Gazeta Transilvaniei, iunie 1913 (Anul 76, nr. 119-141)

1913-06-01 / nr. 119

Pagina 2 cei pe cari îi reprezintă, Roma şi bise­rica e mai mult decât naţionalitatea »Unirea« se înşală atunci când crede că Îndurarea Romei şi a Budapestei mai cu seamă, s’ar datori faptului că ţăranii ameninţaţi nu s’au lăsat pur­taţi şi de amăgirle venite dela contrari« (?), »şi au rămas constanţi în credinţă şi nestrămutaţi în alipirea de s. noas­tră Biserică unită cu Roma. Adevărul este tocmai contrariul singuri ei au fost în stare să dea im­presia că ameninţarea se va traduce în faptă!­­ Noi dorim ca Dezeu să ţină lumi­nată conştiinţa naţională a acestor modeşti ţărani, fiindcă fără ea uşor vor putea fi măturaţi cu sutele de mii spre Haj­dudorog ! In cameră, Eri şi-a ţinut Tisza în cameră ex­pozeul, cu care ne ocupăm în special în alt loc al ziarului nostru. Un mo­ment însemnat al şedinţei a fost decla­raţiile d-lui Dr. Teodor Mihali, faţă de guvern. Deschiderea şedinţei. Şedinţa de eri a fost cercetată de foarte mulţi, aproape de toţi deputaţii partidului munci. Au fost câţiva şi din deputaţii naţionalişti. Opoziţionalii au absentat. Se aştepta cu nerăbdare pre­zentarea guvernului. Şedinţa s-a deschis la oarele 10V2- Prezida viceprezidentul Beöthy Pál. In curând după deschidere şi-a făcut intrarea guvernul şi apoi Ti­sza şi-a schiţat programul. Vorbirea lui Tisza. Atât in clubul partidului muncii, cât şi în şedinţa de ori a camerei, Ti­sza a declarat că guvernul lui e con­tinuarea guvernului anterior şi prin ur­mare nu are program nou. Să înţelegem că expunerile lui Tisza au fost subli­mate cu aplauze de mameluci. Aceasta le este datorinţa. Vot de neîncredere. Iar.iată­ ce şi-a terminat discur­sul Tisza, s’a ridicat d-l Dr. Teo­dor Mihali şi a dat expresiune ne-­­ încrederii faţă de guvern din cau­­ză că:­­ Guvernul va continua a pune­­ în praxit politica fatală a guvernu- j lui anterior. I Acesta n’a realizat votul uni-­­ versal, egal şi secret şi n’a resta-­­ bilit pacea parlamentară. Dr. Mihali face obiecţiuni lui Tisza, că în chestiunea de naţio­nalitate n'a făcut declaraţii con­crete. N’a promis nici baremi exe­cutarea legii de naţionalitate. Zi de zi — a zis d-l Dr. Mi­hali — devine tot mai grea starea naţionalităţilor. Ele sunt lăsate pradă volniciei judecătoriilor şi or­ganelor administrative. * Tisza a răspuns numai­decât, respingând învinuirile şi declarând, că să li se spuie un caz concret şi el îşi va şti face datorinţa. Dar cazul cel mai recent întemni­ţările din Sătmar, nu e caz concret ? Lucrările camerei. Pe azi este pusă la ordinea zilei a­­legerea de prezident. Va fi ales proba­bil Beöthy Pál, mult de atunci. Acum el a trecut de 40­ de ani. S’a făcut corpulent, gras. A voit să-mi dea douăzeci de franci, dar nu i-am primit. A crezut de sigur, că cerșesc. Ah, aceasta m’a durut mult. Tremuram în tot corpul, când l’am a­­grăit. Când m’am gândit, că băiatul a­cela care m’a iubit, care odinioară și-a dat mie întreg sufletul, azi... azi mă consideră de cerșitoare........ Vai, e ce­va grozav. E mai bine să mor. Nime­nea nu mă va plânge. Și acum, chiar dacă mi-ar trimite de lucru, — nu pot să lucrez. — Dacă te a iubit atât de sincer, cum spui, poate să te ajute, ca să te curezi. Să merg la el? Să-l avizez des­pre starea dtale? — Nu doamnă... nu.... Iţi mul­țumesc — zise femeia. — Când l-am văzut, mi-a încolţit pe un moment spe­ranța. Cine ştie ! Dar el s’a însurat de mult şi nu vreau să-i tulbur căsnicia. Dacă ai iubit sincer pe cineva nu-ţi vine să-i faci neplăceri. I am dat adre­sa mea, dar nu va veni.... De altfel nici nu-mi trebue de la el nimic. Nu mi-a dat nici­odată nimic....... — In adevăr nimic? Nimic? — întrebă dna Berney mirată. — Nu, d-nă, căci tinărul era să­rac, ca și mine. Primea de acasă puține parale, cu cari abia se putea susținea. Ne-am iubit şi atât. A fost primul a­­mor şi a zis, că nu va mai putea iubi pe nime. Eu îmi câştigam atâta, de cât aveam lipsă şi n’am primit de la el alt­ceva, decât un bucheţel de viorele cu zece bani. Acesta îmi este cel mai scump suvenir din viaţă. Când m’a pă­răsit, am suferit grozav, dar am tăcut, am răbdat... Ştiam că mă lasă din pricina banilor, ca să-şi ia de soţie o fată bogată, chiar şi fără iubire. Aceasta a fost cea mai frumoasă parte a vieţii mele, de atunci încoace totul e trist ... Şi acum eu să incomodez pe domnul acela cu cei douăzeci de franci ai lui... Nu, doamnă, la nici un caz nu ! — Aci ai de­ocamdată atât—zise dna Berney, scoţând din portofel o banc­notă de o sută de franci. — Ah, doamnă ! In acest moment o tuse convul­sivă zgudui pe biata femeie. — Nu vorbi mult și nu mulțumi nimic. Eu lucrez în numele unei socie­tăţi de caritate. Acum aşteaptă în li­nişte pe doctor. Eu voiu mai veni. Nu te voiu uita .... Adio ! Eşi repede şi sosi acasă grăbită. Privi mirată in jurul ei, îi Se părea, că e străină în propria sa locuinţă. Când veni acasă bărbatul, îl privi aproape cu dispreţ, pe acest om, care se legătuise cu amor vecinie de o altă femeie şi a părăsit-o, că să-şi creeze o carieră. Da, cariera a fost zestrea ei... Oare iubitu-a vre­odată? Dna Berney tăcea şi examina cu răceală pe bărbatul său, având acum simţul, că e total străin de inima ei. Cum îi venea să dea expresie dispreţu­lui faţă de el! Dar pentru­ ce să tul­bure pacea lor burgheză? Nu avea în­țeles acum și nu avea nici un scop ! Berney o agrăi blând: — Ce-i Marte, nu mănânci nimic ? Ai ce­va ? — Nu am nimic. — Poate.... poate istoria ceea cu femeia? — Mi-ai promis, că nu te vei o­­cupa cu afacerea aceasta — răspunse sec­ina Berney. — Eu am făcut totul, de ce a fost lipsă. Dar să nu mai vor­­bim despre lucrul acesta! E penibil ! Şi dna Berney se gândea ce are de pus la cale pe mâne în gospodăria casei şi cuminte cum era, îşi înecă în gât plânsul, care era să o năpădească cu vehemenţă......... trad. Silv. Moldovan, SAS KfA TRAISILVAMISL In şedinţele viitoare se vor des­­bate proiectele de legi prezentate deja. Se vor măcina rapid, pentru că »pă­rinţii patriei« vor să se odihnească în decursul verii, după munca grea, ce au prestat-o. Se crede, că vacanţele de vară se vor începe în 21 sau 22 iunie­­. Asasinarea marelui vizir Mah­mud Şefket-paşa pare a fi începutul unei serii de atentate pregătite în contra şefilor partidului Turcilor tineri, cari au primit în ultimul timp numeroasa scrisori ameninţătoare. Intre alţii este pus la răboj şi colonelul Enver-bey. Cu toate că numai unul dintre atenta­tori a fost prins, un cafegiu Kopat Tewfik de origine albaneză, se crede că e la mijloc o conspiraţiune a ade­renţilor sultanului detronat Abdul Ha­mid. Atentatul s-a întâmplat pe piaţa Baiazd în momentul când automobilul marelui vizir a trebuit să se oprească din cauza trecerei unui cortegiu fune­bru. Atentatorii se aflau în apropiere pe un alt automobil, din care au tras asupra marelui vizir; a mai fost ucis şi însoţitorul său, ofiţerul de marină Ibra­­him-bey. Guvernul Turciei a luat întinse măsuri pentru susţinerea ordinei şi si­guranţei publice. Cu conducerea inte­­rimară a marelui vizirat a fost încredinţat Sa'd-Halil-paşa. Mare vizir va fi numit probabil Hilmipaşa, ambasadorul Tur­ciei la Viena. Campania electorală din cercul Sânmărtinului­ — Alegere parţială — Candidează şî republicanii!