Gazeta Transilvaniei, decembrie 1909 (Anul 72, nr. 259-283)

1909-12-01 / nr. 259

Pagina 2. Deputat al Sibiiului a fost ales Dr. Guido Gündisch, cu unanimitate. Friedjung c­a coaliţia sârbo-croată. Vineri dimineaţa s-a început la cur­tea cu juraţi din Viena, judecarea de ca­lomnie prin pressă, intentat istoricului Dr. Heinrich Friedjung şi ziaristului Ambros, redactorul responzabil al ziarului »Reichs­post«, de către 50 deputaţi din dieta croată. Acuzaţii ar fi învinuit pe reclamanţi că ar fi stat în legătură de trădare cu Serbia şi că ar fi primit mită. In cursul procesului se fac destăinuiri senzaţionale şi despre politicianii maghiari. Acuzatul Ambros declară că deşi nu este autorul articolelor încriminate, îşi ia, totuşi, răspunderea lor şi că va stabili ve­ritatea lor. D-rul Friedjung declară că susţine cele arătate în articolele sale şi că are şi astăzi aceeaşi părere, dar că n-a vorbit despre trădare ci despre unele »relaţiuni neloiale«. D-rul Friedjung arată alianţa dintre coaliţia ungară, pe când era în opoziţie, cu coaliţia croato-sârbă şi cum coaliţia croato-sârbă a fost ajutată de opoziţie pentru a reuşi în alegerile pentru dietă. „La 4 iulie 1906, spune acuzatul, au sosit mai mulţi membrii ai partidului inde­pendent la Semendria, unde pe teritoriul sârbesc s-au întrunit cu Croaţii şi Sârbii, proclamând războiu contra monarhiei habs­­burgice, războiu prin fapte şi arme. In mo­mentul când entusiasmul ajunsese la paro­xism, s-a intonat imnul lui­ Kossuth, s-a încrucişat o sabie sârbească cu una un­gară şi s-a ridicat un drapel ungar pe care se aflau zugrăviţi un ungur şi un Sârb ce-şi întind mâna. Oratorii acestei în­truniri au fost deputaţii unguri, cari au declarat că bosnia şi Herţegovina sunt provincii sârbeşti. Deputaţii unguri au fost purtaţi de bărbi pe umeri şi aclamaţi. Mai târziu când Kossuth a venit la putere, şovinismul maghiar a triumfat şi o ruptură s-a produs intre coaliţia ungară şi cea croato-sârbă. In acest timp era ne­linişte în monarhie. In Serbia se născu speranţa că ar fi momentul de a se pro­fita de slăbiciunea monarhiei şi a se pu­ne vina pe Bosnia şi Herţegovina. In ac­est scop se răspândi svonul în serbia că în Ungaria a izbucnit războiul civil şi că Ma­ghiarii pornesc lupta în contra Coroanei. S-au luat însă măsuri severe în monarhie şi liniştea a fost restabilită. * Politicianii sârbi au continuat însă agitaţia, condusă în primul rând de guvern, prin secţia de propagandă în capul căreia se află Spulaiikovici. Această secţie avea reprezentanţi pre­­văzuţi cu bani la Agram, Sarajevo, Sofia şi Bucureşti. Pentru că statul nu putea însă să-şi­­ ia răspunderea agitaţiilor de pretutindeni, au luat parte la această mişcare şi socie­tăţi, între care rolul principal l-a avut Slovenski­ Jug. Dr-ul Friedjung prezintă apoi o se­rie de documente în original sau fotografii. , Prezintă un compt al societăţii Slovenski Jug, din care reiese că deputatul croat Franz Supilo a primit în 1907 din ordinul ministerului de externe sârb suma de 5000 lei în 4 rate, iar doi studenţi muntene­greni au primit 1,4000 lei. Aceşti studenţi au fost acuzaţi ca complici în afacerea bombelor din Muntenegru.