Gazeta Transilvaniei, aprilie 1913 (Anul 76, nr. 74-93)
1913-04-02 / nr. 74
ABONAMENTUL: Pe un an . . . 24 Cor. Pe o mm. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi străinătate. Pe un an ... 40 lei. Pe o juzu. de an 20 „ TELEFON N. 22®. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Braşov, Luni-Marţi în 2 (15) Aprilie 1913. Anul LXXVI REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul anului Nr. 3®. IKSHKATBIdî se primesc la adwintstraţie. Preţul după tarif şi î mvoială. Manuscrisele nu se k înapoiaasă. Catarina Doamna Noastră. De Dr. Vaier Moldovan. I. E surprinzătoare puterea de asimilare ce-o esercită o şcoală sau un curent politic asupra aderenţilor săi. Dacă cunoaştem tesele fundamentale ale unei şcoale e foarte uşor să descoperim pe cei de-o cugetare chiar şi în chestiunile de amănunt. Şi luăm de pildă concepţia de viaţă şi ideile politice ale cercurilor feudal-conservatoare din Ungaria. Una din notele caracteristice a lor e preferinţa ce-o dau chestiunilor internaţionale, problemelor diplomatice. Simţesc instinctiv lipsa de-a abate gândurile cetăţenilor de la relele şi miseriile de-a acuza, unde nu pot şi nu vreau să dreagă nimic. De aici se esplică slăbiciunea lui „Budapesti Hírlap“ faţă de himera „Imperialistă“. Anul trecut a scris d-l Lovassy fost vicecomite In comitatul Turda Arieş un articol în chestia română. La cele dintâi şire puteai recunoaşte fisionomia gentry-ului din comitatul Bihorului şi a elevului lui Tisza. Aceleaşi clişee şi aceleaşi recepte. La început o sumedenie de fraze frumoase din domeniul politicei internaţionale, despre pericolul german şi cel slav, cari au predestinat pe cele două neamuri pe Maghiari şi Români ca să se apropie unii de alţii şi să trăiască în frăţietate. Frumos, foarte frumos! Dar când să ne dee un program de soluţie şi de sanare a multelor şi dreptelor dureri ale neamului românesc, ese la iveală în toată golătatea surprinzătoarea lipsa de idei a vitregei şcoale conservatoare. Funcţionari români la administraţie, câţiva deputaţi români însă cu program guvernamental, dezlgarea clerului român prin congruă, cvincvenarii şi alte bunătăţi bugetare — iată alfa şi omega a înţelepciunii tuturor politicianilor acestei tabere. D-l Lovassis ne spune verde că idealul dânsului de tractare şi resolvire a chestiunii de naţionalităţi e comitatul Bihor. De fapt acest comitat e cel mai clasic şi mai patologic tip al ideologiei gentry-lor în chestia naţională. Bihorul e cuibul cel mai primejdios al dominaţiunei Tiszaiszte, al elicei egoiste, alcătuită din câteva familii de gentry. Aici găsim permanent câteva exemplare de z jidani de casă a domnilor: adecă deputaţi români guvernamentali, aici găsim şi câţiva funcţionari administrativi „români “ după origine. Dar tot aici vom da şi de poporul cel mai înapoiat şi mai uitat de Dumnezeu culturaliceşte şi cel mai stors şi mai persecutat economiceşte. Aferim de Tisza şi d-le Lovassy de un aşa ideal, de o astfel de politică de naţionalitate. Ochii noştrii se îndreaptă înspre alte orizonturi, înspre alţi oameni. Oameni, cari au mai puţine rădăcini în trecut, şi nu se pot provoca la diplome scrise pe piele. In schimb însă sunt pătrunşi de cuvintele de libertate, de democraţia adevărată a apusului. Oamenii aceştia au înţeles, că atât pentru poporul neaoş maghiar de la sate, cât şi pentru naţionalităţi nu a fost o mai mare nefericire decât dominaţia egoistă