Gazeta Transilvaniei, februarie 1912 (Anul 75, nr. 24-47)
1912-02-01 / nr. 24
Nr. 24. Braşov, Marţi-Miercuri în 1 (14) Februarie 1912. Anul LXXV Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul : pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe i/, an 12 cor., pe i/4 an 6 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe i/s an 20 franci, pe y4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe 1/t an 10 coroane, pe 1/t an 5 coroane. Un număr 10 bani. — Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Un nou atentat . Bisericile noastre naţionale şi în general întreg poporul românesc din Ungaria stă în faţa unui nou şi mişelesc atentat. Atentat contra bisericii şi neamului nostru, cel mai ticălos din toate atacurile şi atentatele, ce s-au îndreptat pe vremuri contra naţiunii noastre de către guvernele ungare. Sub pretext bisericesc, guvernul lui Khuen — «cel pacinic şi înclinat spre pace cu Românii“ — pregăteşte în tăcere şi în cât e posibil şi în taină, o lovitură din cele mai strajnice bisericilor noastre, limbei şi obiceiurilor bisericeşti-naţionale. Guvernul lui Khuen în loc să caute a statornici şi a întări pacea şi buna înţelegere între cetăţeni şi diferitele popoare, prin măsura ce e hotărât să o ia în curând, pune baza unei stări forţate de lucruri, care va fi în viitor un isvor nesecat de intrigi, disensiuni şi desbinări pe terenul bisericesc, şi pentru noi, şi pe terenul naţional. E vorba de-a să întemeia prin conlucrarea şi cu ajutorul guvernului, o biserică şi o eparhie gr. cat. maghiară, pentru credincioşii gr. cat. cari vorbesc idiomul lui Arpad. Aceasta este o veche dorinţă a şovinismului maghiar, căreia ii s-a dat expresiune de nenumărate ori în ziaristică, în întruniri şi în broşuri de propagandă. Au adoptat-o şi guvernele — căci ce lucru şovinist maghiar nu adoaptă guvernele noastre oblăduitoare de neamuri? — şi au făcut şi făgăduinţi pentru realizarea ei. Dar întruparea dorinţei dădea de o mare piedecă, care părea că nu se va putea delătura. Capul bisericii catolice, Papa, nu şi dădea învoiala la instituirea unei biserici cu limba liturgică maghiară. Roma în acest punct este condusă de vechi vederi principiare. In introducerea limbilor moderne pentru liturgie, biserica romano-catolică vede un pas spre dezmembrarea unităţii universale a bisericii Nu se admit deci la liturgie decât limbile consfinţite prin uz istoric, anume limba latină, vechea slavă şi vechea grecească. Şi a fost un merit a acelora, cari au făcut unirea în credinţă cu Roma la noi, — şi poate şi un noroc istoric — de au putut obţinea consfinţirea pentru totdeauna a limbii liturgice în biserica noastră unită cu Roma. Văzând şovinismul şi guvernul lui Khuen, că aceasta este o pedecă invincibilă, s-au hotărât a modifica pedeca, şi prin încunjur a-şi ajunge totuş scopul: a creia o episcopie maghiară, cu o limbă liturgică străină, dar încolo maghiară şi maghiarizătoare în toată fiinţa ei. Şi la aceasta guvernul maghiar a obţinut concensul şi aprobarea Romei. Nu lipseşte acum decât învoirea sau aderarea şi a prelaţilor gr. cat. de la noi — Români şi Ruteni — şi resolvirea unor detalii, ca lucrul să meargă strună. Şi guvernul ungar să şi grăbeşte a realiza acest plan în timpul cel mai scurt, fiindu-i acum — după părerea lui — împrejurările favorabile. Noua episcopie maghiară s-a proiectat a se alcătui din parohii rutene şi române. Aceste din urmă să se desfacă din diecezele noastre de Orade şi Gherla. Numărul credincioşilor nouei eparhii e contemplat la 50—60 mii de suflete. Aceasta la început. Căci cu timpul să vor mai desmembra de la eparhiile române şi rutene şi alte parohii. Mai curând se va face aceasta probabil cu vre-o 15 parohii ale arhidiecezei, aflătoare în Săcuime, unde poporul, copleşit de mulţimea Săcuilor, şi-a uitat limba strămoşească. Limba liturgică a parohiilor în noua dieceză va fi — închipuiţi-vă! — limba