­­ Şi alte do­cumente. Dintr-un alt document, copia proto­colului direcţiei centrale a societăţei »Slo­venski Jug« dela 29 Iulie 1908, reese că s-au dat 3000 lei deputatului Supilo, 5000 redacţiei ziarului »Libobran« şi 3000 zia­ristului Budisavlievici. Se menţionează că aceste sume li­ se dau pentru meritele lor în cauza serbismului. * E caracteristic faptul cum ziarele din Belgrad vorbesc de mulţi politiciani un­guri ca de nişte pensionari ai fondului de rezervă al regatului sârb. Intr-un raport al şefului de secţie Spalat­kovici, către ministru Pasici se po­vesteşte cum deputaţii croaţi Supilo, Pri­­hicevici, Duşkan şi Lukin­ici, s-au adresat guvernului sârb pentru bani şi cum după lungi tratative cu Spalaikovici, Fribicevici a isbutit să primească suma de 12 mii lei La 4 Maiu 1908, »Slovenski Jug« a ţinut o şedinţă la care a luat parte şi ge­neralul în activitate Ştefanovici, preşedin­tele comitetelor macedonene. Generalul a fost întrebat dacă nu are la dispoziţie bande pentru Bosnia. Aceasta s-a petrecut cu o jumătate de an înaintea anexărei Bosniei. Milovanovici a fost însă contra unui asemenea pas, din cauză că forţele erau ocupate în Macedonia, unde luptele dintre Sârbi, Bulgari şi Greci erau în furia lor. Când a isbucnit apoi revoluţia tine­rilor turci şi s-a restabilit ordinea în Ma­cedonia, bandele au devenit libere şi erau destinate pentru Austro-Ungaria. In acest timp s-a stabilit o înţelegere între »Slovenski Jug« şi comitetul tine­rilor turci, conform căreia urmau să fie prevăzuţi cu arme şi revoltaţi contra Aus­­tro-Ungariei atât creştinii cât şi musul­manii din Bosnia şi Herţegovina. Asupra acestora raportează preşedintele societăţii »Slovenski Jug« prin protocolul dela 21 August 1908. Odată cu sosirea primei ştiri asupra anexărei la Belgrad a sosit şi o telegramă a cons­autului general sârb din Budapesta, adresată societăţei »Slovenski Jug«, în ur­mătorii termini : »Cu durere vă comunic că am primit manifestul imperial cu privire la încorpo­rarea Bosniei si Herţegovinei la monarchia austro ungară. Preşedintele societăţii »Slovenski Jug« convoacă imediat o şedinţă in care declară ca in vederea aces­ei ştiri şedinţa nu va decide de­cât măsurile d­e urgenţă ce nu trebuesc amanate. In protocol a­­ceste măsuri ce nu trebuesc amânate sună astfel: »Să avizăm imedia pe amicii no­­ştrii Supilo, Medacovici,­­pre şedintele die­tei croate­ şi pe conducători sârbi din Bosnia«. Guvernul sârb a comunicat atunci direcţiei cent­ale »Slovensk­ Juga că îi iasă mana liberă pentru în­de­mnarea la re­zistenţă prin arme a populaţiei nemulţu­mite din Bosnia şi Herţegovina. In urma a­cestei înştiinţări »Slovenski Jug« a ho­tărât să ceară guvernului să pue la dis­poziţia direcţiei ce­ntrale bombele necesare, otrava pentru otrăvirea apelor şi cel puţin 1000 de arme!! Membrii coaliţiei croate­­sârbe au fost apoi invitaţi ca in interesul serbismului ’să proclame revolta generală. In acest scop li­ se pune la dispoziţie tot ce vor cere ! !.... Istoricul Friedjung se ocupă apoi cu acţiunea pentru stabilirea unei înţelegeri între Serbia şi Muntenegru, zădărnicită acum un an din cauză, că »Slovenski Jug« organizase un complot în contra prinţului Nichita. Azi e lucru stabilit că bomba găsită la 21 Octomvrie 1907, şi care era desti­nată pentru un atentat contra prinţului Nichita, fusese adusă de un complice al societăţei »Slovenski Jug«. Promotorul acestui complot a fost Liubomir Davidovici, actualul ministru de interne. Acesta a ridicat drept, scuză că a lucrat din însărcinarea prinţului moşte­nitor, insultat. Şi se ştie doar că prinţul George e nepotul prinţului Nichita. »Slo­venski Jugo voia să