Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1912 (Anul 75, nr. 1-23)

1912-01-01 / nr. 1

Nr. 1. amineeă în 1 (14) Ianuarie 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe­­/­ an 12 cor., pe */4 an 0 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe 1/ an 20 franci, pe */4 an 10 franci. îl REDACŢIA,­­ TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: lI BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. II Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an Ii 20 coroane, pe ‘n, an 10 coroane, pe y4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. :@ Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări me dead şî după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Bilanţul unui an. Situaţia e aceeaş. Anul pe care-l îngropăm cu ziua de azi n-a adus nici o schimbare în situaţia noastră politică­ naţională. Guvernul de sub conducerea Mumusului de la Zagrab a ţinut să păstreze cu o odioasă consecvenţă marşrata fi­xată de nenorocitul pact de la 1867. Faţă de­ pretenziunile noastre drep­te se poartă cu aceeaş ostilitate ostentativă, pe care ni-au arătat-o şi antecesorii lui. Porţi de fel s-au pus în calea ideilor de libertate şi dreptate şi se pare că nebuna pornire de maghiarizare — fătul odios al lui Beksics — îşi joacă cu tot mai inteţită furie macabrul său joc. Toate zbuciumările noastre, toate dovezile de loialitate şi de neclintită credinţă, ce le-am arătat faţă de tron şi patn­e se pare, că au căzut în pământ sterp, căci pe laţ mi ...» n101“O TP-cunoştinţă, nici-o dreaptă răsplată. Grelele noastre contribuţii de sânge şi de bani, izvodite din greul unei munci de dobitoace, au statornicit aceleaşi ferii aL­e de­s­­peiu de cuvenită dreptate. Fruntaşii neamului nostru şi-au făcut in acest an datoria ca nici­odată. In multele adunări poporale vinite în diferite părţi ale ţării au căutat să ridice din întunecimea lor mintală pe ţăranii noştri până sus la înălţimea de oameni conştii de menirea lor. Aceste adunări au fost adevărate şcoli ridicate ad hoc, un cori cei setoşi după învă­ţătură, au învăţat, cum trebue să-şi orânduiască mersul vieţii pentru ca aceasta să fie mai lip­sită de năcazuri şi de greutăţi. Ele au devenit parlamentul în care s-a dat glas necesităţilor vremii şi în care s-a manifestat cea mai de­plină dovadă a unui spirit de cea mai largă democraţie şi de cea mai deplină înţelegere a rostului, ce tre­bue să şi-l însuşească un stat cu pretenţia de a se numi stat de drept. Cei ce au pus la cale a­ceste adunări şi-au ţinut de sfântă datorinţă ca în sufletul ascultăto­rilor, în inimile miilor de sceptici şi blazaţi să toarne balzamul nă­dejdii, să scuture din letargia lor pe cei nepăsători şi drum larg să facă în sufletul lor pe seama cre­dinţă întrun viitor mai luminos. Călăuziţi aceşti fruntaşi de o largă iubire de neam n-au cruţat nici­ o jertfă, ci fără preget au purtat în drumul lor făclia deşteptării naţionale. Acest fapt e un merit, pe care nu-l putem în­deajuns aprecia. Căci el pe deoparte strânge tot mai cu dinadinsul legătura dintre ţărani şi intelectuali şi sapă în creerul celor dintâi tot mai adânc credinţa, că intelectualul român e escluzivul factor, care are să-i schimbe soar­­tea ticăloasă, în care se sbuciumă, şi să sfarme lăcăţele de fer ale sistemului orb politic, pe care-1 practizează guvernele acestui stat. Naşte acest fapt în sufletul ben şi curat al ţăranului o dragoste de ordinul unui imperativ categoric, sub birluinţa căruia el va căuta in [PL®^n să alerge in tabăra 36«»' naturei bb­­ ști­­anu^pe' kc&stîâz­i ser­vește interesele sale proprii. Iar pe de altă parte adunările poporale creează o mentalitate normală, care cu vremea va fi în stare să pro­ducă