Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1910 (Anul 73, nr. 240-263)

1910-11-02 / nr. 240

Pagina 2. Cercurile noastre competente se pot con­vinge, că şcoala germană din Budapesta, este numai un punct al acţiunei panger­­mane din Ungaria. Această acţiune pan­­germană decurge cu energie şi rezoluţi­­une.» B. H. apoi se plânge, că în cutare comună germanismul a ajuns la putere în scaunul şcolar. Intr’alt loc, d. e. Bise­rica albă, reprezentanţa comunală a decis, ca pe sigilul primăriei să se pună şi inscripţie germană. Alte comune şvăbeşti au introdus ca limbă oficioasă limba ger­mană, încât a trebuit să intervină comi­tatul şi să nimicească astfel de concluze. După aceia B. H. afirmă, că «scopul pan­­germanismului, în cuvinte scurte, este ca pe şvabii cei cu bune simţeminte ma­ghiare, să-i înstreineze de maghiarime şi să-i pregătească şi organizeze pentru ser­viciul marii politici mondiale germane. De altcum, tot spre acest scop îi pregă­teşte pangermanismul şi pe nemţii din Croaţia şi din Bosnia».... Şi pe coarda asta mai departe. Să vede că-i doare rău pe patrioţii, deşteptarea şvabilor, pe cari s’au fost dedat a-i privi ca pe un docil material de maghiarizare cu forţa. Alegerile în comitate. In unele părţi s’au isprăvit ale­gerile de membrii ai congregaţiani­­lor, şi pentru noi în parte nemulţu­mitor. Cauzele derutei noastre sunt aceleaşi, ca şi în trecut, anume pe lângă presiunea oficioasă, neintere­­sarea fruntaşilor, în urma careia alegerile ne-au aflat în unele părţi nepregătiţi şi neorganizaţi, iar de altă parte tradarea unor mizerabili şi seducerea alegătorilor. Sunt însă cercuri, unde frun­taşii şi alegătorii noştri s’au purtat brav şi au triumfat. Laudă lor! Rugăm pe fruntaşii şi alegătorii din cercurile, unde urmează a se face alegerea în zilele acestea, să fie la culmea chemării şi să voteze pentru candidaţii naţionali. Despre mişcarea electorală azi mai avem următoarele informaţii: In comit. Sibiiu. Alegerile pentru congregaţie se fac în comitatul Sibiiului în 24 Noemvrie n. 1910. Alegerea se începe dimineaţa la oarele 9 şi se termină în ziua aceea la oarele 4 d. a. Sunt de ales în cercul I electoral al Sibiiului 7 membri pe 6 ani, în cercul II opt membri pe 6 ani, în cer­cul III 7 membri pe 6 ani. In cercul I şi II al oraşului Sebeşul săsesc câte 4 mem­bri pe 6 ani şi în cercul pretorial al Sebeşului asemenea 4 membri pe 6 ani. In cercul Mercurei 6 membri, în al Să­­liştei 5 membri, în al Cristianului 4 mem­bri, în al Cisnădiei 5 membri, In al Slim­­nicului 5 membri, în cercul Guşteriţei 6 membri, in al Nocrihului 7 membri, toţi pe câte 6 ani, şi în cercul Bradului 5 membri pe 6 ani, un membru pe un an. * In vederea alegerilor s’au convocat membrii români ai congregaţiei la o con­­ferenţă, pe mâne, 15 Nov. c. Convocarea e următoarea: Membrii români ai adunării munici­pale sunt rugaţi a lua parte la conferenţaj ce se va ţinea Marţi, în 15 Noemvrie st. n. a. c. la oarele 10 a. m. în Casina ro­mână din Sibiiu, cu privire la alegerile municipale din luna curentă. Sibiiu, în 9 Noemvrie n. 1910. Dr. L. Borda, Dr. L. Lement­, secretar, prezident. * In comit, limp^ In comitatul Timişului alegerile con­­gregaționale s’au făcut în 10 Noemvrie c. In două cercuri, anume în c. Lipova şi Murani au triumfat Românii naţionalişti, pe când la Ciacova a căzut lista naţională. Iată ce se scrie din aceste cercuri: După o luptă energică, Românii din cercul Lipovei asociaţi cu Nemţii au isbu­­tit să înfrângă lista oficială şi să o scoată pe-a lor biruitoare. Au fost aleşi candida­ţii Românilor: dnii George Antonovits,pro­prietar, Florian Roxin, preot şi Dr. Aurel Halic, medic, afară de dânşii trei Nemţi. Lista oficială ungurească, a rămas în mi­noritate mare. Rezultatul alegerii, drept fruct al înţelegerii româno-germane, a fost primit cu