Gazeta Transilvaniei, octombrie 1912 (Anul 75, nr. 216-240)

1912-10-02 / nr. 216

Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul : pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe 1/i an 12 cor., pe an 6 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe 1/i an 20 franci, pe 1/i an 10 franci. Braşov, Luni-Marţi în 2 (15) Octomvrie 1912. Iii? Nr. 216. Anul LXXV, REDACŢIA, li Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an | TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: || 20 coroane, pe l/1 an 10 coroane, pe i/4 an 5 coroane. Un număr 10 bani, I BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. fi Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese Telefon: Nr. 226. fi după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Adunarea ,Asociaţiunei“ Sibiiu 13 Oct. ”. Discursul preşed- Andrei Bârseanu. Excelenţa Voastră înalt Prea Sfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit, Prea Sfinţiţi Părinţi Episcopi, Doamnelor şi Domnilor! Iatâ-ne întruniţi din nou în adunarea generală a „Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român“ pentru întâia oară dela memorabila adunare dela Blaj, în care s’a serbat existenţa de 50 ani a însoţirii noastre culturale. Vibrează şi acum în inimile noastre amintirea frumoaselor zile de 15, 16, 17 August v. 1911, când ne aflam la un loc: preoţi şi mireni, cărturari şi plugari, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, în acel orăşel bogat în aduceri aminte istorice româneşti, cuprinşi de vraja trecutului, mişcaţi până în adâncul sufletului de priveliştea miilor de oameni, pătrunşi de acelaş gând şi de acelaş dor, însufleţiţi de cuvintele auzite şi de frumoasele producţii artistice, la care avusem norocul a fi de faţă, purtaţi pe aripele vântului de primul sburător român de la noi şi înălţaţi în sferele luminoase ale entuziasmului şi ale încrederii în sine de aripile şi mai îndrăzneţe ale gândului, răpit de un moment de înviorare sufletească. Este timpul, să ne dăm samă, ce a rămas pe urma acestor clipe de înălţare sufletească, ce a răsărit din seminţele aruncate în inimile noastre în frumoasele zile de la Blaj de acum un an, şi în deosebi ce paşi înainte a făcut însoţirea noastră culturală de atunci încoace? Şi dacă, spre a răspunde la aceasta întrebare şi pe temeiul răspunsului obţinut a câştiga o îndrumare pe viitor, am ales din nou sediul Comitetului central, în care am serbat înainte cu 8 ani amintirea marelui Arhiereu Andreiu Şaguna, am făcut-o ca să ne aducem aminte de un alt bărbat, carele de asemenea a stat la leagănul însoţirii noastre şi de al cărui nume e legat tot trecutul ei timp de 3 decenii şi mai bine. Bărbatul acesta este Beorse Bariţiu, de la naşterea căruia s’a împlinit în primăvara anului acestuia un veac şi a cărui binecuvântată activitate este vie încă în amintirea generaţii mai în vârstă. Sub impresiunea pildei vii de activitate neobosită, închinată binelui obştes, ca nemuritorului George Bariţiu vom cerceta deci: ce am făptuit noi în cadrele însoţirii, din care facem parte, în curs de un an şi mai bine şi în ce direcţie au a se îndrepta paşii noştri de aici înainte în conglăsuire cu menirea Asociaţiei, în numele căreia ne-am întrunit astăzi în locul acesta? Oricine a aruncat o privire asupra raportului general al Comitetului nostru central, sau a urmărit cu oarecare băgare de samă mersul instituţiunei, ai cărei membri suntem, a trebuit să observe, că lucrarea cea mai de samă a însoţirii noastre în timpul din urmă a fost şi este răspândirea luminii în straturile cele mari ale poporului, propagarea cunoştinţelor folositoare şi a năravurilor bune in cercuri cât mai largi, închegarea rândurilor între diferitele pături ale poporului nostru , între orăşeni şi săteni, între cărturari şi necărturari, între intelectuali, meseriaşi şi plugari. Lucrarea aceasta, îndeplinită cu deosebire de despărţămintele şi agenturile comunale ale însoţirei noastre, s’a manifestat în sutele de prelegeri poporale ţinute, în bibliotecile înfiinţate, în deprinderea cu cetitul şi scrisul al acelor necunoscători de carte, în întocmirea câtorva expoziţiuni mai mari sau mai mici şi în premiarea produselor mai de samă expuse, în înfiinţarea câtorva reuniuni culturale sau economice, în încurajarea învăţătorilor la o mai bună îngrijire a grădinelor şcolare, şi şi ici colea, în distribuirea de altoi şi de maşini agricole între ţăranii noştri. Şi cu bucurie trebue să constatăm, că aceste nobile nizuinţe, cari stau în deplin acord cu meni- rea însoţirei noastre, încep a fi înbrăţişate în cercuri tot mai largi, că la lucrarea mântuitoare de luminarea poporului nostru iau parte tot mai multe elemente, chiar şi în ţinuturi, cari până acum le consideram, dacă nu aproape perdute, cel puţin nu tocmai accesibile culturii româneşti, în urma înrâuririlor nefavorabile streine de tot felul. Dovadă nouînfiinţatul despărţământ Vişeuza din ţinutul Maramurăşului, în care o mână de oameni devotaţi desvoartă o activitate din cele mai lăudabile, şi despărţământul Sătmar-Ugocea, în care acum de curând câţiva vrednici tineri din dieceza Gherlei au ţinut o serie de prelegeri poporale, înviorând inimile poporenilor noştri din acele părţi şi storcând chiar şi aprobarea streinilor. Şi tot astfel la Ceica şi la Marghita din comitatul Bihariei, la Giurgiul din săcuime şi peste tot unde a răsunat glasul chemării la vieaţă prin cultura naţională. Toate acestea ne dovedesc, că poporul nostru e străbătut de dorul de lumină, că el începe a preţui tot mai mult cartea românească şi că în sufletul lui a început a prinde rădăcini tot mai adânci convingerea, că mântuirea lui nu are să şi-o aştepte decât de la sine însuşi. Şi în împrejurările grele de azi pline de decepţiuni, de nenorociri elementare şi de zăngănitul armelor, aceasta convingere este busola cea mai sigură, care ne poate conduce la un viitor fericit. Numai prin luminarea minţii, prin întărirea puterilor noastre trupeşti şi sufleteşti, sub pavăza unor principii morale sănătoase şi sub steagul iubirii frăţeşti vom fi în stare a învinge greutăţile ce ne stau în cale şi a ne asigura un loc vrednic între popoarele, cu cari am fost ursiţi a vieţui împreună. Deşi însă, în genere, putem constata în timpul din urmă oarecare progres în lărgirea cercului de activitate al însoţirii noastre, totuşi am greşi, dacă am crede, că s-a făcut şi se face tot ce trebue făcut. Dimpotrivă, dacă nu voim a ne înşela înşine, suntem datori a recunoaşte, că în multe părţi pătura noastră cultă încă nu e pătrunsă de ajuns de problemele „Asociaţiunii“, că unele despărţăminte sunt şi acum cadre fără de ostaşi şi că cei puşi în fruntea lor sau nu-şi fac datoria de loc, sau, şi de fac din când în când unele încercări, nu au destulă perseverenţă, ca să le ducă la bun sfârşit, ci se opresc la mijlocul drumului, aşa, că din silinţele lor nu se alege nimic pozitiv. Dovadă, că nu toţi intelectualii noştri ştiu preţul după cuviinţă însemnătatea însoţirii noastre, şi sunt în stare a se însufleţi pentru scopurile ei, este şi numărul, relativ mic, al acelora, cari au intrat în cadrele ei, 2649, faţă cu numărul de aproape 10.000 câţi s au socotit mai anii trecuţi, că s-ar putea înscrie ca membri. De altă parte, cum ne-am luat îndrăzneala a constata şi cu alt prilej, între fruntaşii noştri din diferitele regiuni ale ţării, nu e destulă legătura sufietească; ei nu se ştiu însufleţi din destul pentru acelaş ideal şi nu se ştiu supune unei discipline