Gazeta Transilvaniei, decembrie 1912 (Anul 75, nr. 265-286)

1912-12-01 / nr. 265

i Sfiish­m­asimkr XL lacob Mureşianu. — O propunere. — Restanţe de aedi de mii de co­roane. — O statistică lugubră. — Unul din provincie despre fraţii JDobrescu. — Condolenţe directoru­lui închisorii din Seghedin. Ne aflăm in săptămâna, in care înainte cu 100 de arc a văzut în că­suţa de lemn de pe malul văii Gerşa — comuna Rebrişoaia — lumina zilei Iacob Mureşi­inu. Societatea românească din Braşov,în a cărei mijloc, a muncit acest apostol al redeşteptării neamului aproape un jumătate de secol, se pregăteşte a a­­duce marelui bărbat tributul recunoş­tinţei printr’o sav­o­are comemorativă, în care ni se vor evoca în memorie pa­gini strălucitoare de muncă românească, de dragoste de neam, de însufleţire aproape fanatică pentru tot­ue e româ­­mânesc — pagini pe cari mulţi — durere prea mulţi, le-au dat uitării în învălmăşagul zilelor de azi atât de lipsite de idealul şi de Însufleţirea se­nină a vremurilor apuse. Serbarea comemorativă de Dumi­necă va fi prin urmare o serbare a recunoştinţei. In acelaşi timp ea ne va rei­prospata însă din nou m­ultele da­­toriuţe ce te avem faţă de neamul nostru, pentru a-i înălţa la locul de onoare, visat şi dorit atât de des ,şi de mult zi de zi de lacob Mureşianu şi de bărbaţii generaţiunei sale. Ca şi George Bariţiu astfel şi lacob Mureşianu au fost în vremea lor, atât da săracă în cărturari, dar atât de bogată în inimi nobile — tocmai con­trarul zilelor de azi — sfetnici neobo­siţi în toate chestiunile, cari frământau Români­mea de pe vremuri. lacob Mure­şianu n’a fost numai pedagogul vestit, n’a fost numai dascălul neamului, n’a festt numai editorul şi redactorul­ gazetelor sale, el a fost in acelaşi timp advocatul neamului şi pionerul tuturor Întreprin­derilor şi aspiraţiunilor unui neam setos după înaintare. N’a fost întreprindere naţională­­culturală-politică-econo­miică, la care să nu fi contribuit cu sfatul şi fapta. Nizuinţeie sale depuse In jurul »Aso­­ciaţiunei«, a »Academiei române de drep­turi«, înfiinţarea de instituţiuni finan­ciare şi alte reuniuni, introducerea li­teri­or latine la Jocul celor cirile etc etc. sunt tot atâtea pagini strălucitoare din activitatea acestui apostol al culturei şi muncei româneşti. Răsfoind zilele aceste colecţiile colbăite ale­­Foii pentru minte, inimă şi literatură« şi ale »Gazetei«, ilustrate cu atâtea pagini preţioase de Iacob Mureşianu, am rămas izbit de puterea sentimentelor sale nobile şi de iubirea sa nemărginita cătră neamul său. »In cauza culturei în limba ro­mână pentru regenerarea poporului ro­mân—scrie Iacob Mureşianu—nu am lă­sat nici o ocasiune nefolosită în »Ga­zetă« şi în »Foaiă», spre a îndemna mai întâi pe cei mai cu influenţă asu­pra poporului, ca să ia, ca părinţi su­fleteşti, în deaproape consideraţiune toata scăderile observate în sânul lui şi să studieze, în ce mod i s’ar putea da o directivă mai sănătoasă spre a-i putea fără dificultate infiltra în inima lui artistul şi zelul pentru tot ce se pre­tinde azi dela un popor cult, dela na­tură prevăzut, cu sămânţa tuturor vir­tuţilor de bun patriot, iar dela mărirea şi gloria numelui d® »Roman«, ce-i poartă, să mai ia şi cutezarea a se ţinea mândru între alţii şi cu capul pe sus să îmbrăţişeze orice virtute romană şi modernă, cu toată căldura de patriot adevărat, ca să i­ se poată aplica din­ partea lumii cu tot dreptul esclav­area: Virtus romana rediviva.. . »învăţătorii în şcoalele române, dacă­­vreau să progreseze şcolarii pe ’nterecute între dânşii, mai insufle fără ’ncetare acest spini mândru de emula­­ţiune la victoria culturală în inima ti­nerilor de sânge român; şi de-ar învăţa zeci de limbi, totuşi să prefere cu deose­bire a­ şi vorbi şi preţui limba română în toată vieaţa lor ca un dar dumne­­zeesc, dinalr,­­­a căruia, dacă vom lucra cu toţii în comun, juraţii duşmani ai naţiunei noastre trebue odată să-şi