însufleţire. Cercul Murani deşi majoritatea e ro­mânească, a fost până în prezent cuibul străinilor, neputând să fie ales nici când un român. La alegerea de acuma’s trei ani, am învins cu o majoritate de 2 voturi nu­mai cu un membru. De data aceasta însă am scos steagul la isbândă. Toţi trei can­didaţii români părintele Miron Moldovene­­scu, Dr. Traian Şincai, advocat din Vinga şi economul din Seceani au fost aleşi, cu o mare majoritate de o sută de voturi. Aşa ceva nu s-a întâmplat de când există acest cerc. Laudă li­ se cuvine bra­vilor conducători! Alegerea a fost condusă de sub-pro­­topretorul (renegatul român) Dr. Iuliu Czi­­riák, care nu mai putea sta nici pe scaun, văzând că lista oficioasă nu poate să în­vingă. In cercul Ciacovei, mulţumită trădării burdistului Gheorge Bre­ban care a încheiat învoeli secrete cu vicespanul din cercul nostru, lista candidaţilor naţioalişti a căzut l­­ la alegerile congregaţionale Candidaţii no-­­­ştrii au fost dd. Li Iuliu Coste, advocat şi Constantin Diminescu, proprietar. tori erau : poetul Alexandri, istoricul Ko­­gălniceanu şi ilustrul nostru Bariţiu**). Foaia »Bucovina« de pe acele t­i­­puri ajunge o revistă literară, care în­semna mişcările naţiei româneşti din toate părţile? Aici scrie: Aron Pumnul, George Bariţiu etc. Liniştindu-se vremile de beje­nie de la 48, între Români se ivesc zorile unei vieţi nouă. Unitatea sufletească se montează tot mai mult prin faptul, că băr­baţii cu carte din Ardeal pleacă în toate părţile locuite de Români­a unde ca pro­fesori li­ se încredinţează educaţia genera­ţiilor tinere. — Aron Pumnul de la Blaj merge la Cernăuţi, reorganizează învăţă­mântul limbei româneşti şi sădeşte în su­fletele elevilor dragostea de neam. Dela dânsul a primit marele Eminescu primele îndrumări de dragoste de neam. Tacit, Glodariu dela Braşov şi Cos­­muleiu dela Năsăud, se fac apostolii româ­nismului la fraţii îndepărtaţi din Macedo­nia punând temelia şcolilor româneşti din Bitolia. Din Bucovina vin profesori la li­ceul din Braşov, Ilasievici, Chelariu şi mult regretatul Porumbescu. Legăturile de negru ajung tot mai întinse , iar tradiţia conti­nuităţii unităţii noastre culturale îşi află expresia cea mai fericită în 1866 în de­cretul locotenenţiei domneşti din 22 April, prin care au fost numiţi membrii ai So­­cie­­ţii lite­rari — astăzi Academia Ro­mână — bărbaţi din toate ţările locuite de Români. Astfel : din Maramurăş dom­nii : Dr. I Hodoş şi A. Roman, din Tran­silvania T. Cipariu, G Muntean şi G. Ba­­riţiu; din Bănat: Mocsoni şi Babeş; din Basarab­a: A. Haydeu, cavalerul Stamate şi Strejescu; din Macedonia : Caragiani şi Cozacovici; din Bucovina: A. Hurmuzachi şi Ioan Sbiera***). Cu alcătuirea Acade­miei române în chipul arătat, s-a pecetluit pentru vecie unitatea noas­­ă culturală. De fapt de la anii 70 încoace în toate miş­cările culturale găsim reprezentanţi din toate ţările locuite de Români. Nuvelele lui Slavici, baladele lui­­ Coşbuc şi cân­­tecile poetului Goga, ca ş­i povestirile lui Agârbiceanu astăzi sunt bunul sufletesc comun a întregei obşte româneşti. — Emi­nescu, care a străbătut tot pământul lo­­cu­t de Români, este icoana unităţii noas­tre culturale. Scrisul lui, ca o evanghelie şi ca biblia lui Şerban Cantacuzino a uni­ficat granul literar şi a consolidat gândi­rea românească. Astăzi orice zăgaz meşteşugit nu este în stare să stăvilească gândirea românea­scă. Munca scriitorilor, ori de unde ar fi dânşi, este deopotrivă simţită şi înţeleasă la Sălişte ca şi la Bucureşti, Iaşi şi Cer­năuţi. Gândirea n-a avut, nu are şi nu va avea nicicând hotare, iar limba care îm­bracă această gândire, fiind dar dumne­­zeesc, putere omenească nu o poate răpi. Sărbătorile culturale ori unde s-ar da ele, găsesc răsunet în sufletul nostru. Pildă avem în sărbătorile centenarului marelui Șaguna, pildă avem