stricte pentru aducerea lui la îndeplinire. O parte mare dintrânşii se mărginesc a-şi vedea de necazurile proprii, iar alţii, deşi mai puţini egoişti, se isolează în cercul restrâns al împrejurimei nemijlocite, nevoind să ştie nimic, de ce se întâmplă afară de hotarele comunei, cercului, sau cel mult comitatului în care trăesc. Spre a ilustra aceasta afirmare voiu aduce un singur exemplu. In cele câteva centre, în cari avem şcoli secundare româneşti, sau seminare pentru creşterea viitorilor preoţi şi învăţători, s-a făcut de o vreme încoace frumosul obiceiu de a se ţinea, mai cu samă în timpul iernei, conferenţe de cuprins felurit pe sama publicului doritor de ştiinţă din acele centre. Ei bine, aş voi să ştiu dacă chiar conferenţiarii dintr-un loc cunosc ce se petrece în celălalt punct, dacă de pildă, la Braşov se urmăreşte, ce subiecte se tractează la Blaj, şi dacă la Sibiiu ne dăm sama din materiile tractate la Năsăud, la Brad şi la Beiuş ? — Tare mă îndoiesc, că mi s-ar putea da un răspuns pozitiv la aceasta întrebare, afară doară de vre-o informaţie întâmplătoare, culeasă din vre-o ştire scurtă rătăcită în coloanele nu ştiu cărei gazete. Era vorba într’o vreme de un schimb de conferenţiari, ce avea să se facă sub egida Asociaţiunei noastre. S’a făcut, cât îmi aduc aminte o încercare sau două cu succes foarte frumos, eu însumi am avut prilej a constata ; dar atâta a fost tot, şi mai departe lucrurile au rămas tot în starea de mai înainte. Şi ce urmări favorabile ar avea un asemenea schimb, îşi poate închipui ori şi cine. Publicul nostru s-ar deprinde a se ocupa cu aceleaşi probleme, emancipându-se din când în când din cercul strâmt al intereselor locale, ne-am mai primeni ideile, ne-am cunoaşte mai bine unii pe alţii şi ne-am şti preţui reciproc, cu un cuvânt: am aduce la îndeplinire acea „unire în cuget şi simţiri“ pe care o căutăm de atâta vreme, dar pe care încă n’am izbutit a o înfăptui pe deplin până acum. Dar am putea lua şi alte pilde ca să dovedim această lipsă de legătură sufletească. Iată, avem un număr destul de frumos de reuniuni de natură diferită: de cântări, de meseriaşi, de învăţători, de femei şi una — două de comercianţi şi agricole. Oare între aceste reuniuni aflăm legăturile de lipsă pentru o purcedere unitară spre ajungerea scopului comun, pe care-l urmărim, — legături, pe cari Ie observăm la însoţirile altor popoare? Aşa de pildă, de câte ori se întrunesc corurile reuniunilor de cântări, ca să emuleze unele cu altele şi astfel să se îndemne reciproc a face progrese tot mai mari în arta sublimă şi însufleţitoare a muzicii, .... Sau reuniunile noastre de meseriaşi să sprijinesc oare una pe alta, să interesează din destul de relaţiile diferitelor centre cu meseriaşii români, căutând să indrumeze tineretul la meseriile de cari avem mai mare trebuinţă? .. . Sau iarăşi, învăţătorii noştri urmăresc cu destulă băgare de samă lucrările colegilor lor din alte reuniuni, căutând să stabilească o unitate în activitatea lor atât de însemnată pentru viitorul poporului nostru? Cât despre reuniunile de femei, tocmai în timpul din urmă se ventilează ideia, ca să se încerce o apropiere a lor, ceea ce ar promova în mod însemnat nizuinţele lor filantropice şi culturale. Ce deosebire în privinţa aceasta la noi şi la popoarele cu cari locuim împreună, dar care au avut norocul a înainta mai mult cu cultura!... Să luăm de pildă pe cetăţenii noştri Saşi şi să vedem ce legături strânse sunt între număroasele lor însoţiri de tot felul ? Cât de însufleţitoare sunt întrunirile societăţilor lor de gimnastică şi de cântări! Ce corespondenţă vie este între reuniunile lor de meseriaşi şi de comercianţi, şi cum se înştiinţează una pe alta de locurile libere la diferitele