plece capetele cele pline de fumul neumanităţii şi al eschivismului politic, cu care vreau să ne desbrace de curajul vieţii politice“.... * Sunt convins, că la serbările co­memorative de Duminecă vom fi de faţă mulţi Braşoveni. Vom ezista la parastas, vom încununa mormântul lui Iacob Mureşianu şi vom lăsa să treacă înaintea ochilor noştri sufleteşti faptele şi vieaţa acestei figuri istorice. Publicul românesc, nu numai cel din Braşov şi jur ci Românii din toate ţinuturile, ar mai trebui însă să facă ceva. In anul acesta s-a început colecta pentru augmentarea unui fond menit să uşureze soartea­ gazetarilor noştri. Fondul Dr. Mihu, căruia s-a alăturat fondul jubilar al «Gazetei» înfiinţat de Dr. Aurel Mureşianu, a ajuns suma de 42.000 cor. Ar mai trebui încă 8000 coroane, pentru ca din fondul acesta, conform literilor fundaţionale, să se poată da în caz de nevoie ajutoare ga­zetarilor şi familiilor lor. Mă întreb a­­cum: oare aniversarea centenarului naşterii lui Iacob Mureşianu, editorul şi redactorul de pe vremuri al celui mai vechiu ziar românesc, n-ar fi mo­mentul potrivit pentru a completa a­­ceastă fundaţia de, eminamente naţio­nală?) Dacă da, atunci propun ca toţi foştii elevi şi actualii admiratori ai lui Iacob Mureşianu să contribue în bani cu câte o cunună eternă la fondul ju­bilar al Gazetei, trecut ca fond separat în administraţia fundaţiunei Dr. Mihu. Aceste contribuiri ar fi o frumoasă do­vadă a recunoştinţei Românilor faţă de memoria aceluia, care a susţinut cu mari jertfe primul ziar românesc, con­tribuind în măsură mare la gustul co­titului şi in genere la desvoltarea zi­aristicei noastre actuale. In ultimul număr al „Uniri­i“ din Blaj cetesc următoarele: «Noi am încercat, din puterile noastre, să scoatem o foaie măcar de 3 ori la săptămână şi teamă ni­e, că nu vom isbuti. La restanţele vechi de peste 20 mii coroane, anul acesta ne-a adaus un rest de alte sece mii coroane neîncassate­, calendarul nostru ne-a a­­dus în anul trecut un deficit de 1000 coroane şi în acest an nu am mai în­drăznit să-l­edăm. «Cine ştie dacă vom mai îndrăzni să scoatem şi foaia ! Vom reduce-o sau, la caz de lipsă, vom suprima-o.» Cam acelaşi strigăt desperat l-am cerut mai acum câteva săptămâni şi în organul oficial al partidului »Românil«. Zilele trecute am aflat, că şi »Luceafă­rul« din Sibiiu se spate cu m­ii de co­roane restante. »Gazeta«, cu toate ape­lurile repetite va înregistra la sfârşi­tul anului prohap­i da­ asemenea câ­teva mii de coroane .. . In schimb cetitorii cer necontenit . Nr. 265. Braşov, Sâmbătă în 1 (14) Decemvrie 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul­­ pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe l/a an 12 cor., pe n­. an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe */, an 20 franci, pe */4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe l/1 an 10 coroane, pe 1/4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. La reînoirea alianţei triple. Legată între împrejurări grele pentru toate trii statele interesate — Germania, Austro-Ungaria şi Italia, — ţinută lung timp în se­cret pentru a fi scoasă de Bis­marck ca o spadă în momentul, « când Franţa şi Rusia se pregăteau ; a izbi de două laturi în imperiul german, susţinută cu mari jertfe, în arginţi şi in convingeri intime, ca o garanţie a păcii înarmate şi, în secret, de­sigur şi ca o unealtă pentru realizarea cutărui proiect ce se ţinea ascuns, alianţa triplă a fost reînoită, contrar cu ştirile ves­tite mereu din anumite locuri des­pre desfacerea triplicei, adecă des­pre dezbinar­ea Italiei de către alia­ţii săi de până acuma. Joi, la 5 Decemvrie, şi-au pus iscălitura cei trei ambasadori, în cabinetul contelui Berchtold, în cu­noscutul palat de pe Ballhausplatz din Viena, şi cu două zile în urmă, a Sâmbătă seara, s-a lansat vestea,­­ la acelaşi moment în cele trei ca­pitale, o „veste de bucurie“ pen­tru unii, cum o numise odată în­suşi