Gazeta Transilvaniei, februarie 1914 (Anul 77, nr. 24-47)

1914-02-01 / nr. 24

Nr- 24. Braşov, Vineri-Sâmbătă 1914 Februarie 1914 Anul LXXVII. ABONAMENTUL: Pe un an . . . 24 Cor. Pe o jam. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi strAinatete . Pe un an . . . 40 lei. Pe o jum. de an 20 „ TELEFON Nr. 82«. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 INSERATELE se primesc la administraţie. Preţul după ţarii şi Învoială. Manuscrisele nu se innapoiasă. Chestiunea ruină în lumina dreptului public. De Dr. Vaier Moldovan. Dr. Punctul de vedere al Maghiarilor. Lupta frumoasă, ţinută la un înalt nivel, ce-au purtat-o deputaţii români în frunte cu Alexandru Mocioni la 1868 împotriva legei de naţionalităţi a ridicat vălul deasupra prăpastiei ce s’a deschis deodată cu legea asta între punctul de vedere principial al Românilor şi al Maghiarilor. Legea aceasta precum am spus e pusă pe baza drepturilor individduale cetăţeneşti ea disolvă naţionalităţile în atomii ei constitutivi şi numai acestora le acordă drepturi de natură naţională. Românii din contră au ţinut şi ţin şi azi cu tărie la recunoaşterea naţiunii române însăşi de subiect al drepturilor de naţionalitate. Generaţiile mai tinere ale Maghiarilor, şi durere prin influenţa universităţilor maghiare, o mare parte şi a Românilor sunt convinşi, că punctul de vedere potrivnic s’a născut deodată cu constituţia milenară şi e o piatră unghiulară, o dogmă a politicei de naţionalităţi a Maghiarilor, dela care ei nu s’au abătut nici când nici cât e negru sub unghie, îmi va fi uşor ca să sfarm şi această legendă chiar cu argumente luate din legi şi proecte de legi în chestia naţionalităţilor fabricate de ei. Voi arăta, că numai în comisia plenară exmisă pentru pregătirea legii de naţionalităţi din 1868 s’a ivit intărasibilă concepţia individualistă a drepturilor de naţionalitate. Chiar şi subcomisia constătătoare din d-nii Nyáry Pál şi Kerkapoly Károly au acceptat punctul nostru de vedere al egalei îndreptăţiri naţionale şi nu individuale. Dar să ne ţinem de obiect . Cel dintâi document despre un proect de legiferare în chestia naţională e proectul de pacificare din 14 iulie 1849 dintre Balcescu şi Boliac, refugiaţii români din principate şi între Kossuth în vederea unei împăcări româno-maghiare. Paragraful 1 al acestui proect zice : § 1. Valahii formează o naţionalitate separată şi în actele publice vor fi numiţi în viitor Români. § 2. Guvernul Ungariei acordă liberă desvoltare tuturor naţonalitaţilor, cari fac parte din Ungaria ; se acordă şi Românilor garanţii naţionale. E interesant şi proiectul de lege primit din partea dietei refugiate la Seghedin în 21 iulie 1849 prezentat de ministrul preşedinte Szemere. In punctul principial al chestiunii legea aceasta se exprimă precum urmează : — „Dezvoltarea liberă a tuturor naţionalităţilor locuitoare între hotarele Ungariei se garantează prin următoarele dispoziţiuni“. (Urmează apoi partea specială). In anul 1861 9 August prezidentul camerei din Pesta anunţă, că comisiunea pentru studiarea chestiei naţionale şi-a prezentat raportul. Acest raport conţine în motivare următoarele două principii : a) „Cetăţenii de orice limbă ai Ungariei în privinţa politică formează numai o naţiune, naţiunea ungară unitară indivizibilă. b) Toate popoarele locuitoare în ţară anume: Maghiarii, Slavii, Românii, Nemţii, Sârbii, Rutenii etc. sunt a se privi de naţinaltăţi cu drepturi egale cari pot să-şi validiteze în deplină libertate şi fără o restringere pretensiunile lor speciale naţionale între limitele unităţii politice a ţării pe baza libertăţii individuale şi de asociare“. Baza aceasta de drept public e identică în esenţă cu cea a deputaţilor români din 1868. Se recunosc anume diferitele naţionalităţi ca unele cari au drepturi egale în chestiunile lor speciale naţionale. Intre aceste naţionalităţi e numărată expres şi cea maghiară. Totalitatea acestora formează apoi naţiunea politică Ungară unitară. Tot ce e suspect în declaraţia aceasta e codiţa de la fine, în care se zice, că singuraticele naţionalităţi au a-şi exercia drepturile de naţionalitate „pe baza libertăţii