maestrii şi de trebuinţele, cari se simt într’o piaţă sau între alta! ... Dar între învăţătorii lor ce comunicare vie de idei şi ce împărtăşire generală la discutarea însemnatelor, dar de multe ori şi complicatelor probleme şcolare!... Agricultorii lor de câte ori se întrunesc ca să discute chestiunile cei interesează . .. In sfârşit femeile lor cu preotesele în frunte de câte ori convin în adunări regionale sau chiar în congrese generale spre a se sfătui în privinţa creşterii tinerimii, a înaintării economiei casnice, a îngrijirii bolnavilor şi a ajutorării celor lipsiţi! Am putea zice, că pe lângă unitatea de credinţă şi pe lângă situaţia materială mai bună rezultată în urma desvoltării istorice excepţional de favorabile, precum şi în urma progresului în cultură, puterea acestui mic popor stă tocmai în legăturile sufleteşti dintre membrii săi. Chiar şi între tineretul poporului, despre care este vorba, se cultivează spiritul acesta de unitate sufletească. De câte ori gimnaziştii din diferitele centre săseşti se cercetează unii pe alţii învăţând a cunoaşte pe lângă frumseţile ţării pe fraţii lor de acelaş sânge şi de aceiaşi limbă, cu cari mai târziu vor avea să lucreze împreună în vieaţa publică! Exemplul acesta, ce-l avem zilnic înaintea ochilor ar trebui să-l imitam mai mult ca până acum. Să ne deprindem a ne simţi cu toţii membri ai aceluiaşi popor, să luăm parte la bucuriile şi suferinţele obşteşti, să jertfim tot ce ne stă în putinţă pentru binele totalităţii, şi astfel puterea noastră să stea în comunitatea noastră sufletească. Şi fiindcă a fost vorba de conference literare-ştienţifice şi de însemnătatea lor, mă gândesc, dacă n’ar fi cu putinţă să se facă şi la noi aceea ce se obicinueşte de un timp încoace la alte neamuri şi ce a isbutit a face cu rezultat aşa de strălucit neobositul apostol dela Văleni, carele în câţiva ani de zile dintr’un orăşel cunoscut mai înainte prin prunele sale şi prin ţuica sa, a creat un centru cultural cercetat de atâţia tineri, doritori de ştiinţă, ba chiar de vlăstare ale Familiei regale din Statul vecin, — înţeleg, dacă n’ar fi cu putinţă să se întocmească şi la noi nişte COrSUri de Vară, sau, — cum se mai numesc asemenea cursuri, — dacă n’am putea avea şi noi o Universitate poporală? — Condiţiile pentru o astfel de instituţie nu ne lipsesc. Intre profesorii noştri şi între ceilalţi intelectuali avem bărbaţi, cari se ocupă cu cercetări ştienţifice şi cari ar putea împărtăşii şi pe alţii din comoara cunoştinţelor lor. Cât pentru localităţi potrivite pentru asemenea cursuri de vară puţine ţinuturi vor fi atât de bogate ca Ardealul nostru şi regiunile învecinate. Iată, aşadară, o problemă cu care ar merita să ne ocupăm şi asupra căreia atrag îndeosebi luareaaminte a secţiilor noastre literare ştienţifice. Ce însemnătate ar avea pentru noi nişte asemenea cursuri este uşor de înţeles. Pe lângă înmulţirea cunoştinţelor ele ar contribui în mod însemnat la înfrăţirea sufletelor şi la stabilirea legăturilor de care am amintit mai înainte şi de care avem atâta trebuinţă. Pe lângă legăturile intelectuale şi morale însă, suntem datori, — dacă voim să asigurăm viitorul poporului nostru, — să stabilim între noi şi cât se poate de multe legături materiale, ştiut fiind, că bunăstarea materială este condiţie neapărată a progresului cultural. Aceasta o vom putea face dacă vom stărui din toate puterile noastre pentru înfăptuirea unei organizări cât mai complete financiare şi economice între toate păturile poporului nostru. Avem, ce e drept în privinţa aceasta un început destul de frumos în băncile noastre, este vorba acum, ca lucrarea începută să o ducem mai departe căutând formele potrivite, în care întreg poporul nostru și în prima li-