scape cu orice preţ de prinţul Nichita. ••­ D-nul Friedjung povesteşte apoi că coaliţia croato-sârbă, fără a respinge cu indignare propunerea Serbiei de a provoca revoluţia, a dat un răspuns evasiv. Mai târziu d-rul Medacovici cerând 6000 lei în scopul procesului de înaltă trădare din Agrara, a fost respins. Friedjung a încheiat că după părerea sa deputaţii coaliţiei croato-sârbe nu sunt trădători de patrie ci excroci politici. Ex­presia e aspră ce-i dreptul, dar vrea să facă o deosebire între Supilo şi tovarăşii săi şi cordele Andrussy semer, care a. în­ceput şi el prin tradare de patrie şi a a­­­juns apoi consilier intim al împăratului. lor«. In zilnicele noastre plimbări prin li-­­ vada şi prin pădurea învecinată discutam­­ mai mult amândoi chestia română din I toate punctele de vedere: din punct eco­­nomic, politic, religios, moral, în fine cul- i tural. Aci am avut ocazie să admir scân­­teietoarea lui inteligenţă, înaltele lui gân-­­ diri şi aspiraţiuni naţionale, vastele lui cu- I noştinţe închegate cu o experienţă mare­­ de oameni şi de fapte, nobilele lui senti-­­ mente şi neobositele tendinţe cătră idea- j­­urile omenirii: cătră bine, cătră drept şi­­ cuviincios, cătră frumos şi adevăr. Iubirea­­ lui de Dumnezeu, de neam, de limbă, de rege, entuziasmul lui pentru progresul ge­neral al neamului românesc, pe toate te­renurile, nu cunoştea margini. Nu l’am au­zit nici-odată vorbind sau criticând pe fraţii români ortodocşi, dar nici că făcea el această deosebire. Adese ne pomeneam că face apoteoza cutărei calităţi naţionale şi biciueşte fără­­cruţare cutare scădere ro­mânească , ca indeferentismul neînţeles al multora pretinşi culţi pentru interesele generale ale neamului, ca fanfaronada con­damnabilă a altora. In societatea damelor, la masa co­mună sau la plimbare, vecinie căuta prin­­tr-un limbaj dulce, şăgalnic, dar vecinie ri­guros cuviincios, a le îndrepta luarea aminte asupra educaţiei, a obiceiurilor, a datinelor şi a portului românesc ; gospo­dara, cruţarea şi simplitatea le recomanda­u cu căldură... Bunea era învăţătorul cel în­văţat ; Bunea era povâţuitorul cel înţelept; Bunea era »gura de aur«, dar şi mândria societăţii româneşti ca în tot locul «şa şi în Basna. Aşa l-am cunoscut la Basna. Din acest traiu comun, când aceeaşi gândeam, aceeaşi simţiam, aceeaş vorbiam şi făp­­tuiam, fireşte că s-a pus temelia unei prie­tenii intime între noi. Când să ne despăr­ţim de la Basna, ni a propus şi cu bucu­rie am primit cu­ soţia mea, să călătorim împreună la Blaj, unde am stat două zile, după care apoi ne-am văzut de drum spre Rodna-vechie, istorica, din creerii Carpaţi­­lor nord-estici transilvăneni, unde ni­ era ţinta călătoriei. La despărţire luasem înţelegere ca la anul să ne revedem la Basna, unde se hotărâse şi dânsul să meargă cu famili­a nepoată-sa cu copiii, căci soţul acesteia, d-l Domşa, fiind suferind, petrecea verile la un sanator în Davos... In vara trecută noi din Bucureşti am ajuns mai degrabă la Basna, decât Bunea de la Blaj. Inştiinţându-l despre sosirea noa­stră şi reamintindu-i despre înţelegerea din vara trecută, iată cum îmi scria între altele: »Prea Stimate Prietine ! Foarte m-am bucurat de preţioasa scrisoare din 12 a­­. c. din care avui fericirea să aflu că aţi sosit la Basna. Tocmai în ziua Sf. Apostoli Pe­tru şi Pavel scrisesem şi eu la Direcţiu­nea băilor, să-mi rezerveze o chilie bună, cău aşi dori ca încă în