Gazeta Transilvaniei, aprilie 1913 (Anul 76, nr. 74-93)

1913-04-02 / nr. 74

ABONAMENTUL: Pe un an . . . 24 Cor. Pe o m­m. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi străinătate. Pe un an ... 40 lei. Pe o juzu. de an 20 „ TELEFON N­. 22®. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Braşov, Luni-Marţi în 2 (15) Aprilie 1913. Anul LXXVI REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul anului Nr. 3®. IKSHKATBIdî se primesc la adwints­­traţie. Preţul după tarif şi î mvoială. Manuscrisele nu se k î­­napoiaasă. Catarina Doamna Noastră. De Dr. Vaier Moldovan. I. E surprinzătoare puterea de asimilare ce-o esercită o şcoală sau un curent politic asupra aderenţi­lor săi. Dacă cunoaştem tesele fun­damentale ale unei şcoale e foarte uşor să descoperim pe cei de-o cu­getare chiar şi în chestiunile de amănunt. Şi luăm de pildă con­cepţia de viaţă şi ideile poli­tice ale cercurilor feudal-con­servatoare din Ungaria. Una din notele caracteristice a lor e prefe­rinţa ce-o dau chestiunilor inter­naţionale, problemelor diplomatice. Simţesc instinctiv lipsa de-a abate gândurile cetăţenilor de la relele şi miseriile de-a acuza, unde nu pot şi nu vreau să dreagă nimic. De aici se esplică slăbiciunea lui „Budapesti Hírlap“ faţă de hi­mera „Imperialistă“. Anul trecut a scris d-l Lovassy fost vicecomite In comitatul Turda Arieş un articol în chestia română. La cele dintâi şire puteai recunoaşte fisionomia gentry-ului din comitatul Bihorului şi a elevului lui Tisza. Aceleaşi clişee şi aceleaşi recepte. La înce­put o sumedenie de fraze frumoase din domeniul politicei internaţio­nale, despre pericolul german şi cel slav, cari au predestinat pe cele două neamuri pe Maghiari şi Ro­mâni ca să se apropie unii de alţii şi să trăiască în frăţietate. Fru­mos, foarte frumos! Dar când să ne dee un program de soluţie şi de sanare a multelor şi dreptelor dureri ale neamului românesc, ese la iveală în toată golătatea sur­prinzătoarea lipsa de idei a vitre­gei şcoale conservatoare. Funcţionari români la admi­nistraţie, câţi­va deputaţi români însă cu program guvernamental, dezl­garea clerului român prin congruă, cvincvenarii şi alte bună­tăţi bugetare — iată alfa şi omega a înţelepciunii tuturor politiciani­­lor acestei tabere. D-l Lovassis ne spune verde că idealul dânsului de tracta­re şi resolvire a chestiunii de naţionali­tăţi e comitatul Bihor. De fapt acest comitat e cel mai clasic şi mai patologic tip al ideologiei gentry-lor în chestia na­ţională. Bihorul e cuibul cel mai pri­mejdios al dominaţiunei Tiszaiszte, al elicei egoiste, alcătuită din câ­teva familii de gentry. Aici găsim permanent câteva exemplare de z jidani de casă­ a domnilor: adecă deputaţi români guvernamentali, aici găsim şi câţi­va funcţionari ad­ministrativi „români “ după ori­gine. Dar tot aici vom da şi de poporul cel mai înapoiat şi mai uitat de Dumnezeu culturali­ceşte şi cel mai stors şi mai persecutat economiceşte. Aferim d­­e Tisza şi d-le Lovassy de un aşa ideal, de­ o astfel de politică de naţionalitate. Ochii noştrii se îndreaptă în­spre alte orizonturi, înspre alţi oameni. Oameni, cari au mai pu­ţine rădăcini în trecut, şi nu se pot provoca la diplome scrise pe piele. In schimb însă sunt pătrunşi de cuvintele de libertate, de demo­craţia adevărată a apusului. Oamenii aceştia au înţeles, că atât pentru poporul neaoş ma­ghiar de la sate, cât şi pentru na­ţionalităţi nu a fost o mai mare nefericire decât dominaţia egoistă şi