şi miopă a aşa numitei clase istorice a gentrylor, cari în urma unei manevrări isteţe au ştiut să-şi perpetueze influenţa covârşitoare în stat şi sub pseudodemocraţia inaugurată la 1848 şi falsificată şi mai tare la 1867-ln zilele aceste Ex. La mitropolitul Meţianu într’o convorbire cu un ziarist de la „Világ“ a exclamat plin de amărăciune, că d- Jászi Oszkár e numai umil în Ungaria. Ceea ce în limbajul politicianilor înseamnă, că curentul radical-democratic pornit de d-nul lászi în revista XX Század, precum şi noua direcţie la chestia de naţionalitate inaugurată tot de gruparea aceasta sunt mult prea slabe şi şanzele de biruinţă cu mult prea depărtate decât să ne putem răzima politica noastră pe un astfel de factor politic încă în embrie. Dar teza e pusă greşit. Deocamdată nu e vorba despre aceea, că oare mântuirea noastră cine ne va aduce-o mai curând şi mai sigur. Tiszaismul retrograd sau curentul democratic reprezentat prin dl Jászi, întrebarea care aşteaptă un răspuns deschis şi categoric e următoarea: Oare se uneşte cu moralul luptei şi a luptătorilor noştrii, cari avem vecinie pe buze binele şi fericirea poporului nostru de ţărani, ca să ne alipim şi să ne inspirăm de-o grupare politică a cărei principiu de esistenţă e deoparte căpătuiala unei coterii — numească-se ea clasă istorică sau pătură intelectuală — de altă parte aproape totala neglijare a intereselor de vieaţă, de fericire şi de înaintare a masselor mari ale poporului ? Credem, că urmând pilda demoralizătoare a acestei coterii vom putea dobândi şi întări stăpânirea asupra sufletului poporului nostru, care mai aşteaptă şi altceva de la noi decât solgăbirae de român, congruă şi cvincvenalii ? Şi în fine credem noi serios că ceata tristă a deputaţilor români guvernamentali din Bihor, un Silviu Rezei, Ioan Buteanu, Rednic Gabor sau Vasile Mangra sunt reprezentanţii frământărilor şi aspiraţiunilor acestui neam nenorocit? Oare nu profanăm memoria acelor mii de bărbaţi mari sau mici, eroi slăviţi sau necunoscuţi, cari în decursul veacurilor au pus câte-o petricică la edificiul neamului nostru, contribuind cu munca, cu jertfa lor la ridicarea nivelului cultural, la bunăstarea economică şi la trezirea conştiinţei naţionale a poporului nostru zdrobit trupeşte, dar mai ales sufleteşteşte în decursul veacurilor de iobăgie ? Solgăbirae cari până au fost în funcţie au brutalizat şi esploatat poporul, preoţi cari nu şi pot stâmpăra setea după mitră, deşi nu sunt vrednici de ea, aceştia să fie reprezentanţii durerilor noastre şi a geniului românismului în faţa streinilor şi mai ales în parlamentul ţării ? Mântuirea noastră prin noi înşine. Aceasta e maxima fundamentală a politicei noastre. Iar în privinţa tacticei faţă de partidele şi curentele politice din ţară servească-ne drept cunostiră următoarele: 1. Şi ne ferim de orice legături cu partide şi grupuri politice, prin cari s-ar putea compromite şi altera caracterul idealist şi democratic al luptelor noastre naţionale. 