fapte, despre cari astăzi poate abia visăm. Țăranul adăpat cu idei nouă, cari au darul să scormoneas­că sentimente, va deveni fără în­doială în urma astor fel de adunări un factor care ceeace va simţi va şi vorbi şi ce va vorbi va şi face şi va desminţi astfel acuza, că în adunările poporale se îmblătesc nu­mai fraze fără rost. Deci şuium cuigne. Nu vreau însă să zic, că cu adunările poporale s’ar fi is­prăvit programul nostru de muncă. Ci dinpotrivă, dorinţa noastră a tuturora e ca pe toate terenele vieţii noastre publice să se între­prindă cea mai intensivă activitate. Dascălii şi preoţii noştri îndeosebi să caute ca prin mijloace legale şi mai ales prin propagarea şi lăţirea asiduă a culturii noastre naţionale să contrabalanseze efectele dezas­­truoase ale legilor şi ordinaţiunilor apponyiane dându-şi silinţa să păstreze în sufletele celor de sub oblăduirea lor, neatinsă curăţenia fiinţei şi­ a mentalităţii lor româ­neşti. Popor oprimat cum suntem şi aduşi de soarte până acolo în­cât siliţi suntem să ne apărăm as­tăzi chiar existenţa — trebue să ne pătrundem de cea mai desăvâr­şită înţelegere a muncii şi mai pre­sus de toate trebue să ne apro­priem fără zăbavă cel mai larg altruism făcând din acesta princi­pala normă de vieaţă. Căci fără îndoială, un popor apăsat, care nu se ştie însufleţi de această înaltă virtute, cu greu va putea răzbi îm­potriva obstacolelor neîncetate ce i­ se pun în cale. Sporadic am întâlnit in acest an şi oameni — dascăli şi preoţi — cari înţelegându-şi rostul, au desvoltat cea mai fericită activitate extraşcolară aranjând fel de fel de conventicele de ordin cultural şi dând astfel dovada, că dacă e bună­voinţă şi se găsesc totuş mijloace prin cari se poate păstra curăţenia sufletului românesc în ge­neraţiile tinere. Această activitate continuată sistematic poate să aducă rezultate uimitoare. Pe tărâmul economiei noastre naţionale Încă s-a desfăşurat din partea cărturărimii noastre o muncă îndestulitoare. Bine­înţeles, rezul­tate mari nu s-au putut ajunge, căci afară de sărăcia noastră tra­diţională, ne stă în cale cu toată puterea sa odiosul sistem politic, care nu sprijineşte cu nimic uria­şele sforţări pe cari le facem noi pentru emanciparea economiei noa­stre. O constatare însă o facem cu toţii. In rândurile poporului nostru aşa de apatic până acum, se ob­servă o mişcare, drept prevestire a unui viitor, care ne umple de nă­dejde. Ţăranul român începe să se intereseze mai cu dinadinsul de afa­cerile publice, s-apropie, mai cu grabă de slova cărţii, ceteşte cu lăcomie scrisul românesc, discută ideea scrisă, ia parte la conventicele social-cul­­turale ca şi politice, dă glas con­vingerilor şi gândurilor sale mai cu îndrăsneală. Grăbit caută să se scu­ture de vălul ignoranţei, care-i în­tunecă sufletul de secoli şi cuteză­tor se ridică în faţa lumii, gata să între în zbuciumul ei, să ia lupta cu ea şi să se războească cu încre­derea războinicului conştiu de sine şi de rolul său... Pornim deci la drum plini de nădejde. Acest organ reorganizat va lupta cu puteri înaite pentru redeşteptarea completă a neamu­lui nostru şi va pretinde de la toţi cei chemaţi ca să-şi împlinească datoria mai cu dinadinsul şi ca să muncească mai intenziv ca până acum; se va nizui să facă o dreaptă selecţiune a valorilor, înăl­­ţând pe cei­ ce merită şi coborând pe cei ridicaţi prin speculă ; va urma pe toţi cei buni, va păzi cu toată energia solidaritatea neamu­­lui şi disciplina de partid fără ca să se sfiească de a înfiera fără cruţare pe târgoveţii, cari fără ruşine îndrăznesc să facă târîm cu pielea neamului nostru. Va sta departe de personalităţi, căci nu va avea timp să înalţe nulităţile nici chiar la rangul celebrităţilor