Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1910 (Anul 73, nr. 240-263)
1910-11-02 / nr. 240
Pagina 2. Cercurile noastre competente se pot convinge, că şcoala germană din Budapesta, este numai un punct al acţiunei pangermane din Ungaria. Această acţiune pangermană decurge cu energie şi rezoluţiune.» B. H. apoi se plânge, că în cutare comună germanismul a ajuns la putere în scaunul şcolar. Intr’alt loc, d. e. Biserica albă, reprezentanţa comunală a decis, ca pe sigilul primăriei să se pună şi inscripţie germană. Alte comune şvăbeşti au introdus ca limbă oficioasă limba germană, încât a trebuit să intervină comitatul şi să nimicească astfel de concluze. După aceia B. H. afirmă, că «scopul pangermanismului, în cuvinte scurte, este ca pe şvabii cei cu bune simţeminte maghiare, să-i înstreineze de maghiarime şi să-i pregătească şi organizeze pentru serviciul marii politici mondiale germane. De altcum, tot spre acest scop îi pregăteşte pangermanismul şi pe nemţii din Croaţia şi din Bosnia».... Şi pe coarda asta mai departe. Să vede că-i doare rău pe patrioţii, deşteptarea şvabilor, pe cari s’au fost dedat a-i privi ca pe un docil material de maghiarizare cu forţa. Alegerile în comitate. In unele părţi s’au isprăvit alegerile de membrii ai congregaţianilor, şi pentru noi în parte nemulţumitor. Cauzele derutei noastre sunt aceleaşi, ca şi în trecut, anume pe lângă presiunea oficioasă, neinteresarea fruntaşilor, în urma careia alegerile ne-au aflat în unele părţi nepregătiţi şi neorganizaţi, iar de altă parte tradarea unor mizerabili şi seducerea alegătorilor. Sunt însă cercuri, unde fruntaşii şi alegătorii noştri s’au purtat brav şi au triumfat. Laudă lor! Rugăm pe fruntaşii şi alegătorii din cercurile, unde urmează a se face alegerea în zilele acestea, să fie la culmea chemării şi să voteze pentru candidaţii naţionali. Despre mişcarea electorală azi mai avem următoarele informaţii: In comit. Sibiiu. Alegerile pentru congregaţie se fac în comitatul Sibiiului în 24 Noemvrie n. 1910. Alegerea se începe dimineaţa la oarele 9 şi se termină în ziua aceea la oarele 4 d. a. Sunt de ales în cercul I electoral al Sibiiului 7 membri pe 6 ani, în cercul II opt membri pe 6 ani, în cercul III 7 membri pe 6 ani. In cercul I şi II al oraşului Sebeşul săsesc câte 4 membri pe 6 ani şi în cercul pretorial al Sebeşului asemenea 4 membri pe 6 ani. In cercul Mercurei 6 membri, în al Săliştei 5 membri, în al Cristianului 4 membri, în al Cisnădiei 5 membri, In al Slimnicului 5 membri, în cercul Guşteriţei 6 membri, in al Nocrihului 7 membri, toţi pe câte 6 ani, şi în cercul Bradului 5 membri pe 6 ani, un membru pe un an. * In vederea alegerilor s’au convocat membrii români ai congregaţiei la o conferenţă, pe mâne, 15 Nov. c. Convocarea e următoarea: Membrii români ai adunării municipale sunt rugaţi a lua parte la conferenţaj ce se va ţinea Marţi, în 15 Noemvrie st. n. a. c. la oarele 10 a. m. în Casina română din Sibiiu, cu privire la alegerile municipale din luna curentă. Sibiiu, în 9 Noemvrie n. 1910. Dr. L. Borda, Dr. L. Lement, secretar, prezident. * In comit, limp^ In comitatul Timişului alegerile congregaționale s’au făcut în 10 Noemvrie c. In două cercuri, anume în c. Lipova şi Murani au triumfat Românii naţionalişti, pe când la Ciacova a căzut lista naţională. Iată ce se scrie din aceste cercuri: După o luptă energică, Românii din cercul Lipovei asociaţi cu Nemţii au isbutit să înfrângă lista oficială şi să o scoată pe-a lor biruitoare. Au fost aleşi candidaţii Românilor: dnii George Antonovits,proprietar, Florian Roxin, preot şi Dr. Aurel Halic, medic, afară de dânşii trei Nemţi. Lista oficială ungurească, a rămas în minoritate mare. Rezultatul alegerii, drept fruct al înţelegerii româno-germane, a fost primit cu