2. Să urmărim cu simpatie caldă şi să încurajăm pe toţi acei concetăţeni maghiari, cari au dat dovezi de o cugetare sincer democratică peste tot şi de o concepţie largă, şi civilizată în chestia de naţionalitate în special. In coloanele acestei gazete am avut prilejul adeseori să comentez nizaiuţele puţinilor bărbaţi, grupaţi în jurul revistei „XX. Század“. Acum când iată, a păşit pe terenul publicităţii unul dintre aceşti luptători ai progresului şi ai adevărului cu un mănunchiu de migăloase cercetări istorice referitoare la trecutul neamului nostru, am ţinut de lipsă să anticipez aceste declaraţii, parte pentru legitimarea mea prin tragerea hotarelor până la care merge simpatia mea faţă de aceşti oameni, parte ca punând faţă în faţă cele două poluri contrare de înţelegere a chestiunii noastre naţionale, se facă să se vază în adevărata ei lumină valoarea cărţii d-lui Erdélyi (Aradi) Victor, apărută în zilele aceste, sub titlul pus în fruntea acestui articol şi a celui ce urmează, de M. Strajan. Credinţa în spirite şi iu arătarea spiritelor este foarte veche; ea s’a născut poate deodată cu omul, pentrucă ea face parte din renigiunea popoarelor. Halucinaţiunile şi alte fenomene anormate ale sufletului, cari au început a se esplica azi în mod stienţific, şi chiar visurile, cari le are orice om în somn, se credeau cândva, şi se cred chiar şi azi de către oamenii fără cultură, ca apariţiuni ale spiritelor. Sunt unele persoane, cari au ajuns celebre prin viziunile lor Cine nu cunoaşte din istorie se măreţele vedenii ale Ioanei D. Arc, ale glorioasei eroine, numită Fecioara de la Orlean, a cărei aniversare de 500 de ani au serbat-o Francezii anul trecut, 1912, şi care a fost trecută în numărul sfinţilor. De la începutul veacului trecut spiritismul a început a se propaga ca o învăţătură ştientifică. Astăzi sunt societăţi spiritiste, ai căror membri caută să facă proseliţi, şi e o întreagă literatură spiritistă, de cărţi, ziare şi reviste. Această nouă doctrină se deosebeşte de credinţa creştină în existenţa şi nemurirea spiritelor, numită spiritualism, în mai multe puncte de vedere. Aşa, întâiu, spiritiştii cred că unii oameni ar avea puterea de a chiema şi de a face să li se arete spritele celor morţi, şi de a se pune în comuncaţiune cu eie, ca să le spună viitorului felurite fapte şi înâmplări din viaţa prezentă a oamenilor şi din trecut. Aceşti oameni, numiţi altădată vraci, vrăjitori sau gâcitori, se zic azi medium-uri, adecă mijlocitori între lumea noastră şi a spiritelor. Acest dar se cred a avea mai mult femeile, şi ele înplinesc acelaşi rol, care aveau in vechime pythonisele sau sybilele în oraculele de la Delphi, Cumae, sau alte locuri sacre, iar la Romani augurii şi haruspicii. Alte două însuşiri, prin cari spiritismul se deosebeşte de spiritualism, sunt pretensiunea de a avea o temelie ştienţifică, de a se întemeia, nu pe credinţă ca spiritualismul, ci pe datele observaţiunii şi experienţii; a doua, pe când spiritualismul,înţeleg credinţa poporului, căci ca doctrină filosofică spiritualismul are mai multe variaţiuni; îşi închipueşte spiritele subt o formă cu totul nematerială şi nu câtva deosebită de forma omenească, — îngerii şi chorovimii d. e. se închipuesc cu aripi, — spiritismul atribue spiritelor »corpuri astrale«, (din stele) cu forme curat omeneşti, însă compuse din substanţă eterică, prin urmare imponderabilă, fără greutate, ca şi eterul din spaţiu interplanetar a lumei, care se deosebeşte de substanţa condensată, cum este aerul, apa, şi corpurile solide de pe pământ, prin lipsa puterii d© gravitaţiune. Corpurile astrale ale spiritelor sunt asemeni ideilor lui Platone, cari, după teoria acestui filosof, sunt prototipurile sufletelor omeneşti din lumei ideală. Ele sunt fără început şi nemuritoare; sunt tipurile, după cari se formează trupurile materiale ale