Gazeta Transilvaniei, septembrie 1909 (Anul 72, nr. 188-210)

1909-09-01 / nr. 188

Pagina 2. Un însemnat consiliu de miniştri. Sâm- i­bată dimineaţa la oarele 10 s’a ţinut la dr.­­ Kossuth acasă un consiliu de miniştrii, la­­ care contele Andrassy n’a luat parte, sub pretextul că n’a putut sosi la timp dela ţară. După cum se aude, s’a discutat asu­pra găsirii unui modus vivendi spre a eşi din criza actuală. Kossuth e de părere să se menţină coaliţiunea pănă la realizarea reformelor electorale şi chestia băncii să o rezolve cu noul parlament, eşit din vo­tul universal. In contra acestui mod de vedere e .Andrassy, care e de părere ca mai întâi să fuzioneze toate partidele, deoarece o reformă epocală ca cea elec­torală nu o poate aduce la îndeplinire de­cât numai o puternică majoritate. Grupul lui Justic are un alt punct de vedere, și anume, să se formeze un cabinet omogen independent, care să realizeze reforma electorală fără votul plural şi chestia băncii să se prezente noului parlament, cel mai târziu pănă la 1911. Nu se ştie pentru care din vederile acestea s’a pronunţat con­siliul de Sâmbătă. După o întrerupere de un sfert de oră consiliul de miniştrii s’a ocu­pat cu chestia demisiunii cabinetului, care la 28 st. n. trebue să plece. S’a decis ca Wekerle primul-ministru să predea mo­­narchului demisiunea săptămâna viitoare. Se asigură că această demisiune e deja semnată. Confirmarea episcopului din Ca­ransebeş. „Rel. Krt.“ anunţă urmă­toarele : Nou alesul episcop din Ca­ransebeş Iosif Traian Bădescu, a fost prezentat Sâmbătă ministrului Appo­­nyi. In ziua de 6 Septemvrie noul e­­piscop al Caransebeşului a fost la Si­­biiu unde s’a prezentat în faţa co­mitetului mitropolitan şi a depus examenul canonic.­­ Documentele cu privire la alegerea sa au fost îna­intate ministrului cultelor. In ce pri­veşte chestiunea confirmărei alegerei „Keleti Értesítő“ anunţă, că a întrat într’o nouă fază. Se ştie că avocatul Ionescu şi tovarăşii săi, cari sunt a­­depţii partidului Burdia au trimis mi­tropolitului un memoriu prin care se aduc diverse acuzări noului episcop. Acum s’a încheiat însă pace între cele două partide. Episcopul Badescu şi-a luat obligaţiunea de a restabili pacea între partidele din districtul său bisericesc şi s’a declarat gata a in­terveni pentru găsirea unui „modus vivendi“ în conflictul dintre guvern şi biserica română. Cu chipul acesta au fost înlăturate piedicile pentru con­firmarea alegerei. “ Conferenţa episcopilor uniţi dela Blaj s’a ocupat cum aflăm ulterior, şi cu idea, cum s’ar putea înfiinţa un fond de aju­­toare pentru şcoalele poporale cari nu vor obţine dela stat întregirea salarului învă­ţător­esc. „ Aşteptăm şi cerem amănunte asupra hotărârilor luate. Conferenţa s-a mai ocu­pat şi cu alte chestii ale învăţământului poporal, să­­ caute corpul îngropat în gunoiu la poartă. Dimineaţa află corpul tovarăşului întocmai cum îi spusese el în vis, şi ceru pedepsirea ucigaşului. Un alt caz, asemenea acestuia, ni-i povesteşte Flamarion, în »L’inconnu«, p. 512 după declaraţiunea unui magistrat publicată în »Revue des revues«, 15 Sept. 1895. Magistratul înoptase într’o pădure, şi poposi la o crâşmă singuratică, unde i se dete, după masă, o odaie retrasă, în eta­jul de sus, cu două uşi. Ingrijat de vre­o primejdie, el cercetă cu deamănuntul să­răcăcioasa odaie înainte de a se culca; puse o masă în uşă, ca să facă sgomot deschizând-o cineva, hi som i se păru, că cineva deschide uşa şi împinge masa, şi că vede o lirupă aprinsă. Sări repede din aşternut şi întreabă: cine e ? Nici un răs­puns. Linişte şi întuneric. După vre­o două oare adormi iarăşi. In somn vâzu odaia şi patul, în care dormea, el seu altul, nu­­şi da samă Văzu uşa deschizându-se; şi birtaşul, de o statură herculeană, cu faţa de criminal, întră cu un cuţit mare în mână. înapoia lui, pe prag, sta femeia sa, sprenţuroasă şi apropiindu-se ca un lup de pat, înfipse cuţitul în inima celui ce do­arm­ea. Apoi luară amândoi cadavrul, unul de cap, altul de picioare, îl coborâră