individuale şi de asociare“. Clausula aceasta ambiguă şi în vădită contrazicere cu declaraţia principială a „egalei îndreptăţiri naţionale“ de la începutul propoziţiei ne dă să presupunem deja acea influenţă a lui Deák, acest politician astat a cărui mentalitate se reoglindează şi din operatul comisiei parlamentare din 1868 şi din însăşi declaraţia principială a legei de naţionalităţi. In 25 iunie 1867 subcomisia pentru legea de naţionalităţi îşi înnaintează comisiei parlamentare plenare elaboratul. Acest elaborat subscris de Nyári Pal şi Kerkapolyi Károly declară ca principiu: „că a primit egalitatea naţionalităţii popoarelor locutoare în ţară şi s’a nizuit a pregăti, un astfel de proect de lege prin a cărui acceptare acelea să poată liber validita pretensiunile naţionale până la acele margini cari se defig prin unitatea politică a ţării adecă prin integritatea legislaţiunii şi a administraţiunii politice a ei.“ Proiectul e împărţit în capitole şi fiecare poartă titlul caracteristic : Cap. I. Drepturi de naţionalitate pe terenul administrativ. Cap II. Drepturi de naţionalitate pe terenul jurisdicţiunii. Cap. III Drepturi de naţionalitate pe terenul justiţiei etc. Iar §ful 35 alacestui proect zice : „Egala îndreptăţire a fiecărei naţionalităţi locuitoare în ţară statorită în §§-fii antecedenţi se declară de lege cardinală a ţării“. Comisia plenară însă n’a primit punctul de vedere principial al subcomisiunii, ci a acceptat pe faţă baza drepturilor individuale*. Raportul comisiunei o spune verde : „Ea (adecă legea proiectată de ei) exprimă deplina, etala îndreptăţire a limbei pentru individ“. Această concepţie transpiră şi din § 1 al acestui proiect: §.1. „Toţi cetăţenii Ungariei formează în privinţa politică o naţiune, una şi nedespărţită naţiune ungară al cărei membru egal îndreptăţit este tot cetăţeanul, fie de orice naţionalitate. Această declaraţie principială s’a primit din partea camerei cu o singură modificare stilară făcută din partea lui Deák, care faţă de textul comisiei îşi făcuse obiecţiunea, că din el apare aşa lucrul ca şi când camera abia acum ar crea naţiunea politică şi ar decreta egala îndreptăţire, pe când ele au esistat de când e lumea. Astfel apoi introducerea legei din 1868 art. XLIV modificat în sensul propunerei lui Deák a primit următoarea formulare: «După ce toţi cetăţenii Ungariei formează chiar în conformitate cu principiile fundamentale ale constituţiunii din punct de vedere politic o naţiune, naţiunea ungară unitară şi individuală a cărei membri egal îndreptăţite fiecare cetăţean al patriei aparţină el oricărei naţionalitate etc. etc....“ Această lege poartă pomposul titlu despre „egala îndreptăţire a naţionalităţilor!“ Cu acelaş drept ar putea purta titlul despre egala sugrumare sau egala promisare a lr. Urmările funeste ale acestei formulări măestrite, viclene le ştim cu toţii. Pe vremea lui Deák, Ötvös încă se mai făcea şi observa dinsticţia între „naţiunea politică Ungară“ şi între „naţiunea genetică Maghiară*. Aceasta din urmă a fost privită încă şi în 1878 de o naţionalitate ca şi celelalte. Anume codul penal prevedea delictul agitaţiei unei naţionalităţi în potriva celeilalte. Sute de ziarişti români condamnaţi pe baza §-lui 172 din codul penal au avut barem mângăerea de a fi demonstrat prin suferinţele lor existenţa şi a naţionalităţii maghiare. Cu încetul însă opinia publică maghiară a început se identifice „naţiunea genetcă maghiară “ cu „naţiunea politică ungară“ dat fiind că în limba lor pentru „ungar“ şi „maghiar“ au numai un singur cuvânt. O altă faşă de desvoltare a fost tălmăcirea din însăşi legea de »naţionalităţi« a tezei, ci nici nuiesistă naţionalităţi în Ungaria, ci numai cetăţeni maghiari cu buze streine. Iar coroana la toate a puso nizuinţa lor utopică de-a preface pe aceşti cetăţeni naţionaliceşte atomisaţi, maghiari adevăraţi şi în grai şi în sentimente, adecă de a preface statul Ungar poliglot într’un stat naţional maghiar şi etniceşte. Iată unde duce o lege echivocă. De căte ori o iau in nână îmi vin In minte cuvintele lui K Ionics care propusese lui Iosef I, ca întărirea privilegiilor Sârbilor sa