Gazeta Transilvaniei, iulie 1910 (Anul 73, nr. 141-161)

1910-07-01 / nr. 141

Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 141 / 1910 contra uneia sau alteia dintre naţio­­nalităţi, să invalideze acele ordonanţe cari vatămă drepturile naţionale ale cetăţenilor şi să prezinte în cel mai scurt timp proiecte şi pentru scoa­terea din vigoare a acelor dispoziţii de lege, cari, urmând politica greşită de până acum şi ţintind la unificare sub deviza unităţii naţionale, drept urmare a acestei tendinţi, au deştep­tat în inimile popoarelor nemaghiare ale ţării neîncredere faţă de stat. Majestate Imperială şi Regală Apostolică! Cu toate că, din căuşele arătate până aici, Camera aceasta nu poate fi privită ca expresia adevăratei vo­­inţi a popoarelor ţării, şi cu toate că — drept urmare a faptului aces­tuia — ar trebui să considerăm ca fiind terminate problemele acestei camere, după ce va fi inarticulat în lege votul universal intr’adevăr de­mocratic şi după ce va fi realizată adevărata egalitate de drept, noi totuşi nu ne putem reţinea să nu desvoltăm pe scurt concepţia noastră despre marile probleme de stat, pe cari Majestatea Voastră le-a înşirat în preaînaltul Mesagiu ca fiind între chestiile de resolvit. Noi dorim restabilirea stării le­gale, asigurarea echilibrului în eco­nomia statului şi întărirea creditului statului. Actualul sistem de imposite nu este nici drept, nici nu este po­trivit pentru aceasta, şi noi dorim ca sistemul de imposite să fie aşe­zat pe temelii nouă, aşa ca sarci­nile publice să se împartă mai just şi mai echitabil între cetăţenii sta­tului. Dorim să se valoreze princi­piul progresivitâţii în tot soiul de dări, şi dorim in primul rând re­forma dreaptă a dării de pământ, pe baza unui nou şi drept catastru. In interesul clasei muncitoare şi în­­ general în interesul cla­elor sociale mai sărace credem, că eşte cu drep­tate să se şteargă darea de consum a celor mai necesare alimente şi peste tot să se reformeze accisele şi impozitele indirecte, ca să se poată validita şi pe terenul acesta princi­piul drept al proporţionalităţii în purtarea sarcinelor. Credem că este neapărat de lipsă ca în locul mini­mului de existenţă aparent, prevă­zut în noile legi de impozite, să se introducă scutirea de sarcini a ade­văratului minim de existenţa nefal­­sificat, şi totodată să se asigure prin lege deplina scutire de dare a locuinţelor muncitorilor şi imposibi­litatea de a li­ se înstreina casele, în cari locuesc. O datorinţă care nu se mai poate amâna a acestei Camere este şi regularea pe calea legii a dărilor comunale, municipale, bise­riceşti şi şcolare în aşa fel, ca co­munele mai sărace să poată fi scu­tite de povara aproape insuportabilă a acestor imposite prin aceea că li­ se hotărăsc marginile maxime, până la cari pot ajunge. Şi mai cre­dem că faţă cu acestea este just ca să se inarticuleze iarăşi în lege da­rea de lux, care a fost ştearsă curând după ce s’a fost adus la dintâi. Primim cu satisfacţie omagială îngrijirea părintească a Majestăţii Voastre ca să se prefacă sistemul nos­tru administrativ după împrejurările şi cerinţele schimbate ale ţării, şi spe­răm că cu prilejul acestei transfor­mări, care se poate face numai ...pe baza principiului modern al autono­miei, ştergându-se instituţia învechită a virilismului şi dreptul de candidare care împiedecă manifestarea voinţei libere a cetăţenilor, că deci, cu ocazia aceasta vor fi luate în considerare justele pretenţiuni naţionale şi de limbă ale popoarelor nemaghiare din ţară conform poruncă principiului sin­gur adevărat, că fiecare popor să fie administrat în limba sa. Aceasta o aşteptăm şi când se vor aranja che­stiile, cari urmează să fie resolvite pe terenul justiţiei şi între cari