Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1914 (Anul 77, nr. 1-22)

1914-01-01 / nr. 1

In pragul anului ce vine. Trecem peste un an istoric. Anul 1913 a fost însemnat cu numărul cel mmi fatal, dar în faţa lui noi ne simim îndemnaţi să ne închinăm Am suferi multe, am fost cercaţi de mân­a lui Dumnezeu în multe locuri, mai ales noi Româ­nii din Ardeal dar din mijlocul acestor suferinţe ne ridicăm cu toţii mai mântri şi mai înălţaţi, mai încrezuţi n forţele noastre ca ori­când, Cristos se ridică deasupra în­­tregei omeniri în momentul, când i­ se pune pe frunte «imina de spini şi i­ se spune: ecce homo! Noi neamul românesc răsă­­rim din mijlocui anului fatal 1913 cu fruntea încu­unată cu laurilE un an de glos pentru noi. In acest ai « reînviat în pli­nătatea sa cea mai strălucită aceea ce de mult îgropaserăm: cea mai sublimă cuştîinţâ de neam. Acea armaă română, care asta vară purta­­ avântul său, cu care trecea Durirea, sufletul nea­mului românesc de pretutindeni, ' Oi* I­rt-nu-Sou a­­dormitâ a unităţii de neam. Acea întâmpinare, pe care i-o trimiteam astăvară doroban­ţilor români: Cu bine *mergeţi, dragii mei, şi să veniţi cu bine! a zguduit toate sufletele româneşti, a deşteptat din somn ! pe toţi­­ cei adormiţi şi pe orizontul vieţii ro­mânismului s-a lesenat cu litere de foc adevărul »în acest semn vei învinge“ ca cel mai sublim simbol al idealim­ii ce avem. Binecuvântat fie anul ce trece. El trece de forță, dar va rămâ­nea vecinic viu în istoria noastră, el va însemna ca mai strălucită pagină a acestei istorii. Pe frun­tea lui va fi vecinic scris: Pacea de la Bucureşti. Anul 1913 a desgropat lumii o forţă părăginită, ignorată: for­ţa neamului românesc. Şi astăzi această forţă a cre­at o astfel de încredere în noi înşine, încât ni­ se pare că nici­ o altă putere nu mai poate opri mersul repentin al completei noas­tre emancipări naţionale. Simţim, că vom trăi ca neam Ş’acest sentiment nu-l nutreşte ci atâta putere nemărginita încrederi în noi, dobândită în cursul anu­­lui 1913. Pesimismul, care ne spulbe­­rase orice ideal a dispărut cu desăvârşire. Laşitatea care ne chinuia, astăzi nu mai este. Un dor de luptă, o vajnică pornire de muncă, un optimism clotitor de forţe noui, viguroase ne iagită sufletul. Pacea cu orice preţ, pe care ni-o oferă adversarii nu ne mai ademeneşte. Pentru un blid de linte nu ne vine să ne vin. Nu ne lasă conştiinţa. Nu ne lasă neastâmpărul, care ne fra­mm­ura piepturile. Un presimţ curios, un al ademenitor ne cearcă inimile. Totul ce ne înconjoară ne în­deamnă la luptă. Ş’un glas adânc tainic, par’că D-zeu însuş ne spune : Feţi învinge ! Trebue să învingem, căci noi nu facem decât să împlinim­ vo­inţa lui Dumnezeu, să ne conf­ir­măm legilor firii, să ne mântuim viaţa, să împlinim porunca supre­­mă a naturii, care nu îngădue pieirea nici­ unui firicel de iarbă necum a unui neam. Astfel ne aflăm în pragul a­­nului ce vine. Renăscuţi, plini de încredere întâmpinăm anul 1914 cu cuvin­tele lui Mircea cel Buforan: „De-o fi una, de-o fi alta , ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le om duce toate : de e pace, de-i război“. In această firească conştiinţă ne întâlnim cu toţii, întemeiaţi pe această desăvârşită solidaritate de forţe stăm neclintiţi în faţa ori­căror vijelii, cari s’ar abate asu­pra noastră. Şi suntem siguri că mânia lor se va sparge de tăria rezistenţei noastre. Iniere. O, zeii mei căztă fulgeraţi, Olimpul lor e pi acum de tine: Ori­unde tată ţiil 'nfioraţi Răsună astăzi atece dirin­e. Pe unde dorul fu neînţeles Cu lacrimeidi­­ stropise locul, Prieteni, ochii ti în cale ’mi ies Şi mâna ta îmi­ mână norocul. Şi unde primai s’a prăbuşit, Se ’nalţă azi dimarmoră altare, Şi gura ce blestu­l a rostit Ţi-aduce ţie câni de ’nchinare. Se ’ntunecă o lut ’n jurul meu Cu teama ei, cu­incul ei de ură, Prin albă ţi mănărul. Dumnezeu Mi’ntinde sfânta dinecătură. De toate, ce frunte