Gazeta Transilvaniei, septembrie 1913 (Anul 76, nr. 190-213)

1913-09-01 / nr. 190

Pagina­­ lor economice şi guvernului care să intervină de urgenţă. E caracteristic salutul adresat acestui congres de baronul Victor Thoroczkay care zice: „Mai bine să murim în luptă, decât să ajun­gem servitorii slugilor noastre de odinioară.* Precum să vede porediţele ce­lor cari înainte cu 50 de ani stri­gau în reduta din Cluj: „Uniune sau moarte“! au ajuns să strige In teatrul de vară din acelaşi Cluj: „Pământul Ardealului — sau moarte!“ Oare vom şti să­ le răspundem şi noi la timp: „Noi vrem pă­mânt­­“ . . . Obrăznicie la culme­ Obrăzni­cia jidovească şi-a ajuns culmea. In numărul de ori „Pesti Hirl.“ anunţând că „vestita Astra“ îşi are adunarea la Orăştie, zice că adunarea era să nu se ţină, dar în urmă, după ce România a câş­tigat cadrilaterul s’a hotărât ţi­nerea ei necondiţionată, „pentru că în cadrele adunării Românii voiesc să serbeze şi glorifice poli­tica înţeleaptă a cercurilor oficiale din România.11 Aceasta e prima obrăznicie, ştiut fiind, că „Asociaţiunea“ nu are de-a face n nimic cu politica în general şi în special cu politica României. A doua obrăznicie tot atât de mârşavă este, că „Asociaţiunea“ va ţinea la Orăştie o şedinţă se­cretă. E vorba de consfătuirea confidenţială a directorilor şi de­legaţilor din despărţăminte, care conform programului, se va ţinea după şedinţa primă. „P. Hi­l.“ de­nunţă aceasta „şedinţă secretă“, atrăgând asupra ei atenţia autori­tăţilor maghiare, în deosebi a mi­nistrului de interne şi ca obrăz­nicia să fie completă, spune, că comitetul va ţinea şedinţa secretă cu agitatorii trimişi direct din România. „P. Hi­l.“ reproşează prefectului poliţiei din Orăştie, că a admis adunarea, căci acum Românii sgită ca mai mare cu­tezanţă. Drept dovadă face cu­noscut cuprinsul articolului publi­cat în „Gazetă“, „Pe drumul cel adevărat“, scris de Dr. V. Moldovan, din care însă nu reiese nici o ten­­denţă politică sau agitatorică. In fine a treia obrăznicie o comite ziarul atacând pe prezi­dentul „Asociaţiunii“, pe dl An­drei Bârseanu, pentru că deşi e profesor, stă în fruntea unei aso­ciaţii, care urmăreşte astfel de pla­nuri secrete , înfierăm aceste denunţări fără nici o bază, dar de o obrăznicie nemăsurată, de care nu poate fi capabil de­cât un s­uflet negru, pervers şi fără conştienţi. Atmosfera celui mai înalt şi mai pro­nunţat lux te înconjoară ca aerul ce-l respiri. Forme frumoase, trăsături regu­late, cele mai rare flori, cele mai pre­ţioase nestimate, miracolul artei an­tice şi moderne, regiunile cereşti sunt pentru d-ta, gingaşă fiinţă, în ochii şi sufletul căreia se resfrânge cerul ! Şi eu am fost cuprins şi aruncat în acest vârtej ! Eram avut, dar mai puţin decât d-ta; eram avut pentru mine, pentru o viaţă fericită, eleganta, dar pe o bază solidă. Eram avut şi m’am lăsat răpit de acel torent, în care triumfau veni­turile milioanelor d-tale şi se mistuiau sutele mele de mii. Orice făceai şi voiai, făceam şi eu, cedam capriciilor d-tale poetice; învăluindu n că în farme­cul iubirii şi vieţii am trăit cea mai de­plină viaţă între muritori. Ai întreprins vre o călătorie, ca eu să nu te însoţesc ? Şi ai călătorit des­tul în aceşti trei anii N-am fost îm­preună în India ? N am admirat amân­doi soarele la miezul nopţii ? Nil ne cunosc toate trenurile da lux şi nu ne-au adăpostit cele mai elegante ho­teluri ? Ai avut