erostratice, ci în drumul său va sluji esclusiv principiul emancipă­rii noastre naţionale. Cutezător va spune adevărul aşa cum l’a învăţat Bariţiu şi Mureşenii şi fără milă va rupe vălul, fie acesta cât de strălucitor, de pe faţa perfidiei ş’a minciunei. Nu va cultiva nici când marea virtute moştenită dela străbunul Ham, cearta, această ilustră proprietate a neamului ţi­gănesc, căruia noi cuprinşi de invidie nu odată încercăm să-i fa­cem concurenţă ca şi cum n’am fi de loc mulţămiţi, că istoriogra­fii străini ne pun în locul penul­tim în şirul popoarelor cari locuesc in ţara ungurească şi nu în locul ilustru din coadă rezervat favori­tului neam ţigănesc. In faţa anului ce vine stăm ri­gata de aceeaş luptă, pe .­.are îndârjire şi cu credinţa am s­tat-o până acum; vom lupta cu toate puterile noastre pentru de­mocratizarea statului ungar şi feri şovăire vom pretinde înscrierea In lege a votului universal fără re­stricţii. Lupta noastră va prim toate proporţiile, pe caii trebue să ie aibă lupta desnâdîjduitâ a oricărui popor oprimat, care în temeiul celei mai naturale legi, a legii conservării de sine e In drept ca să lupte cu toate armele pentru salvarea vieţii s­ale i­imej­­duite. Nădejdea nu ne va părăsi os, singur moment, căci suntem con­vinşi, că un momental, când popor oprimat şi-a pierdut nădej­dea în biruinţa cauzei saie — în acest moment şi-a subscris soi­­in­ţa de moarte cu propria sa mână. Călăuziţi de iubirea de neam şi luminaţi de un singur rândt de gândul sfânt al biruinţii, vom merge înainte slujind cu credinţă steagul, pe care ni­ l-au lăsat moş­tenire marii noştri Înaintaş: Statie, o! inimă, răsleaţă barcă, Ce treci pe-a vieţii mări adânci, Mă lasă să mă sui o clipă Pe-ale gândirii 'nalte stânei. Mă lasă să privesc nostalgie Cu ochii vagi, cu gândul dus La norii ce se pierd ca anii In zarea roşului apus. Apoi în voie mă debarcă In umbre moi de portocali Şi’n liră varsă-mi gingăşia Poeţilor orientali. A. Colruş. In noaptea ajunului. Când zăbranicul cenuşiu al nopţii Învăluise oraşul, şi cerul prinse a se rn?^snaâiît^ într-o hlamidă înstelată, şi discul auriu al lunei împrăştia lumină din belşug, s-au pornit copiii­­ cu Moş Ajunul. De pe la şapte ceasuri, Vineri seara, au început să ureze. Şi mici, cât© trei patru, cu saci mari petrecuţi pe după gât, cu câte-un băţ in mână, cu căciulele trase pe ochi şi abia mergând în cizmele poste măsură de grele, au prins a cânta: Bună dimineaţa la Moţ-Ajun, Ne daţi, ori nu ne daţi ?! Ne daţi, ori nu ne daţi ?! Aşa noapte de iarnă frumoasă nu văzusem de mult. Pare că cel de sus se gândise la bucuria copiilor şi po­runcise ca toate stelele să apară pe boltă şi să călăuzească calea micuţilor colindători prin privirile lor drăgăs­toase. Ce brumă de zăpadă mai rămă­sese prin curţi şi pe străzi, sclipea ca strălucirea argintului găsit amestecat in pământ. Mamele se îngrijiau de ziua să pregătească covrigi, nuci şi mere pen­tru copilaşi. Şi când cei dintâiu au in­trat sfioşi şi au început să desprindă cu glasurile lor argintii : Bună dimineaţa la Moş-Ajun, copiii din casă s-au strâns iute la geam, şi nu mai puteau de bucurie. Iar mama lor i-a răsplătit cu daruri din belşug, şi colindătorii au plecat. S- au colindat ei până ’nspre miezul nopţii, şi sacii s-au umplut de colindeţe şi au strâns şi câţiva bănuţi, din darul celor mai bogaţi. Şi veselia lor a fost raare, când au despărţit merele, nucile şi covrigii, şi-au împărţit la frăţiori şi sorioare,­­ca să se bucure cu toţii, şi banii i-au dat mamelor lor, cari îi pri­­viau cu ochii umeziţi, crescându-le ini­ma d© bucuria copiilor. Şi cei mai mari s-au pregătit din vreme şi au prins a cânta şi alte cân­tece, mai frumoase şi mai potrivite cu această