— Ţinuta Români­lor.—Se ivesc primii mangrîşti. — — 12 Iunie 1913. La alegerile generale din anul 1910 lupta cea mai frumoasă şi cea mai no­bilă s’a dat fără îndoială în cercul Sân­mărtinului. Pe când în celelalte cercuri româneşti, considerând absoluta majo­­ritate de alegători români, am nutrit speranţe mari şi am întrat cu oare­cari şanse de reuşită în lupta electo­rală, pe atunci în cercul electoral al Sânmărtinului lupta s’a dat numai pen­tru cinstea steagului. Numărul tuturor alegătorilor e de 1300, dintre cari nu­mai 300 sunt români. Campania de a­­tuncia a fost din cale afară înverşu­nată, iar în câte un loc însufleţirea popo­rului a ajuns gradul cel mai înalt tre­când chiar în extaz. Preoţii, învăţătorii, juzii comunali aproape fără excepţiune s’au înşirat în jurul steagului naţional şi s’a întâmplat minunea, că doi notari comunali au luptat cum nu se poate mai brav pentru cinstea steagului nos­­tru. Unul a fost dl. Iuliu Pop, destituit de atunci, iar celălalt e dl. Eugen Bia­­nu. Sânmărtinenii îşi amintesc şi acum de momentul înălţător, când şi a făcut întrarea triumfală în Sânmărtin în frun­tea alegătorilor din vreo 5 sate româ­neşti notarul Eugen Bianu! Atunci pă­şirea energică a Românilor a impus mult nemeşilor trufaşi, cari stăpânesc, acest comitat. Candidatul nostru dl. Dr. Romul Boila, precum ştiţi, n’a reuşit fiindcă ii era imposibil să reuşeas­că, dar cinstea steagului a fost apă­rată prin lupta eroică a Românilor. De - atunci au trecut aproape trei ani şi guvernele s au schimbat în repe­­ţite rânduri, până ce i a succes in fine leului de la Geszt să se târâie la putere.­­ Cel dintâiu lucru i-a fost să-şi asigure reuşita cumnatului său Sándor János, deputatul Sânmărtinului. L a denumit deci acum pe Sándor ministru de in­terne al Ungariei. Acest om lipsit de principii politice, slugă plecată a tutu­ror guvernelor, lipsit total de capaci­tatea de a conduce un oficiu atât de înalt,, are totuşi un merit care-l face nemuritor. A luat în căsătorie pe veri­­şoara craiului din Bihor, asigurându-şi astfel o strălucită carieră. Prin urmare avem în cercul Sân­mărtinului o alegere nouă. * Ochii tuturora se îndreaptă acum spre conducător­i Românilor. Ce vor face Românii, ce atitudine vor lua faţă de această alegere ? ! Precum suntem informaţi, prezidiul partidului nostru na­ţional, al cărui sediu e în Sânmărtin, a luat toate dispoziţiunile pentru con­vocarea unei consfătuiri intime a frun­taşilor din comitat, care va avea să decidă asupra ţinutei noastre. Ori­care ar fi hotărârea­ acestei consfătuiri, ale­gătorii români trebue să se supună a­­cesteia păstrând solidaritatea frumoasă din trecut. Se svoneşte că şi partidul cel mai tânăr, cel al republicanilor va intra de astădată în campania electorală, candi­dând pe un mare şi bogat, proprietar de aici cu numele László János. * Cocoşul nici n-a cântat bine şi se şi ivesc deja trădătorii, fiindcă aspre porunci au sosit din