veche grecească, încolo pastoralul, rugăciunile, predicele etc. şi administraţia bisericească va fi curat maghiară. Punctul de vedere şovinist şi stadiul, în care se află lucrările proiectatei episcopii le-a expus pe scurt, dar real, consilierul ministerial Dr. Andor György, unui redactor de la «Bud. N.» Iată ce a spus Andor: Esenţa schimbării este, că din vicariatul de acum din Hajdú Dorogh, se va face o episcopie regulată. Teritorul ei se va desface din teritoriile diecezelor gr. cat. de Orade, Gherla, Munkács şi Eperjes. Chestiunea nu este încă rezolvită, căci, cum spune şi comunicatul oficios, e vorba încă numai de tratative. Tratativele sunt încă în curgere şi nu se poate prevedea, când vor avea sfârşit. Se va face o schimbare de limbă şi în liturgie, căci, cum se şti, până acum gr. cat, se foloseau de limba liturgică română şi veche-slavică. In ţinuturile curat maghiare aceasta producea un mare resens şi apreciând acest resens, cercurile competente s-au învoit să se introducă limba veche-grecească drept limbă liturgică. Limba pastoraţiei va fi cea maghiară, asemenea şi predicaţiile, rugăciunile neliturgice se vor rosti ungureşte şi administraţia va fi tot ungurească. Noi sperăm, că Roma nu va avea nimic de obiectat contra limbei veche-eline, faţă de limbile liturgice română şi slavă-veche. Tratativele în merit sunt în curgere acum în Roma... In faţa acestor stări ni se impune mai întâiu datorinţa a ne da seama de pericolul, ce ne ameninţă prin crearea episcopiei maghiare. E cert, că scopul principal al nouei episcopii este maghiarizarea şi slăbirea bisericei noastre gre cat. Despre aceasta ne putem convinge ştiind, că toată pornirea şi alcătuirea episcopiei este opera şovinismului. Dar se vede aceasta şi din proscrierea limbei liturgice române şi slave şi înlocuirea ei cu o limbă cu totul necunoscută şi neauzită pe la noi. Şoviniştii au adoptat aceasta limbă mai bine, decât limba română sau slavă, ca nu cumva Românii şi Slavii gr. cat. maghiarizaţi să-şi auză limba lor veche, limba ce o vorbesc vecinii şi cunoscuţii lor şi aceasta să fie o pedecă la complecta lor maghiarizare. O limbă cu totul străină, un — pictus musculus, în jurul căreia maghiarizarea să-şi poată face netulburată orgiile sale. Noua episcopie însă, cum am zis, e menită a contribui şi la slăbirea bisericii gr. cat. Deja desfacerea mai multor parohii de la cele două dieceze amintite, este o lovitură dată bisericii.ţ”Dar aceasta e numai începutul. Nu se va lăsa neîntrebuinţat nici un mijloc pentru a acvira noue parohii, cu„credincioşi gr. cat. maghiari“ pe seama episcopiei favorite.. Guvernul şi societăţile de maghiarizare vor afla căile şi mijloacele mari, în de aceste sunt foarte ingenioşi şi îndrăzneţi compatrioţii noştri! —■ ca să producă zarvăîntre credincioşi şi să-i facă pe unii a cerea să fie trecuţi la episcopia patriotică. O mică neînţelegere cu parohul sau cu curatoratul bisericesc, o jertfă neînsemnată ce se va pretinde pentru biserică sau şcoală şi altele de felul acesta, vor fi suficiente, ca să fie puşi la cale de compatrioţii noştri 10—15 inşi a ve declara că întră în sânul episcopiei maghiare. Statul le va face biserică şi episcopul de Hajdu-Dorogh le va trimite preot, faţă de care vor fi, cel puţin la început scutiţi de orice taxe. Două-trei exemple de felul acesta vor prinde, şi încet pe încetul ne vom pomeni, mai cu seamă în părţile expuse, că satele noastre sunt împenate cu credincioşi gr. cat, unguri şi că între cele două feluri de credincioşi s-a încuibat pentru veacuri neînţelegerile şi tulburările, nutrite cu deosebire de agenţii de maghiarizare, spre a spori credincioşii episcopiei maghiare. Iată tabloul viitorului, pe multe din satele noastre gr. cat. Dar să nu gândim, că şoviniştii se vor opri aci, îndată ce Ie va succede pasul prim, creiarea episcopiei gr. cat. maghiare, vor lucra din răsputeri spre a institui una gr. or. pentru