fie obscură şi cu două înţelesuri, ca în viitor ele să poată fi esplicate în mai multe chipuri: terminis obscuris aut verbis ambiguis, quae futuris temporibus diverse modo intellegi ac interpretări possinte. Se pare că Kolonics şi Deák au fost de-o viţă, — nu după sânge — ci după înrudirea sufletească. Punctul 4 al programului nostru din 1881 cere revizuirea legei de naţionalitate în favorul nostru, fără de-a spune apicat că revizuirea să cere în punctul principial sau în cel special dispozitiv al legii Scopul acestui articol e se lipsesc de-o ilusie şi pe cei puţini ai noştrii cari văd în articolul XLIV din 1868 panacea tuturor relelor ce ne bântue şi cari s’ar mulţumi şi cu legea aceasta. B. Bogdan-Duică: Românii şi Ovreii-'* — Fine. —’cricului cel mai mare care ne ameninţă în urma cuceririi ovreieşti, este fără Îndoială emigrarea. Prin ea sufere şi puterea noastră de expanziune economică, şi situaţia geografică a noastră ca popor. In legătură cu emigrarea Ovreilor în America, d-l Bogdan Duică stabileşte cu ajutorul statisticei următoarele: »In America Ovreiul găseşte condiţii mai bune decât orice altă naţie», 2) »emigraţiunea ovreiască nu distruge familia ovreiască» (după scriitorul ovreu I. Hersch, care mai afirmă despre emigranţii jidani, că 3) »Totuş este sigur, că cei ce emigrează fac o afacere bună» (p 238,241), pentru ca din dovada făcută de acest scriitor evreiu autorul să stabilească concluzia relativ la România Human este a îngriji ca în viitor poporul nostru (cel românesc) să nu fie silit a emigra, deoarece nenorocirea lui va fi mult mai mare decât a neamului, căruia şi în emigrare Iehova îi mântuieşte o mare mângâiere şi plăcere: iamlia» (p. 23 a) Şi pentru ca această mare nenorocire—emigrarea silita - să nu loviască poporul nostru, trebue să ne gândim *) Bucureşti 1913. „Tipogr. Rop-áDeasca“, ediţia II-e. 2§6, pag Lei 8—, la apărarea lui. Sistemul de apărare va arăta 1) mijloace!, can să oprească imigrarea evreilor în provinciile româneşti şi 2) mijloace, cari să favorizeze emigrarea lor în ţinuturile locuite de noi. Lupta o pot purta şi indivizii şi statul. Fiind vorba de noi Românii, în Bucovina, Ardeal şi Ungaria lupta se va purta numai între om şi oro. In România aceasta luptă va putea fi susţinută şi de stat. Dl Bogdan Duică cere mai întâi prelaţilor români*) să apere biserica românească de un atac, care vine din partea unei naţiuni, despre a cărei religie şi despre al cărei Dumnezeu, autorul zice întro încheiere la pag. 11: »Dumnezeul care admite astfel de rugăciuni nu merită să fie păros şi scoborât de pe toate treptele înălimi la care 11 pun credincioşii lui orbiţi de tradiţie»? Intărind biserica, se va întări statul. Ţăranul, se ştie, este exploatat de ovrei. Din nepriceperea lui, din prostia lui. Scăpându-l de prostie, îl vei scăpa de exploatare. Prin urmare dă şcoală, cât mai multe şi mai bune şcoli şi cât mai mulţi şi mai buni învăţători! — Iar dacă voim, ca în România să nu se întâmple ce s-a întâmplat în Bucovina, dacă voim, ca ţăranii Mol* „prelaţii te ocupă cu judecarea mitropoliţilor şi alte mârunţişuri, e*ni nu pretind mulţi cugetare şi gândire.. ipag. 3, 4), deveni să nu devină «sclavi ai ereilor o oganizatori», trebuie cu orice preţ să oprim pe Ovreiul român să pătrundă la sate. Legile ţării îl opresc. Cu toate acestea am văzut, că o cincime din toţi Ovreii trăiesc totuş la sate. Cine-i de vină? Dacă e de vină administraţia, sânt de vină cu toţii căci o ţară, care a ajuns să nu aibă o administraţie cinstită, are desigur o vieaţă plitică necinstită, şi pentru necinstea in politică sânt responsabile toate partidele, cu excepţia acelora, cari luptă ca să scoată necinstea din politică, încă odată se adresează deci autorul cătră toţi politiciani României, cătră conducătorii lor, cerându-Ie sâ facă singura politică, care mai poate creşte puterile noastre şi le poate scădea pe-ale duşmanilor ori ale străinilor : politica de rasă. Apelul trebuia sâ se facă deoarece curată politică de rasă face numai partidul naţionaliştilor democraţi, cari au dat soluţia chestiei ovreeşti înaintea d lui Bogdan Du'că şi întocmai ca dânsul. Şi