Gazeta Transilvaniei, februarie 1912 (Anul 75, nr. 24-47)

1912-02-01 / nr. 24

Nr. 24. Braşov, Marţi-Miercuri în 1 (14) Februarie 1912. Anul LXXV Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul : pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe i/, an 12 cor., pe i/4 an 6 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe i/s an 20­­­ franci, pe y4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226.­­ Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an­­ 20 coroane, pe 1/t an 10 coroane, pe 1/t an 5 coroane. Un număr 10 bani. — Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese­­ după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Un nou atentat­ ­. Bisericile noastre naţionale şi în general întreg poporul româ­nesc din Ungaria stă în faţa unui nou şi m­işelesc atentat. Atentat contra bisericii şi neamului nostru, cel mai ticălos din toate atacurile şi atentatele, ce s-au îndreptat pe vremuri contra naţiunii noastre de către guvernele ungare. Sub pretext bisericesc, guver­nul lui Khuen — «cel pacinic şi înclinat spre pace cu Românii“ — pregăteşte în tăcere şi în cât e posibil şi în taină, o lovitură din cele mai strajnice bisericilor noa­stre, limbei şi obiceiurilor biseri­­ceşti-naţionale. Guvernul lui Khuen în loc să caute a statornici şi a întări pacea şi buna înţelegere între cetăţeni şi diferitele popoare, prin măsura ce e hotărât să o ia în curând, pune baza unei stări forţate de lucruri, care va fi în viitor un is­vor ne­secat de intrigi, disensiuni şi des­­binări pe terenul bisericesc, şi pen­tru noi, şi pe terenul naţional. E vorba de-a să întemeia prin conlucrarea şi cu ajutorul guver­nului, o biserică şi o eparhie gr. cat. maghiară, pentru credin­cioşii gr. cat. cari vorbesc idiomul lui Arpad. Aceasta este o veche dorinţă a şovinismului maghiar, căreia ii s-a dat expresiune de nenumărate ori în ziaristică, în întruniri şi în broşuri de propagandă. Au adop­ta­t-o şi guvernele — căci ce lucru şovinist maghiar nu adoaptă gu­vernele noastre oblăduitoare de neamuri? — şi au făcut şi făgă­­duinţi pentru realizarea ei. Dar în­truparea dorinţei dădea de o mare piedecă, care părea că nu se va putea delătura. Capul bisericii ca­tolice, Papa, nu şi dădea învoiala la instituirea unei biserici cu limba liturgică maghiară. Roma în acest punct este condusă de vechi ve­deri principiare. In introducerea limbilor moderne pentru liturgie, biserica romano-catolică vede un pas spre dezmembrarea unităţii universale a bisericii Nu se admit deci la liturgie decât limbile con­sfinţite prin uz istoric, anume lim­ba latină, vechea slavă şi vechea grecească. Şi a fost un merit a acelora, cari au făcut unirea în credinţă cu Roma la noi, — şi poate şi un noroc istoric — de au putut obţinea consfinţirea pen­tru totdeauna a limbii liturgice în biserica noastră unită cu Roma. Văzând şovinismul şi guver­nul lui Khuen, că aceasta este o pedecă invincibilă, s-au hotărât a modifica pedeca, şi prin încunjur a-şi ajunge totuş scopul: a creia o episcopie maghiară, cu o limbă liturgică străină, dar încolo ma­ghiară şi maghiarizătoare în toată fiinţa ei. Şi la aceasta guvernul maghiar a obţinut concensul şi aprobarea Romei. Nu lipseşte a­cum decât învoirea sau aderarea şi a prelaţilor gr. cat. de la noi — Români şi Ruteni — şi resolvirea unor detalii, ca lucrul să meargă strună. Şi guvernul ungar să şi grăbeşte a realiza acest plan în timpul cel mai scurt, fiindu-i acum — după părerea lui — împrejură­rile favorabile. Noua episcopie maghiară s-a proiectat a se alcătui din parohii rutene şi române. Aceste din ur­mă să se desfacă din diecezele noastre de Orade şi Gherla. Numă­rul credincioşilor nouei eparhii e contemplat la 50—60 mii de su­flete. Aceasta la început. Căci cu timpul să vor mai desmembra de la eparhiile române şi rutene şi alte parohii. Mai curând se va face aceasta probabil cu vre-o 15 parohii ale arhidiecezei, aflătoare în Săcuime, unde poporul, copleşit de mulţimea Săcuilor, şi-a uitat limba