oamenilor, in cari ele se întrupează şi pe cari le conduc. Fiecare om are spiritul său, geniul său, numit în renigiunea creştină îngerul păzitor, care-i conduce în viaţă şi care nu se naşte şi nu moare odată cu omul. Alăturea cu lumea materială şi peritoare, spiritele formează o lume deosebită şi veşnică, asemenea lumei ideale a doctrinei platonice. Pentru ce dar spiritele, nemuritoare şi fără suferinţe, se întrupează în corpuri omeneşti, atit de defectuoase faţă cu prototipurile lor, şi atât de supuse la tot felul de dureri şi, după o scurtă existenţă, morţii ? Care este înţelesul şi scopul lumei materiale, atât de plină de rătăciri şi primejdii? La această întrebare spiritiştii răspund, că scopul întrupării spiritelor este desăvârşirea şi înaintarea cătră idealul perfecţiunii, cătră Dumnezeu. Nemărginitul, fiinţa dumnezească se întrupează şi evoluează până la om. Dar individualizată odată, ea nu şi mai părăseşte forma sa individuală; aceasta rămâne ca corp astral şi nemuritor. Iată dar şi noua idee filosofică a evoluţiunii aplicată ce e drept cam pieziş aplicată în doctrina spiritistă. Argumentele, pe care se întemeiază spiritismul, sunt fenomenele sufleteşti anormale, ca presimţirea, telepatia sau vederea în depărtare, vederea în trecut şi viitor, visurile fatidice cari adică piezic fapte şi întâmplări viitoare, vedeniile, fenomenele hipnotismului şi somnambulismului. Precum visurile, halucinaţiunile şi iluziunile optice au putut introduce în mintea oamenilor necultivaţi convingerea despre existenţa reală şi obiectivă a acestor apariţiuni ; aşa spiritiştii, plecând de la numitele fenomene sufleteşti, simt convinşi şi vor să convingă şi pe alţii despre existenţa obectivă a spiritelor şi a lumei spirituale, în care vede vizionariul şi care e necunoscută celorlalţi oameni. Azi şi mulţi oameni de ştiinţă se zic aderenţi ai spiritismului, fie diin convingere, fie poate numai de formă, crezând că această doctrină e un puternic sprijin al religiunii şi prin urmare folositoare a,ultimei. Această convingere a îndemnat poate şi pe Haşdeu, dacă nu o mare sguduire sufletească în urma morţii fiicei sale, ca să scrie ultima sa carte »Sic cogito« (Aşa cuget), ca un fel de confesiune şi tot deodată evanghelia spiritistă. Insă, precum ne arată Kant în tratatele sale despre »Religiune între marginile raţiunii« şi despre originea sistemelor solare sau »Istoria naturală a ceriului« cel mai tare razem al religiunii este însăşi ştiinţa naturii, dacă sub refigume nu înţelegem numai forma ei, adecă dogmele şi riturile ei confesionale, ci mai mult fondul, adecă credinţa şi simţământul religios, dacă şi religiunea şi ştiinţa sunt înţelese şi aplicate într’un spirit destul de larg şi de tolerant. * Unii Prell şi Haşdeu vor să înşire între alţii şi pe Schopenhauer între spiritişti, confundând astfel idealismul filosofic al acestuia cu spiritismul. Harden, în »Sic cogito«, consideră pe ora constituit din trei părţi : sufletul, care e nemuritor; organismul astral, gazos sau eteric al sufletui, asemenea nemuritor; şi organismul trupesc, muritor, format după modelul celui astral. Existenţa organismului astral, necesară pentru întruparea şi manifestarea sufletului ca părticică din Dumnezeu. Haşdeu o întemeiază pe vis şi pe fenomenele sufleteşti anormale, înrudite cu visul, cum sunt somaambulismul, hipnotismul, vederea in depărtare, în trecut şi în viitor, ş. a. Toate aceste