vr’o dorinţă pe care n’aş fi împlinit-o? Ai voit să cumpăr o vilă pe Lago Maggiore şi n’ai voit să pleci în­colo. Am vândut o pentru o nefrică. Iţi aminteşti că de trei­ ori am trebuit să schimb nobila scumpei şi sărăcuţei noastre căsuţe? Pentru prima­ oară în stilul lui Louis XVI cu frumoase pas­teluri, statuete şi mobile veritabile? Apoi în stil empiric, încât abia în trei luni am putut afla materiile, mobilele, u­şele şi tapetele potrivite? Şi ’n sfârşit înainte de trei luni totul în stil mo­dern, comandând lucrurile direct din Londra? Nu te-am ascultat tot­deauna? La dorinţa d-tale n’am dat acelei ti­nere părechi zece mii lire, să se poată căsători? N'am contribuit c’o Însem­nată sumă pentru înfiinţarea unui ci­mitir de câini ? Mă crezi că nu mai am credit şi nu te mai pot iubi ? De aceea n’am plecat la Veneţia, n’am închiriat că­suţa, de aceia nu pot pleca la Beau­lieu, fiindcă îmi lipsesc şapte-opt mii lire, ca să pot trăi după placul­­ tale. Şi când mă gândesc că in aceşti trei ani nu ţi-am oferit decât flori şi un inel cu numele nostru! O, dragă Mily, eşti un înger şi inima mă doare, când mă gândesc că trebue să te părăsesc şi că aceasta e ultima scrisoare ce ţi-o scriu. D-ta dispari din viaţa mea şi eu nu te pot însoţi, căci eu nu-mi pot plăti măcar un loc în clasa a treia, unde nici ser­vitorii d-tale nu pleacă. Iubirea noas­tră trebue să sfârşească, căci tară bani e greu să iubeşti o femeie; o femeie nobilă, aleasă ca d-ta. Rămâi cu bine, Emilio; te-am reţinut prea lung timp pe pământ? Te vei reîntoarce iarăşi în acele sfere înalte, căci averea-ţi permite. Pentru d ta sunt stelele, gingaşă finţă, căreia D zeu i-a dat un suflet­ de înger şi nenumărate milioane. Francesco Pisorane. tr adu ere de Liviu C Silvescu. a Â2ST A Tf RAN8ILTAH1BL R*. 190 --191.8. Acţiunea partidului poporal german. Adunarea de la Vârşeţ. De un timp încoace se mani­festă în mod tot mai pronunţat o mişcare sănătoasă de regenerare politică în şirele Germanilor din sudul Ungariei, părtaşi de aceiaşi soarte tristă din partea guvernelor maştere ca şi celelalte naţionalităţi nemaghiare din patrie. Bărbaţi ger­mani ca Dr. Kremling, Edmund Steinacker, scriitorul cu renume Müller Guttenbrunn şi alţii nu în­cetează ca prin cuvântul şi scrisul lor să deştepte masacre, atrofiate de şovinismul maghiar, ale Şvabi­lor din sudul Ungariei şi să se ducă în tabăra popoarelor nemaghiare cam­ azi mai mult ca oricând pre­tind egalitate şi dreptate pe toate terenele publice. Emanciparea poporului şvab! — Iată lozinca care străbate astăzi cu putere dintr’un colţ până în celălalt al teritoriilor din sudul Ungariei şi avem o mare satisfacţie când ve­dem că şvabii noştri combat şi blamează atitudinea politică a Sa­şilor din Ardeal, cari de dragul oa­selor de jos ce li se aruncă din partea guvernelor vremelnice, au devenit atât de miopi şi lipsiţi de demnit­­e naţională încât prin scri­sul deputatului lor Neugeboren ri­dică în slavă pe contele Tisza, fi­indcă a împiedecat realizarea vo­tului universal. Adunarea de Luni a Germani­lor din sudul Ungariei, ţinută în oraşul Vârşeţ, a fost un solemn protest în contra acestei politici de căpătuială şi în acelaşi timp ea ne a dat dovezi, că poporul şvab e pătruns de dorinţa de a merge mână’n mână cu celelalte popoare oprimate ale ţării in lupta pentru regenerarea vieţii publice şi politice din Ungaria. In următoarele dim­in­­­su­mat după