Sârbii şi Românii maghiarizaţi ici-colea. Şoviniştii plănuesc de mult şi aceasta episcopie şi nu vor întârzia a o pune în curând în fiinţă, ca un ghiold în coastele bisericii ortodoxe române şi sârbeşti. Din aceste credem, că este evident atentatul, ce e pe cale,ea se face contra noastră şi ca biserică şi ca neam. Episcopiile ungureşti, instituite de guverne, cuprind în sine un mare pericol pentru noi, iar pentru şovinism sunt un mijloc de desnaţionalizare a popoarelor şi de slăbire a bisericilor noastre naţionale. Natural, că în faţa acestor grele încercări ni se impune întrebarea primordială: Ce avem de făcut ? Despre aceasta în unul de mâne.ism. — Camera. Eri a ţinut camera o scurtă şedinţă, mai mult formală. Şedinţa s-a deschis la oarele 10'fr La propunerea prezidentului camera decide, ca şedinţa viitoare să se ţină joi şi la ordinea zilei se pune proiectul reformelor militare. Astfel Joi va fi ziua decisivă între pace şi râzboiu. In culoarele camerei a fost ori o viie mişcare. Deputaţii disoidau şi făceau fel de fel de combinaţii asupra situaţiei. Coneretul uniunii interparlamentare de pace se va întruni la 17 Sept. n. Locul, unde se va ţinea congresul, încă, cum a hotărît. Abia Duminecă am primit din Arad de la d-l prof. C. Stere; raportul despre Încheierea incidentului Vaida-Goga, împreună cu o scrisoare a d-lui Stere. In cele ce urmează dăm loc acestei scrisori şi părţii prime din raportul ce ni s’a trimis. Domnule Director! Alăturatul raport asupra conflictului dintre domnii Alexandru Vaida şi Octavian Goga, întru cât concluziile, la care am ajuns au fost acceptate de părţi, închide definitiv incidentul la a cărui aplanare mi-a fost dat să contribui. Dacă neîngrădit de toate chestiunile de formă şi procedură mă aflam intr’o situaţie mai prielnică decât un tribunal sau un juriu pentru descoperirea adevărului, faptul, că părţile şi-au pus iscălitura în josul concluziunilor mele le dă toată autoritatea lucrului judecat. In urma acestora îmi permit a cere dela d-voastră, să daţi ospitalitate lucrării mele, împreună cu textul concluziunilor în întregime fără modificări, iar in vederea scopului, ce l-am urmărit şi pe care îl vor aprecia toţi Românii de inimă, şi fără comentarii, lăsaţi vremii să mai potolească valurile cugetului românesc răscolit de această tragică ciocnire. Mulţumindu-vă cu anticipaţie, vă rog domnule director să primiţi asigurarea deosebitei mele consideraţiuni. Budapesta, 8 Febr. 1912. G. Stere. Raport asupra conflictului dintre domnii Al. Vaida- Voevod şi Octavian Goga. Prin comunicatul publicat în »Românul« şi »Tribuna«, al cărui cuprins prealabil l-am supus domnilor Alex. Vaida-Voevod şi Octavian Goga şi am primit dela domniile lor asigurarea categorică de adeziune, — am făcut cunoscut publicului românesc, că m-am crezut dator să propun mijlocirea mea amicală în conflictul ivit între aceşti doi bărbaţi de seamă ai neamului nostru. înainte de a expune rezultatele intervenţiunei mele, sunt silit să lămuresc toate împrejurările şi condiţiunile, în cari am făcut acest demers, fiindcă numai astfel vor fi în acelaş timp lămurite pe deplin atât caracterul însuş al intervenţiunei mele, cât şi valoarea reală a rezultatelor obţinute prin ea. Din nenorocire incidentul dintre domnii Vaida şi Goga nu se prezintă ca un conflict pur personal. Aceşti doi oameni, dimpotrivă, au trăit ani îndelungaţi în cea mai strânsă intimitate şi prietenie. Dacă ne-a fost dat să-i vedem faţă în faţă, chiar duşmani, aceasta nu se datoreşte decât raporturilor nenormale izvorâte din disenziunile politicei cari su dat naştere conflictului nenorocit dintre »Tribuna« şi comitetul naţional. Astfel, deşi în momentul de faţă rolul meu se mărgineşte la încercarea de aplanare a unui conflict personal, totuşi mi se impune să încep prin precizarea atitudinei mele faţă de conflictul politic, fiindcă numai aşa rolul meu adevărat şi însăşi