Gazeta Transilvaniei, iunie 1913 (Anul 76, nr. 119-141)

1913-06-01 / nr. 119

Nr. 119. Braşov, Sâmbătă în 1 (14) Iunie 1913. Anul LXXVI ABONAMENTUL: Pe un an . . .24 Cor. Pe o jum. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi striinitate. Pe un an . . . 40 lei. Pe o jum. de an 20 „ TELEFON Nr. 228. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Tftrgul Inului Nr. 30. Manuscrisele nu se lu­­napoiazâ. Continuare. Eri şi-a ţinut contele Tisza ex­pozeul său în camera ungară. A declarat însă de la început, că n’are să spună ceva nou, n’are să axeze un program deosebit, deoarece gu­vernul şi politica lui nu este decât continuarea politicei cabinetului lui Lukács. Criza fostului guvern n’a fost provocată de chestiuni princi­­piala politice şi de aceea nici în mersul afacerilor nu se vor face schimbări esenţiale. Cu alte cuvinte, cu venirea lui Tisza la putere nu s’a făcut alt­ceva, decât o schimbare de per­soane. A mers Lukács şi s’a aşe­zat în fotoliul ministerial Tisza,­­ înconjurat de câteva nemotenii şi ortaci fideli. E natural aceasta, deoarece toată lumea ştie, că guvernul lui Lukács era dirijat de Tisza şi fără de ştirea acestuia Lukács nu între­prindea nimic. Astfel Tisza în noul său post nu face altceva decât îşi continuă opera sa de până acum. Cu toate aceste el a ţinut să releveze unele puncte ale progra­mului de muncă, ce şi l-a fixat gu­vernul. Din aceste cele mai multe sunt de interes general, dar unele cum e d­­e: chestiunea de naţio­­nalitate, chestiunea dreptului elec­toral şi reforma legii de presă ne interesează mai de aproape şi pe noi. In tonul obicinuit, cu promi­siunile şi probabilităţile tocite, pe cari le-am auzit de atâtea ori din gura aproape a tuturor miniştrilor cari s’au perendat pe la cârmă, Ti­sza a făcut amintire despre legă­turile cu Austria, a promis resta­bilirea ordinei legale în Croaţia „când va afla de bine guvernul“, apoi trecând la chestiuni interne, a amintit de urcarea contingentu­lui militar, care — ceea­ ce o ştiam şi noi — „va pretinde multe jert­fe“. De aceea Tisza recomandă cru­ţare în toţi romii de administraţie a statului. Referitor la dreptul electoral Tisza promite, ceea­ ce am auzit şi de la Lukács, că până în anul 1914 vor fi terminate şi votate toate a­­cele legi, cari stau în legătură cu legea electorală acceptată, astfel încât alegerile pentru cameră, cari sunt scadente la 1915, se vor face pe bazele nouei legi. Vorbeşte apoi despre reforma legii de presă etc. In fine declară, că guvernul va îngriji de intere­sele diferitelor confesiuni şi va stă­rui pentru îmulţirea şcoalelor etc. Tisza îşi încheie expozeul, cerând sprijinul tuturor deputaţilor din ca­meră. Cum vedem tot lucruri şi pro­misiuni vechi, de cari am mai auzit şi din cari abia să împlinesc o mică părticică. Tisza recomandă cruţare, dar când e vorba de alegeri şi de sprijinirea culturei specifice ma­ghiare, se face risipă, se spesează milioane. Tisza promite şcoale şi alte îmbunătăţiri, dar reface faptul, că toate aceste nu se pot realiza de­cât în măsură minimală, căci banii trebue pentru recerinţele armatei, recerinţe forţate­­ de Viena, căreia Tisza v£îi