Pesta corifeilor guvernamentali din Sânmărtin. Trebue alarmat tot cercul, din alaiu şi petre­canie să nu mai iese până ce nu-i asi­gurat mandatul năbădăiosului Sándor János. In urma acestui ucaz, primarul Sânmărtinului, disconsiderănd dispozi­­ţiunile legii, care ii opreşte sa facă po­litică activă, lansează apele peste apele, să fâlfâie steagurile pe tot zidul, pe toate lemnele uscate, iar in ziua când ministrul va depune jurământul să i­­lumineze toţi cetăţenii, fără deosebire de partid şi naţionalitate ferestrile lor. A­­llah e puternic şi mare ! Se înţelege că s’au aflat şi câţiva români uitaţi de sine, cari au primit porunca cu Osana şi Aleluia. Să-i luăm dar pe rând ! Protopopul Sânmărtinului dl L­am­­renţiu Pascu, a ţinut de bine să ilumi­neze şi Măria Sa casa parochială, pe semne de bucurie, că sistemul păcătos se încuiba şi mai tare în ţara aceasta nefericită şi că cei mai crudeli­crani ai drepturilor noastre ajung la domnie. Oare, prea onorate d-le protopop, să n-ai d-ta nici o cunoştinţă despre cele scrise prin ziare? Oare să nu fi auzit măcar, stimabile, dacă n-ai cotit, de o nemaipomenită obrăznicie, care s’a în­trupat în înfiinţarea episcopiei dela Hajdudorogh ?... Colegul dtale, Mureşan, îşi zdrobeşte sănătatea în temniţa mur­dară a Sătmarului şi dta?.... iluminezi! Dar poţi­­ mângâiat, căci amicii d-tale nu te părăsesc. Cel mai tânăr in­stitut românesc din Sânmărtin „ Vultu­rul“ a sărbătorit şi el instalarea noului guvern! Prezidenţa reuniunii de femei din Sânmărtin, d-na văd. Aneta Zalian, pe lângă luminile uriaşe a mai împodobit şi cu flori pompoase feres­triţe ei, răpită pe semne de primele valuri ale bucu­riei, lini vine a crede, că nici această ci-nă nu răsfoieşte ziare româneşti. Tre­buia doar să ştie, că aproape nu este in­stituţie românească, care să nu fie per­secutată din partea guvernului, nu este instituţie culturală românească, care să primească măcar un filet din partea guvernului. Doar nu va crede cumva, că reuniunii femeilor române din Sân­mărtin îi se va vota o subvenţie anu­ală de 500 de mii de coroane, pentru că prezidenţa ei iluminează ferestrile la I ivirea noului guvern ?! Sentimentele na- I ţionale ale d-nei Zehan pot fi dealtfel mult escepţionate. Dânsă e doar şi membră în „Tulipánegylet” ul din Sân­mărtin şi totodată prezidenta reuniunii femeilor române. Are însă o »tactică« curioasă şi în alte privinţe. In ce pri­veşte ajutorarea tipografiilor naţionale, invitările la petrecerile reuniunii le ti­păreşte consecvent în tipografii streine. Aceste şi altele multe ne determină să-i punem odată întrebarea, că nu simte d-sa, ca prezidenta unei reuniuni româneşti, că trebue să se manifeste cu totul altfel în societatea unde joacă un rol important? In şirul iluminatorilor mai urmează dl Victor G. Maior, dir. de bancă. Pe d-sa­­ am ţinut întotdeauna de un na­ţionalist bun. S’a fălit doar în repeţite rânduri, că, urmaşul lui Petru Maior fiind, îl vatămă acela care îi contesă sentimentul lui naţional. De dragul a­­devărului ţinem să­­ amintim îndeosebi d-lui Maior, că nicăiri nu aminteşte is­toria despre marele erudit Petru Maior, că ar fi iluminat ferestrile de dragul guvernelor de pe vremuri. Et nu ne venio .... iubiţi cetitori! Este de necrezut! Prezidentul parti­­dului naţional român iluminează ferestrile în onoarea candidatului guvernamental. P-l advocat Simion Căluniu se pleacă înaintea