înşi­răm regularea dreptului de întrunire, precum şi asigurarea mai intensă a libertăţii presei şi a libertăţii de a­­ vorbi. Dorim continuarea acţiunii de colonizare şi parcelare, pe lângă o aplicare justă şi echitabila, precum şi regularea ei dreaptă pe calea legii, pentru­ că iu deosebi pe terenul ace­sta guvernele de până acum au co­mis nedreptăţi strigătoare prin pro­ceduri unilaterale şi nejuste, intri cât­­ n-au împărtăşit de binefacerile aces­tei acţiuni popoarele nemaghiare ale ţării şi au sămânat ura între fiii,i di­­feritelor naţionalităţi din ţară. Noi vom găsi, că unul dintre scopurile de căpetenie ale oricărui proiect ce va prenunţa guvernul Ma­jestăţii Voastre, prin care se promo­vează interesele economice şi comer­ciale, desvoltarea industriei şi îmbu­nătăţirea situaţiei muncitorilor, este ca să se îndrepte condiţiile de train în ţară, fiindcă am considera de o nenorocire cu urmări incalculabile dacă, din causa condiţiilor insuporta­bile de traiu, nu s-ar putea împie­deca emigrările atât de număroase.­­ Dorim ca guvernul Majestăţii Voastre să prez­nte cât mai curând proiectele, prin cari să se asigure au­tonomia bisericii romano-catolice şi­­ autonomia bisericii româneşti greco­­catolice, cu desăvârşire independent una de alta, precum şi proiecte prin cari să se desvolte congrua preo­­ţimii. Tot atât de mult dorim însă ca drepturile asigurate prin lege de autonomie, ale celorlalte confesiuni, să tămăduiască rănile făcute autono­miei celorlalte biserici de guvernele de mai înainte. Dorim executarea §­XX din 1848, faţă de toate confesiunile ţării, pe baza principiului egalităţii de drept. Procedura de pănă acum, de a ajuta unele confesiuni cu sume mari şi de a refuza altora şi cel mai necesar ajutor, nu este izvorul bunei înţele­geri intre cetăţeni, ci al noilor amă­răciuni mari şi îndreptăţite, al neîn­crederii faţă de stat. Dezvoltarea instrucţiunii este şi o dorinţă arzătoare a inimilor noastre. Cel mai important interes al ţării este ca să se asigure fiecărui cetă­ţean progresul cultural. Din partea n­astră vom ajuta bucuros ca fiecare popor al ţării să se poată împărtăşi de binefacerile culturii lui naţionale, să fie crescut în ea şi s-o poată cul­tiva cu deplină libertate, deoarece numai popoarele bogate şi culte pot fi razim sigur al tronl­ui şi patriei, iar cultură adevărată nu se poate face decât prin educaţie morala-reli­­gioasă în limba proprie. Afară de aranjarea chestiei băn­ I­cii conform intereselor economice ale ţării, vedem şi recunoaştem ne­cesitatea dezvoltării armatei în aşa măsură şi direcţie, în­cât să cores­pundă problemei de a putea apăra siguranţa şi poziţia monarchiei. Toc­mai pentru aceasta dorim ca armata să fie scutită de lozincele, cari duc la rătăciri şi se rămâie o astfel de instituţie a statului, în care Majes­tatea Voastră face să simtă fie­care fiu al oricăruia dintre popoarele Majestăţii voastre, că religia lui, na­ţionalitatea şi limba lui maternă sunt luate în considerare în măsură egală pentru toţi. În interesul inten­sităţii instrucţiei militare, care este o problemă din ce in ce mai impor­tantă, ţinem că este necesară o or­ganizare a trupelor, în care instru­­irea flăcăilor să se poată face pretutindenea în limba lor maternă. In acelaş spirit aşteptăm să se facă şi noua procedură penală militară, şi atât din punct de vedere militar, cât şi de economie naţională, găsim­­ că nu se mai poate amâna în articu­­larea în lege a serviciului de 2 ani pusă în perspectivă de guvernele de mai înainte ale Majestăţii Voastre. Din înaltul mesaj al Maj. Voas­tre cu satisfacţie omagială am aflat despre aliaţii neschimbaţi ai monar­chiei şi despre raporturile de prie­tenie cu toate puterile, şi dorim ca înţelepciunea