însufleţire. Cercul Murani deşi majoritatea e românească, a fost până în prezent cuibul străinilor, neputând să fie ales nici când un român. La alegerea de acuma’s trei ani, am învins cu o majoritate de 2 voturi numai cu un membru. De data aceasta însă am scos steagul la isbândă. Toţi trei candidaţii români părintele Miron Moldovenescu, Dr. Traian Şincai, advocat din Vinga şi economul din Seceani au fost aleşi, cu o mare majoritate de o sută de voturi. Aşa ceva nu s-a întâmplat de când există acest cerc. Laudă li se cuvine bravilor conducători! Alegerea a fost condusă de sub-protopretorul (renegatul român) Dr. Iuliu Cziriák, care nu mai putea sta nici pe scaun, văzând că lista oficioasă nu poate să învingă. In cercul Ciacovei, mulţumită trădării burdistului Gheorge Breban care a încheiat învoeli secrete cu vicespanul din cercul nostru, lista candidaţilor naţioalişti a căzut l la alegerile congregaţionale Candidaţii no-ştrii au fost dd. Li Iuliu Coste, advocat şi Constantin Diminescu, proprietar. tori erau : poetul Alexandri, istoricul Kogălniceanu şi ilustrul nostru Bariţiu**). Foaia »Bucovina« de pe acele tipuri ajunge o revistă literară, care însemna mişcările naţiei româneşti din toate părţile? Aici scrie: Aron Pumnul, George Bariţiu etc. Liniştindu-se vremile de bejenie de la 48, între Români se ivesc zorile unei vieţi nouă. Unitatea sufletească se montează tot mai mult prin faptul, că bărbaţii cu carte din Ardeal pleacă în toate părţile locuite de România unde ca profesori li se încredinţează educaţia generaţiilor tinere. — Aron Pumnul de la Blaj merge la Cernăuţi, reorganizează învăţământul limbei româneşti şi sădeşte în sufletele elevilor dragostea de neam. Dela dânsul a primit marele Eminescu primele îndrumări de dragoste de neam. Tacit, Glodariu dela Braşov şi Cosmuleiu dela Năsăud, se fac apostolii românismului la fraţii îndepărtaţi din Macedonia punând temelia şcolilor româneşti din Bitolia. Din Bucovina vin profesori la liceul din Braşov, Ilasievici, Chelariu şi mult regretatul Porumbescu. Legăturile de negru ajung tot mai întinse , iar tradiţia continuităţii unităţii noastre culturale îşi află expresia cea mai fericită în 1866 în decretul locotenenţiei domneşti din 22 April, prin care au fost numiţi membrii ai Socieţii literari — astăzi Academia Română — bărbaţi din toate ţările locuite de Români. Astfel : din Maramurăş domnii : Dr. I Hodoş şi A. Roman, din Transilvania T. Cipariu, G Muntean şi G. Bariţiu; din Bănat: Mocsoni şi Babeş; din Basaraba: A. Haydeu, cavalerul Stamate şi Strejescu; din Macedonia : Caragiani şi Cozacovici; din Bucovina: A. Hurmuzachi şi Ioan Sbiera***). Cu alcătuirea Academiei române în chipul arătat, s-a pecetluit pentru vecie unitatea noasă culturală. De fapt de la anii 70 încoace în toate mişcările culturale găsim reprezentanţi din toate ţările locuite de Români. Nuvelele lui Slavici, baladele lui Coşbuc şi cântecile poetului Goga, ca şi povestirile lui Agârbiceanu astăzi sunt bunul sufletesc comun a întregei obşte româneşti. — Eminescu, care a străbătut tot pământul locut de Români, este icoana unităţii noastre culturale. Scrisul lui, ca o evanghelie şi ca biblia lui Şerban Cantacuzino a unificat granul literar şi a consolidat gândirea românească. Astăzi orice zăgaz meşteşugit nu este în stare să stăvilească gândirea românească. Munca scriitorilor, ori de unde ar fi dânşi, este deopotrivă simţită şi înţeleasă la Sălişte ca şi la Bucureşti, Iaşi şi Cernăuţi. Gândirea n-a avut, nu are şi nu va avea nicicând hotare, iar limba care îmbracă această gândire, fiind dar dumnezeesc, putere omenească nu o poate răpi. Sărbătorile culturale ori unde s-ar da ele, găsesc răsunet în sufletul nostru. Pildă avem în sărbătorile centenarului marelui Șaguna, pildă avem în zilele