miopă a aşa numitei clase is­torice a gentry­lor, cari în urma unei manevrări isteţe au ştiut să-şi perpetueze influenţa covârşi­toare în stat şi sub pseudodemo­­craţia inaugurată la 1848 şi fal­sificată şi mai t­are la 1867-ln zilele aceste Ex. La mitro­politul Meţianu într’o convorbire cu un ziarist de la „Világ“ a ex­clamat plin de amărăciune, că d-­ Jászi Oszkár e numai umil în Un­garia. Ceea­ ce în limbajul politi­­cianilor înseamnă, că curentul ra­dical-democratic pornit de d-nul lászi în revista XX Század, pre­cum şi noua direcţie la chestia de naţionalitate inaugurată tot de gruparea aceasta sunt mult prea slabe şi şanzele de biruinţă cu mult prea depărtate decât să ne putem răzima politica noastră pe un astfel de factor politic încă în embrie. Dar teza e pusă greşit. Deo­camdată nu e vorba despre aceea, că oare mântuirea noastră cine ne va aduce-o mai curând şi mai sigur. Tiszaismul retrograd sau curentul democratic reprezentat prin dl Jászi, întrebarea care aşteaptă un răs­puns deschis şi categoric e urmă­toarea: Oare se uneşte cu moralul luptei şi a luptătorilor noştrii, cari avem vecinie pe buze binele şi fe­ricirea poporului nostru de ţărani, ca să ne alipim şi să ne inspirăm de-o grupare politică a cărei prin­cipiu de esistenţă e deoparte căpătu­iala unei coterii — num­ească-se ea clasă istorică sau pătură intelectuală — de altă parte aproape totala ne­glijare a intereselor de vieaţă, de fe­ricire şi de înaintare a masselor mari ale poporului ? Credem, că urmând pilda de­­morali­zătoare a acestei coterii vom putea dobândi şi întări stăpânirea asupra sufletului poporului nostru, care mai aşteaptă şi altceva de la noi decât solgăbirae de român, congruă şi cvin­cvenalii ? Şi în fine credem noi serios că ceata tristă a deputaţilor ro­mâni guvernamentali din Bihor, un Silviu Rezei, Ioan Buteanu, Rednic Gabor sau Vasile Mangra sunt re­prezentanţii frământărilor şi aspi­­raţiunilor acestui neam nenorocit? Oare nu profanăm memoria ace­lor mii de bărbaţi mari sau mici, eroi slăviţi sau necunoscuţi, cari în de­cursul veacurilor au pus câte-o pe­­tricică la edificiul neamului nostru, contribuind cu munca, cu jertfa lor la ridicarea nivelului cultural, la bunăstarea economică şi la trezir­ea conştiinţei naţionale a poporului nostru zdrobit trupeşte, dar mai ales sufleteşteşte în decursul veacurilor de iobăgie ? Solgăbirae cari până au fost în funcţie au brutalizat şi es­­ploatat poporul, preoţi cari nu şi pot stâmpăra setea după mitră, deşi nu sunt vrednici de ea, aceştia să fie reprezentanţii durerilor noastre şi a geniului românismului în faţa stre­inilor şi mai ales în parlamentul ţării ? Mântuirea noastră prin noi înşine. Aceasta e maxima funda­mentală a politicei noastre. Iar în privinţa tacticei faţă de partidele şi curentele politice din ţară servească-ne drept cuno­­stiră următoarele: 1. Şi ne ferim de ori­ce le­gături cu partide şi grupuri po­litice, prin cari s-ar putea com­promite şi altera caracterul idealist şi democratic al luptelor noas­tre naţionale. 