sărbătoare. Mi-a plăcut totdeauna ca în noap­tea ajunului să rătăcesc până târziu pe străzi şi să mă bucur de bucuria co­piilor şi să aud cum glasurile lor ne­vinovate se pierd în cântece de prea­mărire pentru naşterea Oului lui Dum­nezeu. Câţi­va copilaşi strânşi în paltona­­şele lor supţiri şi mici, de parcă ţi-era milă să te uiţi la ei, intrară intr’o curte, şi după ce cântară: Bună dimineaţa la Moş Ajun, au adăstat puţin. Şi uşa casei s’a deschis şi cei cinci copiiaşii sărâcăcios Îm­brăcaţi au intrat de-odată într’o mare de lumină şi parcă se simţiau străini. Şi stăpânul casei­­ a pus de-au cântat toate cântecele ce ştiau ei. Şi-au înce­put a cânta: Patra p&itori ’nt&lnirâ, Şi aşa «• sfătuiri: Hai daţi fraţilor să mergem Ca să vedem pe Christos. Şi toata cântecele, ca le ’nvăţa­seră la şcoală, le-au cântat şi la urmă au prins a zice: Foaie verde portocală, Noi suntem copii de şcoală, Şi-am venit să vi cântăm,­­ Pe Cristos să-l bucurăm. Ne daţi, ne daţi, ori nu ne daţi. Şi cei cinci copilaşi s’au perindat prin faţa boierilor şi toţi i-au răsplătit cu daruri în bani şi cu jucării, şi când să iasă, argaţii li-a­u dat mere, covrigi şi nuci. Şi când târziu au ajuns acasă, când mama li-a deschis veselă uşa şi i-a primit sărutfându-i pe frunte pe toţi, ei au prins a-şi strânge colindeţele, şi rupţi de somn şi de umblet, au început a­ se desbrăca, şi când Isus s’a coborât pe pământ şi-a coborât în casa lor să­răcuţă, şi i-a cuprins cu mulţumire în împărăţia somnului, ei au Început să viseze, că erau cie colindul la casa cea mare şi frumos luminată, şi gândind şi la darurile primite şi la bucuria adusă boierilor, au prins a murmura prin vis: Foaie ver­ de pertocală, Noi suntem copii de şcoală, Şi-am venit să vă cântăm, Pe Christos să-l bucurăm. Şi, Fiul Domnului din Cer li-a adus şi el daruri, şi când s’au deştep­tat a doua zi cu noaptea ’n cap, au M——1W--T "T HI N­MII.IâlM ————B——————M— văzut la capătul pătişorului lor ci soi îngeraşi frumoşi, cari n­­e cântau lor cântece de mulţumire din partea lui Christos şi li-au dat daruri, trimese de Părintele atot­puternic. Şi ’n fiece an vor cânta, ca sa bu­cure pe Christos şi ’n fiece an vor primi daruri, şi ’n fiece an vor auzi muzică cerească cântată de­­Îngeraşi şi Părintele le va da daruri de mare preţ: minte, veselie, voinţă. Bucureşti, 26 Dec. 1911. Traian Oh. Şoimu, Camera. In şedinţa de ori a came­rei la desbaterea budgetului de justiţie, au luat cuvântul trei deputaţi, apoi a vorbit ministrul de resort, Székely. Ii a apărat proiectul de budget şi l-a fă­­cut cunoscut din punct de vedere juri­dic şi social. In urmă proiectul a fost accepta­t în general, rămânând ab­ile dezbătut în special în şedinţele următoare. După votarea budgetului de justi­ţie se vor pune la ordinea zile! — ca sa am amintit — patru proiecte 1* tra­tate internaţionale, anume tratate în­cheiate cu Bulgaria şi Serbia cu privire la unele puncte ale procedure! civile şi estradar­ea criminalilor. Intrarea In vigoare a ROReier legi de dare­ Nouele legi de dare vor Intra în vigoare, cum se ştie, în 1 Ian. n. 1912.­­Ref. crt.d­e informat, că in mi­nisterul de finanţe se lucrează cu sir­ Anul nou... (Fragment). ...Aceiaşi oameni in sufletele că­rora arde tot mereu flacăra unui ideal de perfecţiune, au creiat şi ziua acea­sta, prin care începem o nouă porţiune de timp. Intrăm intr-un an nou şi tot­deauna in ziua aceasta încercăm aceeaş sentimentalitate copilărească, ne lăsăm pradă aceloraşi nădejdi amăgitoare şi aceleiaşi uitări a realităţei, care ne-a apropiat cu încă un an de fatalul dez­nodământ, de sfârşitul firesc şi inevita­bil al oricărui început... Dar.. sus inimile ! Să închinăm o cupă de vin rachiu pentru cel plecat

Next