este placat şi ascultător serv. Şi aşa mai departe, tot lucruri cunoscute din trecut. Este cunoscut şi punctul de vedere al lui Tisza în chestiunea de naţionalitate. De astădată în expozeul său a dat expresiune credinţelor sale faţă de naţionali­tăţi spunând următoarele: Slavă Domnului, partea mare a cetăţenilor de limbă streină a acceptat deja baza­ de drept a unui stat naţional, dar tot mai sunt în număr conside­rabil de aceia, cari au tendenţe îndrep­tate contra unităţii statului. Aceasta însă jigneşte nu numai interesele sta­tului maghiar, dar şi al naţ­onalităţilor. Punctul de vedere al guvernului este, că trebue eliminate neînţelegerile şi trebue făcut totul, ca să se restitue armonia. El nu abzice de speranţa, că va succede a da o astfel de desvoltcare lucrurilor, ca naţionalităţile să aban­doneze din programul lor pretensiunile îndreptate contra unităţii statului. Şi aici tot ideile vechi de a împărţi naţionalităţile, respec­tive pe Români în­­două tabere: unii patrioticii, aceştia sunt „partea mare“ a lui Tisza şi aceasta parte se alcătuieşte din Mangra, Korkán şi alţi câţiva lingăi, apoi alţii „în număr considerabil“, cam­ lucră în contra statului. Fiind ideile şi pre­misele false, natural că şi urmările şi încercările cam­ aci ar trebui să se validiteze în o rezolvire cinstită şi loială a chestiunii de naţionali­tăţi,pe astfel de baze au eşuat şi vor eşua şi în viitor. Despre legea de presă Tisza a declarat între aplauzele mameluci­­lor, că trebue modificată, dar aşa, ca să rămână neştirbită libertatea presei. Cum se va putea face a­­ceasta şi cum vrea să o facă Tisza, nu ştim azi, dar azi vedem faptele, vedem că noua eră a lui Tisza începe cu reglementarea presei. Eri au fost confiscate trei din cele mai răspândite ziare un­gureşti şi independente: Pesti Hír­lap, Függ, Magyarország şi Nép­szava. Pretextul este, că în aceste ziare ar fi fost atacată persoana M. Sale, pe când adevărul e, că guvernul poartă Sâmbeţile tuturor ziarelor independente, cari ii des­­văluiesc tainele şi-i încrucişează că­rările ilicite! Faptele vorbesc! Da, şi la fapte s’a provocat prezidentul clu­bului nostru naţionalist, dl T­r. T. Mihali, când în­­şedinţa de eri, în­dată ce a terminat Tisza, în numele partidului naţional român şi-a expri­mat neîncrederea faţă de guvern, ca continuare a guvernului an­terior. Declaraţiile dlai Dr. T. Mihali au răsunat în timp şi la loc po­trivit. Bethmann Hollweg sa re­trage. In Reichstag-ul german sunt la ordinea zilei proiectele militare, cari întâmpină o puternică opoziţie. In de­cursul zilelor de alaltăeri şi ori cance­larul Bethmann-Hollweg a avut consfă­tuiri cu şefii partidelor opoziţionale şi cu partidul din centru, în decursul că­rora a declarat că, dacă se vor face în proiectele prezentate schimbări esen­ţiale, el va trage consecinţele şi va di­­misiona. Chestia Albaniei. In urma tră­­gănării rezolviiei chestiei albaneze de cătră reuniunea din Londra a avut loc alaltăeri la Viena o lungă consfă­tuire între ministrul de externe Berch­­told şi ambasadorul Italiei principele Avarna. Ministrul de externe s’a pre­zentat apoi în audienţă la Maj. Sa. Din isvor