strămoşească. Limba liturgică a parohiilor în noua dieceză va fi — închipu­iţi-vă! — limba veche grecească, încolo pastoralul, rugăciunile, pre­­dicele etc. şi administraţia biseri­cească va fi curat maghiară. Punctul de vedere şovinist şi stadiul, în care se află lucrările proiectatei episcopii le-a expus pe scurt, dar real, consilierul minis­terial Dr. Andor György, unui re­dactor de la «Bud. N.» Iată ce a spus Andor: Esenţa schimbării este, că din vi­cariatul de acum din Hajdú Dorogh, se va face o episcopie regulată. Teri­torul ei se va desface din teritoriile dieceze­lor gr. cat. de Orade, Gherla, Munkács şi Eperjes. Chestiunea nu este încă re­­zolvită, căci, cum spune şi comunicatul oficios, e vorba încă numai de trata­tive. Tratativele sunt încă în curgere şi nu se poate prevedea, când vor avea sfârşit. Se va face o schimbare de limbă şi în liturgie, căci, cum se şt­i, până acum gr. cat, se foloseau de limba li­turgică română şi veche-slavică. In ţi­nuturile curat maghiare aceasta produ­cea un mare resens şi apreciând acest resens, cercurile competente s-au învoit să se introducă limba veche-grecească drept limbă liturgică. Limba pastoraţiei va fi cea maghiară, asemenea şi predi­­caţiile, rugăciunile neliturgice se vor rosti ungureşte şi administraţia va fi tot ungurească. Noi sperăm, că Roma nu va avea nimic de obiectat contra limbei veche-eline, faţă de limbile litur­gice română şi slavă-veche. Tratativele în merit sunt în curgere acum în Roma... In faţa acestor stări ni se im­pune mai întâiu datorinţa a ne da seama de pericolul, ce ne ameninţă prin crearea episcopiei maghiare. E cert, că scopul principal al nouei episcopii este maghiarizarea şi slă­birea bisericei noastre gre cat. De­spre aceasta ne putem convinge ştiind, că toată pornirea şi alcătui­rea episcopiei este opera şovinis­mului. Dar se vede aceasta şi din proscrierea limbei liturgice române şi slave şi înlocuirea ei cu o limbă cu totul necunoscută şi neauzită pe la noi. Şoviniştii au adoptat a­­ceasta limbă mai bine, decât limba română sau slavă, ca nu cumva Românii şi Slavii gr. cat. maghia­rizaţi să-şi auză limba lor veche, limba ce o vorbesc vecinii şi cu­noscuţii lor şi aceasta să fie o pe­decă la complecta lor maghiarizare. O limbă cu totul străină, un — pic­­tus musculus, în jurul căreia ma­ghiarizarea să-şi poată face netul­burată orgiile sale. Noua episcopie însă, cum am zis, e menită a contribui şi la slă­birea bisericii gr. cat. Deja desfa­cerea mai multor parohii de la cele două dieceze amintite, este o lovi­tură dată bisericii.­­ţ”Dar aceasta e numai începutul. Nu se va lăsa ne­întrebuinţat nici un mijloc pentru a acvira noue parohii, cu­­„credin­cioşi gr. cat. maghiari“ pe seama episcopiei favorite.. Guvernul­ şi so­cietăţile de maghiarizare vor afla căile şi mijloacele m­ari, în de a­­ceste sunt foarte ingenioşi şi în­drăzneţi compatrioţii noştri! —■ ca să producă zarvă­­între credincioşi şi să-i facă pe unii a cere­a să fie trecuţi la episcopia patriotică. O mică neînţelegere cu parohul sau cu curatoratul bisericesc, o jertfă neînsemnată ce se va pretinde pen­tru biserică sau şcoală şi altele de felul acesta, vor fi suficiente, ca să fie puşi la cale de compatrioţii no­ştri 10—15 inşi a ve­ declara că întră în sânul episcopiei maghiare. Statul le va face biserică şi episco­pul de Hajdu-Dorogh le va trimite preot, faţă de care vor fi, cel pu­ţin la început scutiţi de ori­ce taxe. Două-trei exemple de­ felul acesta vor prinde, şi încet pe încetul ne vom pomeni, mai cu seamă­ în păr­ţile expuse, că satele noastre sunt împenate cu credincioşi gr. cat, un­guri şi că între cele două feluri de credincioşi s-a încuibat pentru vea­curi neînţelegerile şi tulburările, nutrite cu deosebire de agenţii de maghiarizare, spre a spori credin­cioşii episcopiei maghiare. Iată tabloul viitorului, pe multe din satele noastre gr. cat. Dar să nu gândim, că şovi­niştii se vor opri aci, îndată ce Ie va succede pasul prim, creiarea episcopiei