Gazeta Transilvaniei, iulie 1913 (Anul 76, nr. 144-166)

1913-07-04 / nr. 144

I Nr. 144 Braşov, Joi in 4 (17) Iulie 1913. ABONAMENTUL: Pe un an . . . 24 Cor. Pe o jnm. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru Romania şi străinătate . Pe un an ... 40 'ei. Pe o jnm. de an 20­­. TELEFON Nr. 228. ZIAR POLITIC NATIONAL. Bift/id­ecfl lui/crci«n ASTRA *P1186* kn ui LXXVL REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 INSERATELE se primesc la adminis­traţie. Preţul după tarif şi Învoială. Manuscrisele nu se In­­m­poiasă. La momentul potrivit. In jurul acţiunii militare a României s’a ivit credinţa, că Ro­mânia se va desface de alianţa triplă şi se va alătura la statele din acordul triplu. Ştirea aceasta a fost răspândită de ziaristică şi a devenit verosimila prin mai multe împrejurări. Se spune, că Româ­nia a făcut mobilizarea la îndem­nul şi stăruinţa rezidentului rus şi francez de la Bucureşti şi Ro­mânia a pus în mişcare oastea sa contra Bulgariei, care acum trece de aliată a Austro-Ungariei. Pe lângă aceasta opinia publică în ţară e duşmănoasă faţă de Austro-Ungaria, ceea­ ce s’a văzut şi din demonstraţiile antiaustriace, înscenate la Bucureşti şi în alte locuri. Motivele de felul acesta, în parte exagerata, nu pot servi la încheiarea sau desfacerea legături­lor politice. In politică hotăreşte calculul rece, lipsit de sentimenta­lism şi comunitatea intereselor în prezent şi în cât se poate preve­dea, şi în viitor. Pe aceasta bază stau şi băr­baţii politici ai României şi cum se vede, ei nu voiesc o desfacere a României de la trip­a-alianţă. Se adevereşte aceasta din declaraţiile, ce s-au făcut zilele trecute şi din desaprobarea demonstraţiilor anti­austriace. Dacă România a mobi­lizat contra Bulgariei, a făcut acest pas pentru că aşa i-au pretins in­teresele. România a mobilizat nu ca să facă pe placul Rusiei, nici ca să demonstreze contra Austriei, ci a mobilizat pentru că aşa a fost situaţia, creată de împrejurări. Şi dacă acest pas nu a displăcut Ru­siei, e o întâmplare produsă tot de jocul împrejurărilor, în special de procedeul nesocotit al Bul­gariei. In cercurile diplomatice se ştie bine acest lucru. De aceea vedem, că Austria oficială, cu tot strigătul obraznic al unor ziare e­­vreeşti şi maghiare, că România a intrat ln c­­ele ruseşti, apreciază atitudinea României ca favorabilă şi neschimbată faţă de tripla alianţă şi e gata a o sprijini asemenea unei aliate. „Frankfurter Zig.“ d. e. e in­format din Viena, că guvernul a­­ustro-ungar n-a lăsat nici o îndo­ială la Sofia asupra faptului, că în conflictul româno-bulgar Austria este cu totul pe partea României. Mai departe, zilele aceste­a. Sa s-a exprimat în un cerc mai intim militar, că ţine foarte mult la România şi la alianţa ei. N-avem motive a ne îndoi în aceasta declaraţie, căci bătrânul nostru monarh ştie preţui Româ­nia, pentru vitalitatea poporului ei, pentru progresele ce le face şi mai pe sus de toate, ca forţă mi­litară, pentru cele 600 mii de ba­ionete. Dar tot din cauzele aceste România e apreciată favorabil şi din partea statelor triplului acord. Ele cu plăcere ar ademeni o să între în alianţa lor. In deosebi Fran­cia şi Rusia. Una este însă sigur că pe ori­care parte ar fi Româ­nia, în un conflict mare slav­ fran­­cez şi german, ea va apăsa greu în cumpăna războiului. Ce atitudine va lua România în viitor, nu este locul a o discuta aci. Şi nici nu suntem competenţi a deschide o astfel de discuţie. Bărbaţii de stat ai României vor şti să se orienteze conform inte­reselor ţării. Dar ceea­ ce putem constata este, că până acum România nu a arătat înclinarea de­ a se di­sface de la tripla alianţă. In privinţa a­­ceasta se fac silinţe din arabe părţile, dar cum am văzut mai sus, cu deosebire din partea Austriei. Ce va aduce viitorul apropiat nu putem şti, dar dacă România, precum credem, va rămânea