sigur se spune, că consfătuirea celor doi miniştri şi audienţa lui Berch­­told stau în legătură cu chestia alba­neză. De săptămâni de zile reuniunea ambasadorilor din Londra n-a mai adus vre­un rezultat mai nou şi în conse­cinţă Monarhia şi Italia pregătesc un nou demers comun pentru rezolvarea cât mai grabnică a chestiunei alba­neze. Stasari alb®... Ceasuri albe, ceasuri albe, Unde-s, unde-s anii ’n floare?... Prind iar,neguri să coboare, Ceasuri albe, ceasuri albe II... înfloriră iarăşi prunii... Tu te stingi prin ţări străine... Pentru cine? Pentru cine, înfloriră iarăşi prunii?... Ceasuri albe, ceasuri albe, Greu pustiul de azi mă sapă... Mai e mult până la groapă. Ceasuri albe, ceasuri albe ?­­ Araid. ......... ■ La ce sunt oare eu de vină, Că nenorocu ’n a lui cale, Trecui și pragul casei tale?... La ce sunt oare eu de vină?... Un visător ce poate face .. Când n’are altceva într’arsul. Decât himerele și plânsul?.. Un visător ce poate face? . Araid De Camil Mauclair. — Tu ai ceva azi, Marcel — zise doamna Berney cătră bărbatul său, pri­­vindu-1 îngrijată. — De când ai venit acasă ești indispus și trist. Nici n’ai mâncat ca de obiceiu. Fii bun și spu­­ne-mi, ai avut vre­o neplăcere cu cineva ? Marcel Berney, consilier la curtea de casaţie, nu răspunse nimic. — Ce înseamnă aceasta, Marcel? — întrebă din nou doamna Berney — sau poate nu mai ai încredere în mine ? Berney emoţionat de îngrijirea sinceră a soţiei sale, îi zise: — In adevăr am avut o neplăcere și tu te-ai supăra dacă ți-aş spune ce mi s’a întâmplat. Poate ți-aş cauza o durere ---­— Iți promit că nu mă supăr și încât va fi posibil îți voiu sta în aju­tor, dacă e lipsă. — Berney se gândi un moment, apoi zise: — Ai dreptate, e mai bine să-ți spun. Nu pot să mint sau să tăinuiesc. Aceasta n’ar fi vrednic de traiul nos­tru de până acum. Și apoi tu ai inimă bună, ești cuminte și mă vei pricepe. Azi când veneam de la birou, m’am în­tâlnit cu cineva, pe care nu-1 văzusem foarte de mult. — Ei și? — întrebă dna Berney curioasă. — Era... era o femeie ... prima femeie în viaţa mea... De atunci au trecut vre-o douăzeci de ani.. . Era o muncitoare la fabrică, o fiinţă drăguţă, adorabilă ... Şi ... şi a ţinut dragostea noastră câteva luni, apoi ni s’au des­părţit căile... Cu un cuvânt azi am întâlnit-o şi ea m’a agrăit. Am recu­noscut o îndată, cu toate că femeia a­­ceea este acum de vre-o patruzeci de ani. Mi s’a plâns că e săracă, n’are din ce trăi, e bolnavă — abia sta pe pi­cioare — și m’a rugat să o ajut, să­­ fac posibil să ajungă la ceva câștig. Am voit să-i dau douăzeci de franci, dar nu i-a primit. A zis, că nu vrea să-mi stea în cale, nu primeşte bani de la mine, dar să o ajut ca să ajungă la ceva câş­tig. Mi-a dat adresa şi a plecat. Nu vo­iam să-ţi spun întâmplarea, Marto, mă temeam să nu ţi tulbur liniştea, dar to­tuşi cred, că a fost bine aşa ... Poate că nu sunt eu vinovatul, poate. .. dar totuşi... — Bine ai făcut, că mi-ai spus — zise doamna Berney. S’a născut o tăcere de câteva mo­mente. Din mâncări n’au gustat nici unul Servitoarea mirată le a dus nea­tinse în bucătărie. In fine doamna Berney a rupt tăcerea. — Tu