gr. cat. maghiare, vor lucra din răsputeri spre a institui una gr. or. pentru Sârbii şi Ro­mânii maghiarizaţi ici-colea. Şovi­niştii plănuesc de mult şi aceasta episcopie şi nu vor întârzia a o pune în curând în fiinţă, ca un ghiold în coastele bisericii ortodoxe române şi sârbeşti. Din aceste credem, că este evident atentatul, ce e pe cale,ea se face contra noastră şi ca biserică şi ca neam. Episcopiile ungureşti, instituite de guverne, cuprind în sine un mare pericol pentru noi, iar pentru şovinism sunt un mijloc de desnaţionalizare a popoarelor şi de slăbire a bise­ricilor noastre naţionale. Natural, că în faţa acestor grele încercări ni se impune între­barea primordială: Ce avem de făcut ? Despre aceasta în unul de mâne.­i­sm. — Camera. Eri a ţinut camera o scurtă şedinţă, mai mult formală. Şe­dinţa s-a deschis la oarele 10'fr La pro­punerea prezidentului camera decide, ca şedinţa viitoare să se ţină joi şi la or­dinea zilei se pune proiectul reformelor militare. Astfel Joi va fi ziua decisivă între pace şi râzboiu. In culoarele camerei a fost ori o viie mişcare. Deputaţii disoidau şi fă­ceau fel de fel de combinaţii asupra situaţiei. C­oneretul uniunii interpar­lamentare de pace se va întruni la 17 Sept. n. Locul, unde se va ţinea congresul, încă, cu­m a hotărît. Abia Duminecă am primit din Arad de la d-l prof. C. Ster­e­; raportul despre În­cheierea incidentului V­aida-Goga, împreună cu o scrisoare a d-lui Stere. In cele ce urmează dăm loc acestei scrisori şi părţii prime din ra­portul ce ni­ s’a trimis. Domnule Director! Alăturatul raport asupra con­flictului dintre domnii Alexandru Vaida şi Octavian Goga, întru cât concluziile, la care am ajuns au fost acceptate de părţi, închide definitiv incidentul la a cărui apla­nare mi-a fost dat să contribui. Dacă neîngrădit de toate chestiunile de formă şi procedură mă aflam intr’o situaţie mai priel­nică decât un tribunal sau un ju­riu pentru descoperirea adevăru­lui, faptul, că părţile şi-au pus is­călitura în josul concluziunilor mele le dă toată autoritatea lu­crului judecat. In urma acestora îmi permit a cere dela d-voastră, să daţi ospitalitate lucrării mele, împreună cu textul concluziunilor în întregime fără modificări, iar in vederea scopului, ce l-am ur­mărit şi pe care îl vor aprecia toţi Românii de inimă, şi fără co­mentarii, lăsaţi vremii să mai po­tolească valurile cugetului româ­nesc răscolit de această tragică ciocnire. Mulţumindu-vă cu anticipaţie, vă rog domnule director să pri­miţi asigurarea deosebitei mele consideraţiuni. Budapesta, 8 Febr. 1912. G. Stere. Raport asupra conflictului dintre domnii Al. Vaida- Voevod şi Octavian Goga. Prin comunicatul publicat în »Ro­mânul« şi »Tribuna«, al cărui cuprins prealabil l-am supus domnilor Alex. Vaida-Voevod şi Octavian Goga şi am primit dela domniile lor asigurarea ca­tegorică de adeziune, — am făcut cu­noscut publicului românesc, că m-am crezut dator să propun mijlocirea mea amicală în conflictul ivit între aceşti doi bărbaţi de seamă ai neamului nostru. înainte de a expune rezultatele intervenţiunei mele, sunt silit să lămu­resc toate împrejurările şi condiţiunile, în cari am făcut acest demers, fiindcă numai astfel vor fi în acelaş timp lă­murite pe deplin atât caracterul însuş al intervenţiunei mele, cât şi valoarea reală a rezultatelor obţinute prin ea. Din nenorocire incidentul dintre domnii Vaida şi Goga nu se prezintă ca un conflict pur personal. Aceşti doi oameni, dimpotrivă, au trăit ani înde­lungaţi în cea mai strânsă intimitate şi prietenie. Dacă ne-a fost dat să-i ve­dem faţă în faţă, chiar duşmani, aceasta nu se datoreşte decât raporturilor ne­­normale izvorâte din disenziunile po­liticei cari su dat naştere conflictului nenorocit dintre »Tribuna« şi comite­tul naţional. Astfel, deşi în momentul de faţă rolul meu se mărgineşte la în­cercarea de aplanare a unui conflict personal, totuşi m­i­ se impune să încep prin precizarea atitudinei mele faţă de conflictul politic, fiindcă numai aşa ro­lul