motivele intervenţiunei mele, vor putea fi puse în lumină. Poporul român din Ardeal şi Ungaria luptă în momentul de faţă înainte de toate pentru apărarea şi afirmarea a însăşi fiinţei sale naţionale. Condiţiunile şi împrejurările luptei politice în această situaţie nu pot fi confundate cu ale popoarelor a căror existenţă ca neam este în afară de discuţie, fiindcă în cazul acesta toate cauzele de diferenţiare, din punctul de vedere social sau de concepţie filozofică, au o însemnătate cu desăvârşire secundară. Un, gânditor atât de paradoxal cum este Bernard Shaw, — liber-cugetător, socialist şi revoluţionar, — recunoaşte această »necesitate,blăstămată« pentru o ţară, care se află la un grad de cultură relativ atât de înalt cum este Irlanda (în prefaţa pentru oamenii politici la »John Bull's other Island”) şi nu trebue să scăpăm din vedere, că acolo poporul irlandez a reuşit cel puţin să se constituie într’un factor politic însemnat, adeseori decisiv, în politica statului britanic. Cu atât mai imperioasă este această necesitate pentru poporul românesc din Ungaria, în care numai astfel poate ajunge un factor politic apreciabil atât faţă de organele de stat din Ungaria, cât şi în complexul întregului imperiu. Şi socot nu se poate găsi un moment mai puţin potrivit decât cel de faţă, pentru legitimarea oricărei acţiuni ce ar putea slăbi prestigiul şi eficacitatea luptei politice a organelor, reprezentative ale poporului român dint statul ungar. Acest mod de a vedea (pe care de altfel am avut prilejul de a-l afirma cu toată rezerva ce credeam, că mi se impune din diferite motive şi prin publicitate) exclude, nădăjduiesc, orice bănuială, că motivulintervenţiunei mele ar trebui căutat în dorinţa de a sprijini, direct sau indirect campania politică a »Tribunei« din Arad ori în năzuinţa de a slăbi acţiunea partidului naţional. Mai mult. In primul moment al intervenţiunei mele eu nici nu am avut în vedere conflictul personal dintre d-nii Vaida şi Goga. In adevăr, chemat de d-1 Goga la Budapesta, în împrejurările, ce le voi arăta mai jos, m-am întâlnit acolo în ziua de 12 Ian. n., şi cu d-1 Iuliu.i Maniu. In acel moment atât eu, cât şi d-nii Maniu şi Goga credeam, că incidentul Vaida Goga, sub aspectul lui pur personal, este pe cale de a se lămuri. Atunci ne-am înţeles de a ne întâlni peste 10 zile la Braşov, nu în vederea acestui incident, care până la acea dată, în credinţa noastră, urma să fie aplanat definitiv, ci spre a mijloci restabilirea vieţii normale de partid şi colaborarea cinstită a tuturor elementelor active ale românimii din Ardeal şi Ungaria în lupta naţională. In această credinţă am sosit eu în 22 ian. a. c. la Braşov. Şiacolo pe neaşteptate aflu de la d-l Vaida, că în cele 10 zile ce s-au strecurat după înţelegerea avută cu domnii Maniu’’şi Goga, incidentul nu numai că nu s’a rezolvit, dar încă cu muie s-a complicat şi s-a agravat, şi stă cu toată imensa lui greutate în calea„scopului pentru care venisem la Braşov. In acelaş timp, din expunerile însăşi ale domnilor Vaida şi Goga, întreagă această afacere apărea în cugetul meu sub o înfăţişare cu deosebire tragică. Faţă ’n faţă stăteau doi oameni, din cari unul, d. Vaida, nu era numai convins de temeinicia acuzaţiunilor sale, dar se credea dator, în interesul superior naţional şi moral, de a le susţinea cu toata energia, iar pe de altă parte d. Goga cu aceeaş tărie se credea victima unei strigătoare nedreptăţi, şi chiar a unei uneltiri grozave, intru cât se ştia nevinovat de fapta ce i se imputa. Aveam eu dreptul ca om, ca român, ca prieten să-mi spăl mânile în faţa acestei tragedii? Nu aveam datoria de a încerca în măsura puterir mele de a aduce lumină asupra acestei tatate coliziuni? Puteam in sfârşit, rămânea indiferent faţă de urmările ei catastrofale, pe cari ie întrevedeam cu groază ? Las răspunsul la aprecierea oricărui om de inimă. In această situaţie am crezut de