stăpâ­nirii ! In trecut ni se părea acest lu­cru o absurditate, dar­­ vremurile se schimbă și se întoarce roata. Sângele ni se urcă în cap, când vedem atâta slugărnicie. Guvernul, pe care cu drept cuvânt il putem numi ucigaşul bisericii româneşti, călăul drep­turilor poporului, amicii marelui pana­­m­ist Lukács este primit cu alaiu din partea Românilor »naţionalişti« cu na­ţionalitatea în buzunar. Quo vaditis, a­ lor ? Co­espondent. * Am dat loc acestei corespon­denţe, căreia, dacă n-am cunoaşte pe autorul ei, deabea i-am­­ putut da c­ezământ. Cele espusa de in­formatorul nostru dau o dovadă înfricoşată a totalei lipse de con­ştienţă naţională, tocmai în mo­mentele grele prin caii trecem şi tocmai din partea unor persoane, pe cari am fost obicinuiţi a le ve­dea în primele rânduri ale luptă­torilor pentru drepturile naţionale ale poporului nostru! Tabloul des­cris de corespondentul nostru este cu atât mai îngrozitor şi in acelaşi timp deprimător, cu cât ne vine dintr’un ţinut, care în trecut ne a dat dovezi de demnitate şi conşti­­enţă naţională. Să sperăm însă, că cele întâmplate au fost afluxul u­­nei inconştienţe momentane şi că cei vizaţi vor reveni la sentimente m­ai bune. Deocamdată ne abţinem de la orice alt comentar ! intervenţia Ţarului în conflictul sârbo-bulgar. Chestia conflictului sârbo-bul­gar a întrat întru’n nou stadiu. Eşuând toate intervenţiile diploma­tice la­­Sofia şi la Belgrad, şi-a ri­dicat glasul însuşi Ţarul tuturor Ruşilor, şeful marei seminţii slave, şi într’o telegramă, la prima ve­dere prietinească, dar în fond de toată energia, a adus la cunoştinţa regilor Ferdinand şi Petru, că răz­boiul criminal între fraţi trebue delăturat şi că pentru delăturarea conflictului isbucnit din cauza îm­părţirii teritoriilor cucerite este gata să ia asupră-şi rolul de ar­­bitriu. Intervenţia directă a Ţarului la curţile din Sofia şi Belgrad a făcut, de sine înţeles, o profundă impresie asupra bărbaţilor politici bulgari şi sârbi, cari îşi dau prea bine samă de o eventuală discon­­siderare a voinţei puternicului Dom­­n­tor al Rusiei. In consecinţa se şi accentuiază din diferite părţi, că ambele state se vor supune, de voie, de nevoie, voinţei Ţarului, căutând să liniştească spiritele a­­gitate şi să încredinţeze Rusiei soartea ţărilor lor. In cercurile politice vieneze se crede, că intervenţia Ţarului înseamnă o schimbare în­spre bine a situaţiei, căci — se asigură — Ţarul n-a făcut acest pas, fără de a nu să fi convins înainte, că telegrama sa va avea efectul dorit. Fapt cert este, că nota­ ultimat a 1 Kr. 119.—1913. Serbiei încă n a fost trimisă la Sofia și că reprezentantul Bulga­riei la Belgrad, Spalaikovici, n a părăsit postul său. Iată amănuntele mai nouă: Telegrama Ţarului. Biroul de pressă bulgar a comu­nicat eri, că Ţarul Nicolae a adresat o telegramă directă regilor Ferdinand şi Petru, in telegramă se spune, că în conflictul isbucnit în jurul teritoriilor cucerite, Ţarul e dispus să ia asupră-şi rolul de arbitriu, totul trebuie făc­ut în momentele aceste — zice Ţarul — ca să se evite războiul civil, care ar fi o crimă. De încheiere se spune că o te­legramă de acelaşi conţinut s-a trimis şi regelui Sârbiei. In cercurile guvernamentale bul­gare telegrama ţ­arului a produs mare bucurie. D­e contră cercurile naţiona­liste şi democrate bulgare sunt du pă­rere, ră păşirea Ţarului şi demer­surile Puterilor mari nu vor