fidelă triplei alianţe, în schimbul atitu­­dinei ei loiala ea are dreptul să ridice un cuvânt la Viena. Şi mo­mentul potrivit pentru aceasta se apropie. Probabil, că în timpul cel mai scurt va înceta zângănitul ar­melor în Ba­car­i. Se va face pace şi pe baza păcii se vor proiecta noui grupări de state şi se va în­cerca tot posibilul să se asigure durabilitatea păcii. Atunci îi re­vine României rolul, ce i-am­ a­­mintit mai nainte. Este ştiut, că guvernele Un­gariei sunt cuprinse tot mai mult de tendinţa maghiarizării. Acestei tendinţe li se subordonează toate rezoanele de stat. Şi în iizuinţa aceasta guvernele şi organele pu­blice merg aşa de departe, încât prin măsurile forţate periclitează formal cultura etnică a popoarelor nemaghiare, în special limba şi cultura noastră românească. In acest punct trebue să-şi ridice cuvântul România. Să ceară de la Viena garanţii reale, despre încetarea nenorocitei direcţii de maghiarizare a guvernelor ungare, care provoacă atâtea nemulţumiri, zguduiri şi lupte acerbe şi fără fo­los. Liniştea şi pacea durabilă nu­mai atunci se va stabili, când vor înceta atentatele nesăbuite asupra culturii noastre, la care noi, ca ori ce popor consolu­de demnitatea sa, ţinem mai mult ca la vieaţă. In Ungaria lumea începe a se convinge tot mai mult, că maghia­rizarea nu merge, că în curând va da faliment total. De câţiva ani s’a ivit un nou curent al celor gru­paţi în jurul revistei „XX Század“, care reprobă direcţia şovinistă şi consideră de periculoasă pentru pa­trie maghiarizarea forţată. Sistarea acesteia trebue pretinsă. Prin a­­ceasta ar avea şi Ungaria un mare folos, căci prin încetarea luptelor de desnaţionalizare ea ar face un mare pas înainte pe calea, pe care merg statele culte ale Europei. Dar să fim bine înţeleşi. Nici prin gând nu ne trece, ca să con­templăm un amestec al României în afacerile interne ale Ungariei. Tot ce cerem prin intervenţia Ro­mâniei este, să se garanteze o des­­voltare liberă şi neîmpedecată a po­porului românesc din patrie pe teren cultural-economic. O intervenţie în felul acesta se impune României la momentul potrivit. O cer cu insistenţă inte­resele superioare ale neamului ro­mânesc. Urcarea contingentului. Din cercurile militare se anunţă, că iarăşi a devenit actuală urcarea contingentu­lui militar. In loc de 50 mii de recruţi, se cer acum 60 mii. Guvernele au fă­cut obiecţiuni contra acestui proiect din cauze financiare. In chestiunea a­­ceasta se va ţinea în curând un con­siliu ministerial comun la Viena. Episcopul renegaţilor. Episco­pul renegaţilor de Hajdudorog, Miklo­­asy, va fi hirotonit cu mari serbări şi introdus în oficiu, în 14 octomvrie­­. Serbările vor avea loc în Hajdudorog şi la actul hirotonirii iau parte prelaţi catolici şi gr. cat. ruteni. Tâmbălău patriotic ! * La moartea postului St. C. Iosif. La arme! Veniţi, viteji apărători ai ţării! Veniţi, că sfânta zi a răsărit. E ziua mare a reînălţării Drapelului de gloanţe zdrenţuit! Veniţi din toate unghiurile zării Să cucerim ce-avem de cucerit! La arme cei de-un sânge şi de-o lege! La arme pentru Neam şi pentru Rege! Când Patria ne chiamă sub drapel, Datori sunt toţi copiii ei s’alerge, Să-l apere, să moară pentru el! Ce credeţi voi, noroade nesătule, Că nu ne poartă grijă Cel de­ sus? N’am înfruntat noi năvăliri destule Din Miază-Noapte, Răsărit şi-Apus? Adună-Ţi, Rege, oştile şi du-te La biruinţă aşa cum le-ai mai dus! Ia arme cei de-un sânge şi de-o lege ! La arme pentru Neam şi pentru Rege ! Când Patria ne chiamă sub drapel, Datori sunt toţi copiii ei s’alerge, Să-l apere, să moară pentru el! Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume In cartea gloriosului trecut: Şi mulţi duşmani ar vrea să ne su­grume — Dar până când mai stau Carpaţii scut, Acel ce ne va şterge de pe lume, Să ştie toţi, ca încă nu-i născut! La arme cei de-un sânge şi de o lege! La arme pentru Neam şi pentru Rege! Când patria ne chiamă sub drapel, Datori sunt toţi copiii ei s’alerge, Să-l apere, să moară pentru ei! Să ştie toţi că un popor nu moare Când veacuri a luptat necontenit — Şi-i scris în cartea celor viitoare Că va să vină ceasul preamărit Când mândru străluci-va ’ntre popoare Ca soarele, aici, în Răsărit ! La arme cei de-un sânge şi de-o leg's! La arme pentru Neam şi pentru Rege! Când patria ne chiamă sub drapel, Datori sunt toţi copiii ei s’alerge, Să-l apere, să moară pentru el! * * * Discursul rostit la înmormântarea poetului de prof. N. Iorga. Dintre aceia cari, la »Sămănăto­­rul«, au dat acum 10 ani semnalul în­toarcerii literaturii noastre la adevăr, la sinceritate, la folosul pentru neam şi pentru omenire, prefă­când jucăria unor oameni fără ocupaţie în mijlocul de înviere al unui neam întreg şi de afirmare a însuşirilor sale sufleteşti înnaintea lumii întregi, — unul pleacă. El se duce înainte de vreme, în acest ceas al sunetului de goarne şi clopote, al mişcării de oaste pe toate drumu­rile ţării, de fâlfâire a celor d’intâî steaguri de luptă. Se duce când din trenurile militare, aclamate cu un uriaş entusiasm, răsună un cântec mai sus decât t.cale celelalte, un cântec de în­credere, da avânt, de îndemn la lupta care răscumpără, curăţă şi înnaiţă, — cântecul lui. In jurul sicriului său sărac e as­tăzi puţină iunie. Dar îi va fi păstrat acestui Arndt al nostru, acestui d’in­­tâi cântăreţ al unei noui energii către o nouă glorie cea mai mare din daru­rile dumnezeeşti: aceia de a şi pierde suflatul în ur­iaşul suflet al sutelor de mii, al milioanelor de oameni cari vor merge mâine la jertfă cu versul lui pe buze. In istoria literaturii noastre se va păstra o frumoasă pagină pentru acela care, şcolar al marelui Caragiale, a în­văţat de la acesta două articole de crez, pe care tineretul cellalt nu le ştie sau nu­ le ştia îndeajuns : a fi cinstit faţă de fondat şi de forma scriselor sale. A nu spune decât ce este în tine şi a o spune în forma care trebue să fie, în singura formă care trebue să fie. De aceea a scris puţin şi de aceea a pus aşa de mult în­ ce a scris, de aceea s’a pus întreg în aceste câteva cărţi, cu toată durerea sa şi cu toate curatele sale speranţe. Ele vor trăi cât literatura noas­tră. Nici o modă nu va distruge, nu va întuneca măcar lumina sigură, caldă, bună a scrisului său. O lacrimă pentru om. Aceea pe care ar fi voit-o, sinceră şi discretă, aşa cum desigur ei şi ar fi plâns prie­tenii plecaţi înainte de dânsul. Ce om­ drept, blând, bun ! Ce su­flet, curat ca al sfinţilor ! Ce prieten fără păreche! Şi orice-ar fi în ceasul acesta, o zi e a lui, a omului despre care se va vorbi an de an în viaţa noastră naţio­nală, o zi în care oricine se va gândi înainte de toate la superioara valoare morală care s’a pierdut în acest om cu totul şi cu totul superior. Sol tânăr al Ardealului trăind pentru ideal, crainic tânăr al războiu­lui celui mare pentru dreptul nostru ! Armata română în Bulgaria. Spre Varna! — Protestele Bulgarilor. — Mobilizare—m­odel. Armatele române sunt în plină înaintare. Ştirile ultime transmise străinătăţii spun, că după ocuparea oraşului Balcic avantgarda română a luat direcţia spre­ portul Varna, unde o parte a populaţiei împreună cu câteva detaşamente bulgare au tras focuri asupra Românilor. Pănă în momentele de faţă n-avem încă amănunte asupra înaintării arma­tei spre Varna, nu este însă eschis ca acest oraş să fi fost deja pus sub stăpânire românească. La Soda domneşte un hal ne­maipomenit. Sunt chiar ştiri, cari spun că în Sofia se lucrează zi şi noapte la întărirea oraşului fiind temeri că armatele sârbeşti, gre­ceşti şi româneşti nu se vor opri în calea lor până la Sofia, unde vor să dicteze condiţiile păcii. In împrejurările aceste face o impre­sie de tot ridicolă protestul nepu­tincios, pe care l-a făcut