ziarul „Budapester Tage­blatt“ decursul acestei adunări po­litice germane. Decursul adunării. Luni la orele 9 dimineaţa preşe­dintele partidului poporal german din Sudul Ungariei Dr. Ludwig Kimling a deschis impozanta adunare salutând în mod cordial pe membrii şi amicii partidului sosiţi din toate părţile ţării. Germanii din Ungaria, a zis oratorul, nu mai sunt o cantitate neglijabilă. Ei au ajuns la convingerea nestrămutată, că Germanul va­­ numai atunci res­pectat, când va face parte dîntr’o pu­ternică organizaţiune. Că astăzi Ger­manii din Ungaria n-au încă reprezen­tanţi în parlamentul ţării, vina o poartă împrejurările corupte din această ţară nenorocită. Programul nostru să fie : alegeri curate, Germanilor şcoli ger­mane şi posibilitatea de­ a ne putea cultiva în limba noastră maternă! De încheiere preşedintele a cetit scrisorile de salutare sosite de la scrii­torii germani din Ungaria Adam Mü­­ller-Guttenbrunn şi Otto Alscher. D-l Müller-Guttenbrunn, care prin scrierile sale a contribuit în măsură atât de mare la deşteptarea Şvabilor, aduce la cunoştinţa adunării că a terminat noua sa operă »Der grosse Schwabenzug«, o importantă scriere istorică politică care se ocupă cu imigrarea Şvabilor în Ungaria. Ştirea aceasta a produs în sânul adunării o însufleţire de ne­­descris. Al doilea orator a fost nestorul conducătorilor Germanilor din Ungaria, fostul deputat Edmund Steinacker, care a vorbit cu multă vervă despre atitu­dinea Germanilor faţă de guvernul lui Tisza. Statul nostru, a zis oratorul, este un stat constituţional cu o consti­tuţie milenară, prin urm­are toţi cetă­ţeni ar trebui să aibă dreptul să se organizeze pe o bază economică, con­fesională sau de altă natură, prin ur­mare pot forma partide, cari să-şi trimită reprezentanţi în parlamentul ţării. Aşa ar trebui să fie! Că în Un­garia stau altfel lucrurile, o ştim cu toţii. Fiecare cetăţean al unui stat le­gal are dreptul firesc să conlucre la schimbarea sau cassarea legilor dău­nătoare. De acest drept se şi folosesc unii cetăţeni. Pactul lui Francisc Deac dela 1867 de pildă e combătut pe faţă de partide mari. Ei pot face aceasta în dragă voie, fără a fi împedecaţi de cineva. Germanii din Ungaria insă, cari nici nu tind la schimbări de legi, ci cari ar dori să schimbe împrejurările pe baza unor legi existente, cerând de pildă esecutarea legii de naţionalităţi — sunt împedecaţi cu forţa in alegerea liberă a reprezentanţilor lor politici. Votul universal e cerut tot cu mai multă insistenţă şi energie. Că spiritul de rassă şi classă maghiar a isbucnit pe faţă, aceasta este înainte de toate a se mulţumi atitudinea lui Tisza. Tisza s-a declarat pe faţă contra votului universal şi egal. Procederea sa faţă de opoziţie n-a fost constitu­ţională. Românilor, cu care Tisza a in­trat în tratative, nu le-a făcut nici o concesiune. Cu Germanii Tisza nici n a mai tratat. El crede despre noi, că nici nu existăm, deoarece n-avem nici un reprezentant în parlament. Se impune deci, ca cât mai des şi mai puternic să susţinem postulatele noastre. Cine nu este pentru noi, e contra noastră! După Steinacker a luat cuvântul cunoscutul fruntaş german Reinhold Heegn, care a expus luptele Germani­lor din Vârşeţ. Ca un mare succes al acestor lupte energice se poate consi­dera admiterea adunării actuale politice la Vârşeţ. De­ aici urmează, că Germa­nii vor putea reporta succese reale nu­mai printr’o