pe scară şi îl îngropară în gunoiul din curte. Ca un curios amănunt, crâşmariul, coborându-se pe scară, ţinea inelul lanter­nei între dinţi. Călătoriul se deşteaptă din acest vis plin de spaimă şi de sudori. Era acum ziuă. Eşi repede din aceea crâşmă ca dintr’un iad, şi plecă la drum, respirând aerul liniştit şi plin de mirosul brazilor acelui romantic ţinut. Era în August. După trei ani ceti într’un jurnal, că locuitorii ţinutului, unde se află birtul în care el a­­vusese înfricoşatul vis, sunt alarmaţi de dispariţiunea advocatului V. A. care a plecat, în munte şi nu s’a mai întors. S’a aflat, după câteva zile, că advocatul înop­tase la crâşma amintită. Crâşmariul, cu­noscut ca om rău şi bănuit, fu arestat împreună cu femeea sa. Magistratul, adu­­cându-şi aminte de visul său, se interesă de afacere, plecă la oraş, şi nimeri în ca­binetul unui coleg al său, al judecătorului de intracţie, tocmai când acesta lua inte­rogatoriul femeii crâşmarului. Văzând că aceasta neagă faptul, magistratul ii des­făşură toate amănuntele crimei, cum le văzuse în vis. Femeia, uimită că are îna­intea sa un martor, care a văzut tot, nu mai zise nim­ic. Venind la rândul său crâş-I mariul, şi auzind dela judecătoriul de in- I strucţie povestirea crimei sale, întocmai cum s’a întâmplat, s’a crezut trădat de femeia sa şi a ieşit înjurându-o şi amenin­­ţându-o. Lincolln, prezidentul Statelor-unite, visă în noaptea zilei, în care fu asasinat, că se coborea pe trepte şi vedea păreţii înveliţi în negru, iar jos se plimbau nişte valeţi îmbrăcaţi în livrele de doliu, întrebând, ce s’a întâmplat, i s’a răspuns că prezidentul a fost ucis cu revolverul la operă. Se deşteaptă repede şi emoţionat. Dar, în contra rugărilor soţiei sale, în seara acelei zile s-a dus la operă, unde a fost împuşcat cu revolverul. Aceste visuri prevestitoare foarte nu­meroase, în toate timpurile au dat naştere credinţei celor vechi, că fiecare om are demonul sau geniul său, care-i vesteşte relele de cari are să se păzească La creş­tini acest demon a devenit îngerul păzi­tor; iar vorba demon, numele spiritelor, cari ţineau locul între zei şi oameni, nu­mite la Romani genii, au luat înţelesul opus de servitori ai Satanei, de diavoli. I Paracelsus ne spune că în evul mediu a­­tari fenomene se atribuiau spiritelor as­trale; în veacul al 17 şi al 18 ele erau a­­tribuite spiritelor vitale. Presimţirea. — Uneori, când visul teorematic, prevestitor de vreun rău sau vreo nenorocire, n’a reuşit a trece un vis alegoric al somnului mai uşor; rămâne la deşteptare numai impresiunea celor văzute în vis, cum mărturisea o somnambulă, care în somnul său magnetic, văzând ceva întristător, adause că în ziua următoare are să fie toată ziua tristă şi îngrijată, fără să ştie pentru ce. Aceasta e ceea ce numim presimţire Ea se deşteaptă uneori numai în apropierea momentelor, când au să se întâmple relele văzute în visul teorematic, când d.­e c­are să se cufunde corabia sau vaporul, în care avem să ne urcăm, sau să sară în aer turnul, de care ne apropiem. Aceasta se explică aşa, că din visul teorematic a rămas numai slaba reminiscenţă, a cărei urmă se reîmpros­­petează la impresiunea lucrurilor văzute în vis. De această natură era domeniul lui Socrate, acel glas lăuntric care-l opria de câte ori era să întreprindă ceva nefavo­rabil, înse totdeauna desfătuindu-l, nici­odată îndemnându-l. GAZETA TRANSILVANIEI. Andrassy a căutat mulțumirea parti-­ dului naţionalist — scrie ziarul lui Milan­­ Hodza — şi a chemat spre acest scop la ■ sine pe deputaţii naţionalişti, învitându-i să între în careva partid coaliţionist. In­tre aceştia însă nu s’a găsit nici un tră­dător, spune mai departe acelaş ziar. Am dori lămuriri, cine au fost cei che­maţi ! ? »A­kotiaany« dă loc fără rezerve unui articol în fruntea ziarului, din care tran­spiră oarecari simpatii faţă de dreptatea bisericilor româneşti, în conflictul cu Ap­­ponyi, îşi teme poate abonaţii. Medicii Colli după cum i­ se scrie »Tribunei« din Arad, au pus la cale cel mai aspru