în zilele noastre în comemorarea marelui povestaș Io­an Crean­gă și a savantului Titu Maiorescu, pildă avem în excursiile literare ale societăţii scriitorilor de dincolo. Astăzi ziaristica — pe care un mare gânditor o numeşte a patra putere în stat — este solia cea mai sigură a uni­tăţii noastre sufleteşti. — Ea ne pune în curent, cu toată mişcarea intelectuală a întregului neam. — Ea este mijlocitoarea graiului literar, care ca o telegrafie fără sârmă duce palpitaţiile româneşti până în straturile cele mai depărtate ale poporului românesc. Dacă afi­ urmărit cu atenţiune şirul conferenţei de astăzi, cred, că dovezile aduse v-a întărit în convingerea că in­tre Români totdeauna a fost unitate su­fletească. Şi dacă această unitate s-a afir­mat în secolele de iobăgie ale gând­rii, ea trebue să fie cu atât mai trează în veacul luminii şi al libertăţilor. Unitatea aceasta e un drept al nostru al tuturora, care îşi are obârşia în originea noastră comună şi în comunitatea graiului. Acest graiu e bu­nul nostru cel mai Scump Până când va dăinui limba dulce românească trebuie să existe şi legătura sufletească dintre noi — pentrucâ numai cu încetarea graiului încetează şi neamul. In D-voastra, iubiţi şi bravi Sălişteni, văd tot atâţi mijlocitori şi apostoli ai unităţii noastre culturale. Deştepţi şi muncitori, aplecaţi la negoţ şi industrie aveţi puterea de a cuceri. In ni­­zuinţele D-voastre, cutreerând tot pămân­tul locuit de Români, aveţi o sfântă da­­torinţă : acolo unde vă aşezaţi să duceţi cu d-voastră frumseţea graiului românesc, portul curat şi pitoresc şi să altuiţi în fraţii, cari vă primesc tot ce e bun, fru­mos şi adevărat, dar mai pre­sus de toate dragostea de neam. Astfel făcând, numele D-voastre va fi binecuvântat de tot neamul George Precup, prof. în Blaj. GAZETA TRANSILVANIE! Nr. 240.—1910 Procesul celor 32 de „agitatori“. (F­­­u­m .) D-l procuror vorbeşte de aţâţarea naţionalităţei române contra naţiunei ma­ghiare. Naţiunea maghiară, în nici un aliniat al­­-lui 172 btkv. nu obvine. Con­tra a ceva ce nu este, nici nu se poate agita. Naţionalitate maghiară există de sigur şi după §-ul amintit. Dar la ură contra acesteia n’am agitat, pentru­ că în cazul dat nici n’ar fi avut nici un scop. De altcum să fie convins d-l procuror şi despre aceia, că faţă de naţionalitatea ma­ghiară, în general ne-am arătat cu simpa­tie, şi că aceea ce nu ne place, este sis­temul politic, pe care îl reprezintă singu­ra clasă oligarhică maghiară, în interesul său propriu. Mai susţine d-l procuror în acuzăt că prin cântarea versului »Deşteaptă-te Române« şi afirmative prin cuvintele fo­losite, mulţimea a aţâţat pe mulţimea (a tömei a tömeget) la ură. Aceasta afirma­­ţiune este ridicata din punct de vedere juridic: să agiţi mulţimea la ură, prin fapte săvârşite de aceiaşi mulţime. Dar cum ar putea­­ cu putinţă aşa ceva? Atunci pofteşte, d-le procuror, şi târăie pe toţi cei 150 de inşi pe banca acuza­ţilor«... Acuza d-lui procuror s’a făcut pe unica pasiune a unui singur martor: pri­marul satului, om cu puţină ştiinţă de carte, dar care ştie foarte multe aşa pre­cum i-ar plăcea d-lui solgăbirău, ori no­tarului«. Acuzaţii arată apoi, că lupta electo­rală a Românilor din comitat a fost cins­tită, legală, cu arme constituţionale şi mo­rale, şi că de purtarea bravilor sânceleni cu drept ne putem mândri şi apoi con­tinuă : »De la alegeri încoace,­­ din cauză, că ne-am însufleţit pentru candidatul din scumpul nostru sânge, şi am dat un stră­lucit exemplu de solidaritate naţională ro­mânească, pretura din Hususău, sub anu­mite titluri a pornit contra noastră mul­ţime de cercetări de prevaricaţii, pedep­sind pe vre­o sută dintre noi cu preste 3000 de coroane. Şi toate acestea, numai pentru­ ca să ne terorizeze, să ne clătine în sentimentele noastre şi să ne ticălo­şească. Dar nu