le-am crezut, Fug ochii mei c’ati o rătăcire,— Când tu troiești, până cea de lut Mai poate fi a do strălucire? Mai poate no­ap­teatre­le stafii In sufletul uimit sâ strecoare, Când ochii tăi sprijie cată vii Și soarele în piepti,eu răsare?.» I. U. Sari eu. — Scrisori din Paris. —29 Decemvrie 1913. I — »Reîntoarcerea» Giocondei — Extensiunea Parisului Trei morţi iluştrii: Fourn­ire. Pugne, Fragsson. In ziua de 23 August 1911 eram la Milan, când vânzătorii de ziare prin strigătele lor prelungite anunţau dis­pariţia din muzeul Louvrului a celebrei pânze a lui Leonardo da Vinci. Durerea pe care a manifestat-o în acel timp întreaga lume artistică, în Italia a luat proporţiile unui doliu naţional. In Milano, patria lui Leonar­do da Vinci, ziarele şi revistele au pu­blicat articole, semnate de cei mai de seamă artişti, în cari se plângea pier­derea Monei Lisa del Giocondo, iar în faţa monumentului marelui pictor Le­onardo da Vinci din piaţa vestitului teatru »Scala» o mulţime enormi de oameni a defilat ore întregi . Cercetările poliţiei şi justiţiei franceze furi zadarnice. După doi ani trecuţi în seara de 12 Decemvrie 1913 vânzătorii de ziare alergau pe străzile Parisului strigând »la Jaconde est retrounde». — Ziarele furi smulse din mânile vânzătorilor şi palatele marelor ziare fură asaltate de o mulţime de curioşi cari doreau o re­confirmare imediată. A doua zi ziarele publicau o bo­găție de amănunte relative la împre­jurările în cari g’a comis furtul și la autenticitatea celebrei pânze a lui Le­­o­nard­o da Vinei. — Gioconda fusese furată de un lu­crător Perrugia, pe când lucra în inte­rio­rul muzeului.—­­Am vrut să raspun ţara mea de jafurile artistice ale lui Napoleon» a declarat Perrugia.­­ Acest motiv pa­triotic nu poate ascunde că suntem in faţa unui furt de drept comun, cu toate că în Italia mari maestri ai ba­roului au oferit serviciile lor profesio­nale lui Perrugia. Gioconda nu a fost adusă de cătră Napoleon in urma campaniei sale în I­­talia, ei a fost cumpărată de regele Franţei Francisc I. de la Insus Leonar­do da Vinci. Secole dearândul a figurat în galeriile regilor Franţei şi secole de­­a rândul a privit cu acelaş surâs de sfinx. Când reg­iti­ta­tea a fost abolită, toate bunurile coroanei revenind naţi­unea, Gioconda împreună cu celelalte picturi gi­­­pare de Iartă a fost expusă la Louvre. Motivul patriotic mărturia:" de Perrugia mai trebu­ie dat la o parte având în vedere preţul pe care-l ce­ruse anticarului din Florenţa p­­ru remiteri Giocondri Dacă este adevărat deasemenea că Napoleon a adus multe capod­opere de artă din Italia, după restaurarea Bourbonilor in Franţa, o comisiune de artişti italieni a venit la Paris şi a primit cea mai mare parte din acele tablouri. In fine Gioconda a revenit. In ziua de 1 şi 2 ianuarie a fost­ expusă la Şcoala de bele-arte unde n-a putut fi văzută decât plătind 5 lei, un ben­eficiul unei societăţi italiene de binefacere. La Roma, Florenţa şi Milano, unde a fost expusă câte­va zile, o mulţime enormă şi entuziastă a alergat pentru a o vedea. La Paris, însă, dacă în primele zile cât a fost expusă la şcoala de Bele Arte, n-a atras multă lume, a treia zi, când a revenit la Louvre, în acelaş loc de unde fusese furată, peste o sută de mii de oameni au defilat înaintea Giocondei, a­ cărei trist surîs va continuă să chinuiască pe mulţi oameni ca şi până acum. * * * Mărirea Parisului a fost unul din planurile lui Napoleon I. El voia să facă din Paris un oraş imens, colosal, cum să nu fie altul în întreaga lume. Răsboaiele însă l-au împiedicat. Totuşi Parisul a continuat să i se mărească an după an şi dela 3370 hectar*' cât avea la începutul se­colului trecut, azi cuprinde 7802 hec­tare. In a doua jumătate a secolului XIX, şi mai ales în timpul celui de al douea imperiu, municipalitatea Pa­risului a urmărit şi realizat in largă măsură înfrumuseţarea oraşului prin creiarea de