boicot în contra doctorului Kurka, singurul medic ceh care a luat parte la congresul din Budapesta, numai ca să nu-şi piardă taxa de înscriere plă­tită înainte. Decanul facultăţii de medicină din Praga l-a Invitat »să-şi spună părerea­ asupra purtării lui. Societatea medicilor va lua de sigur o hotărâre în cauza asta! — In urma hotărârei noi, ca la viitoarele congrese numai naţiunile cari au statul lor, să aibă secţii separate, s’au indignat nespus şi medicii poloni, şi s’au declarat solidari cu ceilalţi slavi. Ce spune „Unirea“ despre ordonanţa lui Apponyi. După o lungă­ tăcere, care însă la un ziar nebănuit în cele naţionale, nu a fost prea de tot surprinzătoare nici acum, oficiosul Mitropoliei unite dă acest comunicat. Conferenţa episcopească din Blaj ţinută în zilele 6 şi 7 Septem­vrie s-a ocupat de ordinul ministeriu­­lui de culte şi instrucţiune publică referitor la limba de catehisare în şcoalele elementare de stat şi a ho­tărât, că persistă pe lângă cele des­făşurate în memoriul înaintat minis­­teriului de culte în anul 1906,*) în care s’a cerut respectarea dreptului garantat bisericii şi in legile statului, de a dispune liber în tot ce priveşte catehisarea elevilor de la toate institu­tele de învăţământ de orice catego­rie. Memorialul acesta e publicat în nr. 51—1908 al „Unirii“. Astfel deci conflictul e declarat şi suntem în ajunul unei lupte, a cărei sfâr­şit nu se poate prevedea. La ce ne putem aştepta ? Guvernul ameninţă cu sistarea con­­gruei preoţeşti la toţi preoţii. Şi nu e im­posibil, ca guvernul să-şi ducă în­deplinire ameninţarea sa. Va fi aceasta o grea încercare pen­tru biserică. Dar ori­cât ar fi ea de grea, biserica nu poate să facă altceva, decât să steie neclătită pe lângă punctul său de vedere. Preoţii vor simţi lovitura, ce li­ se dă, vor mânca pânea amară a mizeriei, dar nu vor fi necredincioşi bisericei şi vor as­culta de glasul arhiereilor. Iar arhiereii vor merge înainte în fruntea oastei, ştiind, că recunoştinţa fiilor îi urmează şi că dacă s’ar pune în conflict cu sentimentul ob­ştesc, însaş biserica ar suferi şi s’ar pri­mejdui. Prospectul, ce ni­ se deschide, este deci întunecat şi trist. Cu toate acestea nu ne este iertat să desperăm, nici să capitulăm. Dreptatea este pe partea bisericii şi dreptatea în urmă tot va trebui să în­vingă. Vor fi jertfe de sigur, arhiereii vor avea zile grele şi cu ei clerul întreg. Datorinţa obştei este a sări în ajuto­rul preoţilor şi a arhiereilor... Cum ştiu lupta si de neamuri pentru li­rga lor? Corespondentul »Tribunei« din Serajevo scrie: Cetesc că preotul Dr. Nicolae Brânzeu din Petroşeni a publicat în ziarul clericalismului şovinist »Alkot­mány« un articol în care apăra ordonanţa ministrului Apponyi. Ca să piară odată pentru totdeauna acest soiu de »doctori«, cari vreau să locuească ranele neamului nostru împotriva voinţei poporului, vă scriu cum a curăţit neamul sârbesc din Bosnia şi Herţegovina uscăturile sale. Se ştie că în anul 1897 s’a amestecat guver­nul Bosniei în trebile bisericeşti ale Sâr­bilor din Bosnia şi Herţegovina. Poporul sârbesc a sărit imediat întru apărarea bi­sericei şi a boicotat pe toţi preoţii cari au ţinut cu guvernul. Poporul nu s’a mai dus, vreme de nouă ani la biserică; nu şi-a botezat copiii şi şi a înmormântat morţii fără preot. Starea aceasta a adunat atât de strâns poporul sârbesc la­olaltă, încât după nouă ani de luptă (în anul 1906) guvernul a trebuit să cedeze şi a dat autonomie bisericească Sârbilor. Lup­tele acestea au avut ca urmare organi­zarea politică a Sârbilor din ţările amin­tite. Pe acele timpuri, oamenii cu avere, se duceau departe, pe la sate şi mănăs­tiri, unde era câte un popă care ţine cu poporul. Numai ăstor preoţi se spovedeau­­ şi numai slujba ăstora o ascultau. Toate celelalte biserici rămâneau goale în Du­­­­mineci şi sărbători. La gimnaziul maghiar din Orăştie s’au înscris ăst an 292 studenţi, faţă de 300 din anul trecut. Având în vedere că anul trecut între cele 300 erau 76 Români, lipsa Românilor nu a