Majestăţii Voastre, forţa monarchiei şi puterea popoa­relor ei se statornicească bineface­rile păcii, care resultă din aceste relaţii amicale. Adânc mişcaţi ne amintim a 80-a aniversare a vieţii Majestăţii Voastre şi rugăm pe Atotputernicul ca, spre­­ bucuria tuturor popoarel­or Voastre,­ să dea cât mai mare strălucire şi , mulţumire lungului şir de ani, pe carii Vi-i dorim, în cari inima Voastră pă-­­ rintească va fi chemată să se îngri­jească din înălţimea tronului de fă­t­ricirea acestor popoare. Credincioşi neclintiţi ai patriei şi ai tronului, nădăjduim că veţi asculta dorinţele noastre juste, şi cerem bine­cuvântările Tatălui din ceruri asupra părinteştii stăpâniri a Majestăţi voastre. Rămânem ai Majestăţii Voastre Imperiale şi Regale Apostolice supuşi deputaţii camerei ungară croată­­slavonă şi dalm­ată. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Bine v-am găsit! Cuvânt de mulţămită, rostit de d-l prof. univ. Dr. Sextil Puşcăria, absolvent al gimnaziului din Braşov din anul 1895, la discursul de bineventare al d-lui director gimnazial V. Duifiu. Onorate d-le Director, In numele colegilor mei, cari au ter­minat studiile secundare acum 15 ani şi în numele celor ce le-au absolvit cu un deceniu în urmă, îmi iau voie a vă mul­ţumi pentru frumoasele cuvinte ce ne-aţi adresat. ’ Ne-am adunat aici spre a ne revedea şi spre a mai evoca odată zilele tinereţei fericite, petrecute ca studenţi în Braşov. Dar scopul întrunirei noastre nu se re­duce la atâta. Am dorit, înainte de toate, să vă arătăm D-Voastră, onor, d-le direc­tor şi onor, d-ni profesori, cât de strâns suntem legaţi de şcoala aceasta nouă tu­turor scumpă. Astăzi chiar, sfârşind un an şcolar, D-Voastră aţi trimis în lupta vieţii un rând de oameni, pe care i-aţi pregătit pen­tru ea în curs de 8 ani. In locul lor vor veni alţii şi iarăşi altă generaţie va lua după un an locul celei precedente. Un fel de migraţiune a popoarelor, care însă se deosebeşte de cea la care am căpătat întâia »secundă«. Căci noi n’am trecut ca acele cete istorice, pustiind numai — mo­nogramele şi inimile săgetate încrestate pe bănci sunt mărturia nevinovatelor ra­vagii lăsate în urma noastră — ci în su­fletul nostru trăieşte dorul nestins de a ne întoarce spre locurile de duioase amin­tiri, să revenim la vatra, care ne-a încăl­­z­t pe vremea când eram mai însetaţi de căldură. Intr’adevăr nu e aproape nici un gând pe care de atunci încoace l-am plăz­­muit în mintea noastră, să nu se lege de-a dreptul de gândurile născute mai în­­tâiu aici, nu e dor care să ne preocupe sufletul, fără să-şi aibă începutul în vre­mea când şedeam pe băncile acestei şcoli, şi toate aşezămintele şi idealurile pe care le urmărim acum cu maturitatea bărbă­ţiei, au încolţit în noi aici şi aici ne-au înflorat întâia dată fiinţa întreagă. In şcoala aceasta am cunoscut întâia oară fericito­­rul sentiment, care se rezumă în cuvântul »ştiu« şi şi mai fericitoarea sete de a afla mai mult, de a pătrunde mai adânc în problemele ştiinţei. Dar în afară de învă­ţătura primită din cărţi şi din lecţiuni, am învăţat şi alte. Am învăţat să ne iu­bim neamul, care ne-a născut — şi nu din orele de istorie, decât doar’ din reticen­ţele ei. Ci am început să căpătăm stima faţă de acest popor vrednic de ţărani, vă­zând pe colegii noştri îmbrăcaţi in cioa­reci, hrănindu-se cu o mână de mălaiu ce le-o lăsau părinţii săraci din Vinere în Vinere şi fiind cu toate astea cei dintâi in clasă, deşteptând o flacără de mândrie în ochii profesorilor ce-i scoteau fără te­mere la examen înaintea ori şi cui. Programele noastre de învăţământ nu cuprindeau astfel de lecţiuni, care ar fi fost menite să deştepte în elevii acestui gimnaziu admiraţia pentru eroii neamului lor, cunoaşterea