meu adevărat şi însăşi motivele in­tervenţiunei mele, vor putea fi puse în lumină. Poporul român din Ardeal şi Un­garia luptă în momentul de faţă înainte de toate pentru apărarea şi afirmarea a însăşi fiinţei sale naţionale. Condi­­ţiunile şi împrejurările luptei politice în această situaţie nu pot fi confundate cu ale popoarelor a căror existenţă ca neam este în afară de discuţie, fiindcă în cazul acesta toate cauzele de dife­­renţiare, din punctul de vedere social sau de concepţie filozofică, au o însem­nătate cu desăvârşire secundară. Un, gânditor atât de paradoxal cum este Bernard Shaw, — liber-cugetător, so­cialist şi revoluţionar, — recunoaşte această »necesitate,blăstămată« pentru o ţară, care se află la un grad de cul­tură relativ atât de înalt cum este Ir­landa (în prefaţa pentru oamenii poli­tici la »John Bull's other Island”) şi nu trebue să scăpăm din vedere, că acolo poporul irlandez a reuşit cel puţin să se constituie într’un factor politic în­semnat, adese­ori decisiv, în politica statului britanic. Cu atât mai impe­rioasă este această necesitate pentru poporul românesc din Ungaria, în care numai astfel poate ajunge un factor politic apreciabil atât faţă de organele de stat din Ungaria, cât şi în comple­xul întregului imperiu. Şi socot nu se poate găsi un moment mai puţin po­trivit decât cel de faţă, pentru legiti­marea oricărei acţiuni ce ar putea slăbi prestigiul şi eficacitatea luptei po­litice a organelor,­ reprezentative ale poporului român dint­ statul ungar. Acest mod de a vedea (pe care de altfel am avut prilejul de a-l­ afirma cu toată rezerva ce credeam, că mi­ se impune din diferite motive şi prin pu­blicitate) exclude, nădăjduiesc, ori­ce bă­­nuială, că motivul­­intervenţiunei mele ar trebui căutat în dorinţa de­ a spri­jini, direct sau indirect campania po­litică a »Tribunei« din Arad ori în nă­zuinţa de a slăbi acţiunea partidului naţional. Mai mult. In primul moment al intervenţiunei mele eu nici nu am avut în vedere conflictul personal dintre d-nii Vaida şi Goga. In adevăr, chemat de d-1 Goga la Budapesta, în împrejurările, ce le voi arăta mai jos, m-am întâlnit acolo în ziua de 12 Ian. n., şi cu d-1 Iuliu.­i Ma­­niu. In acel moment atât eu, cât şi d-nii Maniu şi Goga credeam, că inci­dentul Vaida­ Goga, sub aspectul lui pur personal, este pe cale de a­ se lămuri. Atunci ne-am înţeles de a­ ne întâlni peste 10 zile la Braşov, nu în vederea acestui incident, care până la­ acea dată, în credinţa noastră, urma să fie apla­nat definitiv, ci spre a mijloci restabi­lirea vieţii normale de partid şi cola­borarea cinstită a tuturor elementelor active ale românimii din Ardeal şi Un­garia în lupta naţională. In această credinţă am sosit eu în 22 ian. a. c. la Braşov. Şi­­acolo pe neaşteptate aflu de la d-l Vaida, că în cele 10 zile ce s-au strecurat după în­ţelegerea avută cu domnii Maniu’’şi Goga, incidentul nu numai că nu s’a rezolvit, dar încă cu muie s-a compli­cat şi s-a agravat, şi stă cu toată imensa lui greutate în calea­­„scopului pentru care venisem la Braşov. In ace­­laş timp, din expunerile însăşi ale domnilor Vaida şi Goga, întreagă a­­ceastă afacere apărea în cugetul meu sub o înfăţişare cu deosebire tragică. Faţă ’n faţă stăteau doi oameni, din cari unul, d. Vaida, nu era numai convins de temeinicia acuzaţiunilor sale, dar se credea dator, în interesul supe­rior naţional şi moral, de a le susţinea cu toata energia, iar pe de altă parte d. Goga cu aceeaş tărie se credea vic­tima unei strigătoare nedreptăţi, şi chiar a unei uneltiri grozave, intru cât se ştia nevinovat de fapta ce i­ se imputa. Aveam eu dreptul ca om, ca ro­mân, ca prieten să-mi spăl mânile în faţa acestei tragedii? Nu aveam datoria de a încerca în măsura puteri­r mele de a aduce lumină asupra acestei tatate coliziuni? Puteam in sfârşit, rămânea indiferent faţă de urmările ei catastro­fale, pe cari ie întrevedeam cu groază ? Las răspunsul la aprecierea orică­rui om de inimă. In această situaţie am crezut de

Next