vor putea ajunge aşa ceva prin străduinţe, ce au de baze imorali­tatea. Noi mergem înainte pe calea apu­cată. Suntem cu mult mai deştepţi, decât să nu observăm unde vreau să bată cei de la cârmă. Inima noastră e inimă bărbătească. Insufleţirea noastră n’a fost toc de paie. Până când sângele ne va circula prin sine, ne vom lupta şi cu porţile iadului... Noi credem că e rău informat d-nul­e procuror, şi are putere a ne aduce pe­­ banca acuzaţilor. Ducă-ne, dar noi nu credem, că se va găsi judecător, care să ne condamne. După noi vine senin, St. d­­e preş ! şi sperăm din toată inima, că şi pentru noi, vor sosi odată zorile. Dorim din inimă curată, ca clasa domnitoare maghiară ce deţine puterea publică, va reveni la minte şi se va opri pe povârnişul apucat, sau apoi va veni totalitatea maghiarimei, care ne va face dreptate. Atunci d-nul procuror — dacă va ajunge acele zile — se va convin-­­­ge, cât de mult am suferit noi nevi­novaţi. Sperăm în învierea naţiunei noastre, şi că luptele seculare dintre românism şi maghiarime se vor isprăvi cu o pace echitabilă, justă spre binele şi interesul comun.» Urm­ează numele celor 32 de agita­tori, şi adecă: Vasile Schmigelschi, Emil Vlassa, Macaveiu Frăţilă, Teodor Pănăzan, Teodor Oniga, Vasile Bărbat Gila, Ariton Grama, Valeriu Frăţilă, Todor Frăţilă, Todor Oniga a lui Cruciţă, Văsii Ironim, Traian Frăţilă, Ilie Ivan, Milian Vintilă, Culiţa Bărbat, Iacobel Aldea Bălan, loan Pepelea 1. Ignat, Axente Aldea, Teodor Bărbat a lui Chirilă, loan Bărbat, Todor Puian Bărbat, Todor Sălindean,loan Oniga lui Gligor, loan Frăţilă, Horaţiu Grama, Septimiu Sioigheischi, Teodor Costea şi Teodor Corbean. Esterne. Alegerile din America. Marea luptă electorală ce s-a dat zilele acestea în Ame­rica de Nord pentru o reînoire parţială a Senatului şi a alegerei de guvernuri s-a terminat cu o înfrângere pentru partidul republican. Acest partid, care se află la putere, cu toată situaţiunea lui privile­giată, a rămas învins de partidul demo­craţilor. Roosevelt, care a fost sufletul cam­paniei duse în contra democraţilor, a eşit cu prestigiul său foarte redus. Candidatul lui, un advocat distins, pe care-l recoman­dase pentru postul de guvernor al statu­lui New-York, a căzut în faţa unui bogat fabricant de covoare, candidat al demo­craţilor. Dezastrul, ce l-a atins pe Roosevelt şi triumful ce l-a repurtat trusturile, tre­ime de plâns de toţi oamenii de bine. Roo­sevelt voia să asaneze moravurile corupte ale administraţiunei americane, el voia în­depărtarea din funcţiile publice a tuturor funcţionarilor compromişi; el ceruse isgo­­nirea câtorva senatori concesionari precum şi a unor deputaţi venali. Roosevelt declarase războiu de moarte în contra trusturilor, care aduc la dispe­rare pe poporul sărac, sărăcindu-l şi mai tare. »Jos trusturile« era strigătul lui. »Desfiinţarea trusturilor« înscrisese el pe steagul lui, în jurul căruia voia să grupeze tot ce mai era capabil de o re­voltă sufletească în America de Nord. Din nenorocire numărul brut al corupţilor l-a biruit. Roosevelt era îndreptăţit însă să spereze şi în concursul unor democraţi, care aveau să sufere de nelegiuirile trus­turilor. Când a candidat Roosevelt la pre­şedinţia Republicei n’a fost oare ales şi cu concursul dem­oc­raţilor, tocmai pentru că şi aceştia erau sătui de exploatarea t­eomenoasă a trusturilor? Şi când colo, acum ce se întâmplă? Tocmai democraţii au votat în contra lui, pricinuindu-i o că­dere din cele mai dezastroase. Ceea­ ce e şi mai trist, pentru Roosevelt, el care a fost ales cu şapte milioane de voturi, e că acum, a perdut speranţa de a mai fi rea­les, când îşi va pune candidatura peste doi ani, căci congresul federal se compune în mare parte din adversari înverşunaţi asupra lui. In urma acestui rezultat de alegeri, se pune întrebarea ca însemnătate au ele

Next