celor ce l-au îndrumat în ceasuri de grea cumpănă. Şi prin urmare lipseşte şi îndemnul direct de a-i imita, dorinţa de­ a fi ca ei. Şi totuşi nici acest îndemn, nici această dorinţă n’au lipsit o clipă în piepturile noastre. De ce? O anec­dotă auzită de la bătrâni şi o amintire per­sonală o va arăta. Se spune că de mult, profesorul Oro­­ianu îşi ţinea lecţia sa de matematică. Un elev, flămând se vede, îşi scoase din traistă bucata sa de brânză invălită în gazetă, pregătindu-se să guste din ea. Profesorul îl vede, se apropie de el şi-i trage o sfântă de bătaie ca aceea. De ce credeţi că a răsplătit atât de crud greşala care nu e, de sigur, prea mare? Pentru că brânza era invălită în jurnalul românesc din Braşov. Profesorul, care ştia ce a însemnat în viaţa noastră bătrâna Gazetă de Transilvania, care a asistat însuşi la greutăţile pe care le-a întâmpinat Bariţiu susţinând-o, n’a putut lăsa nerăsplătită o profanare atât de mare: întrebuinţarea Gazetei spre a împacheta în ea brânză. Cu duioşie îmi aduc aminte de o scenă de pe la sfârşitul anului 1888. Pe coridoare era o mişcare neobicinuită; cu vocea domolită îşi şopteau toţi, că poetului Eminescu îi merge rău ; profesorul Panţu umbla cu o listă de subscripţie, la care contribuiam şi noi neprovocaţi cu cei câţi­va creiţari ce-i aveam de cheltuială. Ce puteam pricepe atuncea noi, nişte copii de II—12 ani din opera celui mai mare ge­niu al Românilor. Abia dacă în începutu­rile de lectură românească tresăriserăm ui­miţi de’armonia acelui vers, pe care-l ghi­ceam numai fiind al unui poet extraordi­nar de mare. Nimeni nu ne vorbise încă de el, dar atmosfera întreagă ce-o respi­ram era îmbibată de stima neţărmurită şi de admiraţia nerostită faţă de bărbaţii noştri mari. Ieşind din şcoală cu colegul Scurtu, am­ vorbit mult despre pierderea cea mare, ce aveam s-o îndurăm şi-mi a­­duc aminte ca azi, că în rugăciunea mea de seară am intercalat cuvintele: Dă, Doamne să mor eu, pentru ca să poată scăpă Mihail Em­nescu ! O frumoasă poezie populară ne po­vesteşte despre zidirea Mănăstirii de la Ar­geş. Manole era meşter vestit, dar cu toată iscusinţa sa nu-şi putea realiza gândul înalt de a înălţa Domnului un loc de în­ Camera. In şedinţa de Luni a came­rei a prezentat d-l Dr. T. Mihali proiec­tul de adresă al partidului naţionalităţilor la mesagiu. Adresa, cât şi discursul d-lui Mihali este — afară de programul econo­mic al partidului economilor — singurul cuvânt sincer şi real, ce s’a spus până acum în noua cameră asupra situaţiei ţă­rii. Adresa o dăm la foc de frunte în n­rul de azi. Au mai vorbit deputatul Preszly, care sprijineşte adresa la mesagiu a par­tidului rusihist, apoi Issekutz, cunoscutul armean din Ibaşfalău, în ton şovinist şi stând pe o bază de tot falsă. In chestie personală a luat cuvântul şi jidanul Far­kas Pál, care s’a simţit atins vezi Doamne, de declaraţia lui Mihali, care i a spus, că cartea lui scrisă despre noi e plină de minciuni. El între altele zice, că băncile româneşti esploatează pe ţăranul român, contra căreia protestează în deosebi de­putatul nostru Dr. St. G. Pop. In şedinţa de eri a vorbit Tisza des­pre chestia naţionalităţilor, din punctul de vedere al lui cunoscut. Satisfacţia pentru incidentul de la Py­ren. Agenţia Havas comunica, că vaporul român »împăratul Traian« a sosit la Pi­reu Duminecă. Căpitanul portului a venit pe bord să exprime în mod oficial regre­tele guvernului grec pentru incidentul cu­noscut. In urma ordinului guvernului grec, dezertorul român Clandates a fost dat în primire comandantului vaporului »împăratul Traian«. Estémé. Adunarea electorală a Me­xicului a ales din nou de prezident al re­­publicei pe Porfirio Dias, de viceprezident pe Corral. * * *

Next