deci iarăş sta d-l Bogdan Du'că lângă dl Iorga, deşi nu este înscris în partid. De aceea singurul remediu pentru evitarea conflictelor deschise ce s-ar ivi cu vremea între Români şi Ovrei este — după părerea d-lui Bogdan Duică — românizarea Ovreilor,, (pg. al3). Aici ni se pare că descoperim o inconsecvenţă în strânsul lanţ logic al autorului, cu care inconsecvenţă se pune atâş alăturea de d-l Iorga, căci în scrisoarea publică adresata acestuia ii reproşa doar, că în general d-1 friga admite posibilitatea împământenirii Ovreilor. Insă d-1 Bogdan Duică le dă acestora în zadar sfatul, să aştepte, până se românizează şi, pentru ca românizarea sa înainteze mai repede, să întemeieze o societate de românizare ca Ovreii ungureşti «care au întemeiat pentru Nordu Ungariei o societate de maghiarizare a Gallienîlor proaspeţi» (p. 213), căci aici va trebui să clarificăre foi, cei din Ungaria, cari ştim şi simţim cum se lucrează aici. Agerimea autorului nu a putut prinde dintr-o ştire luată din carte, şi acest tertip ovreesc. Societatea de maghiarizare a Ovreilor nu este altceva decât încă un fir, şi încă unul tare şi gros, din vastul painjeniş, pe care i’au ştiut ţese Ovreii din Ungaria peste ochii politicanilor unguri, pentru ca la adăpostul unor forme ei să se poată dezvolta cu ajutorul statului ungar. Acesta e-nstare să-şi dea şi cămaşa de pe sne, dacă îi asiguri numai — chiar printr-un «pact» — că vreai sâ le maghiarizezi. Dar pentru a putea da astfel de asigurări trebuie să fi un popor, întregul popor, cu o religie ca cea evreiască ! Ei pot deci aplica şi o astfel de tactică, noi nu. Şi de aceea noi să nu le reomandăm românizarea ci emigrarea. Aceasta este un remediu mai sigur, decât problematicul schimb al limbii de conversaţie. Cele mai sigure remedii sânt însă celelalte . Scoaterea din circulaţie — în ţinuturile româneşti — a capitalului evreiesc, care robeşte prin împrumuturi şi cămătărie. Aici deschidem o chestiune, foarte importantă, căreia îi dăm deocamdată formularea aceasta: N-ar fi oare încă un mijloc de luptă contra Maghiarilor, dacă noi, cari ştim cum distrug Ovei, le am uşura venirea şi colonizarea lor printre Maghiari? Aceştia doar îi privesc bucuros în credinţa, că sa înmulţesc Maghiarii cu tot atâţia Ovrei imgraţi. In cazul acesta România ar fi trebuit sâ înfiinţeze în locul aleatoriilor dela graniţă, cari lifereazâ carne de vită, nişte şcoli de maghiarzare, cum le proiectează dl Bogdan Duică, pentru a da Ungariei Maghiari mozaici gata şi înzestraţi cu paşaport de liberă trecere peste Carpaţi. Revenim. Contra capitalului evreiesc ne vom lupta cu ajutorul băncilor săteşti sistem Raiffeisen. Aşa luptă Românii din Bucovina. In România in special trebuie susţinută „concurenţa băştinaşilor, concurenţa naţională“ faţă de toti industriaşii şi negustorii ovrei; urbanizarea elementului evreiesc ; ocrotirea lucrătorilor români, care ar trebui să fie mult mai eficace şi mai simţită (p. 240 şi 224.) Dar statul şi societatea românească nu se poate mulţumi numai cu aplicarea acestor mijlace, cari vor accelera desigur emigrarea, ci va trebui sa oprească şi imigrarea din Galiţia, de unde ei emigrează supt presiunea aceloraşi mijloace, ce-ar fi să se aplice acum şi Ruşii pentru Rutenii din Ungaria. Mercuri a avut loc în biserica »învierii« din Petersburg o slujbă religioasă pentru Rutenii din Ungaria, la care au asistat numeroşi deputaţii şi senatori. In decursul slujbei preotul bisericii a rostit un discurs arătând, căe de datoria Ruşilor a veni în ajutorul fraţilor lor. In jurul bisericei erau postaţi agenţi poliţieneşti şi cazaci, deoarece erau temeri de demonstraţii antiaustriace. Prim-miniştrii Venizdog şi IPassici au sosit alaltăseară la Belgrad. In drumul lor spre Belgrad s-au oprit câteva oare în Budapesta. In timpul acesta Venizdos a făcut câte o scurtă vizita lui Tisza şi Andrássy, întrebaţi de ziariştii maghiari asupra rezultatului călătoriei lor în străinătate miniştri au refuzat să facă comunicări. Cu toate acestea Passici a ţinut să declare, că restabilirea unor relaţiuni bune între Monarhie şi Sârbia depinde numai de la atitudinea Austro-Ungriei.