nu te poți ocupa cu aface­rea aceasta și nu poți să cercetezi pe femeia despre care ’mi spui. Voiu mer­ge eu să o văz. — Nu va fi o misiune dureroasă pentru tine, Marte? — întrebă Berney cu gingaș­e. — Nu. Vreau să mă conving, dacă e vrednică de ajutor? In cazul că a spus adevărul, o voiu sprijini, căci dacă ai iubit-o odinioară, nu e frumos să o lipsești de ajutor. Nu-ți pun decât o condiţie: să nu-ţi permiţi a te ocupa de loc cu afacerea aceasta. Eu iţi pro­mit, ca voi face tot ce este necesar. Dna Berney se părea a fi liniştită. — Şi în adevăr nu iai în nume de rău lucrul acesta? — întrebă Ber­ney. Ah, ce inimă bună ai Marte şi ce bine am făcut, că ţi-am spus totul,sin­cer, așa cum este. A doua zi dna Berney se opri la o casă murdară din o mahala a Pari­zului și căută întâiu pe portarul. — Da, este acasă — zise acesta. Zace în pat, e greu bolnavă și așteaptă medicul , o femeie cinstită, dar acum n’are multe. Abia de-o va mai duce câ-I teva zile. D-na Berney urcând în catul al treilea întră în o odăiță modestă, să­răcăcioasă, dar curată. Femeia se ri­dică din pat. — Ah, zise ea, am gândit că a venit doctorul de la sindicat. Poate dta ești dintre damele sindicatului ? — Da, — răspunse dna Berney. Ea privea cu un interes deosebit fața palidă a bolnavei, din care nu dis­păruse încă toate urmele frumseței de odinioară. — Nu știu ce a a — zise încet femeia. Poate că m’am răcit ori. Când am venit acasă, m’au scuturat frigurile și azi nu m’am putut ridica din pat. Și n’am nici o para......... — Nu ai vre-o rudă, vre-un prie­tin, care ți-ar putea da ajutor ? — în­trebă dna Berney. — Ah, doamnă, prietinii, cunos­cuții .... Eri m’am întâlnit întâmplător cu unul din vechii mei prietini.... căci aveam prietini... Dar acum trăiesc de mult singură, cinstită. L-am rugat să­­mi câștige ceva de lucru. Ah, pe a­­cesta, pe acesta l-am iubit mult. Era un tinăr frumos şi eu am fost cea din­tâi femeie în viaţa lui, căreia i-a făcut curte. Ne-am iubit sincer. Dar în urmă m’a lăsat, căci trebuia să-şi­ facă o cari­eră şi avea să ia o fată bogată. E de In ajunul Congresului femeilor române­ — Un comunicat. — In vederea Congresului, de care ne despart încă câte­va zile, se aduce la cunoştinţa tuturor ce­lor interesaţi, că delegaţiunile Re­uniunilor, cari vor sosi la Braşov vor fi primite la gară de cătră co­mitetul de primire compus din D-nele: Elena Sabadeanu preşedintă de onoare, Virginia Vlaicu vice­preşedintă, precum şi de­m­nele: Maria Dr. Baiulescu, Iordani Ble­­bea, Maria Duşoiu, şi Maria Bur­­duloiu, cari vor purta insignii albe la braţ. Delegaţiunile vor fi găzduite în Hotelul Continental, unde li s’au rezervat de cătră Reuniune camere. Pentru ca primirea să se facă cât mai sigura şi cu înlesnire ar fi de dorit ca delegaţiunele să-şi a­­nunţe ziua şi trenul cu care sosesc la Braşov D-nei Elena Sabadeanu, Strada Porţii nr. 10. Facem atenţi pe acei din oas­peţi, cari ar voi să facă şi escur­­siunea la Sinaia, că ar fi bine să-şi câştige bilete de legitimaţie de la po­liţia competentă din localitatea în care se află. Comitetele speciale. Comisiune­a pentru escursiuni se compune din D u 1 : Eugenia