scăzut decât cu 8 numărul total al elevilor. Şi între cei 292 de acum, să află în­scrişi 10 Români, primiţi cu condiţia că se va aplana cumva pricina cu religia. * Comunicatul este însoţit, în articol prim, de aceste rânduri, Comunicatul, ce-l publicăm la alt loc al foii noastre, pe cât e de laconic, pe atât e de cuprinzător. El ne descopere o realitate, înaintea căreia nu mai putem închide ochii. Și a­­ceasta realitate e, că biserica noastră a ajuns în conflict cu guvernul... ...E eschisă posibilitatea, ca biserica să cedeze. Dar oare ceda-va guvernul ? După cum merg lucrurile, după spi­ritul, care domnește la politicianii noştri, abia credem că guvernul să cedeze. *) In numărul de mâne vom publica și noi acest memoriu. — N. R. G. Nr. 188 — m-9 Auzim că unii elevi, pentru a rămânea aci, ar fi adus declaraţia de la părinţii lor, că îi lasă să înveţe religia la reformaţi... ceea ce e deopotrivă cu părăsirea credinţei părinţilor lor. (Sunt copii de funcţionari de la aşezăminte de stat, cari şi aşa ai lor erau.) Foaia maghiară din loc află că punctul de vedere al părinţilor români, de a nu lăsa copiii să înveţe religia ungu­reşte, e o »forţare« (situ’re) necuminte, pe lângă care »caravana« trece înainte !.. . (»Lib.«) O nouă încercare de a împăca pe Cehi şi Nemţi. Cunoscutul conte Sternberg propune cu privire la recentele scandaluri naţionaliste întâmplate la Viena şi împre­jurimi, ca Viena şi cu împrejurimele sale să se încorporeze restului ţărilor austriace, cum au făcut Statele­ Unite americane cu Washington. In felul acesta se va putea garanta egala îndreptăţire a tuturor lim­bilor prin o lege ad-hoc. Sternberg va propune un proiect de lege în acest sens în Reichsrat. va interview cu un episcop român. Un redactor al ziarului „Keleti Értesítő“ a avut o convorbire cu un membru al episcopiei ro­mâne, care i-a făcut următoarele declaraţiuni: »Trebue să protestăm mai întâiu contra acelei aserţiuni de rea credinţă că biserica română se opune învăţământului limbei maghiare. Biserica greco-orientală a luat cele mai întinse măsuri spre a putea pune în vigoare dispoziţiunile nouei legi a învăţământului, prin care se urmăreşte pre­darea şi învăţarea limbei maghiare. Aproa­pe toate comunităţile au cerut un ajutor bănesc de la stat, spre a completa lefurile învăţătorilor. In şcoalele noastre confesio­nale s’a deschis învăţământului limbei ma­ghiare un teren larg, lucru despre care mi­nistrul cultelor are perfectă cunoştinţă. »In ce priveşte ultimul ordin al mi­nistrului cultelor, el este lipsit de orice bază legală. învăţământul religiei s’a pre­dat până acum în limba liturgică, cu toate că limba de predare a şcoalelor respecti­ve era cea maghiară. Biserica română a con­siderat ordinul ministrului Apponyi ca un atac îndreptat împotriva autonomiei bise­ricei şi a protestat la guvern contra ace­stei măsuri. Situaţia s’a agravat şi mai mult prin faptul că guvernul nici n’a ră­spuns la adresa metropolitului nostru. »Punctul de vedere al bisericei ro­mâne e tot atât de legal pe cât e de lă­murit. Învăţământul religiei e o chestiune internă a bisericei, precum este predica, confirmaţiunea sau alte acte religioase. Scopul principal al învăţământului popu­lar e de a creşte cetăţeni cinstiţi, patrioţi, morali şi silitori. La acest rezultat nu vom ajunge decât cu ajutorul învăţătorilor de religie, religia însă numai în l­i­mba ma­ternă se poate preda cu succes. Legea din 1868 se bazează pe acelaşi principiu. Mi­nistrul Apponyi se referă la primul para­graf al acestei legi, care stabileşte limba de predare în şcoalele elementare ale sta­tului, însă numai în privinţa acelor obiecte, cari sunt supuse controlului ministeriului. »Ministrul nu e în drept de a retrage subvenţiunea ce ni se dă sub numirea de »congrua«, căci aceasta nu este o p­ată pentru predarea învăţământului religiei, ci o completare a loturilor învăţătorilor şi preoţilor, fixată prin legislatură. In caz dacă ministrul totuşi ne va detrage con­grua, biserica va intenta statului un­­ procesa.

Next