luptă energică îndreptată spre conservarea intereselor lor pro­prii. Ceea­ ce s’a făcut la Vârşeţ trebuie să se facă în toate oraşele şi comunele cu popolaţie germană. Deputatul Rudolf Brandsch a pledat pentru învăţământul în limba maternă. Dr. Eduard Riemger a vorbit despre chestia teatrului german în Un­garia şi a cerut consensul adunării pentru înfiinţarea unei societăţi teatrale. Adunarea a satisfăcut cu însufleţire a­­ceastă cerere. De încheiere a mai vorbit redac­torul ziarului »Deutschungaricher Volks­freund« del Victor Orendi Ilommenau rugând pe Germani, ca acolo unde o recer interesele naţionalităţilor, alegă­torii germani să voteze pentru candi­daţii români sau sârbi. Al doilea patron. Un cores­pondent al nostru ne scrie, că pe lângă P. S. Sa episcopul Hossu, al doilea pa­­­tron al adunării regii­colare catolice este şi episcopul nostru dela Lugoj, P. S. Sa Frenţiu. Ii s’a oferit, ca şi episcopului Hossu, patronatul adunării şi P. S. Sa s’a grăbit să-l primească cu plăcere. Susţinem deci şi faţă de P. S. Sa Frenţiu tot ce s’a scris în chestia aceasta în ziarul nostru, osândind acest pas nesocotit şi fără rost al P. S. Sale. C­­ire e adevărul? Am dat ori ştirea după »Wildgr, că teologii noştri gr. cat. nu s’au prezentat în seminarul central din Budapesta şi nu sunt înscrişi la facultatea teologică. Aceasta ştire a avut-o şi ziarul *As Ujidiji. Acum ziarul *iUkotmânya a­­nunţă contrarul. Spune, că s’a informat la loc competent şi constată, că s'au prezentat în seminar toţi teologii ro­mâra, şi-au ocupat locurile şi s'au îns­cris la facultatea teologică. Întrebăm: care e adevărul? Dacă teologii sunt în seminar, au iscăuit con­diţiile de denaţionalizare ? întrebăm Blajul şi Blajul tace ... Maiorescu la Viena Din Viena se anunţă, că dl Take Ionescu, după consfătuirea ce a avut-o cu con­tele Berchtold, a plecat în Italia, de unde se va înapoia peste o lună la Bucureşti. D-sa a declarat că d. Maio­­rescu, care pleacă peste 10 zile în con­cediu, se va stabili pentru câteva săp­tămâni în munţii Taunus. La înapoiere d. Maiorescu se va întâlni la Viena cu contele Berchtold, urmând ca să con­fere cu dânsul atât asupra rezultatului crizei balcanice, cât şi asupra relaţiuni­­lor dintre România şi Austro-U­­garia Vizita regelui Petru. Re­gele Petru al Sârbiei va face vizită fa­miliei regale române la Sinaia, în 2 Noemvrie­­. Regele va merge până la Turnu Severin pe un vapor, de acolo va călători, trecând pe la Bucureşti, cu un tren regal, in Sinaia regele Petru va rămânea trei zile. Va fi ministru gn­erulpoten­­ţiar rus la IBucureşti. Din Pe­tersburg, Se anunţă, că noul ministru plenipotenţiar rus la Bucureşti, d. Ko­­zelo Poklewsky, îşi va lua postul în primire la începutul lunei Noemvrie. După expirarea concediului său d. Shebeko se va reîntoarce la Bucureşti, pentru a prezenta regelui Carol o scrisoare de rechemare. Tot în primele zile ale lunei Noemvrie, după o şedere de 15 zile la Bucureşti, d. Shebeko va pleca la Viena, pentru a-şi lua în pri­mire postul de ambasa­dor, fin epilog al războiului balcanic. Urmările unui discurs regal. După încheierea păcii de la Bucu­reşti regele Constantin al Greciei a ple­­cat, precum ştim, la Bornin ca să ex­prime cumnatului său, atotputernicului împărat al Germaniei, mulţumitele pen­tru sprijinul acordat cu deosebire în chesti Cavaller ş­i în acelaşi timp pen­tru a lua în primire bastonul de ma­reşal, cu