noastre în comemorarea marelui povestaș Ioan Creangă și a savantului Titu Maiorescu, pildă avem în excursiile literare ale societăţii scriitorilor de dincolo. Astăzi ziaristica — pe care un mare gânditor o numeşte a patra putere în stat — este solia cea mai sigură a unităţii noastre sufleteşti. — Ea ne pune în curent, cu toată mişcarea intelectuală a întregului neam. — Ea este mijlocitoarea graiului literar, care ca o telegrafie fără sârmă duce palpitaţiile româneşti până în straturile cele mai depărtate ale poporului românesc. Dacă afi urmărit cu atenţiune şirul conferenţei de astăzi, cred, că dovezile aduse v-a întărit în convingerea că intre Români totdeauna a fost unitate sufletească. Şi dacă această unitate s-a afirmat în secolele de iobăgie ale gândrii, ea trebue să fie cu atât mai trează în veacul luminii şi al libertăţilor. Unitatea aceasta e un drept al nostru al tuturora, care îşi are obârşia în originea noastră comună şi în comunitatea graiului. Acest graiu e bunul nostru cel mai Scump Până când va dăinui limba dulce românească trebuie să existe şi legătura sufletească dintre noi — pentrucâ numai cu încetarea graiului încetează şi neamul. In D-voastra, iubiţi şi bravi Sălişteni, văd tot atâţi mijlocitori şi apostoli ai unităţii noastre culturale. Deştepţi şi muncitori, aplecaţi la negoţ şi industrie aveţi puterea de a cuceri. In nizuinţele D-voastre, cutreerând tot pământul locuit de Români, aveţi o sfântă datorinţă : acolo unde vă aşezaţi să duceţi cu d-voastră frumseţea graiului românesc, portul curat şi pitoresc şi să altuiţi în fraţii, cari vă primesc tot ce e bun, frumos şi adevărat, dar mai presus de toate dragostea de neam. Astfel făcând, numele D-voastre va fi binecuvântat de tot neamul George Precup, prof. în Blaj. GAZETA TRANSILVANIE! Nr. 240.—1910 Procesul celor 32 de „agitatori“. (Fum .) D-l procuror vorbeşte de aţâţarea naţionalităţei române contra naţiunei maghiare. Naţiunea maghiară, în nici un aliniat al-lui 172 btkv. nu obvine. Contra a ceva ce nu este, nici nu se poate agita. Naţionalitate maghiară există de sigur şi după §-ul amintit. Dar la ură contra acesteia n’am agitat, pentru că în cazul dat nici n’ar fi avut nici un scop. De altcum să fie convins d-l procuror şi despre aceia, că faţă de naţionalitatea maghiară, în general ne-am arătat cu simpatie, şi că aceea ce nu ne place, este sistemul politic, pe care îl reprezintă singura clasă oligarhică maghiară, în interesul său propriu. Mai susţine d-l procuror în acuzăt că prin cântarea versului »Deşteaptă-te Române« şi afirmative prin cuvintele folosite, mulţimea a aţâţat pe mulţimea (a tömei a tömeget) la ură. Aceasta afirmaţiune este ridicata din punct de vedere juridic: să agiţi mulţimea la ură, prin fapte săvârşite de aceiaşi mulţime. Dar cum ar putea cu putinţă aşa ceva? Atunci pofteşte, d-le procuror, şi târăie pe toţi cei 150 de inşi pe banca acuzaţilor«... Acuza d-lui procuror s’a făcut pe unica pasiune a unui singur martor: primarul satului, om cu puţină ştiinţă de carte, dar care ştie foarte multe aşa precum i-ar plăcea d-lui solgăbirău, ori notarului«. Acuzaţii arată apoi, că lupta electorală a Românilor din comitat a fost cinstită, legală, cu arme constituţionale şi morale, şi că de purtarea bravilor sânceleni cu drept ne putem mândri şi apoi continuă : »De la alegeri încoace, din cauză, că ne-am însufleţit pentru candidatul din scumpul nostru sânge, şi am dat un strălucit exemplu de solidaritate naţională românească, pretura din Hususău, sub anumite titluri a pornit contra noastră mulţime de cercetări de prevaricaţii, pedepsind pe vreo sută dintre noi cu preste 3000 de coroane. Şi toate acestea, numai pentru ca să ne terorizeze, să ne clătine în sentimentele noastre şi să ne ticăloşească. Dar nu vor putea