Dr. Vecer­­dea, Zoe Damian, Maria G. Dima, Vic­toria Oniţiu, Leontina Dr. Bunea. Comisiunea pentru decorare şi a­­ranjare se compune din D nele : Elena Dr. Mureşianu, Elvira Navrea, Maria Maxi­milian, Maria Popea, Octavia Stinghe, Maria Savu. Comis­unea pentru aranjarea me­selor comune D nele : Sidonia Petrovici casieră, Maria Gr. Popescu, Catinca Bog­dan, Dora Dr. Venter, Fiorica Dr. Ga­­roiu şi Maria Dr. Moga. Anunţăm cu plăcere că şi Tineri­mea română din Braşov cu cea mai mare bunăvoinţă s’a pus în serviciul comitetului aranjator. Comitetul tineri­me! se compune din următorii Domni : Dr. Voicu Niţescu, Aurel P. Bariţiu, Dr. Emil Dan Victor Branisce, Dr. Ho­­ria Petrescu, Dr. I. Baciu profesor, Dr. Traian Pop, Dr. I. Ciurea, Dr. Aurel Dobrescu, Dr. Alexandru Dobrescu, Dr. Alexandru Simon, Vasile Neguţiu prof., Dr. Pompiliu Nistor medic, Ge­orge Cuteanu, Dr. Sâmpetrea. Pe lângă delegaţiunile oficiale sunt binevăzuţi şi primiţi cu plă­cere toţi ceilalţi ştim, oaspeţi, cari pot lua parte la toate festivităţile. Comitetul Reuniune!. Pentru orientarea oaspeţilor co­municăm aici şi numele membrelor Co­mitetului Reuniunei femeilor române din Braşov : Presidente de onoare : Agnes Du­şoiu şi Elena Sabadeanu. Comitetul: presidentă activă : Ma­ria B. Baiulescu, vicepresidentă: Vir­ginia Vlaicu, casieră : Sidonia Petrovici, secretar : Ioan Lengen. Membre : Elena A. Popovici, Ba­­laşa Blebea, Elvira Navrea, Eugenia Dr. Vecerdea, Maria D. Lupan, Elena Sfetea, Maria Maximilian, Maria Median, Maria Gr. Popescu. Bărbaţii de încredere ai Reuniunii: Protopopul Dr. Vasile Sabtu, profesor Andrei Bârseanu preş. Asociaţiunii, Dr. George Baiulescu, Dr. Eugeniu Me­­ţian. Se revine asupra bulei Cri­silfide Ies! Sub acest titlu Epoca scrie următoarele: Ziarul »Unirea« din Blaj, organul metropoliei greco-catolice — pe care, se vede, ni-e dat să-l zărim pe la re­dacţiile bucureştene numai în zile de bucurie — ne aduce ştirea cu adevă­rat îmbucurătoare, şi pentru a cărei autenticitate garantează, că, in sfârşit S. S. Papa dela Borna s’a convins... şi că­­şi-a dat, în principiu învoirea la revizuirea parţială a bulei Cristifideles în sens favorabil Românilor«, înţelegem că »în principiu* şi că »parţială«, parţială pentru dreptele re­vendicări ale românilor. Mai înţelegem că de la principiu şi până la faptă este o cale lungă-lungă şi cotită. Nu numai atât : avem sentimentul că dacă Ro­mânii se lasă, de acu, în grija P. S. Sale, nu se vor alege decât cu ceva neînsemnat ori cu un mare nimic ! Fi­indcă nu Roma ori, cel puţin, nu nu­mai Rom­­a, se îndură — da°ă într’ade­­văr e vorba de îndurare — ci se în­dură, împreună cu Roma, şi 1. P. S. S. guvernul din Budapesta — iar acesta nu se îndură fiindcă în vreme de ur­gie »Unirea« făcea declaraţii de flască iubire Romei celei neîndurate, nu se îndură fiindcă înaltul cler greco­­catolic ori fruntaşi mireni ai românilor de dincolo i-ar fi pus piedici în realiza­rea planurilor sale. Se îndură — atât cât va fi să se îndure — pentru că ţă­ranii din comunele anexat­e au ştiut să voiască. Onoare lor ! Deci »Unirea« care, de atâtea­ ori, a făcut dovadă că pentru ea şi pentru

Next