2. Să urmărim cu simpatie caldă şi să încurajăm pe toţi a­­cei concetăţeni maghiari, cari au dat dovezi de­ o cugetare sincer de­mocratică peste tot şi de o concep­ţie largă, şi civilizată în chestia de naţionalitate în special. In coloanele acestei gazete am avut prilejul adeseori să comentez nizaiuţele puţinilor bărbaţi, gru­paţi în jurul revistei „XX. Század“. Acum când iată, a păşit pe terenul publicităţii unul dintre aceşti lup­tători ai progresului şi ai adevă­rului cu un mănunchiu de migă­loase cercetări istorice referitoare la trecutul neamului nostru, am ţinut de lipsă să anticipez aceste declaraţii, parte pentru legitimarea mea prin tragerea hotarelor până la care merge simpatia mea faţă de aceşti oameni, parte ca punând faţă în faţă cele două poluri con­trare de înţelegere a chestiunii noastre naţionale, se facă să se vază în adevărata ei lumină va­loarea cărţii d-lui Erdélyi (Aradi) Victor, apărută în zilele aceste, sub titlul pus în fruntea acestui articol şi a celui ce urmează, de M. Strajan. Credinţa în spirite şi iu arătarea spiritelor este foarte veche; ea s’a năs­cut poate deodată cu omul, pentrucă ea face parte din renigiunea popoare­­lor. Halucinaţiunile şi alte fenomene a­­normate ale sufletului, cari au început a se esplica azi în mod stienţific, şi chiar visurile, cari le are ori­ce om în somn, se credeau cândva, şi se cred chiar şi azi de către oamenii fără cul­tură, ca apariţiuni ale spiritelor. Sunt unele persoane, cari au ajuns celebre prin viziunile lor Cine nu cunoaşte din istorie s­e­ măreţele vedenii ale Ioanei D. Arc, ale glorioasei eroine, numită Fecioara de la Orlean, a cărei aniversare de 500 de ani au serbat-o Francezii anul trecut, 1912, şi care a fost tre­cută în numărul sfinţilor. De la începutul veacului trecut spi­ritismul a început a se propaga ca o învăţătură ştientifică. Astăzi sunt soci­etăţi spiritiste, ai căror membri cau­tă să facă proseliţi, şi e o întreagă li­teratură spiritistă, de cărţi, ziare şi re­viste. Această nouă doctrină se deose­beşte de credinţa creştină în existenţa şi nemurirea spiritelor, numită spiritu­alism, în mai multe puncte de vedere. Aşa, întâiu, spiritiştii cred că unii oa­meni ar avea puterea de a chiema şi de a face să li se arete sp­ritele celor morţi, şi de a se pune în comun­caţiune cu eie, ca să le spună viitor­ul­ui felu­rite fapte şi în­âmplări din viaţa pre­zentă a oamenilor şi din trecut. Aceşti oameni, numiţi altădată vraci, vrăjitori sau gâcitori, se zic azi medium-uri, a­­decă mijlocitori între lumea noastră şi a spiritelor. Acest dar se cred a­­ avea mai mult femeile, şi ele înplinesc ace­laşi rol, care­­ aveau in vechime pyt­­honisele sau sybilele în oraculele de la Delphi, Cumae, sau alte locuri sacre, iar la Romani augurii şi haruspicii. Alte două însuşiri, prin cari spi­ritismul se deosebeşte de spiritualism, sunt pretensiunea de a avea o temelie ştienţifică, de a se întemeia, nu pe credinţă ca spiritualismul, ci pe datele observaţiunii şi experienţii; a doua, pe când spiritualismul,­­înţeleg credinţa poporului, căci ca doctrină filosofică spiritualismul are mai multe variaţiuni; îşi închipueşte spiritele subt o formă cu totul nematerială şi nu câtva deose­bită de forma omenească, — îngerii şi chorovimii d. e. se închipuesc cu aripi, — spiritismul atribue spiritelor »cor­puri astrale«, (din stele) cu forme curat omeneşti, însă compuse din substanţă e­­terică, prin urmare imponderabilă, fără greutate, ca şi eterul din spaţiu interpla­netar a­ lumei, care se deosebeşte de substanţa condensată, cum este aerul, apa, şi corpurile solide de pe pământ, prin lipsa puterii d© gravitaţiune. Corpurile astrale ale spiritelor sunt asemeni ideilor lui Platone, cari, după teoria acestui filosof, sunt proto­tipurile sufletelor omeneşti din lumei ideală. Ele sunt fără început şi nemu­ritoare; sunt tipurile, după cari se for­mează trupurile materiale ale oameni­lor, in