ajunge aşa ceva prin străduinţe, ce au de baze imoralitatea. Noi mergem înainte pe calea apucată. Suntem cu mult mai deştepţi, decât să nu observăm unde vreau să bată cei de la cârmă. Inima noastră e inimă bărbătească. Insufleţirea noastră n’a fost toc de paie. Până când sângele ne va circula prin sine, ne vom lupta şi cu porţile iadului... Noi credem că e rău informat d-nule procuror, şi are putere a ne aduce pe banca acuzaţilor. Ducă-ne, dar noi nu credem, că se va găsi judecător, care să ne condamne. După noi vine senin, St. de preş ! şi sperăm din toată inima, că şi pentru noi, vor sosi odată zorile. Dorim din inimă curată, ca clasa domnitoare maghiară ce deţine puterea publică, va reveni la minte şi se va opri pe povârnişul apucat, sau apoi va veni totalitatea maghiarimei, care ne va face dreptate. Atunci d-nul procuror — dacă va ajunge acele zile — se va convin-ge, cât de mult am suferit noi nevinovaţi. Sperăm în învierea naţiunei noastre, şi că luptele seculare dintre românism şi maghiarime se vor isprăvi cu o pace echitabilă, justă spre binele şi interesul comun.» Urmează numele celor 32 de agitatori, şi adecă: Vasile Schmigelschi, Emil Vlassa, Macaveiu Frăţilă, Teodor Pănăzan, Teodor Oniga, Vasile Bărbat Gila, Ariton Grama, Valeriu Frăţilă, Todor Frăţilă, Todor Oniga a lui Cruciţă, Văsii Ironim, Traian Frăţilă, Ilie Ivan, Milian Vintilă, Culiţa Bărbat, Iacobel Aldea Bălan, loan Pepelea 1. Ignat, Axente Aldea, Teodor Bărbat a lui Chirilă, loan Bărbat, Todor Puian Bărbat, Todor Sălindean,loan Oniga lui Gligor, loan Frăţilă, Horaţiu Grama, Septimiu Sioigheischi, Teodor Costea şi Teodor Corbean. Esterne. Alegerile din America. Marea luptă electorală ce s-a dat zilele acestea în America de Nord pentru o reînoire parţială a Senatului şi a alegerei de guvernuri s-a terminat cu o înfrângere pentru partidul republican. Acest partid, care se află la putere, cu toată situaţiunea lui privilegiată, a rămas învins de partidul democraţilor. Roosevelt, care a fost sufletul campaniei duse în contra democraţilor, a eşit cu prestigiul său foarte redus. Candidatul lui, un advocat distins, pe care-l recomandase pentru postul de guvernor al statului New-York, a căzut în faţa unui bogat fabricant de covoare, candidat al democraţilor. Dezastrul, ce l-a atins pe Roosevelt şi triumful ce l-a repurtat trusturile, treime de plâns de toţi oamenii de bine. Roosevelt voia să asaneze moravurile corupte ale administraţiunei americane, el voia îndepărtarea din funcţiile publice a tuturor funcţionarilor compromişi; el ceruse isgonirea câtorva senatori concesionari precum şi a unor deputaţi venali. Roosevelt declarase războiu de moarte în contra trusturilor, care aduc la disperare pe poporul sărac, sărăcindu-l şi mai tare. »Jos trusturile« era strigătul lui. »Desfiinţarea trusturilor« înscrisese el pe steagul lui, în jurul căruia voia să grupeze tot ce mai era capabil de o revoltă sufletească în America de Nord. Din nenorocire numărul brut al corupţilor l-a biruit. Roosevelt era îndreptăţit însă să spereze şi în concursul unor democraţi, care aveau să sufere de nelegiuirile trusturilor. Când a candidat Roosevelt la preşedinţia Republicei n’a fost oare ales şi cu concursul democraţilor, tocmai pentru că şi aceştia erau sătui de exploatarea teomenoasă a trusturilor? Şi când colo, acum ce se întâmplă? Tocmai democraţii au votat în contra lui, pricinuindu-i o cădere din cele mai dezastroase. Ceea ce e şi mai trist, pentru Roosevelt, el care a fost ales cu şapte milioane de voturi, e că acum, a perdut speranţa de a mai fi reales, când îşi va pune candidatura peste doi ani, căci congresul federal se compune în mare parte din adversari înverşunaţi asupra lui. In urma acestui rezultat de alegeri, se pune întrebarea ca însemnătate au ele