care a fost distins de Împă­ratul Germaniei. Cu acest prilej s’a întâmplat, pre­cum ştim, ca împăratul Wilhelm să ros­tească unul din discursurile sale tipi­ce, relevând calităţile înalte militare ale academiei militare prusiene, din cari s’au înfruptat şi conducătorii armatei greceşti, iar regele Constantin, ca­­p­­notizat de vorbele marelui împărat, s’a grăbit să aproabe întru toate cele spuse de cumnatul său şi să declare că con­ducerea armatei greceşti are să mulţu­mească victoriile repurtate principiilor strategic­e, pe cari el, regele, şi ofiţerii săi şi le-au însuşit in serviciul arma­tei germane, împăratul Wilhelm şi pressa ger­mană a rămas încântată de cuvintele elogioase şi pline de recunoştinţă ale regelui Greciei, nu tot aşa însă Fran­cezii şi poporul Greciei. Francezii au sărit ca împunşi de un ac veninos şi a doua zi după rostirea discursului o­­minos pressa franceză vorbea în lungi coloane despre celebra »graeca Ades« şi despre totala lipsă de recunoştinţă a regelui grec faţă de poporul francez, care în ultim­i ani şi a trimis în Grecia pe unii dintre cei mai distinşi octori francezi în frunte cu generalul Eydoux, ca să reorganizeze armata grecească şi cari au marele merit să fi contribuit tocmai în actualul războiu balcanic la succesele Grecilor, cari prin graiul re­gelui Constantin au fost puse însă în cârca împăratului Wilhelm. Extrem de penibil se prezintă si­tuaţia îndeosebi pentru membrii guver­nului grec, cari, conştii de marea ne­dreptate făcută francezilor prin cuvin­tele neprecugetate ale regelui Constan­tin rostite la Berlin, caută în ruptul ca­pului să mulcumească pe Francezi, toc­mai în momentele când regele Greciei să pregăteşte a face o vizită şi presi­­dentului republicei franceze. Agenţia ateniană a telegrafiat alaltaeri tuturor ziarelor din streină­­tate că pressa şi opiniunea publică grecească a fost viu impresionată de neînţele­gerea(?i pricinuită în urma dis­cursului regelui răspunzând cuvântărei împăratului Wilhelm. Grecia nu va uita niciodată marile servicii, bunăvoinţa şi concursul nepreţuit pe care Franţa l­a dat oricând Gre­cei, precum şi ser­viciile date armatei de generalul Eydoux şi de misiunea miltară franceză. Presa grecească stărueşte ca să nu se atribue cuvintelor regelui înţelesul, care li s’a atribuit în Franţa. Regele Constantin a vorbit numai de valoarea armatei elenice şi de cartierul general, care a­­aproape în întregime şi-a făcut edu­caţia militară în Germania. Opinia pu­blică doreşte, in modul cel mai viu, să risipească reaua impresie pricinuită de o regretabilă neînţelegere, care nu vi­zează nicidecum Franţa etc. etc. Agenţia Hawai află din Atena că d. Panaş, ministrul de externe, a făcut declaraţiuni analoge reprezentantului a­­celei agenţii cu privire la cuvintele rostite la Berlin de regele Constantin. »înţeleg, a zis ministrul, sentimentul care animă actualmente o parte a opi­­niunei franceze din cauza unei rele in­terpretări care ne mâhneşte şi­­ ar fi pentru noi o uşurare să aflăm că gre­şita interpretare a dispărut. Regele, vorbind în mijlocul generalilor şi într’o atmosferă specială, a rostit un discurs militar fără nici o legătură cu politica. O intenţiune măcar, îndreptată împo­triva Franţei, ar avea desaprobarea na­­ţinei greceşti, care este unanim recu­noscătoare aceste mari puteri pentru serviciile aduse Greciei mai ales în ul­timul timp.