săptămâna curentă să merg la cură, singur, căci că senii mei de astă-dată nu mă pot însoţi... Cât ce voiu primi înştiinţare dela Direcţiunea băi­lor că chilia pe cutare zi stă la dispoziţie, eu voiu face tot posibilul ca s-o iau în pose­iune pe 2—3 săptămâni, căci rai-am obţinut concediul. »De nu-ţi face incomodare, Te rog, ca trecând pe la cancelarie, să argitezi răspuns la scrisoarea mea. Abia aştept să ne putem întâlni să mai petrecem căte­va zile împreună. Până atunci să binevoieşti a împărtăşi Prea stimatei D-Tale Doamne închinăciuni respectuoase de la mine şi de la ai mei... Te îmbrăţişez cu dragoste frăţească umilit frate în Chr. : Dr. Aug. Bunea.« Fireşte că în două zile i-am esuperat o odaie bună chiar alăturea de a noastră. Astfel în vara aceasta am trăit cu acel om ideal, aş putea zice în familie, timp de 17—18 zile. Trebue să recunosc în conştiinţă că nu ni-a dat nici­odată ocazie, nici cu o vorbă măcar, să-i descoperim vre­o scă­dere, nici fizică, nici sufletească, deşi sti­mata mea soţie are un prea fin simţ de observare şi o judecată ageră, cum ştiu şi unii onoraţi domni din Blaj şi jur. In Bu­nea n-am putut descoperi decât calităţi, virtuţi, şi încă »pleuituţindea virtuţilor omeneşti. Integer vitae scelerique purus« cum prea bine­­ a caracterizat d-l V. Gol­­diş, deputat, în avantajul d-sare cuvânt, rostit pe marginea mord­ântului aceluia care, cu drept cuvânt putea să rostească despre sine : Non omnis moriar !... De aceea inch­ei­u şi eu aceste amin­tiri, aduse aci, în public, drept prinos de admiraţie şi de vecinice regrete pentru prea timpuria depărtare de corpul nostru naţional al acestui ales om, zic încheiu tot cu d-l Goldiş: »Rămas bun, învăţătorule prea învăţate, rămas bun prea stimate Prietine; rămas bun suflet îngeresc; ră­mas bun nemuritorule!« Pământul sfânt, de acolo, din preajma »Câmpului Liber­tăţii« îngrăşat cu sânge de eroi, să-ţi odih­nească rămăşiţele pământeşti, obosite de atâta amar de muncă , iar sublimul Crea­tor să-ţi încoroneze spiritul curat cu au­reola nemuririi, răsplata aleşilor săi­­! Roaga-te la Dumnezeu, pentru nea­mul nostru atât de năcăjit, pe care atâta l-ai iubit, roagă-te, să-i scape de nevoi, să-l mântuiască de cel rău! Ave! La re­vedere !... Profesor V. Gr. Borgovan. ii A Z .8 r A T R A N 8 1 L V A N I B I. M N Iorga despre alianţa cu Austria şi despre noi­ — In Cameră — Dăm textul autentic al părţii de vorbire, a­­mintită în numărul din urmă. De Austria s-a vorbit ca de restabi­­litoarea ordinii în România ; dar ce fel de alianţă este aceasta şi ce fel de prietenie este aceasta, care urmăreşte dificultăţile ce se pot ivi la noi şi care găseşte, că se poate să se facă azi cu România, se poate să se facă azi între Carpaţi şi Dunăre, ce vo­ie să facă în veacul al XVIII-lea cu boierii şi cu cărturarii de atunci ? Nu, d-lor, relele noastre le vom dre­ge noi, la streini nu vom face apel şi nu vom îngădui niciodată bunilor noştri a­­liaţi să se amestece aici, şi să facă ordine fie în interesul lor, fie în interesul unei clase care s-ar simţi jignite la noi în ţară. Şi a mai trecut vreme după această experienţă destul de interesantă, după in­tenţia care n-a fost desminţită de vecinii noştri, cari au lucrat mai târziu in acelaş­i sens, ca să adauge Bosnia şi Herţegovina: — la ce­ te întrebi ?, la Ungaria sau la Austria?, chestia rămâne încă nerezolvată căci dreptul nu e nici al uneia, nici al