fenomene, Schopenhauer, de acord in aceasta cu cele mai noui lucrări ale psichofisiologiştilor de astăzi asupra acestor fenomene, deşi el a scris tratatul său despre visuri la 1851, le atribue »organului visurilor«, cuvânt sub care el înţelege creerul, pus în mişcare prin impresiunile venite din lăuntrul organismului, din vatra vieţii vegetale. Haşdeu le esplică prin organismul eteric din Coniliu de miniştri. Sâmbătă s-a ţinut un consiliu ministerial, fiind prezenţi toţi miniştri afară de Serényi, care mi se afla în Budapesta. Consiliul s-a ocupat cu afaceri curente. Conferenţa ambasadorilor. Agenţia Reuter află că întrunirea de alaltăeri a reuniunei ambasadorilor din Londra s-a ocupat mai ales cu nota puterilor care va fi trimisă aliaţilor. S-a hotărât din nou — nu ştim pentru a câta oară — ca marile Puteri să intervină cu toată energia in capitalele statelor balcanice pentru , ca pacea să se încheie cât mai curând. Turcia şi tripla alianţă. Din Constantinopol se anunţă o apropiere a Turciei faţă de tripla alianţă. Anume ministrul român din cabinetul turcesc Bavaria, a comunicat că Turcia a făcut demersuri pentru intrarea ei în tripla alianţă spre a putea duce o politică ostilă Rusiei şi statelor balcanice aliate. Roadele episcopiei de Hajdudorog, întinderea agitaţîunei, provocată de vizitele vicarului Jaczkovici. — Deţineri în massă. — Şedinţa comisiunei administrative. Ziarele maghiare continuă să înregistreze amănunte alarmante despre agitaţiunea din comunele sătmărene, vizitate de noul vicar de Hajdudorog.* Din rapoartele aceste rezultă, că întregul aparat administrativ sătmărean e în picioare pentru a reprima cu toate mijloacele posibile izbucnirea revoltei poporaţiunei române gr. cat., care e prezentată ca generală în întreg comitatul şi condusă de „preoţimea valahă“. Comuna Moflinulmic a fost asediată de gendarmi, cari au escortat în miezul nopţii pe preotul Mureşian împreună cu numeroşi ţărani la procuratura din Sătmar, unde decurg interogatoriile. Iată amănuntele mai nouă relatate de ziarele maghiare: Frimpretorele din Careii-mari Madaras Stefan a descins alaltăeri în comuna Moftinul mic pentru a face ancheta contra vinovaţilor, cari au proferat cunoscutele inzulte la adresa vicarului laczkoviei. Ancheta a durat de dimineaţa dela oarele 10 până noaptea la 11, când primpretorele a arestat 12 ţărani, intre cari şi pe părintele Murefian, trimiţăndu-i sub o escortă puternică de gendarmi noaptea la 0 oare în închisoarea procuraturei din Sătmar. Părintele Murăian a negat la început— scrie »Magyar Kurír* — totul, a refuzat orice fasiune, mai târziu însă după multe ameninţări a mărturisit totul. (! ?) Primpretorele Kétessy László a trimis alaltăeri fişpanului Csaba Adorján următoarea telegramă: ■»Am însoţit pe vicar în comuna Dobra. Populaţia e îndârjită până la fanatism. Cu toată asistenţa gendarmitor insultele au fost inevitabile. Fişpanul a trimis subalternului său instrucţiuni telegrafice să înceapă imediat ancheta pentru descoperirea instigatorilor şi vinovaţilor şi să aresteze Comisia administrativă a comitatului Sătmar a discutat Sâmbătă insultele preferate la adresa vicarului. Preşedintele comisiunei, a spus că în urma agitaţiei instigatorilor fanatismul rotuinilor a început sa se extindă asupra întregului comunicat. Procurorul Jakó Sándor a declarat că procuratura era permanentă şi gata în tot momentul să înceapă ascultarea celor deţinuţi.