cari ele se întrupează şi pe cari le conduc. Fiecare om are spiritul său, geniul său, numit în renigiunea creştină îngerul păzitor, care-i conduce în viaţă şi care nu se naşte şi nu moare odată cu omul. Alăturea cu lumea materială şi peritoare, spiritele formează o lume deosebită şi veşnică, asemenea lumei ideale a doctrinei platonice. Pentru ce dar spiritele, nemuri­toare şi fără suferinţe, se întrupează în corpuri omeneşti, atit de defectu­oase faţă cu prototipurile lor, şi atât de supuse la tot felul de dureri şi, după o scurtă existenţă, morţii ? Care este înţelesul şi scopul lumei materiale, atât de plină de rătăciri şi primejdii? La a­­ceastă întrebare spiritiştii răspund, că scopul întrupării spiritelor este desă­vârşirea şi înaintarea cătră idealul per­fecţiunii, cătră Dumnezeu. Nemărginitul, fiinţa dumnezească se întrupează şi e­­voluează până la om. Dar individuali­zată odată, ea nu şi mai părăseşte for­ma sa individuală; aceasta rămâne ca corp astral şi nemuritor. Iată dar şi noua idee filosofică a evoluţiunii aplicată ce e drept cam pie­ziş aplicată în doctrina spiritistă. Ar­gumentele, pe care se întemeiază spiri­tismul, sunt fenomenele sufleteşti anor­male, ca presimţirea, telepatia sau ve­derea în depărtare, vederea în trecut şi viitor, visurile fatidice cari adică pi­ezic fapte şi întâmplări viitoare, ve­deniile, fenomenele hipnotismului şi som­­nambulismului. P­recum visurile, haluci­naţiunile şi iluziunile optice au putut introduce în mintea oamenilor neculti­vaţi convingerea despre existenţa reală şi obiectivă a acestor apariţiuni ; aşa spiritiştii, plecând de la numitele feno­mene sufleteşti, simt convinşi şi vor să convingă şi pe alţii despre existenţa ob­ectivă a spiritelor şi a lumei spiri­tuale, în care vede vizionariul şi care e necunoscută celorlalţi oameni. Azi şi mulţi oameni de ştiinţă se zic aderenţi ai spiritismului, fie diin con­vingere, fie poate numai de formă, cre­zând că această doctrină e un puternic sprijin al religiunii şi prin urmare fo­lositoare a,ultimei. Această convingere a îndemnat poate şi pe Haşdeu, dacă nu o mare sguduire sufletească în urma morţii fiicei sale, ca să scrie ultima sa carte »Sic cogito« (Aşa cuget), ca un fel de confesiune şi tot deodată evan­ghelia spiritistă. Insă, precum ne arată Kant în tratatele sale despre »Religi­­une între marginile raţiunii« şi despre originea sistemelor solare sau »Istoria naturală a ceriului« cel mai tare ra­­zem al religiunii este însăşi ştiinţa na­turii, dacă sub refigume nu înţelegem nu­mai forma ei, adecă dogmele şi riturile ei confesionale, ci mai mult fondul, adecă credinţa şi simţământul religios, dacă şi religiunea şi ştiinţa sunt înţelese şi aplicate într’un spirit destul de larg şi de tolerant. * Unii Prell şi Haşdeu vor să înşire între alţii şi pe Schopenhauer între spi­­ritişti, confundând astfel idealismul fi­losofic al acestuia cu spiritismul. Har­den, în »Sic cogito«, consideră pe ora constituit din trei părţi : sufletul, care e nemuritor; organismul astral, gazos sau eteric al sufletu­­i, asemenea ne­muritor; şi organismul trupesc, muri­tor, format după modelul celui astral. Existenţa organismului astral, necesară pentru întruparea şi manifestarea su­fletului ca părticică din Dumnezeu. Haşdeu o întemeiază pe vis şi pe feno­menele sufleteşti anormale, înrudite cu visul, cum sunt somaambulismul, hipno­tismul, vederea in depărtare, în trecut şi în viitor, ş. a. Toate aceste fenome­ne, Schopenhauer, de