al­teia; dreptul e al rassei care locueşte a­­colo şi căreia i­ se datoreşte toată munca trecutului. Şi s-a dovedit atunci că Aus­tria, când este vorba de dreptul unei naţii, nu alege între duşmani şi prieteni, între aliaţi şi nealiaţi. Deci a trecut vremea şi noi am persistat în politica de prietenie cu vecinii de la apus, cu vec­inii europeni, moderni. Anul trecut, ţeara întreagă pro­testa contra alianţei cu dânşii. Veţi zice : cei ce nu înţelegeau! Dar erau persoane, cari sunt în măsură să înţeleagă şi dure­rea şi-o înţelege fie­care în­totdeauna, — alte lucruri poţi să nu le înţelegi, dar du­rerea ţi-o ştii de unde vine. S-a vorbit a­­nul trecut şi în cameră de caracterul prea strict şi prea zadarnic al acestei alianţa care seamănă cu o vasalitate, alianţă în care noi suntem cei târâţi şi întrebuinţaţi pentru scopuri ce nu sunt ale noastre. Se credea un moment, că în adresa din anul trecut o să fie o întorsătură de frază cu un anume înțeles. Adresa din a­­nul trecut a fost făcută de partidul sau gruparea pe care, în Moldova de sus o cuprinde momentan partidul liberal. Gruparea aceea crede să înghită par­tidul liberal acolo, partidul liberal crede să poată trăi alături de ea şi cu ajutorul acestei grupări. Este gruparea poporanistă care nu e naţionalistă, ci poporanistă, fără vre-o deosebire aşa de strictă de la o na­ţiune la alta. Ori­cum, fiind grupare nouă, oameni tineri, pretenţii mari (surâsuri), la adresa aceasta de anul trecut credeam că o să fie o indicaţie. N-a fost, ci dinpotrivă s-a observat, ca un fel de frică cum că şi în această lipsă de indicaţie s ar putea ascunde cine ştie ce tendinţe de a o da, şi şeful acestei grupări, colegul meu ca profesor de universitate, d. Stere, scria un articol ca să arate că aşa suntem lăsaţi de Dumnezeu pentru a merge cu ori­ce preţ totdeauna cu Austria, ceea ce înseam­nă , în urma Austriei. După aceea, când adresa s-a presentat unde trebue să se presinte, o indicaţie de sus, care poate părea tot aşa de puţin constituţională ca şi manifestul de politică internă din Martie 1907, a spus: politica României are tradi­ţii, tra­diţii cari nu trebuesc atinse cu nici un preţ, fiindcă altfel ne-am alege cu pa­guba. Pagubă avem insă şi astăzi, şi cu toate acestea am rămas cu vechile noa­stre legături de alianţă. Unde o avem? Unde voiţi, adecă şi aici. Când se va vota convenţia comerci­ală nouă, se va vedea mai bine această pagubă, dar mai ales paguba se vede din­colo. Veţi zice: ce are a face? Sunt Ro­mâni supuşi Austro-Ungariei. Austro-Un­garia îi are în seamă, ea-i îngrijeşte pă­rinteşte, noi n-avem dreptul să ne ames­tecăm, nici de la această tribună nu e voe să se vorbească de dânşii. Când se vor­beşte de politica externă, are d­r­stul să vorbească cineva de toţi factorii cari joacă un rol în politica externă. Nimeni nu cere nici cel mai tânăr dintre tineri, nici cel mai entusiast dintre entusiaști. necum un profesor de istorie, nimeni nu cere, deci, ca în mesagiu, sau în răspunsul la mesa­giu, să se spuie anume lucruri lămurit. Lucrurile acestea când se spun lămurit, au urmări. Nu suntem în măsură să tragem a­­ceste urmări. Când Victor Emanuel regele Sardiniei, a declarat in parlamentul din Turin că sunt suferinţi italiene, la cari inima unui rege nu poate să rămână ne­simţitoare, ştiţi ce a urmat peste câteva luni de zile. Nimeni nu zice să se facă aceasta, dar România este o aliată, se Nr. 259 —1909

Next