putea salva pa­cea, dacă nu cumva aceste intervenţii vor putea să facă pe Sârbi, ca să re­nunţe la revizuirea convenţiei. In orice caz totul depinde de la atitudinea Sârbiei. Dacă guvernul sârbesc na declara că se va supune arbitriului Țarului­, atunci Bulga­ria va cere ca Sârb­ia să-și retragă trupele din teritoriile macedonene, pe cari Sârbii sunt gata a le ceda Bulgariei, iar în teritoriile de li­tigiu Sârbii să permită intrarea trupelor bulgare. O propunere bulgară. Ca un rezultat al demersurilor Țarului se poate considera următoarea propunere mijlocitoare făcută din par­tea Bulgariei în chestia teritoriilor în litigiu: Se spune, că Bulgaria a propus la Belgrad, ca în teritoriile litigioase să se aranjeze un plebiscit. Acel oraş sau ţinut, al cărui popor doreşte să fie anexat la Bulgaria, să aparţină Bulga­riei şi viceversa. Se spune, că guvernul Sârbiei ar fi primit această propunere cu mare rezervă pe motiv că majoritatea popu­­laţiunei din teritoriile în litigiu este bulgară sau macedo-română, mai de­parte că oraşul Monastir nu doreşte să ajungă sub dominaţiune sârbească. Atitudinea Puterilor. Ambasadorii triplului acord lucră din toate puterile pentru delăturarea conflictului In­ privinţa aceasta au loc la Petersburg consfătuiri între Sasa­­nov şi reprezentanţii Puterilor. Reprezentantul Rusiei la Bel­grad Hartwig a declarat, că sunt sum­e sigure pentru menţinerea păcii. Ţarul prin telegmna sa a dat aspre iune voinţei vntregei Eu­rope. I fflărturisirile unui intelectual. — Cuvinte pentru universitari. — de Dr. I. Broşu. (Pine). Tot astfel, trebue să mărturisim, că stă lucrul şi cu civilizaţia şi cultura modernă! Toate mijloacele şi toate apucăturile, de cari se folosesc , artiştii meseriaşi ai timpurilor noastre sunt asemănătoare opiului, şi, astfel întoc­mite, încât mai întâiu fac apel la pungă şi­ apoi la nervi, la simţuri, la escitarea sensuală în gradul cel mai suprem. Muzica modernă are caracter sau exclusiv numai senzul, sau e ab­surdă, — ori şi cine se poate convinge despre artă ascultând pe isterica »Bo­heme« a lui Puccini, ori trilogia Nie­­belungilor lui R. Wagner. Mai cu seamă acestea din urmă, cărora se în­chină nebuneşte atâtea persoane, ajunse, pentru că e moda astfel, la paroxismul delirului, sunt de-o absurditate şi un ridicul ne­mai­pomenit, aşa de ridi­cule, încât dacă l-aş duce pe un om cu mintea normală şi cu gustul estetic nestricat să asiste de pildă la repre­zentarea lui »Sigfried«, ar izbucni ne­condiţionat în hohote de râs homerice. Nu-mi permite spaţiul să analisez atât conţinutul cât şi muzica aceasta păpu­­şerească, pentru ca să demonstrez mai pe larg aserţiunile mele. Dar cu toate acestea, că pot exista oameni, şi încă destul de inteligenţi şi luminaţi, cari şed răbdurii pe scaun sau în picioare 5—6 ore neîncetat, şi ascultă indul­genţi cele mai mari absurdităţi ce Ie-a creat vreodată fantazia omenească, fără a ridica un energic glas de pro­testare, rămâne o enigmă, ce nu se esplică altfel, decât admiţând simplu aceea ce am spus despre opiu... Pictura modernă e senzuală, — vizitaţi o es­­poziţie de pictură modernă, şi, o să vă convingeţi, că cel puţin jumătate din pânze, reprezentează femei goale în poziţiile cele mai indecente şi zugră­vite cu colori scârboase; teatrul mo­dern are caracter aproape exclusiv sen­zual, — asistaţi la reprezentarea unei piese sau a unei operete, în cari se

Next