bulevarde, svenituri, pieţe şi parcuri, insă opera secolului trecut nu mai corespunde nevoilor actuale, Parisul care azi are aceiaş întindere ca acum 60 aici, se sufocă în centura for­turilor. De aceia se agită în cercurile municipale şi guvernamentale întinde­rea Parisului dincolo de centura forti­ficaţiilor. Prevăzând această extensiune pre­fectul departamentului Seriei, a în­tocmit un remarcab­­ proect, după care Parisul va trebui să se întindă până la limitele departamentului, de­venind cel mai mare oraş, adevăratul centru mondial. Prin proiectul d-lui Delanney se urmăreşte pe deoparte a se deconges­­tiona Parisul prin mărirea razei sale spre vastele întinderi libere, iar pe de altă dându-se o soluţie problemei «spaţiilor libere« preparând lărgirea marilor artere de comutub­aţie, şi creindu-se la porţile actuale ale Pari­sului farai explanade şi parcuri, întru­cât Parisul este foarte sărac în grădine particulare. •% In cele dintâi zile ale noului 80 catolic, lumea artistică şi ştiinţifică a Parisului a purtat doliu după trei dintre cei mai de seama reprezentanţi ai săi. Unul din cei mai iubiţi artişti ai Parisului, Fragsson, un maestru al cântecului, care prin arta sa se făcuse cunoscut în lumea întreagă şi câştigase, deşi în vârstă numai de 30 ani, peste 2 milioane, a fost ucis de tatăl său într’un moment de nebunie. înmormântarea lui Fragsson, care a avut o moarte atât de tragică, s a făcut în mijlocul a zeci de mii de oameni In afară de marea familie a ar­tiştilor, toţi parizieni cari fuseseră În­cântaţi de glasul maestru al lui Frags­son, veniră pentru a-i oferi flori pentru ultima oară. Maoul Pagno, cel mai iubit şi mai *%. JtX ii ' i 7 ? Wt ni*­,m.Ki­xh wj6f­/ / Braşov, Miercuri 1 (141 Ianuarie 1914 Anul LXXVII. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 3© * ** msKVA­RbLs se primesc la adminis­traţie. Preţul dupa tarii şi învoială. Manuscrisele nu se in­­napoinzft. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Camera. Eri in 12 i. c. s-a ţi­nut cea dintâi şedinţă a camerei după vacanţele de Crăciun. După unele formalităţi, s-a pus la ordinea zilei pro­iectul legai de presă. A vorbit un sin­gur deputat din opoziţie Bakonyi Samu, care a atacat vehement proiectul. Şe­dinţa s a terminat aseară la orele 7. Contele Apponyi a prenotat o in­terpelaţie în chestia tratativelor cu Ro­mânii, înainte de începerea şedinţei s a petrecut­­următoarea scenă hazlie, ca aluzie la pactul româ­­no-maghiar . Deputatul Sümegi intrând în sala de şedinţă, află numai pe ministrul Ba­log, care -la cufundat în cetire. Stimei s­ţilorâ­ţi IPS/TC-îi ! Balogîi a tresărit, a privit un mo­ment în jur, apoi a continuat cu co­titul. Situat­a politică in Si Ro­mânia. Dur Bucureşti ni se scrie cu dala de e­l. Din cauza răcelei, de care su­fere Maj. Sa Regele, numirea nou­lui guvern liberal Întârzie Din in­­formaţiuni din sursă guvernamentală rezultă, că până cu­ seara prim-mi­­nistrul Maiorescu n-a prezentat Su­veranului demisia guvernului. D-l I. Brătianu va fi primit în audienţă deasemenea deabia astăzi, astfel că constituirea noului cabinet liberal, ivind­u-se şi unele vederi în sânul liberalilor, se va amâna până după anul nou. Cugetări de anul nou. De Dr. Valer Moldovan. Un optimism sănătos pe care î l cul­tiv cu îngrijire fiindcă mi-a făcut bune slujbe în multe clipe de descordare su­fletească, mă fereşte de boala aşa nu­mitului romantism istoric, care numai cele trecute le vede în colori luminoase pe când în prezent nu găseşte nimic bun şi mângăitor. De data asta însă, când stăm în pragul unui an nou, şi închidem ner­voşi uşa în urma anului fatal şi plin de grele încercări, gândul mă poartă fără voe prin trecut căutând un razim şi o încurajare într’o pagină mai senină a istoriei noastre, decât cea pe care toc­mai am încheiat’o cu sfârşitul anu­lui 1913, înainte de asta cu 53 de ani, toc­mai în ziua de Anul nou, s’au întrunit pe o vreme grea de