lordul de Salisbury, şi, proba­bil, neplăcut surprinzătoare pentru alţii. Situaţia actuală are multe ana­logii cu cea de atunci, aşa cum o descrie un cunoscător ca marele Bismarck în scrisoarea sa din Septemvrie 1879, cătră regele Ba­­variei şi în care vorbeşte despre creşterea influenţei şovinismului panslavist asupra ţarului şi despre înarmările pripite ale Rusiei în timp ce nimeni n’o atacă nici din o parte. Presa constată, că această analogie a împrejurărilor a provo- z cat reînoirea quasi demonstrativă a triplicei în acest timp de criză, deşi de fapt nu era impus acest pas, căci alian­ţa era asigurată până în Iunie 1914, şi avea să fie con­siderată ca prelungită şi fără a fi reînoită, dacă nici una din cele trei puteri nu-şi anunţă eşirea până în Iunie 1913. Alianţa triplă a răsărit din congresul de la Berlin (13 iunie — 13 iulie 1878). Rusia a fost ne­mulțumită cu rezultatele congresu­lui, cancelarul său Gorciacov, un bătrân orgolios, a dus cu sine din Berlin grea ură împotriva lui Bis­marck, care i-a contraminat proec­­tele, încordarea devenea tot mai acută, se făceau pregătiri împo­triva frontierei germane, se vorbea tot mai deschis despre o apropiere spre Franţa. Intr’aceea Bismarck îşi căuta şi el aliaţi. Întâi a convins pe Austriaci, că de acum monarhia Habsburgică va avea să fie consi­derată de Ruşi ca duşmană, ori cel puţin ca rivală în Balcani, din cauza Bosniei şi Herţegovinei. O înţelegere a celor două state ger­mane contra adversarului comun nu era decât firească. La 7 Oct. 1879 a şi fost încheiată convenţia germano-austriacă cu promiterea ajutorului reciproc faţă de Rusia şi a neutralităţii în alte cazuri. Italia avea să fie al treilea în colegiu. Bismarck ştia cum are s-o apropie, nu prin îndulciţi, ci prin ameninţări, vorbind despre restituirea statului papal şi decla­rând Austriei, dar aşa ca să se audă peste Alpi: „Dacă gândiţi la recucerirea provinciilor perdute din Italia, noi nu vă stăm în cale, căci, în fine, Italia nu ne este prietină“. Cabinetul bunului şi sincerului latin Cairoli înclina spre Franţa. Când însă în Martie 1881 trupele franceze au intrat în Tunis şi în contractul de la Bardo (12 Mai 1881) Tunisul a fost pus sub pro­tectoratul republicei franceze, în Italia, care spera provincia aceasta pe seama sa, a isbucnit potop de indignare, care a crescut apoi la ură contra Francezilor; ministerul cade, iar cabinetul lui Depretis şi Mancini duce Italia în braţele ce­lor două state germane aliate. In toamna aceluiaş an regele Umberto face vizită în Viena, primit ca prie­tin şi aliat Scurt după aceea Ita­lia îşi sporeşte contingentul de ar­mată în raport cu Germania şi cu Austria, se votează sume mari pentru fortificarea Romei, iar con­tra iredentismului se iau dispoziţii severe, pentru a împlini toate pe placul noilor tovarăşi. La începutul anului 1883, alianţa era şi oficios încheiată. Dar s-a ţinut în secret. Intr-aceea fraternizarea franco­­rusă devenea vădită, Gorciacov şi Ignatiev o cultivă făţiş, generalul Secbelev o proclamă în un toast rostit la Paris. Alianţa cu Rusia imensă a redeşteptat încrederea în sine a Francezilor demoralizaţi prin per­­derile dela 1871, iar generalul Boulanger, dela 1886 ministru de război, a potenţat-o atât de su­gestiv, că rezbelul părea iminent, mai ales după cele două incidente, neînsemnate între alte împrejurări, acuma însă bine venite pentru a da auză la încăerare: la 3 April 1887 a fost deţinut la Strassburg comisarul francez Schnaebele, iar în Septemvrie un soldat german a ucis pe un Francez pe pământul Franţei, la Raon. Republica fran­ceză a păşit energic. Dar Germa­nia s-a arătat conciliantă, comisa­rul a fost imediat pus în libertate, pentru cel omorât s-a plătit des­păgubire. Aceasta însă n-a pus capăt dorinţei după revanş, şi cum Rusia însuş era îndârjită din cauza Bulgariei, războiul părea a fi pe prag, ca acuma. Atunci Bismarck, sigur de e­­fectul ce va avea, publică