primase. Marr.Ber­pte nu se retzvali. înserate •?o primesc ia AdminlswsţStfn® Brașov și la următoarele BIROURI de AâU»TURI : în Viena ia M. Duke» Naeht. ' Nus. Augenfold & Emeric Lea­ner. Heinrich 8ch»iek. A. O*■ palik Nacht'.. Anton Orpelik. In Budapesta la A. Y Golber­­ger. Ekstein Bernat. Iuliu Le­opold (VII Erßgebet-körufc Preţul Snasrţlunilor: o serie garmond pe o coloană 0 bani pentru o publicare. Publicări I sud duse după tarifă şi Sdvo­­ială. — RECLAME pe pagina 8-a o serie 20 bani. Nr. IBS. Birisov, Luni-Marţi 1 (14) Septemvrie * 1909.

Next