iarnă, înfruntând greutăţile unei comunicaţiuni mai pri­mitive ca cea de azi, peste 160 de frun­taşi români din toate părţile Transil­vaniei în cea dintâi conferinţă naţională care s’a ţinut în Sibiiu în zilele 1/13 — 4/16 Ianuarie 1861. Conferenţa asta prezidată de cei doi mari arhivei ai Românilor Alexan­dru St. Şuluţiu şi Andrei Şaguna va rămânea pe veci un document nu nu­mai despre maturitatea politică, ci şi despre solidaritatea frăţească a neamu­lui nostru. Mai ales acesteia din urmă i­ s’a dat espresiune sărbătorească atât în vorbirile prezidenţilor cât mai vârtos în hotărârile conferenţei. Citez la în­tâmplare din declaraţiile de mare gre­utate ce s’au­ făcut în această conic.­r" . - ’ ‘ ’■ '*■ Metropolitul Şuluţiu în fruntoas* sa vorbire de deschide­re a zis Intre al trie: »Neamiii' naţiunii noastre, tot­deauna până acum, cu Lsdoiţi şi cei mai puternici foi au suflat ia focul cel arzător — şi mai tare de fericirea na­­ţiunii noastre mistuitor — al fanatis­mului religios, al despărţiri naţiunii noas­tre în confesiuni diverse, care au dorit că sâ fie vecinie ca şi al vestalelor, ca numai ei singuri prin el să se lumi­neze şi să se încălzească«.. Dar: »Românul deşi durere cam târziu şi cu mare pagubă a întregei naţiuni acum s’a deşteptat, s’a trezit din letar­gia sa şi a cunoscut păcatul său şi acum cu tot sufletul crede, că deşi in cele religioase, în cari are de-a face numai cu Dumnezeu, soartea sau inimicii de( Dumnezeu cu bună seamă nu­ au vrut să fie tăia­i în două confesiuni, ei (Ro­mânii) totuşi sunt o carne, sunt un trup un sânge, o naţiune rom­âmă, de carea tocmai religiunea ne porunceşte să ne lipim cu toată inima, cu cugete unite şi cu unite inimi şi să ne silim a o fe­rici şi a o sprijini cu toate umilile noastre puteri«, iar în punctul 5 al hotărârilor conferenţei se zice :­­ „Adunarea naţională, însă fer­­ă de cuvintele prezidenţilor ei, că toţi Româ­nii s­pră deosebire de confesiune sânt fraţi de acelaş sânge, şi că deosebirea de confesiune nu-i mai poate despărţi pe unii de alţii în cauza naţională po­litică română, trece la protocol solemna declarare ci afurisit are să fie acel Român, care va mai ce­rca să strice aceasta legătură frăţească«. Multe semne ne arată că am a­­juns la o răspântie a politicei noastre. Se poate, că anul ce vine să ne aducă o oarecare uşurare a sorţii noas­tre îngăduindu ne o desvoltare mai ac­celerată şi mai desăvârşită a multele energii fie politice, fie culturale-econo­mice, cari până azi parte s-au fărâmi­sat parte au rămas în stare latentă. Se poate însă, că şi anul ce vin şi cei ce vor urma după el, vo­r fi tu aşa de vitregi ca şi cei ce au trecut Lupte şi suferinţe poate să ne fie încă multă vreme partea noastră de moştenire, l­e o fi una de-o fi alta ui lucru e mai presus de orice discuţii că soartea noaatrâ atârnă în mare par­te şi dela vrednicia noastră. Acel celebru ,prin noi înşine,­a­­­i Iorga cântăreşte si­gur cât un cai întreg de cărţi pline de înţelepciuni politice. Aceste trei cuvinte alcătuesc un întreg program și un puternic imbold w{»1 9 iy —*'»•Vt 5 }«■'. 2*» ... -isteurat'ca îndreptată îa spre binele bștesc. Dar ca munca aceasta colectvă să fie într’adevăr binefăcătoare și bogată in roade, trebue să fie spr­jinită de unele principii, am putea zice dogme, in faţa omora nu se admite discuţie şi interpr­etare ci numai supunere necon­diţionată. Una dintre cele dintâi dog­me ale vieţii noastre publice e. Unita­tea noastră naţională. Toate luptele şi jertfele aduse în trecut au ţintit şi ţintesc şi azi: recu­noaşterea şi din partea puterii de stat a acestei unităţi naţionale, întreaga muncă pe toate terenele vieţii noastre publice în mare parte chiar şi pe cel bisericesc, tred întru a întări şi înmulţi toate forţele şi bunu­rile noastre cur­s naţionale. Toate nădejdile noastre în spre mai bine sunt îndreptate în­spre feri­cirea colectivităţii naţionale ca atare şi

Next