textul convenţiei între cele trei state aliate, şi rosteşte în parlament, la 3 Februarie 1888, acel discurs me­morabil, cu cea mai puternică ex­­pressiune a încrederii ce un popor poate avea în puterile sale: „Noi Germanii ne temem de Dumne­zeu, dar de nimeni altul pe lume11. Adversarii s-au potolit şi răz­­boiu nu s-a făcut. Ar fi de dorit, ca şi astăzi să vedem acelaş efect şi astfel alianţa triplă să continue a fi ceea ce a fost până aci: un „instrument al păcii“. (vieva.) Prof. C. Nedelcu. Camera. Şedinţa de eri, 13 De­cemvrie a. c. Deputaţii manifestă puţin interes, sunt prezenţi abia 30. La ordi­nea zilei e proiectul de buget al mi­nisterului de honvezi. Referentul Soly­­mossy nu e de faţă. Raportează un al­tul, Kenedy. Asupra budgetului nu se face nici o discuţie. Nu vorbeşte nici ministrul Hazai Budgetul se votează în general şi în special. Urmează chestiunile de imunitate, iarăşi lipseşte referentul. Şedinţa se în­trerupe. Sosind referentul, la propune­rea lui se suspendează imunitatea lui Skirlak, ca redactor, pentru vătămări prin presă în 13 cazuri, asemenea se mai extrădează Jutiga, apoi Désy Zol­­tan, pentru procesul cunoscut ca prim­­ministrul Lukács, şi alţi câţiva de­putaţi. Lang ca referent prezintă mai multe cereri, între cari se remarcă ce­rerile pentru introducerea sufragiului universal, in­trite la cameră de la auto­rităţi şi adunări poporale, în număr de 319. Cererile se transpun ministerului de interne. Azi e la ordinea zilei bud­getul de culte şi instrucţie. Camera va lua vacanţe de Crăciun pe la mijlocul săptămânei viitoare. Consiliu de miniştri. Alaltăeri, Mier­curi Înainte de prânz s-a ţinut la Seben­­brun un consiliu de miniştri, sub pre­zidenţia M. S. Au participat la consiliu: Franciss Ferdinand, moştenitorul tro­nului, apoi miniştri comuni şi din mi­niştri austriaci prim-ministrul Stürgkb, ministrul de finanţe Zaleski şi min. landwehrului Georgh Conferinţa a ţinut de la oarele 10 până la 11 ’/2­»Narodni Listyc din Praga are ur­mătoarele inform­aţiuni despre consiliu: M. S. şi-a exprimat dorinţa, că voeşte ce discute în o conferenţă îm­preună cu miniştrii comuni şi austriaci partea politică şi financiară a situaţiei externe. M. S. a adresat mai multe în­trebări miniştrilor. Un membru distins al guvernului austriac a spus următoa­rele despre conferenţă : — Nu există nici cel mai mic mo­tiv, ca să judecăm nefavorabil situaţia■ politică externă. E de remarcat, că guvernul Un­gariei n’a fost invitat la acest consiliu. Şovinismul urlă de moaie ! Conferinţa d-lui dir. A. Vaida la Viena. Ca întregire a celor publicate ori primim încă următoarele amănunte : Invitat de clubul german din Viena, care uneşte toate partidele germane din Austria, d-l Dr. A­­lexandru Vaida a ţinut Marţi seara o conferinţă asupra situaţiei politice a românilor din Ungaria. O numeroasă şi distinsă asistenţă a luat parte la conferinţă între cari numeroşi deputaţi, bărbaţi politici de frunte şi funcţionari superiori. Au asistat deasemenea şi deputaţii români Simionovici şi Isopeacul, d. Aurel Popovici şi românii vienezi. Conferenţiarul a expus fazele de dezvoltare politică a românilor­­ din Ungaria, inzistând cu deose­bire asupra epocei recente, carac­terizată prin lupta contra siste­mului de maghiarizare inaugurat de la triumful dualizmului. Dr. Vaida aduce exemple de nedreptăţi ce le supoartă românii, biruind totuşi toate şicanele la cari sunt supuşi. D-sa arată apoi, cari sunt legăturile românilor faţă de saşi, şvabi şi slavi. In conti­nuare conferenţiarul inzistă asupra rolului conducător al românilor în politica naţionalităţilor şi asu­pra pretinsului iredentism de care sunt învinovăţiţi românii. Oratorul a fost deseori între­rupt de aplauzele furtunoase ale asistenţei. A luat apoi cuvântul d. Aurel Popovici, care printr’un discurs magistral, întrerupt de ovaţiunile publicului, a arătat, care trebue să fie idealul monarhiei habsbur­

Next