acord in aceasta cu cele mai noui lucrări ale psichofisio­­logiştilor de astăzi asupra acestor fe­nomene, deşi el a scris tratatul său despre visuri la 1851, le atribue »orga­nului visurilor«, cuvânt sub care el în­ţelege creerul, pus în mişcare prin im­­presiunile venite din lăuntrul organis­mului, din vatra vieţii vegetale. Haşdeu le esplică prin organismul eteric din Con­iliu de miniştri. Sâmbătă s-a ţinut un consiliu ministerial, fiind prezenţi toţi miniştri afară de Serényi, care mi se afla în Budapesta. Consiliul s-a ocupat cu afaceri curente. Conferenţa ambasadorilor. A­­genţia Reuter află că întrunirea de a­­laltăeri a reuniunei ambasadorilor din Londra s-a ocupat mai ales cu nota puterilor care va fi trimisă aliaţilor. S-a hotărât din nou — nu ştim pentru a câta oară — ca marile Puteri să inter­vină cu toată energia in capitalele sta­telor balcanice pentru ,­ ca pacea să se încheie cât mai curând. Turcia şi tripla alianţă. Din Constantinopol se anunţă o apropiere a Tur­ciei faţă de tripla alianţă. Anume ministrul român din cabinetul turcesc Bavaria, a comunicat că Turcia a fă­cut demersuri pentru intrarea ei în tripla alianţă spre a putea duce o po­litică ostilă Rusiei şi statelor balcanice aliate. Roadele episcopiei de Hajdudorog, întinderea agitaţîunei, provocată de vi­­zitele vicarului Jaczkovici. — Deţineri în massă. — Şedinţa comisiunei administrative. Ziarele maghiare continuă să înregistreze amănunte alarmante despre agitaţiunea din comunele sătmărene, vizitate de noul vicar de Hajdudorog.* Din rapoartele a­­ceste rezultă, că întregul aparat administrativ sătmărean e în pi­cioare pentru a reprima cu toate mijloacele posibile izbucnirea re­voltei poporaţiunei române gr. cat., care e prezentată ca generală în întreg comitatul şi condusă de „pre­oţi­mea valahă“. Comuna Moflinul­­mic a fost asediată de gendarmi, cari au escortat în miezul nopţii pe preotul Mureşian împreună cu numeroşi ţărani la procuratura din Sătmar, unde decurg intero­gatoriile. Iată amănuntele mai nouă rela­tate de ziarele maghiare: Frimpretorele din Careii-mari Ma­daras Stefan a descins alaltăeri în co­muna Moftinul mic pentru a face an­cheta contra vinovaţilor, cari au pro­ferat cunoscutele inzulte la adresa vi­carului laczkoviei. Ancheta a durat de dimineaţa dela oarele 10 până noaptea la 11, când primpretorele a arestat 12 ţărani, intre cari şi pe părintele Mu­­refi­an, trim­iţăndu-i sub o escortă puternică de gendarmi noaptea­ la 0 oare în închisoarea procuraturei din Sătmar. Părintele Mură­ian a negat la în­ceput­­— scr­ie »Magyar Kurír* — to­tul, a refuzat orice fasiune, mai târziu însă după multe ameninţări a mărtu­risit totul. (! ?) Primpretorele Kétessy László a trimis alaltăeri fişpanului Csaba Adorján următoarea telegramă: ■»Am însoţit pe vicar în comuna Dobra. Populaţia e îndârjită până la fa­natism. Cu toată asistenţa gendarmitor insultele au fost inevitabile­. Fişpanul a trimis subalternului său instrucţiuni telegrafice să înceapă ime­diat ancheta pentru descoperirea insti­gatorilor şi vinovaţilor şi să­­ aresteze Comisia administrativă a comita­tului Sătmar a discutat Sâmbătă insul­tele preferate la adresa vicarului. Pre­şedintele comisiunei, a spus că în urma agitaţiei instigatorilor fanatismul rotui­­nilor a înce­put sa se extindă asupra întregului comunicat. Procurorul Jakó Sándor a declarat că procuratura e­ra permanentă şi gata în tot momentul să înceapă ascultarea celor deţinuţi.

Next