­ Prim­-ministru! Venindos de altă parte a trimis o telegramă ziarului »Matin«, care conţine aproape o des­­avuare a regelui Greciei. Vorbirea re­gelui Constantin, zice Venizelos, nu poate fi considerată de altceva decât de o expresiune personală a mulţumi­­tei sale pentru studiile făcute in­­ aca­demia germană. Tot Venizelos s-a pre­zentat alaltaeri la ambasadorul Franţei din Atena declarând că regretă inter­pretarea greşită, la care au dat prilej cuvintele regelui Greciei. Cuvintele re­gelui sunt lipsite de orice ascuţiş in contra misiunei militare franceze, care a făcut Greciei preţioase servicii atât în ajunul cât şi în decursul războiului. După ştirile mai nouă pressa franceză pare satisfăcută de declaraţiuni­­le membrilor guvernului grec şi se crede că neînţelegerile provocate între Fran­ţa şi Grecia vor dispare. Naivităţi diplomatice. (np.) Nu arareori am avut neno­rocitul prilej a ne plânge împotriva declaraţiunilor nefaste, dacă nu de-a dreptul idioate, făcute de unul sau altul dintre membrii aristocraţi mnor române, cari în călătoria lor prin ticăloasa noastră Hungária felix se lăsău ade­meniţi de şiretenia măgulitoare a scri­bilor jidanaşi de pe la fiţuicile patrio­tice ungureşti. De multe ori peroraţiile aceste naive, spuse cu o măestrie de causeuri, caracteristică celor din ţară, cari ne cunosc numai din iuţeala ame­­ţitoare a automobilului, jignesc atât de mult simţul nostru românesc, şi aruncă atâta otravă în inimile noastre chinuite de plaga ungurească, încât —, dacă am confunda întreagă credinţa fraţilor noştri din regat cu aberaţiile aceste cronice — am închina providenţei toate destinele neamului nostru oropsit. Din fericire colile inconştiente, cari vorbesc în numele unui popor în­treg, pentru a-şi face numai o reclamă personală, se anunţă rar; cuvântul lor propagă însă în massele opresorilor un ecou destul de puternic pentru a în­curaja noianul ilegalităţilor sub scutul nevrednicei lor atitudini. Ni sunt proaspete în memorie călduroasele afecţiuni ale unuia dintre membrii societăţii agrare din Bucureşti la adresa guvernelor ungureşti şi sla­vele trâmbiţate în pressa ungurească din Arad pentru părinteasca îngrijire, cu care aceste guverne ne învăluie. Încă n-am putut nici ţi până astăzi înlătura durerea pricinuită de felicită­rile inadmisibile­­debitate de un român la adresa usurpătorilor noştri de vea­curi. Termenii în cari au fost redate declaraţiile preşedintelui »Societăţii Agrare« din Bucureşti îşi puteau avea locul într’o simplă convorbire personală, unde curtoazia putea oareşi cum admite o formă mai comunicativă, nici­decum însă nu puteau fi lăsaţi pradă conde­­elor jidoveşti şi aşa destul de fante­ziste. * Dar iată că o­ nouă nesocotinţa— de astădată debitată de o personalitate oficială—vine să aţâţe iaraş orgoliul opresorilor noştri şi să reducă la o importanţă iluzorie tendinţele noastre fireşti şi plângerile noastre atât de justificate. E vorba de o convorbire a amba­­­­sadorului român la Viena, d-l G. Ma­­vrocordat cu corespondentul ziarului »Az Est« din Budapesta, asupra proiec­telor României şi a relaţiilor ei vii­toare cu statele vecine. D. Mavrocor­­dat — spre bucuria scribilor, cari pot pune în circulaţie o nouă şi valoroasă senzaţie — vorbeşte de situaţia pop­o­­rului român din Ungaria, ca şi când ar pleda cauza unui proces pierdut Zice: Moartea românilor din Ungaria, pe noi cei de la Viena nu ne priveşte. Din punct

Next