ministrul Bulgariei la Paris Stand­orf în con­tra trecerei armatei române pe pă­mântul bulgăresc. Bulgarii, cari au declarat că pornesc războiul pentru salvarea creştinilor şi provoacă un războiu cu creştinii pentru ca să stăpâ­nească creştini de alt neam ; bul­­garii cari au atacat prin surprin­dere nepermisă pe foştii aliaţi ; bulgarii, cari terorizează, schingu­­esc şi desonorează populaţiile creş­tine pe unde trec în fuga lor,—bul­garii aceştia îndrăznesc să protes­teze în potriva portărei reale a Ro­mâniei ! Sunt douăzeci de zile de când guvernul din Sofia, şi toate guver­nele Europei au fost înştiinţate, că România nu se mulţumeşte cu so­luţia de la Petersburg şi dacă în folosul păcei nu trace imediat la acţiune, să se ştie, că îndată ce se va tulbura din nou pacea în Bal­cani, România va şti să-şi impus voinţa. Să putea oare să mai stea Ro­mânia cu braţele încrucişate ? Ar fi fost o crimă faţă de viitorul neamului românesc Europa întreagă a înţeles ati­tudinea României şi aprobă acţiu­nea armatei române, iar România îşi va îndeplini netulburată şi fără să se îngrijească de atitudinea ne­cinstită a guvernului din Sofia, mi­siunea sa, luând teritoriul pe care l-a cerut şi împiedecând să se schimbe situaţia în Balcani în po­triva intereselor României. Armatele române înaintează şi vor înainta până unde guvernul din Bucureşti va crede că este ne­cesar să înainteze. Nu este vina României, dacă forţa bulgarilor nu este egală cu grandomania lor şi că ei nu sunt în stare să opue rezis­tenţă. Armata română este gata de luptă­­— căci pentru luptă a trecut Dunărea şi este sigură de victorie, fiindcă este o armată, care a fost pururea victorioasă. Armata română nu are nevoie de victorii de reco­mandare sau pentru reabilitare. Po­porul român are un trecut care îl pune alături cu cele mai glorioase neamuri. * Ca o dovadă a organizării perfecte a armatei române și în același timp ca o pildă strălucitoare de însufleţire pa­triotică poate servi şi următorul comu­nicat oficial al ministerului român de război a apărut Luni: „Repeziciunea executărei ope­raţiunilor de mobilizare a întrecut toate aşteptările ; s’au prezentat din primele zile de mobilizare un nu­măr îndoit de oameni peste ceea ce era nevoie. „Cum toate măsurile fuseseră din vreme luate, mobilizarea s-a e­­fectuat mai curând de cum se pre­văzuse şi aproape în jumătatea timpului cât i-a trebuit anul trecut armatei bulgare spre a se mobiliza. Bogăţia în resurse de tot felul şi bunăvoinţa unită cu patriotismul populaţiei, au făcut să pună la dis­poziţia armatei toate rechiziţiile de care a avut nevoie“. Înaintarea armatei române. La ultimele ştiri din anul nostru de ori am publicat comunicatele oficiale despre înaintarea trupelor române. Ul­timul comunicat, în care ni s’a anunţat ocuparea întregului teritoriu dintre ve­chea frontieră şi linia Turtucaia—Do­­brici—Halci , inclusive aceste oraşe, s’a publicat la Bucureşti Duminecă noaptea la 12 oare. Probabil că în decursul zi-întreg, prieten al cinstei, al muncii, al jertfei, suflet îngeresc de credinţă ne­biruită, de sfântă renunţare, înalţă te sus în sunetul victorios al strofelor tale în clipa când pământul patriei primeşte biata ţărână obosită şi dure­roasă a trupului tău martirizat ! Un incident mişcător. Cetini în revista „Flacăra“. Cei cari s’au ocupat da săvârşirea acestei triste ceremonii, (înmormânta­rea poetului Iosif) au uitat să ceară învoire dela poliţie pentru trecerea cortegiului pe calea Victoriei. Prin ur­mare, în dreptul străzii Flanc­ia, doi vardişti au oprit înaintarea dricului. In vremea aceea, tocmai trecea un grup de rezervişti cântând : »La arme«. Atunci d-l Bogdan­ Duică s’a apro­piat de vardişti şi le-a spus : — Ştiţi pe cine înmormântăm ? Pe acela care a scris: »La arme !«. — Săracul !,—au răspuns vardiştii descoperindu se. Şi au lăsat cortegiul să treacă.

Next